Modificări

Salt la: navigare, căutare

Începutul învățământului teologic românesc

100 de octeți adăugați, 15 aprilie
m
Adăugare legătură
Episcopul [[Chesarie al Buzăului|Chesarie]] n-a putut lua parte la festivitatea deschiderii cursurilor, ci a trimis o scrisoare plină de povățuiri tinerilor seminariști, citită de arhimandritul Eufrosin Poteca. La scurt timp, prin strădaniile episcopului Chesarie, s-a ridicat o clădire nouă pentru seminar, terminată în 1838, folosită până azi cu adaptările și renovările necesare.
Primul director și profesor a fost transilvăneanul Gavriil Munteanu (1812—1869), căruia i se datorează întreaga organizare a școlii. În timp ce era profesor aici, a editat — împreună cu ierodiaconul Dionisie Romano — [[Începuturile presei bisericești românești|ziarul „Vestitorul bisericesc” ]] (1839—1840). În 1845 a ajuns director și profesor la Seminarul din Râmnic, iar în 1850 episcopul [[Andrei Șaguna]] de la Sibiu l-a numit profesor — apoi director — la noul Gimnaziu ortodox român din Brașov.
Locul său la Buzău a fost ocupat tot de un ardelean, Petru Suciu, mai târziu profesor la Facultatea de drept și rector al Universității din Iași. În anii următori au mai fost angajați ca profesori Dimitrie Racoviță, cu studii la Atena, și Dumitru Pîrîianu, cu studii la Kiev și Moscova.
În ultimele patru decenii de stăpânire străină, școlile confesionale românești au fost puse adeseori în situația de a fi desființate sau înstrăinate de către guvernul din Budapesta. Astfel, în 1879 ministrul Cultelor și Instrucțiunii Aug. Trefort a elaborat un proiect de lege pentru introducerea obligatorie a limbii maghiare în școlile primare românești, dar și cu obligația ca toți învățătorii acestora să învețe limba respectivă.
În fața acestei situații, mitropolitul Miron Romanul, în fruntea unei delegații formate din sufraganii săi, vicarul [[Nicolae Popea]] și doi mireni, s-a prezentat la împăratul Francisc Iosif I, prezentându-i un memoriu-protest în acest sens (semnat de cei trei vlădici și nouă reprezentanți ai Congresului național bisericesc), prin care cereau înlăturarea proiectului menționat. S-au prezentat apoi în altă audiență mitropolitul Ioan Vancea de la Blaj și episcopul Victor Mihali de la Lugoj. Împotriva proiectului au luat atitudine hotărâtă principalele [[Începuturile presei bisericești românești|ziare românești]], între care și „Telegraful Român”. Au luat cuvântul împotriva proiectului de lege numeroși deputați români, slovaci, sași, din parlamentul din Budapesta (discuțiile au durat 7 zile).
În cadrul discuțiilor, s-a constatat că existau 2.773 de școli românești (!). În ciuda protestelor deputaților nemaghiari din Parlament, proiectul de lege a fost votat. De aici a fost trimis în Casa magnaților, unde, în numele poporului român, au protestat mitropoliții Ioan Vancea de la Blaj, Miron Romanul de la Sibiu și episcopii Ioan Mețianu de la Arad și Victor Mihali de la Lugoj. Glasurile vlădicilor români au răsunat însă în pustiu, căci legea a fost votată și de Casa magnaților.
2.089 de modificări

Meniu de navigare