Modificări

Păcatul se mai numeşte şi "fărădelege" sau "nelegiuire", pentru că [[voia lui Dumnezeu]] se arată în legile, poruncile şi rânduielile pe care El le-a dat, din iubire de oameni. <ref>Acestea sunt dezvoltate pe sfântul [[apostol]] şi [[evanghelist]] Ioan, în prima sa epistolă sobornicească.</ref>Dar poruncile lui nu sunt o lege moartă, ci sunt cuvântul dătător de viaţă al lui Dumnezeu. De aceea, pentru creştini păcatul nu este înţeles într-un sens juridic, sau legic, pentru că toate poruncile şi legiuirile Sale Dumnezeu le-a dat oamenilor din iubire pentru om, care este încoronarea creaţiei ([[Cartea Facerii]], cap 1) şi este făcut după chipul şi asemănarea Lui. De asemenea, [[Iisus Hristos]], în Joia Cinei de taină, preziua morţii Sale, a lăsat ca testament ucenicilor Săi: "Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (Ioan 13, 34-35; 15, 17)

Când omul împlineşte poruncile lui Dumnezeu, atunci el împreună-lucrează cu [[harul lui Dumnezeu]], este în legătură cu Dumnezeu, şi participă la [[Împărăţia lui Dumnezeu]] în mod nevăzut, încă din această lume. Când, dimpotrivă, omul dispreţuieşte porunca, cuvântul de viaţă al lui Dumnezeu, atunci el se rupe de Dumnezeu şi pierde părtăşia harului şi a Împărăţiei Sale.

Păcatul înseamnă fărădelege sau călcarea legii lui Dumnezeu.<ref>1Ioan3.4, Rom 5.13, Iac2.9, Is59.12</ref> Prin legea lui Dumnezeu înţelegem totalitatea legilor, poruncilor, rânduielilor cuprinse de [[Vechiul Testament]] şi [[Noul Testament]], ea fiind dată pentru cei păcătoşi <ref>1Timotei 1.9</ref>. În Vechiul Testament legea lui Dumnezeu este codificată în ,,Pentateuh”(primele 5 cărţi,,[[Cartea Facerii|Facerea]]”, ,,[[Cartea Ieşirii|Exodul]]”, ,,[[Cartea Leviticului|Levitic]]ul”, ,,[[Cartea Numerilor|Numeri]]”, ,,[[cartea Deuteronomului|Deuteronomul]]”), îmbracă haina proverbelor în ,,[[Proverbele lui Solomon|Pildele lui Solomon]]”, este cântată în ,,[[Psalmi]]”. În ,,Noul Testament” ea este întrupată şi tâlcuită de [[Iisus|Hristos]], în [[evanghelie|evanghelii]], iar în epistole ea este întruchipată şi explicată de [[apostol]]i.

Ea este hrana spirituală a omului căci ,,omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului”<ref>Deut8.3,Mt4.4</ref>(3). Dumnezeu a [[smereniesmerenia|smerit]] poporul lui Israel, l-a lăsat să sufere de foame şi l-a hrănit cu mană, pe care n-o cunoscuse nici el, nici părinţii lui, ca să-l înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului.<ref>Deut8.3</ref> [[diavol|Ispititorul]] îl îndeamnă pe Iisus, care flămânzise după 40 de zile de [[post]]: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini”. Iisus îi răspunde: ,,Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.<ref>Mt4.4</ref>

În absenţa iubirii, darul proorociei, al grăirii în limbi, cunoaşterea totală, [[credinţa]] uriaşă, [[mila]] absolută, sacrificiul de sine nu reprezintă nimic. [[Iubirea]] este incompatbilă incompatibilă cu păcatele: cu [[invidia|pizma]], cu lauda de sine, cu [[mândria]], cu purtatea purtarea necuviincioasă, cu egoismul, cu [[mânia]], cu gândurile rele, cu nelegiuirile, ea însoţind [[virtuţi]]le.:îndelunga [[răbdarea|răbdare]], bunătatea, [[adevăr|adevărul]], [[iertarea]], [[nădejdea]], suferirea necazurilor. Spre deosebire de proorocii, grăirea în diverse limbi sau cunoştinţă care au toate un sfârşit, iubirea este veşnică, nemuritoare.<ref>1Cor13.1-10</ref> [[Dreptatea]] şi dragostea de Dumnezeu reprezintă lucruri mai importante decât zeciuiala din zarzavaturi, le spune Iisus [[farisei]]lor<ref>Lc11.42</ref> Dreptatea, [[mila]] şi [[credinţa|credincioşia]] sunt lucrurile cele mai însemnate din Lege pe care fariseii uită să le facă, ei mărgininindumărginindu-se la îndeplinirea formală a zeciuielii obligatorii.<ref>Mt23.23-24</ref>

[[Image:Vameşul şi fariseul.jpg|thumb|300px|right|Vameşul şi fariseul]][[Image:Invidia băiatului.jpg|thumb|300px|right|Invidia]][[Image:Thomas Rowlandson The Glutton, 1813.jpg|thumb|300px|right|Lacomul-Thomas Rowlandson]] [[Image:Jean-Baptiste Greuze- Indolenţa (Fată italiană leneşă).jpg|thumb|200px|right|Indolenţa (Fată italiană leneşă)-Jean-Baptiste Greuze]] Păcatele capitale izvorăsc din slăbiciunea voinţei omului, slăbiciune creată de păcatul strămoşesc. Ele sunt în număr de şapte <ref>Sf. [[Grigorie cel Mare]] ( sec al VI-lea) a stabilit şapte păcate capitale (Lib. mor. in Job. XXXI, XVII), această clasificare fiind reţinută de cei mai mulţi teologi ai Evului Mediu. Toma de Aquino, sec al XIII-lea (I-II:84:4) vorbeşte de slavă deşartă (mândrie), avariţie, lăcomie, desfrânare, lene, invidie, mânie. Sf. Bonaventura (sec al XIII-lea) dă aceeaşi enumerare (Brevil, III, IX). Scriitorii creştini timpurii distingeau opt păcate capitale: Sf. [[Ciprian al Cartaginei|Ciprian]], sec al III-lea (De mort., IV), [[Ioan Casian]], sec al III-lea (Institutes 5, Conferences 5), Columbanus, sec al V-lea (("Instr. de octo vitiis princip." în "Bibl. max. vet. patr.", XII, 23), Alcuin, sec al VII-lea (De virtut. et vitiis, XXVII sqq.)http://www.newadvent.org/cathen/14004b.htm </ref> şi corespund celor şapte patimi:

**una lucrată în cadrul unirii dintre două persoane de sex opus. (curvia premaritală, perversiunile, etc)(a se vedea şi articolul [[prostituţia]])

**a treia, [[desfrânarea|curvia]] în suflet şi în minte*'''[[invidia]]''' se manifestă prin părere de rău faţă de binele aproapelui şi bucurie pentru necazul lui. Este o încălcare a dreptăţii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. "Spune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiureanelegiuirea." Invidia îi face pe oameni mai răi decât orice şarpe veninos!

*'''[[mânia]]''' presupune supărarea peste măsură pentru orice lucru şi dorinţa de răzbunare pe cei care ne-au făcut (aparent chiar) un rău. "Eu însă vă zic vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic este de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedrilului[[Sinedriu]]lui; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheara focului.'' ''(Matei 5:22). Mânia este o otravă puternică, cu care a adăpat Diavolul sufletul omenesc. Iată caracteristicile mâniei:

*'''[[lenea]]''' este nepăsarea faţă de îndatoririle creştine şi cele sociale. Din ea izvorăşte slăbiciunea fizică şi psihică, lipsurile, îndemnul la [[furt]], ceartă, uitare de Dumnezeu. "Nu fiţi greoi, ci urmăritori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă răbdare, moştenesc făgăduinţele." (Evrei 6:12). "Calea celui leneş e un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă." (Pilde 15:19). "În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce din pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce." (Facerea 3:19) De la lene nu e decât un pas până la beţie, care stârneşte o mulţime de alte păcate grele: desfrânarea, batjocurile, clevetirile, hulelelehulele, desele ospeţe, jafurile, călcările de jurământ, jocurile de noroc, înşelăciunile, certurile, bătăile, etc. Cei ce trăiesc în trândăvie sunt supuşi tuturor bolilor şi neputinţelor, căci la fel cum se cloceşte apa stătătoare şi trupul omenesc se strică şi slăbeşte fără mişcare şi osteneală; ei nu au poftă de mâncare, au somn neliniştit, sunt ponegriţi de oameni şi se chinuiesc în sărăcie şi în lipsuri. Se opun lenei: munca, rugăciunea şi cugetarea la poruncile lui Dumnezeu.

Cauza păcatului este ispita venită de la Cel-Rău<ref>1Pet 5.6-8 </ref> dar care speculează pofta din inima omului<ref>Iac1.14</ref> Ispita este întotdeauna pe măsura noastră, scrie apostolul Pavel, căci Dumnezeu, care este credincios, nu îngăduie să fim ispitiţi peste puterile noastre ci- continuă apostolul- pregateşte şi mijlocul de a ieşi din ea, de a o răbda.<ref>1Cor10.13 </ref>Mijloacele de luptă împotriva ispitei sunt: împotrivirea, veghea, [[rugăciune]]a , [[post]]ul. [[Apostolul Petru]] scrie să fim treji, să veghem pentru că potrivnicul oamenilor, diavolul, dă tărcoaletârcoale, ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită, trebuie să ne împotrivim lui fiind tari în credinţă ştiind că fraţii creştini trec prin aceleaşi suferinţe.<ref>1Pet5.6-8</ref> În [[DeuteronomulCartea Deuteronomului|Deuteronom]] stă scris: Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe cari ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.<ref>Deut4.9</ref> În Psalmi Dumnezeu spune:,, Cine aduce mulţămiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”.<ref>Ps50.23</ref> Solomon arată în proverbele sale:,,Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale.”<ref>Prov16.17</ref>şi ,,Cine păzeşte porunca, îşi păzeşte sufletul; cine nu veghează asupra căii sale, va muri”<ref>Prov19.16</ref> Iisus spune: ,,Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului."<ref>Mt25.13</ref> Înainte de arestare, Iisus, cuprins de întristare de moarte, le cere lui Petru, Iacov şi Ioan să vegheze şi să se roage pentru el, avertizându-i că duhul este plin de râvnă dar carnea este neputincioasă, dar aceştia adorm în două rânduri.<ref>Mat26.36-46</ref> [[Apostol]]ii nu reuşesc să scoată un [[diavol|duh rău]] dintr-un lunatic posedat care pătimea rău, de multe ori căzând în foc şi în apă. Iisus a certat duhul cel rău care a părăsit pe băiat, i-a certat pe apostoli pentru puţina lor [[credinţa|credinţă]] şi le-a spus că acest soi de draci nu iese decât cu post şi cu rugăciune.<ref>Mat17.15-21</ref>

El este înclinat să-şi ascundă păcatul. După ce au păcătuit, Adam şi Eva s-au ascuns de Faţa lui Dumnezeu printre pomii din grădină.<ref>Fac3.8-10</ref> În cartea lui [[Iov]], acesta spune că ochiul preacurvarului pândeşte amurgul, îşi zice ,,nimeni nu mă va vedea" şi îşi pune o mahramă pe faţă.<ref>Iov24.15</ref> În aceeaşi carte Iov spune că el nu şi-a ascuns farădelegile fărădelegile ca oamenii, nu şi-a închis nelegiuirile în sân pentru că se temea de mulţime şi de dispreţul ei.<ref>Iov31.33</ref> Proorocul [[Isaia]] îi căinează pe cei ce-şi ascund planurile dinaintea Domnului, care îşi fac faptele în întuneric şi zic:,,cine ne vede, cine ne ştie?".<ref>Is29.15</ref> [[Solomon]] spune: ,,cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte, capătă îndurare.<ref>Prov28.13</ref> [[Saul]] inventează diverse pretexte pentru nerespectarea poruncii Domnului de a nimici în război pe amaleciţi, împreună cu vitele lor, spunând întâi că a păzit cuvântul Domnului, apoi că vitele cele mai bune au fost păstrate pentru a fi jetfite jertfite Domnului, ca pe urmă să recunoască că a păcătuit.<ref>1Sam15.13-30</ref>[[Apostolul Ioan]] spune că dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi [[adevăr|adevărul]] nu este în noi.<ref>1Ioan 1.8-10</ref>

Omul este chemat să-şi mărturisească păcatele.<ref>Lev5.5, Lev26.40, Num 5.6-7, Jud10.10, Neemia 1.5-7, Iov33.27, Isaia 59.12-13, Ezdra10.11, Pl3.42, Dan9.5, Iac5.16, Ier3.13, Ier3.25, 1Ioan1.9, Ier14.17-20, Osea5.15, iov33.26-28, Dan9.20-23, Iosua 7.19, Is59.12-13, Ier3.25, Neemia1.6, Dan9.8, Ioan20.22-23, Mt18.18</ref> , să se căiască şi, primind iertarea de la Dumnezeu<ref>Is1.18, Is40.2, Ier33.8, Mal3.17, Is43.25, Is55.7, Evrei 8.12, 2Cor5.19, Col2.13, Efes4.32, 1Ioan 1.9, FA5.31</ref> prin intermediul [[preot|preoţilor]](care au primit această putere de la [[Iisus|Hristos]] prin [[apostol]]i-<ref>Lc24.46-53, Ioan20.21-23</ref>) la [[mărturisire|spovedanie]], să se îndrepte precum [[David]] (pentru [[desfrânarea|preacurvie]] şi uciderea lui Urie-<ref>2Sam11-12.12-14</ref>, precum [[Manase]] (pentru mulţimea de [[uciderea|ucideri]], [[vrăjitoria|vrăjitorie]], [[închinarea la dumnezei străini|idolatrie]]-<ref>2Cron 33.1-20 </ref>, precum tâlharul de pe cruce (pentru mulţimea fărădelegilor lui<ref>Lc23.39-43</ref>, precum [[apostolul Zaheu|Zaheu]] (pentru [[furt|nedreptăţile]] comise-, care a dăruit jumătate din averea sa şi a reîntors împătrit celor pe care îi nedreptăţise)<ref>Lc19.1-10</ref>, precum fiul risipitor (pentru irosirea averii în destrăbălare).<ref>Lc15.11-32</ref>

Pentru Biserica Ortodoxă, ceea ce se transmite nu este păcatul originar în sine (păcatul originar personal al lui Adam şi Eva), ci consecinţele păcatului în firea/natura umană - slăbiciunea, slăbănogeala, boala ei -, pentru că toţi suntem "din acelaşi sânge" (Fapte 17:26): "De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru că toţi am păcătuit în el" (Romani 5:12). Despre această stare de slăbănogeală a firii umane vorbeşte Apostolul Pavel în [[Epistola către Romani]], capitolul 7.

*Pr. Ioan Teşu, Catehism creştin-ortodox, *Părintele Arsenie Boca*-Ridicarea căsătoriei la înălţime de taină, editura Agaton

<div style="font-size:85%; -moz-column-count:2; column-count:2;"><references/></div>