Modificări

==Contextul istoric==

Apelativul de iconoduli le-a fost dat creştinilor ortodocşi care au apărat cultul icoanelor în disputele din secolele al VIII-lea şi al IX-lea cu iconoclaştii. Disputa a apărut în contextul ascensiunii Islamului în Orient, credincioşii mahomedani respingând orice formă de reprezentare materială a Divinităţii, şi datorită unei interpretări foarte literale a uneia din cele [[Decalog|Zece Porunci]], care interzice crearea şi venerarea „chipurilor cioplite”.

În timpul „controversei iconoclaste” din secolele VIII-IX, [[mănăstire|mănăstirile]] au fost printre principalele susţinătoare ale cultului icoanelor. Monahii s-au organizat şi s-au mobilizat pentru apărarea icoanelor. Între cei mai cunoscuţi susţinători ai cinstirii icoanelor au fost, în Orient, Sf. [[Ioan Damaschin]], iar la Constantinopol, Sf. [[Teodor Studitul]], care au scris şi mai multe tratate în apărarea icoanelor, iar dintre episcopi, Patriarhul [[Gherman I al Constantinopolului]] şi Papa [[Grigorie al III-lea al Romei]] Mare parte a poporului, mai ales din provincii, ţinea la cultul icoanelor. Cea mai ilustră reprezentantă a partidei iconodule din rândul nobilimii bizantine a fost [[Irina Împărăteasa|Împărăteasa Irina]], mama şi regenta împăratului [[Constantin al VI-lea]], care a pus capăt primei perioade iconoclaste şi a convocat [[Sinodul VII Ecumenic|al şaptelea Sinod Ecumenic]], care a consfinţit cinstirea icoanelor.

În anul 843, o altă împărăteasă, [[Teodora a II-a]], regentă în numele fiului ei, Mihail al III-lea, a pus capăt celei de-a doua persecuţii iconoclaste lansate de împăratul Leon al V-lea Armeanul în anul 813. Ca urmare a măsurilor luate de Teodora, iconodulii, sub conducerea patriarhului [[Ignatie al Constantinopolului]] (847-858, 867-877) au avut definitiv câştig de cauză. De la proclamarea restabilirii cultului icoanelor în anul 843, Biserica Ortodoxă prăznuieşte în fiecare an, în prima duminică din [[Postul Mare]], [[Duminica Ortodoxiei|Biruinţa Ortodoxiei]].