Modificări

'''Biserica Ortodoxă Sârbă''', sau '''Biserica Serbiei''', este una din Bisericile Ortodoxe autocefale, cu o patriarhie situată pe locul al şaselea în dipticele Ortodoxiei după Patriarhiile de Constantinopol, de Alexandria, de Antiohia, de Ierusalim şi de Moscova{{citare}}. Ea îşi întinde jurisdicţia asupra credincioşilor ortodocşi din Serbia şi din celelalte ţinuturi slave din jurul Serbiei, precum şi acolo unde Patriarhia de Belgrad are exarhate sau biserici care ţin de ea. Patriarhul Bisericii Serbiei este primul printre egali între episcopii acestei Biserici autocefale. Actualul patriarh este Prea Fericitul [[Pavle (Stojcevic) al Serbiei|Pavle (Stojcevic)]].{{Biserică|

recognition= 1219 de [[Biserica de ConstantinopolOrtodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], din nou în 1879 |primate=[[Pavle Irineu (StojcevicGavrilovic) al Serbiei|Patriarhul PavleIrineu (Irinej) Gavrilovic]]|

language=[[Slavona bisericeascăLimba slavonă|Slavonă]]; sârbasârbă|music=[[cântarea sârbească]]; uneori [[cântarea bizantină]] used|calendar=[[Calendar IulianCalendarul iulian|Iulian (neîndreptat)]]|

===De la așezarea slavilor în Balcani la Patriarhia de Pec===La scurt timp după ce ajung au ajuns în Balcani, triburile sârbe au fost [[Botez|botezate]] de [[misionar]]ii creștini și astfel sârbii au devenit creștini ortodocși. [[Înscăunare]]a Sfântului [[Sava al Serbiei|Sava]] ca arhiepiscop primat (întâistătător ) al unei Biserici sârbe autocefale în 1219 a consolidat și mai mult loialitatea diferitelor cnezate/principate sârbești față de [[Biserica de ConstantinopolOrtodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]] și solidaritatea acestora cu Răsăritul creștin. Ulterior, pe măsură ce regatul sârbesc medieval creștea ca dimensiuni și prestigiu și după ce Ștefan Dusan (rege al Serbiei din 1331) își arogă titlul imperial de țar (1346-1355), arhiepiscopia de Pec a fost și ea înălțată la rangul de [[patriarhie]]. Răgazul dinaintea cuceririi otomane a constituit perioada de glorie a Bisericii Serbiei. După cucerirea de către turci a celui mai puternic principat sârbesc în 1459, cea mai mare parte a teritoriului Serbiei a devenit pașalîc turcesc (provincie). După moartea patriarhului Arsenije al II-lea în 1463, nu a fost ales nici un succesor al acestuia. Astfel, patriarhatul a fost abolit ''de facto'', iar Biserica Serbiei a trecut sub jurisdicția [[Biserica de Constantinopol|Patriarhiei Ecumenice]]. Patriarhia Serbiei a fost reinstituită în 1557 de către sultanul otoman Soliman Magnificul când [[Makarije (Sokolovic) de Pec|Makarije]], fratele celebrului Mehmed Pașa Sokolovic, a fost ales patriarh în orașul Pec.

Emigrarea sârbilor sub conducerea patriarhului Arsenie Ulterior, pe măsură ce regatul sârbesc medieval a crescut ca dimensiuni și prestigiu și după ce Ștefan Dusan (rege al IIISerbiei din 1331) și-a arogat titlul imperial de țar (1346-lea1355), în 1690, pe teritoriul Imperiului habsburgic arhiepiscopia de Pec a fost și ea înălțată la rangul de [[patriarhie]]. Răgazul dinaintea cuceririi otomane a constituit perioada de glorie a făcut posibilă înfiinţarea unei noi structuri eclesiastice, cu un rol esenţial în emanciparea poporului sîrbBisericii Serbiei.

Trecerea După cucerirea de către turcii otomani a celui mai puternic principat sârbesc în 1459, cea mai mare parte a teritoriului Serbiei de astăzi a devenit pașalâc turcesc (provincie). După moartea patriarhului Arsenie III al II-lea în nordul Dunării şi Savei la mânăstirea Cruşedol (pînă în 1701) şi apoi la Sf1463, nu a fost ales nici un succesor al acestuia. Andrei ridică problema înfiinţării unei noi organizaţii bisericeştiAstfel, cunoscută patriarhatul a fost abolit ''de facto'', iar Biserica Serbiei a trecut sub numele de Mitropolia de Karloviţjurisdicția [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhiei Ecumenice]].

Împăratul Leopold I le-Patriarhia Serbiei a oferit sîrbilor o serie fost reinstituită în 1557 de privilegii în perioada 1690-1696către sultanul otoman Soliman Magnificul când [[Macarie (Sokolovic) de Pec|Macarie]], privilegii pe care românii din Imperiu nu le-au avut niciodată. Patriarhul sîrb era în acelaşi timp şi şef politicfratele celebrului Mehmed Pașa Sokolovic, fapt recunoscut în Diploma imperială din 11 decembrie 1690: "''Toţi să se supună arhiepiscopului, capul lor bisericesc, şi în cele duhovniceşti şi a fost ales patriarh în cele lumeşti''"orașul Pec.

Înainte de pacea ===Mitropolia de la Belgrad (1739), un al doilea grup de sârbi s-a refugiat, sub conducerea Carloviț===Trecerea patriarhului Arsenie al IVIII-leaîn nordul Dunării şi Savei, în anul 1690, la mânăstirea Cruşedol (până în 1701) şi apoi la Szentandrej (Sf. Andrei), în Imperiul habsburgic. Numărul sîrbilor a crescutfăcut posibilă înfiinţarea unei noi structuri bisericeşti a sârbilor ortodocși, iar rolul lor care a jucat un rol crucial în Imperiu a început emanciparea poporului sârb și care avea să fie mult mai importantcunoscută sub numele de Mitropolia de Carloviț (Karlovitz).

Deşi războaiele rusoÎn anii 1690-austro1696, împăratul Leopold I le-turce a oferit sârbilor o serie de privilegii (privilegii pe care românii din secolul al XVIIIImperiu nu le-lea au afectat Serbiaavut niciodată). Patriarhul sârb era în acelaşi timp şi conducătorul politic al sârbilor ortodocși, întotdeauna poporul sîrb a văzut fapt recunoscut în Diploma imperială din 11 decembrie 1690: "''Toţi să se supună arhiepiscopului, capul lor bisericesc, şi în ele tot atâtea posibilităţi de a-cele duhovniceşti şi dobândi independenţaîn cele lumeşti''".

După Pacea Înainte de pacea de la Şiştov Belgrad (17911739), aproximativ 50. 000 un al doilea grup de sîrbi au trecut râul Savasârbi s-a refugiat, sub conducerea patriarhului Arsenie al IV-lea, cerând azil la habsburgiîn Imperiul habsburgic. Pentru Numărul sârbilor a frâna o masivă depopularecrescut, Poarta le-iar rolul lor în Imperiu a oferit amnistie şi o serie de scutiri. Un număr de egumeni, ca cei de la Studenica, şi cneji fugiţi la Panciova au cerut început să se întoarcă în Serbiafie mult mai important.

Descoperirea complotului pus la cale de sîrbi şi decapitarea unor cneji în 1804 a constituit cauza izbucnirii unui conflict sângeros între sîrbi şi otomani, având ca efect dobândirea autonomiei politice de către sîrbi. Încă Deşi războaiele ruso-austro-turce din 1791secolul al XVIII-lea au afectat Serbia, deci cu mult înainte întotdeauna poporul sârb a văzut în ele tot atâtea posibilităţi de declanşarea răscoalei, arhimandritul sîrb Stepan Jovanovic a alcătuit un manifest prin care cerea autonomia ţării sale, dând ca exemplu statutul special de care se bucurau Muntenia şi Moldova. Asemănător, în 1803, arhimandritul Arsenios Jankovic propunea Rusiei realizarea unui imperiu slavo-sîrb. La un proiect asemănător adera şi mitropolitul de Karlovitz, Ştefan Stratimirovicidobândi independenţa.

Mai menţionăm că în istoria Mitopoliei După Pacea de Karloviţ, există 3 perioade distincte : epoca privilegilor la Şiştov (1690-17791791), aproximativ 50.000 de sârbi au trecut râul Sava, cerând azil în care viaţa bisericească şi raporturile cu statul habsburgic erau reglementate conform privilegilor acordate; epoca Rescriptului declaratoriuImperiul Habsburgic. Pentru a frâna o masivă depopulare, al Regulamentului Poarta Otomană le-a oferit amnistie şi Sistemului consistorial (1779-1782-1868)o serie de scutiri. Un număr de [[egumen]]i, cum a fost cazul celor de la Studenica şi de cneji fugiţi la Panciova au cerut să se întoarcă în fine epoca Rescriptului imperial (1868-1920)Serbia.

Rolul Bisericii Ortodoxe Sîrbe în dobândirea independenţei Descoperirea complotului pus la cale de sârbi şi decapitarea unor cneji în realizarea unităţii poporului sîrb în decursul secolelor XIX 1804 a constituit cauza izbucnirii unui conflict sângeros între sârbi şi XX a fost otomani, având ca efect dobândirea autonomiei politice de o importanţă majorăcătre sârbi. În acest efortÎncă din 1791, deci cu mult înainte de declanşarea răscoalei, arhimandritul sârb Stepan Jovanovic a alcătuit un loc important l-a avut crearea Mitropoliei manifest prin care cerea autonomia ţării sale, dând ca exemplu statutul special de Karlovitz/Carloviţ, care însemna înfiinţarea unei structuri bisericeşti autonome într-o ţară creştină se bucurau Muntenia şi liberăMoldova.

Mitropolia din Carloviţ a avut Tot astfel, în sec1803, arhimandritul Arsenie Iankovic propunea Rusiei realizarea unui imperiu slavo-sârb. XIX lea în deosebi 2 ierarhi mari: La un proiect asemănător adera şi mitropolitul de Carloviț, Ştefan Stratimirovici (1790-1836/1837) şi Iosif Raiacici (1842-1861).

În anul 1757 Mai menţionăm că în Bacika, a venit în viaţă, marele ierarh Ştefan Stratimirovici. Încă istoria Mitropoliei de tânăr a avut o mare înclinaţie spre a dobândi cât mai multe informaţiiCarloviț, în diverse domenii, cum ar fi există 3 perioade distincte : învăţarea limbiilor străine, a filozofiei şi sepoca privilegilor (1690-a axat bineînţeles pe teologie1779), pe care a aprofundat-o până în "pânzele albe", mai ales din punct de vedere istoric; a scris poezii care nu au fost publicate, dar au fost publicate diverse lucrări canonice viaţa bisericească şi istorice şi a întemeiat cercul de literari şi oameni de cultură la Karloviţ - el fiind ales membru al «Societăţii ştiinţifice» din Cöttingen. A avut o mare influenţă asupra vieţii bisericeşti, a luptat pentru creştinii ortodocşi din Imperiul raporturile cu statul habsburgicerau reglementate conform privilegiilor acordate; epoca Rescriptului declaratoriu, pentru ca ei să nu-al Regulamentului şi piardă credinţa în Dumnezeu, a întemeiat primul gimnaziu sîrb, la Karloviţ în anii 1791Sistemului consistorial (1779-1792, pe care a susţinut1782-o din toate punctele de vedere1868), atât pe profesori cât şi pe pe elevii acesteia, a întemeiat un internat pentru cei neajutoraţi, peste 300 şcoli, şi a luptat contra influenţei catolice, iar în 1794 a deschis Seminarul teologic superior pentru întrega Mitropoliefine epoca Rescriptului imperial (1868-1920).

Iosif Raiacici/Iosif Rajačić, (mitropolit 1785-1861), Rolul Bisericii Ortodoxe Sârbe în dobândirea independenţei şi în realizarea unităţii poporului sârb în decursul secolelor XIX şi XX a luptat contra dominaţiei ungurilor, împreună cu poporul sîrb (1848) la Karloviţ, iar la fost de o Adunare generală a delegaţilor la Sremski Karloviciimportanţă majoră. În acest efort, un loc important l-a fost desemnat patriarh avut crearea Mitropoliei de Franz Iosef /Francisc Iosif de la VienaCarloviţ, el beneficiind de putere şi influenţă care însemna înfiinţarea unei structuri bisericeşti autonome într- a dus o politică dublă ca mitropolit politic al sîrbilor, deoarece era aliat cu Viena ţară creştină şi a subordonat episcopi de alte naţionalităţiliberă.

În toate evenimentele politice majore Mitropolia din secolul al XIX-lea, Biserica Ortodoxă Carloviţ a avut un cuvânt de spus. Răscoala sîrbă izbucnită în 1804 a antrenat şi clerul sîrb, devenit în timpul conflictelor forţă conducătoaresec. Revoluţionarii sîrbi au dorit permanent să refacă Serbia din perioada sa de glorie, chiar dacă anumite teritorii - precum Kosovo - erau locuite în secolul al XIX-lea doi ierarhi deosebit de populaţii majoritare de altă religie – musulmani cunoscuți: [[Ştefan (Stratimirovici)]] (1790- sau aveau o politică proprie 1836/1837) şi [[Iosif (Raiacici)]] (1842- precum Macedonia1861).

Începutul anului 1804 lÎn anul 1757 în Bacika, a venit în viaţă, marele ierarh Ştefan Stratimirovici. Încă de tânăr a avut o mare înclinaţie spre a dobândi cât mai multe informaţii, în diverse domenii, cum ar fi : învăţarea limbilor străine, a filozofiei şi s-a determinat axat bineînţeles pe episcopul Jovan Jovanovic să ceară ţarului ajutor militar pentru ca sîrbii săteologie, pe care a aprofundat-o până în "pânzele albe", mai ales din punct de vedere istoric; a scris poezii care nu au fost publicate, dar au fost publicate diverse lucrări canonice şi istorice şi dobândească libertatea. Răscoala sîrbilor a întemeiat cercul de literari şi revoluţia grecilor au dus oameni de cultură la Carloviț - el fiind ales membru al «Societăţii ştiinţifice» din Göttingen. A avut o apropiere între popoarele balcanicemare influenţă asupra vieţii bisericeşti, pe baza credinţei religioasea luptat pentru creştinii ortodocşi din Imperiul habsburgic, care îi obliga pentru ca ei să fie solidari nu-şi piardă credinţa în timpul conflictelor cu Imperiul otoman. În 1805 se formeazăDumnezeu, sub conducerea lui Karageorge (ierarh grec al Belgradului)a întemeiat primul gimnaziu sârb la Carloviț în anii 1791-1792, un consiliu de conducere în pe care un rol important l-au avut preotul Nenadovic a susţinut din toate punctele de vedere, sprijinindu-i atât pe profesori cât şi juristul Teodor Filipovicpe pe elevii acestuia; a întemeiat un internat pentru cei nevoiași, peste 300 şcoli, cel care şi a luptat contra influenţei catolice. În anul 1794 a conceput organizarea statului sîrb pe principiile raţionalismului francezdeschis Seminarul teologic superior pentru întrega Mitropolie.

În timpul primei răscoale sîrbeşti împotriva turcilor Iosif Raiacici [sr. Iosif Rajačić] (18041785-18061861)a luptat contra dominaţiei ungurilor, eroul Karagheorgheîmpreună cu poporul sârb (1848) la Carloviț, pentru iar la o Adunare generală a putea face legătura cu trupele ruseşti din zona Vidinuluidelegaţilor la Sremski Karlovici, a cerut să se răscoale şi populaţia din judeţele timocene, care aparţineau Paşe fost desemnat [[patriarh]] de Franz Iosef /Francisc Iosif de la Vidin. Cu anumite ocaziiViena, românii sel beneficiind de putere şi influenţă -au aliat cu sîrbii, însă nu au avut multe de câştigat din acest tip de a dus o politică. Cu alte ocazii s-au împotrivit unor răscoaledublă ca mitropolit politic al sârbilor, cum a fost cea condusă de haiducul Veljko Petrovic. Karagheorghe împreună deoarece era aliat cu o armată de 3. 000 de oameni Viena şi a desfinţat satele "neascultătoare" locuite subordonat episcopi de români, cerând încă din anul 1809 ca graniţa răsăriteană a viitoarei Serbii să fie râul Timocalte naţionalităţi.

===Lupta pentru emanciparea politică și bisericească===În toate evenimentele politice majore din secolul al XIX-lea, Biserica Ortodoxă a avut un cuvânt de spus. Răscoala sârbă izbucnită în 1804 a antrenat şi clerul sârb, devenit în timpul conflictelor forţă conducătoare. Revoluţionarii sârbi au dorit permanent să refacă Serbia din perioada sa de glorie, chiar dacă anumite teritorii - precum Kosovo - erau locuite în secolul al XIX-lea de populaţii majoritare de altă religie – musulmani - sau aveau o guvernare politică proprie - precum Macedonia.  Începutul anului 1804 l-a determinat pe episcopul Jovan Jovanovic să ceară ţarului ajutor militar pentru ca sârbii să-şi dobândească libertatea. Răscoala sârbilor şi revoluţia grecilor au dus la o apropiere între popoarele balcanice, pe baza credinţei religioase, care îi obliga să fie solidari în timpul conflictelor cu Imperiul otoman. În 1805 se formează, sub conducerea lui Karageorge (ierarh grec al Belgradului), un consiliu de conducere în care un rol important l-au avut preotul Nenadovic şi juristul Teodor Filipovic, cel care a conceput organizarea statului sârb pe principiile raţionalismului francez.  În timpul primei răscoale sârbeşti împotriva turcilor (1804-1806), eroul Karagheorghe, pentru a putea face legătura cu trupele ruseşti din zona Vidinului, a cerut să se răscoale şi populaţia din judeţele timocene, care aparţineau Paşe de la Vidin. Cu anumite ocazii, românii s-au aliat cu sârbii, însă nu au avut multe de câştigat din acest tip de politică. Cu alte ocazii s-au împotrivit unor răscoale, cum a fost cea condusă de haiducul Veljko Petrovic. Karagheorghe împreună cu o armată de 3. 000 de oameni a desfiinţat satele "neascultătoare" locuite de români, cerând încă din anul 1809 ca graniţa răsăriteană a viitoarei Serbii să fie râul Timoc.  Distrugerea Mânăstirii Studenica în 1806 de către trupele otomane a însemnat declanşarea conflictului deschis dintre sîrbi sârbi şi Poartă, luptă care a readus popoarelor balcanice speranţa independenţei.

Mânăstirile şi bisericile au devenit adăposturi ale răsculaţilor sîrbisârbi. Mânăstirile Valjavic şi Bogovadji au fost transformate în centre ale rezistenţei sîrbilorsârbilor. Călugări precum Paisie, Ioanichie, Gavriil, Samuil, Gherasim, preoţii Meletie Niksic, Luka Lazarevic, Djoko Djuric, călugărul Hagi Iosif şi arhimandritul Hagi Meletie de la Rasa au devenit simpatizanţi ai mişcării revoluţionare. O serie de mânăstiri şi locaşuri de cult au fost distruse. În 1815 s-a constituit o delegaţie sîrbăsârbă, avându-l în frunte pe Meletie Niksic, pentru a semna armistiţiul. Pe parcursul mişcării revoluţionare, răsculaţii sîrbi sârbi au arborat steaguri cu simboluri şi icoane ortodoxe.

Miloş Obrenovici /Miloš Obrenović (1805-1815 episcop grec de Ujiţe), era un erou naţional sîrb sârb - politica lui era să construiască treptat pe baza a ceea ce putea realiza în teritoriul său cu acordul Porţii. Şi-a folosit poziţia de unic reprezentant politic al Serbiei în relaţiile cu guvernul otoman pentru a câştiga din ce în ce mai multă autonomie. El reia mişcarea de eliberare a poporului său şi obţine în aprilie 1815 autonomia Serbiei, în limitele Paşalâcului de Beşgrad, reuşind anexarea zonei locuite de românii apuseni dintre Morava de Est şi Timoc, însă nu a cucerit Timocul şi Craina.

Prin «Pacea de la Adrianopole» din 1830, care aduce Bisericii Sîrbe sârbe şi statului libertatea, oferită de patriarhul de Constantinopol şi prin Hatişeriful de la 1830, Miloş Obrenovici reuşeşte să anexeze judeţele majoritar româneşti, Timoc şi Craina.

Obrenovici iniţiază un program agresiv de asimilare forţată a românilor din Timoc. Educatorii români sunt înlocuiţi de sîrbisârbi, care nu vorbeau română. Preoţii români sunt alungaţi în România, fiind înlocuiţi de preoţi slavi, iar serviciul religios a început să fie oferit în limba slavonă. Procesul de asimilare forţată a românilor din Timoc a durat zeci de ani, şi a crescut în intensitate şi complexitate. Comunităţiile Comunităţile române au continuat să tipărească însă ziarul Vorba Noastră, la Zaiecar, dar acesta a fost interzis începând cu anul 1848, la fel ca ziarul bilingv Bilten din PozarevatPozarevatz. În aceaşi perioadă, în recensământurile oficiale, comunitatea română scade în importanţă de la 93.444 locuitori în 1948 la 1.369 în 1961.

Situaţia Bisericii Ortodoxe Sîrbe Sârbe s-a îmbunătăţit în timpul guvernării lui Miloş Obrenovici, prin înfiinţarea, în 1822, a Consistoriului şi a Seminarului Teologic, în 1836 Skupstina (Parlamentul) de la Kragujevac, din 21 mai 1836 a votat o importantă lege privitoare la organizarea bisericească. Textul acestei legi a fost elaborat de mitropolitul Petru care a contribuit la crearea Consistorului, a vieţii monahale, întemeiind în 1836 seminarul la Belgrad, iar în 1827 a întemeiat Catedrala, dorinduse dorindu-se promovarea unui cler instruit. Mitropoliţii Mihail Jovanovic şi Teodosie al Belgradului au continuat opera lui Petru, mitropolitul Mihail fiind obligat să facă faţă crizei declanşate de formarea Exarhatului bulgar şi puternicei propagande catolice.

Episcopii greci care i-au păstorit pe sîrbi sârbi în epoca fanariotă (1766-1830) au lăsat o proastă imagine în popor. Lupta pentru un cler naţional a fost dusă atât de simplii credincioşi sîrbisârbi, cât şi de puterea politică, prin principalul ei exponent, Miloş Obrenovici, care până la urmă a fost recunoscut ca prinţ în cadrul Imperiului otoman. În 1830, Serbia obţine un nou statut politic, o autonomie politică şi economică, problemele religioase fiind în continuare de competenţa Patriarhiei Ecumenice. Cu toate acestea, în 1832, prin Tomosul sinodal dat de Constantinopol şi semnat de patriarhul ecumenic și de Constantin I (rege al Greciei???), Biserica Ortodoxă Sîrbă Sârbă şi-a obţinut autonomia. Acest Tomos prevedea între altele şi dreptul conform căruia cneazul şi poporul sîrb sârb pot alege ierarhii fără ca Marea Biserică, Patriarhia Ecumenică, să obiecteze cu privire la modalitatea de alegere, la persoana aleasă şi la locul naşterii acestuia.

Prin convenţia din 1832, Patriarhia recunoştea independenţa Bisericii SîrbeSârbe, clerul şi poporul sîrb sârb putând alege pe cine voiau, iar patriarhul trimiţându-le confirmarea şi binecuvântarea.

Biserica din Karloviţ Karlovitz pierde în 1864 episcopiile din Mitropolia Ardealului şi la 1873 pe cea a Bucovinei, unită cu cele două episcopii – Zaro şi Cattaro – din Dalmaţia, rămânând deci numai cu centrele bisericeşti : KarloviţKarlovitz, Novisad, Buda, Carlştadt Karlstadt şi Pacraţ, în Slovenia.

În Bosnia şi Herţegovina erau patru mitropoliţi, şi anume la : SaraievoSarajevo, Zvornic, Mostar şi BanialucaBanja Luca, care erau sub juristicţia jurisdicţia Patriarhiei de ConstantinopoleConstantinopol, iar datorită discuţiilor purtate între Constantinopole Constantinopol şi Viena, în anii 1902-1905, cele patru mitropolii sunt declarate autonome.  

În viaţa popoarelor ortodoxe, istoria bisericească s-a împletit mereu cu istoria lor politică. Aşa se face că Serbia, devenită în 1878 principat independent, îşi dobândeşte în anul următor şi neatârnarea din punct de vedere bisericesc, prin recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe SîrbeSârbe, de către patriarhul ecumenic Ioachim al III lea.  Mitropolitul Mihail de Belgrad, prin scrisoarea nr. 2753 din 4/16 mai 1879, explică cererea autocefaliei prin noua situaţie politică în care se găsea statul sîrb. Patriarhia Ecumenică a emis, la 20 octombrie/1 noiembrie 1879, Tomosul sinodal care recunoştea autocefalia Bisericii Ortodoxe Sîrbe. Actul era semnat de Agathanghelos de Efes, Filotei de Nicomidia, Calinic de Calcedon, Ioachim de Dercos, Ierotei de Neocezareea, Meletie de Smirna, Paisie de Mithimnis, Nichifor de Imbros, Constantie de Fanariozaralos şi Meletie de Coos. În Tomosul sinodal, Biserica Sîrbă era obligată să solicite Sf. Mir numai de la Constantinopol, cu toate că, din punct de vedere liturgic, sfinţirea Sf. Mir este simbolul independenţei bisericeşti.  Trebuie precizat faptul că de acest avantaj beneficiază doar Arhiepiscopia Belgradului şi Mitropolia Serbiei, iar Arhiepiscopia Muntenegrulu şi Arhiepiscopia Carloviţului funcţionau ca bisericii independente. După război, mai depindeau de Patriarhia Ecumenică doar Biserica Bosniei şi Herţegovinei , Biserica din Serbia veche şi din Macedonia şi o parte din episcopiile care făceau parte din Mitropolia Bucovinei, iar în 1896 Patriarhia Ecumenică a desemnat ca mitropolit de Scoplie, pe grecul Ambrosios.

În Mitropolitul Mihail de Belgrad, prin scrisoarea nr. 2753 din 4/16 mai 1879, explică cererea autocefaliei prin noua situaţie politică în care se găsea statul sârb. Patriarhia Ecumenică a doua jumătate a secolului XIX lea au avut loc lupte pentru dobândirea drepturilor în conducerea emis, la 20 octombrie/1 noiembrie 1879, Tomosul sinodal care recunoştea autocefalia Bisericii Ortodoxe Sârbe. Actul era semnat de KarlovitzAgathanghelos de Efes, Biserică considerată cea mai ridicată culturalFilotei de Nicomidia, lupte duse Calinic de mireniCalcedon, în frunte cu avocatul Zvetozar Miletici; procentajul mirenilor uniţi pentru această cauză ajungând mai mare decât al clericilor la congresul naţional – bisericescIoachim de Dercos, iar din aceste motive patriarhul Gherman Anghelici († 1888) şi canonistul Emilian RadiciIerotei de Neocezareea, în 1897 au desfiinţat congresulMeletie de Smirna, dar în următoarele congrese din anii 1902-1907Paisie de Mithimnis, s-au unit partideleNichifor de Imbros, fiind impulsionate Constantie de influenţele austriace Fanariozaralos şi maghiare şi s-a reformat viaţa mânăstireascăMeletie de Coos. În Tomosul sinodal, Biserica Sârbă era obligată să solicite Sf. Mir numai de la Constantinopol, cu toate că, din punct de vedere liturgic, sfinţirea Sf. Mir este simbolul independenţei bisericeşti.

Încheierea primului Trebuie precizat faptul că de acest avantaj beneficiază doar Arhiepiscopia Belgradului şi Mitropolia Serbiei, iar Arhiepiscopia Muntenegrului şi Arhiepiscopia de Carloviţ funcţionau ca biserici independente. După război mondial, în 1918, aducea statelor balcanice întregirea teritoriului lor naţional. La 1 decembriemai depindeau de Patriarhia Ecumenică doar Biserica Bosniei şi Herţegovinei, la BelgradBiserica din Serbia veche şi din Macedonia şi o parte din episcopiile care făceau parte din Mitropolia Bucovinei, iar în 1896 Patriarhia Ecumenică a fost proclamat regatul sîrbo-croato-slovendesemnat ca mitropolit de Skopje un ierarh grec, punându-se astfel bazele Iugoslaviei actualeAmbrozie.

După ce teritorile bisericeşti ale Serbiei s-În a doua jumătate a secolului XIX lea au unitavut loc lupte pentru dobândirea drepturilor în conducerea Bisericii de Karlovitz, Biserică considerată cea mai ridicată cultural, Sfântul Sinod lupte duse de la Constantinopole a aprobat faptul ca Biserica Ortodoxă Sîrbă să devină patriarhiemireni, în 1920 luna martiefrunte cu avocatul Zvetozar Miletici; procentajul mirenilor uniţi pentru această cauză ajungând mai mare decât al clericilor la congresul naţional – bisericesc, iar în luna septembriedin aceste motive patriarhul Gherman Anghelici († 1888) şi canonistul Emilian Radici, în catedrala din Carloviţ, a fost proclamată ca Biserică Ortodoxă Sîrbă unificată. În cadrul Patriarhiei 1897 au intrat : Mitropolia de Karlovitzdesfiinţat congresul, care avea şapte eparhii, Mitropolia Muntenegrului, care avea trei eparhii şi era o mitropolie autonomă, Biserica Ortodoxă Sîrbă dar în următoarele congrese din Dalmaţia şi Bocaanii 1902-Cataro1907, care avea două eparhii şi era o mitropolie autonomă din 1873s-au unit partidele, Arhiepiscopia Belgradului, care avea cinci eparhii, care avea autocefalia dobândită din 1879, Biserica Ortodoxă din Bosnia fiind impulsionate de influenţele austriace şi Herţegovina, care avea patru ierarhii, care a devenit independentă în anul 1878, Biserica Ortodoxă din Serbia Veche maghiare şi Macadonia, care avea şase eparhii, care până în 1912 s-a găsit sub juristicţia Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Sîrbă din America, care avea la început o singură eparhiereformat viaţa mânăstirească.

În 1923 a fost construită o episcopie sîrbă ===Biserica Ortodoxă Sârbă în secolul XX===Încheierea primului război mondial, în Chicago1918, aducea statelor balcanice întregirea teritoriului lor naţional. La 1 decembrie, ea fiind subordonată Patriarhiei de la Belgrad, ai căror titulari au a fost : Mardarie Uscocovici (†1935), Irineu Georgevici (1935-1938), Damaschin (1938proclamat regatul sârbo-1939), şi Dionisie Milivoievici (1939croato-1963). În anul 1863 comunităţiile Bisericii Ortodoxe Sîrbe din America, formează trei eparhiisloven, la care spunându-au ales şi trei episcopi : Grigore Udicki pentru Episcopia Vestului, Firmilan Ococolici pentru Episcopia Vestului mişlociu şi Ştefan Lastavica pentru Episcopia Americii de Răsărit şi a Canadeise astfel bazele Iugoslaviei actuale.

Primul patriarh a fost ales în 1920 şi După ce teritoriile bisericeşti ale Serbiei s-au unit, Sfântul Sinod de la Constantinopol a numit Dimitrie, fost mitropolit al Belgradului. În perioada lui aprobat faptul ca patriarh (1920-1930)Biserica Ortodoxă Sârbă să devină patriarhie, a avut loc unificarea legislaţiei bisericeşti în 19271920 luna martie, iar după zece ani ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Sîrbe, a urmat în locul lui Varnava (1930-1937)luna septembrie, fost mitropolit de Scoplie, acest patriarh a pus bazele unor noi regulamente spre folosul Biseicii în 1931catedrala din Karlovitz, iar datorită opoziţiei lui a fost dezaprobat de parlament Concardatul pe care l-au înfăptuit în 1935, guvernul Iugoslav cu Vaticanulproclamată ca Biserică Ortodoxă Sârbă unificată. În anii precedenţicadrul Patriarhiei au intrat : Mitropolia de Karlovitz, mai exact 1938, a urmat Gavril ca patriarh (1938-1950)care avea şapte eparhii, fost mitopolit al Mitropolia Muntenegrului, care a avut avea trei eparhii şi era o activitate demnă de respectmitropolie autonomă, Biserica Ortodoxă Sârbă din Dalmaţia şi Boca-Cataro, pe vremea când care avea două eparhii şi era mitropolito mitropolie autonomă din 1873, datorită implicării lui în ajutorarea celor în dificultăţii din pricina războiului mondialArhiepiscopia Belgradului, chiar el a avut mari dificultăţii ca patriarhcare avea cinci eparhii, datorită implicării lui verbale care provocau neplăceri celor de la putereavea autocefalia dobândită din 1879, el fiind închis în lagărul de concentrare de la Dachau Biserica Ortodoxă din Bosnia şi în sanatoriul de la Karlovi-VaryHerţegovina, care avea patru ierarhii, deabia care a devenit independentă în 1946 el este eliberat. În aceşti ani dureroşi ai războiului au avut loc crime în masăanul 1878, mai ales asupra mitropoliţilorBiserica Ortodoxă din Serbia Veche şi Macadonia, episcopilorcare avea şase eparhii, preoţi, profesori şi toţi cei care erau implicaţi întrpână în 1912 s-un fel sau altul în viaţa creştină ortodoxăa găsit sub jurisdicţia Constantinopolului, chiar şi toate lăcaşurile de cultBiserica Ortodoxă Sârbă din America, au fost distruse cu brutalitatecare avea la început o singură eparhie.

După anii trişti ai războiului, pentru Iugoslavia În 1923 a început fost construită o epocă nouă episcopie sârbă în Chicago, ea fiind subordonată Patriarhiei de reconstrucţie la Belgrad, ai căror titulari au fost : Mardarie Uscocovici (†1935), Irineu Georgevici (1935-1938), Damaschin (1938-1939), şi renaştere naţionalăDionisie Milivoievici (1939-1963). În anul 1963 comunităţile Bisericii Ortodoxe Sârbe din America, formează trei eparhii, pe la care Biserica a sprijinits-o cu acelaşi entuziasm cu care de-a lungul veacurilor a sprijinit au ales şi trei episcopi : Grigore Udicki pentru Episcopia Vestului, Firmilan Ococolici pentru Episcopia Vestului mijlociu şi cultivat idealurile Ştefan Lastavica pentru Episcopia Americii de libertate Răsărit şi progres al poporului sîrba Canadei.

Urmează după moartea Primul patriarh a fost ales în 1920 şi s-a numit Dimitrie, fost mitropolit al Belgradului. În perioada lui Gavril ca patriarh (†19501920-1930), patriarhul Vichentie a avut loc unificarea legislaţiei bisericeşti în 1927, iar după zece ani ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, a urmat în locul lui Varnava (19501930-19581937), el fiind cel care fost mitropolit de Scoplie, acest patriarh a pus bazele unor noi regulamente spre folosul Bisericii în 1931, iar datorită opoziţiei lui a reuşit să stabilească legături fost dezaprobat de amiciţie parlament Concardatul pe care l-au înfăptuit în 1935, guvernul Iugoslav cu celelalte Bisericii Ortodoxe autocefale; activitatea lui Vaticanul. În anii precedenţi, mai exact 1938, a urmat ca patriarh fiind doar Gavril (1938-1950), fost mitropolit al Muntenegrului, care a avut o activitate demnă de opt anirespect, pe vremea când era mitropolit, după care datorită implicării lui în 1958 acesta trece ajutorarea celor în nefiinţădificultăţii din pricina războiului mondial, şi scaunul patriarhal este cedat Episcopului Jiceichiar el a avut mari dificultăţii ca patriarh, Gherman datorită implicării lui verbale care merge pe urmele lui Vichentieprovocau neplăceri celor de la putere, el întărind fiind închis în lagărul de concentrare de la Dachau şi în sanatoriul de la Karlovy-Vary, de-abia în 1946 el este eliberat. În aceşti ani dureroşi ai războiului au avut loc crime în masă, mai tare relaţiile cu Bisericile Ortodoxe autocefaleales asupra mitropoliţilor, episcopilor, preoţi, prin vizite reciproce profesori şi alianţetoţi cei care erau implicaţi într-un fel sau altul în viaţa creştină ortodoxă, acesta reuşeşte ca Biserica Ortodoxă Sîrbă să devină membră a Consiliului Ecumenic al Bisericilorchiar şi toate lăcaşurile de cult, el fiind ales în 1968 preşedinte al Consiliuluiau fost distruse cu brutalitate.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, Biserica Ortodoxă autonomă a Macedoniei apelează în 1966Serbiei a trecut prin numeroase încercări. Numeroși episcopi, la Soborul arhierescpreoți și aproape 700.000 de [[mirean|mireni]] ortodocși au fost uciși de fasciștii croați și musulmani (conform datelor Episcopiei de Ras și Prizren). Sute de biserici au fost complet distruse sau profanate. După al doilea Război Mondial, pentru Biserica a primi aprobarea de trecut prin noi încercări din partea regimului comunist care a se numi Biserică autocefalăinterzis predarea religiei în școli, dar dorinţa aceasta este respinsă de Sfântul Sobora confiscat proprietățile bisericești și a folosit diferite metode, pe motivul că Biserica Ortodoxă a Macadoniei față sau nu îndeplineşte exigenţele necesare , pentru a deveni autocefală, iar aceasta la scurt timp după refuzarea primită, se declară ea unilateral, Biserică autocefală, dar ea persecuta Biserica și a rămas nerecunoscută de celelalte Bisericii Ortodoxe autocefale, ca făcând parte din elereduce influența acesteia în rândurile populației.

Aşa se ajunge ca După moartea lui patriarhului Gavril (†1950), urmează în 1970, Biserica Ortodoxă Sîrbăscaunul patriarhal Vichentie (1950-1958), cel care a reuşit să deţină 28 eparhiistabilească legături de amiciţie cu celelalte Biserici ortodoxe autocefale; activitatea lui ca patriarh fiind doar de opt ani, atât pe teritoriul Iugoslaviei, cât şi după care în exteriorul acesteia1958 acesta trece la Domnul, iar cuvântul hotărâtor în chestiuni bisericeşti îl are Sfântul Sobor Arhieresc, format din patriarh care poartă numele de « Arhiepiscop de Ipec şi patriarh al Serbiei»scaunul patriarhal este cedat Episcopului Jicei, cel Gherman care conduce Soborulmerge pe urmele lui Vichentie, el întărind şi din metropoliţimai tare relaţiile cu Bisericile Ortodoxe autocefale, episcopi prin vizite reciproce şi ierarhialianţe; acesta reuşeşte ca Biserica Ortodoxă Sârbă să devină membră a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, el fiind ales în 1968 preşedinte al Consiliului.

The restoration of the patriarchate was of great importance for the Serbs because it helped the spiritual unification of all Serbs in the Ottoman Empire. After consequent Serbian uprisals against the Turkish occupation in which the church had Biserica Ortodoxă autonomă a leading roleMacedoniei apelează în 1966, la Soborul arhieresc, the Turks abolished the patriarchate once again in 1766. The church returned once more to the jurisdiction of the Ecumenical Patriarch of Constintinople. This period of so-called "[[Phanariots]]" was pentru a period of great spiritual decline because the Greek [[bishop]]s had very little understanding of their Serbian flock. This was also the period when primi aprobarea de a great number of Christians converted to [[Islam]] to avoid the severe taxes imposed by the Turks in retaliation for uprisings and continued resistance. Many Serbs and their [[hierarch]]s migrated to southern Hungaryse numi Biserică autocefală, where the church was autonomous. The seat of the archbishops was moved from Pec to Karlovci. The Serbian Orthodox Church finally regained its independence and became autocephalous again in 1879dar dorinţa aceasta este respinsă de Sfântul Sobor, the year after the recognition by the Allied powers of Serbia as an independent state. After World War Ipe motivul că Biserica Ortodoxă a Macedoniei nu îndeplineşte exigenţele necesare pentru a deveni autocefală, all the Serbs were united under one ecclesiastical authorityiar aceasta, and the patriarchate was reestablished in 1920 with election of Patriarch [[Dimitrije (Pavlovic) of Serbia|Dimitrje]]la scurt timp după refuz, the patriarch's full title being ''Archbishop of Pec, Metropolitan of Belgrade and Karlovci, and Patriarch of the Serbs''se declară unilateral Biserică autocefală. Aceasta a rămas însă nerecunoscută de celelalte Biserici ortodoxe autocefale.

During the Second World WarAşa se ajunge ca în 1970 Biserica Ortodoxă Sârbă, the Serbian Orthodox Church passed through severe trials in which many bishopssă deţină 28 eparhii, [[priest]]satât pe teritoriul Iugoslaviei, and about 700cât şi în exteriorul acesteia,000 [[laity|lay]] Orthodox Christians were killed by Croatian and Muslim fascists (according to the Orthodox Diocese of Raska and Prizren). Hundreds of [[church]]es were completely destroyed or desecrated. After the Second World War the church experienced new trials under the communistsiar cuvântul hotărâtor în chestiuni bisericeşti îl are Sfântul Sobor Arhieresc, format din patriarh, care poartă numele de « Arhiepiscop de Pec şi patriarh al Serbiei», cel care conduce Soborul, who prohibited teaching of religion in schoolsşi din mitropoliţi, confiscated the property of the churcharhiepiscopi, and used various overt and covert means of persecution in order to diminish the influence the church had among the peopleepiscopi şi arhierei-vicari. It was only after 1989 that the position of the church became tolerableÎn prezent, although church estates have not yet been returned to their lawful ownersPatriarhul Serbiei este Prea-Fericitul Irineu (din 2010).

====Situaţia din fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei====

'''Chiriarh (episcop eparhiot):''' Preafericitul Patriarh Dr. [[Pavle Irineu (StojcevicGavrilovic) al Serbiei|PavleIrineu]]

* '''Episcopia Banatului''', cu reședința la Vršac (Vârșeț)'''Chiriarh:''' PS [[Nikanor Nicanor (Bogunovic) al Banatului|NikanorNicanor]]

'''Episcop-vicar:''' PS Dr PorfirijePorfirie, episcop-vicar de Jegra

'''Chiriarh:''' IPS Dr. [[Ignatije Ignatie (Midic) de Pozarevac şi Branicevo|IgnjatijeIgnatie]]

'''Chiriarh:''' PS PahomijePahomie

'''Chiriarh:''' PS Hrizostom Hrisostom

'''Chiriarh:''' PS PF Irinej, patriarhul Serbiei (ales pe 22 ianuarie 2010)

'''Chiriarh:''' PS Dr ArtemijeArtemie

'''Episcop-vicar:''' PS TeodosijeTeodosie, episcop-vicar de Lipljan

'''Chiriarh:''' PS VasilijeVasile

'''Chiriarh:''' PS LavrentijeLavrentie

'''Chiriarh:''' PS JovanIovan

'''Chiriarh:''' PS [[ Milutin (Knezevic) de Valjevo|Milutin]]

* '''Mitropolia Montenegrului Muntenegrului și a Litoralului''', cu reședința la Cetinje'''Chiriarh:''' IPS Mitropolit Dr [[Amfilohije Amfilohie (Radovic) al Muntenegrului şi Litoralului|AmfilohijeAmfilohie]] '''Episcop-vicar:''' PS Iovan, episcop-vicar de Dioclea* '''Episcopia de Budimlje şi Nikšic''', cu reședința la mănăstirea �Ciurdevi Stupovi de lângă Berane'''Chiriarh:''' PS Ioanichie

=== Bosnia şi Herzegovina ===* '''EpiscopMitropolia de Dabar-vicarBosnia''', cu reședința la Sarajevo'''Chiriarh:''' IPS Mitropolit Dr Nicolae* '''Episcopia de Banja Luka''', cu reședința la Banja Luka'''Chiriarh:''' PS JovanEfrem * '''Episcopia de Bihac şi Petrovac''', episcop-vicar de Diocleacu reședința la Bosanksi Petrovac '''Chiriarh:''' PS Hrisostom* '''Episcopia de Budimlje Zahumlje şi NikšicHerzegovina''', cu reședința la mănăstirea�Ciurdevi Stupovi mănăstirea Tvrdoš de lângă BeraneTrebinje '''Chiriarh:''' PS Grigorie* '''Episcopia de Zvornik şi Tuzla''', cu reședința la Bijeljina (temporar, întrucât reședința oficială este la Tuzla)'''Chiriarh:''' PS JoanikijeVasilie

=== Bosnia and Herzegovina Croaţia ===* '''Metropolitanate of Dabar-BosniaMitropolia de Zagreb şi Ljubljana''', with see in Sarajevocu reședința la Zagreb; ''jurisdicția cuprinde și Italia și toată Slovenia'''''diocesanChiriarh:''' Metropoliten Dr NikolajIPS Mitropolit Iovan* '''Diocese of Banja LukaEpiscopia Karlovac-ului de Sus''', with see in Banja Lukacu reședința la Karlovac '''diocesanChiriarh:''' Bishop [[Jefrem]] PS Gherasim* '''Diocese of Bihac and PetrovacEpiscopia Dalmaţiei''', with see in Bosanksi Petrovac cu reședința la Šibenik'''diocesanChiriarh:''' Bishop HrizostomPS Dr Fotiee* '''Diocese of Zahumlje and HerzegovinaEpiscopia de Osjecko polje şi Baranja''', with see in monastery Tvrdoš near Trebinje cu reședința la Dalj'''diocesanChiriarh:''' Bishop GrigorijePS Luchian* '''Diocese of Zvornik and TuzlaEpiscopia Slavoniei''', with see in Bijeljina (temporarly, oficially see is in Tuzla )cu reședința la Daruvar'''diocesanChiriarh:''' Bishop VasilijePS [[Sava (Juric) al Slavoniei|Sava]]

=== Croatia România===* '''Metropolitanate of Zagreb and LjubljanaEpiscopia de Timişoara''', with see in Zagreb; ''also encompasses Italy and all of Slovenia'''''diocesan:''' Metropoliten Jovan* '''Diocese of upper Karlovac''', with see in Karlovac '''diocesan:''' Bishop Gerasim* '''Diocese of Dalmatia''', with see in Šibenik'''diocesan:''' Bishop Dr Fotije* '''Diocese of Osjecko polje and Baranja''', with see in Dalj'''diocesan:''' Bishop Lukijan* '''Diocese of Slavonia''', with see in Daruvar'''diocesan:''' Bishop [[Sava (Juric) of Slavonia|Sava]]cu reședința la Timişoara

===RomaniaRepublica Macedonia===* '''Diocese of TimisoaraArhiepiscopia autonomă de Ohrid''', with see in Timisoara cu reședința la Ohrid'''Chiriarh:''' IPS Iovan

===Republic of Macedonia===* '''Autonomous Archdiocese of Ohrid''', with see in Ohrid'''diocesan:''' Archibishop Jovan '''coadjutorEpiscop-vicar:''' PS Marko episcop-vicar Bishop of de Dremevica and Administrator of Bitolași administrator al Bitoliei* '''Diocese of Episcopia de Polog-Kumanovo''', with see in cu reședința la Kumanovo'''diocesanChiriarh:''' Bishop JoakimPS Ioachim

===EuropeEuropa===* '''Diocese of Britain and ScandinaviaEpiscopia Britainiei şi Scandinaviei''', with see in cu reședința la Stockholm; ''encompasses parishes in Great Britaincuprinde parohiile din Marea Britanie, NorwayNorvegia, Sweden and DenmarkSuedia şi Danemarca'''''diocesanChiriarh:''' Bishop DositejPS Dositei* '''Diocese of Episcopia de Buda (Budim)''', with see in Sentandrejacu reședința la Szentandrej; ''encompasses Orthodox Serbs in Hungarypentru sârbii ortodocşi din Ungaria'' '''diocesanChiriarh:''' Bishop LukijanPS Luchian* '''[[Serbian Orthodox Diocese of France and Western EuropeEpiscopia Ortodoxă Sârbă a Franţei şi Europei Occidentale|Diocese of West EuropeEpiscopia Europei Occidentale]]''', with see in cu reședința la Paris; ''encompasses Orthodox Serbs in Francepentru sârbii ortodocși din Franța, BelgiumBelgia, Netherlands and SpainOlanda și Spania'''''diocesanChiriarh:''' Bishop PS [[Luka Luca (Kovacevic) of France and Western Europeal Franţei şi Europei Occidentale|LukaLuca]]* '''Diocese of Central EuropeEpiscopia Europei Centrale''', with see in cu reședința la mănăstirea Himmelstühr monastery; ''encompasses Serb Orthodox faithful in Germanypentru credincioșii ortodocși sârbi din Germania, Austria and Switzerlandși Elveția'''''diocesanChiriarh:''' Bishop KonstantinPS Constantin

===The AmericasAmericile===* '''Metropolitanate of Midwestern AmericaMitropolia Amercii Vest-Centrale''', with see at Stcu reședința la mănăstirea Sf. Sava Monastery in din Libertyville, Illinois'''diocesanChiriarh:''' Metropoliten IPS Mitropolit Hristofor* '''Diocese of East AmericaEpiscopia Americii de Est''', with see at Holy Trinity Cathedral in cu reședința în Catedrala "Sfânta Treime" din Pittsburgh, Pennsylvania'''diocesanChiriarh:''' Bishop PS Dr Mitrofan* '''Diocese of West AmericaEpiscopia Americii de Vest''', with see at Stcu reședința la Catedrala "Sf. Stephen Cathedral in Ștefan" din Alhambra, California '''diocesanChiriarh:''' Bishop PS Dr [[Maxim (VasilijevicVasilievic) of Western Americaal Americii de Vest|Maxim]]* '''Diocese of CanadaEpiscopia Canadei''', with see at Stcu reședința în Catedrala "Sf. Nicholas Cathedral in Nicolae" din Hamilton, Ontario'''diocesanChiriarh:''' Bishop GorgijePS Gheorghe* '''Metropolitanate of New Gra�?anicaMitropolia de Noua Gracanica, Diocese of the United States and Canadaepiscopia Statelor Unite şi Canadei''', with see at Most Holy Mother of God Monastery in cu reședința la Mănăstirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu din Grayslake, Illinois ''(former Free Serbian Orthodox Church Diocese for the United States and Canadafosta Episcopie Ortodoxă Sârbă Liberă a Statelor Unite şi Canadei, which was not in full communion with the Serbian patriarch from care nu s-a aflat în comuniune deplină cu Patriarhia Serbiei între 1963 to și 1992).'''''diocesanChiriarh:''' PS [[Bishop Longin Longhin (Krco) of America and Canadaal Statelor Unite şi Canadei|LonginLonghin]]

'''Chiriarh:''' Episcopul [[Irinej Irineu (Dobrijevic) al Australiei şi Noii Zeelande|IrinejIrineu]]

Eparhiile sunt împărțite în [[protopop]]iate (deaneries), fiecare din ele reunind mai multe congregații și [[parohie|parohii]]. Congregațiile reunesc una sau mai multe parogiiparohii.

===Eparhii/Dieceze ale Bisericii Serbiei=== <!-- These should go onto the separate OrthodoxWiki pages and be removed from this page when those are created. —magda --->

*[http://www.mitropolija.cg.yu/index.html Mitropolia Montenegru și ??and the CoastlandsMontenegrului şi Litoralului]*[http://www.mitropolija-zagrebacka.org Mitropolia de Zagreb și şi Ljubljana]

*[http://www.e-budimljansko-niksicka.cg.yu Episcopia de Budimlje și şi Niksic]

*[http://www.serbische-diozese.org Episcopia de Europa CentralăEuropei Centrale]

*[http://www.westsrbdio.org Episcopia pentru Vestul Vestului Americii]*[http://www.egliseorthodoxeserbe.org Episcopia pentru Vestul EuropeiOccidentale]

# Diac. Silviu Anuichi, "Relaţiile bisericeşti româno-sârbe din secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea", în: ''Biserica Ortodoxă Română'', XCVII 1979, ;# Pr. Teodor M. Popescu, Pr. Teodor Bodogaie, Pr. George GH. Stănescu, "Biserica Sîrbă", în volumul: ''Istoria Bisericească Universală'', vol. II, 1956, Bucureşti, Ed. Institutului biblic şi de misiune Ortodoxă, ;# Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan, Pr. Prof. Teodor Bodogae, "Biserica Sîrbă", în volumul: ''Istoria Bisericească Universală'', vol. II, 1993, Bucureşti, ; # Doctorand Aurel Jivi, "Patriarhia Ortodoxă Sîrbă de la 1920 până în prezent", în: ''Studii Teologice'', 1970, nr. 5-6.

[[Categorie:JurisdicţiiJurisdicții|Serbia]]