Modificări

{{SfintiSfinți

|}}Sfântul '''[[Ioan]] [[Iacov|Iacob]] cel Nou (Hozevitul)''' este unul dintre cei mai recenți [[sfinți]] din [[Biserica Ortodoxă Română]], cu metania din [[Mănăstirea Neamț]], care s-a nevoit 24 de ani în [[Țara Sfântă]], atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de viețuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credință și de viețuire creștinească, înscriindu-l în [[calendar]]ul ortodox la data de [[5 august]].

Sfântul '''Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul)''' este unul dintre cei mai recenți == Viața ==S-a născut la [[sfinți]] din [[Biserica Ortodoxă Română23 iulie]]1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniș, județul Botoșani, într-o familie de țărani foarte credincioși, cu metania din [[Mănăstirea Neamț]]anume Ecaterina și Maxim Iacob, care fiind singurul copil la părinți. Din botez s-a nevoit 24 chemat Ilie, iar în familie i se spunea „Iliuță”. La 6 luni de zile de la naștere, mama pruncului Ilie își dă sufletul. După doi ani , moare și tatăl său în [[Ţara Sfântă]], atât pe valea Iordanuluirăzboi, cât și în pustiul Hozevatoamna anului 1916, constituindu-se într-un model veritabil rămânând orfan de viețuire în Hristos în era contemporanăamândoi părinții. Biserica lEl este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a rânduit ca pildă vie de credință și de viețuire creștineascăsemănat în suflet tainele credinței, înscriinduînvățându-l în de mic cu rugăciunea, [[calendarpostul]]ul ortodox la data , cercetarea bisericii și respectarea rânduielilor creștinești. În 1923 a decedat și bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan și lipsit de [[5 august]]mângâierea părinților și a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă șase copii.

== Viața ==S-a născut la [[23 iulie]] 1913 într-un sat Primii ani de pe malul Prutuluișcoală îi face în satul natal, Crăiniceni, comuna Păltiniș, județul Botoșani, întriar între anii 1926-o familie de țărani foarte credincioși, anume Ecaterina și Maxim Iacob, fiind singurul copil 1932 urmează gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” la părinți. Din botez sLipcani-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea "Iliuță". La 6 luni de zile de Hotin și liceul „Dimitrie Cantemir” la naștere, mama pruncului Ilie își dă sufletul. După doi ani, moare și tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinții. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu iCozmeni-a semănat în suflet tainele credințeiCernăuți, învățându-l de mic cu rugăciunea, [[postul]], cercetarea bisericii și respectarea rânduielilor creștinești. În 1923 a decedat și bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan și lipsit de mângâierea părinților și a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă șase copiifiind cel mai bun elev din școală.

Primii ani Dorul spre Împărăția lui Dumnezeu și al vieții [[Eremit|pustnicești]], după exemplul și pilda Părinților care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viața monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de școală îi face în satul natal[[Teologie]] din Cernăuți, ca să-l facă [[preot]]. Dar el, iar între anii 1926simțindu-1932 urmează gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" se chemat de Dumnezeu la Lipcanio viață mai înaltă, le-Hotin și liceul "Dimitrie Cantemir" a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!” După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la Cozmenicâmp, se ruga lui Dumnezeu să-Cernăuții descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, fiind cel zicând: „Mănăstirea!” Din clipa aceea nu a mai bun elev avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din școalăcasa natală, fiind în zi de [[Ziua Domnului|duminică]], și, călăuzit de [[Duhul Sfânt]], a intrat în obștea Mănăstirii Neamț, unde face ascultare, la infirmerie și la biblioteca mănăstirii.

Dorul spre Împărăția lui Dumnezeu și al vieții [[pustnicImagine:John of Neamt.jpg|thumb|left|Ioan Iacob Hozevitul]]eștiÎntre anii 1934–1935 își satisface stagiul militar la Dorohoi, după exemplul și pilda Părinților care au trăit în pustieRegimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Iliese reîntoarce la [[mănăstire]], la viața monahiceascăcontinuând aceeași ascultare. În vara anului 1932La [[8 aprilie]] 1936, rudele voiau să-l dea la facultatea de în [[TeologieMiercurea Mare]] din Cernăuți, ca să-l facă [[preotTreptele_călugăriei#Rasoforul|rasoforul]]. Dar el, simțindu-se chemat Ilie Iacob este tuns în monahism de Dumnezeu [[arhimandrit]]ul [[Valerie Moglan]] (viitor arhiereu vicar la o viață mai înaltăIași), le-în biserica mare a mănăstirii cu hramul [[Înălțarea Domnului]] – ctitorie a spus: "Nuvoievodului [[Ștefan cel Mare și Sfânt]] – primind, potrivit pravilei călugărești, eu vreau să mă fac călugăr!" După un annou nume, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas cel de sus, zicând: "Mănăstirea!" Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în sufletIoan. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie Naș și[[Duhovnic|părinte duhovnicesc]] i-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de fost [[duminicăieromonah]], și, călăuzit de ul [[Duhul SfântIoachim Spătarul]], a intrat în obștea Mănăstirii Neamțegumenul schitului Pocrov, unde face ascultare, la infirmerie și la biblioteca mănăstiriiunul din cunoscuții călugări moldoveni cu viață îmbunătățită.

Dorind viață [[Image:John of Neamt.jpg|thumb|leftEremit|Ioan Iacob Hozevitulpustnicească]]Între anii 1934și arzând cu inima pentru Hristos și pentru Sfintele Locuri, unde S-1935 își satisface stagiul militar la Dorohoia născut, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la a pătimit și a înviat Domnul nostru [[mănăstireIisus Hristos]], continuând aceeași ascultare. La fericitul monah Ioan Iacob pleacă în [[8 aprilieȚara Sfântă]] 1936împreună cu alți doi monahi din lavră, Claudie și Damaschin, în noiembrie același an. După ce se închină la toate Sfintele Locuri și sărută Crucea Golgotei și [[Miercurea MareMormântul Domnului]], cei trei călugări se retrag să ierneze în obștea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoțitorii săi întorcându-se la [[rasoforMănăstirea Neamț]]ul Ilie , fericitul monah Ioan Iacob este tuns se nevoiește, în continuare, în monahism de [[arhimandritLavra Sf. Sava cel Sfințit]]ul de lângă [[Valerie MoglanBetleem]] (viitor arhiereu vicar , timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli și încercări de la oameni și de la Iași), în biserica mare a mănăstirii cu hramul diavoli. Prima [[Înălțarea Domnuluiascultare]] – ctitorie în obștea Sfântul Sava a voievodului fost cea de [[Ştefan cel Mareparaclisier]] – primind. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică și sfintele slujbe. Făcea prescuri, potrivit pravilei călugăreștimenținea curățenia și suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, un nou nume, cel de Ioan. Naș și [[DuhovnicSmerenia|părinte duhovnicescsmerenie]] i-a fost și [[ieromonahMila|milă]]ul față de toți. Avea și ascultarea de infirmier al mănăstirii și îngrijea cu [[Ioachim SpătarulIubirea|dragoste]]atât pe călugări, cât și pe numeroșii arabi și beduini, egumenul schitului Pocrovbolnavi sau răniți în război, unul din cunoscuții călugări moldoveni cu viață îmbunătățităcare erau aduși la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau și-l căutau atât unii, cât și alții.

Dorind viață Duhovnicul lui, [[pustnicieroschimonah]]ească și arzând cu inima pentru Hristos și pentru Sfintele Locuriul Sava, unde S-a născutmacedonean de neam, a pătimit și a înviat Domnul nostru care cunoștea [[Iisus Hristoslimba română]], fericitul monah Ioan Iacob pleacă în [[Ţara Sfântă]] împreună cu alți doi monahi din lavrăera un mare povățuitor de suflete, Claudie și Damaschin, mărturisea pe toți călugării români nevoitori în noiembrie același anȚara Sfântă. După ce se închină la toate Sfintele Locuri și sărută Crucea Golgotei și [[Mormântul Domnului]]Astfel, cei trei călugări se retrag să ierneze ziua era în obștea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoislujba obștii și a bolnavilor, însoțitorii săi întorcându-iar noaptea se la [[Mănăstirea Neamț]], fericitul monah Ioan Iacob se nevoiește, în continuare, nevoia singur în Mănăstirea [[Sfântul Savachilie]] cu multe rugăciuni de lângă [[Betleem]], timp de zece anitaină, răbdând grele ispitecu metanii, boli lacrimi și încercări de la oameni și de la diavoli. Prima citiri din Sfânta [[ascultareEvanghelie]] în obștea Sfântul Sava a fost cea de și din scrierile [[paraclisierSfinții Părinți|Sfinților Părinți]]. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică și sfintele slujbe. Făcea prescuriCunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, menținea curățenia și suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubiredin care se hrănea atât pe sine, de [[smerenie]] cât și [[milă]] față de toțipe cei ce veneau la el. Avea și ascultarea darul scrierii de infirmier al mănăstirii învățături și îngrijea cu [[dragoste]] atât pe călugăriversuri duhovnicești, cât și pe numeroșii arabi și beduini, bolnavi care le trimitea fraților săi din Țara Sfântă sau răniți în război, le dădea pelerinilor români care erau aduși veneau spre închinare la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau și-l căutau atât unii, cât și alțiiMormântul Domnului.

Duhovnicul lui, Între anii 1939–1940 fericitul [[Eremit|sihastru]] Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peșteră din pustiul [[ieroschimonahQumran]]ul Sava, macedonean aproape de neam, care cunoștea limba română, era un mare povățuitor de suflete, și mărturisea pe toți călugării români nevoitori în Ţara Sfântă[[Marea Moartă]]. Astfel, ziua era în slujba obștii și Aici a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în cunoscut pe [[chilieCălugăr|monahul]] cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi și citiri din [[Sfânta EvanghelieIoanichie Pârâială]] și din scrierile , care i-a rămas [[Sfinții Părinți|Sfinților Părințiucenic]]credincios până la obștescul sfârșit. Cunoscând bine limba greacăObișnuia să se roage noaptea, traducea unele pagini alese patristicesingur, din care hrănindu-se hrănea atât pe sine, cât doar cu pesmeți și pe cei ce veneau la el. Avea și darul scrierii de învățături și versuri duhovniceștipuține fructe, pe care le trimitea fraților săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnuluirăbdând multe [[Ispita|ispite]].

Între anii 1939-1940 fericitul [[pustnic|sihastru]] Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peșteră din pustiul [[Qumran]], aproape de [[Marea Moartă]]. Aici a cunoscut pe [[monah]]ul [[Ioanichie Pârâială]], care i-a rămas [[ucenic]] credincios până la obștescul sfârșit. Obișnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeți și puține fructe, răbdând multe [[ispită|ispite]]. Între anii 1940-19411940–1941, din cauza războiului, [[Cuvios]]ul Ioan a stat cu mai mulți călugări din [[Ţara Țara Sfântă]] într-un lagăr pe [[Muntele Măslinilor]]. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava și continuă aceleași ascultări și nevoințe.

În anul 1947 este hirotonit [[diacon]], la [[13 mai]], în [[Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)|Biserica Sfântului Mormânt]], cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului [[Victorin Ursache]], superiorul Așezământului Românesc din Ierusalim. În același an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de [[Biserica Ortodoxă Română|Patriarhia Română]] egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe [[valea Valea Iordanului]] (înființat atunci de Patriarhia română), aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru [[Iisus Hristos]].

Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârșit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinții Părinți cu învățături pentru călugări și [[pelerinPelerinaj|pelerini]]i; a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din țară, pe care îi spovedea, îi împărtășea și le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neștiut de nimeni, fie în chilie, fie ieșind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei [[Maria Egipteanca]]. Nevoința lui era aceasta: ziua nu mânca nimic până la apusul soarelui și rostea neîncetat rugăciunea din inimă, iar cu mâinile lucra la grădină, la întreținerea schitului și odihnea cu dragoste pelerinii care poposeau acolo. Noaptea săvârșea slujbele rânduite, spovedea închinătorii și se retrăgea câteva ore la liniște într-o peșteră de pe malul Iordanului, iar dimineața se întorcea la schit cu chipul luminat.

Singurul său ucenic statornic era [[monahCălugăr|monahul]]ul Ioanichie, precum și câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana și Magdalena, care îi erau fiice duhovnicești și se aflau sub [[ascultare]]a sa. Arzând cu inima mai mult pentru Hristos și iubind desăvârșit liniștea și rugăciunea, fericitul stareț Ioan s-a retras, în luna noiembrie 1952, din [[ascultare]]a de [[egumen]] și, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obștea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul [[Hozeva]], pe valea pârâului Cherit (Horat).

În sărbători mari și în posturi Sfântul Ioan săvârșea [[Sfânta Liturghie]] în paraclisul peșterii [[Sfânta Ana]] și se împărtășeau amândoi cu [[Euharistie|Trupul și Sângele lui Hristos]], mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei și în clipe de răgaz, ieșea în gura peșterii, la lumină, unde scria versuri religioase și traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeți, măsline, smochine și bea puțină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină.

În vara anului 1960, era bolnav și suferea toate cu multă răbdare. Simțindu-și sfârșitul aproape, miercuri [[4 august]], s-a împărtășit cu [[Sfintele Taine]], iar joi dimineața , [[5 august]] 1960, la orele 5 și-a dat sufletul [[suflet]]ul în mâinile lui [[Iisus Hristos]], la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie. Ştiuse Știuse mai dinainte data sfârșitului său, pe care și-a însemnat-o pe peretele peșterii. A fost înmormântat în peștera în care s-a nevoit și care s-a umplut, în timpul slujbei, de nenumărate păsărele, hrănite până atunci zilnic de cuviosul Ioan.  După 20 de ani, la [[8 august]] 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu și l-a numărat în ceata sfinților, pentru nevoința și sfințenia vieții sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toți. La [[15 august]] 1980, același egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a așezat în ea, cu mare cinste, și l-a dus în procesiune, împreună cu câțiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim și cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând Sfintele [[Moaște]] în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află și moaștele Sfântului [[Gheorghe Hozevitul]].

De atunciDupă 20 de ani, vin zilnic pelerini ortodocșila [[8 august]] 1980, trupul său a fost aflat întreg, și chiar catolicinestricat de vreme, ca să se închine la moaștele Cuviosuluirăspândind bună mireasmă, cerândusemn că l-i ajutorula preamărit Dumnezeu și l-a numărat în ceata sfinților, pentru nevoința și sfințenia vieții sale de pe care, toți cei ce se roagă cu credință, îl primescpământ. Această strămutare a moaștelor Sfântului Ioan sO mare bucurie duhovnicească i-a făcut cu binecuvântarea cuprins pe toți. La [[patriarh15 august]]ului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit 1980, același egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de toți ortodocșiichiparos, darl-a așezat în ea, mai alescu mare cinste, și l-a dus în procesiune, împreună cu câțiva arhierei de cei la Patriarhia Ortodoxă din RomâniaIerusalim și cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, Greciahramul acestei mănăstiri, Cipru depunând Sfintele [[Moaște]] în biserica cu hramul Sfântul Ștefan din incintă, unde se află și Ţara Sfântămoaștele Sfântului [[Gheorghe Hozevitul]].

[[Sfântul Sinod]] al Bisericii Ortodoxe RomâneDe atunci, luând în considerare sfințenia vieții Cuviosului Ioan Iacobvin zilnic pelerini ortodocși, și văzând cinstitele sale moaștechiar catolici, ca să se închine la moaștele Cuviosului, lcerându-i ajutorul, pe care, toți cei ce se roagă cu credință, îl primesc. Această strămutare a trecut în rândul sfinților, la data de 20moaștelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea [[21 iuniepatriarh]]ului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toți ortodocșii, 1992dar, mai ales, sub numele de "Sfântul Cuvios Ioan de la Neamț - Hozevitul"cei din România, fixându-i-se prăznuire pe ziua de [[5 august]]Grecia, data mutării lui la cele veșniceCipru și Țara Sfântă.

Cu ale lui sfinte rugăciuni[[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]], luând în considerare sfințenia vieții Cuviosului Ioan Iacob, și văzând cinstitele sale moaște, l-a trecut în rândul sfinților, la data de 20–[[21 iunie]], Doamne Iisuse Hristoase1992, Fiul lui Dumnezeusub numele de „Sfântul Cuvios Ioan de la Neamț – Hozevitul”, miluieștefixându-ne i-se prăznuire pe noi. Aminziua de [[5 august]], data mutării lui la cele veșnice.

Chiar înainte de a fi procedat la "canonizare"„canonizare”, adică la trecerea lui în rândul [[sfinți]]lor, chipul său a fost zugrăvit în icoane, precum și în catedrala Sfântului Gheorghe din Hama, în Siria; un [[călugăr]]-[[Imnografie|imnograf]] din cadrul Patriarhiei ecumenice i-a alcătuit o slujbă, iar credincioșii care ajungeau în fața [[moaște]]lor sale, îl cinsteau ca pe un adevărat sfânt.

Trăgându-se de origine din părțile Dorohoiului, Sfântul Sinod al B.O.R. a hotărât ca Sfântul Ioan Iacob să fie protectorul și mijlocitorul elevilor, profesorilor și ostenitorilor acestei scoli teologice înaintea Bunului Dumnezeu. În 2012, a fost desemnat și ocrotitorul bibliotecarilor. Sfântul Ioan Iacob este primul român căruia Patriarhia Ierusalimului i-a proclamat canonizarea.

*Sfantul Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, "''Hrană Duhovnicească"'', Editura Lumină din Lumină, București, 2000, pag.624 p.*Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, ''Din Ierihon către Sion'', Ierusalim, Jerusalem 1999 , (conține toate scrierile Sf. Ioan Iacob adunate de ucenicul Sfântului, părintele Ioanichie Pârâială, până la acea dată)

Şi Și precum aceste plângeri<br>

[[ImageImagine:Foto14.jpg|right|thumb|300 px|Sf. Ioan Hozevitul]]

[[Imagine:Moastele-Sf.-Ioan-Romanul2.jpg|right|thumb|350 px|Moaștele Sf . Cuvios Ioan]]

Şi Ți să nu mă uiți pe mine<br>

(Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, ''Hrană duhovnicească'', ed. Lumină din Lumină, București , 2000, ppag. 140-142)

[[Categorie:SfinţiSfinți]][[Categorie:Sfinţi Sfinți români]]

[[Categorie:PreoţiPreoți]]

[[Categorie:Părinţi duhovniceşti Părinți duhovnicești ai secolului XX]][[Categorie:CuvioşiCuvioși]]