Modificări

Salt la: navigare, căutare

Iustinian I

383 de octeți adăugați, 14 noiembrie 2019 05:18
Surse și legături externe: +categ.
[[Imagine:Justinian.jpg|right|thumb|Sfântul Sf. Iustinian, Împărat al Romei și al Bizanțului în Roman, mozaic din din secolul al VI-lea]]Sfântul și drept-credinciosul Împărat '''Iustinian I''' ''cel Mare'' (n. [[11 mai]], 483 – d. [[14 noiembrie]], 565) a condus [[Imperiul Roman de Răsărit]] de la [[1 august]] 527, și până la moartea sa, în noiembrie 565. Soția sa a fost Împărăteasa [[Teodora Împărăteasa|Teodora]]. În afara faptului că a fost unul din cei mai importanți conducători ai antichității târzii și o figură majoră în istoria imperiului bizantin, Iustinian a fost de asemenea și un apărător al [[Introducere în Creștinismul Ortodox|Ortodoxiei]] și un mare [[ctitor]] de biserici. În timpul domniei sale [[BizanțImperiul Bizantin]]ul a câștigat glorie prin victorii militare în Persia, Africa și Italia, care au avut ca rezultat dezrădăcinarea [[păgânism]]ului printre germanii vandali popoarele germanice (vandalii din Africa și ostrogoții din Italia)<ref>De fapt în acea perioadă vandalii și triburile vizigoteostrogoții se creștinaseră, dar căzuseră în [[Erezie|erezia]] [[Arianism|arianistă]], ca și vizigoții din Spania.</ref>. Iustinian este cunoscut și sub numele de "ultimul „ultimul împărat roman"roman”, fiind împăratul care a recucerit [[Roma]] din mâinile ostrogoților. [[Biserica Ortodoxă]] îl [[Praznic|prăznuiește]] pe Iustinian pe data de [[14 noiembrie]]<ref>Nota părintelui Macarie Simonopetritul în Sinaxarul dânsului: „Istoricul Evagrie Scolasticul (''Hist. ecclés.'' IV, 39, PG 86, 2781), binecunoscut pentru antipatia lui față de Iustinian, afirmă că, spre sfârșitul vieții, împăratul ar fi publicat un decret în favoarea aftartodochetismului, învățătura potrivit căreia, trupul lui Hristos fiind nestricăcios datorită unirii sale cu firea Sa dumnezeiască, Iisus ar fi suferit doar în aparență, în mod miraculos, din proprie voință. Am putea să ne mirăm totuși ca împăratul-teolog să fi căzut într-o formă de [[monofizism]] atât de grosier, având în vedere că toate scrierile publicate în numele său proclamă exact contrariul. Pare așadar mai plauzibil să credem că politica sa de reconciliere cu monofiziții i-a făcut pe dușmanii săi să îl acuze că ar fi căzut în erezie [cf. relatarea despre Sf [[Eutihie de Constantinopol]], [[6 aprilie|6 apr]].]. Această teză a aftartodochetismului împăratului, general acceptată în rândul istoricilor, a început de altfel să fie repusă în discuție, din perspectiva unor cercetări recente, cf. A. Grillmeier, ''Le Christ dans la tradition chrétienne'', t. II/2, "L’Église de Constantinople au VIe s.", Paris, 1993, 612-620. Doar dacă nu cumva împăratul ar fi publicat într-adevăr un asemenea decret pentru a-i atrage de partea sa pe armeni, care erau adepții lui Iulian din Halicarnas. Tocmai din pricina acestei reputații a lui Iustinian, unele sinaxare, între care cel al Sf. Nicodim, care îl pomenește pe 15, au înlocuit pomenirea acestuia cu cea a lui Iustin (518-527). Este pomenit și pe [[2 august]]. Cât despre Teodora, este dovedit faptul că arăta o mare simpatie față de Sever al Antiohiei, cel mai marcant dintre teologii monofiziți. Tocmai din acest motiv, atunci când împărăteasa i-a cerut Sf. [[Sava cel Sfințit|Sava]], aflat în misiune la Constantinopol, să se roage pentru ea, ca să poată avea un copil, acesta a refuzat. Dar nu putem totuși deduce din aceasta că ea ar fi împărtășit neapărat ideile monofiziților.” (traducere citat: Orthodoxwiki)</ref>.
==Viața==
[[ImageImagine:JustinianStVitale.jpg|thumb|left|300px|Sfântul Iustiniancel Mare și sfetnicii săi, Împărat al Romei și al Bizanțului în secolul al șaselea<br>mozaic din Bazilica San Vitale, Ravenna, sec. VI]]Numele întreg al lui Iustinian a fost ''Flavius Petrus Sabbatius Justinianus''. Se spune despre el că avea origini trace sau daco-trace, și că s-a născut probabil într-un mic orășel numit Tauresium din Iliria, lângă Scupi (actualul Skopje din Macedonia) pe data de [[11 mai]] 483. Mama lui, Vigilantia, a fost sora împăratului [[Iustin I]], cel care s-a ridicat din rândurile armatei, după o îndelungată carieră militară, pentru a deveni împărat. Unchiul său l-a adoptat pe Iustinian și a asigurat educația băiatului. Iustinian a fost foarte bine educat în domeniile jurisprudenței, [[teologie]]i și istoriei romane. Cariera sa militară s-a caracterizat printr-o avansare rapidă, care s-a deschis pentru el în 518, când [[Iustin I|Iustin]] a devenit împărat (518–527). Iustinian a fost numit consul în 521, iar mai târziu comandant al armatei din est. El funcționa practic ca regent cu mult înainte ca Iustin să-l fi făcut asociat la tronul imperial pe data de [[1 aprilie]] 527.
Patru luni mai târziu, la moartea lui Iustin, Iustinian a devenit suveran unic. Administrarea sa a avut un impact mondial, constituind o epocă distinctă în istoria Imperiului Bizantin și a Bisericii Ortodoxe. El a fost un om cu o capacitate neobișnuită de muncă (uneori era numit "împăratul „împăratul care nu doarme niciodată"niciodată”) și poseda un caracter temperat, afabil și vioi, dar era în egală măsură și fără scrupule și viclean când era nevoie. El a fost ultimul împărat care a încercat să refacă imperiul roman în teritoriile de care s-a bucurat sub [[Teodosie I]].
S-a înconjurat de bărbați și femei cu talent extraordinar, "oameni noi" „oameni noi”, aleși nu neapărat din rândurile aristocrației, ci pe baza meritului lor. În anul 523 s-a căsătorit cu [[Teodora Împărăteasa|Teodora]], care era de meserie curtezană (sau actriță de la circ, după mai multe surse) și era cu 20 de ani mai tânără decât el. Conform ''Istoriei secrete'', lucrarea polemică atribuită istoricului [[Procopiu din Cezareeea|Procopiu]] din Cezareea, lucrare notorie pentru atitudinea calomnioasă față de cuplul imperial, se spune că Iustinian ar fi întâlnit-o pe Teodora la un spectacol în care ea și o gâscă dresată jucau ''Leda și lebăda'', o piesă care reușea să batjocorească mitologia greacă și moralitatea creștină în același timp. Iustinian nu putuse să se căsătorească cu ea mai înainte, datorită clasei sale sociale, dar unchiul său împăratul Iustin I a decretat o lege care permitea căsătoria între persoane din clase sociale diferite. Teodora a devenit foarte influentă în politica imperiului, iar mai târziu, împărații care au urmat lui Iustinian, pe baza precedentului creat de acesta, s-au putut căsători cu persoane din afara clasei aristocrate. Căsătoria a fost o sursă de scandal, dar Teodora a dat dovadă de foarte multă inteligență, înțelepciune simplă și de bun simț, de o bună judecată, fiind totodată cel mai mare susținător al lui Iustinian.
Teodora a murit în 548; Iustinian i-a supraviețuit încă aproape 20 de ani, murind pe [[13 noiembrie|13]] sau [[14 noiembrie]] 565.
==Realizări legislative și militare==
[[Imagine:Byzantium550.png|left|thumb|300 px|Extinderea Imperiului Bizantin în 550, sub domnia lui Iustinian.]]Iustinian a reușit să obțină o influență durabilă pentru reformele sale juridice, în special însumarea tuturor legilor romane, ceva ce nu mai fusese făcut înainte. Iustinian l-a angajat pe chestorul Tribonian pentru această sarcină, și a emis primul proiect pentru ''Corpus Juris Civilis'' pe data de [[7 aprilie]] 529, în trei părți: ''Digeste'' (sau ''Pandectae''), ''Institutiones'' (sau ''Institutes''), și ''Codex''–ul. ''Corpus'' reprezintă baza jurisprudenței latine (incluzând codul canonic bisericesc: "ecclesia vivit lege romana" - "Biserica trăiește sub lege romană"). El a asigurat supraviețuirea legii romane, care a trecut în vest în secolul al XII–lea, iar mai apoi și în Europa răsăriteană, inclusiv în Rusia. Aceasta rămâne a rămas influentă până în zilele noastre.
[[Image:Byzantium550.png|left|thumb|Extinderea Imperiului bizantin în 550, sub domnia lui Iustinian.]]
Din punct de vedere al campaniilor militare, Iustinian a avut în general succes; el a fost ultimul împărat bizantin care a avut control asupra Romei și a unor părți ale Occidentului. Ca și predecesorii săi romani și succesorii săi bizantini, Iustinian s-a angajat inițial în război împotriva Persiei sassanide. Totuși, ambițiile sale militare erau concentrate spre vestul Mediteranei, unde generalul său Belisarius a lansat un atac pentru a recuceri părți din teritoriile vechiului Imperiu roman. Belisarius a primit această sarcină ca recompensă pentru înfrângerea răscoalei ''Nika'' de la Constantinopol (532), din cauza cărora Iustinian a vrut să fugă din capitală, dar a rămas în oraș doar la sfatul Teodorei (după Procopie). În anul 533, Belisarius a recucerit Africa de nord din mâna vandalilor, iar apoi a înaintat spre Sicilia și Italia, recapturând Roma (536) și capitala ostrogotă de la Ravenna (540), în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de ''Războiul cu goții''.
<div style="clear:left;"></div>
==Iustinian și Ortodoxia==
Iustinian s-a considerat ca fiind noul [[Constantin cel Mare]]. El a crezut într-o ordine politică, religioasă și economică creștină în toată regiunea Mediteranei, unită și condusă de la Constantinopol de un singur împărat creștin. În acest sens el și-a direcționat războaiele și colosala activitate pentru recucerirea provinciilor vestice care fuseseră invadate de triburile germanice (vandalii, herulii și, îndeosebi, ostrogoții).
Probabil că cel mai Un eveniment remarcabil eveniment a avut loc în anul 529 când Academia din Atena (renumită prin faptul că fusese fondată cu secole înainte de către Platon) , care contribuia la răspândirea filosofiei neoplatoniciene , a fost trecută sub controlul statului din ordinul lui Iustinian și apoi închisă. [[Păgânism]]ul a fost înlăturat. Venerarea lui Ammon de la Augila din deșertul libian a fost abolită, iar cei care o venerau pe Isis pe insula lui Philae din Egipt, și cei care nu s-au pocăit, au fost executați în [[Constantinopol]]. Iustinian trimitea adesea misionari și a [[misionar]]i care au convertit numeroase triburi. Numai în Asia Mică, Ioan, [[episcop]] al Efesului, a convertit 70.000 de păgâni.
Iustinian a avut o poziție foarte fermă în sprijinirea ortodoxiei; a luptat împotriva multor [[erezii ]] în timpul domniei sale. La începutul domniei a promulgat prin lege credința în [[Sfânta Treime]] și în [[Întrupare]], și a declarat ulterior că va pedepsi prin lege pe toți cei care perturbă ortodoxia. El a făcut din [[Crezul Niceo-Constantinopolitan]] simbol unic al bisericii și a acordat forță juridică [[canoane]]lor primelor patru [[Sinoade Ecumenice]]. La porunca suveranului, [[al cincilea Sinodul Ecumenic]] a fost stabilit să aibă loc în anul 553, pentru condamnarea învățăturilor lui [[Origen]] și afirmarea definițiilor stabilite în [[Sinodul IV Ecumenic|al patrulea Sinod Ecumenic]] de la [[Calcedon]]. De asemenea, el a încercat să asigure unitatea religioasă în cadrul Imperiului prin dialogul său (fără succes) cu non-calcedonienii. El a numit-o pe Teodora, o convertită de la [[monofizitism]], ca trimis special pentru a trata cu cei care au respins învățăturile de la Calcedon. În afara monofizitismului, apăruseră și alte tensiuni eclesiastice între est și vest: controversa celor "Trei Capitole" a ajuns „Trei Capitole” ajuneses cap de listă (a se vedea legăturile externe).
[[ImageImagine:Hagia Sophia BW.jpg|right|thumb|Sfânta Sofia așa cum a fost proiectată inițial, fără minarete.]]Împăratul a înălțat multe biserici. El a poruncit construirea a peste 90 de biserici pentru noii convertiți și a sprijinit cu generozitate construcția de biserici în cadrul Imperiului. Cele mai frumoase clădiri din acea vreme sunt considerate a fi mănăstirea de la [[Sinai]] și [[Sfânta Sofia (Constantinopol)|Biserica Sfânta Sofia]] din Constantinopol. Sub Sfântul Constantin cele mai multe biserici construite au fost dedicate [[Maica Domnului|Maicii Domnului]]. Având o vastă educație, Sfântul Iustinian s-a implicat asiduu în educația [[cler]]ului și a [[călugăr]]ilor, cerându-le să fie instruiți în retorică, filozofie și teologie. Nu a neglijat niciun prilej pentru asigurarea drepturilor Bisericii și a clerului, pentru protejarea și extinderea [[monahism]]ului: codurile sale de legi conțineau multe decrete privind donațiile, fundațiile, și administrarea proprietăților bisericești; alegerile și drepturile [[episcop]]ilor, [[preoțipreot|preoților]]lor, și a [[stareț]]ilor; [[Monahism|viața monahală]], obligațiile rezidențiale ale clerului, efectuarea serviciilor divine, și jurisdicția episcopală.
Standardizarea Sfintei Liturghii de către Sfântul Iustinian a inclus [[Heruvicul]], iar tradiția îi atribuie două cântări frecvent utilizate în Biserică, [[Unule Născut]] și [[Lumină lină]].
În viața personală, Sfântul Iustinian era extrem de evlavios, și postea [[post]]ea adesea. În timpul [[Postul Mare|Postului Mare]] nu mânca pâine și nu bea vin, ci trăia doar cu apă și legume. El este de asemenea pomenit pentru promovarea ideii de "simfonie" „simfonie” între biserică și stat.
Totuși, Iustinian este adesea criticat de către unele surse seculare ca fiind un despot. De exemplu, hagiografia Sfântului Eutihie zugrăvește un portret mai complicat al împăratului:
:"După „După moartea Patriarhului Mina, Apostolul Petru i-a apărut împăratului într-o viziune și, arătând cu degetul înspre Eutihie, a spus "Lasă-l să fie făcut episcopul tău". Chiar la începutul perioadei sale în serviciul patriarhal, Sfântul Eutihie [și nu însuși împăratul Iustinian] a convocat [[Sinodul V Ecumenic]] (553), în care [[Sfinții Părinți]] au condamnat [[erezie|ereziile]] care sporeau și le-au anatemizat. Totuși, după câțiva ani a apărut în Biserică o nouă [[erezie]]: aftartodochetismul, care propovăduia incoruptibilitatea trupului lui Hristos. Sfântul Eutihie a denunțat vehement această erezie, spre care chiar împăratul Iustinian era înclinat, întorcându-și mânia asupra sfântului. Din ordinul împăratului, soldații l-au dus pe sfânt în biserică, i-au luat veșmintele patriarhale și l-au trimis în exil la [[mănăstire]]a Amasia (565)." <sup>[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?FSID=101008]</sup>
Totuși, pr. Asterios Gerostergios în cartea sa ''Justinian cel Mare: Împăratul și Sfântul'', respinge afirmația că Iustinian a căzut în ultimii săi ani de viață în ''aftartodochetism''. Este în unanimitate acceptat faptul că, după o lungă domnie în timpul căreia Iustinian nu a precupețit nici un efort în încercarea de a aduce pe monofiziți înapoi la Biserica Ortodoxă, oamenii erau plictisiți de bătrânul împărat. Astfel, este acceptat faptul că Iustinian a aderat la erezia aftartodochetistă, care a fost inițial o formă extremă a monofizismului, și l-a depus pe Patriarhul Eutihie al Constantinopolului pentru presupusul lui refuz de a se conforma acestei învățături.
după=[[Iustin al II-lea]]}}
{{end box}}
 
==Note==
<small><references/></small>
==Surse și legături externe==
* [http://www.comeandseeicons.com/j/pdg12.htm Come and See Icons: Justinian]
* [http://www.earlychurch.org.uk/justinian.php earlychurch.org: Justinian I] (Very pro-Justinian and the Church.)
 
==Note==
<references />
[[Categorie:Sfinți]]
[[Categorie:Sfinți bizantini]]
[[Categorie:Împărați romani]]
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ctitori]]
[[en:Justinian]]
14.991 de modificări

Meniu de navigare