2.089 de modificări
Modificări
Adăugare menționare a Dobrogei antice
== Structura articolului ==
După o menționare a perioadei antice și o scurtă prezentare a contextului istoric din secolul XVIII, restul articolului se va concentra îndeosebi pe secolul XIX și pe alocuri pe începutul secolului XX, înainte de Marea Unire.
Astfel, acest articol prezintă mai întâi situația în principatele extracarpatice: seminarul lui [[Veniamin Costachi]] în Moldova și seminarele din Țara Românească (București, Buzău, Argeș, Râmnic). După Unirea Principatelor, se va putea discuta de facultățile de teologie din Iași și din București din noua Românie. Bucovina, fiind ocupată de imperiul austro-ungar, este discutată într-o secțiune separată: acolo se discută măreața universitate din Cernăuți, un institut de importanță internațională.
În sfârșit, se vor discuta școlile confesionale din Transilvania: acestea sunt școli administrate de Biserica din Transilvania, dar nu sunt neapărat școli teologice. Din acest motiv sunt amintite la sfârșitul articolului, dar sunt, în orice caz, strâns legate de restul articolului și de propășirea învățământului teologic românesc.
== Începuturile Dobrogea antică =={{Main|Dobrogea antică}}
Învățământul teologic are rădăcini adânci pe pământurile românești. În secolele III-VI în Dobrogea au fost diverși teologi daco-romani atât printre ierarhi (Sfinții [[Teotim I al Tomisului|Teotim I]], [[Ioan al Tomisului|Ioan]], [[Timotei I al Tomisului|Timotei I]], [[Teotim al II-lea al Tomisului|Teotim II]], ș.a.) cât și printre monahi ([[Ioan Casian]], [[Dionisie Exiguul]], [[Leontie Bizantinul (Dobrogea)|Leontie Bizantinul]], [[Ioan Maxențiu din Dacia Pontică|Ioan Maxențiu]], ș.a.). Mulți dintre aceștia au fost formați la mănăstirile dobrogene, însă nu se cunosc detalii suficiente despre organizarea cursurilor sau despre nivelul de educație al preoților din acea vreme. == Începuturile moderne == Primele încercări cunoscute pentru înființarea unor cursuri speciale de pregătire a viitorilor preoți ortodocși români s-au făcut abia în secolul al XVIII-lea. Sunt cunoscute, în acest sens, măsurile domnitorului Constantin Mavrocordat, care a organizat acele cursuri de 40 de zile la „vlădicie”, adică la reședințele eparhiale, în 1741, iar câțiva ani mai târziu prin convocarea preoților și diaconilor din Iași în biserica curții domnești, unde primeau felurite îndrumări din partea unui [[preot]] cu mai multă învățătură. Măsuri asemănătoare a luat și în Țara Românească.
În 1764 domnitorul Ștefan Racoviță (1764—1765) a rânduit să se înființeze o școală românească pe lângă biserica Sf. Dumitru din Craiova, „pentru învățătura celor străini și a copiilor săraci cari rămân fără părinți și n-are cine le purta grijă pentru învățătura cărții”, precum și „pentru învățătura orânduielilor preoțești a celor ce s-ar alege vrednici de hirotonisit”. Câțiva ani mai târziu, prin cunoscutul hrisov pentru reorganizarea școlilor din Țara Românească al lui Alexandru Ipsilanti (1774–1782), din [[10 ianuarie]] 1776, s-a rânduit să funcționeze și un dascăl la [[Mitropolia Munteniei și Dobrogei|Mitropolie]], care să predea învățăturile trebuincioase celor ce voiau să intre în cinul preoțesc. Nu știm cum au funcționat aceste „cursuri” pentru pregătirea candidaților de preoți și ce rezultate au dat.
