Modificări

Salt la: navigare, căutare

Îngeri

17.285 de octeți adăugați, 5 septembrie 2014 16:00
m
Diacritice noi
[[Image:Synaxis of the Holy Angels.JPG|right|frame|[[Sobor]]ul Sfinţilor Sfinților Îngeri]]
{{Îngeri}}
Cuvântul '''înger''' înseamnă "mesager" sau "trimis" şi și acest cuvânt exprimă natura serviciului angelic făcut oamenilor. La îngeri ne referim de asemenea ca la "Puteri ale Paradisului fără de trup". Îngerii sunt organizaţi în câteva ordine angelice, sau Ierarhii Îngereşti. Cea mai importantă dintre aceste clasificări este cea făcută de cel ce-şi spunea [[Dionisie Areopagitul]] în secolul al IV-lea sau al V-lea în cartea sa ''Despre ierarhia cerească''.
În această lucrare autorul a intercalat câteva pasaje ambigue din [[Noul Testament]], în special [[Epistola către Efeseni|Efeseni]] 6:12 şi [[Epistola către Coloseni|Coloseni]] 1:16, pentru a construi o schemă din trei Ierarhii, Sfere şi Triade de îngeri, fiecare Ierarhie conţinând trei Ordine sau Grupuri. În ordine descrescătoare a puterii, acestea sunt:
==Tipologie== Îngerii sunt organizați în câteva ordine angelice, sau Ierarhii Îngerești. Cea mai importantă dintre aceste clasificări este cea făcută de cel ce-și spunea [[Dionisie Areopagitul]] în secolul al IV-lea sau al V-lea în cartea sa ''Despre ierarhia cerească''.  [[Image:Synaxis of the Bodiless Powers - Nine Orders.jpeg|thumb|left|200px|Cele nouă cete îngerești.]]În această lucrare autorul a intercalat câteva pasaje ambigue din [[Noul Testament]], în special Efeseni 6:12 și Epistola către Coloseni 1:16, pentru a construi o schemă din trei Ierarhii, Sfere și Triade de îngeri, fiecare Ierarhie conținând trei Ordine sau Grupuri. În ordine descrescătoare a puterii, acestea sunt <ref>Apud Dionysius the Areopagite, [http://www.esoteric.msu.edu/VolumeII/CelestialHierarchy.html The Celestial Hierarchy], cap. VI-IX.</ref>: *'''Prima Ierarhie:'''**''[[Serafim]]ii''(gr. Σεραφείμ)**''[[Heruvim]]ii''(gr. Χερουβείμ)**''[[Tron]]urile''(gr. Θρόνους)
*'''A doua Ierarhie:'''
**''[[PuteriStăpâniri]]le''(gr. Κυριότητες) **''[[StăpâniriVirtuțile (îngerești)|Virtuțile]]le''(gr. Δυνάμεις) **''[[PrincipatePuteri]]le''(gr. Εξουσίες)
*'''A treia Ierarhie:'''
**''[[Virtuţile (îngereşti)|VirtuţilePrincipate]]le''(gr. Αρχές)**''[[Arhanghel]]ii''(gr. Αρχάγγελους)**''[[Înger]]ii''(gr. Αγγέλους)
Încercaţi Încercați comparaţi comparați acest model al [[Trinitate|TrinităţiiTrinității]] din Lumea Imaterialălumea imaterială, neîntrupată şi și invizibilă cu cel existent în lumea noastră întrupată, materială şi și vizibilă:
*'''SpaţiuSpațiu:'''
**''Lungime''
**''Lărgime'' sau ''LăţimeLățime''**''ÎnălţimeÎnălțime'' sau ''Adâncime''
*'''Timp:'''
**''Trecut''
**''Gaze''
Cu toate acestea, trebuie să fim un pic precauţi precauți să nu luăm modelul numitului Dionisie la modul concret, căci el este singura sursă pe care sursele disponibile nu concordă cu privire la structurarea ierarhiei cerești. <ref> Astfel, Sf. [[Ioan Damaschinul]] propune (în ''Despre credința ortodoxă'') o clasificare asemănătoare. Pentru o avem pentru un asemenea sistem comparație între diferitele ierarhii propuse de clasificareteologi ortodocși și catolici din perioada medievală, a se vedea [http://en.wikipedia.org/wiki/Christian_angelic_hierarchy#Choirs_scheme_in_medieval_theology w:Choirs scheme in medieval theology] </ref>. Autorul însuşi însuși a fost un avocat destul de imparţial imparțial al [[apofatism]]ului, care insistă mai mult asupra unei descrieri negative a lui [[Dumnezeu]]. TotuşiTotuși, mulţi mulți l-au acuzat pe autor că a pendulat între Ortodoxie şi și Neoplatonism, un sistem filozofic grecesc păgân; aceşti acești critici spun că cele trei grupuri de câte trei a ierarhiei angelice derivă din [[Neoplatonism]]::''Conceptul elenic elenistic al lumi lumii ca "ordine" și "ierarhie"," stricta diviziune a lui Platon între lumile "inteligibile":''şi și "sensibile" şi și gruparea neoplatonică a fiinţelor ființelor în "triade" reapare în scrierile faimoase ale unui:''unui misterios scriitor de la începutul secolului al VI-lea care a scris sub pseudonimul de Dionisie Areopagitul.''<ref>''Teologia Bizantină: Orientări istorice şi și teme doctrinare'' de Dr. [[John Meyendorff]]. New York: Fordham University Press, 1974, p. 27. ISBN 0-8232-0967-9.</ref>
Mai mult, comparaţia spaţiului comparația spațiului ceresc cu cel terestru cade dacă luăm în considerare ştiinţa știința modernă care ne povesteşte povestește despre cea de-a patra categorie de materie şi și de un număr discutabil de dimensiuni (vezi "Teoria Sforii" pentru cei interesaţiinteresați). Acestea fiind zise, acest articol nu este scris pentru a discredita în totalitate pe cel care a publicat sub pseudonimul de Dionisie şi și care a fost foarte stimat până în zilele noastre de numeroşi numeroși [[Părinţi Părinți ai Bisericii]] şi și de [[teolog]]i.
==Învăţătura Învățătura ortodoxă despre îngeri==Ca şi și întreaga [[creaţie]]creație, îngerii sunt creaţi creați de Dumnezeu, din nimic, nu din ceva preexistent şi și nici din fiinţa ființa lui Dumnezeu. Învăţătura Învățătura Bisericii despre îngeri are la baza datele Sfintei Scripturi. Chiar dacă referatul biblic despre creaţie creație nu vorbeşte vorbește în mod precis, determinat, despre crearea îngerilor, acest adevăr este exprimat prin cuvintele: "La început a făcut Dumnezeu cerul şi și pământul" ([[Facere]] 1, 1). Cerul înseamnă lumea spirituală a puterilor cereşticerești, a îngerilor, iar pământul, lumea materială. Existenţa Existența îngerilor este afirmată, însă, în mod clar, şi și în multe locuri din [[Sfânta Scriptură]], de la prima ei carte până la ultima. Astfel, după scoaterea din rai a primilor oameni, îngerii păzeau drumul spre [[pomul vieţiivieții]] (Facere 3, 24), un înger a oprit pe [[Avraam]] de a jertfi pe fiul sau [[Isaac]] (Facere 22, 11) ; Iacob vede în vis, la Betel, îngeri ai lui Dumnezeu suindu-se şi și coborând pe o scara între cer şi și pământ (Facere 28, 12-13) ; îngerul Domnului se arată lui Balaam (Numeri 22, 22 şi și următoarele).
Îngerii slujesc lui Iisus după ispita din pustie (Matei 4, 11) şi și tot un înger Îl întăreşte întărește în grădina din Ghetsimani (Luca 22, 43). îngerii vestesc femeilor mironosiţe mironosițe învierea lui Hristos (Matei 28, 2-8 ; Marcu 16,  5-8 ; Luca 24, 4-8 ; Ioan, 20, 12) ; un înger se arată [[apostoli]]lor la [[înălţareÎnălțarea Domnului|înălțare]] şi și le anunţă anunță a doua venire întru mărire a Mântuitorului ([[Fapte]] 1, 10, 11).
Starea morală actuală a îngerilor buni este una de sfinţenie şi sfințenie și de ne-păcătuire, dar nu prin însăşi însăși natura lor, ci prin harul divin. Conlucrând cu harul divin, îngerii s-au desăvârşit desăvârșit în bine, aşa așa încât nu pot sa păcătuiască. Deci nepăcătuirea îngerilor este rezultatul rezistenţei rezistenței lor faţă față de ispite, al persistenţei persistenței în bine şi și al întăririi prin harul dumnezeiesc.
==Îngerii în Biblie==
===ÎnfăţişăriÎnfățișări=== [[Image:Archangel Gabriel fresco.jpg|thumb|left|[[Gavriil (Arhanghelul)|Arhanghelul Gavriil]] (frescă)]]Ei pot apărea în vis oamenilor sau pot lua înfăţişare înfățișare omenească. Îngerii pot apărea în [[vis]] cum i se întâmplă lui [[Dreptul Iosif|Iosif]] când un înger îi vestește nașterea lui Iisus (Mt1.18-24, Lc2.16). Un alt înger îi spune tot în vis să fugă în Egipt pentru că Irod va căuta pruncul să-l omoare și apoi să se reîntoarcă în țară pentru că Irod murise.(Mt2.13-21) Îngerii pot lua înfățișare omeneascăprecum cei doi bărbați care-l vizitează pe Lot și care, convingându-se de [[homosexualitatea|stricăciunea sexuală]] a locuitorilor Sodomei, distrug [[homosexualitatea|Sodoma]] și Gomora (Fac19.1-29). [[Iacov]] se întâlnește cu niște îngeri în locul pe care avea să-l numească Mahanaim(Tabără îndoită), aici împăcându-se cu Esau, fratele său. (Fac32.1-33.11). Aravna Iebusitul vede îngerul care ucisese prin ciumă 70 000 de oameni în Israel ca pedeapsă pentru [[păcat]]ul lui [[David]].(1Cron21.20) ===Îngerii le spun oamenilor credincioși ce să facă=== Doi îngeri îi spun lui [[Lot]] să plece cu familia lui din Sodoma pentru a-și salva viețile (Fac19.12-13). Un înger îi spune lui [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] să le zică solilor împăratului Samariei, Ahazia că acesta va muri. În [[Cartea lui Iov]] Elihu vorbește de un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze (Iov33.23-30) [[Apostolul Matei|Matei]] relatează cum, aflând că logodnica sa este însărcinată, Iosif, bărbatul [[Fecioara Maria|Mariei]], deoarece era un om neprihănit, și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii și -a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, și i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la [[Duhul Sfânt]]. Ea va naște un Fiu, și -i vei pune numele [[Iisus]], pentru că El va mântui pe poporul Lui de [[păcat]]ele sale.``Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; și a luat la el pe nevastă-sa. Și el i -a pus numele Iisus (Mt1.18-24, Lc2.16) Un înger i se arată lui [[Dreptul Iosif]] în vis și îi spune să plece cu pruncul Hristos și cu mama Lui și să fugă și să rămână în Egipt până îi va da de știre din nou pentru că Irod avea să caute Pruncul să-l omoare. După moartea lui Irod (care masacrase toți pruncii de parte bărbătească de până la doi ani), îngerul îi apare din nou în vis lui Iosif și îi spune să se reîntoarcă în țara lui Israel căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului, ceea ce Iosif face întocmai. (Mt2.13-21) La sfârșitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze în spre ziua dintâi a săptămânii, [[Maria Magdalena|Maria Magdalena]] și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit și a prăvălit piatra de la ușa mormântului, și a șezut pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui, și au rămas ca niște morți. Dar îngerul a luat cuvântul, și a zis femeilor: ,,Nu vă temeți; căci știu că voi căutați pe Iisus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniți de vedeți locul unde zăcea Domnul; și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a [[învierea|înviat]] dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veți vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.``(Matei 28.1-7, Lc 24.23). [[Corneliu]] era om cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe [[mila|milostenii]] norodului, și se ruga totdeauna lui [[Dumnezeu]]. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, și i -a zis: ,,Cornelie!`` Corneliu s-a uitat țintă la el, s-a înfricoșat, și a răspuns: ,,Ce este, Doamne?`` Și îngerul i -a zis: ,,Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și -a adus aminte de ele. Trimete acum niște oameni la Iope, și cheamă pe Simon, zis și [[Apostolul Petru|Petru]]. El găzduiește la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îți va spune ce trebuie să faci.`` (FA 10.3,7,22) Un înger îi zice lui [[Apostolul Filip|Filip]] să meargă spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, unde întâlnește un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor iar apoi duhul îi spune să ajungă carul acestuia și Filip îi lămurește un pasaj din [[Sfânta Scriptură|Scriptură]] unde era vorba despre Iisus și apoi, dând peste o apă, îl botează pe acesta căci famenul mărturisește [[credința]] sa că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. (FA8.26,29) Un înger îi spune lui [[Apostolul Pavel|Pavel]], aflat pe o corabie în mijlocul unei furtuni grozave să nu se teamă căci Dumnezeu are în plan ca el să stea în fața Cezarului și îi mai spune că Dumnezeu îi dăruiește lui pe toți cei din corabie, asigurându-l astfel că și ceilalți vor scăpa. Iar Pavel le spune celor de pe corabie acest lucru îndemnându-i să se liniștească. (Fa27.21-26) ===Îngerii vestesc viitorul===Îngerii îi spun lui Lot că vor nimici Sodoma (Fac19.13). Un înger îi vestește lui Ilie că are un drum lung de făcut(3Regi 19.3-8). Un înger îi vestește lui Ilie că Ahazia va muri. Un înger îi vestește Lui Iosif nașterea lui Iisus și faptul că acesta va mântui poporul de păcatele sale(Mt1.18-24 Lc2.16). Un înger îi vestește lui Iosif că Irod va căuta pruncul să-l omoare (Mt2.13). Un înger îi vestește lui Zaharia nașterea lui Ioan Botezătorul și-l pedepsește pentru necredință (Lc1.8-25). [[Gavriil (Arhanghelul)|Îngerul Gavriil]] o anunță pe fecioara Maria că este binecuvântată între femei pentru va avea un fiu de la Duhul Sfânt care va fi chemat Fiul lui Dumnezeu și o anunță că Elisabeta, rudenia ei are deja un fiu care este în a șasea lună. (Lc1.26-38). Un înger se înfățișează unor păstori cărora le vestește nașterea Mântuitorului, le spune semnul după care îl vor cunoaște: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle.`` Și deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, și zicând: ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.`` După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alții: ,,Haidem să mergem până la Betleem, și să vedem ce ni s-a spus și ce ne -a făcut cunoscut Domnul.`` (Lc2.1-15) ===Îngerii îi întăresc pe oamenii credincioși în încercări, păzindu-i în toate căile lor, izbăvindu-i din mari pericole=== ====Îngerul păzitor====[[Iisus]] le spune ucenicilor că îngerii acestor micuți copilași [[smerenia|smeriți]] care [[credința|cred]] în El văd pururea fața lui Dumnezeu care este în ceruri. (Matei 18.1-11) Chiar înainte de arestare, în timp ce Iisus se ruga zicând: ,,Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.`` Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să -L întărească. (Lc22.43) [[Ucenic]]ii săi dormeau la momentul acela. ====Îngerii îi păzesc pe oamenii credincioși în toate căile lor====Psalmistul arată că grație faptului că cineva își face din [[Dumnezeu]] adăpost și turn de scăpare, Dumnezeu va porunci îngerilor săi să-l păzească în toate căile sale; ei îl vor duce de mâini ca nu cumva piciorul să-și lovească de vreo piatră și va păși peste lei și năpârci și va călca peste pui de lei și peste șerpi.(Ps91.1-9-13)'''Un înger îi izbăvește din primejdie pe trei iudei credincioși aruncați în foc''' Aruncându-i într-un cuptor pe trei iudei ( Șadrac, Meșac și Abed-Nego) care nu vroiau [[închinarea la dumnezei străini|să se închine unui chip de aur]] făcut de el, Nebucadnețar vede că aceștia umblă slobozi și nevătămați prin cuptor fiind însoțiți de cineva care avea o față de fiu de Dumnezeu. Atunci îi scoate de acolo și spune ,,Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său și a izbăvit pe slujitorii Săi cari s-au [[credința|încrezut]] în El, au călcat porunca împăratului și [[mucenic|și-au dat mai degrabă trupurile]] lor decât să slujească și să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor! După aceea, împăratul a înălțat pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego la mare cinste, în ținutul Babilonului.(Daniel 3) '''Un înger închide gura leilor și Daniel rămâne nevătămat''' Pentru că nu puteau să-i găsească vreo vină, cei din anturajul lui Dariu îi propun împăratului să dea o poruncă împărătească prin care oricine se închină vreunui alt Dumnezeu sau altui om afară de Dariu să fie aruncat în groapa cu lei. Acesta acceptă, oamenii împăratului îl pândesc pe [[Daniel]] și îl pârăsc la împărat care, mâhnit, vrea să-l scape dar până la urmă îl aruncă în groapa cu lei zicând că Dumnezeul căruia îi slujea să-l scape. Și așa se întâmplă. Dimineața îl găsește pe Daniel nevătămat care îi spune că îngerul Domnului a închis gura leilor pentru că a fost găsit nevinovat înaintea Lui. (Daniel 6) ===Îngerii sunt grabnici ajutători=== Un înger îi lasă lui [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un ulcior cu apă în două rânduri pentru a-l întări pentru lungul drum (de 40 zile) până la Horeb( 3Regi 19.3-8) '''Un înger îi eliberează pe apostoli'''
Îngerii pot apărea în Marele preot și cei din partida [[saduchei]]lor, [[invidia|invidioși]] pe semnele, [[visminune|minunile]] cum i se întâmplă lui și [[Dreptul Iosifboala|Iosifvindecările]] când făcute de apostoli îi întemnițează pe aceștia dar un înger îi vesteşte naşterea lui Iisus (Mt1.18al Domnului a deschis ușile temniței, noaptea, i -a scos afară, și le -a zis: ,,Duceți-24vă, stați în Templu, Lc2și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia.16). Un alt înger îi spune tot `` Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis de dimineață în vis Templu, și au început fugă în Egipt pentru că Irod va căuta pruncul să-l omoare şi apoi învețe pe norod. Marele preot și cei ce erau cu el, au venit pe neașteptate, au adunat [[Sobor]]ul și pe toată bătrânimea fiilor lui Israel, și au trimes la temniță se reîntoarcă în ţară pentru că Irod muriseaducă pe apostoli.(Mt2FA5.13-2119)
Îngerii pot lua înfăţişare omenească precum cei doi bărbaţi care-l vizitează pe Lot şi care, convingându-se '''Petru eliberat din închisoare de [[homosexualitate|stricăciunea sexuală]] a locuitorilor Sodomei, distrug [[Sodoma]] şi Gomora (Fac19.1-29). [[Iacov]] se întâlneşte cu nişte îngeri în locul pe care avea să-l numească Mahanaim(Tabără îndoită), aici împăcându-se cu Esau, fratele său. (Fac32.1-33.11). Aravna Iebusitul vede îngerul care ucisese prin ciumă 70 000 de oameni în Israel ca pedeapsă pentru [[păcat]]ul lui [[David]].(1Cron21.20)înger'''
===Îngerii le spun oamenilor credincioşi În noaptea zilei când avea de gând Irod să -l înfățișeze la judecată, Petru dormea între doi ostași, legat de mâini cu două lanțuri; și niște păzitori păzeau temnița la ușă. Și iată, un înger al Domnului a stătut lângă el pe neașteptate, și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe [[Apostolul Petru|Petru]], lovindu -l în coastă, și i -a zis: ,,Scoală-te, iute!`` Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini. Apoi îngerul i -a zis: ,,Încinge-te, și leagă-ți încălțămintele.`` Și el a făcut așa. Îngerul i -a mai zis: ,,Îmbracă-te în haină, și vino după mine.`` Petru a ieșit afară, și a mers după el, fără să știe dacă ce să facă===făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întâia și a doua, au ajuns la poarta de fer, care dă în cetate, și ea li s-a deschis singură; au ieșit, și au trecut într-o uliță. Îndată, îngerul a plecat de lângă el. Când și -a venit Petru în fire, a zis: ,,Acum văd cu adevărat că Domnul a trimes pe îngerul Său, și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul Iudeu.`` (FA12.7-11)
Doi îngeri îi spun lui '''Îngerii, duhuri slujitoare''' [[LotImage:Synaxis of the Archangels.jpg|thumb|right|Soborul Netrupeștilor Puteri]] Îngerii sunt ,,toți duhuri slujitoare trimese plece cu familia lui din Sodoma îndeplinească o slujbă pentru a-şi salva vieţile cei ce vor moșteni [[mântuirea]]”(Fac19Evrei 1.121-1314). Un înger îi spune lui [[Ilie TesviteanulApostolul Ioan|IlieIoan]] să le zică solilor împăratului Samarieinu se închine lui căci el este ,, Ahazia că acesta va muri. În [[Cartea lui Iov]] Elihu vorbeşte de un înger mijlocitor pentru elîmpreună slujitor cu tine, și cu frații tăi, proorocii, unul și cu cei ce păzesc cuvintele din miile acelea, care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze cartea aceasta’’ și îi spune să se închine lui Dumnezeu.``(Iov33Apoc22.238-309)
===Îngerii vindecători===La scăldătoarea Betezda, lângă Poarta Oilor, în Ierusalim zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, cari așteptau mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se pogora, din când în când, în scăldătoare, și turbura apa. Și cel dintâi, care se pogora în ea, după turburarea apei, se făcea sănătos, orice [[Apostolul Mateiboala|Mateiboală]] relatează cum, aflând că logodnica sa este însărcinată, Iosif, bărbatul ar fi avut. (Ioan 5.4). Acolo [[Fecioara Maria|MarieiIisus]], deoarece era se întâlnește cu un om neprihănit, şi nu voia s-o facă care era bolnav de 38 de ruşine înaintea lumii şi ani care se plânge că n-a pus de gând sare pe nimeni să-o lase l arunce în scăldătoare și altul se băgă înaintea lui. Mântuitorul îl vindecă pe ascunsloc. Dar ===Îngerii se implică real în luptă pe când pământ și în cer===Dumnezeu îi spune lui [[Moise]] să se gândea el la aceste lucrurisuie în țara pe care a jurat că o va da [[Avraam]], i s-a arătat în vis lui [[Isaac]] și lui [[Iacov]] căci El va trimite un înger al Domnului, şi i -pentru a zis: izgoni pe Cananiți,Amoriți,IosifeHetiți, fiul lui DavidFereziți, nu te teme Heviți și Iebusiți. (Exod.33.1-2). Când au venit iei la tine -l aresteze pe Iisus Și unul din cei ce erau cu Iisus, a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe Mariarobul marelui preot, nevastăși i -taa tăiat urechea. Atunci Iisus i -a zis: ,, Pune-ți sabia la locul ei; căci toți cei ce s-a zămislit în eascot sabia, este de la [[Duhul Sfânt]]sabie vor pieri. Ea va naşte un FiuCrezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, şi care Mi-i vei ar pune numele îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini [[IisusSfânta Scriptură|Scripturile]], pentru cari zic El va mântui pe poporul Lui de [[păcat]]ele sale.așa trebuie să se întâmple?``Când s-În clipa aceea, Iisus a trezit Iosif din somnzis gloatelor: ,,Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În toate zilele ședeam în mijlocul vostru, și învățam norodul în Templu, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el și n-ați pus mâna pe nevastăMine. Dar toate aceste lucruri s-saau întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin prooroci. Şi el i `` Atunci toți ucenicii L-a pus numele Iisus au părăsit și au fugit.(Mt1Matei 26.1851-24, Lc2.1656)
Un înger i se arată [[Mihail (Arhanghelul)|Mihail]] și îngerii lui l-au învins pe [[Iosifdiavol|balaurul]] în vis şi îi spune să plece cu pruncul Hristos şi cu mama Lui şi să fugă şi să rămână în Egipt până îi va da de ştire din nou pentru că Irod avea să caute Pruncul să-l omoare. După moartea (Cel Rău) și pe îngerii lui Irod (duhurile necurate) care masacrase toţi pruncii de parte bărbătească au fost aruncați pe pământ(Apoc12.7-10).Un înger l-a legat pe Cel Rău pentru mii de până la doi ani); acesta va fi dezlegat apoi pentru puțină vreme, îngerul îi apare din nou va amăgi pe unii dar în vis lui Iosif şi îi spune să se reîntoarcă final va fi aruncat în ţara lui Israel căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Prunculuiiezerul de foc și de pucioasă, unde este și fiara și proorocul mincinos, și vor fi chinuiți acolo zi și noapte, ceea ce Iosif face întocmaiîn vecii vecilor. (Mt2Apoc20.131-2110)
La sfârşitul zilei Sabatului===Îngerii pot și pedepsi pe cei necredincioși===Îngerii îi lovesc cu orbire pe cei care erau la ușa casei lui Lot care vroiau să spargă ușa și să se împreuneze cu ei (care aveau înfățisare omenească).(Fac19.11) Îngerii nimicesc Sodoma, când începea făcând se lumineze plouă pucioasă și foc din cer. (Fac19.13,24) Îngerul Domnului ucide prin ciumă 70 000 de oameni în spre ziua dintâi Israel pentru păcatul lui [[David]] de a fi inițiat o numărătoare a săptămâniipoporului și în momentul când se pregătea să nimicească de tot Israelul, lui Dumnezeu I se face [[Maria Magdalenamila|Maria Magdalinamilă]] şi cealaltă Marie au venit și poruncește ca îngerul să-și tragă mâna și vadă mormântulse oprească. Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un ( 2Sam24, 1 Cron 21). Un înger al îl pedepsește pe trufașul Sanherib care batjocorise Numele Domnului sși ucide 185 000 de oameni din tabăra acestuia într-a pogorât din cero singură noapte, a venit şi a prăvălit piatra protejând Israelul lui [[Iezechia]] și împlinind profeția lui [[Isaia]]. Sanherib este forțat apoi să se întoarcă la Ninive unde este omorât de la uşa mormântuluifiii săi, şi a şezut pe eacând se ruga în templu.(4Regi 19. Înfăţişarea lui era ca fulgerul20-37, şi îmbrăcămintea 2Cron32.21). Psalmistul se roagă lui albă ca zăpadaDumnezeu să trimită îngerul său spre cei care vor să-i ia viața și acesta să-i gonească și să-i urmărească. (Ps35.5-6). Străjerii au tremurat Psalmistul vorbește de o droaie de îngeri aducători de frica luinenorociri, şi referindu-se la aceia care au rămas ca nişte morţideclanșat cele 10 urgii ale lui Dumnezeu împotriva lui Faraon. (Ps78.42-49-51). [[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Apocalipsa]] vorbește de șapte îngeri care țineau cele șapte urgii pregătite pentru necredincioși. Dar îngerul (Apoc15) Într-o zi anumită, Irod s-a luat cuvântulîmbrăcat cu hainele lui împărătești, şi a zis femeilor: ,,Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi șezut pe Iisusscaunul lui împărătesc, care a fost răstignitși le vorbea. Nu este aici; Norodul a înviatstrigat: ,,Glas de Dumnezeu, după cum zisese. Veniţi nu de vedeţi locul unde zăcea Domnul; şi duceţiom!``Îndată l-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a [[învierea|înviat]] dintre cei morţi. Iată lovit un înger al Domnului, pentru El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veţi vedeanu dăduse slavă lui Dumnezeu. Iată că v-am spus lucrul acestaȘi a murit mâncat de viermi.``(Matei 28.1-7, Lc 24FA7.2321).
[[Corneliu]] era om cucernic şi temător de Dumnezeu===Legea și Apocalipsa au fost trimise prin îngeri===Lui Moise i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, împreună cu toată casa luiîn para focului unui rug. El făcea multe [[milaApostolul Ștefan (Întâiul-mucenic)|milosteniiȘtefan]] noroduluiarată ca lui Moise i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, şi se ruga totdeauna lui [[Dumnezeu]]în para focului unui rug. Pe la ceasul al nouălea din zi, Când l -a văzut lămurit într, s-o vedenie a mirat de arătarea aceasta; și, pe un înger al lui Dumnezeu că când se apropia să vadă ce este, a intrat la elauzit glasul Domnului, şi care i -a zis: ,Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac,Cornelie!și Dumnezeul lui Iacov.`` Corneliu sȘi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite. Domnul i -a uitat ţintă la elzis: , sScoate-a înfricoşatți încălțămintea din picioare, şi a răspuns: căci locul pe care stai,este un pământ sfânt.(FA7.30,Ce 35). El (Moise) esteacela care, Doamne?`` Şi în adunarea Israeliților din pustie, cu îngerul , care i -a zis: vorbit pe muntele Sinai, și cu părinții noștri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. (FA7.38)Ștefan îi mustră pe evreii necredincioși,ai căror urmași erau marele preot și saducheii care-l acuzau,Rugăciunile şi milosteniile tale sspunându-le că ei au primit Legea dată prin îngeri și n-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi păzit-a adus aminte de eleo. (FA7. Trimete acum nişte oameni la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi 53) [[Apostolul Petru|PetruPavel]]. El găzduieşte la un omspune că Legea , numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea faci.vină ,,Sămânța`` , căreia îi fusese făcută făgăduința; și a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.”(FA 10Ga3.19).3În Epistola către evrei apostolul arată: ,7,22Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit’’(Evrei 2.2)În [[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Cartea apocalipsei]] se arată că descoperirea despre sfârșitul lumii a fost făcută trimițând un înger la [[apostolul Ioan]]. (Apoc1.1-2)
Un înger ===Îngerii și Dumnezeu===Îngerii sunt tari în putere, împlinesc poruncile lui [[Dumnezeu]], ascultă de glasul cuvântului Lui, binecuvântează pe Dumnezeu. (Ps103.20) și îl laudă (Ps148.2). După ce biruiește și a treia și ultima ispită, [[diavol|Cel Rău]] îl lasă și deodată vin la Iisus niște îngeri să-I slujească. (Matei 4.11, Mc1.13) Iisus îi zice spune lui [[Nataniel]], israelitul în care nu era vicleșug și lui [[Apostolul Filip|Filip]] să meargă spre miazăzi: ,,Adevărat, adevărat vă spun, că, de-acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gazaîngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul omului.``(Ioan1.51) Și fără îndoială, unde întâlneşte un famen cu mare putere la împărăteasa Candace este taina evlaviei... ,,Cel ce a fost arătat în trup, a Etiopienilor iar apoi duhul îi spune să ajungă carul acestuia şi Filip îi lămureşte un pasaj din fost dovedit neprihănit în [[Sfânta ScripturăDuhul Sfânt|ScripturăDuhul]] unde era vorba despre Iisus şi apoi, dând peste o apăa fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.``(1Tim3.16)===Numărul îngerilor===Numărul îngerilor este de foarte mare (Evrei12.22, îl botează pe acesta căci famenul mărturiseşte Apoc5.11). [[credinţaApostolul Ioan]] relatează în Apocalipsa sa faptul Iisus este Fiul lui Dumnezeua auzit glasul unor îngeri și ,,era numărul lor zeci de mii de zeci de mii și mii de mii. (FA8.26,29)"
Un înger îi spune lui ===Îngerii sunt secerătorii de la sfârșitul veacului===[[Apostolul Pavel|PavelIisus]]le spune ucenicilor că la a doua venire a Sa (despre care nici îngerii nu știu când va fi- Matei 24.36, aflat Mc13.32) vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu o corabie în mijlocul unei furtuni grozave să nu mare slavă, (Matei 24.31) însoțit de îngerii săi. (Matei 16.27, Mat 25.31, Mc8.38, Lc9.26, 2Tes1.7). Atunci pe oricine Îl va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; dar cine se teamă căci va lepăda de El înaintea oamenilor, va fi lepădat și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu are .(Lc12.8,9). Hristos va trimete pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare, și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.(Matei 24.31, 13.27). Îngerii sunt secerătorii de la sfârșitul veacului care vor arunca pe cei ce au săvârșit fărădelegea în cuptorul aprins al [[iad]]ului, acolo unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților, în plan timp ce cei neprihăniți vor străluci ca el să stea soarele în [[rai]], așa cum arată Iisus în [[pilda neghinei]] (Mat13.24-43). În [[pilda bogatului nemilostiv ]] Hristos relatează cum [[sărăcia|săracul]] Lazăr a fost dus de îngeri în faţa Cezarului şi îi mai sânul lui Avraam.(Lc16.22) Hristos le spune că Dumnezeu îi dăruieşte lui pe toţi cei din corabie, asigurându[[farisei]]lor și cărturarilor care-l astfel acuzau şi ceilalţi vor scăpa. Iar Pavel mănâncă cu păcătoșii [[pilda oii rătăcite]] și le spune celor că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de pe corabie acest lucru îndemnânduoameni neprihăniți cari n-i să au nevoie de pocăință și [[pilda banului pierdut]] și apoi le spune că tot așa este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se linişteascăpocăiește. (Fa27Lc15.21-2610)``
== Sursa ==
* ''Orthodox Life'', Vol. 27, Nr. 6 (Nov.-Dec., 1977), pag. 39-47.
* alte surse
==Bibliografie==
#Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7
#Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Valeriu Anania, "Introducere" la Cărțile regilor, pp. 307-308, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2
#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
==Site-uri externe==
*[http://www.orthodoxinfo.com/death/angels2.aspx Învăţăturile Învățăturile Bisericii privind Îngerii]
*[http://www.esoteric.msu.edu/VolumeII/CelestialHierarchy.html ''Ierarhia Cerească'' de Sfântul Dionisos Aeropagitul]
*[http://www.zeitun-eg.net/members_contrib/PopeShenoudaIII_TheANGELS.pdf ''Îngerii'' de H.H. Pope Shenouda III (Format: PDF)]
2.314 modificări

Meniu de navigare