Modificări

Salt la: navigare, căutare

Nabucodonosor al II-lea

2.591 de octeți adăugați, 28 octombrie 2011 09:28
fără descrierea modificării
'''Nabucodonosor al II-lea''' (în unele variante de traducere Nebucadneţar) a fost un împărat babilonian din sec al VI-lea. Nabucudonosor îi oferă lui Daniel conducerea trebilor Babilonului, acesta refuză demnitatea în favoarea celor trei prieteni ai lui, el rămânând la curtea împăratului în calitate de căpetenie a înţelepţilor Babilonului.<ref>Dan2.48-49</ref> Până la intrarea în robie domnia sa a fost una nedreaptă căci [[Daniel]] îl sfătuieşte să-şi răscumpere păcatele sale prin practicarea dreptăţii şi nedreptăţile sale prin mila faţă de cei asupriţi.<ref>Dan4.24 iar în traducerile protestante Dan 4.27</ref> Crunta sa robie , în care a trăit ca un animal, care a durat şapte vremi şi care a fost prorocită de [[Daniel]], îl face să se [[smerenia|smerească]]<ref>Daniel 4.37</ref> din [[mândria|trufia]]<ref>Daniel 4.27,37</ref> sa (datorată uriaşei puteri deţinute) şi să recunoască că Dumnezeu stăpâneşte şi peste împărăţia oamenilor şi o dă pe aceasta cui vrea<ref>Dan4.25,32,35</ref>(destinul său fiind asemănător cu cel al lui [[Manase]]). Şi atunci a fost reaşezat în scaunul de domnie şi puterea sa a crescut.<ref>Dan4.36</ref>[[Iezechiel]] şi [[Ieremia]] au pledat în faţa regilor Israelului pentru supunerea faţă de Nabucodonosor al II-lea căci vedeau în exilul iudeilor pedeapsa hotărâtă de [[Dumnezeu]] pentru ispăşirea [[păcat]]elor lor.<ref>Ier21.17,22.25, 27.8</ref><ref>Hărlăoanu, pag392</ref>Domnul a dat şi Egiptul pe mâna lui Nabucodonosor al II-lea.<ref>Iez.29.19</ref>
==Daniel şi Nabucudonosor==
49Daniel a rugat pe împărat să dea grija trebilor ţinutului Babilonului în mâna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.(Daniel, cap 2)
 
==Cei trei prieteni ai lui Daniel în cuptorul de foc==
Împăratul Nabocodonosor al II-lea a făcut un chip de aur, înalt de 60 de coţi şi lat de 6 coţi, l-a sfinţit şi a poruncit ca toate căpeteniile (dregători, cârmuitori, judecători, legiuitori, vistiernici, căpetenii de oşti) să se închine acestui chip la semnalul dat de trâmbiţe şi celelalte instrumente muzicale. Cine nu făcea asta urma a fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins. Câţiva haldei i-au pârât pe cei trei prieteni iudei ai lui Daniel, care conduceau treburile Babilonului. Împăratul s-a [[mânia|mâniat]], i-a chemat la el pe cei trei şi le-a poruncit să se închine chipului de aur. Cei trei i-au răspuns că n-au nevoie să răspundă împăratului la această cerere, adăugând că ei nu se vor închina chipului de aur indiferent dacă Dumnezeu îi va scoate de acolo sau nu. Atunci împăratul a poruncit încingerea cuptorului de şapte ori mai mult ca de obicei şi aruncarea lor acolo. Cei care i-au aruncat au fost mistuiţi de văpaia focului fiindcă porunca a fost grabnică şi cuptorul foarte înfierbântat. Cei trei prieteni ai lui Daniel, care erau legaţi, n-au păţit absolut nimic (perii capetelor lor nu se pârliseră, hainele lor erau neschimbate şi nici miros de foc nu aveau), fiind ajutaţi de un [[înger]]. Văzând acestea, Nabucodonosor le spune să iasă afară, îl binecuvântează pe Dumnezeul acestora care a trimis pe îngerul Său să-i scape pe aceştia care-şi puseseră [[nădejdea]] în El şi au preferat să moară decât [[Închinarea la dumnezei străini|să slujească altor dumnezei]]. Împăratul adaugă că oricine va vorbi de rău pe Dumnezeul celor trei va fi tăiat în bucăţi iar casa sa prefăcută într-un morman de dărâmături căci- continuă împăratul-nu există niciun Dumnezeu care să poată izbăvi precum Dumnezeul celor trei. Apoi Nabucodonosor i-a înălţat şi mai mult pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. (Daniel, cap 3)
===Al doilea vis şi experienţa lui Nabucudonosor===
La scurt timp după cel de-al doilea război mondial, asirologul Donald J.Wiseman, pe vremea când era custode la Muzeul Britanic, a făcut o descoperire remarcabilă. El a găsit prima tăbliţă a Cronicii babiloniene între peste 80 000 de tăbliţe şi fragmente din colecţia muzeului. Aceasta avea următorul text: ''În anul al şaptelea, în luna Kislev, regele babilonian (…) a mărşăluit în ţara Hatti (Siria), a asediat cetatea lui Iuda (adică Ierusalimul) şi, în ziua a doua a lunii Adar, a cucerit cetatea şi l-a capturat pe rege''. Această dată corespunde cu [[16 martie]] 597 î.Hr. Biblia ne spune că nu numai Iehonia a fost luat prizonier, ci şi regina-mamă, liderii militari şi religioşi şi meşteşugarii. În total 10 000 de persoane au fost deportate în Babilon. (IV Regi 24, 12-16). Sedechia, unchiul lui Iehonia, a fost numit rege de către Nabucodonosor al II-lea (IV Regi 24,17) <ref> J.K. Hoffmeier, ''Arheologia Bibliei'', Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8</ref>"Atunci regele Babilonului (Nabucodonor al II-lea-n.r) a pus rege în locul lui Iehonia, pe Matania, unchiul lui Iehonia, schimbându-i numele în Sedechia."(IV Regi 24,17)
 
==Note==
5.288 de modificări

Meniu de navigare