Modificări

{{Format:Articol de calitate}}{{Sfinti|nume= Sfântul Ierarh <br>Calinic de la Cernica|Imagine= [[ImagineFișier:11-Calinic_Cernica.jpg|220 px|Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica]]|nastere= [[7 octombrie, ]] 1787, BucureştiBucurești|adormire= [[11 aprilie, ]] 1868, [[Mănăstirea Cernica]]|localizare= {{flag|Romania}} România

|tip= [[ierarh]], [[cuvios]]|canonizare= [[21 - 23 octombrie, ]] 1955|calendar= [[11 aprilie]]|biserici= biserica Biserica Sfântul Gheorghe de la [[Mănăstirea Cernica]]

|}}[[Sfânt]]ul [[Ierarh]] '''Calinic'''(n. [[7 octombrie]] 1787, București &ndash; d. [[11 aprilie]] 1868, Mănăstirea Cernica), cunoscut şi și sub numele de Sfântul '''Sfântul Calinic de la Cernica''', a fost [[stareţ]] (apoi [[arhimandritstareț]]) al [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]] timp de 32 de ani, formând o aleasă şi și renumită obşte obște monahală. Mai târziu a fost ales [[Episcopepiscop]] de [[Arhiepiscopia Râmnicului|Râmnicu-Vâlcea.A fost unul dintre cei mai mari părinţi duhovniceşti români ai veacului al XIX-lea. Pentru faptele sale sfinte [[Biserica Ortodoxă Română]] l-, unde a [[Proslăvire|proslăvit]] ca sfânt (canonizat) la [[28 februarie]] 1950. [[Prăznuire]]a lui se face pe data continuat o activitate deosebit de [[11 aprilie]]bogată.

Sfântul Calinic s-a născut pe data de [[7 octombrie]] 1787, în Bucureşti, (suburbia Sântul Visarion, uliţa Lefterescu). Părinţii săi, Antonie şi Floarea Antonescu, erau oameni de condiţie mijlocie. La [[botez]] a primit numele de '''Constantin''', naşă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soţia Marelui Ban Barbu Văcărescu şi mama primului poetul român, Ienăchiţă Văcărescu. Mai târziu, mama sfântului s-a [[călugăr]]it {{Citat|Călugăr smerit la [[Mănăstirea Pasărea]]Cernica, devenind monahia Filofteia şi mutându-se la Domnul în data apoi cârmuitor al obștii monahale de [[8 noiembrie]] 1833. Constantin a fost astfel acolo timp de mic copil crescut într-un mediu creştin, sub ochii atenţi ai unei mame evlavioase şi iubitoare 32 de copiiani, în cinstirea şi dragostea episcop de [[Dumnezeu]] şi Râmnic timp de oameni. Fratele cel mai mare al lui Constantin peste 18 ani, marele ierarh Calinic a fost devenit unul dintre cei mai întâi desăvârșiți reprezentanți ai spiritualității ortodoxe românești.|Pr. [[preotMircea Păcurariu]] }}{{OrtodoxiaînRomânia}}== Înainte de [[mir]], apoi a intrat şi el în viaţa monahală, călugărindu-se cu numele de Acachie.stăreție ==

Constantin Antonescu a urmat cursurile unei şcoli românești de pe lângă o biserică (probabil Colţea, sau poate Sfântul Gheorghe Nou), aici învăţând şi limba greacăViața Sf. În 1807, mai înainte să fi împlinit 20 Calinic de ani, tânărul Constantin şi-a urmat chemarea lăuntrică şi a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica. Pe , unul din marii [[12 noiembriePărinte duhovnicesc|părinți duhovnicești]] 1808ai secolului al XIX-lea, el este tuns a fost descrisă pe larg de unul din numeroșii lui [[călugărucenic]] sub numele de '''Calinic'''i, iar după o lună este hirotonit [[ierodiacon]] la [[Bisericaarhimandrit]] Sfântul Nicolae de la Cernica, de către mitropolitul bulgar Sofronie al Vraţei, refugiat la Bucureşti din cauza turcilor (scaunul mitropolitan al Ţării Româneşti fiind vacant în acel moment)ul Anastasie Baldovin. Îndrumat de duhovnicul său<ref name=pacurariu>Păcurariu, Calinic a început o viaţă de aspre nevoinţe călugăreşti, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinţilor Părinţi. În anul 1812 a fost trimis''Sfinți daco-romani și români'', împreună cu părintele său duhovnicesc1994, la [[Mănăstirea Neamţ]] din Moldova pentru a strânge ajutoare necesare refacerii bisericii Sfântul Nicolae de la Cernica distrusă de cutremurul din acel anp. Cu acest prilej a cunoscut străvechea ctitorie domnească de la Neamţ, cu aleasă viaţă duhovnicească, precum şi alte mănăstiri moldoveneşti55.</ref>

În cursul anului 1817 Sfântul Calinic s-a plecat născut pe data de [[7 octombrie]] 1787, în București, (suburbia Sântul Visarion, ulița Lefterescu). Părinții săi, Antonie și Floarea Antonescu, erau oameni de condiție mijlocie. La [[botez]] a primit numele de '''Constantin''', nașă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soția Marelui Ban Barbu Văcărescu și mama marelui poet român, Ienăchiță Văcărescu.<ref name=braniste>Braniște, ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica'', Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 69.</ref> Mai târziu, mama sfântului s-a [[Muntele Athoscălugăr]]it la [[Mănăstirea Pasărea]], stând acolo aproape devenind monahia Filofteia și mutându-se la Domnul în data de [[8 noiembrie]] 1833. Constantin a fost astfel de mic copil crescut într-un an şi reuşind să cunoască îndeaproape viaţa călugărilor mediu creștin, sub ochii atenți ai unei mame evlavioase și iubitoare de copii, în cinstirea și dragostea de acolo [[Dumnezeu]] și asprele lor rânduielide oameni. A cules astfel o învăţătură care îi va fi Fratele cel mai mare al lui Constantin a fost mai întâi [[preot]] de folos mir, apoi a intrat și el în ostenelile sale viața monahală, călugărindu-se cu numele de mai târziuAcachie.

Pe Constantin Antonescu a urmat cursurile unei [[14 decembrieȘcolile bisericești românești|școli românești]] 1818, după moartea stareţului Dorotei, întreaga obşte de la Cernica l-a ales ca stareț pe ieromonahul Calinic. Deşi avea doar 31 de ani lângă o biserică (din care 11 petrecuţi în mânăstire), noul stareț a încercat să impună ordine și disciplină duhovnicească, alcătuind regulamente scrise cuprinzătoare. S-a îngrijit de înființarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărți de cultură teologică. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ca probabil [[arhimandritBiserica Colțea|Colțea]], de către mitropolitul Ţării Româneşti, Dionisie Lupu (pe sau poate [[9 aprilieBiserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)|„Sfântul Gheorghe Nou”]] 1820), aici învățând și limba greacă.<ref name=braniste/>

În anul 18501807, după 43 mai înainte să fi împlinit 20 de ani de viaţă în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire tânărul Constantin și-a obştii monahale de la Cernica, stareţul Calinic urmat chemarea lăuntrică și a fost chemat intrat ca frate la înalta slujire arhierească. De fapt, încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigorie Dascălul, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica, îi ceruse să primească scaunul mitropolitan, dar Calinic refuzase, socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. Dar, în 1850, când toate cele patru scaune vlădiceşti din Ţara Românească rămpseseră vacante , Barbu Ştirbei, domnitorul de atunci, având o mare admiraţie faţă de stareţul mănăstirii ctitorite de strămoşul său (vornicul Mănăstirea Cernica Ştirbei), l-a convins pe Calinic să accepte cârmuirea unei eparhii. Pe [[15 septembrie12 noiembrie]] 1850 Calinic a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea1808, fiind hirotonit el este [[arhiereuTundere|tuns]] în catedrala mitropolitană din Bucureşti la [[26 octombriecălugăr]] 1850 sub numele de '''Calinic''', iar după o lună este [[PrăznuireHirotonie|prazniculhirotonit]] [[ierodiacon]] la [[Dimitrie Izvorâtorul de Mir|Sfântului DumitruBiserica]]. Deoarece reşedinţa episcopală Sfântul Nicolae de la Cernica, de către mitropolitul bulgar Sofronie al Vraței, refugiat la București din Râmnic era distrusă cauza turcilor (scaunul mitropolitan al Țării Românești fiind vacant în urma unui incendiuacel moment). Îndrumat de duhovnicul său Pimen, înscăunarea s-Calinic a început o viață de aspre nevoințe călugărești, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinților Părinți. În anul 1812 a făcut fost trimis, împreună cu părintele său duhovnicesc, la Craiova, pe [[26 noiembrieMănăstirea Neamț]]; noul episcop avea vârsta din Moldova pentru a strânge ajutoare necesare refacerii bisericii Sfântul Nicolae de 63 la Cernica distrusă de anicutremurul din acel an. Cu acest prilej a cunoscut vechea ctitorie domnească de la Neamț, cu aleasă viață duhovnicească, precum și alte mănăstiri moldovenești.<ref name=pacurariu/>

Imediat În anul 1813, după înscăunarece epidemia de ciumă („ciuma lui Vodă Caragea”) ucisese și mulți preoți, noul ierarh Calinic a găsit în eparhie o moştenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era condusă fost hirotonit [[ieromonah]] de locţiitori, resedinţa şi catedrala episcopală erau distruse, numărul preoţilor era insuficient, puţin pregătiţi şi cu o stare materială grea, către [[arhiereu]]l [[seminarDionisie Lupu]]ul era închis în urma revoluţiei din 1848, lăcaşurile de închinare neîngrijite sau în paraginăviitorul mitropolit al Țării Românești, iar unele chiar închise. Noul episcop după doi ani a început imediat după înscăunare îndreptarea acestor lucrurifost [[Hirotesie|hirotesit]] [[duhovnic]] și rânduit mare [[eclesiarh]] al [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]]. A cercetat eparhiaservit ca duhovnic nu numai a călugărilor, dar și a rânduit protopopicelor din afara mânăstirii, chiar și mitropolitului de la acea dată, a hirotonit noi preoţi[[Nectarie]]. În 1851 a redeschis seminarulacel moment, mai întâi la CraiovaSf. Calinic ajunsese cârmuitorul de facto al mânăstirii, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis şi şcoli pentru pregătirea cântăreţilor bisericeştideoarece bătrânul [[stareț]] Dorotei îi încredințase conducerea tuturor treburilor mânăstirii.

În 1854cursul anului 1817 a plecat la [[Muntele Athos]], după mutarea reşedinţei episcopale înapoi stând acolo aproape un an și reușind să cunoască îndeaproape viața călugărilor de la Râmnicu-Vâlcea, episcopul Calinic s[[Sfântul Munte]] și asprele lor rânduieli. A cules astfel o învățătură care i-a preocupat de ridicarea unei noi catedrale episcopale după planurile întocmite fost de el însuşi; pictura avea să fie făcută folos în ostenelile sale de marele pictor român Gheorghe Tattarescumai târziu. <ref name=pacurariu/>

Între 1859== Stareț la Cernica ===== Introducere ===Pe [[14 decembrie]] 1818, după moartea starețului Dorotei, întreaga obște de la Cernica l-1864 a refăcut și redeschis schitul Frăsineiales ca stareț pe ieromonahul Calinic.<ref>[[Mircea Păcurariu]], ''Dicționarul Teologilor Români'', construit în 1763Ediția a doua, dar părăsit mai apoi. AstfelEditura Enciclopedică, în 1863București, a construit la Frăsinei o biserică nouă2002, o clopotniţă și noi chiliip. 79. Planul bisericii a fost conceput ISBN 973-45-0409-6</ref> Deși avea doar 31 de elani (din care 11 petrecuți în mânăstire), iar zugrăvirea noul stareț a încredinţatîncercat să impună ordine și disciplină duhovnicească, alcătuind regulamente scrise cuprinzătoare. S-o pictorului braşovean Mişu Popp. La acest schit, Calinic a introdus regulile aspre îngrijit de vieţuire înființarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărți de la cultură teologică. Doi ani mai târziu a fost hirotesit ca [[Muntele Athosarhimandrit]], de către mitropolitul Țării Românești, Dionisie Lupu (pe care el însuşi le respecta de când intrase în mănăstire[[9 aprilie]] 1820).[[Fișier:Manastirea Cernica. Pentru că în acea perioadă jpg|thumb|left|300px|Biserica mare a intrat în vigoare "Legea secularizării averilor mânăstirești"[[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]], episcopul <br/>ctitorită de Sf: Calinic a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca schitului Frăsinei să i se permită să rămână cu toate bunurile, excepţie aprobată de domn.]]

Mare iubitor Cei 32 de carte şi sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simţit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareţ şi apoi ca episcop, a tipărit câteva cărţi la Bucureşti (cum ani de conducere a mănăstirii Cernica au fost "Pravoslavnica mărturisire", tipărită în anul 1859, pe cheltuiala sa). În 1860, a reuşit să deschidă ("cu bani împrumutaţi", după cum mărturisea el însuşi) tipografia ''Kallinik Rîmnik'', proprietatea sa, ani de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărţi neîntrerupte strădanii pentru ridicarea vieții călugărești de slujbă şi de învăţăturăacolo, ca: ''Tipicul bisericescpentru buna călăuzire a viețuitorilor, Manualul de pravilă bisericească, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare pentru înfrumusețarea sfintei mănăstiri cu noi lăcașuri de sufletînchinare sau chilii, Învățătură pentru duhovnici'' şi ''Pravila mânăstirească'', pravilă după care s-a condus obștea mânăstirii Cernica și cea a schitului de la Frăsineiluminarea poporului prin școală.

=== Îndeletnicirile viețuitorilor ===Aproape toate ostenelile starețului Calinic intenţiona să reînvie la Râmnic vremurile de înflorire culturală au fost închinate ridicării vieții duhovnicești din timpul marilor săi înaintaşi din secolul al XVIII-lea: episcopii [[Antim Ivireanul]], Damaschin, Climentmănăstirea pe care o cârmuia. Viețuitorii ei se ocupau cu rugăciunea, Chesarie dar și Filaretcu lucrul mâinilor. Cu un an înainte de moarte Pentru a donat tipografia sa oraşului Râmnicle oferi o activitate practică și folositoare, cu tot inventarul şi cu toate cărţile aflate a întemeiat în depozitmănăstire felurite ateliere, cu condiţia ca tipografia să-i poarte numele şi ca jumătate din veniturile ei să fie folosite în care călugării își pregăteau singuri cele necesare pentru întreţinerea şcolilor din oraş şi a elevilor săraciîmbrăcăminte (rase, precum şi a seminariştilor, iar cealaltă jumătate să fie folosită pentru întreţinerea schitului Frăsineipotcapuri etc.).

Episcopul Calinic a fost și un însufleţit patriot. În calitatea sa Monahii știutori de episcopcarte se ocupau cu copierea de lucrări, Calinic a participat la Adunările obștești ale Ţării Româneşti şi a fost deputat deși tiparul înlocuise în Divanul ad-hoc, care a pregătit Unirea Principatelor. Încă din primăvara anului 1857 el a trimis o circulară către protopopi şi egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni "pentru unirea românilor într-o singură voinţă şi cuget, ca să ceară pe cale legiuită viaţă patriei lor". A făcut parte şi din Adunarea electivă a ţării care l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza la [[24 ianuarie]] 1859. Într-o pastorală adresată protopopilor şi preoţilor din eparhia sa, îi îndemna pe aceştia să-şi cinstească patria şi pe cârmuitorii ei şi să nu cruţe nici o jertfă pentru binele obştesc pentru că: "cine este un bun creştin, este şi un bun patriot"foarte mare măsură această veche îndeletnicire călugărească.

Trebuie subliniată şi pusă === Obștea monahală ===Obștea monahală creștea mereu în lumină sfinţenia vieţii lui Calinic1824 erau 130 de părinți, în 1838 numărul lor s-a ridicat la 300, ca în 1850 să fie de peste 350. Cei care lîntre ei s-au cunoscut au rămas impresionaţi de numeroasele sale milosteniiremarcat numeroase personalități bisericești, de simplitatea sa în îmbrăcăminteca arhiereul Ioanichie Stratonichias, de bunătatea şi blândeţea saoriginar din Transilvania, de rugăciunile sale tămăduitoreașezat către sfârșitul vieții la Cernica († 1839), de posturile şi privegherile sale. Anastasie Baldovin[[protosinghel]]ul [[Literatura_teologică_în_epoca_fanariotă#Naum Râmniceanu|Naum Rîmniceanu]], biograful săucunoscut cronicar († 1839), scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărţea permanent ajutoare şi că atunci când hirotonea preoţi le dăruia cărţi şi chiar bani de drum. "Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă nu avea ce să dea de milosteniePimen, îşi da hainele fostul [[egumen]] de pe prea Sfinţia Sa şi plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi şti, ca să aibă ce să dea la fraţii lui în Hristos[[Mănăstirea Tismana|Tismana]], pentru că aşa numea pe săraci şi neputincioşi". Conform cu mărturiile contemporanilorVeniamin Catulescu, Sfântul unul din ucenicii lui Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri târziu profesor de vindecări de boli religie la „Sfântul Sava” în urma rugăciunilor episcopului CalinicBucurești, Anastasie Baldovin, un alt ucenic și biograful său, Nicandru, cum a fost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meşterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnicu-Vâlcea.urmașul său în stăreție și alții

Simţind === Activitate socială === În același timp, starețul Calinic a fost și un bun îndrumător al numeroșilor credincioși care cercetau mănăstirea. El era cunoscut atât prin rugăciunile sale tămăduitoare, cât și prin faptele sale de milostenie. De pildă, în 1821 a hrănit în mănăstire — timp de câteva luni — un mare număr de locuitori din București și din împrejurimi, refugiați la Cernica de frica otomanilor. Numeroase milostenii a făcut în diferite părți ale țării și chiar peste hotarele ei. Pentru copiii din satul Cernica a înființat o școală, cu dascăl plătit de mănăstire. === Ctitoriri === Sfântul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor și restaurator de biserici. În mai puțin de doi ani a reușit să ducă la bun sfârșit lucrările de restaurare și de pictură ale bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de pe insula mare de la Cernica. Poate cea mai importantă ctitorie a sa a fost biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic [[Gheorghe purtătorul de biruință]], zidită între anii 1831-1832, și refăcută în anul 1838, în urma cutremurului de atunci. Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreție, clopotnița, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o [[bolniță]]. În 1846, neobositul stareț a început să construiască biserica [[Mănăstirea Pasărea|Mânăstirii Pasărea]], sfințită un an mai târziu. Tot prin grija lui s-a ctitorit și [[Mănăstirea Ghighiu]] de lângă Ploiești. Ca stareț, Calinic s-a remarcat nu numai ca un bun administrator, dar și ca un constructor talentat, el fiind cel care întocmea planurile bisericilor pe care le ctitorea. Era un bun îndrumător al credincioșilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât și pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, în 1821 a hrănit în mănăstire un mare număr de locuitori din București și din împrejurimi, refugiați la Cernica de frica turcilor care intraseră în București.  Prin 1827, mănăstirea Cernica primise o moștenire însemnată din partea Marioarei Bujoreanu, soția căminarului Grigorie Bujoreanu. Starețul Calinic, devenind epitrop al întregii moșteniri, a zidit din banii rămași biserica Adormirea din Câmpina și s-a îngrijit de [[Școlile bisericești românești|școala]] de acolo, întemeiată de căminăreasă, înființând și a doua școală. De asemenea, din banii mănăstirii, dar și din propriile sale agoniseli, s-au ridicat unele biserici parohiale în diferite sate: Buești-Ialomița, unde Cernica avea o moșie, Sohatul-Ilfov, Ghergani-Dâmbovița sau a ajutat alte lăcașuri de închinare: mănăstirile Ghighiu și Poiana Mărului, schitul Icoana, bisericile din satele Cernica, Râteșii, Ghenoaia și altele. === Activitate gospodărească === Sub aspect gospodăresc, a sporit mult averea mănăstirii, prin cumpărarea unor moșii și a unor prăvălii în București, prin ridicarea unor mori pe Dâmbovița. În 1838, a obținut un hrisov — din partea domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842) — prin care mănăstirea era scoasă de sub închinarea către Mitropolie. == Episcop de Râmnic ===== Înscăunarea ===În anul 1850, după 43 de ani de viață în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obștii monahale de la Cernica, starețul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. De fapt, încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigorie Dascălul, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica, îi ceruse să primească scaunul mitropolitan, dar Calinic refuzase, socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. Dar, în 1850, când toate cele patru scaune vlădicești din Țara Românească rămăseseră vacante, Barbu Știrbei, domnitorul de atunci, având o mare admirație față de starețul mănăstirii ctitorite de strămoșul său (vornicul Cernica Știrbei), l-a convins pe Calinic să accepte cârmuirea unei eparhii. Pe [[15 septembrie]] 1850 Calinic a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, fiind hirotonit [[arhiereu]] în catedrala mitropolitană din București la [[26 octombrie]] 1850 de [[Prăznuire|praznicul]] [[Dimitrie Izvorâtorul de Mir|Sfântului Dumitru]]. Deoarece reședința episcopală din Râmnic era distrusă în urma unui incendiu, înscăunarea s-a făcut la Craiova, pe [[26 noiembrie]]; noul episcop avea vârsta de 63 de ani. === Activitate gospodărească === Imediat după înscăunare, noul ierarh a găsit în eparhie o moștenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era condusă de locțiitori, reședința și catedrala episcopală erau distruse, numărul preoților era insuficient, puțin pregătiți și cu o stare materială grea, [[seminar]]ul era închis în urma revoluției din 1848, lăcașurile de închinare neîngrijite sau în paragină, iar unele chiar închise. Noul episcop a început imediat după înscăunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhia, a rânduit [[protopop]]i, a hirotonit noi preoți. În 1851 a redeschis seminarul, mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis și școli pentru pregătirea cântăreților bisericești. În 1854, după mutarea reședinței episcopale înapoi la Râmnicu-Vâlcea, episcopul Calinic s-a preocupat de ridicarea unei noi catedrale episcopale după planurile întocmite de el însuși; pictura avea să fie făcută de marele pictor român [[Gheorghe Tattarescu]].  Între 1859-1864 a refăcut și redeschis schitul Frăsinei, construit în 1763, dar părăsit mai apoi. Astfel, în 1863, a construit la Frăsinei o biserică nouă, o clopotniță și noi chilii. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugrăvirea a încredințat-o pictorului brașovean Mișu Popp. La acest schit, Calinic a introdus regulile aspre de viețuire de la [[Muntele Athos]], pe care el însuși le respecta de când intrase în mănăstire. Pentru că în acea perioadă a intrat în vigoare „Legea secularizării averilor mânăstirești”, episcopul Calinic a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca schitului Frăsinei să i se permită să rămână cu toate bunurile, excepție aprobată de domn. Sf. Calinic a fost singurul care a reușit să-l convingă pe Cuza să facă o excepție de la legea secularizării, pentru schitul Frăsinei, ctitorit de el.<ref>Braniște, ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica'', Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 70.</ref> === Activitate culturală === Mare iubitor de carte și sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simțit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareț și apoi ca episcop, a tipărit câteva cărți la București (cum a fost ''Pravoslavnica mărturisire'', tipărită în anul 1859, pe cheltuiala sa). În 1860, a reușit să deschidă („cu bani împrumutați”, după cum mărturisea el însuși) tipografia ''Kallinik Rîmnik'', proprietatea sa, de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărți de slujbă și de învățătură, ca: ''Tipicul bisericesc, Manualul de pravilă bisericească, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet, Învățătură pentru duhovnici'' și ''Pravila mânăstirească'', pravilă după care s-a condus obștea mânăstirii Cernica și cea a schitului de la Frăsinei.  Calinic intenționa să reînvie la Râmnic vremurile de înflorire culturală din timpul marilor săi înaintași din secolul al XVIII-lea: episcopii [[Antim Ivireanul]], [[Damaschin Voinescu|Damaschin]], Climent, [[Chesarie al Râmnicului|Chesarie]] și [[Filaret al Râmnicului|Filaret]]. Cu un an înainte de moarte a donat tipografia sa orașului Râmnic, cu tot inventarul și cu toate cărțile aflate în depozit, cu condiția ca tipografia să-i poarte numele și ca jumătate din veniturile ei să fie folosite pentru întreținerea școlilor din oraș și a elevilor săraci, precum și a seminariștilor, iar cealaltă jumătate să fie folosită pentru întreținerea schitului Frăsinei. === Activitate patriotică === Episcopul Calinic a fost și un însuflețit patriot. În calitatea sa de episcop, Calinic a participat la Adunările obștești ale Țării Românești și a fost deputat în Divanul ad-hoc, care a pregătit Unirea Principatelor. Încă din primăvara anului 1857 el a trimis o circulară către protopopi și egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni „pentru unirea românilor într-o singură voință și cuget, ca să ceară pe cale legiuită viață patriei lor”. A făcut parte și din Adunarea electivă a țării care l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza la [[24 ianuarie]] 1859. Într-o pastorală adresată protopopilor și preoților din eparhia sa, îi îndemna pe aceștia să-și cinstească patria și pe cârmuitorii ei și să nu cruțe nici o jertfă pentru binele obștesc pentru că: „cine este un bun creștin, este și un bun patriot”. === Sfințenia vieții === Trebuie subliniată și pusă în lumină sfințenia vieții lui Calinic. Cei care l-au cunoscut au rămas impresionați de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea și blândețea sa, de rugăciunile sale tămăduitoare, de posturile și privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărțea permanent ajutoare și că atunci când hirotonea preoți le dăruia cărți și chiar bani de drum. „Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, își da hainele de pe prea Sfinția Sa și plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi ști, ca să aibă ce să dea la frații lui în Hristos, pentru că așa numea pe săraci și neputincioși”. Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a fost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meșterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnicu-Vâlcea. == Adormirea == Simțind că i se apropie sfârşitul vieţii pământeştisfârșitul vieții pământești, pe [[24 mai]] 1867, Sfântul Calinic s-a retras la Mânăstirea Cernica. Din respect pentru marile sale realizări, lui Calinic nu i s-a retras titulatura, rămânând până la sfârșitul vieţii vieții episcop titular al Râmnicului. A murit pe [[11 aprilie]] 1868. A fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale, biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, în prezența [[mitropolit]]ului [[primat]] al României, [[NifonRusailă|Nifon]], şi și a unei mari mulţimi mulțimi de credincioși. Marele istoric român Nicolae Iorga afirma despre Sfântul Calinic că „''el încheie cu vrednicie șirul curaților călugări fără arginți, al ctitorilor de cărți și clădiri de închinare, al sufletelor de arhierei, care o clipă nu și-au închipuit că fapta ori gândul lor scapă de supt ochiul privighetor al lui Dumnezeu''”.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor'', ediția a II-a revăzută și adăugită, vol. II, București, Editura Ministerului de Culte, 1932, p. 238.</ref> Iar Părintele profesor [[Ene Braniște]] îl caracteriza „''înălțător exemplu de muncă și de împletire a datoriei, de virtute, de omenie și de patriotism''”, subliniind întâlnirile Sfântului Calinic cu istoria astfel: „''viața acestuia se proiectează, luminoasă, pe fundalul uneia dintre epocile cele mai zbuciumate dar și cele mai glorioase din istoria noastră națională''”.<ref>Braniște, ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de credincioşila Cernica'', Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 72.</ref>

Pentru viaţa viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, şi și pentru faptele sale sfinte, Sfântul [[Sfântul Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]], întrunit pe data de [[28 februarie]] 1950, a hotărât ca episcopul Calinic să fie trecut în rândul [[sfinţisfinți]]lor, cu data de [[prăznuire]] la [[11 aprilie]]. <ref>[https://basilica.ro/sfintii-canonizati-de-catre-biserica-ortodoxa-romana/ ''Sfinții canonizați de către Biserica Ortodoxă Română''], 6 iunie 2010, ''basilica.ro''</ref> Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la [[21 octombrie]] 1955.[[Fișier:Moastele sf Calinic.jpg|thumb|300px|Racla cu moaștele Sf. Calinic,<br>la [[Mănăstirea Cernica]]]]

Festivităţile Festivitățile proclamării solemne a canonizării sale (proslăvirea ca sfânt) au avut loc la [[Mănăstirea Cernica]] în zilele de 21 - [[23 octombrie]] 1955, în prezenţa prezența multor ierarhi români şi și străini, a numeroşi numeroși călugări, preoţi şi credincioşipreoți și credincioși. Tot atunci au fost dezgropate şi și [[moaştemoaște]]le sale, care au fost aşezate așezate spre cinstire şi și închinare în biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, ctitoria sa; racla cu sfintele moaşte moaște este păstrată şi și astăzi în această biserică.

Astfel, smeritul stareţ şi stareț și ierarh Calinic a devenit unul dintre cei mai de seamă sfinţi sfinți ai calendarului ortodox român, pildă vrednică de urmat pentru orice fiu al Bisericii. [[Prăznuire]]a lui din neam în neam se face în ziua mutării sale la Domnul, adică la [[11 aprilie]]. Este cinstit prin cântări de laudă, în [[Minei]] şi și prin slujba [[Acatist]]ului; chipul său este zugrăvit în multe biserici mănăstireşti şi mănăstirești și parohiale, iar numele său este purtat de mulţi credincioşi mulți credincioși care îmbracă îngerescul chip al călugăriei.

Prin faptele sale, Sfântul Calinic a strălucit ca o stea luminoasă pe firmamentul întregii Biserici Ortodoxe Ecumenice, fiind în acelaşi același timp şi și o podoabă aleasă a Bisericii Româneşti şi Românești și un ocrotitor puternic al poporului român. De aceea şi Însuşi și Însuși Dumnezeu l-a proslăvit, dăruind sfintelor sale moaşte moaște puterea săvârşirii săvârșirii de minuni.

:''De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Calinic, povăţuitorule povățuitorule al călugărilor, podoaba cuvioşilor şi cuvioșilor și lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi și făcătorule de minuni, cu nevoinţele nevoințele tale chip de sfinţenie sfințenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în Ceruri te veseleştiveselești; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace şi și mare milă.''

:''Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veseleşte veselește sufletele celor credincioşicredincioși, şi și atingerea sicriului sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţurile şi dăruieşte moaște sfințește simțurile și dăruiește tămăduiri. Pentru aceasta, după datorie te cinstim pe tine şi și cu bucurie îţi îți cântăm:<br/>Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţiteînțelepțite!''

==IconografieNote==<small><references /></small>

==SurseBibliografie==*[http://www[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.* Pr.cernicaprof.godr.ro/sfCALINIC[[Mircea Păcurariu]], ''Sfinți daco-viataromani și români'', Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp.htm Sfântul Calinic 55-58, ISBN 973-96208-6- viaţa]8*[http://roPr.wikipediaprof.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Calinic_de_la_Cernica Sfântul [[Ene Braniște]], ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica]*[http://www'', în «Glasul Bisericii», an XXVIII (1969), nr.sfant.ro/sfinti-romani/sfantul-ierarh-calinic-de-la-cernica1-2, pp.html Sfânt.ro 61- Sf. Ierarh Calinic de la Cernica]73

*[http://www.arhiramarhiepiscopiaramnicului.ro/sfinti/sfantul-ierarh-calinic-de-la-cernica Sf. Ierarh Calinic de la Cernica], pe situl Episcopiei site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului.

*[http://sfintulnicolae.wordpress.com/2009/03/14/sf-calinic-de-la-cernica-1787-1868/ Narcis Stupcanu, ''Sf. Calinic de la Cernica (1787-1868)''], de Narcis Stupcanu. *[http://www.crestinortodox.ro/carte-928-82548-sfantul-calinic-de-la-cernica-8 Sf. Calinic de la Cernica] 

[[Categorie:Sfinţi Sfinți români]][[Categorie:ClerIerarhi români]]

[[Categorie:Articole de calitateCtitori]][[Categorie:Istoria Bisericii]][[Categorie:Ortodoxia în România]]