2.071 de modificări
Modificări
m
Adăugare legătură
|biserici= Biserica Sfântul Gheorghe de la [[Mănăstirea Cernica]]
|site=
|}}[[Sfânt]]ul [[Ierarh]] '''Calinic'''(n. [[7 octombrie]] 1787, București – d. [[11 aprilie]] 1868, Mănăstirea Cernica), cunoscut și sub numele de Sfântul '''Calinic de la Cernica''', a fost [[stareț]] (apoi [[arhimandrit]]) al [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]] timp de 32 de ani, formând o aleasă și renumită obște monahală. Mai târziu a fost ales [[episcop]] de Râmnicu-Vâlcea.<br>
A fost unul dintre cei mai mari [[Părinte duhovnicesc|părinți duhovnicești]] români ai veacului al XIX-lea. Pentru faptele sale sfinte [[Biserica Ortodoxă Română]] l-a [[Proslăvire|proslăvit]] ca sfânt (canonizat) la [[28 februarie]] 1950. [[Praznic|Prăznuirea]] lui se face pe data de [[11 aprilie]].
În cursul anului 1817 a plecat la [[Muntele Athos]], stând acolo aproape un an și reușind să cunoască îndeaproape viața călugărilor de la [[Sfântul Munte]] și asprele lor rânduieli. A cules astfel o învățătură care i-a fost de folos în ostenelile sale de mai târziu.<ref name=pacurariu/>
Pe [[14 decembrie]] 1818, după moartea starețului Dorotei, întreaga obște de la Cernica l-a ales ca stareț pe ieromonahul Calinic.<ref>[[Mircea Păcurariu]], ''Dicționarul Teologilor Români'', Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, p. 79. ISBN 973-45-0409-6</ref> Deși avea doar 31 de ani (din care 11 petrecuți în mânăstire), noul stareț a încercat să impună ordine și disciplină duhovnicească, alcătuind regulamente scrise cuprinzătoare. S-a îngrijit de înființarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărți de cultură teologică. Doi ani mai târziu a fost hirotonit hirotesit ca [[arhimandrit]], de către mitropolitul Țării Românești, Dionisie Lupu (pe [[9 aprilie]] 1820).
[[Fișier:Manastirea Cernica.jpg|thumb|left|300px|Biserica mare a [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]],<br/>ctitorită de Sf: Calinic]]
Sfântul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor și restaurator de biserici. În mai puțin de doi ani a reușit să ducă la bun sfârșit lucrările de restaurare și de pictură ale bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de pe insula mare de la Cernica. Poate cea mai importantă ctitorie a sa a fost biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic [[Gheorghe purtătorul de biruință]], zidită între anii 1831-1832, și refăcută în anul 1838, în urma cutremurului de atunci. Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreție, clopotnița, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o [[bolniță]].
În 1846, neobositul stareț a început să construiască biserica [[Mănăstirea Pasărea|Mânăstirii Pasărea]], sfințită un an mai târziu. Tot prin grija lui s-a ctitorit și [[Mănăstirea Ghighiu]] de lângă Ploiești. Ca stareț, Calinic s-a remarcat nu numai ca un bun administrator, dar și ca un constructor talentat, el fiind cel care întocmea planurile bisericilor pe care le ctitorea. Era un bun îndrumător al credincioșilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât și pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, în 1821 a hrănit în mănăstire un mare număr de locuitori din București și din împrejurimi, refugiați la Cernica de frica turcilor care intraseră în București.
Mare iubitor de carte și sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simțit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareț și apoi ca episcop, a tipărit câteva cărți la București (cum a fost ''Pravoslavnica mărturisire'', tipărită în anul 1859, pe cheltuiala sa). În 1860, a reușit să deschidă („cu bani împrumutați”, după cum mărturisea el însuși) tipografia ''Kallinik Rîmnik'', proprietatea sa, de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărți de slujbă și de învățătură, ca: ''Tipicul bisericesc, Manualul de pravilă bisericească, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet, Învățătură pentru duhovnici'' și ''Pravila mânăstirească'', pravilă după care s-a condus obștea mânăstirii Cernica și cea a schitului de la Frăsinei.
Calinic intenționa să reînvie la Râmnic vremurile de înflorire culturală din timpul marilor săi înaintași din secolul al XVIII-lea: episcopii [[Antim Ivireanul]], [[DamaschinVoinescu|Damaschin]], Climent, [[Chesarie al Râmnicului|Chesarie]] și [[Filaret al Râmnicului|Filaret]]. Cu un an înainte de moarte a donat tipografia sa orașului Râmnic, cu tot inventarul și cu toate cărțile aflate în depozit, cu condiția ca tipografia să-i poarte numele și ca jumătate din veniturile ei să fie folosite pentru întreținerea școlilor din oraș și a elevilor săraci, precum și a seminariștilor, iar cealaltă jumătate să fie folosită pentru întreținerea schitului Frăsinei.
Episcopul Calinic a fost și un însuflețit patriot. În calitatea sa de episcop, Calinic a participat la Adunările obștești ale Țării Românești și a fost deputat în Divanul ad-hoc, care a pregătit Unirea Principatelor. Încă din primăvara anului 1857 el a trimis o circulară către protopopi și egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni „pentru unirea românilor într-o singură voință și cuget, ca să ceară pe cale legiuită viață patriei lor”. A făcut parte și din Adunarea electivă a țării care l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza la [[24 ianuarie]] 1859. Într-o pastorală adresată protopopilor și preoților din eparhia sa, îi îndemna pe aceștia să-și cinstească patria și pe cârmuitorii ei și să nu cruțe nici o jertfă pentru binele obștesc pentru că: „cine este un bun creștin, este și un bun patriot”.
