14.992 de modificări
Modificări
AC
{{Articol de calitate}}{{Sfinti
|nume= Sfântul Ierarh<br>Calinic de la Cernica
|Imagine= [[Fișier:11-Calinic_Cernica.jpg|220 px|Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica]]
Viața Sf. Calinic de la Cernica, unul din marii [[Părinte duhovnicesc|părinţi duhovniceşti]] ai secolului al XIX-lea, a fost descrisă pe larg de unul din numeroșii lui [[ucenic]]i, [[arhimandrit]]ul Anastasie Baldovin.<ref name=pacurariu>Păcurariu, ''Sfinți daco-romani și români'', 1994, p. 55.</ref>
Sfântul Calinic s-a născut pe data de [[7 octombrie]] 1787, în București, (suburbia Sântul Visarion, ulița Lefterescu). Părinții săi, Antonie și Floarea Antonescu, erau oameni de condiție mijlocie. La [[botez]] a primit numele de '''Constantin''', nașă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soția Marelui Ban Barbu Văcărescu și mama primului poet român, Ienăchiță Văcărescu. <ref name=braniste>Braniște, ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica'', Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 69.</ref> Mai târziu, mama sfântului s-a [[călugăr]]it la [[Mănăstirea Pasărea]], devenind monahia Filofteia și mutându-se la Domnul în data de [[8 noiembrie]] 1833. Constantin a fost astfel de mic copil crescut într-un mediu creștin, sub ochii atenți ai unei mame evlavioase și iubitoare de copii, în cinstirea și dragostea de [[Dumnezeu]] și de oameni. Fratele cel mai mare al lui Constantin a fost mai întâi [[preot]] de [[mir]], apoi a intrat și el în viața monahală, călugărindu-se cu numele de Acachie.
Constantin Antonescu a urmat cursurile unei școli românești de pe lângă o biserică (probabil [[Biserica Colțea|Colțea]], sau poate [[Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)|„Sfântul Gheorghe Nou”]]), aici învățând și limba greacă. <ref name=braniste/> În 1807, mai înainte să fi împlinit 20 de ani, tânărul Constantin și-a urmat chemarea lăuntrică și a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica. Pe [[12 noiembrie]] 1808, el este [[Tundere|tuns]] [[călugăr]] sub numele de '''Calinic''', iar după o lună este [[Hirotonie|hirotonit]] [[ierodiacon]] la [[Biserica]] Sfântul Nicolae de la Cernica, de către mitropolitul bulgar Sofronie al Vraței, refugiat la București din cauza turcilor (scaunul mitropolitan al Țării Românești fiind vacant în acel moment). Îndrumat de duhovnicul său Pimen, Calinic a început o viață de aspre nevoințe călugărești, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinților Părinți. În anul 1812 a fost trimis, împreună cu părintele său duhovnicesc, la [[Mănăstirea Neamț]] din Moldova pentru a strânge ajutoare necesare refacerii bisericii Sfântul Nicolae de la Cernica distrusă de cutremurul din acel an. Cu acest prilej a cunoscut vechea ctitorie domnească de la Neamț, cu aleasă viață duhovnicească, precum și alte mănăstiri moldovenești.<ref name=pacurariu/>
În anul 1813, după ce epidemia de ciumă („ciuma lui Vodă Caragea”) ucisese și mulți preoți, Calinic a fost hirotonit [[ieromonah]] de către [[arhiereu]]l Dionisie Lupu, viitorul mitropolit al Țării Românești, iar după doi ani a fost [[Hirotesie|hirotesit]] [[duhovnic]] și rânduit mare [[eclesiarh]] al [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]]. A servit ca duhovnic nu numai a călugărilor, dar și a celor din afara mânăstirii, chiar și mitropolitului de la acea dată, [[Nectarie]]. În acel moment, Sf. Calinic ajunsese cârmuitorul de facto al mânăstirii, deoarece bătrânul [[stareț]] Dorotei îi încredințase conducerea tuturor treburilor mânăstirii.
Imediat după înscăunare, noul ierarh a găsit în eparhie o moștenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era condusă de locțiitori, reședința și catedrala episcopală erau distruse, numărul preoților era insuficient, puțin pregătiți și cu o stare materială grea, [[seminar]]ul era închis în urma revoluției din 1848, lăcașurile de închinare neîngrijite sau în paragină, iar unele chiar închise. Noul episcop a început imediat după înscăunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhia, a rânduit protopopi, a hirotonit noi preoți. În 1851 a redeschis seminarul, mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis și școli pentru pregătirea cântăreților bisericești.
În 1854, după mutarea reședinței episcopale înapoi la Râmnicu-Vâlcea, episcopul Calinic s-a preocupat de ridicarea unei noi catedrale episcopale după planurile întocmite de el însuși; pictura avea să fie făcută de marele pictor român [[Gheorghe Tattarescu]].
Între 1859-1864 a refăcut și redeschis schitul Frăsinei, construit în 1763, dar părăsit mai apoi. Astfel, în 1863, a construit la Frăsinei o biserică nouă, o clopotniță și noi chilii. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugrăvirea a încredințat-o pictorului brașovean Mișu Popp. La acest schit, Calinic a introdus regulile aspre de viețuire de la [[Muntele Athos]], pe care el însuși le respecta de când intrase în mănăstire. Pentru că în acea perioadă a intrat în vigoare „Legea secularizării averilor mânăstirești”, episcopul Calinic a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca schitului Frăsinei să i se permită să rămână cu toate bunurile, excepție aprobată de domn.Sf. Calinic a fost singurul care a reușit să-l convingă pe Cuza să facă o excepție de la legea secularizării, pentru schitul Frăsinei, ctitorit de el.<ref>Braniște, ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica'', Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 70.</ref>
Mare iubitor de carte și sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simțit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareț și apoi ca episcop, a tipărit câteva cărți la București (cum a fost ''Pravoslavnica mărturisire'', tipărită în anul 1859, pe cheltuiala sa). În 1860, a reușit să deschidă („cu bani împrumutați”, după cum mărturisea el însuși) tipografia ''Kallinik Rîmnik'', proprietatea sa, de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărți de slujbă și de învățătură, ca: ''Tipicul bisericesc, Manualul de pravilă bisericească, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet, Învățătură pentru duhovnici'' și ''Pravila mânăstirească'', pravilă după care s-a condus obștea mânăstirii Cernica și cea a schitului de la Frăsinei.
Simțind că i se apropie sfârșitul vieții pământești, pe [[24 mai]] 1867, Sfântul Calinic s-a retras la Mânăstirea Cernica. Din respect pentru marile sale realizări, lui Calinic nu i s-a retras titulatura, rămânând până la sfârșitul vieții episcop titular al Râmnicului. A murit pe [[11 aprilie]] 1868. A fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale, biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, în prezența [[mitropolit]]ului [[primat]] al României, [[Nifon Rusailă|Nifon]], și a unei mari mulțimi de credincioși.
Marele istoric român Nicolae Iorga afirma despre Sfântul Calinic că „''el încheie cu vrednicie șirul curaților călugări fără arginți, al ctitorilor de cărți și clădiri de închinare, al sufletelor de arhierei, care o clipă nu și-au închipuit că fapta ori gândul lor scapă de supt ochiul privighetor al lui Dumnezeu''”.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor'', ediția a II-a revăzută și adăugită, vol. II, București, Editura Ministerului de Culte, 1932, p. 238.</ref> Iar Părintele profesor [[Ene Braniște]] îl caracteriza „''înălțător exemplu de muncă și de împletire a datoriei, de virtute, de omenie și de patriotism''”, subliniind întâlnirile Sfântului Calinic cu istoria astfel: „''viața acestuia se proiectează, luminoasă, pe fundalul uneia dintre epocile cele mai zbuciumate dar și cele mai glorioase din istoria noastră națională''”.<ref>Braniște, ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica'', Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 72.</ref>
==Proslăvirea ca sfânt==
Pentru viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, și pentru faptele sale sfinte, [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]], întrunit pe data de [[28 februarie]] 1950, a hotărât ca episcopul Calinic să fie trecut în rândul [[sfinți]]lor, cu data de [[prăznuire]] la [[11 aprilie]].<ref>[https://basilica.ro/sfintii-canonizati-de-catre-biserica-ortodoxa-romana/ ''Sfinții canonizați de către Biserica Ortodoxă Română''], 6 iunie 2010, ''basilica.ro''</ref> Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la [[21 octombrie]] 1955.
[[Fișier:Moastele sf Calinic.jpg|thumb|300px|Racla cu moaștele Sf. Calinic,<br>la [[Mănăstirea Cernica]]]]
Festivitățile proclamării solemne a canonizării sale (proslăvirea ca sfânt) au avut loc la [[Mănăstirea Cernica]] în zilele de 21 - [[23 octombrie]] 1955, în prezența multor ierarhi români și străini, a numeroși călugări, preoți și credincioși. Tot atunci au fost dezgropate și [[moaște]]le sale, care au fost așezate spre cinstire și închinare în biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, ctitoria sa; racla cu sfintele moaște este păstrată și astăzi în această biserică.
*[http://www.credo.ro/proloage.php?data=1104&i=1 Proloagele, 11 aprilie]
*[http://saraca.orthodoxphotos.com/acatiste/acatistul_sfantului_calinic.htm Acatistul Sf. Calinic de la Cernica]
*[http://www.arhiramarhiepiscopiaramnicului.ro/sfinti/sfantul-ierarh-calinic-de-la-cernica Sf. Ierarh Calinic de la Cernica], pe situl Episcopiei site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului.
*[http://www.univ-ovidius.ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX/sfinti/aprilie/sfantul_ierarh_calinic_de_la_cer.htm Sinaxar 11 aprilie, Sf. Calinic de la Cernica]
*[http://sfintulnicolae.wordpress.com/2009/03/14/sf-calinic-de-la-cernica-1787-1868/ Narcis Stupcanu, ''Sf. Calinic de la Cernica (1787-1868)''], de Narcis Stupcanu.
[[Categorie:Sfinți români]]
