4.112 modificări
Modificări
m
{{Reorg}} {{Disputat}} {{În curs}}
'''Biserica Ortodoxă Rusă''' (''Русская Православная церковь'') îi cuprinde pe creştinii ortodocși aflaţi sub autoritatea [[Patriarhia Moscovei|Patriarhiei Moscovei]], care este în comuniune cu ceilalţi patriarhi ai [[Biserica Ortodoxă|Bisericilor Ortodoxe]].
O parte Aceasta include şi unele Biserici autonome (cu drept de auto-guvernare) ca:*[[Biserica Ortodoxă a Estoniei|Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia Moscovei)]] *[[Biserica Ortodoxă a Lituaniei]] *[[Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei)|Mitropolia Ortodoxă a Bisericii Ortodoxe Ruse Moldovei]] (Republica Moldova)*[[Biserica Ortodoxă Rusă din exilafara Rusiei]]) se află sub ascultarea canonică a *[[Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia de ConstantinopolMoscovei)|Patriarhiei de ConstantinopolBiserica Ortodoxă a Ucrainei]], acuzând Patriarhia Moscovei de compromisuri cu puterea comunistă şi cu succesorii acesteia.
== Istoric ==Bisericile cu drept de auto-guvernare primesc [[mir|Sfântul Mir]] de la Patriarhia Moscovei şi îşi desfăşoară activitatea pe baza unui [[tomos]] patriarhal. Dreptul Moscovei de jurisdicţie asupra acestora este contestat de alte Biserici ortodoxe, în unele cazuri (în special în Moldova şi Estonia, dar şi în [[diaspora]]; în Ucraina, mai multe grupări de dimensiuni considerabile, aflate în schismă cu Patriarhia Moscovei, îşi doresc ca biserica Ucrainei să devină [[autocefalie|autocefală]]), ca urmare a schimbării frontierelor Rusiei (teritoriul canonic al Bisericii din Rusia a fost definit ecumenic în 1589 ca fiind teritoriul acum defunctului Imperiu Ţarist).
'''Biserica ortodoxă rusă''' îşi regăseşte originile ==Istoria timpurie==Potrivit tradiţiei, Sfântul [[Apostolul Andrei|Andrei]] cel Întâi Chemat, în timp ce propovăduia [[Botezul din Kievevanghelie|Evanghelia]] din 988, când Prinţul Vladimir I s-a adoptat în mod oficial religia Imperiului Bizantin oprit pe dealurile Kievului ca religie să binecuvânteze viitorul oraş. Însă Sfântul [[Fotie cel Mare|Fotie]], Patriarhul Constantinopolului (858-861‚ 878-886) este cel care a iniţiat o campanie misionară de stat amploare în rândul slavilor. ===[[Convertire]]a slavilor=== Imperiul Rusiei Kievene. Datorită acestui fapt(în zilele noastre Ucraina, Biserica Ortodoxă Rusă Belarus şi Rusia) a fost binecuvântat prin activitatea Sfinţilor [[Chiril şiMetodie]], cei [[Întocmai cu Apostolii]], [[luminător|luminătorii]] slavilor. Cu toate că activitatea lor s-a sărbătorit desfăşurat în 1988 aniversarea Moravia (aproximativ pe teritoriul [[Biserica Ortodoxă a o mie Cehiei şi Slovaciei|Slovaciei]] actuale) începând cu anul 863, de ani de existenţă. lucrarea lor misionară au beneficiat toate ţările slave (mai ales [[Biserica Ortodoxă Rusă îşi revendică [[succesiune apostolicăBulgară|succesiunea apostolicăBulgaria]] prin , [[patriarhBiserica Ortodoxă Sârbă|Serbia]]ul de Constantinopol, Ucraina, Belarus şi Rusia).
Întreaga Biserică Ortodoxă Rusă a fost la început sub ascultarea canonică a ===Perioada kieveană (988-1237)=== Sfinţii Chiril şi Metodie nu au adus populaţiilor slave doar creştinismul, ci şi cultura bizantină. Slavii au primit o învăţătură creştină complet articulată şi, odată cu ea, o civilizaţie creştină dezvoltată. Epoca celor [[Biserica Ortodoxă a ConstantinopoluluiSinoade Ecumenice|Patriarhiei de ConstantinopolŞapte Sinoade]]se încheiase, patriarhul constantinopolitan numind iar dogmele [[mitropolitSfânta Treime|Sfintei Treimi]]ul şi [[Întruparea Domnului|Întrupării]] făceau deja parte din fruntea Bisericii Rusiei Kieveneînvăţătura bisericii. Mitropolia s-a mutat din Kiev la Suzdal şi mai apoi la Vladimir, apoiDeoarece oamenii ascultau propovăduirea misionarilor în propria lor limbă, iar slujbele se ţineau în 1326slavonă, la Moscova, după devastarea Kievului în timpul năvălirilor tătareei au putut să asimileze creştinismul cu uşurinţă.
În 1652, Patriarhul [[Nikon al Rusiei]] Întreaga Biserică Ortodoxă Rusă a fost la început sub ascultarea canonică a încercat să centralizeze puterea care era distribuită local şi în acelaşi timp să armonizeze ritul ortodox rus cu cel al [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Bisericii ConstantinopoluluiPatriarhiei de Constantinopol]], aceasta numind [[mitropolit]]ul din fruntea Bisericii Rusiei Kievene. Până în anul 1237, Mitropolitul ruşilor a fost grec (de atunci a rămas în tradiţia locală a bisericii ca intonarea imnului ''eis polla eti, despota'' ("Întru mulţi ani, Stăpâne") pentru episcopi să se facă în limba greacă). Majoritatea celorlalţi episcopi erau de origine rusă sau ucraineană.
De exemplu===Invazia tătarilor în Rusia (1237-1448) === În secolul al XII-lea, el a introdus, după practica bizantinăîn perioada divizării Rusiei în mai multe state feudale, facerea [[Semnul crucii|semnului crucii]] cu trei degete împreunate Biserica Rusiei Kievene (în numele Sfintei Treimidin Ucraina zilelor noastre) în loc a rămas singura păstrătoare a ideii de douăunitate, aşa cum era practica rusească mai veche (simbolizănd cele două Firi ale Mântuitoruluirezistând aspiraţiilor centrifuge şi conflictelor feudale dintre cnejii ruşi. Nici chiar invazia tătarilor, cea omenească și cea dumnezeiască). Aceste reforme au provocat nemulțumirea unei părți care a populaţieilovit puternic Rusia în secolul XIII, care le-nu a considerat [[erezie|eretice]]reuşit să distrugă Biserica Ortodoxă. Acest grup contestatar Biserica a devenit cunoscut sub numele de [[Vechii Credincioşi]]reuşit rămână o forţă reală, rupându-se aducând sprijin şi alinare poporului în acele vremuri de autoritatea bisericeascărestrişte. Ţarul Alexei I a sprijinit aplicarea reformelor stabilite de către Patriarhul NikonA avut o importantă contribuţie spirituală, materială şi morală la revenirea la unitatea politică în Rusia, <i>Vechii Credincioși</i> fiind considerați "raskolnici" (răsculați) și tratați privită ca atare. Abia în vremea lui Petru cel Mare acestora le-o garanţie a fost îngăduită practicarea religiei după ritul vechivictoriei asupra invadatorilor.
La sfârşitul secolului În plus, în acelaşi timp, Marele Duce Alexandru al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea, Biserica Ortodoxă Rusă Novgorodului a intrat într-câştigat o fază de expansiune. În 1688, [[Biserica Ortodoxă Ucraineană|Mitropolia Kievului]] a fost transferată mare bătălie pe malurile Nevei împotriva suedezilor care fuseseră îndemnaţi de sub jurisdicţia [[Papă să cucerească această ţară pentru Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolului]] sub aceea a Moscovei, aducând milioane de noi credincioşi şi şase dieceze sub controlul general al Patriarhiei Ruse. În următoarele două secole, eforturile misionarilor ruşi s-au întins de-a lungul Siberiei și până în Alaska şi mai apoi în Statele UniteLatină.
== Starea La ieşirea din perioada invaziilor mongole, Rusia era complet schimbată. Kievul nu şi-a revenit niciodată după raidul hanului Batu, un nepot al lui Genghis Khan, din anul 1240; locul său a fost luat în secolul al XIV-lea de Principatul Moscovei. Marele Duce al Moscovei este cel care a iniţiat rezistenţa în faţa mongolilor şi care i-a condus pe ruşi în bătălia de la Kulikovo. Ascensiunea Moscovei a fost strâns legată cu transformările din viaţa bisericii în zilele noastre ==. Pe când Moscova era încă un oraş mic şi destul de nesemnificativ, Mitropolitul [[Petru al Moscovei|Petru]] al Rusiei (1308-1326), a decis să mute aici scaunul mitropolitan; de atunci înainte Moscova a rămas scaunul întâistătătorului Bisericii Rusiei.
Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă este biserica ortodoxă cu cel mai mare număr de credincioşi. Peste 90% dintre etnicii [[ruşi]] se declară ca fiind creştini ortodocşi. Numărul de oameni care participă în mod regulat de slujbe este mult mai redus, dar creşte în fiecare an. Biserica Ortodoxă Rusă are peste 23.000 de parohii, 154 episcopi, 635 mănăstiri, 102 şcoli bisericeşti, în primul rând pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, deşi există un mic număr de parohii şi în alte ţări. Până la [[Revoluţia rusă]], Biserica Ortodoxă Rusă era cel mai mare proprietar de pământ, (aproximativ 49,000 km²). O bună parte a acestor terenuri au fost retrocedate În această perioadă din istoria Bisericii până în 2004. Toate aceste bogăţii Rusiei au ridicat temeri legate de corupţie – de exemplu este cunoscut că trăit şi sfinţii [[Patriarhul Alexei al II-leaAlexandru Nevski]], care prin statutul său nu are voie să deţină nici o proprietate, se plimbă într-un şi [[Mercedes-BenzSerghie de Radonej]], estimat la aproximativ 500.000 $.)
Există fricţiuni considerabile între Biserica Ortodoxă Rusă şi [[Sfântul ScaunImage:Rublev Trinity.jpg|right|thumb|Icoana Sfintei Treimi (a lui Andrei Rubliov)]] începând din [[2002]], când [[Patriarhul Alexei Cnezatele ruse au început să se unească în jurul Moscovei în secolul al IIXIV-lea]] . Biserica Ortodoxă Rusă a condamnat crearea de către Vatican a unei dioceze [[catolic]]e pentru teritoriul continuat să joace un rol vital în renaşterea Rusieiunite. Această acţiune a Mai mulţi ierarhi ruşi au fost văzută de conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse ca o tentativă de adevăraţi îndrumători spirituali şi sfătuitori ai cnejilor Moscovei. Sfântul Mitropolit [[prozelitismAlexei al Moscovei|Alexei]] catolic într(1354-o ţară majoritar ortodoxă1378) l-a educat pe cneazul Dimitrie Donskoy. Acest punct de vedere se bazează pe ideea că Biserica Catolică este una dintre numeroasele biserici După cum avea să facă mai târziu şi Sfântul Mitropolit [[creştinismIona al Moscovei|creştine]] egale cu [[Biserica Ortodoxă RăsăriteanăIona]] (şi cu Biserica Ortodoxă Rusă1448-1471) , punându-şiîn joc propria autoritate spirituală, aşa fiind, nu se cuvine el l-a ajutat pe cneazul Moscovei să stingă disputele feudale şi să încalce teritoriul "aparţinând" unei biserici suroripăstreze unitatea statului. Biserica catolică, pe Sfântul [[Serghie de altă parteRadonej]], recunoscând întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse în ţară, apreciază că minoritatea catolică un mare călugăr şi ascet din Rusia, cu o existenţa neîntreruptă din secolul al XVIIIBiserica Rusiei l-leaa binecuvântat pe Principele Dimitrie Donskoy înainte de bătălia de la Kulikovo, ar trebui să fie păstorită care a constituit începutul luptei pentru eliberarea Rusiei de o ierarhie bisericească dezvoltată completinvadatori.
Problema proliferării altor confesiuni creştine în Rusia este extrem de sensibilă pentru Biserica Ortodoxă RusăÎn acele timpuri, deoarece Biserica a ieşit doar de puţină vreme din epoca persecuţiilor antireligioase sovieticepictorii ruşi au împământenit tradiţia iconografică bizantină primită odată cu convertirea. Aceia care apără acest punct de vedere al '''Bisericii ortodoxe ruse''', văd prozelitismul [[catolic]] sau [[protestant]] ca o concurenţă neloială făcută bisericii ruse care dePictarea icoanelor s-abia îşi revine după 70 de ani de represiune [[comunism|comunistă]]a dezvoltat printre fiii duhovniceşti ai Sfântului Serghie. Pe de altă parte, mişcările religioase Una dintre cele mai mici, (în mod particular [[baptism|baptiştii]] ca şi membrii altor culte protestante, aduse în Rusia de misionari occidentali în ultimul deceniu), simt că statul acordă un suport inechitabil unei religii şi reprimă altele. Într-adevăr, conform prevederilor [[Legea libertăţii de conştiinţă şi de asociere religioasă|Legii libertăţii de conştiinţă şi de asociere religioasă frumoase icoane din 1997]], acele organizaţii religioase care nu pot aduce dovezi oficiale ale existenţei lor pentru ultimii 15 ani, suportă limitări semnificative ale drepturilor lor de a face prozelitism. Legea a fost dată pentru a combate în mod oficial [[cult distructiv|cultele distructive]]. Cu toate acestea, legea această perioadă este astfel formulată încât orice organizaţie religioasăicoana Sfintei Treimi, indiferent cât pictată de veche ar fi, care nu poate aduce documente privind funcţionarea ei pe teritoriul Sfântul [[Uniunea Sovietică|Uniunii SovieticeAndrei Rubliov]] mai înainte de căderea comunismului, este în mod automat considerată "distructivă". Ca o consecinţă, legea dă drepturi depline numai unui număr restrâns de religii de "prim rang", aşa cum este Biserica Ortodoxă Rusă, [[islam]]ul, [[budism]]ul şi [[iudaism]]ul. Se aşteaptă ca această situaţie să se normalizeze după terminarea perioadei de 15 ani de la căderea comunismului(1370?-1430?).
Mai este ceva care face ca guvernul ===Dobândirea [[autonomie]]i bisericeşti===Eliberându-se de invadatori, statul rus a început să favorizeze capete noi puteri, iar biserica ortodoxăl-a urmat. Până în acel moment, datorită rădăcinilor culturale adânci. Este un lucru obişnuit pentru preşedintele Rusiei să se întâlnească cu Patriarhul Constantinopolului numea [[patriarhîntâistătător]]ul cu ocazia sărbătorilor religioase importante precum Bisericii din Rusia, adică pe Mitropolitul de Moscova. În timpul [[PaşteSinodul de la Ferrara-Florenţa|Sinodului de la Ferrara-Florenţa]]le, în fruntea Bisericii Rusiei se afla un mitropolit grec, Isidor. Întâlnirile Susţinător al unirii cu Roma, Isidor se întoarce la Moscova în anul 1441, unde proclamă unirea Bisericii locale cu şefii religioşi budişti sau musulmani sunt mai rarecea a Romei, aşa cum fusese ea decretată la Florenţa, dar se izbeşte de refuzul categoric al ruşilor de a o accepta. Confesiunile protestante El este întemniţat de către Marele Duce, dar după o vreme i se permite să evadeze, iar el fuge în Italia. Astfel, scaunul mitropolitan rămâne vacant; ruşii nu puteau însă un nou mitropolit, căci Biserica din Constantinopol continua să accepte unirea florentină. Nevrând să acţioneze pe cont propriu, ruşii amână luarea unei decizii vreme de câţiva ani. Totuşi, în anul 1448, doar cu cinci ani înainte de [[căderea Constantinopolului]] sub asaltul otoman, un sinod al episcopilor ruşi îl alege drept cap pe Mitropolitul Iona, fără intervenţia şi acordul Constantinopolului, acesta fiind investit cu titlul de Mitropolit al Moscovei şi al tuturor ruşilor. După anul 1453, când este abandonată unirea florentină, se bucură restabileşte comuniunea între Biserica Rusiei şi Biserica din Constantinopol, dar de nici o recunoaştere guvernamentalăatunci înainte ruşii aveau să continue să-şi aleagă singuri întâistătătorul bisericii. De atunci înainte, Biserica Rusă începe să se autoguverneze.
Biserica Ortodoxă Rusă Expansiunea continuă a statului rus a contribuit, de asemenea, la creşterea autorităţii Bisericii Rusiei. Pentru poporul rus, acesta era un semn de la Dumnezeu pentru că în momentul căderii Imperiului Bizantin ei reuşeau să alunge ultimele rămăşiţe tătăreşti. Atunci apare pentru prima dată ideea că, după căderea Constantinopolului (Patriarhia Moscoveia doua Romă) nu este unul şi acelaşi lucru cu , Moscova devine [[Biserica ortodoxă rusă din afara RusieiA Treia Romă]] , într-o scrisoare a monahului Filotei de Pskov către ţarul Ivan cel Groaznic (cunoscută de asemenea ca '''Biserică ortodoxă rusă''' în afara graniţelor ţăriipreajma anului 1525). Conceptul avea să fie folosit pentru a susţine transformarea Rusiei în imperiu şi pentru instituirea Patriarhiei Moscovei, fiind ulterior abandonat, care apoi redescoperit şi intens promovat începând cu secolul al XIX-lea. Ideea echivalării Moscovei cu o a treia Romă nu a fost formată niciodată acceptată de comunităţile ruşilor emigranţi şi care refuzau celelalte Biserici Ortodoxe, dar ea continuă să recunoască autoritatea bisericii ruse dominată de comunişti. Biserica Ortodoxă Rusă din exil se află sub ascultarea canonică a [[Patriarhia de Constantinopol|Patriarhiei de Constantinopol]]fie răspândită în cadrul Bisericii Rusiei.
Ortodoxia rusă are de asemenea tradiţie în [[Ortodoxia în China|China]].===Anti-posesioniştii ===
== Bisericile ortodoxe ruseşti ==[[image:St Basils Cathedral closeup.jpg|thumb|right|300px|PrimÎn secolele al XV-lea-XVI-plan al cupolelor Catedralei Sfântul Vasile]]Bisericile ortodoxe lea, Biserica şi îndeosebi mănăstirile ajunseseră printre dintre cei mai mari proprietari de pământ din Rusia au toate caracteristicile bisericilor ortodoxe : aproape o treime din est şi acestea le diferenţiază de bisericile catolicepământul Rusiei aparţinea mănăstirilor. *Interioarele sunt bogat decorate cu Sfântul [[FrescăNil Sorski|fresceNil din Sora]] care acoperă întreaga suprafaţă a zidurilor(Nil Sorski, unele dintre ele înfăţişând chipurile sfinţilor1433?-1508), imagini biblice sau scene un monah dintr-o sihăstrie îndepărtată din viaţa pădurile de zi cu zi.*Pe tavanul cupolei se află portretul lui ''Isus Pantokrator'' (''Creatorul A Tot Ce Există''). Icoanele lui [[Isus]] Pantokrator subliniază simultan atât umanitatea lui cât şi divinitatea lui, aceasta având semnificaţia că Isus este dincolo de Volga a lansat un om şi totuşi este Dumnezeu făra început şi fără sfârşit. *Nu există rânduri atac la adresa acestei stări de băncifapt, ci numai câteva strane.*Multe biserici au fost, sau mai sunt luminate cu lumânări, astfel îndeosebi asupra faptului că multe fresce au fost afumate şi au nevoie mănăstirile erau proprietare de restaurăripământuri. *Toate bisericile au suporturi pentru Sfântul [[candelăIosif de Volokolamsk|candeleIosif]] şi lumânări , Stareţ al Mănăstirii Volokolamsk (1439-1515), s-a ridicat în faţa icoanelorapărarea dreptului mănăstirilor de a deţine pământ. Credincioşii cumpără lumânări din standurile bisericilor Acest episod a devenit cunoscut ca disputa dintre "Posesionişti" (adepţii proprietăţii) şi le aprind în faţa icoanelor spunând rugăciuni pentru sufletele celor morţi, sau pentru a primi ajutorul divin"Anti-Posesionişti" (partizanii sărăciei).
*Toate bisericile ortodoxe au un [[iconostas]] care separă [[naos]]ul ([[nava]] Disputa legată de proprietăţile monastice avea la bază două concepţii diferite despre viaţă monahală şi, implicit, două puncte de vedere diferite asupra relaţiei bisericii) cu lumea. Adepţii proprietăţii insistau asupra îndatoririlor sociale ale monahilor, afirmând că monahii nu foloseau bogăţiile pentru ei înşişi, ci pentru a avea grijă de cei săraci şi bolnavi, pentru a arăta ospitalitate faţă de [[altar]]străini şi pentru nevoile misionare ale Bisericii. El este acoperit cu icoanePentru a putea face toate aceste lucruri, împiedicând vedereamănăstirile aveau nevoie de fonduri, dar permitând gândurilor credincioşilor astfel că era necesar ca ele să treacădeţină pământuri proprii. Astfel, ei insistau asupra nevoii de unitate între propovăduire şi practică.Totodată, ei considerau că bogăţiile puteau fi folosite şi pentru a pune în evidenţă frumuseţea şi solemnitatea slujbelor bisericeşti.
Culorile cupolelor bisericilor ortodoxe ruse Anti-Posesioniştii, adepţi ai sărăciei evanghelice, considerau că milostenia este în principal datoria laicilor, în timp ce responsabilitatea călugărului este de a-i ajuta pe ceilalţi prin rugăciunile sale şi prin exemplul personal. Pentru a-şi împlini îndatoririle în mod corespunzător un călugăr trebuie să se detaşeze de cele lumeşti; ori, doar cei care au făcut un legământ de sărăcie deplină pot ajunge la adevărata detaşare. Or, considerau ei, fiind proprietari de pământ, monahii nu pot evita implicarea în disputele lumeşti şi, fiind cuprinşi de grijile pământeşti, ei vor acţiona şi gândi în mod lumesc. Ei credeau într-o mai mare libertate a cultului, considerând că Dumnezeu este mai mulţumit cu o rugăciune simplă, cu inimă smerită, mai degrabă decât de fastul liturgic. Ei susţineau o practică religioasă mai interiorizată, practicând [[isihasm|rugăciunea inimii]] şi căutând să urmeze calea [[sărăcia|sărăciei evanghelice]]. În cele din urmă, adepţii proprietăţii au următoarele semnificaţiiavut câştig de cauză, dar Biserica a recunoscut validitatea ambelor căi, declarându-i sfinţi pe liderii ambelor tabere. Disputa avea şi implicaţii politice. Ţarul considera că puterea îi era dată de Dumnezeu, el fiind reprezentantul Acestuia pe Pământ. De aceea, el avea datoria să sprijine Biserica în toate acţiunile sale. Tradiţia politică bizantină asigurase un anumit echilibru în relaţia dintre autoritatea Bisericii şi puterea imperială stat:capul Bisericii şi cel al Imperiului aveau autoritate egală, fiecare în domeniul său, astfel că Patriarhul putea sancţiona acţiunile împăratului dacă acesta se abătea de la normele morale. Aceasta însemna că Biserica reprezenta şi o forţă politică neglijabilă. Acest principiu a fost preluat şi în tradiţia politică rusă. Or, influenţa politică a Bisericii era susţinută considerabil de faptul că aceasta dispunea şi de proprietăţi şi alte averi considerabile. De aceea, disputa dintre posesionişti şi anti-posesionişti ridica probleme de natură politică - adoptarea poziţiei Sf. Nil ar fi dus nu doar la sărăcirea voluntară a Bisericii, ci şi la scăderea influenţei politice a Bisericii şi, în cele din urmă, la acceptarea dominaţiei absolute a puterii politice asupra Bisericii. Disputa s-a sfârşit cu victoria adepţilor proprietăţii, însă autoritatea sa politică ieşit slăbită din această confruntare, pierzându-şi capacitatea de a sancţiona eficient acţiunile ţarului. Ţarul, în schimb, şi-a impus autoritatea asupra mitropolitului şi a început să se amestece din ce în ce mai mult în treburile interne ale bisericii. ===Instituirea Patriarhiei ruse===În anul 1588, Marele Duce Teodor I al Moscovei a cerut Patriarhiei Constantinopolului permisiunea de a înfiinţa o nouă patriarhie *Negru pentru poporul rus. Întrebarea a fost remisă şi celorlalţi Patriarhi - supunereai Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. Cupolele negre sunt văzute la Aceştia au stabilit împreună că, deşi Sinoadele stabiliseră înfiinţarea a doar cinci patriarhii, a această chestiune nu era de drept divin, ci doar o soluţie [[mânăstireeclesiologie|mânăstirieclesiologică]]de moment; astfel, cererea Rusiei a fost aprobată. *Verde – Sfânta TreimeÎn anul 1589, Mitropolitul [[Iov al Moscovei]] a devenit primul patriarh rus; astfel a fost recunoscută [[autocefalie|autocefalia]] Bisericii Ruse. Celelalte patriarhii ortodoxe ([[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolul]], [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]], [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]] şi [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalimul]]) i-au recunoscut [[Biserica Ortodoxă Rusă|Moscovei]] dreptul de a exista de sine-stătător ca a cincea Biserică-soră, definindu-i [[teritoriu canonic|graniţele canonice]] ca fiind aceleaşi cu cele ale Imperiului Rus.*Albastru – Sfântul Spirit.*Auriu - ==Perioada modernă== ===Reformele interne===Când [[IsusNikon al Moscovei]]a devenit întâistătător al Bisericii Rusiei, era angajată într-un proces de actualizare şi corectare a cărţilor de cult. Cupolele aurii puse pe turnurile cilindrice au fost astfel construite pentru O contribuţie importantă la aceasta a arăta precum lumânările aprinseavut-o însuşi Patriarhul Nikon, dacă sunt privite din depărtareo personalitate puternică şi şi un reformator al bisericii.
Cupolele argintii se întâlnesc În vremea dominaţiei tătarilor, copiştii, prea puţin educaţi, făcuseră numeroase greşeli în zilele noastrecopierea cărţilor de cult. Nikon a impus corectarea cărţilor de slujbă după manuscrisele contemporane greceşti ale [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Bisericii Constantinopolului]], culoarea neavând şi a introdus o semnificaţie deosebităserie de alte reforme utile. Patriarhul Nikon a avut o influenţă considerabilă, inclusiv politică, dar, datorită zelului său, arătând că sunt proaspăt ridicate şi nu -a fost bani sau timp pentru făcut mulţi duşmani, astfel încât a fi pictate murit în culorile tradiţionaleexil.
Numărul de cupole are de asemenea anumite semnificaţii: *Una este cea care-l indică pe Astfel, patriarhul Nikon a introdus, după practica bizantină, facerea [[IsusSemnul crucii|semnului crucii]]. *Trei indică cu trei degete împreunate (în numele [[Sfânta Treime. *Cinci îi indică pe Isus şi |Sfintei Treimi]]) în loc de două (practica rusească mai veche: cele două degete împreunate simbolizau cele două Firi ale [[cei patru evangheliştiIisus Hristos|Mântuitorului]], cea omenească şi cea dumnezeiască).
Crucile Reformele au provocat ruperea de biserică a celor care considerau că toate cărţile de cult şi practicile bisericeşti erau integral de inspiraţie dumnezeiască şi nu era admisibilă nici o schimbare. Unii [[preot|preoţi]] şi credincioşi au refuzat să adopte reformelor liturgice ale Patriarhului Nikon şi au fost anatemizaţi de autorităţile bisericeşti. Aceste grupuri au devenit cunoscute sub numele de [[rascolnici]] sau "vechii credincioşi". O parte din vârfurile cupolelor ei au la baza lor o semiliună aşezată cu colţurile rămas în sus. Aceasta este Rusia, fiind alternativ persecutaţi şi protejaţi de fapt o ancorăautoritatea politică, indicând că biserica este o corabie a credinţei întriar alţii au emigrat în alte ţări (între care pe teritoriul României de astăzi -o mare de deşertăciunicomunitatea lipovenilor). Unele dintre comunităţile Vechilor Credincioşi se află în prezent sub ascultarea [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei|Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei]] {{citare}}.
Multe bisericiÎn anul 1688, [[Catedrala Sfântul Vasile]] din [[Moscova]] fiind cel mai cunoscut exemplu, nu sunt structuri simetrice. Acest lucru nu este întâmplător, fiind bazat pe credinţa că [[simetrieBiserica Ortodoxă Ucraineană|simetriaMitropolia Kievului]] este duşmanul a fost transferată de sub jurisdicţia [[frumuseţeBiserica Ortodoxă a Constantinopolului|frumuseţiiConstantinopolului]]sub cea a Moscovei, aducând milioane de noi credincioşi şi şase eparhii sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse.
==Legături externe==* [httpSfântul Sinod Guvernant a fost stabilit la Sankt Petersburg şi era format din doisprezece membri://wwwpatru arhiepiscopi, şase arhimandriţi şi doi protopopi.mospatAceastă adunare era prezidată de Mitropolitul de St.ru/?lng=1 Situl web oficial al Petersburg şi se afla sub ascultarea ţarului. Sfântul Sinod remitea în fiecare an ţarului un raport de activitate, prin intermediul unui delegat mirean, procuratorul bisericesc; acesta administra ''de facto'Bisericii Ortodoxe Ruse''']* [http://ro.orthodoxlinks.info/orthorus/ Biserica Ortodoxă Rusă]* [http://wwwRusiei.pravoslavie.ru/english/ Pravoslavie.Ru]* [httpÎn timp ce un patriarh numit pe viaţă ar fi putut să îl înfrunte direct pe ţar, membrii Sfântului Sinod, numiţi direct de acesta, nu aveau nici o posibilitate de protest://eng.sedmitzala cel mai mic gest de nesupunere, erau excluşi din sinod.ru/ SedmitzaAcest sinodul a rămas organismul suprem de conducere a bisericii din Rusia timp de aproape două sute de ani.Ru]
{{Biserici}}Sfântul Sinod era format din cei mai influenţi mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi. Teritoriul Moscova însăşi era administrată de un arhiepiscop împreună cu eparhiile Vladimir (1721-1745), Sevsk (1745-1764) şi Kaluga (1764-1799), iar mai târziu, după comasarea cu Kaluga (1799-1917), de un mitropolit .
== ProvizoriuÎn această perioadă, Biserica Rusiei era împărţită în 58 de eparhii, cu câte un episcop pentru fiecare eparhie.Eparhiile erau reunite în trei mitropolii, respectiv cele de Kiev, Moscova şi Sankt Petersburg.. ==
Sub domnia lui Alexandru În perioada domniei ţarului Nicolae I (18011825-18251855), după cucerirea Georgiei, politica autorităţilor cu privire la cultele religioase devine deosebit de restrictivă. În ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă , procuratorii, funcţionari instituiţi de aici își pierde autocefaliaţar, fiind încadrată aveau dreptul de a se implica în Biserica Rusăactivitatea şi funcţionarea internă a acesteia. Între altele, cu statutul de [[exarhat]]în această perioadă este interzisă traducerea Bibliei în limba rusă vorbită şi integrarea acestora în practica bisericească.
În perioada domniei lui Ţarul Nicolae I al II-lea (1825-1855Nikolai Alexandrovici Romanov), procuratorii, consideraţi mâna dreaptă al Rusiei a ţarului, aveau dreptul fost ultimul împărat de pe tronul Rusiei. Nicolae al II-lea nu a se implica reuşit să facă faţă sarcinilor combinate ale conducerii ţării într-o perioadă de agitaţie politică şi respectiv conducerii Armatei ruse în activitatea internă timpul războiul ruso-japonez (1904-1905) (soldat cu înfrângerea catastrofală a Bisericii.În anul 1839,Rusiei) cât şi în timpul Primului Război Mondial (se face revenirea rutenilor la ortodoxie1914-1918) pe vremea când Protasov era la putere . El este silit să facă o serie de reforme care transformă Rusia într-o monarhie constituţională; ulterior,ucrainienii ca urmare a Revoluţiei bolşevice din Austro1917-Ungaria , devin din nou creştini ortodocşi1918, iar guvernul ţarist ţarul a fost silit să-i pedepsească pe toţi cei care abdice, apoi el şi familia sa au participat la revoluţiile fost executaţi. [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei|Biserica Ortodoxă Rusă din 1820 şi 1861. Politica ţarului Nicolae I ,de afara graniţelor]] i-a asigura şcoli proprii şi un salariu mai omenos pentru clerul [[proslăvire|canonizat]] sub numele de mir,ţinut în mizerie de polonezi ,a dus la hotărârea celor trei episcopi şi 1300 clerici de a reveni la Biserica rusă[[Sfinţii Mucenici Romanovi]].
Regimul poliţist al Un rol important dar încă disputat a avut timpul domniei lui Nicolae I al II-lea un personaj numit Grigori Efimovici Rasputin, mistic rus, călugăr din Siberia,a mers cu reputaţie atât de departe vindecător cât şi de om desfrânat. Mulţi consideră că acesta avea legături cu secta [[hlîsti]]lor. A jucat un rol important în viaţa ţarului Nicolae al II-lea, pentru a putea controla toate secteleţarinei Alexandra şi a unicului lor fiu, încât au sigilat cimitirul din Moscovaţareviciul Alexei Nicolaevici, iar Protasov care era bolnav de hemofilie. Se spunea că Rasputin avea puterea de a interzis ca în Biserică vindeca prin puterea rugăciunilor şi că, să se facă traduceri ale Bibliei în limba vulgară rusăîntr-adevăr, şi istarea ţareviciului s-a convertit îmbunătăţit într-o oarecare măsură după venirea lui la Curte; astfel, el dobândeşte o mare influenţă asupra Romanovilor. Aceştia îl considerau pe toţi protestanţiRasputin un om al lui Dumnezeu şi un profet, astfel încât să nu mai poată fi schimbată religia loriar ţarina credea, iar copii noi născuţise pare, rezultaţi sincer că Dumnezeu vorbeşte prin gura lui - toate acestea au contribuit la ascensiunea rapidă a lui Rasputin. Această relaţie poate fi pusă în legătură cu ataşamentul tradiţional dintre un ortodox pătura conducătoare a imperiului şi eterodox să fie de religie Biserica ortodoxărusă.
Dreptul În perioada domniei lui Nicolae al II-lea administrarea treburilor bisericeşti a fost încredinţată oberprocurorului Constantin Pobiedonosţev, considerat cel mai puternic procurator in întreaga perioadă sinodală, având putere mai mare chiar decât Sinodul dirigent; el garanta dreptul împăratului de a confirma lucrările Sinodului dirigent. Era un anti-occidental, adept al principiilor impuse în Biserică de Petru cel Mare, sancţionând aspru orice abatere de la libertatea religioasa este recunoscut acestea: în tot imperiul ţarist, a început o lungă serie de masacre. De abia după anul 1905bisericile au avut dreptul la autonomie şi la libertatea religioasă.
Alexandru III , încă de mic ===Biserica în perioada bolşevică===La începutul secolului al XX-lea,Biserica Rusiei a fost dat de tatăl său (Alexandru II), în grija lui Constantin Pobiedonosţev/Konstantin Pobedonosţev, început pregătirile pentru un conservator şi naţionalist, care i[[Sinodul bisericesc tuturor ruşilor din 1917-a oferit o educaţie foarte ortodoxă şi i1918|Sinod al tuturor ruşilor]]. Dar sinodul s-a insuflat principile autocraticeţinut abia după revoluţia din 1917. El Printre principalele puncte adoptate de sinod se găsea şi restaurarea scaunului patriarhal în Biserica Rusiei; cel ales pentru a preluat o moştenire dificilăocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscovei, dar a condus ţara cu « mână de fier »[[Tihon (Belavin) al Rusiei|Tihon]] (†1927). El a trăit după câteva principii, care reies şi din vorbele lui :
Ţarul Nicolae al II-lea Lucrurile au luat însă o altă întorsătură. Iniţial, bolşevicii ( Nikolai Alexandrovici Romanov) al Rusiei, una dintre mişcările politice de sorginte comunistă active în Rusia şi care sfârşeşte prin a fost ultimul împărat, ultimul Romanov pe tronul Rusiei . Nicolae al II-lea s-deveni singura deţinătoare a dovedit incapabil să facă faţă sarcinilor combinate ale conducerii ţării puterii politice) nu au luat măsuri antibisericeşti sau anticlericale; au adoptat o legislaţie moderată în timpul unor situaţii agitate din punct de vedere politic privinţa Bisericii şi ale conducerii armatei ruse a vieţii religioase în cel mai mare conflict internaţional general. După începerea războiului civil însă, profitând de până atunci. Domnia sa s-a sfârşit odată faptul că unii [[episcop]]i şi [[cler]]ici colaboraseră cu Revoluţia rusă Armata Albă ( 1918 pro-ţaristă, opusă Armatei Roşii conduse de bolşevici), pe timpul căreiamai ales în teritoriile ocupate de acestea, el şi familia sa au fost executaţiguvernul bolşevic a început să ia o serie de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. Biserica Ortodoxă Rusă din afara granițelor i-a sanctificat sub numele Acuzaţiile împotriva clericilor erau cele de Sfinții Mucenici Romanoviparticipare la lupta împotriva Armatei Roşii, propagandă împotriva regimului bolşevic etc.
O altă personalitateDin anul 1919, guvernul bolşevic a sec.XX-lea a fost trecut la o politică Grigori Efimovici Rasputin antireligioasă şi antibisericească sistematică, un mistic rus care a constat în propagandă şi acţiuni cu vădit scop antireligios, călugăr diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente în sânul Bisericii etc. Sunt celebre în acest sens acţiunile de "verificare" a [[moaşte]]lor din Siberia cursul anului 1919, despre care se poate afirma că înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de a avut o personalitate dublă lupta contra religiei şi Bisericii, una publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în presa de mare vindecător largă circulaţie, precum şi alta de om desfrânat. A jucat un rol important în viaţa ţarului Nicolae al II-lea crearea, cu sprijinul temutei Ceka (poliţia politică), a ţarinei Alexandra şi a unicului lor fiuunei grupări "reformatoare", ţareviciul Alexei Nicolaeviciîn sânul Bisericii, care era bolnav de hemofilie. După spusele altora ,mai târziu se zvonea că Rasputin avea puterea va desprinde de a vindeca prin puterea rugăciunilor şi se pare căaceasta, întrformând aşa-adevărnumita "Biserică Vie", starea ţareviciului s-a îmbunătăţit întrcontrolată integral de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se adaugă procesele intentate reprezentanţilor Bisericii sub diferite pretexte din anii 1919-o oarecare măsură ,iar din aceste motive consider că merită amintit numele lui1920.
Poziţia dobândită Opoziţia patriarhului Tihon faţă de Rasputin politicile represive a guvernului bolşevic în timpul războiului civil, precum şi apelurile sale repetate la neimplicarea Bisericii în luptele politice şi încurajarea credincioşilor i-a permis, întrau consolidat autoritatea şi i-o anumită măsură au atras respectul milioanelor de creştini pravoslavnici ruşi,să exercite influenţe asupra familei Romanovprecum şi creşterea prestigiului său peste hotare. Ţarul şi ţarina îl considerau pe Rasputin un om al lui Dumnezeu şi un profetStatul comunist urmărea însă, iar ţarina credea sincer că Dumnezeu vorbeşte prin gura lui supunerea Bisericii, distrugerea ei. Astfel, succesorii numiţi de patriarhul Tihon au fost arestaţi si deportaţi - toate acestea au contribuit la ascensiunea rapidă a lui Rasputin. Această relaţie poate fi apreciată şi în contextul relaţiei tradiţionaleultimul dintre ei, Petru Poliansky, vechi şi foarte puternice între Biserica ortodoxă rusă şi pătura conducătoare a imperiuluipe data de 10 decembrie 1925 - după ce îşi reafirmase loialitatea faţă de predecesorul său.
În perioada domniei lui Nicolae al IICând, în anii 1921-lea1922, guvernul a cerut ca averile bisericii să fie donate pentru ajutorarea populaţiei care murea de foame ca urmare a domnit oberprocurorul Constantin Pobiedonosţevrecoltei slabe din 1921, considerat cel mai puternic procurator,chiar mai puternic decât «Sinodul dirigent» ; el garanta dreptul împăratului de între Biserică şi noile autorităţi a confirma lucrările Sinodului dirigent . Era izbucnit un om căruia nu-i plăceau deloc ideile occidentale şi ar fi preferat conflict de amploare; autorităţile au decis să aducă Rusia înapoi, la epoca lui Petru cel Mare . El dorea folosească această ocazie ca poporul rus să fie adevăraţi fideli principilor lui , şi să respecte tot ce venea din partea statuluidistrugă biserica, iar cei care se opuneau principilor lui, erau pedepsiţi crunt . Din această cauză Biserica ortodoxă Rusă a intrat într-lansând o perioadă grea - aşa au început masacre în tot imperiul ţarist. Deabia după 1905, bisericile au avut dreptul la autonomie şi la libertate religioasă serie de măsuri represive.
După 1917Ameninţată distrugerea completă, expansiunea comunismului spre centrul Europei Biserica nu şi-a însemnat expansiunea Rusiei (URSS)putut continua opoziţia faţă de abuzurile puterii bolşevice. În condiţiile în care, după războiul civil, politica antireligioasă şi anticlericală a luat o amploare nemaivăzută până atunci, patriarhul Tihon a fost nevoit să accepte o nouă formă serie de compromisuri, în speranţa îmbunătăţirii condiţiilor de existenţă ale Bisericii în statul bolşevic. El a renunţat la opoziţia faţă de guvernul bolşevic, recunoscând legitimitatea acestuia şi acceptând condamnarea publică a acelora dintre ierarhi şi clerici care se alăturaseră rezistenţei antibolşevice. Patriarhia rusă se dezice de grupările din emigraţie potrivnice puterii sovietice şi nu mai ia poziţie în disputele politice. Protoiereul Vladislav Ţîpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului faţă de guvernarea bolşevică prin dorinţa acestuia de a evita scindarea Bisericii Ruse, confruntată la acea dată cu puternice mişcări "reformatoare" sprijinite făţiş de cucerireputerea sovietică.
După revoluţia din februarie 1917===Biserica sub stalinism===Datorită situaţiei critice în care se găsea Biserica, locţiitorul de patriarh Serghie îi trimite lui Stalin, Biserica Ortodoxă Rusă a fost din nou reformatăîn 1927, căutând o emancipare măcar relativă față scrisoare prin care exprima acceptarea formală de autoritățile laicecătre Biserică a autorităţii regimului bolşevic. "Sinodul dirigent" Declaraţia acestuia din vara anului 1917 decide reînființarea Patriarhatuluidata de 29 iulie 1927, a fost interpretată de o mare parte a emigraţiei ruse, iar cel ales pentru dar şi de o bună parte a ocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscoveicredincioşilor ortodocşi din Rusia, Tihon (Belavin) al Rusiei|Tihon]] Tihon ca un act de capitulare faţă de Jaroslav puterea politică antireligioasă ce urmărea distrugerea Bisericii şi a credinţei; această declaraţie a dus la ruperea intercomuniunii dintre Biserica Rusă din afara graniţelor şi Rostov (†1927)?????Patriarhia Moscovei.
Lucrurile au luat În timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă o altă întorsătură , odată situaţia Bisericii Ortodoxe Ruse se îmbunătăţeşte puţin în comparaţie cu revoluţia bolşevică din octombrie 1917perioada precedentă. Iniţial, bolşevicii (curent de gândire politică comunistă ) nu au luat măsuri antibisericeşti sau anticlericale, au adoptat o legislaţie moderată, Dată fiind situaţia militară critică în privinţa Bisericii şi care se găsea Rusia ca urmare a vieţii religioase în general. După începerea războiului civil însăinvaziei germane, profitând de faptul că unii episcopi Stalin face apel şi clerici au colaborat cu aşa- numitele armate albe, la Biserica Ortodoxă pentru a susţine pe cât posibil (mai ales în teritorile ocupate moral) trupele ruseşti şi efortul de acestea, guvernul sovietic a început să ia o serie de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. Totuşi nu se poate vorbi în 1918 de o politică sistematică antireligioasă şi antibisericeascărăzboi.
Măsurile dure luate în cursul războiului civil În anul 1943, Stalin se întâlneşte cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, şi anume ''locum tenens'' patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), mitropolitul de autorităţiile sovietice împotriva clericilor erau justificate Leningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) şi exarhul Ucrainei şi cu mitropolitul de acestea ca acte de pedepsire faţă de participarea lor sau a rudelor acestora la lupte contra Armatei RoşiiKiev şi Galiţia, propagandă antisovietică ori alte acţiuni îndreptate împotriva bolşevicilor.Datorită decretului sovietic din 1918Nicolae (Iaruşevici), care întâlnire unde se referea la libertatea conştiinţei discută problema relaţiilor dintre Biserică şi la separarea Bisericii de statStat. În urma acestei întâlniri, Biserica Ortodoxă Rusă, dobândeşte a obţinut dreptul de a-şi deşfăşura activităţiile religioasealege un patriarh, de a deschide şcoli teologice proprii şi câteva biserici, cu condiţia să precum şi alte câteva libertăţi. Stalin propune chiar un ajutor financiar si logistic pentru organizarea apropiatului Sinod de alegere a patriarhului (de 18 ani nu influenţeze mentalitatea cetăţenilorse mai alesese patriarh). În Pe 8 septembrie 1943, la Moscova, în prezenţa a 19 ianuarie 1918ierarhi, datorită acestei posibilităţii, este a avut loc Sinodul care l-a ales după reînfiinţarea patriarhieipatriarh pe mitropolitul Serghie, primul patriarh iar ierarhii au adoptat un mesaj de recunoştinţă adresat guvernului sovietic, în care au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină de înţelegere" a lui Stalin faţă de nevoile Bisericii ruse şi anume mitropolitul Tihon de Jaroslav au promis să-şi Rostov (†1927)?????înmulţească lucrarea "pentru salvarea patriei". Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baza juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Nikita Hruşciov. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii, dintre cele închise în 1918.
Deşi în primele decrete din ianuarie 1918 ale guvernului revoluţionar era proclamată oficial libertatea la expresie religioasă, atât biserica cât şi credincioşii au fost persecutaţi. Mai înainte de Revoluţia rusă După moartea fericitului patriarh Serghie (1917mai 1944), existau aproximativ 54.000 de parohii şi peste 150 de episcopi. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost desacralizateeste ales patriarh Mitropolitul Alexei al Leningradului, peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi care devine în lagăre de muncă, (mulţi dintre ei în perioada marilor epurări din 1936-1937)1945 Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.
BolşeviciiUna din principalele preocupări ale ierarhiei ruse în primii ani postbelici a fost readucerea în sânul Bisericii a grupărilor desprinse în perioada interbelică, inclusiv chestiunea "reunificării" Bisericii greco-catolice din Ucraina cu Biserica Ortodoxă Rusă. Dacă "Biserica Vie" şi "Biserica din Catacombe", de la Lenin la Stalingrupări desprinse în perioada interbelică, s-au reunificat relativ uşor cu Patriarhia, lucrurile au crezut stat cu totul altfel în ceea ce priveşte Biserica Unită din Ucraina. Protoiereul Vladislav Ţîpin consideră că vor ajunge la binele libertăţii socialiste prin intermediul răului constrângerii poliţieneşti, înainte de actul reunificării a face din necesitate virtute , de fost o refacere a codifica pentru vremuri de pace procedeele violente ale războiului civilunităţii Bisericii Ortodoxe, ruptă în urma Sinodului Unionist de a lăsa la Brest din 1596,însă recunoaşte că mulţi clerici uniţi au fost ucişi sau persecutaţi fără vină sub pretextul colaborării lor cu administraţia germană şi cu Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni (principalele acuzaţii care li s-au adus în fine, obişnuinţele dictatorii să le devină o a doua naturăaceea vreme prelaţilor şi clericilor Bisericii Unite din Ucraina).
Poziţia "negativă" ===După Stalin===După moartea lui Stalin , relaţiile dintre Biserică şi Stat au început să se deterioreze din nou. Până la ''Perestroika'', exprimarea publică a patriarhului Tihon faţă convingerilor religioase – creştine sau de politica represivă alt fel, a guvernului bolşevic fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membre ale Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în timpul războiului civilmod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socială. În toate universităţile, studenţii trebuiau să urmeze cursuri de "Ateism Ştiinţific". KGB-ul, poliţia politică sovietică, îşi infiltrează un mare număr de agenţi între slujitorii Bisericii Ortodoxe, ca precum şi apelurile repetate ale acestuia la neimplicarea Bisericii în luptele politice şi încurajarea credincioşilor rândul celorlalte culte. În acelaşi timp însă, i-mulţi oameni au consolidat autoritatea rămas, făţiş sau pe ascuns, credincioşi. În anul 1987, doar în cadrul Federaţiei Ruse din cadrul URSS, între 40% şi i50% dintre nou-au atras simpatii nebănuite născuţi (în rândul milioanelor funcţie de creştini pravoslavnici ruşi, dar religie) au fost botezaţi şi peste hotare60% dintre cei decedaţi au avut parte de servicii religioase la înmormântare.
Statul comunist urmărea prin supunerea La data de 1 iulie 1957, cele 73 eparhii ale BisericiiOrtodoxe Ruse din U.R.S.S.erau păstorite de 7 mitropoliţi, distrugerea ei37 arhiepiscopi şi 29 episcopi. Astfel succesorii numiţi de patriarhul Tihon Mulţi episcopi şi clerici care petrecuseră vreme îndelungată în exil s-au fost arestaţi si deportaţi, ultimul dintre ei, Petru Poliansky pe data de 10 Decem¬brie 1925, după ce a afirmat credinţă predecesorului săureîntors în patrie în cursul ultimilor ani ai regimului comunist.
Totuşi poziţia tranşantă faţă Un punct de abuzurile puterii bolşevice nu a putut fi menţinută. În condiţiile cotitură în care , după războiul civil, politica antireligioasă şi anticlerică istoria Bisericii Ortodoxe Ruse a luat o amploare ne mai văzută până atunci, patriarhul Tihon fost anul 1988 – aniversarea a fost nevoit să accepte o serie mie de ani de compromisurila [[Botezul ruşilor|Botezul din Kiev]], urmată, în speranţa îmbunătăţirii condiţiilor 1989, de aniversarea împlinirii a 400 ani de existenţă ale la ridicarea Bisericii în statul sovieticOrtodoxe Ruse la treapta de Patriarhat. Aceste compromisuri au constat de fapt Se pare că în nuanţarea poziţiilor publice faţă acel moment autorităţile înţeleseseră că eforturile de guvernul bolşevic, în sensul recunoaşterii puterii sovietice a distruge religia şi al condamnării acelor ierarhi şi clerici care s-au alăturat rezistenţei antibolşevicede a o elimina complet din viaţa publică eşuaseră, cărora l-i se solicită preferând ca pe viitor să se dezică de grupările din emigraţie potrivnice puterii sovietice şi încerce să nu se implice în disputele politicefolosească religia pentru a obţine sprijinul populaţiei. Protoiereul Vladislav Ţâpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului faţă de guvernarea bolşevică prin dorinţa acestuia de De-a evita scindarea Bisericii Ruselungul anului 1988, confruntată la acea dată cu puternicile mişcări "reformatoare" au avut loc celebrări generos sprijinite făţiş financiar de puterea sovieticăstat în Moscova şi în alte oraşe. Mai multe mănăstiri şi biserici au fost redeschise. Între aceste mişcăriÎn mod tacit, cea mai cunoscută propaganda antireligioasă a fost aşaîncetat treptat, Biserica recăpătându-şi într- zisa "Biserică Vie", sprijinită o anumită măsură dreptul de Tucikovmanifestare publică. Pentru prima oară în Uniunea Sovietică, comisarul poporului pentru cultecredincioşii au putut urmări la televizor transmisiuni în direct ale slujbelor din cele mai importante catedrale ale ţării.
La sfârşitul anilor '30, ca instituţie, Biserica se afla în pragul lichidării în După căderea comunismului şi destrămarea U.R.S.S. - baza materială(1991), structura organizatorică şi activitatea «Sfântului Sinod» erau în agonie; dispăruse posibilitatea de pregătire a preoţilor Biserica Rusă avea să devină treptat un factor activ al vieţii sociale şi numărul lăcaşurilor bisericeşti se diminua continuuculturale.
Datorită situaţiei critice == Starea Bisericii Ortodoxe Ruse în zilele noastre ==Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă este Biserica ortodoxă cu cel mai mare număr de credincioşi. Peste 90% dintre etnicii ruşi se declară creştini ortodocşi. Numărul de oameni care se găsea participă în mod regulat de slujbe este relativ redus, dar a crescut de la an la an. BisericaOrtodoxă Rusă are peste 23.000 de parohii, locţiitorul de patriarh Serghiedintre care peste 50% (14,700) se află în Ucraina [http://www.risu.org.ua/library/Sergiudoc/Serghei a fost silit să îi trimită lui Stalin MP_canter.pdf]), 154 [[episcop]]i, 635 [[mănăstire|mănăstiri]], 102 şcoli bisericeşti, în primul rând pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, deşi există un mic număr de parohii şi în 1927alte ţări. Până la Revoluţia bolşevică, o scrisoare prin care exprima acceptarea Biserica Ortodoxă era cel mai mare proprietar de către Biserică pământuri din Imperiul Rus, (aproximativ 49,000 km²). O bună parte a autorității regimului bolșevicacestor terenuri au fost retrocedate Bisericii până în anul 2004.
În aceste clipe dificile pentru ===Relaţiile cu alte confesiuni şi religii===După căderea comunismului, între Biserica Ortodoxă Rusă, au fost interzise publicări ale literaturii religioase, au fost omorâţi , sau încarceraţi ,o mare parte dintre episcopi şi clericii[[Biserica Romano-Catolică|Sfântul Scaun]] există tensiuni considerabile, Biserica nemaiavând acces la nici un drept în viaţa publică. Declaraţia mai accentuate din 29 iulie 1927anul 2002, făcută când [[Alexei al II-lea (Ridiger) al Moscovei|Patriarhul Alexei al II-lea]] a condamnat crearea de Serghie, către Vatican a unei dieceze catolice pe teritoriul Rusiei. Această acţiune a fost interpretată văzută de conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse ca o tentativă de [[prozelitism]] catolic într-o ţară majoritar ortodoxă şi o mare parte flagrantă încălcare a emigraţiei ruse dar şi teritoriului său canonic. Biserica Catolică, pe de o bună altă parte a credincioşilor ortodocşi , recunoscând întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse în ţară, apreciază că minoritatea catolică din Rusia, ca un act de subordonare faţă cu o existenţă neîntreruptă din secolul al XVIII-lea, ar trebui să fie păstorită de o putere politică antiecleziastică şi antireligioasă ce urmăreşte distrugerea Bisericii şi a credinţei, această declaraţie ducând la ruptura definitivă dintre Biserica Rusă din străinătate şi Patriarhia Moscoveiierarhie bisericească dezvoltată complet.
Arestările clericilor Problema proliferării altor confesiuni creştine în Rusia este extrem de sensibilă pentru Biserica Ortodoxă Rusă, episcopilor şi măsurile represive luate contra Bisericii s-au intensificat însă deoarece Biserica a ieşit de puţină vreme din 1935, iar în perioada 1937- 1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al epoca persecuţiilor antireligioase sovietice. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Ruse. Prin 1939 mai erau mai puţin ruse tind astfel să vadă prozelitismul catolic sau neoprotestant ca pe o formă de 100 "concurenţă" neloială a acestor culte faţă de parohii ea, în situaţia în funcţiune ,doar patru episcopi şi 4 arhierei, care au continuat să-aceasta îşi revine cu greu după 70 de ani de represiune comunistă. Ca şi deşfăşoare activităţile religioasecelelalte Biserici Ortodoxe din ţări foste comuniste, bineînţeles într-un loc clandestin. Pe durata celui de-al doilea război mondial, persecuţia religioasă în Uniunea Sovietică Biserica rusă nu era pregătită pentru a devenit mai puţin pronunţatăface faţă unei libertăţi religioase complete.
Pe 4 septembrie 1943===Legislaţie===După o lege foarte permisivă emisă în anul 1993, la Stalin autorităţile Federaţiei Ruse au avut loc două primiriemis în anul 1997 ''Legea libertăţii de conştiinţă şi de asociere religioasă''. Dimineaţa a fost convocat la vila saConform prevederilor Legii din 1997, colonelul înregistrarea de securitate G.G. Karpovnoi asociaţii religioase este relativ dificilă, cu astfel că acele organizaţii religioase care, nu pot aduce dovezi clare ale prezenţei lor continue pe teritoriul Rusiei în prezenţa lui Gultimii 15 ani suportă limitări semnificative ale posibilităţii de a face prozelitism.M. Malenkov şi L.P. Beria, Stalin Legea a fost dată pentru a discutat combate în amănunt despre starea Bisericiimod oficial cultele considerate distructive. S-a interesat Mişcările religioase mai mici, (în special despre legăturile externe ale Patriarhiei Moscovei[[baptism|baptiştii]] şi membrii altor culte neoprotestante aduse în Rusia de misionarii occidentali în ultimul deceniu) consideră că statul acordă un suport inechitabil unei singure confesiuni şi le reprimă pe celelalte. Acestea acuză faptul că legea este astfel formulată încât, ''de facto'', situaţia bisericilor ortodoxe din Bulgariaorice organizaţie religioasă, România si Iugoslaviaindiferent cât de veche ar fi, unele nume dar care nu poate aduce documente privind funcţionarea ei pe teritoriul Uniunii Sovietice (deci de ierarhi ruşimai înainte de căderea comunismului), patriarhii Ierusalimului şi Antiohieieste în mod automat considerată "distructivă". În încheierea discuţieiAstfel, liderul Legea stabileşte o distincţie între cultele recunoscute şi care se bucură de la Kremlin drepturi depline (Stalin)aşa cum sunt Biserica Ortodoxă Rusă,a ajuns la ideea că era timpul să se creeze un Consiliuislamul, organ de stat special care să facă legatura între conducerea Bisericii budismul şi [[iudaism]]ul) şi guvern. Organ pe alte confesiuni, care - a propus Stalin - putea să-l conducă chiar G.G. Karpovnu beneficiază de aceste drepturi.
*Gheorghi Grigorievici Karpov - figura-cheie în relaţia stat-Biserică din anii '40 -'50 - se născuse în 1898. Avea 45 de ani când a fost chemat la Stalin. Intrase în partidul comunist în 1920Datorită rolului istoric şi cultural recunoscut al Bisericii Ortodoxe Ruse, iar din 1922 lucra la Direcţia principală a securităţii statului, din cadrul NKVDatitudinea autorităţilor ruse postcomuniste pare să favorizeze Biserica Ortodoxă. Din februarie 1941, era unul dintre şefii Secţiei III a Direcţiei politico-secrete a Comisariatului poporului pentru securitatea statului (NKGB), căreia i Este un lucru obişnuit ca preşedintele Rusiei să se subordona un sector special pentru " lupta întâlnească cu [[patriarh]]ul cu contra-revoluţia biserico-sectară "ocazia sărbătorilor religioase importante cum ar fi de Sfintele [[Învierea Domnului|Paşti]]. În februarie 1943 Karpov a obţinut gradul de colonel de securitateÎntâlnirile cu liderii religiilor budistă sau musulmană sunt mai rare. AşadarNici confesiunile protestante sau neoprotestante, numirea lui nici Biserica Catolică nu beneficiază de către Stalin ca şef al Consiliului pentru problemele Bisericii nu era deloc întâmplatoarerecunoaşterea guvernamentală.
Nu după mult timp, Stalin s-a întâlnit cu ierarhii Bisericii ortodoxe Ruse: mitropolitul vicar Serghei ===Observaţii===Biserica Ortodoxă Rusă (StragorodskiPatriarhia Moscovei), mitropolitul de Leningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) si exarhul Ucrainei, mitropolitul de Kiev şi Galitia Nicolae (Iarusevici) , unde s-a discutat problema relaţiilor dintre nu trebuie confundată cu [[Biserica şi Stat. Multă vremeOrtodoxă Rusă din afara Rusiei]], în cercurile bisericeşti, această întâlnire a rămas o legendă. Abia relativ recent s-au pus în circulaţie amănunte despre ea. Principalul motiv al întrevederii l-au constituit înalta apreciere dată formată după Revoluţia bolşevică de Stalin activităţii patriotice a Bisericii şi angajarea lui personală, expresă şi fără echivoc, comunităţile de a contribui la rezolvarea problemelor ei. În urma acestei întâlniri istorice, Biserica a obţinut dreptul de a-şi alege un patriarh, de a deschide şcoli teologice proprii şi biserici, precum şi alte câteva libertăţi. Liderul a propus chiar un ajutor financiar si organizatoric pentru proximul Sinod de alegere a patriarhului (de 18 ani nu se mai alesese patriarh). La remarca mitropolitului Serghei ca pentru pregătirea Sinodului e nevoie de cel puţin o lună, Stalin a propus "ruşi emigranţi care refuzau să se adopte ritmuri de muncă bolşevice". Drept urmare, s-a hotărât ca Sinodul să aibă loc recunoască autoritatea Bisericii ruse pe 8 septembrie 1943. Interesul lui Stalin pentru desfăşurarea Sinodului în regim de urgenţă a comprimat termenii de la cel puţin care o lună la patru zile, deşi erau condiţii considerau dominată de războicomunişti. Pe 8 septembrie 1943, la Moscova, în prezenţa a 19 ierarhi, a avut loc Sinodul care l-a ales patriarh pe mitropolitul Serghie,iar ierarhii au adoptat un mesaj de recunoştinţă adresat guvernului sovietic, în care au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină de înţelegere" a lui Stalin personal faţă de nevoile Bisericii Ruse şi au promis să-şi înmulţească lucrările lor întru salvarea patriei. Sinodul a făcut un apel către toţi creştinii lumii să se unească "pentru victoria finală asupra duşmanului comun..." Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baja juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Hruşciov. Pe 12 septembrie, este desemnat ca patriarh al Bisericii P.F.Patriarh al Moscovei şi a toată Rusia, dar el va trăi prea puţin pentru a mai vedea cum Comuniunea între cele două Biserici ruse s-a materializat acordul cu Stalin din toamna anului 1943, Serghei murind pe 15 mai 1944, restabilit în urma unui accident vascular cerebralanul 2007.
O dată cu moartea fericitului patriarh SergiuUna din problemele foarte sensibile din istoria Bisericii Ortodoxe Ruse contemporane a fost şi rămâne statutul Bisericii Ucrainene, întâmplată scindată în mai 1944trei facţiuni concurente, ochii tuturor s-au îndreptat spre Mitropolitul Alexei al Leningradului. ierarhul ajunge în 1945 Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii dintre cele care au fost închise în 1918două reclamă autocefalia, iar una se află sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ruse (aceasta din urmă este cea recunoscută de către comuniunea Bisericilor Ortodoxe).
Documentele de arhivă demonstrează că liderul de la Kremlin ( Stalin ) vedea ===Misiune===Prin tradiţie, Biserica în conexiune cu politica externă a statului sovietic. Unii au scris că Stalin a vrut să dea dovadă de mobilitate în politica sa faţă de Biserică, în ajunul conferinţei de la Teheran. Alţii că în 1943 el a înţeles că trebuia să-Ortodoxă rusă este prezentă şi câştige popoarele catolice, ortodoxe şi protestante din Europa răsăriteană, ca de altfel, şi din propriile teritorii apusene. Era important să nu le sperie, să nu-şi facă ostile bisericile de acolo, iar ca să poată face asta, trebuia să convingă că are o misiune activă în U.R.S.S. există o Biserică prosperă şi înfloritoare. Studierea arhivelor de stat ale Federaţiei Ruse dovedeşte intenţia conducerii sovietice de [[Biserica Ortodoxă a folosi Biserica drept instrument pentru realizarea planurilor sale geopolitice. Aceste planuri sunt chiar autoarele schimbării politicii statului faţă de Biserică. În segmentul de timp 1943-1945, arhivele menţionează două întrevederi, Stalin - ierarhii Bisericii: 4 septembrie 1943 şi 10 aprilie 1945Chinei|China]], la aceasta din urmă participând patriarhul Alexie şi mitropolitul Nicolae. Atunci [[Biserica ortodoxă Rusă Ortodoxă a primit de facto un statut confesional de protejatăJaponiei|Japonia]], în schimbul angajamentului său de a sluji interesele statului în sfera politicii externe şi a propagandeiAfrica etc.
Din 1946,viaţa bisericească a instituţilor externe ale Patriarhiei Moscovei este condusă de I.P.S.Mitropolit Nicolae al Crutiţelor, care exercită totodată şi funcţiunile arhiepiscopeşti pentru cele care nu au episcopi proprii. Un rol special a revenit în acest sens Secţiei de relaţii externe a Patriarhiei Moscovei şi mitropolitului Nicolae, aflat la conducerea ei şi comparat adesea cu un ministru bisericesc al afacerilor externe. Primele acţiuni au constat în restabilirea urgentă a contactelor externe ale Patriarhiei Moscovei, legături lichidate de stat în anii '30. Procesul a fost mai uşor observabil spre sfârşitul războiului mondial. La Sinodul din ianuarie 1945 au sosit la Moscova reprezentanţi din partea a opt biserici autocefale, care şi-au declarat acordul de a lupta din toate puterile lor împotriva Vaticanului. În noile împrejurări partea sovietică considera Vaticanul duşmanul numărul 1.==Surse==
Una din principalele preocupări ale ierarhiei ruse în primii ani postbelici a fost readucerea în sânul Bisericii a grupărilor desprinse în perioada interbelică*[http://ro. La aceasta se adaugă aşa numita problemă a reunificării Bisericii greco-catolice din Ucraina cu wikipedia.org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Rus%C4%83 Wikipedia:Biserica Ortodoxă Rusă]*[http://www. Dacă "Biserica Vie" şi "Biserica din Catacombe", grupări desprinse în perioada interbelică, s-au reunificat relativ uşor cu Patriarhia, lucrurile au stat cu totul altfel în ceea ce priveşte Biserica Unită din Ucrainamospat.ru/index. Protoiereul Vladislav Ţâpin consideră că actul reunificării a fost o refacere a unităţii Bisericii Ortodoxe, ruptă în urma Sinodului Unionist php?lng=1 Serviciul de Comunicare Publică] al Departamentului de la Brest din 1596,însă recunoaşte că mulţi clerici uniţi au fost ucişi sau persecutaţi fără a avea vreo vină în ceea ce priveşte colaborarea cu administraţia germană şi Organizaţia Naţionaliştilor Ucrainieni, acuzaţii ce se aduceau în aceea vreme prelaţilor şi clericilor Bisericii Unite din Ucrainarelaţii externe al Patriarhiei Moscovei.
După moartea lui Stalin , relaţiile dintre Biserică şi Stat au început să se deterioreze din nou. Până la Perestroika, exprimarea publică a convingerilor religioase – creştine sau de alt fel , a fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membri ai Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în mod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socială. În toate universităţile, studenţii trebuiau să urmeze cursul de "Ateism Ştiinţific". În cele din urmă, prin deceniul al optulea, mulţi preoţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, ca şi ai altor culte de altfel, au fost în mod secret angajaţi de către KGB. În acelaşi timp, mulţi oameni au rămas, făţiş sau pe ascuns, credincioşi. În 1987, în Federaţia Rusă, între 40% şi 50% dintre nou-născuţi, (în funcţie de religie), au fost botezaţi şi peste 60% dintre cei decedaţi au avut parte de servicii religioase la înmormântare.==Bibliografie==
La 1 iulie 1957*Pr. Teodor M.Popescu , cele 73 eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ruse din UPr.RTeodor Bodogae, Pr.SGeorge Gh.SStănescu, "Biserica rusă.erau păstorite de 7 mitropoliţiActivitatea ei misionară", din ''Istoria Bisericească Universală'', vol.II, 37 arhiepiscopi şi 29 episcopiEd. Mulţi episcopi Institutului biblic şi clericide misiune Ortodoxă, care au petrecut vreme îndelungată în emigraţieBucureşti, s-au reîntors în patrie în cursul ultimilor ani. 1956
După căderea comunismului şi destrămarea U*Boris Souvarine, ''Stalin.RStudiu istoric al bolşevismului.SProcesul comunismului'' , trad.S., Biserica Rusă va deveni treptat, un factor activ al vieţii sociale şi culturale, patriarhul Alexei al II-lea (Ridiger) Doina Jela Despois,ca şi alţi lideri ortodocşi ruşi, devenind o persoană foarte cunoscutăEd. O problemă foarte sensibilă în istoria Bisericii Ortodoxe Ruse contemporane a fost şi este statutul Bisericii UcrainieneHumanitas, scindată în trei facțiuni concurenteBucureşti, dintre care două reclamă autocefalia, iar una se află sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ruse (aceasta din urmă este cea recunoscută de către comuniunea Bisericilor Ortodoxe).1999
Un punct de cotitură în istoria Bisericii Ortodoxe Ruse a fost anul 1988 – aniversarea mileniului de la Botezul din Kiev*XXX, "Cronica bisericească. Se pare că, în acest moment, guvernul a văzut că eforturile antireligioase au fost făcute fără succes Mărturii ale unităţii poporului şi, în loc de asta, a încercat să folosescă religia pentru a obţine sprijinul populaţieiprestigiului ţării. De-Trecerea la cele veşnice a lungul anului 1988, au avut loc sărbătoriri generoase sprijinite de stat sanctităţii sale Patriarhul Alexei",în Moscova şi în alte oraşe. Mai multe mânăstiri şi biserici au fost redeschise. În mod implicit ''Mitropolia Banatului'', interzicerea propagandei religioase a încetatan XX, aşa cum a încetat prezentarea religiei întrnr. 4-un mod critic sau batjocoritor. Pentru prima oară în Uniunea Sovietică6, Bucureşti, credincioşii au putut urmări la televizor transmisiunile în direct ale slujbelor din cele mai importante catedrale ale ţării1970.
Anul 1989 marchează împlinirea a 400 ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Ruse la treapta de Patriarhat*Pr. În şedinţa Sfântului Sinod din 27Lector Chiril Pistrui, "Biserica Ortodoxă Rusă 1918-28 decembrie 19881958", prezidată de Sanctitatea Sa Pimenîn ''Mitropolia Ardealului'', an V, nr.1-2, Patriarhul Moscovei şi al întregii RusiiSibiu, a fost numită o Comisie pentru pregătirea aniversării celor 400 ani de Patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Ruse1960.
Deşi regimul monarhic ţarist a avut o influenţă sufocantă asupra Bisericii Ruse*Diac. Asist. I. Chivu, ruşii aveau stat şi biserică organizate liber şi condiţii materiale de dezvoltare culturală şi bisericească neasemuit mai avantajoase "Din viaţa bisericilor ortodoxe surori. Biserica Ortodoxă Rusă", în ''Biserica Ortodoxă Română'', an CVII, nr. 7- ea a fost cea mai înfloritoare Biserică dintre Bisericile ortodoxe10, Bucureşti, 1989.
BIBLIOGRAFIE== A se vedea şi ==*[[Biserica Ortodoxă]]*[[Istoria creştinismului]]*[[Cezaropapism]]*[[Hlîsti]]
Pr. Teodor M.Popescu ,Pr.Teodor Bodogae, Pr.George Gh. Stănescu, "Biserica rusă. Activitatea ei misionară", ==Vezi şi==*[[Lista Întâistătătorilor din ''Istoria Bisericească Universală'', vol.II, Ed.Institutului biblic şi de misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1956Rusia]]
Boris Souvarine, ==Legături externe==*[http://www.mospat.ru/?lng=1 Situl web oficial al '''Bisericii Ortodoxe Ruse'''Stalin]*[http://ro.orthodoxlinks.info/orthorus/ Biserica Ortodoxă Rusă]*[http://www.pravoslavie.ru/english/ Pravoslavie.Ru]*[http://eng.sedmitza.ru/ Sedmitza.Ru]*[http://www.mospat.ru/index.php?lng=1 Biserica Ortodoxă Rusă] - site oficial în limba engleză.*[http://www.patriarchia.ru/ Patriarchia. Studiu istoric RU] - portalul oficial al bolşevismuluiPatriarhiei Moscovei (doar în limba rusă)* [http://www.cnewa.org/ecc-bodypg. Procesul comunismului'' aspx?eccpageID=17&IndexView=toc Eastern Christian Churches: The Orthodox Church of Russia], articol de Ronald Roberson, tradpreot şi istoric romano-catolic.Doina Jela Despois<!--- * [http://www.pravos.org/index.htm Commission Dialogue Moscow Patriarchate-Church outside Russia] --->*[http://www.risu.org.ua/library/doc/MP_canter.pdf Canonical Territory of the Moscow Patriarchate: An Analysis of Contemporary Russian Orthodox Thought], Edde Pr. Dr. J. HumanitasBuciora, Bucureşti(o lucrare critică despre acţiunile Patriarhiei Moscovei în afara Rusiei)*[http://www.orthodoxa.org/GB/orthodoxy/canonlaw/russianterritory.htm The Russian Canonical Territory], 1999pe siteul Bisericii Estoniei (o critică a acţiunilor Patriarhiei Moscovei în Estonia).
XXX, "Cronica bisericească. Mărturii ale unităţii poporului şi prestigiului ţării. Trecerea la cele veşnice a sanctităţii sale Patriarhul Alexei", în ''Mitropolia Banatului'', an XX, nr. 4-6, Bucureşti, 1970.{{Biserici}}
Pr.Lector Chiril Pistrui, "Biserica Ortodoxă Rusă 1918-1958",în ''Mitropolia Ardealului'', an V, nr.1-2, Sibiu, 1960.
Diac. Asist. I. Chivu, "Din viaţa bisericilor ortodoxe surori. Biserica Ortodoxă Rusă", în ''Biserica Ortodoxă Română'', an CVII, nr. 7-10, Bucureşti, 1989.[[Categorie:Jurisdicții|Rusia]]
fără descrierea modificării
{{Biserică|
name= Biserica Ortodoxă Rusă|
founder= Sf. [[Apostol]] [[Apostolul Andrei(cel Întâi chemat)|Andrei]], Sf. [[Vladimir de din Kiev]]|
independence= 1448 |
recognition= 1589 de către [[Biserica Ortodoxă de Constantinopola Constantinopolului|Constantinopol]] |primate=Patriarhul [[Alexei II Chiril (RidigerGundiaev) al Moscovei|Patriarhul Alexei al II-leaChiril I]]|
hq=Moscova, Rusia|
territory= Rusia, Ucraina, Belarus, Kazakhstan, Moldova (disputat), unele foste republici sovietice|
possessions= Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Australia, China, Franţa|
language=[[slavona veche|Slavona bisericească]]|
music=[[Cântarea rusească]]|
calendar=[[Calendarul Iulian|Iulian (neîndreptat)]]|
website=[http://www.mospat.ru/ Biserica Ortodoxă Rusă]
}}
'''Biserica Ortodoxă Rusă''' (''Русская Православная церковь''), cunoscută şi sub numele de '''Patriarhia Moscovei''', este o biserică ortodoxă [[autocefalie|autocefală]], a cincea în ordinea [[diptic]]elor după [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], [[Biserica din Alexandria|Alexandria]], [[Biserica Antiohiei|Antiohia]] şi [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalim]] şi aflată în comuniune cu acestea. Îşi exercită jurisdicţia asupra creştinilor ortodocşi din Rusia şi din unele ţările slave înconjurătoare, precum şi asupra mai multor [[exarhat]]e şi reprezentanţe patriarhale din întreaga lume. De asemenea, îşi exercită jurisdicţia şi asupra [[Biserica Ortodoxă a Japoniei|Bisericii Japoniei]] şi asupra creştinilor ortodocşi din China. Actualul întâistătător al Bisericii Ruse este Sanctitatea Sa [[Chiril (Gundiaev) al Moscovei|Chiril I]], Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.
Biserica Ortodoxă Rusă şi-a sărbătorit în anul 1988 aniversarea a o mie de ani de existenţă. Biserica Ortodoxă Rusă îşi revendică [[succesiune apostolică|succesiunea apostolică]] de la [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhia de Constantinopol]].
==Jurisdicţie==
În concordanţă cu statutul Bisericii Ortodoxe a Rusiei, jurisdicţia sa include persoanele de confesiune ortodoxă care trăiesc pe [[teritoriu canonic|teritoriul canonic]] al Bisericii Ortodoxe Ruse, anume în Rusia, Ucraina, [[Biserica Ortodoxă Autocefală Rusă|Belarus]], Moldova, Azerbaidjan, Kazahstan, Kîrgîzstan, Letonia, Lituania, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Estonia şi asupra altor creştini ortodocşi care trăiesc în alte ţări şi care au aderat voluntar la această jurisdicţie.
În 1439jurul anului 864, Patriarhul Fotie a trimis la [[Conciliul Kiev (capitala Ucrainei de azi) un episcop, dar acesta a fost oprit de la Florenţa]]propovăduire în anul 878 de cneazul Oleg, la o întâlnire a reprezentanților Bisericilor ortodoxă şi catolicăcare preluase puterea în Kiev, s-a căzut capitala ruşilor de acord asupra condiţiilor reunificării celor două ramuri ale creştinismuluiatunci. Ortodocşii ruşi însă nu Totuşi, influenţe creştine din Bizanţ, Bulgaria şi Scandinavia au fost de acord cu concesiile făcute catolicilor şi Mitropolitul Isidor a fost destituit din poziţia sa. Biserica Ortodoxă Rusă a rămas independentă de faţă de [[Biserica Romano-Catolică|Papa Romei]]continuat să pătrundă în regiune.
În 1448954, Prinţesa [[Olga de Kiev|Olga a Kievului]] s-a botezat, iar aceasta a deschis calea pentru ceea ce a fost numit "cel mai mare eveniment din viaţa bisericii ucrainene şi ruse", botezul cneazului [[Vladimir din Kiev|Vladimir]] şi [[Botezul ruşilor]] din anul 988. Atunci a luat naştere '''Biserica Ortodoxă Rusă '''. Nepotul cneaghinei Olga, Vladimir (980-1015) s-a convertit la creştinism şi s-a căsătorit cu principesa Ana, sora împăratului bizantin. Ortodoxia a devenit independentă şi faţă de Patriarhia de Constantinopolreligia oficială a statului rus până în anul 1917. Mitropolitul Iona, instalat (Influenţa Bisericii se făcea însă simţită atunci mai mult în funcţie de Sinodul Episcopilor Ruşi oraşe; până în 1448secolele XIV-XV, a fost învestit cu titlul de Mitropolit al Moscovei şi al tuturor ruşilor majoritatea zonelor rurale au rămas păgâne).
În 1589decursul secolelor X-XI, mitropolitul Moscovei a devenit primul [[patriarh]] al Moscovei au fost construite numeroase biserici şi al tuturor ruşilor, recunoscăndu-i-se astfel Biserica Ortodoxă Rusă [[autocefalie|autocefalia]]mănăstiri. Celelalte patriarhii ortodoxe (Sfântul [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]], [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|AlexandriaAntonie al Peşterilor Kievului]], [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalim]] şi adus tradiţia monastică [[Biserica Ortodoxă a ConstantinopoluluiMuntele Athos|Constantinopolatonită]]în Rusia (în prezent în Ucraina) i-au recunoscut [[Biserica Ortodoxă Rusă|Moscovei]] dreptul de a exista de sine-stătător ca a cincea biserică-sorăîn 1051.
== A se vedea şi =Biserica Sinodală (1700-1917)===*Începutul secolului al XVIII-lea în Rusia a fost marcat de vastele reformele întreprinse de ţarul Petru I (cel Mare). Aceste reforme nu au lăsat neatinsă nici biserica. După moartea Patriarhului [[Biserica OrtodoxăAdrian al Moscovei|Adrian]]*[[Istoria creştinismului]]*[[Cezaropapism]]*în anul 1700, Petru I a amânat alegerea unui nou patriarh al bisericii, deoarece se temea de un nou Nikon. În anul 1721, el a înfiinţat o administraţie colectivă supremă cunoscută sub numele de Sfântul [[HlîstiSinod]]Guvernant. Constituirea Sinodului nu s-a bazat pe canoanele Bisericii Ortodoxe, ci reproducea modelul sinoadelor ecleziastice protestante din Germania. Membrii Sinodului nu erau aleşi de biserică, ci erau numiţi direct de către ţar, care putea să-i demită după bunul său plac.
În perioada sinodală, Biserica a acordat o atenţie deosebită educaţiei religioase şi misiunii în diferitele provincii ale Rusiei. Pe parcursul a două secole, [[Categorie:Jurisdicţiimisiune|misionarii]]ruşi au călătorit prin întreaga Siberie şi până în Alaska, iar mai apoi în Statele Unite. Multe biserici vechi au fost restaurate şi au fost construitealtele noi.
Unele voci consideră că perioada sinodală a reprezentat pentru Biserica Rusiei perioadă de declin, biserica fiind redusă la o stare de dependenţă completă faţă de stat. Aceştia consideră că perioada sinodală a fost una de occidentalizare forţată şi greşit înţeleasă în arta, muzica şi teologia Bisericii.
Alţii consideră că perioada sinodală a secolului al XVIII-lea a fost mai degrabă una de renaştere a Bisericii Rusiei. Astfel, consideră ei, în această perioadă ruşii au părăsit mişcările religioase şi pseudo-religioase provenind din Apusul acelor vremuri, revenind la străvechea învăţătură a Bisericii celei drept măritoare. De asemenea, ei subliniază faptul că tot atunci Biserica rusă şi-a redobândit dimensiunea misionară. Aceştia afirmă totodată că, în teologie şi spiritualitate, Ortodoxia s-ar fi eliberat de imitarea servilă a Apusului.
Sub domnia lui Alexandru I (1801- BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ -1825), după cucerirea Georgiei, Biserica Ortodoxă de [[Biserica Ortodoxă a Georgiei|aici]] îşi pierde [[autocefalie|autocefalia]], fiind înglobată în Biserica Rusă, cu statutul de [[exarhat]].
În 1700secolul al XIX-lea, după moartea Patriarhului Adrianîn Rusia se dezvoltă un curent de gândire care ia treptat amploare, Petru anume cel Mare (1682-1725) a intervenit în numirea succesorului slavofil; între reprezentanţii acestuia. El operează în 1721 o reformă internă a Bisericii Ortodoxe, prin emiterea ''Regulamentului spiritual''. Între alteleîi amintim pe [[Alexei Homiakov]], desființează rangul patriarhal și stabilește ca Biserica să fie condusă de Sfântul SinodIvan Kireevski, controlat printr-o serie de organisme administrative adiacenteConstantin Aksakov etc. Împăratul (titlul Acest curent de țar, traducere a bizantinului ''kaisar''gândire, e abolit în 1712) devine controlor și capul ''însoţit de facto'' al Bisericii, care, dintrideologia pan-o instituție divino-umanăslavistă şi susţinând pretenţiile expansioniste ale Imperiului rus, este redusă la statutul de departament al Statului. Mai mulți cercetători afirmă redescoperă şi promovează ideea că reformele lui Petru cel Mare erau de inspirație protestantă {{ref}}Moscova era A Treia Romă (şi ultima) şi era astfel menită să devină capitală a unui Imperiu ortodox care ar fi urmat să se extindă asupra întregului spaţiu balcanic şi ortodox.
În secolul al XIX-leaanul 1839 se face revenirea forţată a rutenilor la Ortodoxie, trei episcopi şi 1300 clerici revenind la Biserica Ortodoxă Rusă, un curent de gândire semnificativ în Rusia împreună cu o parte a fost cel slavofil, între ai cărei reprezentanți amintim pe..credincioşilor. AcestaÎn acelaşi timp, însoțit Statul rus duce o politică de ideologia pan-slavistăconvertire la ortodoxie a protestanţilor, vedea Moscova drept A Treia Romă (și ultima)interzicând schimbarea religiei de la Ortodoxie la alte confesiuni, capitală a unui Imperiu iar copiii nou-născuţi rezultaţi din căsătoria între un ortodox menit şi un heterodox urmau să se extindă asupra întregului spațiu balcanic și ortodoxfie obligatoriu de religie ortodoxă. Dreptul la libertatea religioasă este recunoscut de autorităţile ruse abia după 1905.
==Perioada comunistă==Pe durata celei mai mari părţi a secolului al XX-lea, Biserica Ortodoxă Rusă a fost nevoită să coexiste pusă în situaţia de a coexista cu guvernul bolşevic ateu al Rusiei sovietice, apoi al Uniunii Sovietice.
Biserica Ortodoxă Rusă avea să fie din nou reformată, urmărindu-se emanciparea sa măcar relativă faţă de autorităţile laice. Ca urmare a decretului bolşevicilor din anul 1918 privitor la libertatea de conştiinţă şi la separarea Bisericii de stat, Biserica Ortodoxă Rusă dobândeşte dreptul de a-şi desfăşura activităţile de cult, dar spaţiul său de acţiune este limitat exclusiv la acestea, Biserica neavând dreptul de a-şi exercita influenţa asupra cetăţenilor.
În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă, a fost interzisă publicarea de literatură religioasă, au fost omorâţi sau încarceraţi o mare parte dintre episcopii şi clericii ortodocşi, Biserica nemaiavând acces la viaţa publică. Arestările de clerici şi măsurile represive împotriva Bisericii s-au intensificat după anul 1935. În perioada 1937-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma anului 1939 mai existau mai puţin de 100 de parohii în funcţiune, doar patru episcopi şi 4 arhierei-vicari, care au continuat să-şi desfăşoare activităţile religioase în clandestinitate. Constituţia sovietică din 1938 prevedea, în privinţa religiei, doar "libertatea cultului şi a propagandei ''anti''religioase" (subl. noastră).
Instituţional, la sfârşitul anilor '30, Biserica Ortodoxă din URSS se afla în pragul lichidării: baza sa materială, structura organizatorică şi activitatea Sfântului Sinod erau la acea dată aproape inexistente; dispăruse posibilitatea pregătirii de noi preoţi, în timp ce mulţi clerici şi credincioşi erau arestaţi şi deportaţi sau executaţi, iar numărul lăcaşurilor bisericeşti scădea continuu. Mai înainte de Revoluţia rusă existau aproximativ 54.000 de [[parohie|parohii]] şi peste 150 de [[episcop]]i. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost profanate şi lăcaşurile au primit alte întrebuinţări, iar peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncă, în special în perioada marilor epurări din 1936-1937.
Din 1919 însă, guvernul bolşevicanul 1946, viaţa bisericească a instituţiilor externe ale Patriarhiei Moscovei a trecut la o politică sistematică antireligioasă şi antibisericeascăfost condusă de I.P.S.Mitropolit Nicolae al Krutiţelor, care a constat în propagandă exercitat totodată şi acţiuniautoritatea episcopală pentru eparhiile care nu aveau episcopi proprii. În această perioadă, având un vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente rol important în sânul Bisericii. Sunt celebre în acest sens acţiuniile Biserică l-au jucat Secţia de "verificare" relaţii externe a moaştelor din cursul anului 1919, înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de a lupta contra religiei Patriarhiei Moscovei şi Bisericiimitropolitului Nicolae, publicarea unor articole defăimătoare aflat la adresa Bisericii conducerea ei. Primele acţiuni ale acestuia din urmă au constat în presa de largă circulaţie, precum şi crearea cu sprijinul temutei Ceka, restabilirea urgentă a unei grupări "reformatoare"contactelor externe ale Patriarhiei Moscovei, legături lichidate de stat în sânul Bisericii, care anii '30. Procesul a fost mai târziu se va desprindeuşor observabil spre sfârşitul războiului. Astfel, formând aşa- zisa "Biserică Vie", controlată în totalitate de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se pot adăuga şi procesele la Sinodul din ianuarie 1945 au sosit la Moscova reprezentanţi din anii 1919-1920 intentate reprezentanţilor Bisericii sub diverse motivepartea a opt Biserici Ortodoxe autocefale.
[[en:Russian Orthodox Church]]
[[es:Iglesia Ortodoxa de Rusia]]
[[fr:Église de Russie]]
[[ru:Русская Православная Церковь]]
