Modificări

[[Cuvios]]ul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru '''Gherasim''' (gr. ''Gerasimos'' sau ''Gerasimus'') a fost un [[călugăr]] care a trăit în secolul al V-lea în [[Țara Sfântă]] <ref>Proloagele îl plasează – greşit greșit – în vremea domniei lui Constantin IV Pogonat (Bărbosul), care a domnit între anii 668 şi și 685, însă toate celelalte surse relatează că Sfântul a trăit în vremea Sinodului de la Calcedon (451) şi și a Sf. Eftimie cel Mare (+473), deci în sec. al V-lea d.Hr. </ref>. A participat și la [[Sinodul IV Ecumenic]] de la [[Calcedon]] în anul 451. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la data de [[4 martie]].

Cuviosul Gherasim era originar din Lycia, în sudul Asiei Mici (în Turcia de azi). A trăit în secolul al V-lea d.Hr. S-a născut într-o familie înstărită, însă, fiind foarte evlavios încă din tinereţe şi simţind tinerețe și simțind chemarea spre o viaţă viață mai duhovnicească, a plecat în pustia Tebaidei, în Egipt, unde a intrat în [[monahism]]. S-a nevoit o vreme acolo, în post şi și în rugăciune, după care s-a întors o vreme în Lycia.

Spre sfârşitul sfârșitul domniei împăratului [[Teodosie al II-lea]] (408-450), a părăsit Lycia şi și a plecat în [[pelerinaj]] în [[Ţara Sfântă]]. Ajuns acolo, s-a aşezat așezat în pustia Iordanului, unde a trăit o vreme în [[sihastru|sihăstrie]], petrecându-şi viaţa și viața în post, rugăciune şi și alte nevoinţe duhovniceştinevoințe duhovnicești.

În acea vreme, viaţa viața bisericească era tulburată de tensiunile iscate între creştinii ortodocşi şi adepţii creștinii ortodocși și adepții lui [[Dioscor al Alexandriei|Dioscor I]], papă-patriarh al Alexandriei (444-451) şi și [[Eutihie]], arhimandritul unei mănăstiri din Constantinopol, care susţineau învăţătura susțineau învățătura [[monofizitism|monofizită]] despre Hristos. În anul 451, când împăraţii împărații [[Marcian (împărat)|Marcian]] (450-457) şi și [[Pulcheria Împărăteasa|Pulcheria]] au convocat [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul Ecumenic de la Calcedon]], doctrina monofizită a fost condamnată ca eretică. O parte a creştinilor creștinilor din Orient, în special din Siria şi și Egipt au continuat însă să-i urmeze pe monofiziţimonofiziți, ceea ce a dus la o ruptură a Bisericii din Orient. Potrivit „Vieţii „Vieții Sf. Eftimie cel Mare” scrisă de Sf. [[Chiril al Ierusalimului]], cuviosul Gherasim s-a lăsat o vreme înşelat înșelat de învăţătura învățătura eretică a monofiziţilormonofiziților. Însă, având obiceiul să meargă adânc în pustie, în locul numit Ruva, l-a întâlnit odată pe Sf. [[Eftimie cel Mare]], care i-a arătat greşeala învăţăturii greșeala învățăturii lui Eutihie şi și l-a îndrumat să se întoarcă la dreapta credinţăcredință. Cuviosul Gherasim, văzându-şi greşealași greșeala, s-a pocăit, devenind un înfocat susţinător susținător al învăţăturii învățăturii de la Calcedon. A rămas mai multă vreme lângă Sf. Eftimie, petrecându-şi viaţa și viața în pocăinţăpocăință, iar mai târziu, după ce s-a aşezat așezat în apropiere de râul Iordan şi și până la moartea Sf. Eftimie (473), venea adesea la el, rămânând să petreacă o vreme alături de acesta.

Strângându-se în jurul său o mulţime mulțime de [[ucenic]]i, atraşi atrași de faima nevoinţei nevoinței lui şi și râvnitori de o viaţă viață monahală aspră, Sf. Gherasim a întemeiat în anul 460 o mănăstire de tip [[lavră|lavriot]] în deşertul deșertul Iordanului, la depărtare de un stadiu de râul Iordan. Lavra cuprindea o [[chinovie]] pentru fraţii frații începători şi şaptezeci și șaptezeci de chilii [[sihastru|sihăstreştisihăstrești]].

Fraţii Frații erau împărţiţi împărțiți la diferite ascultări, după rânduiala chinovială, ceva mai puţin puțin aspră decât sihaştriisihaștrii, pentru a se învăţa învăța cu nevoinţelenevoințele. Sihaştrii Sihaștrii petreceau tot timpul în chilie, rugându-se şi și împletind coşuricoșuri, şi și venind cu toţii toții la biserica mănăstirii doar sâmbăta şi și duminica, când se împărtăşeau împărtășeau cu Sfintele Taine şi și luau o masă comună, singurul prilej cu care mâncau mâncare gătită şi și puteau să bea puţin puțin vin. În zilele obişnuiteobișnuite, mâncau pâine uscată, curmale şi și beau doar apă. Chiliile lor rămâneau în permanenţă permanență deschise, şi și Sf. Gherasim nu îngăduia nici măcar să se aprindă focul în chilii.

Sf. Gherasim ducea o viaţă viață încă mai aspră decât monahii din jurul său: în [[postul|Postul Mare]], se retrăgea în adâncul pustiei, şi ţinea și ținea post negru, luând doar [[Euharistie|Sfânta ÎmpărtăşanieÎmpărtășanie]] şi și nimic altceva.

Potrivit tradiţiei tradiției păstrate în [[Limonar]]ul lui [[Ioan Moshu]], într-o zi, pe când mergea de-a lungul râului Iordan, cuviosul Gherasim s-a întâlnit cu un leu care răcnea<ref>Relatarea domesticirii leului poate fi interpretată în două feluri. Poate fi vorba de domesticirea propriu-zisă a unui animal sălbatic, fapt menit să sublinieze sfinţenia sfințenia cuviosului, care îl face pe leu să îşi depăşească își depășească firea de animal prădător, expresie a transfigurării naturii prin lucrarea dumnezeiască. Pe de altă parte însă, poate fi vorba despre o istorisire într-o cheie metaforică frecvent folosită în Biserica primelor veacuri şi uşor și ușor accesibilă creştinilor creștinilor de atunci. În această cheie, domesticirea leului poate fi interpretată ca o domesticire şi și supunere a patimilor (adeseori asemănate în literatura ascetică cu nişte niște „fiare sălbatice”) şi și la o transfigurare (metanoia) a omului prin pocăinţăpocăință, prin nevoinţele trupeşti şi nevoințele trupești și lucrarea celor duhovniceştiduhovnicești. Ambele interpretări sunt potrivite pentru a ilustra viaţa viața cuviosului Gherasim.</ref>. Apropiindu-se de el, cuviosul îşi își dă seama că leul răgea de durere: o aşchie așchie mare i se înfipsese adânc într-o labă. Cuviosul s-a apropiat atunci de leu, i-a scos aşchiaașchia, i-a curăţat curățat rana şi și a legat-o, şi și a voit să plece mai departe, gândindu-se că leul avea să se întoarcă în peştera peștera unde se adăpostea de obicei. Însă leul l-a urmat supus până la mănăstire, iar după aceea îl urmărea peste tot, ascultând tot ce i se poruncea. Spre uimirea întregii comunităţicomunități, leul devenise paşnicpașnic, supus în toate stareţului şi starețului și se mulţumea mulțumea să trăiască doar cu pâine şi și legume.

Văzându-l astfel, stareţul starețul i-a dat leului în pază catârul mănăstirii, care păştea păștea pe lângă râul Iordan. Într-o zi, pe când leul dormea, catârul s-a rătăcit şi și a fost furat de un negustor care trecea prin acele locuri. Leul, văzând că dispăruse catârul, a pornit în căutarea lui, dar, negăsindu-l, s-a întors, spre seară, la mănăstire, cu capul plecat. Fraţii Frații au crezut atunci că leul fusese biruit de firea lui de prădător şi și mâncase catârul, iar stareţulstarețul, auzind aceasta, a poruncit ca, drept pedeapsă, leul să îndeplinească sarcina catârului de până atunci, aducând vasele cu apă pentru mănăstire în spinare, iar acesta a ascultat porunca stareţuluistarețului.

După câteva luni, negustorul acela a trecut iarăşi iarăși pe lângă Iordan, având cu el catârul furat şi și trei cămile, legate una de alta, după cum era obiceiul. Trecând atunci şi și leul prin apropiere, a recunoscut catârul şi și s-a pornit să ragă atât de tare, încât negustorul, înspăimântat, a luat-o la fugă. Apucând atunci frâul cu gura, leul a adus catârul înapoi la mănăstire, cu cămilele legate de el. Văzând atunci stareţul starețul că se înşelaseră înșelaseră cu toţii toții în privinţa privința leului, i-a dat acestuia numele de Iordan şi și nu i-a mai dat nici o însărcinare, lăsându-l să se întoarcă la viaţa viața lui din pustie. Timp de cinci ani însă, până la moartea sfântului, leul se întorcea în fiecare săptămână la mănăstire, la cuviosul Gherasim.

Sfântul Gherasim a trecut la Domnul cu pace în anul 475, fiind îngropat de fraţi frați cu mare cinste, lângă biserică. Iar când leul Iordan a venit, ca de obicei, în săptămâna aceea, la stareţstareț, nu l-a mai găsit decât pe ucenicul acestuia, pe nume Savatie, care i-a vestit moartea stareţului şi starețului și i-a arătat mormântul acestuia. Înţelegând Înțelegând leul ce se petrecuse, s-a pornit să ragă de durere şi și să se lovească cu capul de mormântul sfântului. Şi culcându-se atunci peste mormântul acestuia, a murit acolo. Mormântul şi și mănăstirea cuviosului Gherasim au devenit loc de [[pelerinaj]] până în zilele noastre.

Lavra Sfântului Gherasim, întemeiată în 455 sau 460 chiar de cuviosul Gherasim, se găseşte găsește în deşertul deșertul Iordanului, între Ierihon și locul botezului Domnului de către [[Ioan Botezătorul]], pe drumul spre Deir Hajla, locul unde se spune că a poposit Sfânta Familie în timpul fugii în Egipt, de teama masacrului pruncilor poruncit de Irod. Pe locul acela a fost edificată o capelă subterană închinată [[Maica Domnului|Maicii Domnului]].

Mănăstirea actuală aparţine aparține de [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Patriarhia Ierusalimului]]. În sau în apropierea ei s-au nevoit mulţi sfinţi cunoscuţimulți sfinți cunoscuți, precum Sf. [[Maria Egipteanca]] sau, din spaţiul spațiul românesc, Sf. Cuv. [[Ioan Iacob Hozevitul]].

:Cel ce ai fost întru postiri ca fără de trup, întru privegheri puternic şi și întru rugăciuni neîncetate, întru toate ai avut inima trează, purtătorule de Dumnezeu, părinte Gherasime. Cu vieţuirea viețuirea ta ai minunat pe îngeri şi și taberele demonilor le-ai izgonit, veselind pe cei credincioşicredincioși, fericite, când ţi ți s-a plecat ţie ție fiara. Pentru aceasta având îndrăzneală către Domnul, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

:Aprinzându-te de dorirea celor de sus, asprimea pustiului Iordanului mai mult decât toate dulceţile dulcețile lumii ai socotit-o; acolo plecându-se ţie ție fiara cu ascultare până la moarte, cu jale pe mormântul tău s-a sfârşitsfârșit, într-acest fel preamărindu-te Dumnezeu; pe Care roagă-L pentru noi, Părinte Gherasim.

[[Icoana]] de mai sus a Sf. Gherasim surprinde momentul în care cuviosul scoate aşchia așchia din laba leului. Cuviosul mai poate fi zugrăvit şi și ca stareţstareț, purtând în mână cârja stăreţeascăstărețească. Erminia lui [[Dionisie din Furna]] (''Erminia picturii bizantine'', ed.rom. Sophia, BucureştiBucurești, 2000, p. 199) spune doar că se zugrăveşte zugrăvește ca un pustnic bătrân.

*ro: [http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmar/03-04-cv_gherasim_de_la_iordan.html Viaţa Viața Sf. Gherasim de la Iordan], Vieţile SfinţilorViețile Sfinților, 4 martie.