6.119 modificări
Modificări
intro, scopurile asociatiei, dispute (schita), 1 sursa
{{Îmbunătăţire}}
'''Oastea Domnului''' este o mişcare /grupare în spirituală din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care a luat fiinţă înfiinţată în anul 1923, la iniţiativa Preotului [[Iosif Trifa]]. În prezent, are statutul de asociaţie religioasă ortodoxă, recunoscută de [[Sfântul Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]]. ==Scopurile asociaţiei==Scopul asociaţiei este încurajarea vieţii religioase creştine, printr-o viaţă duhovnicească intensă, atât individuală cât şi comunitară, prin organizarea de întruniri periodice, publicarea de materiale ortodoxe destinate publicului larg şi prin diferite alte metode de catehizare. De asemenea, membrii asociaţiei se angajau în diferite proiecte caritative (ajutorarea săracilor, îngrijirea bolnavilor etc.). Un alt scop important al asociaţiei era prevenirea răspândirii mişcărilor neoprotestante care se dezvoltau în România interbelică.
==Traian Dorz despre Oastea Domnului==
:- peste o lună, în 15 martie, este suspendat şi "Glasul Dreptăţii";
:- în [[15 iulie]] apare "Armata Domnului Isus Biruitorul". Dar este suspendată şi ea.
==Dispute legate de Oastea Domnului==
Istoria Oastei Domnului a fost marcată de tensiuni atât interne, cât şi cu ierarhia bisericească. Astfel, într-o primă etapă, iniţiativa pr. Traian Dorz de înfiinţare a asociaţiei a fost susţinută fără rezerve de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului.
Tensiunile au apărut, pe de o parte, datorită problemelor de comunicare între membrii asociaţiei şi respectiv între membrii asociaţiei şi ierarhia bisericească.
Pe de altă parte, datorită dezvoltării în cadrul asociaţiei a unor manifestări atipice pentru spiritualitatea ortodoxă, mai mulţi ierarhi, preoţi şi credincioşi au privit cu rezervă activităţile Oastei, calificându-le drept pietiste (concentrate pe o spiritualitate emoţională) şi favorizând un spirit de castă excesiv. Criticii mişcării considerau totodată că de multe ori membrii acesteia nu respectau îndeajuns disciplina bisericească, organizând adunări separate şi uneori fără ştirea preoţilor.
Acuzaţia adusă Oastei Domnului că ar fi promovat un spirit sectar a fost favorizată şi de faptul că o parte din membrii asociaţiei din diferite zone ale ţării s-au rupt de ierarhia bisericească şi de Biserica Ortodoxă în ansamblul ei, devenind asociaţii religioase de sine stătătoare, de tip neoprotestant.
Situaţia s-a agravat odată cu caterisirea fondatorului ei, pr. Iosif Trifa, în 1935, iar după instalarea regimului comunist, asociaţia a fost interzisă şi membrii ei persecutaţi şi urmăriţi de Securitate.
Totuşi, după 1990, asociaţia Oastea Domnului a renăscut cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a aprobat şi statutul Oastei Domnului, cu unele observaţii, în şedinţa sa din 25, 28 septembrie 1990 (Temei 9067/1990, in ''Biserica Ortodoxă Română'', an CVIII, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1990, pp. 193-194). Cu aceeaşi ocazie, Sfântul Sinod l-a reabilitat pe pr. Iosif Trif, ridicând pedeapsa caterisirii acestuia, pe considerentul că acesta îşi ceruse iertare faţă de mitropolitul său, IPS Nicolae Bălan.
Sfântul Sinod însărcinează periodic câte un episcop pentru a se ocupa de gestionarea relaţiilor cu asociaţia Oastea Domnului, recomandând totodată încadrarea activităţilor publicistice şi a tuturor filialelor locale de către preoţi.
==Surse==
*[[Traian Dorz]], ''Istoria unei jertfe'' - Vol. I*Arhimandrit [[Cleopa Ilie]], ''Călăuză în credinţa ortodoxă'', ed. Episcopiei Romanului, 2003, ed. a IV-a, ISBN 973-0-00568-0, pp. 427-434.
==Legături==
