Modificări

[[ImageImagine:Sf_Ioan_Rusul.jpg|right|frame|'''Sfântul Ioan Rusul, mărturisitorul şi și făcătorul de minuni''']]Sfântul '''Ioan Rusul''' [[mărturisitor]]ul şi și [[făcător de minuni|făcătorul de minuni]], a trăit şi și a pătimit în secolul al XVIII-lea în Turcia, unde ajunsese ca rob al otomanilor.<br>[[Biserica Ortodoxă]] îl [[PrăznuirePraznic|prăznuieşteprăznuiește]] pe data de [[27 mai]].

==ViaţaViața==Sf. Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfârşitul sfârșitul veacului al şaptesprezeceleașaptesprezecelea, pe timpul împărăţiei împărăției lui [[Petru cel Mare]]. Anul cel mai probabil al naşterii nașterii sale este 1690, şi și aceasta deoarece [[sfânt]]ul a participat ca soldat la războiul pe care îndrăzneţul ţar îndrăznețul țar l-a întreprins împotriva turcilor în anul 1711.

Luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azovului, sfântul Ioan a fost vândut unui ofiţer ofițer superior turc care era eparh în Procopie(actualul Ürgüp (Urgup) - Capadocia, Turcia), Asia Mică, aproape de [[Cezareea]] Palestinei. Întorcându-se în ţinutul ținutul său, aga l-a luat cu sine şi și pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumărate mulţimi mulțimi de robi ruşi ruși care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor şiși, cei mai mulţi mulți dintre ei, pentru a li se uşura puţin suferinţaușura puțin suferința, s-au lepădat de Hristos şi și s-au făcut musulmani.

Sfântul Ioan însă făcea parte dintre acei tineri pe care îi înţelepţeşte cunoaşterea înțelepțește cunoașterea lui Dumnezeu, precum a spus [[Solomon]]: „Bătrâneţile „Bătrânețile cinstite nu sunt cele de mulţi mulți ani, nici cele ce se măsoară cu numărul anilor; înţelepciunea înțelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi căruntețe și vârsta bătrâneţilor - bătrâneților – o viaţă viață fără prihană”. Împodobit deci cu înţelepciunea înțelepciunea pe care o dăruieşte dăruiește Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan răbda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau „ghiaur”, adică - – necredincios.

Bătut, lovit, scuipat, devenit ţinta dispreţului ținta disprețului ienicerilor din tabăra militară ce se afla în Procopie, sfântul răspundea celor ce-l îndemnau să-şi și lepede credinţa credința că ar prefera să moară decât să cadă în acest înfricoşător înfricoșător păcat. Agăi turc i-a spus: „Dacă mă laşi lași liber în credinţa credința mea, îţi îți voi împlini cu sârguinţă sârguință poruncile; dacă mă sileşti silești să-mi schimb credinţacredința, mai degrabă îţi îți predau capul decât credinţacredința. Creştin Creștin m-am născut şi creştin și creștin voi muri”.

Rânduit să îngrijească de vite, fericitul Ioan îşi își întindea într-un colţ colț al staulului trupul obosit, mulţumind mulțumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face următor al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a se naşte naște într-o iesle săracă, lângă BethleemBetleem.

Dumnezeu, văzând credinţa credința robului Său şi și mărturisirea sa, a înmuiat inima împietrită a stăpânului său şiși, cu timpul, acesta a început să-l îndrăgească, ajutând la aceasta şi și smerenia şi blândeţea și blândețea ce-l împodobeau pe Ioan. După o vreme i-au rânduit pentru vieţuire viețuire o cămăruţă cămăruță apropiată de grajd, pe care la început cuviosul a refuzat-o, continuând să doarmă în staulul său iubit, pentru a-şi și chinui trupul cu traiul greu şi nevoinţa și nevoința în mirosul greu al dobitoacelor şi și loviturile lor de picioare. Cu rugăciunile sfântului, noaptea grajdul se umplea de bună mireasmă duhovnicească, căci acesta devenise locaşul locașul de nevoinţă nevoință unde el urma poruncile Sfinţilor PărinţiSfinților Părinți: ceasuri nesfârşite nesfârșite de rugăciuni şi și îngenuncheri; puţin puțin somn, ghemuit, pe podeaua goală şi și acoperit cu o pânză veche, postind multe zile cu puţină puțină pâine şi și apă şi și rostind adesea psalmii proorocului David, pe care îi zicea în limba în care îi învăţase învățase de la mama sa - în limba rusă: „Cel ce locuieşte locuiește în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşluisălășlui. Către Tine, Doamne, Cel ce locuieşti locuiești în cer, am ridicat ochii mei; iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, aşa așa sunt ochii noştri noștri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi…”noi...”. Câteodată, noaptea, mergea pe ascuns la o biserică a Sfântului Gheorghe ce era zidită într-o râpă nu departe de casa stăpânului său şi și făcea priveghere, stând în picioare în pridvorul bisericii. Tot aici mergea în fiecare sâmbătă şi și se împărtăşea împărtășea cu Preacuratele Taine.

Căutând asupra robului Său cel credincios, Domnul, Cel ce cercetează inimile şi și rărunchii, a făcut să înceteze batjocurile din partea celor ce erau împreună cu el robi şi și a celor de altă credinţăcredință. A dat Domnul şi și multă bogăţie bogăție stăpânului său turc, iar acesta a cunoscut de unde venise această binecuvântare peste casa sa şi și propovăduia tuturor despre virtuţile virtuțile slugii sale.

După vreme, aga a hotărât să facă un pelerinaj la Mecca, cetatea sfântă a mahomedanilor. Nu la multe zile după plecarea sa, soţia soția acestuia a pregătit un ospăţ ospăț la care a invitat rudele şi și prietenii soţului soțului pentru a prăznui şi și a se ruga pentru buna întoarcere a acestuia acasă. La masă a fost rânduit să slujească fericitul Ioan. Printre mâncărurile aşezate așezate înaintea oaspeţilor oaspeților se afla şi și un fel de pilaf care îi plăcea foarte mult agăi. Amintindu-şi și de soţul soțul ei, stăpâna a zis lui Ioan: „Cât de bucuros ar fi fost, Ivan, stăpânul tău, dacă ar fi fost aici împreună cu noi şi și ar fi gustat din acest pilaf!”. Sfântul Ioan a cerut atunci de la dânsa o farfurie plină cu pilaf, spunând că o va trimite la agă, în Mekka. La auzul acestor cuvinte toţi invitaţii toți invitații au râs; stăpâna însă a poruncit bucătăresei să-i dea fericitului Ioan farfuria cu pilaf cerută, gândind că poate vrea să o mănânce el însuşi însuși sau să o dea vreunei familii creştine creștine sărace, precum obişnuia obișnuia să facă adesea, dăruind altora partea sa de mâncare ce i se cuvenea.

Sfântul a luat farfuria şiși, mergând în staul, a îngenuncheat şi și s-a rugat din adâncul inimii, cerând lui Dumnezeu să trimită farfuria cu mâncare stăpânului său, la Mecca, cu oricare mijloc va rândui Domnul în atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu smerenie şi și simplitate, cu nimic îndoindu-se, după cuvântul Domnului, şi și Acesta i-a ascultat dorinţadorința: farfuria a dispărut din ochii săi, iar fericitul Ioan s-a întors la masă, spunând stăpânei că a trimis mâncarea la Mecca. Crezând că vrea să ascundă faptul că a mâncat pilaful el însuşiînsuși, invitaţii invitații au râs de cuvintele fericitului Ioan ca de o glumă bună.

Peste puţine puține zile s-a întors din pelerinaj aga, aducând cu sine şi și farfuria de aramă, spre marea uimire a casnicilor săi. Numai sfântul Ioan nu s-a mirat de aceasta. Aga le-a povestit atunci cele ce i se întâmplaseră: „în cutare zi (era ziua în care stăpâna pregătise acel ospăţospăț), întorcându-mă de la geamia cea mare, am găsit în camera mea pe care o lăsasem încuiată această farfuria plină cu pilaf. M-am umplut de mirare, neştiind neștiind cine a adus mâncarea şi și cum a intrat în camera încuiată. Neştiind Neștiind cum să-mi explic acest lucru ciudat, tot uitându-mă la farfuria cu pilaful cald din care ieşeau ieșeau aburi, am zărit, cu şi și mai mare mirare, numele meu bătut pe marginea farfuriei, aşa așa cum avem pe toate vasele casei noastre. Aşa Așa încât, cu toată nedumerirea şi și zbuciumul meu, m-am aşezat şi așezat și am mâncat cu mare poftă pilaful, şiși, iată!, am adus farfuria cu mine şi și văd că este într-adevăr a noastră. Dar, pe Allah, nu pot să înţeleg înțeleg cum a ajuns la Mecca şi și cine a adus-o”.

Auzind acestea casnicii eparhului au fost cuprinşi cuprinși de teamă şi și uimire, iar soţia soția i-a povestit acestuia cum a cerut Ioan farfuria cu mâncare pentru a o trimite la Mecca şi și cum toţi toți l-au luat în râs pentru aceasta.

Vestea despre minunea săvârşită săvârșită de sfântul s-a răspândit repede în tot ţinutul şi toţi ținutul și toți îl priveau cu teamă şi și respect, ca pe un om drept şi și plăcut lui Dumnezeu, nemaiîndrăznind nimeni să-l supere cu ceva. Stăpânul şi soţia și soția sa se sârguiau să-i poarte de grijă cât mai mult şi și l-au rugat să se mute în cămăruţa cămăruța ce se afla lângă grajd, pe care până atunci o refuzase. Fericitul Ioan şiși-a continuat mai departe felul ascetic de viaţăviață, îngrijind de animale şi și împlinind cu sârguinţă sârguință poruncile eparhului, iar nopţile nopțile petrecându-le cu rugăciuni şi și cântări de psalmi. Toate acestea le făcea împlinind cuvântul domnului: „Daţi „Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, şi și lui Dumnezeu cele sunt ale lui Dumnezeu”.

După puţini puțini ani însă, pe care i-a trăit în post şi și rugăciune, apropiindu-se sfârşitul vieţii sfârșitul vieții sale pământeştipământești, fericitul s-a îmbolnăvit şi și a cerut să fie culcat pe paie în staulul pe care îl sfinţise sfințise cu rugăciunile sale şi și cu reaua pătimire îndurată pentru numele şi și dragostea lui Hristos, Cel ce S-a făcut om pentru noi şi și S-a răstignit pentru marea Sa iubire către toţitoți. Cunoscând mai dinainte ceasul ieşirii ieșirii din trup, a trimis să fie chemat preotul pentru a se împărtăşi împărtăși cu preacuratul Trup şi și cu scumpul Sânge al Mântuitorului. Preotul, temându-se de fanatismul turcilor, i-a adus sfintele taine într-un măr pe care îl scobise, şi și astfel fericitul Ioan s-a putut împărtăşi şi împărtăși și îndată şiși-a predat sfântul suflet în mâinile Domnului pe care atât de mult îl iubise. Acestea s-au petrecut pe [[27 mai]], 1730.

Cu învoirea turcilor, preoţii şi creştinii preoții și creștinii cei mai de vază din Procopie au luat trupul sfântului, pregătindu-l de înmormântare. La îngroparea sa au venit nu numai creştinii creștinii ci şi mulţi și mulți musulmani şi și armeni: cel până mai ieri rob şi și sclav a fost îngropat ca un stăpân. Au ridicat pe umeri cu lacrimi de adâncă emoţie şi emoție și cucernicie mult truditul trup şiși, cu lumânări şi și tămâieri, cu atenţie şi atenție și evlavie l-au dus la cimitirul creştincreștin, la mormântul ce-i fusese pregătit, întorcând astfel trupul pământului mamă.

==Descoperirea sfintelor moaştemoaște==[[ImageImagine:Sf_Ioan_Rusul_moaste.jpg|thumb|300px|left|'''Moaştele Moaștele Sfântului Ioan Rusul''']]Bătrânul preot care în fiecare sâmbătă îi asculta suferinţa şi suferința și torturile şi și care îl împărtăşea împărtășea cu Sfintele Taine, a văzut în vis pe Sfântul Ioan în noiembrie 1733. Acesta i-a spus că trupul său a rămas, cu harul lui Dumnezeu, intact, întreg, neputrezit, aşa așa precum îl îngropaseră; să-l scoată din pământ şi și să-l aibă ca binecuvântare veşnică veșnică a lui Dumnezeu. După şovăielile șovăielile preotului, cu îngăduinţa îngăduința lui Dumnezeu, o lumină cerească a strălucit deasupra mormântului, asemeni unui stâlp de foc. Creştinii Creștinii au deschis mormântul şi și o, minune! - – trupul sfântului se găsea intact, neputrezit înmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc pe care continuă să-l aibă până astăzi. Cu mare bucurie sufletească şi și evlavie l-au ridicat, au luat în braţele brațele lor acest dar dumnezeiesc - – sfintele [[moaştemoaște]], şi și l-au dus în biserica Sfântului Gheorghe unde obişnuia obișnuia să privegheze fericitul Ioan.

În anul 1832, într-o înfruntare dintre sultanul Mahmud al doilea şi și Ibrahim al Egiptului, Osman PaşaPașa, trecând prin Procopie - – ca trimis al sultanului, aruncă în foc sfintele moaştemoaște, după ce jefuise biserica, vrând a se răzbuna pe creştinicreștini. Văzând însă trupul Sfântului mişcândumișcându-se în mijlocul flăcărilor ca şi și cum ar fi fost viu, turcii au fugit îngroziţiîngroziți, lăsând odoarele bisericii şi și povestind tuturor musulmanilor minunea pe care o văzuseră.După plecarea turcilor, în cealaltă zi, creştinii creștinii au împrăştiat împrăștiat cărbunii şi cenuşa şi și cenușa și au găsit trupul sfântului întreg; nu păţise pățise nimic, era tot mlădios şi și înmiresmat ca şi și mai înainte. I-a rămas numai o negreală de la jar şi și de la fum, negreală ce o păstrează până astăzi spre aducere aminte de minunea petrecută atunci.

După conflictul dintre Turcia şi și Grecia din anul 1922, când Asia Mică a intrat sub stăpânirea turcilor, grecii din această regiune au fost nevoiţi nevoiți să plece, luând cu ei sfintele moaştemoaște, odoarele bisericii şi puţine și puține lucruri personale. După multe peregrinări, moaştele moaștele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraş oraș Procopie. Aici s-a ridicat o nouă biserică, a cărei construcţie construcție s-a terminat în anul 1951 şi și care adăposteşte adăpostește astăzi racla cu Sfintele moaşte moaște ce izvorăsc tuturor celor ce aleargă cu credinţă credință la ajutorul Sfântului nesecat râu de tămăduiri şi și alinări ale suferinţelor suferințelor celor trupeşti şi sufleteştitrupești și sufletești.

:Cel ce te-a chemat pe tine de pe pământ la lumea cea cerească ţine şi ține și după moarte, neschimbat, trupul tău, Sfinte. Căci tu în Asia ai fost dus prizonier şi și acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

==A se vedea și==*[[Acatist]]ul: [http://logos.md/rugaciuni/acatiste/ioan-rusul/ Acatistul Sfantului Sfântului Ioan Rusul]

*[http://logos.md/2009/06/09/sfantul-ioan-rusul-marturisitorul-si-facatorul-de-minuni-2/ Viaţa şi Viața și minunile Sfântului Ioan Rusul, mărturisitorul şi și făcătorul de minuni] LOGOS: Portalul Tineretului Ortodox din Republica Moldova

*[http://www.sfantulioanrusul.ro/ Manastirea Sfantul Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul din GiurgiuSlobozia Giurgiului] Situl Site-ul Mănăstirii Sfântul Ioan Rusul din Giurgiu*[http://www.eviasieghina.ro/ Viata si Viața și minunile Sf. Nectarie si a și ale Sf. Ioan Rusul]* [http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ioan_rusul.htm Sf. Ioan Rusul— Din viața și minunile sale]

[[Categorie:SfinţiSfinți]][[Categorie:Sfinţi ruşiSfinți ruși]]