Birocrați, renameuser, Administratori
14.991 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
| Locul morţii = [[Fișier:Flag_of_Romania.png|24 px]] Roman
|}}
'''Melchisedec Ștefănescu''' (n. [[15 februarie]] 1823, Gârcina, județul Neamț — d. [[16 mai]] 1892, Roman) a fost [[episcop]] de Huși, Ismail și Roman, membru titular (din 1870) al Academiei Române, care a adus o contribuție prețioasă în special în literatura religioasă și teologică, dar și în istorie.
==Viața==
Din botez '''Mihail''', episcopul Melchisedec s-a născut la [[15 februarie]] 1823, în Gârcina, județul Neamț, în familie de [[preot]], și a decedat la [[16 mai]] 1892, în Roman.
A făcut studii la Seminarul de la Socola (1834-1841 și 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848 - 1851), unde a obținut titlul de "Magistru „Magistru în teologie și litere"litere”. A fost învățător în Șerbești - Neamț (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848) din nou profesor la același Seminar (1851-1856), apoi profesor și director la Seminarul din Huși (1856- 1861). S-a călugărit cu numele '''Melchisedec ''' (1843), a fost hirotonit [[ierodiacon ]] (1844) la Socola, apoi [[ieromonah ]] în [[Lavra Pecerska|Lavra Pecerska din Kiev ]] (1851), [[protosinghel ]] (1952) și [[arhimandrit ]] (1853). Locțiitor de episcop la Huși (1861-1864), fiind hirotonit [[arhiereu]] cu titlul „Tripoleos” în 1862, locțiitor (1864), apoi episcop eparhiot - numit prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza - al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reședința în Ismail (1865-1879); la [[22 februarie]] 1879 este ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte.
Însuflețit patriot, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru în Divanul Ad-Hoc (1957); a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza și Războiul de Independență, a fost ministru al Cultelor (1860), membru de drept în Senatul României și se încredințează o misiune politică în Rusia (1868). Precursor al [[ecumenism]]ului, fiind delegat de Sf. Sinod la Conferința vechilor catolici de la Bonn (1875). Ca membru al Sf. Sinod, a prezentat o serie de memorii pentru prosperarea vieții bisericești, ameliorarea stării materiale a clerului, dar mai ales în legătură cu recunoașterea autocefaliei. A trimis tineri la studii în Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Bălănești, Constantin Nazarie ș.a.). Prin testament, creează o fundație din care să se acorde burse de studii la Academia duhovnicească din Kiev; biblioteca și colecția sa numismatică le-a daruit Academiei Române.
