5.288 de modificări
Modificări
→Viaţa: legături interne
Se ştie că, deşi era păgân, împăratul Diocleţian, până la anul 303 nu a luat nici o măsură împotriva creştinilor. Aceasta stare de lucruri a îngăduit creştinilor vrednici, să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăţie. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Diocleţian l-a luat ca însoţitor la domnie, a aprins [[Persecuţii împotriva creştinilor|prigoana împotriva creştinilor]]. Istoria creştinătăţii stă martoră că, din anul 303 şi până la 313 (anul [[Edictului de la Milan|Edictului de la Milan]], prin care Sfântul împărat [[Constantin cel Mare]] a dat pace creştinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare şi o sângeroasă probă: creştinii au fost siliţi să aleagă, cu preţul vieţii lor, între zeii păgâni şi [[Iisus Hristos]].
Cunoscând, deci, decretul de [[Persecuţii împotriva creştinilor|prigonire împotriva creştinilor]], îndată Gheorghe s-a înfăţişat singur înaintea împăratului Diocleţian şi, înaintea întregii curţi împărăţeşti, a mărturisit deschis că este creştin şi ca înţelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire şi îndemnat de Galeriu, Diocleţian a dat porunca să fie dus în temniţă şi pus la chinuri, ca să se lepede de credinţă. Şi a fost trecut prin toate vămile [[mucenic|muceniciei]], loviri cu suliţă, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălţăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou ş.a. Toate acestea şi altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăţie stând tare în [[credinţa|credinţă]].
Pentru cei credincioşi, Mucenicii sunt creştini aleşi, luminaţi de [[Dumnezeu]], pentru a duce lupta împotriva păgânătăţii şi a [[diavol]]ului. Drept aceea, în toiul prigonirilor şi în clipele când sunt puşi la încercările cele mai sângeroase, [[Mântuitorul]] îi luminează cu puteri dumnezeieşti, care le ocrotesc trupul împotriva suferinţelor.
Deci, cei de faţă, văzând chinurile de moarte, prin care trecea Sfântul Gheorghe şi că rămâne viu şi nevătămat, mulţi dintre ei s-au lepădat de [[idolînchinarea la dumnezei străini|idoli]]i şi au venit la credinţa în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creştinilor. Mai mult, în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a mărturisit credinţa ei în Hristos.
În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri şi cu făgăduinţe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri şi, văzând că toate încercările lui sunt zădarnice, Diocleţian a dat porunca să li se taie capetele, şi Mucenicului şi împărătesei Alexandra.
Deşi, ostaşii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, şi-a dat [[duh]]ulduhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul şi-a ridicat glasul şi s-a rugat cu căldură, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat, în ziua de [[23 aprilie]], păzind până la capăt credinţa fără prihană şi luând cununa cea neveştejită din mâna lui Hristos, Domnul său.
==Cinstirea Sfântului Mucenic Gheorghe==
