Modificări

{{Articol de calitate}}{{Sfinti

|canonizare= [[21-23 octombrie ]] 1955

A fost unul dintre cei mai mari [[Părinte duhovnicesc|părinți duhovnicești]] români ai veacului al XIX-lea. Pentru faptele sale sfinte [[Biserica Ortodoxă Română]] l-a [[Proslăvire|proslăvit]] ca sfânt (canonizat) la [[28 februarie]] 1950. [[PrăznuirePraznic|Prăznuirea]]a lui se face pe data de [[11 aprilie]].

Sfântul Calinic s-a născut pe data de [[7 octombrie]] 1787, în București, (suburbia Sântul Visarion, ulița Lefterescu). Părinții săi, Antonie și Floarea Antonescu, erau oameni de condiție mijlocie. La [[botez]] a primit numele de '''Constantin''', nașă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soția Marelui Ban Barbu Văcărescu și mama primului poetul poet român, Ienăchiță Văcărescu. <ref name=braniste>Braniște, ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica'', Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 69.</ref> Mai târziu, mama sfântului s-a [[călugăr]]it la [[Mănăstirea Pasărea]], devenind monahia Filofteia și mutându-se la Domnul în data de [[8 noiembrie]] 1833. Constantin a fost astfel de mic copil crescut într-un mediu creștin, sub ochii atenți ai unei mame evlavioase și iubitoare de copii, în cinstirea și dragostea de [[Dumnezeu]] și de oameni. Fratele cel mai mare al lui Constantin a fost mai întâi [[preot]] de [[mir]], apoi a intrat și el în viața monahală, călugărindu-se cu numele de Acachie.

Constantin Antonescu a urmat cursurile unei școli românești de pe lângă o biserică (probabil [[Biserica Colțea|Colțea]], sau poate Sfântul [[Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)|„Sfântul Gheorghe NouNou”]]), aici învățând și limba greacă. <ref name=braniste/> În 1807, mai înainte să fi împlinit 20 de ani, tânărul Constantin și-a urmat chemarea lăuntrică și a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica. Pe [[12 noiembrie]] 1808, el este [[Tundere|tuns ]] [[călugăr]] sub numele de '''Calinic''', iar după o lună este [[Hirotonie|hirotonit ]] [[ierodiacon]] la [[Biserica]] Sfântul Nicolae de la Cernica, de către mitropolitul bulgar Sofronie al Vraței, refugiat la București din cauza turcilor (scaunul mitropolitan al Ţării Țării Românești fiind vacant în acel moment). Îndrumat de duhovnicul săuPimen, Calinic a început o viață de aspre nevoințe călugărești, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinților Părinți. În anul 1812 a fost trimis, împreună cu părintele său duhovnicesc, la [[Mănăstirea Neamț]] din Moldova pentru a strânge ajutoare necesare refacerii bisericii Sfântul Nicolae de la Cernica distrusă de cutremurul din acel an. Cu acest prilej a cunoscut străvechea vechea ctitorie domnească de la Neamț, cu aleasă viață duhovnicească, precum și alte mănăstiri moldovenești.<ref name=pacurariu/>

În anul 1813, după ce epidemia de ciumă ("ciuma „ciuma lui Vodă Caragea"Caragea”) ucisese și mulți preoți, Calinic a fost hirotonit [[ieromonah]] de către [[arhiereu]]l Dionisie Lupu, viitorul mitropolit al Ţării Țării Românești, iar după doi ani a fost hirotonit [[Hirotesie|hirotesit]] [[duhovnic ]] și rânduit mare [[eclesiarh ]] al mănăstirii [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]]. A servit ca duhovnic nu numai a călugărilor, dar și a celor din afara mânăstirii, chiar și mitropolitului de la acea dată, [[Nectarie]]. În acel moment, Sfântul Sf. Calinic ajunsese cârmuitorul de facto al mânăstirii, deoarece bătrânul [[stareț ]] Dorotei îi încredințase conducerea tuturor treburilor mânăstirii.

În cursul anului 1817 a plecat la [[Muntele Athos]], stând acolo aproape un an și reușind să cunoască îndeaproape viața călugărilor de acolo la [[Sfântul Munte]] și asprele lor rânduieli. A cules astfel o învățătură care îi va fi i-a fost de folos în ostenelile sale de mai târziu.<ref name=pacurariu/>

Pe [[14 decembrie]] 1818, după moartea starețului Dorotei, întreaga obște de la Cernica l-a ales ca stareț pe ieromonahul Calinic. <ref>[[Mircea Păcurariu]], ''Dicționarul Teologilor Români'', Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, p. 79. ISBN 973-45-0409-6</ref> Deși avea doar 31 de ani (din care 11 petrecuți în mânăstire), noul stareț a încercat să impună ordine și disciplină duhovnicească, alcătuind regulamente scrise cuprinzătoare. S-a îngrijit de înființarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărți de cultură teologică. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ca [[arhimandrit]], de către mitropolitul Ţării Țării Românești, Dionisie Lupu (pe [[9 aprilie]] 1820).[[Fișier:Manastirea Cernica.jpg|thumb|left|300px|Biserica mare a [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]],<br/>ctitorită de Sf: Calinic]]

În anul 1850, după 43 de ani de viață în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obștii monahale de la Cernica, starețul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. De fapt, încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigorie Dascălul, domnitorul Ţării Țării Românești, Alexandru Ghica, îi ceruse să primească scaunul mitropolitan, dar Calinic refuzase, socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. Dar, în 1850, când toate cele patru scaune vlădicești din Ţara Țara Românească rămăseseră vacante , Barbu ŞtirbeiȘtirbei, domnitorul de atunci, având o mare admirație față de starețul mănăstirii ctitorite de strămoșul său (vornicul Cernica ŞtirbeiȘtirbei), l-a convins pe Calinic să accepte cârmuirea unei eparhii. Pe [[15 septembrie]] 1850 Calinic a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, fiind hirotonit [[arhiereu]] în catedrala mitropolitană din București la [[26 octombrie]] 1850 de [[Prăznuire|praznicul]] [[Dimitrie Izvorâtorul de Mir|Sfântului Dumitru]]. Deoarece reședința episcopală din Râmnic era distrusă în urma unui incendiu, înscăunarea s-a făcut la Craiova, pe [[26 noiembrie]]; noul episcop avea vârsta de 63 de ani.

În 1854, după mutarea reședinței episcopale înapoi la Râmnicu-Vâlcea, episcopul Calinic s-a preocupat de ridicarea unei noi catedrale episcopale după planurile întocmite de el însuși; pictura avea să fie făcută de marele pictor român [[Gheorghe Tattarescu]].

Între 1859-1864 a refăcut și redeschis schitul Frăsinei, construit în 1763, dar părăsit mai apoi. Astfel, în 1863, a construit la Frăsinei o biserică nouă, o clopotniță și noi chilii. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugrăvirea a încredințat-o pictorului brașovean Mișu Popp. La acest schit, Calinic a introdus regulile aspre de viețuire de la [[Muntele Athos]], pe care el însuși le respecta de când intrase în mănăstire. Pentru că în acea perioadă a intrat în vigoare "Legea „Legea secularizării averilor mânăstirești"mânăstirești”, episcopul Calinic a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca schitului Frăsinei să i se permită să rămână cu toate bunurile, excepție aprobată de domn.Sf. Calinic a fost singurul care a reușit să-l convingă pe Cuza să facă o excepție de la legea secularizării, pentru schitul Frăsinei, ctitorit de el.<ref>Braniște, ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica'', Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 70.</ref>

Mare iubitor de carte și sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simțit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareț și apoi ca episcop, a tipărit câteva cărți la București (cum a fost "''Pravoslavnica mărturisire"'', tipărită în anul 1859, pe cheltuiala sa). În 1860, a reușit să deschidă ("cu „cu bani împrumutați"împrumutați”, după cum mărturisea el însuși) tipografia ''Kallinik Rîmnik'', proprietatea sa, de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărți de slujbă și de învățătură, ca: ''Tipicul bisericesc, Manualul de pravilă bisericească, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet, Învățătură pentru duhovnici'' și ''Pravila mânăstirească'', pravilă după care s-a condus obștea mânăstirii Cernica și cea a schitului de la Frăsinei.

Episcopul Calinic a fost și un însuflețit patriot. În calitatea sa de episcop, Calinic a participat la Adunările obștești ale Ţării Țării Românești și a fost deputat în Divanul ad-hoc, care a pregătit Unirea Principatelor. Încă din primăvara anului 1857 el a trimis o circulară către protopopi și egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni "pentru „pentru unirea românilor într-o singură voință și cuget, ca să ceară pe cale legiuită viață patriei lor"lor”. A făcut parte și din Adunarea electivă a țării care l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza la [[24 ianuarie]] 1859. Într-o pastorală adresată protopopilor și preoților din eparhia sa, îi îndemna pe aceștia să-și cinstească patria și pe cârmuitorii ei și să nu cruțe nici o jertfă pentru binele obștesc pentru că: "cine „cine este un bun creștin, este și un bun patriot"patriot”. Trebuie subliniată și pusă în lumină sfințenia vieții lui Calinic. Cei care l-au cunoscut au rămas impresionați de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea și blândețea sa, de rugăciunile sale tămăduitoare, de posturile și privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărțea permanent ajutoare și că atunci când hirotonea preoți le dăruia cărți și chiar bani de drum. „Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, își da hainele de pe prea Sfinția Sa și plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi ști, ca să aibă ce să dea la frații lui în Hristos, pentru că așa numea pe săraci și neputincioși”. Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a fost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meșterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnicu-Vâlcea.

Trebuie subliniată și pusă în lumină sfințenia Simțind că i se apropie sfârșitul vieții lui pământești, pe [[24 mai]] 1867, Sfântul Calinics-a retras la Mânăstirea Cernica. Cei care l-au cunoscut au rămas impresionați de numeroasele Din respect pentru marile sale milosteniirealizări, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea și blândețea sa, de rugăciunile sale tămăduitoare, de posturile și privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărțea permanent ajutoare și că atunci când hirotonea preoți le dăruia cărți și chiar bani de drum. "Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă lui Calinic nu avea ce să dea de milostenie, își da hainele de pe prea Sfinția Sa și plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi știi s-a retras titulatura, ca să aibă ce să dea rămânând până la frații lui în Hristos, pentru că așa numea sfârșitul vieții episcop titular al Râmnicului. A murit pe săraci și neputincioși"[[11 aprilie]] 1868. Conform cu mărturiile contemporanilorA fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale, biserica Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii Gheorghe de minuni: exorcizărila Cernica, tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinicprezența [[mitropolit]]ului [[primat]] al României, [[Nifon Rusailă|Nifon]], cum și a fost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meșterului care lucra la construirea catedralei episcopale unei mari mulțimi de la Râmnicu-Vâlceacredincioși.

Simțind Marele istoric român Nicolae Iorga afirma despre Sfântul Calinic că i se apropie sfârșitul vieții pământești„''el încheie cu vrednicie șirul curaților călugări fără arginți, al ctitorilor de cărți și clădiri de închinare, pe [[24 mai]] 1867al sufletelor de arhierei, Sfântul Calinic scare o clipă nu și-au închipuit că fapta ori gândul lor scapă de supt ochiul privighetor al lui Dumnezeu''”.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria bisericii românești și a retras la Mânăstirea Cernica. Din respect pentru marile sale realizărivieții religioase a românilor'', lui Calinic nu i sediția a II-a retras titulaturarevăzută și adăugită, vol. II, București, Editura Ministerului de Culte, 1932, rămânând până la sfârșitul vieții episcop titular al Râmniculuip. 238. A murit pe </ref> Iar Părintele profesor [[11 aprilieEne Braniște]] 1868îl caracteriza „''înălțător exemplu de muncă și de împletire a datoriei, de virtute, de omenie și de patriotism''”, subliniind întâlnirile Sfântului Calinic cu istoria astfel: „''viața acestuia se proiectează, luminoasă, pe fundalul uneia dintre epocile cele mai zbuciumate dar și cele mai glorioase din istoria noastră națională''”. A fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale<ref>Braniște, biserica Sfântul Gheorghe ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica'', în prezența [[mitropolit]]ului [[primat]] al RomânieiGlasul Bisericii, XXVIII (1969), Nifonnr. 1-2, și a unei mari mulțimi de credincioșip. 72.</ref>

Pentru viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, și pentru faptele sale sfinte, Sfântul [[Sfântul Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]], întrunit pe data de [[28 februarie]] 1950, a hotărât ca episcopul Calinic să fie trecut în rândul [[sfinți]]lor, cu data de [[prăznuire]] la [[11 aprilie]]. <ref>[https://basilica.ro/sfintii-canonizati-de-catre-biserica-ortodoxa-romana/ ''Sfinții canonizați de către Biserica Ortodoxă Română''], 6 iunie 2010, ''basilica.ro''</ref> Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la [[21 octombrie]] 1955.[[Fișier:Moastele sf Calinic.jpg|thumb|300px|Racla cu moaștele Sf. Calinic,<br>la [[Mănăstirea Cernica]]]]

==SurseNote==*[http:<small><references /></wwwsmall> ==Bibliografie==* Pr.cernicaprof.godr.ro/sfCALINIC[[Mircea Păcurariu]], ''Sfinți daco-viataromani și români'', Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp.htm Sfântul Calinic 55-58, ISBN 973-96208-6- viața]8*[http://roPr.wikipediaprof.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Calinic_de_la_Cernica Sfântul [[Ene Braniște]], ''Aspecte și momente din activitatea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica]*[http://www.sfant'', în «Glasul Bisericii», an XXVIII (1969), nr.ro/sfinti-romani/sfantul-ierarh-calinic-de-la-cernica1-2, pp.html Sfânt.ro 61- Sf. Ierarh Calinic de la Cernica]73

*[http://www.arhiramarhiepiscopiaramnicului.ro/sfinti/sfantul-ierarh-calinic-de-la-cernica Sf. Ierarh Calinic de la Cernica], pe situl Episcopiei site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului.

*[http://sfintulnicolae.wordpress.com/2009/03/14/sf-calinic-de-la-cernica-1787-1868/ Narcis Stupcanu, ''Sf. Calinic de la Cernica (1787-1868)''], de Narcis Stupcanu.