Modificări

{{Articol de calitate}}{{Sfinti

|}}[[Sfânt]]ul [[Ierarh]] '''Calinic'''(n. [[7 octombrie]] 1787, București &ndash; d. [[11 aprilie]] 1868, Mănăstirea Cernica), cunoscut și sub numele de Sfântul '''Calinic de la Cernica''', a fost [[stareț]] (apoi [[arhimandrit]]) al [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]] timp de 32 de ani, formând o aleasă și renumită obște monahală. Mai târziu a fost ales [[episcop]] de Râmnicu-Vâlcea.<br>A fost unul dintre cei mai mari [[Părinte duhovnicescArhiepiscopia Râmnicului|părinți duhovnicești]] români ai veacului al XIXRâmnicu-lea. Pentru faptele sale sfinte [[Biserica Ortodoxă RomânăVâlcea]] l-, unde a [[Proslăvire|proslăvit]] ca sfânt (canonizat) la [[28 februarie]] 1950. [[Praznic|Prăznuirea]] lui se face pe data continuat o activitate deosebit de [[11 aprilie]]bogată.

Sfântul Calinic s-a născut pe data de [[7 octombrie]] 1787, în București, (suburbia Sântul Visarion, ulița Lefterescu). Părinții săi, Antonie și Floarea Antonescu, erau oameni de condiție mijlocie. La [[botez]] a primit numele de '''Constantin''', nașă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soția Marelui Ban Barbu Văcărescu și mama primului poetul român, Ienăchiță Văcărescu. Mai târziu, mama sfântului s-a [[călugăr]]it {{Citat|Călugăr smerit la [[Mănăstirea Pasărea]]Cernica, devenind monahia Filofteia și mutându-se la Domnul în data apoi cârmuitor al obștii monahale de [[8 noiembrie]] 1833. Constantin a fost astfel acolo timp de mic copil crescut într-un mediu creștin, sub ochii atenți ai unei mame evlavioase și iubitoare 32 de copiiani, în cinstirea și dragostea episcop de [[Dumnezeu]] și Râmnic timp de oameni. Fratele cel mai mare al lui Constantin peste 18 ani, marele ierarh Calinic a fost devenit unul dintre cei mai întâi desăvârșiți reprezentanți ai spiritualității ortodoxe românești.|Pr. [[preotMircea Păcurariu]] }}{{OrtodoxiaînRomânia}}== Înainte de [[mir]], apoi a intrat și el în viața monahală, călugărindu-se cu numele de Acachie.stăreție ==

Constantin Antonescu a urmat cursurile unei școli românești de pe lângă o biserică (probabil Colțea, sau poate Sfântul Gheorghe Nou), aici învățând și limba greacăViața Sf. În 1807, mai înainte să fi împlinit 20 Calinic de ani, tânărul Constantin și-a urmat chemarea lăuntrică și a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica. Pe , unul din marii [[12 noiembriePărinte duhovnicesc|părinți duhovnicești]] 1808ai secolului al XIX-lea, el este tuns a fost descrisă pe larg de unul din numeroșii lui [[călugărucenic]] sub numele de '''Calinic'''i, iar după o lună este hirotonit [[ierodiaconarhimandrit]] la [[Biserica]] Sfântul Nicolae de la Cernica, de către mitropolitul bulgar Sofronie al Vraței, refugiat la București din cauza turcilor (scaunul mitropolitan al Ţării Românești fiind vacant în acel moment)ul Anastasie Baldovin. Îndrumat de duhovnicul său<ref name=pacurariu>Păcurariu, Calinic a început o viață de aspre nevoințe călugărești''Sfinți daco-romani și români'', cu post1994, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinților Părințip. În anul 1812 a fost trimis, împreună cu părintele său duhovnicesc, la [[Mănăstirea Neamț]] din Moldova pentru a strânge ajutoare necesare refacerii bisericii Sfântul Nicolae de la Cernica distrusă de cutremurul din acel an. Cu acest prilej a cunoscut străvechea ctitorie domnească de la Neamț, cu aleasă viață duhovnicească, precum și alte mănăstiri moldovenești55.</ref>

În cursul anului 1817 Sfântul Calinic s-a plecat născut pe data de [[7 octombrie]] 1787, în București, (suburbia Sântul Visarion, ulița Lefterescu). Părinții săi, Antonie și Floarea Antonescu, erau oameni de condiție mijlocie. La [[botez]] a primit numele de '''Constantin''', nașă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soția Marelui Ban Barbu Văcărescu și mama marelui poet român, Ienăchiță Văcărescu.<ref name=braniste>Braniște, ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica'', Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 69.</ref> Mai târziu, mama sfântului s-a [[călugăr]]it la [[Muntele AthosMănăstirea Pasărea]], stând acolo aproape devenind monahia Filofteia și mutându-se la Domnul în data de [[8 noiembrie]] 1833. Constantin a fost astfel de mic copil crescut într-un an mediu creștin, sub ochii atenți ai unei mame evlavioase și reușind să cunoască îndeaproape viața călugărilor iubitoare de acolo copii, în cinstirea și asprele lor rânduielidragostea de [[Dumnezeu]] și de oameni. A cules astfel o învățătură care îi va fi Fratele cel mai mare al lui Constantin a fost mai întâi [[preot]] de folos mir, apoi a intrat și el în ostenelile sale viața monahală, călugărindu-se cu numele de mai târziuAcachie.

Constantin Antonescu a urmat cursurile unei [[Școlile bisericești românești|școli românești]] de pe lângă o biserică (probabil [[Biserica Colțea|Colțea]], sau poate [[Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)|„Sfântul Gheorghe Nou”]]), aici învățând și limba greacă.<ref name=braniste/> === Viața monahală === În 1807, mai înainte să fi împlinit 20 de ani, tânărul Constantin și-a urmat chemarea lăuntrică și a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica. Pe [[12 noiembrie]] 1808, el este [[Tundere|tuns]] [[călugăr]] sub numele de '''Calinic''', iar după o lună este [[Hirotonie|hirotonit]] [[ierodiacon]] la [[Biserica]] Sfântul Nicolae de la Cernica, de către mitropolitul bulgar Sofronie al Vraței, refugiat la București din cauza turcilor (scaunul mitropolitan al Țării Românești fiind vacant în acel moment). Îndrumat de duhovnicul său Pimen, Calinic a început o viață de aspre nevoințe călugărești, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinților Părinți. În anul 1812 a fost trimis, împreună cu părintele său duhovnicesc, la [[Mănăstirea Neamț]] din Moldova pentru a strânge ajutoare necesare refacerii bisericii Sfântul Nicolae de la Cernica distrusă de cutremurul din acel an. Cu acest prilej a cunoscut vechea ctitorie domnească de la Neamț, cu aleasă viață duhovnicească, precum și alte mănăstiri moldovenești.<ref name=pacurariu/> În anul 1813, după ce epidemia de ciumă („ciuma lui Vodă Caragea”) ucisese și mulți preoți, Calinic a fost hirotonit [[ieromonah]] de către [[arhiereu]]l [[Dionisie Lupu]], viitorul mitropolit al Țării Românești, iar după doi ani a fost [[Hirotesie|hirotesit]] [[duhovnic]] și rânduit mare [[eclesiarh]] al [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]]. A servit ca duhovnic nu numai a călugărilor, dar și a celor din afara mânăstirii, chiar și mitropolitului de la acea dată, [[Nectarie]]. În acel moment, Sf. Calinic ajunsese cârmuitorul de facto al mânăstirii, deoarece bătrânul [[stareț]] Dorotei îi încredințase conducerea tuturor treburilor mânăstirii. În cursul anului 1817 a plecat la [[Muntele Athos]], stând acolo aproape un an și reușind să cunoască îndeaproape viața călugărilor de la [[Sfântul Munte]] și asprele lor rânduieli. A cules astfel o învățătură care i-a fost de folos în ostenelile sale de mai târziu.<ref name=pacurariu/> == Stareț la Cernica ===== Introducere ===Pe [[14 decembrie]] 1818, după moartea starețului Dorotei, întreaga obște de la Cernica l-a ales ca stareț pe ieromonahul Calinic. <ref>[[Mircea Păcurariu]], ''Dicționarul Teologilor Români'', Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, p. 79. ISBN 973-45-0409-6</ref> Deși avea doar 31 de ani (din care 11 petrecuți în mânăstire), noul stareț a încercat să impună ordine și disciplină duhovnicească, alcătuind regulamente scrise cuprinzătoare. S-a îngrijit de înființarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărți de cultură teologică. Doi ani mai târziu a fost hirotonit hirotesit ca [[arhimandrit]], de către mitropolitul Ţării Țării Românești, Dionisie Lupu (pe [[9 aprilie]] 1820).[[Fișier:Manastirea Cernica.jpg|thumb|left|300px|Biserica mare a [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]],<br/>ctitorită de Sf: Calinic]] Cei 32 de ani de conducere a mănăstirii Cernica au fost ani de neîntrerupte strădanii pentru ridicarea vieții călugărești de acolo, pentru buna călăuzire a viețuitorilor, pentru înfrumusețarea sfintei mănăstiri cu noi lăcașuri de închinare sau chilii, pentru luminarea poporului prin școală. === Îndeletnicirile viețuitorilor ===Aproape toate ostenelile starețului Calinic au fost închinate ridicării vieții duhovnicești din mănăstirea pe care o cârmuia. Viețuitorii ei se ocupau cu rugăciunea, dar și cu lucrul mâinilor. Pentru a le oferi o activitate practică și folositoare, a întemeiat în mănăstire felurite ateliere, în care călugării își pregăteau singuri cele necesare pentru îmbrăcăminte (rase, potcapuri etc.). Monahii știutori de carte se ocupau cu copierea de lucrări, deși tiparul înlocuise în foarte mare măsură această veche îndeletnicire călugărească. === Obștea monahală ===Obștea monahală creștea mereu în 1824 erau 130 de părinți, în 1838 numărul lor s-a ridicat la 300, ca în 1850 să fie de peste 350. între ei s-au remarcat numeroase personalități bisericești, ca arhiereul Ioanichie Stratonichias, originar din Transilvania, așezat către sfârșitul vieții la Cernica († 1839), [[protosinghel]]ul [[Literatura_teologică_în_epoca_fanariotă#Naum Râmniceanu|Naum Rîmniceanu]], cunoscut cronicar († 1839), Pimen, fostul [[egumen]] de la [[Mănăstirea Tismana|Tismana]], Veniamin Catulescu, unul din ucenicii lui Calinic, mai târziu profesor de religie la „Sfântul Sava” în București, Anastasie Baldovin, un alt ucenic și biograful său, Nicandru, urmașul său în stăreție și alții === Activitate socială === În același timp, starețul Calinic a fost și un bun îndrumător al numeroșilor credincioși care cercetau mănăstirea. El era cunoscut atât prin rugăciunile sale tămăduitoare, cât și prin faptele sale de milostenie. De pildă, în 1821 a hrănit în mănăstire — timp de câteva luni — un mare număr de locuitori din București și din împrejurimi, refugiați la Cernica de frica otomanilor. Numeroase milostenii a făcut în diferite părți ale țării și chiar peste hotarele ei. Pentru copiii din satul Cernica a înființat o școală, cu dascăl plătit de mănăstire. === Ctitoriri === Sfântul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor și restaurator de biserici. În mai puțin de doi ani a reușit să ducă la bun sfârșit lucrările de restaurare și de pictură ale bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de pe insula mare de la Cernica. Poate cea mai importantă ctitorie a sa a fost biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic [[Gheorghe purtătorul de biruință]], zidită între anii 1831-1832, și refăcută în anul 1838, în urma cutremurului de atunci. Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreție, clopotnița, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o [[bolniță]].

Prin 1827, mănăstirea Cernica primise o moștenire însemnată din partea Marioarei Bujoreanu, soția căminarului Grigorie Bujoreanu. Starețul Calinic, devenind epitrop al întregii moșteniri, a zidit din banii rămași biserica Adormirea din Câmpina și s-a îngrijit de [[Școlile bisericești românești|școala]] de acolo, întemeiată de căminăreasă, înființând și a doua școală. De asemenea, din banii mănăstirii, dar și din propriile sale agoniseli, s-au ridicat unele biserici parohiale în diferite sate: Buești-Ialomița, unde Cernica avea o moșie, Sohatul-Ilfov, Ghergani-Dâmbovița sau a ajutat alte lăcașuri de închinare: mănăstirile Ghighiu și Poiana Mărului, schitul Icoana, bisericile din satele Cernica, Râteșii, Ghenoaia și altele. === Activitate gospodărească === Sub aspect gospodăresc, a sporit mult averea mănăstirii, prin cumpărarea unor moșii și a unor prăvălii în București, prin ridicarea unor mori pe Dâmbovița. În 1838, a obținut un hrisov — din partea domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842) — prin care mănăstirea era scoasă de sub închinarea către Mitropolie. == Episcop de Râmnic ===== Înscăunarea ===În anul 1850, după 43 de ani de viață în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obștii monahale de la Cernica, starețul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. De fapt, încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigorie Dascălul, domnitorul Ţării Țării Românești, Alexandru Ghica, îi ceruse să primească scaunul mitropolitan, dar Calinic refuzase, socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. Dar, în 1850, când toate cele patru scaune vlădicești din Ţara Țara Românească rămăseseră vacante , Barbu ŞtirbeiȘtirbei, domnitorul de atunci, având o mare admirație față de starețul mănăstirii ctitorite de strămoșul său (vornicul Cernica ŞtirbeiȘtirbei), l-a convins pe Calinic să accepte cârmuirea unei eparhii. Pe [[15 septembrie]] 1850 Calinic a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, fiind hirotonit [[arhiereu]] în catedrala mitropolitană din București la [[26 octombrie]] 1850 de [[Prăznuire|praznicul]] [[Dimitrie Izvorâtorul de Mir|Sfântului Dumitru]]. Deoarece reședința episcopală din Râmnic era distrusă în urma unui incendiu, înscăunarea s-a făcut la Craiova, pe [[26 noiembrie]]; noul episcop avea vârsta de 63 de ani. === Activitate gospodărească === Imediat după înscăunare, noul ierarh a găsit în eparhie o moștenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era condusă de locțiitori, reședința și catedrala episcopală erau distruse, numărul preoților era insuficient, puțin pregătiți și cu o stare materială grea, [[seminar]]ul era închis în urma revoluției din 1848, lăcașurile de închinare neîngrijite sau în paragină, iar unele chiar închise. Noul episcop a început imediat după înscăunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhia, a rânduit [[protopop]]i, a hirotonit noi preoți. În 1851 a redeschis seminarul, mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis și școli pentru pregătirea cântăreților bisericești. În 1854, după mutarea reședinței episcopale înapoi la Râmnicu-Vâlcea, episcopul Calinic s-a preocupat de ridicarea unei noi catedrale episcopale după planurile întocmite de el însuși; pictura avea să fie făcută de marele pictor român [[Gheorghe Tattarescu]].  Între 1859-1864 a refăcut și redeschis schitul Frăsinei, construit în 1763, dar părăsit mai apoi. Astfel, în 1863, a construit la Frăsinei o biserică nouă, o clopotniță și noi chilii. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugrăvirea a încredințat-o pictorului brașovean Mișu Popp. La acest schit, Calinic a introdus regulile aspre de viețuire de la [[Muntele Athos]], pe care el însuși le respecta de când intrase în mănăstire. Pentru că în acea perioadă a intrat în vigoare „Legea secularizării averilor mânăstirești”, episcopul Calinic a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca schitului Frăsinei să i se permită să rămână cu toate bunurile, excepție aprobată de domn. Sf. Calinic a fost singurul care a reușit să-l convingă pe Cuza să facă o excepție de la legea secularizării, pentru schitul Frăsinei, ctitorit de el.<ref>Braniște, ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica'', Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 70.</ref> === Activitate culturală === Mare iubitor de carte și sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simțit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareț și apoi ca episcop, a tipărit câteva cărți la București (cum a fost ''Pravoslavnica mărturisire'', tipărită în anul 1859, pe cheltuiala sa). În 1860, a reușit să deschidă („cu bani împrumutați”, după cum mărturisea el însuși) tipografia ''Kallinik Rîmnik'', proprietatea sa, de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărți de slujbă și de învățătură, ca: ''Tipicul bisericesc, Manualul de pravilă bisericească, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet, Învățătură pentru duhovnici'' și ''Pravila mânăstirească'', pravilă după care s-a condus obștea mânăstirii Cernica și cea a schitului de la Frăsinei.

Imediat după înscăunare, noul ierarh a găsit în eparhie o moștenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era condusă Calinic intenționa să reînvie la Râmnic vremurile de locțiitoriînflorire culturală din timpul marilor săi înaintași din secolul al XVIII-lea: episcopii [[Antim Ivireanul]], reședința și catedrala episcopală erau distruse[[Damaschin Voinescu|Damaschin]], numărul preoților era insuficientCliment, puțin pregătiți [[Chesarie al Râmnicului|Chesarie]] și cu o stare materială grea, [[seminarFilaret al Râmnicului|Filaret]]ul era închis în urma revoluției din 1848. Cu un an înainte de moarte a donat tipografia sa orașului Râmnic, lăcașurile de închinare neîngrijite sau cu tot inventarul și cu toate cărțile aflate în paraginădepozit, iar unele chiar închise. Noul episcop cu condiția ca tipografia să-i poarte numele și ca jumătate din veniturile ei să fie folosite pentru întreținerea școlilor din oraș și a început imediat după înscăunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhiaelevilor săraci, precum și a rânduit protopopiseminariștilor, a hirotonit noi preoți. În 1851 a redeschis seminarul, mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis și școli iar cealaltă jumătate să fie folosită pentru pregătirea cântăreților bisericeștiîntreținerea schitului Frăsinei.

Între 1859-1864 Episcopul Calinic a refăcut fost și redeschis schitul Frăsinei, construit în 1763, dar părăsit mai apoiun însuflețit patriot. Astfel, în 1863În calitatea sa de episcop, Calinic a construit participat la Frăsinei o biserică nouă, o clopotniță Adunările obștești ale Țării Românești și noi chilii. Planul bisericii a fost conceput de eldeputat în Divanul ad-hoc, iar zugrăvirea care a încredințat-o pictorului brașovean Mișu Popppregătit Unirea Principatelor. La acest schit, Calinic Încă din primăvara anului 1857 el a introdus regulile aspre de viețuire de la [[Muntele Athos]]trimis o circulară către protopopi și egumeni, pe prin care el însuși le respecta de când intrase cerea ca în mănăstiretoate bisericile să se facă rugăciuni „pentru unirea românilor într-o singură voință și cuget, ca să ceară pe cale legiuită viață patriei lor”. Pentru că în acea perioadă A făcut parte și din Adunarea electivă a intrat în vigoare "Legea secularizării averilor mânăstirești", episcopul Calinic țării care l-a cerut domnitorului ales domn pe Alexandru Ioan Cuza ca schitului Frăsinei la [[24 ianuarie]] 1859. Într-o pastorală adresată protopopilor și preoților din eparhia sa, îi îndemna pe aceștia să i se permită -și cinstească patria și pe cârmuitorii ei și să rămână cu toate bunurilenu cruțe nici o jertfă pentru binele obștesc pentru că: „cine este un bun creștin, excepție aprobată de domneste și un bun patriot”.

Trebuie subliniată și pusă în lumină sfințenia vieții lui Calinic intenționa să reînvie la Râmnic vremurile . Cei care l-au cunoscut au rămas impresionați de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea și blândețea sa, de înflorire culturală din timpul marilor săi înaintași din secolul al XVIII-lea: episcopii [[Antim Ivireanul]]rugăciunile sale tămăduitoare, Damaschinde posturile și privegherile sale. Anastasie Baldovin, Climentbiograful său, Chesarie scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărțea permanent ajutoare și că atunci când hirotonea preoți le dăruia cărți și Filaretchiar bani de drum. Cu un an înainte „Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă nu avea ce să dea de moarte a donat tipografia sa orașului Râmnicmilostenie, cu tot inventarul își da hainele de pe prea Sfinția Sa și cu toate cărțile aflate în depozitplângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi ști, cu condiția ca tipografia să-i poarte numele și ca jumătate din veniturile ei aibă ce să fie folosite dea la frații lui în Hristos, pentru întreținerea școlilor din oraș că așa numea pe săraci și neputincioși”. Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și a elevilor săracicu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, precum tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a seminariștilor, iar cealaltă jumătate să fie folosită pentru întreținerea schitului Frăsineifost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meșterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnicu-Vâlcea.

Trebuie subliniată și pusă în lumină sfințenia Simțind că i se apropie sfârșitul vieții lui pământești, pe [[24 mai]] 1867, Sfântul Calinics-a retras la Mânăstirea Cernica. Cei care l-au cunoscut au rămas impresionați de numeroasele Din respect pentru marile sale milosteniirealizări, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea și blândețea sa, de rugăciunile sale tămăduitoare, de posturile și privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărțea permanent ajutoare și că atunci când hirotonea preoți le dăruia cărți și chiar bani de drum. "Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă lui Calinic nu avea ce să dea de milostenie, își da hainele de pe prea Sfinția Sa și plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi știi s-a retras titulatura, ca să aibă ce să dea rămânând până la frații lui în Hristos, pentru că așa numea sfârșitul vieții episcop titular al Râmnicului. A murit pe săraci și neputincioși"[[11 aprilie]] 1868. Conform cu mărturiile contemporanilorA fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale, biserica Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii Gheorghe de minuni: exorcizărila Cernica, tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinicprezența [[mitropolit]]ului [[primat]] al României, [[Nifon Rusailă|Nifon]], cum și a fost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meșterului care lucra la construirea catedralei episcopale unei mari mulțimi de la Râmnicu-Vâlceacredincioși.

Simțind Marele istoric român Nicolae Iorga afirma despre Sfântul Calinic că i se apropie sfârșitul vieții pământești„''el încheie cu vrednicie șirul curaților călugări fără arginți, al ctitorilor de cărți și clădiri de închinare, pe [[24 mai]] 1867al sufletelor de arhierei, Sfântul Calinic scare o clipă nu și-au închipuit că fapta ori gândul lor scapă de supt ochiul privighetor al lui Dumnezeu''”.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria bisericii românești și a retras la Mânăstirea Cernica. Din respect pentru marile sale realizărivieții religioase a românilor'', lui Calinic nu i sediția a II-a retras titulaturarevăzută și adăugită, vol. II, București, Editura Ministerului de Culte, 1932, rămânând până la sfârșitul vieții episcop titular al Râmniculuip. 238. A murit pe </ref> Iar Părintele profesor [[11 aprilieEne Braniște]] 1868îl caracteriza „''înălțător exemplu de muncă și de împletire a datoriei, de virtute, de omenie și de patriotism''”, subliniind întâlnirile Sfântului Calinic cu istoria astfel: „''viața acestuia se proiectează, luminoasă, pe fundalul uneia dintre epocile cele mai zbuciumate dar și cele mai glorioase din istoria noastră națională''”. A fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale<ref>Braniște, biserica Sfântul Gheorghe ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica'', în prezența [[mitropolit]]ului [[primat]] al RomânieiGlasul Bisericii, XXVIII (1969), Nifonnr. 1-2, și a unei mari mulțimi de credincioșip. 72.</ref>

Pentru viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, și pentru faptele sale sfinte, Sfântul [[Sfântul Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]], întrunit pe data de [[28 februarie]] 1950, a hotărât ca episcopul Calinic să fie trecut în rândul [[sfinți]]lor, cu data de [[prăznuire]] la [[11 aprilie]]. <ref>[https://basilica.ro/sfintii-canonizati-de-catre-biserica-ortodoxa-romana/ ''Sfinții canonizați de către Biserica Ortodoxă Română''], 6 iunie 2010, ''basilica.ro''</ref> Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la [[21 octombrie]] 1955.[[Fișier:Moastele sf Calinic.jpg|thumb|300px|Racla cu moaștele Sf. Calinic,<br>la [[Mănăstirea Cernica]]]]

==SurseNote==*[http:<small><references /></www.cernica.go.ro/sfCALINIC-viata.htm Sfântul Calinic - viața]small> ==Bibliografie==*[http://ro[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Calinic_de_la_Cernica Sfântul Calinic de la Cernica]*[http://wwwPr. prof.sfantdr.ro/sfinti[[Mircea Păcurariu]], ''Sfinți daco-romani/sfantulși români'', Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp. 55-ierarh58, ISBN 973-calinic96208-de6-la-cernica-28* Pr.html Sfânt.ro - Sfprof. [[Ene Braniște]], ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica]'', în «Glasul Bisericii», an XXVIII (1969), nr. 1-2, pp. 61-73

*[http://www.arhiramarhiepiscopiaramnicului.ro/sfinti/sfantul-ierarh-calinic-de-la-cernica Sf. Ierarh Calinic de la Cernica], pe situl Episcopiei site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului.

*[http://sfintulnicolae.wordpress.com/2009/03/14/sf-calinic-de-la-cernica-1787-1868/ Narcis Stupcanu, ''Sf. Calinic de la Cernica (1787-1868)''], de Narcis Stupcanu.