Modificări

Salt la: navigare, căutare

Donatism

1.014 octeți adăugați, 13 februarie 2010 23:31
fără descrierea modificării
{{Îmbunătăţire}} '''Donatismul''' a fost o controversă care a apărut în Biserica Ortodoxă la începutul secolului al IV-lea. Această controversă a dus la o [[schismă]] care mai târziu a fost condamnată ca [[erezie]]. În principal, controversa a privit o sectă extremistă, ascetică din biserica apuseană, răspândită mai ales în provincia romană Africa. Controversa s-a referit la un singur subiect care a apărut în urma persecuţiilor de la începutul secolului al IV-lea şi se referea la cum ar trebui primiţi înapoi în biserică cei care renunţau la credinţă în timpul persecuţiilor, în special [[cler]]ul care renunţa la credinţă. Doctrina nu a fost în nici un fel direct implicată, dar donatiștii considerau, între altele, că validitatea şi eficienţa Sfintelor Taine depind de vrednicia morală a săvârşitorilor Tainelor.
==Istoric==
Odată cu moartea lui Diocleţian în 305 şi cu promulgarea [[Edictul de la Milano|Edictului de la Milano]] în 313 de către [[Constantin cel Mare]] s-au încheiat şi persecuţiile. Odată cu pacea care a venit asupra Bisericii, a apărut şi problema împăcării cu cei care renunţaseră la credinţă şi care acum doreau să se reîntoarcă în Biserică, în special clerul. În timp ce Biserica a urmat, în general, un drum al ispăşirii şi iertării, în Africa a apărut un sentiment al purităţii ascetice. Membrii acestei secte a “purităţii” au fost foarte puternic împotriva celor care renunţaseră la credinţă, numindu-i pe aceştia ''trădători'', creştini care trădaseră alţi creştini. Membrii sectei nu au acceptat nici un fel de pocăinţă din partea celor care erau consideraţi trădători şi nu i-au primit pe aceştia înapoi în Biserică.
Subiectul a atins apogeul în 311 când Cecilian (Caecilian) a fost hirotonit episcop de Cartagina. Hirotonirea lui era contestată de mulţi cartaginezi deoarece unul din cei trei [[episcop]]i care l-au hirotonit pe Cecilian, şi anume Felix, episcop de Aptunga(Aftonga), predase copiile Scripturilor către romani şi era considerat un trădător. Un [[sinod ]] ulterior format din şaptezeci de episcopi “purişti” au oficializat disputa şi au declarat hirotonirea lui Cecilian ca fiind invalidă. Apoi, l-au ales pe Majorinus ca episcop(antiepiscop), care a denunţat “colaboratorii cu romanii” şi a refuzat să se împace cu clerul [[cler]]ul care renunţase la credinţă. După moartea sa din 315, schismaticii l-au ales pe [[Donatus Magnus|Donatus]] de Casae Nigrae, un creştin berber, ca episcop de Cartagina. În lunga sa păstorire, el a devenit purtătorul de cuvânt al sectei, până acolo încât numele său a devenit numele sectei - donatiştii.
Pe lângă practicile lor ascetice şi de puritate extremă, şi obiceiul de a-i reboteza pe creştini era ofensator pentru [[Biserica Ortodoxă]]. În timp ce biserica oficială accepta clerul apostaziat din nou la slujire după o perioadă de pocăinţă, donatiştii au declarat că aceştia nu puteau slujii tainele. Practicile sectei au fost condamnate la [[sinod]]ul ortodox din Arles în 314 şi de către împărat, de [[Constantin cel Mare|Constantin I]]. În 316, donatiştii şi-au înfiinţat propria [[ierarhie]] şi s-au separat de Biserică.
Schisma donatistă a crescut până în 350, depăşindu-i numeric pe ortodocşii din Africa de Nord. Fiecare oraş avea doi episcopi, unul ortodox şi unul donatist. Fluxul nu s-a întors împotriva donatiştilor decât în secolul al V-lea când Sfântul [[Augustin din Hippo|Augustin]] a atact puternic poziţia donatiştilor în scrierile sale şi în disputele cu episcopii donatişti. Apoi, mişcarea donatistă a regresat puternic, iar după cucerirea musulmană din secolul al VII-lea, a dispărut complet.
 
Atitudinea Ortodoxiei faţă de donatism o formulează clar sfântul [[Simeon al Tesalonicului]](† 1429) care, în ''Tratatul despre Simboalele de credinţă ortodoxe'', spune: “[[Duhul Sfânt]] nu hirotoneşte pe toţi cu voinţa Sa, dar lucrează prin toţi... Cel ce nu s-a hirotonit după pravilă, [[arhiereu]], [[preot]] sau cleric, darul lui Dumnezeu lucrează printr-însul în virtutea [[hirotonie]]i, pentru credinţa şi mântuirea celor ce vin la el, care primesc darul sfinţirii întru credinţă, adică cei hirotoniţi sunt sfinţiţi, cei legaţi sau dezlegaţi de păcate sunt legaţi şi dezlegaţi, şi Tainele sunt Taine, căci nu lucrează omul, ci darul ca print-un organ; dar vai de acel organ, de va lucra cu nevrednicie, potrivnic voinţei lui Dumnezeu, şi vai de omul care batjocoreşte toate acestea” (IX, 10-13)
==Legături externe==
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.237 de modificări

Meniu de navigare