Modificări

{{Sfinti|nume=Sf. Macarie cel Mare|Imagine=[[ImagineFișier:AbbaMacariusTheGreat.jpg|thumb|rightcenter|220px|Icoană coptă a Sfântului Sf. Macarie cel Mare]]|nastere= 295 d.Hr.<br/>Șabșir, Egipt|adormire= 392<br/>[[Schetia]], Egipt|localizare= [[Schetia]], Egipt|recunoastere= panortodoxă|etnie=|tip= [[monah]]<br/>[[Părinții pustiei|părinte al pustiei]]|canonizare=|calendar= [[19 ianuarie]]|biserici= |site=|}}Sfântul [[Macarie cel Mare]] (295-392 d.Hr.), cunoscut și ca '''Macarie Egipteanul''', a fost unul dintre [[Părinții pustiei]] egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al sfântului [[Antonie cel Mare]]. Biserica Ortodoxă îl [[Praznic|pomenește]] pe [[19 ianuarie]]. [[Biserici Orientale Ortodoxe|Biserica Coptă]] îl pomenește pe [[5 aprilie]] (Baramhat 27 după calendarul copt) și pe [[25 august]] (19 Mesra), data întoarcerii [[moaște]]lor sale la mănăstirea sa din [[Schetia|pustia schetică]]. Biserica Romano-Catolică îl pomenește pe [[15 ianuarie]].

Sf. Macarie, unul dintre întemeietorii [[monahism]]ului, s-a născut în satul ŞabșirȘabșir, Menuf, Egipt, aproximativ în anul 300 d.Hr. (după sinaxarul copt, Sfântul s-a născut în anul 295 d.Hr.), din părinți drepți și credincioși. Tatăl său se numea Avraam, iar mama lui Sara și nu au avut multă vreme copii. Într-o noapte, tatălui său i s-a arătat un [[înger]] al Domnului, care i-a spus că Dumnezeu avea să îi dăruiască un fiu al cărui nume va fi cunoscut pe întreg pământul și care va avea o mulțime de fii duhovnicești. La scurt timp după această vedenie, cei doi au avut un fiu pe care l-au numit Macarie („Fericitul”). Sf. Macarie era ascultător față de părinții săi, iar [[har]]ul lui [[Dumnezeu]] era cu el încă din tinerețe. Când tatăl său a încercat să îl silească să se însoare, împotriva voinței lui, Macarie s-a prefăcut bolnav timp de câteva zile. Mai apoi l-a rugat pe tatăl său să îi îngăduie să iasă puțin din oraș ca să se liniștească. A plecat în sălbăticie și s-a rugat Domnului [[Iisus Hristos]] să îl călăuzească pe drumul care Îi era bineplăcut Lui. Pe când era în sălbăticie, a avut o vedenie: i se părea că un [[Heruvim]] înaripat îl lua de mână și îl urca pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie, de la răsărit la apus și de la nord la sud și zicându-i: „Dumnezeu ți-a dat ție și fiilor tăi drept moștenire această pustie”. Când s-a întors din pustie, a aflat că logodnica lui, care era încă fecioară, murise. Macarie I-a mulțumit Domnului Hristos că îl ferise de o căsătorie pe care nu o dorea. La scurtă vreme, și părinții săi au adormit întru Domnul, iar el a dăruit tot ce avea săracilor și nevoiașilor. Când poporul din Shabsheer Șabșir a văzut înfrânarea și inima sa curată, l-au dus la episcopul de Ashmun (Egipt), care l-a [[Hirotonie|hirotonit]] [[preot]] pentru satul lor. Enoriașii i-au construit o colibă în afara orașului și mergeau la el pentru a se [[spovedanie|spovedi]] și a primi de la el [[Sfintele Taine]].

Sf. Macarie era acum (cca. 330 d.Hr.) în drum spre [[Schetia]], unde avea să-și petreacă aproape toți cei șaizeci de ani din viață rămași. A rămas undeva în adâncul pustiei, în locul unde se afla Mănăstirea Sfinților Maxim și Domadiu (astăzi Mănăstirea Coptă Ortodoxă de la El-Baramous). S-a dus să îl viziteze pe Sfântul [[Antonie cel Mare]]. Văzându-l, Sfântul Antonie a zis despre el: „Iată israelitean în care nu este vicleșug”. Sfântul Antonie l-a îmbrăcat cu [[Marea Schimă]], apoi Macarie s-a întors la locul lui de viețuire.

Sfântul Macarie știa și să fie blând cu cei din afara comunității creștine. Ştia Știa că asupra acestora au mai mare efect cuvintele blânde și iubitoare decât cele aspre. Se spune că odată, pe când călătorea împreună cu un monah mai tânăr, trecând pe lângă un preot păgân, ucenicul l-a întâmpinat cu cuvinte foarte aspre. Însă Sfântul Macarie l-a întâmpinat cu asemenea cuvinte iubitoare încât păgânul a întrebat de ce Macarie fusese atât de grijuliu. Avva a răspuns că îi părea rău pentru toți cei care nu știau că toate nevoințele și toată închinarea lor erau în zadar. Auzind acestea, păgânul a fost atât de adânc mișcat încât a sfârșit prin a se converti și a intra și el în mănăstirea avvei Macarie și, ducând o viață cuvioasă, a adus la credință mulți păgâni, purtându-se cu ei cu aceeași dragoste și grijă pe care le primise de la Sfântul Macarie.

Sfântul Macarie cel Mare a luptat și împotriva [[Arianism]]ului și a fost trimis în surghiun într-o insulă din delta Nilului aproximativ în anul 374 d.Hr., pentru că era un susținător al Sfântului [[Atanasie cel Mare]].. Pe când era acolo împreună cu Sf. Macarie al Alexandriei, fata unui preot păgân a început să aibă tot soiul de crize și se credea că era posedată de diavol. Cei doi monahi au reușit să o vindece, iar locuitorii, în semn de recunoștință, au dărâmat templul idolesc, construind în locul său o biserică. Auzind acestea, autoritățile i-au trimis îndată înapoi la mănăstirile lor pe cei doi monahi.