Modificări

{{Articol de calitate}}[[Imagine:Brancoveanu-sons.gif|right|frame|'''Constantin Brâncoveanu şi și fiii săi''']][[SfântSfinți|Sfântul]]ul [[Mucenic|Martir]] şi și Binecredinciosul Voievod '''Constantin Brâncoveanu''' a fost Domn al Ţării Româneşti Țării Românești între anii 1688 - – 1714. În timpul cât a domnit, Ţara Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală şi și de dezvoltare a vieţii vieții spirituale. În 1714, pe [[15 august]], a fost [[mucenic|martirizat]] de către turci, la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, ŞtefanȘtefan, Radu şi și Matei), precum şi și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu. Cu toţii toții sunt [[PrăznuirePraznic|prăznuiţiprăznuiți]] pe [[16 august]], sub numele de ''Sfinţii 'Sfinții martiri Brâncoveni'''.

==ViaţaViața==Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comună în județul Olt), într-o veche familie boierească. Era fiul lui Matei („Papa”) Brâncoveanu şi și al Stancăi, sora domnitorului [[Șerban Cantacuzino]]. Rămânând orfan de tată la vârsta de doar un an, a fost crescut de un unchi al său, stolnicul Constantin Cantacuzino (un reprezentat de seamă al culturii umaniste în spațiul românesc), care i-a oferit o educaţie educație aleasă pentru acele vremuri, învăţândînvățând, printre altele, greaca, latina şi și slavona.

Căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ștefan, Radu și Matei și șapte fete: Stanca, Maria, Safta, Ancuța, Elenca, Bălașa și Smaranda.<ref>Alexandru D. Xenopol - – ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Ed. Cartea Românească, BucureştiBucurești, 1925</ref>

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a marcat în Ţara Țara Românească o perioadă de progres economic și cultural-artistic, de inițiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal. Brâncoveanu a organizat cancelaria statului în vederea întreținerii raporturilor cu puterile străine. Epoca brâncovenească s-a deschis influențelor occidentale care au început să prevaleze asupra celor orientale. Astfel s-a creat o sinteză originală națională, prin aportul tradiției răsăritene și a celei occidentale.<ref>Bărbulescu, M., Deletant, D., Hitchins, K., Papacostea, Ș., ''Istoria României'', Editura Corint, București, 2007. ISBN 978-973-135-837-0</ref>

Principalele direcții ale politicii interne a lui Constantin Brâncoveanu au fost:

Însă, în 1709, o conjunctură europeană nefavorabilă și unele greșeli politice ale lui Constantin Brâncoveanu au dus la sfârșitul său tragic și la dezastrul familiei sale. Regele Suediei, Carol al XII-lea, fusese învins la Poltava de către țarul Rusiei, Petru cel Mare. Armata rusă a intrat pe teritoriul Moldovei, pentru a se lupta cu turcii, aliații lui Carol al XII-lea. Brâncoveanu a încercat să se alieze cu rușii, trimițându-i țarului o scrisoare în care îi promitea că îl va ajuta la aprovizionarea armatei. Petru cel Mare i-a mulțumit și i-a trimis 300 de pungi cu aur, contravaloarea serviciilor pentru aprovizionarea armatei ruse. Tot în acel timp, turcii îi dăduseră domnia Moldovei lui Dimitrie Cantemir, dușman declarat al familiei Brâncovenilor, cu însărcinarea expresă de a raporta Divanului orice mișcare făcută de Constantin Brâncoveanu. Primul lucru pe care l-a făcut însă Cantemir a fost să se alieze cu țarul. Prudent, Brâncoveanu a încercat să mențină un echilibru între cele două tabere. El și-a adunat oștile în tabăra de la Urlați (județul Prahova), aproape de granița cu Moldova. În cazul în care rușii ar fi intrat în Țara Românească, s-ar fi aliat cu ei; dacă însă turcii ar fi fost mai rapizi, ar fi rămas de partea acestora. Planurile i-au fost dejucate chiar de către vărul său, spătarul Toma Cantacuzino, care, împreună cu mai mulți boieri, a trecut în tabăra țarului. Speriat, Brâncoveanu i-a trimis înapoi lui Petru cel Mare cele 300 de pungi, iar turcilor proviziile, contribuind la eșecul militar al țarului, în bătălia de pe Prut (Stănilești, 1711), care s-a văzut nevoit să încheie pace cu turcii. Deși pe moment Brâncoveanu și-a păstrat tronul, turcii nu i-au iertat încercarea de trădare din 1711. Răzbunarea lor a venit abia după trei ani, în 1714, când Brâncoveanu nici nu mai bănuia că ar mai putea avea dușmani puternici. Însă, toate rudele lui, Cantacuzinii, care îi sprijiniseră până atunci domnia, se întoarseră de această dată împotriva lui. Deși Brâncoveanu făcuse mari eforturi pentru a-i convinge pe otomani că gestul spătarului Toma Cantacuzino, de a trece de partea rușilor în timpul războiului ruso-turc din 1711, nu exprimase și voința sa, o nouă acuzație s-a adăugat la adresa sa. Învinuit, după cum spunea cronicarul turc Mehmed Rașid că „adunase multe bogății și arme pentru a se opune și pregăti o răscoală, așteptând ca să-și arate dorința de a domni în chip absolut independent”<ref name="Iorga">Nicolae Iorga, ''Istoria Românilor'', vol.II, București, 1936</ref>, Brâncoveanu a fost mazilit în anul 1714. Împreună cu familia sa, a fost dus la Istanbul și închis la Edicule („Cetatea celor șapte turnuri”), iar toate averile sale i-au fost confiscate. Pe [[15 august]] 1714 a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu. =Influenţa =Influența sa asupra dezvoltării vieţii vieții spirituale a românilor==[[Imagine:C-tin_Brancoveanu.jpg|thumb|200px|left|Constantin Brâncoveanu și fiii săi, pictură murală, [[Mănăstirea Horezu]]]]În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al culturii. În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace. Domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcții religioase și laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictură murală și sculptură tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit „''stilul brâncovenesc''”. Denumirea de stil brâncovenesc, sau de artă brâncovenească, este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectura și artele plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730. Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de „baroc brâncovenesc”.<ref>Răzvan Theodorescu, ''Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800)'', Editura Meridiane, București, 1987</ref> Constantin Brâncoveanu și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Țara Românească, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la școala românească din Şcheii Brașovului.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor'', Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908</ref> S-a înconjurat de personalități de cultură din țară și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile europene. În 1689 l-a adus de la Istanbul pe [[Antim Ivireanul]], viitorul [[mitropolit]], sub îndrumarea căruia s-au tipărit numeroase cărți românești, grecești, slave și chiar arabe, turcești și georgiene. Constantin Brâncoveanu a înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”) având ca limbă de predare greaca veche, în clădirile de la [[mănăstire]]a „[[Sava cel Sfințit|Sfântul Sava]]”. În 1707 a reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol. În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și în românește. Așa au fost școlile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi și Colțea, amândouă în București, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli. O serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri au luat ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei; printre acestea se remarcau biblioteca de la mănăstirea Mărgineni (ctitoria lui Constantin Cantacuzino) și biblioteca mănăstirii Horezu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu. Voievodul Constantin Brâncoveanu a rămas în istorie și în conștiința națională și ca un mare ocrotitor al tiparului. Domnia lui debutează printr-un act de cultură și anume prin apariția ''[[Sfânta Scriptură|Bibliei]] de la București'', prima ediție integrală a [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] în limba română, operă de mari proporții pentru acel timp (944 pagini format mare, pe două coloane, cu literă măruntă). Tipărirea începuse încă din timpul lui Șerban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687; un prim tiraj era terminat în septembrie 1688, deci în timpul vieții acestuia. Al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domnitor. Potrivit unei note dintr-o altă tipăritură, Brâncoveanu, ca mare logofăt al Țării Românești, fusese „ispravnicul” lucrării de tipărire a acestei prime Biblii românești. Pe lângă tipografia mai veche înființată în 1678 la București de către mitropolitul Varlaam, s-au înființat acum câteva tipografii noi: la Buzău în 1691, prin strădaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Huși), la Snagov în 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgoviște în 1708, toate prin osteneala lui [[Antim Ivireanul]] care, dintr-un smerit [[ieromonah]], a ajuns să fie ales în 1705 [[episcop]] la Râmnic, iar în 1708 [[mitropolit]]. S-au tipărit felurite cărți: de slujbă, de teologie, de învățătură, de combatere a catolicismului și calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă și chiar arabă. ==Ctitor de sfinte lăcașuri==[[Fișier:Biserica_Sf_Gheorghe_Nou_3.jpg|thumb|290 px|[[Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)]];<br>în față, statuia Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu]]Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai mari ctitori de biserici și mănăstiri din țările române.<ref name="Iorga"/> Încă înainte de a ajunge domnitor, el a ridicat două biserici, una la Potlogi și alta la Mogoșoaia, lângă București. După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în București încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut, biserica mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut și [[Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)|biserica „Sfântul Gheorghe Nou”]], existentă și azi în centrul capitalei, fiind recent restaurată. În această din urmă biserică au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soția sa, doamna Marica. A mai zidit o biserică în satul Doicești (județul Dâmbovița). Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul [[Adormirea Maicii Domnului]], închinată mănăstirii [[Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Sinai, Egipt)|Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai]].

După mazilirea sa, din anul 1714, Constantin Brâncoveanu a fost dus la Istanbul și închis la Edicule, împreună cu familia sa. El a fost acuzat de relații ascunse cu dușmanii Porții Otomane (marile puteri creștine din acea vreme: Rusia, Polonia, Austria și Veneția), de corespondența sa cu Viena și Moscova (cărora le-ar fi furnizat informații secrete despre turci), de cumpărarea de moșii și construirea unor palate în străinătate (în Transilvania), de depunerea de bani în băncile din Viena și Veneția, precum și de baterea de monede purtând chipul său. Pentru a i se cruța viața, i s-au cerut 20.000 de pungi cu aur (aproximativ 11 milioane de galbeni), o sumă imposibilă chiar și pentru „beiul de aur”, cum era poreclit Brâncoveanu la Istanbul. Pe [[15 august]] 1714, când creștinii pomeneau [[Adormirea Maicii Domnului]], chiar în ziua în care voievodul împlinea 60 de ani, a fost adus, împreună cu ceilalți prizonieri, la Yali Köskü („Pavilionul mării”). Erau prezenți sultanul Ahmet al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanții diplomatici ai Franței, Angliei, Rusiei și Austriei. Li s-a cerut să renunțe la credința ortodoxă strămoșească, pentru a fi grațiați, dar voievodul și-a încurajat fiii sa fie statornici în credință, fiind singurul bun ce le-a mai rămas. Înfuriat, sultanul a poruncit sa fie tăiate mai întâi capetele celor patru copii ai voievodului, apoi cel al sfetnicului Ianache, crezând că astfel îi va înfrânge credința. Dar Brâncoveanu, îndurerat, și-a făcut semnul [[cruce|crucii]] spunând: „Doamne, fie voia Ta!” și a întins singur capul său călăului. Cele șase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate pe ulițele cetății. Iată cum descrie Gheorghe Şincai Șincai în ''Cronica românilor''<ref>Gheorghe Şincai - Șincai – ''Cronica românilor şi și a mai multor neamuri'', I-III, ediţie ediție îngrijită de F. Fugariu, BucureştiBucurești, 1978</ref> martiriul dreptcredinciosului voievod::''Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morţiimorții: „Iată, toate avuţiile şi avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Staţi Stați tare şi bărbăteşteși bărbătește, dragii mei! să nu băgaţi băgați seamă de moarte. Priviţi Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi Credeți tare întru aceasta şi și nu vă mişcaţimișcați, nici vă clătiţi clătiți din credinţa credința voastră pentru viaţa şi viața și lumea aceasta...”. Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, şi și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, şi și aruncară trupurile în mare. Şi creştiniiȘi creștinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie''.

[[Fișier:Constantin_Brancoveanu_mormant_-_Biserica_Sf._Gheorghe_Nou_Bucuresti.JPG|thumb|280 px|Mormântul Sf. martir Constantin Brâncoveanu]]La [[8 iulie20 iunie]] 2008 1992 [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]] a hotărât [[Proslăvire|proslăvirea]] [[Sfânt]]ului şi și Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, pentru faptele sale sfinte şi și înflorirea vieţii vieții spirituale şi duhovniceşti și duhovnicești ortodoxe din Ţara Țara Românească. [[Prăznuire]]a lui se face pe data de [[16 august]]. În anul 2014, cu ocazia comemorării a 300 de ani de la martiriul din [[Constantinopol]], [[Biserica Ortodoxă Română]] a plasat rămășițele domnului într-o raclă, ritual descris de vicarul administrativ patriarhal Ionuț Corduneanu astfel: „Pregătirea pentru așezarea în raclă este una specifică sfintelor moaște și a fost făcută de preasfințitul părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al arhiepiscopiei Bucureștilor. Astfel, osemintele domnitorului au fost spălate cu agheasmă mare, cu vin curat, ulei și unse cu sfântul și marele mir, pregătit odată în an în Joia Mare. Este o pregătire demnă de toată cinstea. Apoi osemintele se pun într-o pânză de in, fiind un acoperământ rezistent, așezate după structura anatomică. Capul se pune distinct într-o pânză specială. După ce au fost așezate în racla de argint, o porțiune mică rămâne acoperită cu geam, în dreptul mâinii. De acum, nu mai vorbim de oseminte, ci de sfinte moaște și vor rămâne în biserică”.<ref>[http://www.mediafax.ro/social/osemintele-lui-constantin-brancoveanu-vor-fi-venerate-ca-moaste-12630842 Elvira Gheorghiță, ''Osemintele lui Constantin Brâncoveanu vor fi venerate ca moaște'', 17 mai 2014, Agenția de presă Mediafax]</ref>  La 21 mai 2014, în ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, a avut loc o procesiune cu [[moaște]]le sfântului Constantin Brâncoveanu de la [[Catedrala Patriarhală din București]] până la [[Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)|Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”]], la eveniment participând [[Daniel (Ciobotea)|Patriarhul Daniel]], membri ai [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române|Sfântului Sinod]], sute de preoți și diaconi, monahi și monahii și mii de persoane. Drumul urmat a fost cel din 1934, când rămășițele voievodului fuseseră reînhumate după deshumarea din 1932. Racla va rămâne expusă în Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, cu excepția unor viitoare evenimente religioase.<ref>[http://ziarullumina.ro/eveniment/procesiune-cu-moastele-sfantului-voievod-constantin-brancoveanu George Aniculoaie, ''Procesiune cu moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu'', 22 mai 2014, ''Ziarul Lumina'']</ref>

:Cel ce pentru dreapta credinţă şi credință și pentru neam te-ai învrednicit a suferi moarte de martir, împreună cu fiii tăi: Constantin, ŞtefanȘtefan, Radu, Matei şi și cu sfetnicul Ianache, dreptcredinciosule voievod Constantine, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

:În cetatea Sfântului împărat Constantin şi și tu, împreună cu fiii tăi, voievoade Constantine astăzi pe Hristos ai mărturisit şi și cu puterea Sfintei Cruci pe necredincioşi ruşinândnecredincioși rușinând, cu vrednicie toţi toți cununa munceniciei aţi muceniciei ați primit. Pentru aceasta cântări şi și laude aducem vouă, ca acelora ce sunteţi sunteți ocrotitori şi și rugători pentru Biserica şi și neamul românesc.

* [httphttps://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu Constantin Brâncoveanu - – de la Wikipedia, enciclopedia liberă]* [httphttps://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfintii-martiri-brancoveni/ Sfintii Sfinții martiri Brancoveni si Brâncoveni și sfetnicul Ianache]

* [httphttps://ro.wikisource.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncovanul Balada „Constantin Brâncovanul”]

titlu=[http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_domnitori_valahi Domnitor [Listă a Domnilor Țării Românești|Domn al Țării Românești]]|ani=1688 - – 1714|

[[Categorie:Sfinți români]][[Categorie:Sfinţi Voievozi români]][[Categorie:Împăraţi şi regiCtitori]][[Categorie:Articole de calitate]]