14.992 de modificări
Modificări
m
→Bibliografie: paginile
În 1846, neobositul stareț a început să construiască biserica [[Mănăstirea Pasărea|Mânăstirii Pasărea]], sfințită un an mai târziu. Tot prin grija lui s-a ctitorit și [[Mănăstirea Ghighiu]] de lângă Ploiești. Ca stareț, Calinic s-a remarcat nu numai ca un bun administrator, dar și ca un constructor talentat, el fiind cel care întocmea planurile bisericilor pe care le ctitorea. Era un bun îndrumător al credincioșilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât și pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, în 1821 a hrănit în mănăstire un mare număr de locuitori din București și din împrejurimi, refugiați la Cernica de frica turcilor care intraseră în București.
În anul 1850, după 43 de ani de viață în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obștii monahale de la Cernica, starețul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. De fapt, încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigorie Dascălul, domnitorul Ţării Țării Românești, Alexandru Ghica, îi ceruse să primească scaunul mitropolitan, dar Calinic refuzase, socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. Dar, în 1850, când toate cele patru scaune vlădicești din Țara Românească rămăseseră vacante, Barbu Știrbei, domnitorul de atunci, având o mare admirație față de starețul mănăstirii ctitorite de strămoșul său (vornicul Cernica Știrbei), l-a convins pe Calinic să accepte cârmuirea unei eparhii. Pe [[15 septembrie]] 1850 Calinic a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, fiind hirotonit [[arhiereu]] în catedrala mitropolitană din București la [[26 octombrie]] 1850 de [[Prăznuire|praznicul]] [[Dimitrie Izvorâtorul de Mir|Sfântului Dumitru]]. Deoarece reședința episcopală din Râmnic era distrusă în urma unui incendiu, înscăunarea s-a făcut la Craiova, pe [[26 noiembrie]]; noul episcop avea vârsta de 63 de ani.
Imediat după înscăunare, noul ierarh a găsit în eparhie o moștenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era condusă de locțiitori, reședința și catedrala episcopală erau distruse, numărul preoților era insuficient, puțin pregătiți și cu o stare materială grea, [[seminar]]ul era închis în urma revoluției din 1848, lăcașurile de închinare neîngrijite sau în paragină, iar unele chiar închise. Noul episcop a început imediat după înscăunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhia, a rânduit protopopi, a hirotonit noi preoți. În 1851 a redeschis seminarul, mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis și școli pentru pregătirea cântăreților bisericești.
Trebuie subliniată și pusă în lumină sfințenia vieții lui Calinic. Cei care l-au cunoscut au rămas impresionați de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea și blândețea sa, de rugăciunile sale tămăduitoare, de posturile și privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărțea permanent ajutoare și că atunci când hirotonea preoți le dăruia cărți și chiar bani de drum. „Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, își da hainele de pe prea Sfinția Sa și plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi ști, ca să aibă ce să dea la frații lui în Hristos, pentru că așa numea pe săraci și neputincioși”. Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a fost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meșterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnicu-Vâlcea.
Simțind că i se apropie sfârșitul vieții pământești, pe [[24 mai]] 1867, Sfântul Calinic s-a retras la Mânăstirea Cernica. Din respect pentru marile sale realizări, lui Calinic nu i s-a retras titulatura, rămânând până la sfârșitul vieții episcop titular al Râmnicului. A murit pe [[11 aprilie]] 1868. A fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale, biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, în prezența [[mitropolit]]ului [[primat]] al României, [[NifonRusailă|Nifon]], și a unei mari mulțimi de credincioși.
==Proslăvirea ca sfânt==
Pentru viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, și pentru faptele sale sfinte, Sfântul [[Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]], întrunit pe data de [[28 februarie]] 1950, a hotărât ca episcopul Calinic să fie trecut în rândul [[sfinți]]lor, cu data de [[prăznuire]] la [[11 aprilie]]. <ref>[https://basilica.ro/sfintii-canonizati-de-catre-biserica-ortodoxa-romana/ ''Sfinții canonizați de către Biserica Ortodoxă Română''], 6 iunie 2010, ''basilica.ro''</ref> Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la [[21 octombrie]] 1955.
Festivitățile proclamării solemne a canonizării sale (proslăvirea ca sfânt) au avut loc la [[Mănăstirea Cernica]] în zilele de 21 - [[23 octombrie]] 1955, în prezența multor ierarhi români și străini, a numeroși călugări, preoți și credincioși. Tot atunci au fost dezgropate și [[moaște]]le sale, care au fost așezate spre cinstire și închinare în biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, ctitoria sa; racla cu sfintele moaște este păstrată și astăzi în această biserică.
==Note==
<small><references /></small>
==SurseBibliografie==*[http://wwwPr.cernicaProf.goDr.ro/sfCALINIC-viata.htm Sfântul Calinic - viața[[Mircea Păcurariu]*[http://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Calinic_de_la_Cernica Sfântul Calinic de la Cernica]*[http://www.sfant.ro/sfinti, „Sfinți daco-romani/sfantulși români”, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp. 55-ierarh-calinic-de58. ISBN 973-la96208-cernica-2.html Sfânt.ro 6- Sf. Ierarh Calinic de la Cernica]8
*[http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie11.htm Sinaxar 11 aprilie]
