Birocrați, renameuser, Administratori
14.991 de modificări
Modificări
→Istoric: +imag.
Urmaşul său la tron a fost fiul său, Mihnea al II-lea, zis mai târziu ''Turcitul''. Acesta avea doar 13 ani la moartea tatălui său, aşa încât a domnit sub tutela mamei sale, Ecaterina. În timpul celor două domnii (1577-1583 şi 1585-1591) el a reuşit să termine lucrarea tatălui său, cu cheltuieli foarte mari. A zugrăvit biserica, a construit chilii şi a continuat înzestrarea mănăstirii, cumpărând mai mute sate, vii și prăvălii. Tot atunci Mănăstirea Sfânta Troiţă a cunoscut o perioadă de înflorire culturală. Se pare că aici s-a alcătuit prima bibliotecă din Bucureşti, unde se copiau manuscrise şi cărţi necesare cultului liturgic sau intelectualilor vremii.
Cu toate acestea, domnitorul Mihnea al II-lea a rămas în istorie ca un renegat. În 1591, fiind mazilit pentru că a refuzat să plătească turcilor o datorie mai veche, a trecut la mahomedanism, de frică să nu fie omorât. Ceremonia convertirii a avut loc în aprilie 1591, când a primit numele "''Mehmet-bei''" şi sangeacatul Nicopole, iar de atunci i s-a spus Mihnea Turcitul. După ce a trecut la mahomedanism, soţia lui, Neaga, cu care a avut patru copii, l-a părăsit şi şi-a căutat alinarea în biserică. El a avut mai mulţi copii şi cu ţiitoarea lui, Vişa, printre care şi Radu, viitorul domnitor al Ţării Românești (Radu Mihnea).<ref>Constantin C. Giurescu, ''Istoria românilor'', vol II, Editura Bic All, Bucureşti, 2007, p.164,</ref> Acesta a fost trimis de mama lui în Muntele Athos, unde a fost educat de călugării greci de la Mănăstirea Iviron, apoi la şcolile de la Veneţia şi Padova.
[[Imagine:Radu_Voda_si_Mihai_Voda_sec_XVIII.jpg|thumb|left|300px|Litografie din sec. XVIII: în prim plan Mănăstirea Radu Vodă, în plan secund [[Mănăstirea Mihai Vodă]]]]În 1593 la tronul Ţării Româneşti a venit voievodul [[Mihai Viteazul]], iar în timpul domniei sale Mănăstirea Sfânta Troiţă avea să treacă prin grele încercări. După bătălia de la Călugăreni, din august 1595, în timp ce Mihai Viteazul se retrăgea în Transilvania, turcii conduşi de vestitul Sinan Paşa au ocupat Bucureştiul şi l-au fortificat, cu dorinţa de a transforma ţara în paşalâc. Pe colina unde se afla mănăstirea au construit o fortăreaţă din pământ şi trunchiuri de copaci, cu cinci bastioane, numită de bucureşteni "''palanca lui Sinan''", în care încăpeau zece mii de oameni. „''Oraşul întreg fusese înconjurat cu un şanţ adânc, dincolo de care înjghebase în grabă o îndoită linie de pari, umplându-se spaţiul dintre ei cu pământ(…). Palanca era însă pe locul bisericii lui Alexandru-Vodă şi a lui Mihnea, acuma beiul Mehemed de la Nicopole (…). Ea fusese prefăcută în moschee - «strigase hogea» din turnul ei''”, afirmă istoricul Nicolae Iorga.<ref>Nicolae Iorga,''Istoria Bucureştiului'', Ediţia Municipiului Bucureşti, 1939, p.57.</ref>
Fortificaţiile au fost însă inutile, deoarece în octombrie 1595, după ce au eliberat oraşul Târgovişte, armatele creştinilor s-au îndreptat spre Bucureşti şi l-au silit pe Sinan Paşa să se retragă. Înainte de a părăsi oraşul, turcii au jefuit oraşul şi i-au dat foc, iar mănăstirea şi forticaţiile de la Radu Vodă au fost aruncate în aer. Sfântul lăcaş, pângărit de turci - care băgaseră caii în biserică -, a fost dărâmat cu tot ce avea, trapeză, chilii etc.
„''Sinan însuşi se lăudă, într-o scrisoare adresată lui Nişangi-paşa, că a dat pradă focului toate casele, bisericile, grădinile şi vilele, adică aşezările boiereşti''”.<ref>Constantin C. Giurescu, ''Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre'', Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p.65.</ref>
