Modificări

:[[Apostolul Pavel]] îi scrie lui [[Tit]], aflat în Creta, că există unii cretani nesupuşi, [[bârfa|flecari]], amăgitori, netrebnici ,,fiare rele, pântece leneşe” după vorba proverbului, care buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe şi anume basme evreieşti şi porunci date de oameni. Aceştia, lăudându-se că îl cunosc pe [[Dumnezeu]], îl tăgăduiesc cu faptele, fiind o scârbă înaintea Domnului.<ref> Tit1.10-16</ref>Apostolul [[Pavel]] îi scrie lui [[apostolul Timotei]] să se ferească de oamenii [[mândria|mândri]] care au boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte (din care se nasc [[invidia|pizma]], [[cearta|certurile]], [[bârfa|clevetirile]], bănuielile rele, zădarnicele ciocniri de vorbe) şi care, fiind stricaţi la minte şi lipsiţi de [[adevăr]], mai cred şi că [[evlavia]] poate fi un izvor de câştig.<ref> 1Timotei 6.3-5</ref>Primind vestea învierii lui [[Iisus]] de la străjeri, [[preot|preoţii]] cei mai de seamă s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat şi au dat ostaşilor mulţi bani spunându-le să zică că ucenicii au venit noaptea, pe când ei ar fi dormit şi au furat trupul. Apoi i-au asigurat că dacă acest lucru va ajunge la urechile dregătorului, ei îl vor potoli şi îi vor scăpa de această grijă. Ostaşii au făcut întocmai şi s-a răspândit acest zvon [[minciuna|mincinos]] printre iudei.<ref>Lc28.11-15</ref>„Faptele apostolilor” [[Faptele apostolilor]] relatează cum Anania şi soţia lui, Safira au dosit o parte din banii de pe o moşie vândută şi adusă ca dar înaintea apostolilor şi, pentru că au încercat să [[minciuna|mintă]] pe [[Duhul Sfânt]], au fost pedepsiţi cu moartea.<ref> Fapte 5.1-11</ref>Într-una din cărţile istorice ale [[Biblia|Bibliei]], lăcomia lui Ghehazi, slujitorul lui [[Elisei]] care cere diverse lucruri(1 talant şi două haine de schimb) lui [[Naaman]], chipurile pentru doi fii de prooroci, este pedepsită de Dumnezeu cu o lepră ce se va lipi de el şi de sămînţa lui pentru totdeauna , căci stăpânul său, [[Elisei]], omul lui Dumnezeu, îşi dă seama de toată povestea.<ref>2 Imparati 5.20-27</ref>[[Faptele apostolilor]] consemnează cum [[Simon]], un [[vrăjitoria|vrăjitor]] din Samaria, care zicea că este un om însemnat şi îi uimise atât de mult pe locuitorii cetăţii cu [[vrăjitoria|vrăjitoriile]] sale, încât aceştia credeau că are puterea lui Dumnezeu, este cucerit de mesajul evangheliei [[Împărăţia lui Dumnezeu|Împărăţiei lui Dumnezeu]] propovăduit de [[Filip]], [[credinţa|crezând]], [[botez|botezându-se]] în Numele Domnului [[Iisus]] şi privind cu uimire la [[minune|minunile]] şi semnele adevărate care se făceau. Văzând faptul că [[apostolul Petru]] şi [[apostolul Ioan]], care se [[rugăciunea|rugaseră]] pentru samariteni ca să primească [[Duhul Sfânt]], îşi puneau mâinile peste aceştia şi în acest fel ei primeau [[Duhul Sfânt]], [[Simon]] le oferă bani apostolilor pentru a primi şi el această putere. [[Petru]] îl [[blestem|blestemă]] de moarte dar îl şi îndeamnă să se [[pocăinţă|pocăiască]] de răutatea lui şi să se [[libertate|elibereze]] astfel din lanţurile fărădelegii sale. Simon îl roagă pe Petru să se [[rugăciune|roage]] la Dumnezeu pentru el ca să nu i se întâmple nimic din ce a zis el la început.<ref> Fapte8.9-25</ref>[[Faptele apostolilor]] evocă un episod în care o roabă cu duh [[vrăjitoria|pitonicesc]] care aducea mari câştiguri stăpânilor ei se luase după Pavel strigând că oamenii aceia (Pavel şi Sila) sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi că vestesc calea [[mântuire|mântuirii]]. După mai multe zile, Pavel, necăjit, se întoarce şi porunceşte duhului acesteia, în Numele lui [[Iisus]] [[Hristos]], să iasă din ea şi roaba este părăsită de duh spre disperarea stăpânilor ei. Aceştia îi iau pe [[apostolul Pavel|Pavel]] şi Sila, îi târăsc înaintea fruntaşilor şi îi dau pe mâna dregătorilor, acuzându-i de tulburarea cetăţii şi de vestirea unor obiceiuri noi. Apostolii Pavel şi Sila sunt biciuiţi şi întemniţaţi.<ref>Fapte16,16-24</ref>Preoţii pot deveni [[lenea|leneşi]] fără pricepere, [[lăcomia|lacomi]] egoişti şi [[lăcomia|beţivi]], cum s-a întâmplat cu cei mustrati de [[Isaia]]<ref>Isaia 56.9-12</ref>Când [[Iisus]] vorbea despre faptul că nimeni nu poate sluji lui [[Dumnezeu]] şi Banului (Mamonei),istoriseşte evanghelistul [[apostolul Luca|Luca]], [[farisei]]i, care erau iubitori de bani, îşi băteau joc de el. [[Iisus]] le spune că ei caută să arate neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu le cunoaşte inimile. Căci, adaugă Iisus, „ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu”.<ref>Lc16.14,15</ref>