5.288 de modificări
Modificări
ortografie
</ref>. Arătându-i dorința de a se călugări, episcopul l-a îndemnat să între într-o [[mănăstire]] din apropiere, pentru a se iniția în tainele vieții monahale.
Între timp, tatăl său a murit. Mama sa, aflând unde este, l-a îndemnat să plece într-o altă mănăstire, unde era și un alt frate al său, ca împreună să-și ducă mai ușor viața de călugăr, închinată numai lui Dumnezeu. A ascultat deci îndemnul evlavioasei sale mame și s-a așezat în acea mânăstire, alături de fratele său. Dar în curând și-au dat seama că [[egumen]]ul mănăstirii, ca și unii călugări, trecuseră de partea iconoclastiloriconoclaștilor, adică a dușmanilor icoanelor. Plin de râvnă pentru apărarea dreptei credințe și a hotărârilor luate de către [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodul de la Niceea]], Grigorie a avut curajul să îl mustre pe egumen în fața tuturor călugărilor din obștea respectivă. Acesta a poruncit însă că Grigorie să fie bătut. În această situație, cu trupul plin de răni, tânărul monah a fugit într-o altă mânăstire din Decapole, unde era egumen un frate al mamei sale, cu numele Simeon. Aici a rămas timp de 14 ani.
Urcând mereu pe treptele vieții duhovnicești, a cerut îngăduința să se retragă într-o peșteră din Munții Isauriei, pentru a trăi singur. A trăit aici mai mulți ani, luptând cu ispitele și cu lipsa de hrană, dar stăruind mereu în rugăciune și meditație, în legătură tainică neîncetată cu Dumnezeu. Curățit astfel de patimile trupești și sufletești, Grigorie a auzit o chemare de sus care l-a îndemnat să părăsească peștera și locurile natale, pentru ca să poată fi de folos și altora. Dând urmare îndemnului venit de sus, Grigorie se îndreptă spre Apus, întâmpinând multe lipsuri și chiar prigoane. A petrecut o iarnă întreagă într-o mânăstire din Efes, apoi cu o corabie ajunge în orașul Proconez, unde a fost găzduit în casa unui om sărac, dar pe care mai apoi Dumnezeu l-a binecuvântat cu cele trebuitoare traiului. Părăsind apoi pe acest creștin ospitalier, Grigorie a ajuns la Enos, în Macedonia, unde este bătut de un tânăr, dar cuviosul se rugă lui Dumnezeu să-l ierte. Cu o corabie a unor pirați, uimiți de curajul său, a ajuns la Tesalonic, unde este găzduit într-o mânăstire de către egumenul Marcu. Împreună cu un călugăr de aici, se îndreptă spre Roma. Au mers pe uscat până la Corint, în sudul Greciei, apoi cu o corabie au ajuns la [[Roma]].
Acolo, a trăit câteva luni neștiut de nimeni. Vindecarea unui om poseat posedat de demoni l-a făcut însă cunoscut, dar el plecă pe ascuns la Siracuza (în Sicilia). A vindecat și aici câțiva bolnavi prin rugăciunile sale și a îndrumat spre o viață mai curată pe mulți locuitori ai Siracuzei.
Din Sicilia, Grigorie s-a reîntors în Grecia, la Hidros, unde era cât pe ce să fie ucis de către [[Iconoclasm|iconoclaști]], dar a fost izbăvit prin voia lui Dumnezeu, după cum a scăpat și din alte grele încercări. A ajuns apoi în Tesalonic, unde s-a stabilit la [[mănăstire]]a [[Sfânt]]ul [[Mina de Constantinopol|Mina]]. Aici devine foarte cunoscut prin darul său de a prezice viitorul, dar și prin viața sa aleasă. [[Ignatie Diaconul]], cel care i-a scris viața, amintește despre multe din vindecările săvârșite de el prin puterea rugăciunii, ca și multe din cuvintele de mustrare pe care le rostea, atunci când era nevoie, împotriva ereticilor sau necredincioșilor. Avea o putere deosebită asupra demonilor. Mai mulți călugări și credincioși stăpâniți de duhuri necurate au fost vindecați în urma rugăciunilor cuviosului Grigorie.
Virtuțile cu care era împodobit, ca și darul vindecărilor l-au facut făcut pe Grigorie vrednic să primească [[Sfintele Taine|sfânta taină]] a [[Preot|preoției]]. Şi-a continuat viața cu aceeași râvnă spre cele sfinte, în folosul semenilor săi.
Spre sfârșitul vieții, Dumnezeu i-a dat o boală grea. Vestea suferinței sale s-a răspândit repede, ajungând până la [[Constantinopol]], unde se găsea și unchiul sau Simeon, acum foarte bătrân, dar aruncat în închisoare pentru dârzenia cu care apăra cultul icoanelor. Acesta îl înștiință pe Grigorie unde este, arătându-i dorința de a se revedea. În ciudă bolii de care suferea, Grigorie plecă din Tesalonic la Constantinopol, unde îl găsi pe unchiul său, din fericire eliberat din temniță. În curând însă, istovit de boala de care suferea, Sfântul Grigorie a murit într-o mânăstire din capitala imperiului, în ziua de [[20 noiembrie]] a anului 842.
Nu se cunoaște exact când s-a făcut slujba specială de canonizare a noului sfânt, numit de acum înainte Grigorie Decapolitul, după provincia ''Decapolis'' în care se născuse.
[[Moaște]]le Sfântului Grigorie au rămas într-o [[mănăstire]] din Constantinopol, întemeiată de către ucenicul său [[Iosif Imnograful]]. Au rămas aici mai bine de șase veacuri, până după [[Căderea Constantinopolului|căderea Constantinopolului]] din anul 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci. Tradiția spune ca racla cu sfintele moaște a fost dusă de către [[Monahism|monahii]] care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Acolo au fost asezate intrașezate într-o mănăstire, săvârșindu-se alte minuni în jurul lor.
Din acest loc le-a cumparatcumpărat, in în ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, România)|Mănăstirea Bistrița]] din Oltenia, ctitorită de el și frații săi Pârvu Vornicul, Danciu Armașul și Radu Postelnicul între anii 1492-1494. Legenda spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaștelor. Însă dragostea Banului Barbu față de moaște are alt deznodământ: așezate pe un taler al balanței, moaștele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanța se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame:''"Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage"''. Barbu însuși s-a călugarit călugărit la Mănăstirea Bistrița, spre sfârșitul vieții sale, sub numele de Pahomie.
De atunci și până astăzi cinstitele moaște se gasesc găsesc tot la Mănăstirea Bistrița. Drept aceea, credincioșii români au aratat arătat mereu o cinste deosebită moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul, venind sa se închine în fața lor și să ceară ocrotire. Un învățat mitropolit grec, ''Matei al Mirelor'' (+1624), care a trăit mulți ani la Mănăstirea Dealu, i-a alcătuit o slujbă, la rugămintea [[egumen]]ului Teofil al Bistriței, viitorul [[Mitropolit]] al Ţării Românești. Aceasta a fost tipărită în grecește la București în 1692 (odată cu slujba Sfintei [[Parascheva de la Iași|Parascheva]]). Mitropolitul [[Dosoftei al Moldovei]] prezintă și el pe scurt viața Sfântului Grigorie Decapolitul în cunoscuta sa lucrare ''Viața și petrecerea sfinților''.
În anul 1656 Constantin Şerban Voievod (ctitorul bisericii actualei [[Biserica Ortodoxă Română|Patriarhii]]) a donat o raclă de argint în care au fost așezate sfintele moaște. La 1763, când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureștiul, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul a fost adusă în fața Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ținute ciuma a început să dea înapoi, dispărând definitiv.
În 1753 s-a tipărit la Râmnicu-Vâlcea o carte deosebit despte despre Sfântul Grigorie Decapolitul, cuprinzând viața sa, slujba care se săvârșește în ziua trecerii sale la Domnul ([[20 noiembrie]]), precum si și paraclisul său. Slujba și viața lui (sinaxarul) au fost trecute apoi în toate edițiile românești ale [[Minei]]ului pe noiembrie. De asemenea, Sfântul Grigorie Decapolitul este trecut în toate "Viețile de sfinți" care s-au tipărit în românește. Chipul său este zugrăvit în mai multe biserici din România.
Bucurându-se de această aleasă cinstire, la [[28 februarie]] 1950 [[Sfântul Sinod]] a hotărât generalizarea cultului său în toată [[Biserica Ortodoxă Română]]. De-acum înainte el va fi cinstit în toate lăcașurile de cult ortodoxe românești, prin slujbe și rugăciuni, prin ridicarea de biserici cu hramul său, prin pictarea icoanelor cu chipul sau. S-a procedat la această generalizare în cadrul unor mari solemnități bisericești, care au avut loc în octombrie 1955.
==Surse==
*[http://www.sfant.ro/sfinti-romani/sfantul-grigorie-decapolitul-de-la-bistrita-valcea.html Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistrița]
*[http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Bistri%C8%9Ba_(jude%C8%9Bul_V%C3%A2lcea) Wikipedia.ro - Manăstirea Mănăstirea Bistrița]
==Legături externe==
