Energiile necreate

Prin cuvintele „energii necreate ale lui Dumnezeu” se înţeleg lucrările felurite ale lui Dumnezeu prin care El lucrează şi a lucrat din veac la facerea şi conducerea lumii văzute şi a celei nevăzute. Prin aceste energii sau lucrări necreate, Dumnezeu mişcă creaţia Sa şi Se mişcă şi El însuşi, rămânând totuşi nemişcat şi neschimbat. Energiile necreate izvorăsc din dumnezeirea comună a celor trei ipostasuri ale Prea Sfintei Treimi. Prin energiile necreate se împărtăşeşte omul de darul lui Dumnezeu, iar nu de fiinţa Sa, care rămâne pururea neatinsa de vreo zidire a Sa văzută sau nevăzută. Aceste energii necreate ale lui Dumnezeu se mai pot numi şi lucrări ale lui Dumnezeu. Ca să înţeleagă oricine felurimea acestor energii sau lucrări necreate ale lui Dumnezeu, trebuie să ştie şi să înţeleagă că la Dumnezeu energiile Duhului Sfânt sunt nenumărate.Din aceste multe energii este bine a cunoaşte măcar pe unele din ele, care sunt:  puterea Sa cea atotcreatoare şi nemărginită (Psalmul 32, 6 şi 13);  puterea Sa cea atotştiutoare (I Regi 2, 3; Iov 9, 4 şi 12 – 13);  puterea Sa cea atotsfinţitoare (Isaia 57,15; Ieremia 1, 5; Galateni 1,12)etc.  Alta este puterea Sa cea atotvăzătoare (Psalm 32,13),  alta este puterea Sa cea atotcuprinzătoare şi  alta este pronia Lui după cuvântul: „Cel ce dă hrană la tot trupul...” (Psalm 135, 25). Toate aceste energii sau puteri ale lui Dumnezeu izvorăsc din fiinţa Sa. Prin ele Dumnezeu trimite darurile Sale cele necreate la toate zidirile care lucrează în multe feluri în toate cele văzute şi nevăzute. Lucrează în toata zidirea precum voieşte şi precum ştie că este de folos. Prin dumnezeieştile energii, „pe îngeri îi face duhuri şi pe slugile Sale pară de foc”; planetele şi întreg universul le conduce, iar pe oameni îi umple de înţelepciune, de credinţă şi de tot felul de daruri, spre mântuire. La creştinii cei botezaţi în numele Prea Sfintei Treimi, lucrează prin darul cel felurit al Duhului Sfânt (I Corinteni 12, 4-6), iar la popoarele păgâne lucrează prin pronia, prin mila şi nemărginita Sa putere şi înţelegere (Romani 9, 15 – 16), căci Dumnezeu nu este numai al creştinilor, ci al tuturor popoarelor (Psalm 116,1 – 2). 10 Harul Prea Sfântului Duh este una dintre energiile divine şi face pe creştini, prin Botez, fii ai lui Dumnezeu după dar (Tit 3, 3 – 5; Ioan 3,1), iar harul Duhului Sfânt, după care primim înfierea cea după dar, vine la noi prin energia cea atotsfinţitoare a lui Dumnezeu. Nu se trimite fiinţa lui Dumnezeu la om, ci harul, după cum zice dumnezeiescul părinte Ioan Gura de Aur că „Dumnezeu nu se trimite, ci harul. Nu Duhul curge din har, ci harul curge din Duh”14. Darul Sfântului Duh, care se trimite la Sfântul Botez prin lucrarea lui Dumnezeu cea atotsfinţitoare, lucrează în om după măsura credinţei lui, fiindcă el este făgăduit de Dumnezeu celor ce vor crede în El (Isaia 44, 3; 59, 11; Iezechiel 36, 27). Darul Sfântului Duh se dă omului care se roagă, crede în El şi se pocăieşte de păcatele sale (Luca 11,13; Fapte 8,15; 2, 38). Însă darul Prea Sfântului Duh se depărtează de om din cauza păcatelor sale grele. Dar dacă omul îşi cunoaşte greutatea păcatelor sale şi se va întoarce din toată inima cu credinţă tare spre Dumnezeu, atunci – prin energia lui Dumnezeu cea atotsfinţitoare – iarăşi va dobândi de la Dumnezeu darul Prea Sfântului Duh pe care l-a pierdut prin păcat. Iar de va rămâne creştinul în păcate grele şi nu se va întoarce prin pocăinţă şi fapte bune către Prea Bunul Dumnezeu, unul ca acela rămâne în osândă şi întuneric faţă de darul lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu mântuieşte cu sila pe om, căci El nu este spărgător de uşi (Apocalipsa 3, 20). Până la Sfântul Grigorie Palama, Sfinţii Părinţi cei vechi şi mari luminători, ca Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore Cuvântătorul de Dumnezeu, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Atanasie cel Mare şi mulţi alţii ziceau că energiile necreate ale lui Dumnezeu sunt lucrări şi desăvârşiri ale însuşirilor Lui15. Energiile divine lucrează taina mântuirii în oameni prin darul Duhului Sfânt şi prin darurile ce izvorăsc din El. Căci atât harul cât şi darurile harului sunt energii necreate ale lui Dumnezeu. Înţelepciunea şi atotştiinţa lui Dumnezeu sunt şi ele desăvârşite energii ale Sale (I Regi 2, 3; Iov 12, 13; Pilde 8, 14). Înţelepciunea lui Dumnezeu este preaînaltă (Iov 21, 22; 28, 24; Daniel 2, 21; Fapte 15, 18). Înţelepciunea şi ştiinţa lui Dumnezeu sunt nerătăcitoare (Iov 36, 3). Înţelepciunea lui Dumnezeu este nemărginită şi nemăsurată (Psalm 91, 5; Psalm 146, 3; Isaia 40, 28; Romani 11, 33); este mai presus de înţelegere (Psalm 138, 5 – 9), nu are hotar şi lucrează în creaţia lui Dumnezeu în multe feluri (Efeseni 3, 10). Atât înţelepciunea cât şi pronia lui Dumnezeu sunt energii dumnezeieşti necreate şi Dumnezeu lucrează mai presus de mintea omului după voia şi planurile Lui necunoscute de noi (Ieremia 32, 19; I Corinteni 1, 21). Toată înţelepciunea oamenilor vine de la Dumnezeu (Facere 41, 38 – 39; Ieşire 28, 3; 31, 3 – 6). Deosebirea între înţelepciunea lui Dumnezeu şi cea a 14 Sfântul Grigorie Palama, Filocalia a VII-a, Bucuresti,1977, p. 218; 15 Pr. Prof. Ioan Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, E. I. B. M .B. O. R., Bucureşti, 1981, p. 141-143; 11 oamenilor este că înţelepciunea lui Dumnezeu este preasfântă şi nemărginită pentru că izvorăşte din fiinţa Lui cea necreată şi atotcuprinzătoare (Romani 11, 33; Psalm 91, 4 – 5); iar înţelepciunea oamenilor credincioşi şi sfinţi este izvorâtă din darul Duhului Sfânt dat lor de Dumnezeu, fiind mărginită şi după măsura credinţei fiecăruia (Facere 18, 19; I Regi 16, 12 – 13; II Paralipomena 16, 9; Iov 14, 16). Duhul este unul, iar darurile sunt împărţite şi felurite, după vrednicia fiecăruia (I Corinteni 12, 4). La fel şi lucrările sunt felurite, dar acelaşi Dumnezeu lucrează toate întru toţi (I Corinteni 12, 6). Dacă darurile şi lucrările Duhului sunt felurite, apoi şi energiile necreate prin care Dumnezeu trimite darurile Sale celor sfinţi şi credincioşi sunt felurite. Căci prin energia sfinţeniei îi sfinţeşte, prin energia cea duhovnicească şi atotluminătoare îi luminează, şi prin energia proniei Sale poarta grijă de ei. Căci darurile lui Dumnezeu sunt felurite, dar din acelaşi Duh Sfânt izvorăsc. De la zămislire, în cei mai mulţi oameni lucrează numai energia sau puterea lui Dumnezeu atotcreatoare, apoi pronia şi altele. Iar darul Prea Sfântului Duh, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu după dar, îl primeşte când se botează în numele Prea Sfintei Treimi (Tit 3, 3 – 5; I Ioan 1, 2; Fapte 2, 38). Celelalte daruri diferite, precum al înainte-vederii, al proorociei şi al vindecărilor se dau ulterior omului de la Dumnezeu după voia Lui (I Corinteni 12, 11) şi după măsura credinţei (Galateni 3, 5), pentru întărirea Bisericii (I Corinteni 12, 7) şi pentru convertirea necredincioşilor (I Corinteni 14, 10). Darurile lui Dumnezeu trebuie să fie întru bunătate, spre folosul tuturor (I Corinteni 4, 1 – 2; I Timotei 4, 14; I Petru 4, 10). Legătura indisolubilă Creator – creaţie prin energiile necreate Îngerii, ca şi oamenii, au fost creaţi de Acelaşi Dumnezeu şi se împărtăşesc şi ei de feluritele energii ale lui Dumnezeu, precum înţelepciunea, sfinţenia şi altele. Nici o zidire a lui Dumnezeu nu poate fi lipsită de una sau mai multe energii necreate ale lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este nescris împrejur şi necuprins pretutindenea, arătându-se în toate şi peste tot. Dumnezeu este şi în satana şi în diavoli, fiindcă este necuprins şi pe toate le cuprinde. Deci, precum satana este în văzduh dar nu se vatămă, fiind şi Dumnezeu de faţă acolo, şi precum păcatul este prezent în suflet, asemenea şi darul lui este prezent în suflet, nimic vătămânu-se sau amestecându-se, întunericul cu lumina, nici nu poate răutatea să aibă împărtăşire cu curăţenia. 12 Deci la Dumnezcu nu este nici o răutate ipostatică de vreme ce El nu se vatămă de nimic16. Energiile lui Dumnezeu care sunt în diavoli formează puterea Lui cea atotstăpânitoare, deoarece diavolii nu pot face nimic fără voia şi îngăduinţa lui Dumnezeu (Iov 1, 12 – 13; 2, 4 – 7; II Corinteni 1, 12). De mare nevoie este ca Dumnezeu să nu îşi retragă puterea Sa atotstăpânitoare acum din îngerii cei răi, căci dacă ei ar fi lăsaţi liberi ar face din lume un al doilea iad. Numai la sfârşitul lumii va fi dezlegat satana timp de 1260 de zile (trei ani şi jumătate) spre a lucra asupra celor credincioşi cu înşelăciunile sale (I Ioan 2, 18) şi mulţi antihrişti vor fi în timpurile din urmă (Matei 24, 12; II Tesaloniceni 2, 3; I Timotei 4, 1). Ispitele ne sunt în viaţă de mare folos, de vom avea răbdare în ele. Deoarece ele se trimit cu îngăduinţa lui Dumnezeu pentru încercarea credinţei noastre (I Petru 1, 6 – 7), pentru încercarea dragostei noastre faţă de Dumnezeu (Deuteronom 13, 3) şi pentru încercarea supunerii noastre, deoarece Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni (Ioan 13, 14). Apoi, Dumnezeu fiind prea drept, nu îngăduie ca noi să fim ispitiţi mai presus de puterile noastre (I Corinteni 10, 13). Sfântul Dionisie Areopagitul, zice aşa: „Dumnezeu este totul întru toate şi întru nimenea nimic. Şi dintru toate, tuturor se cunoaşte, iar din nimic nimănui”17.Taina acestor cuvinte se arată luminat prin teologia catafatică (afirmativă) şi prin teologia apofatică (negativă). Când mintea noastră se suie prin zidiri către Ziditorul, văzând şi înţelegând cuvintele cele din zidiri, asemănându-se cu Ziditorul, atuncea unelteşte teologia cea adeveritoare şi suitoare (catafatică), numind pe Dumnezeu Înţelept, Bun, Lumina, Soare, Aer, Foc şi toate cele ce sunt, fiind pricinuitor al acestora. Iar după ce se va sui cu duhul şi mai presus de fire la Ziditorul şi va vedea că nu este asemenea cu toate zidirile, ci fără de asemănare le întrece pe acestea, atunci unelteşte teologia apofatică, numind pe Dumnezeu cu tăgăduire şi covârşire mai presus de înţelepciune şi mai presus de bunătate. Şi Sfântul Ioan Damaschin, arătând că nici o zidire nu poate atinge fiinţa lui Dumnezeu, zice aşa: „Dumnezeu a creat astfel lumea spirituală, adică pe îngeri şi pe toate cetele cereşti, şi este clar că acestea au o natură spirituală şi incorporală în comparaţie cu materia căci numai Dumnezeirea este cu adevărat nematerială şi incorporabilă. Dumnezeu apoi crează pe om cu mâinile Sale proprii din natura văzuta şi nevăzuta, după chipul şi asemănarea Sa. A făcut corpul din pământ, iar sufletul raţional şi gânditor l-a dat prin suflarea Sa18. Tot Sfântul Ioan Damaschin zice: „Aceasta numim la om chip dumnezeiesc căci cuvintele „după asemănare” arată asemănarea cu 16 Sfântul Macarie Egipteanul, Cuvântul 16, în „Omilii”, traducere din limba greacă de Macarie Ieromonahul, Bucureşti, anul 1775/2009, p. 147; 17 Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre dumnezeieştile numiri,cap. 7; în, Opere complete şi Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Stăniloae, ediţie îngrijită de Constanţa Costea, Editura Paideia, Bucureşti, 1996, p. 189; 18 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, E. I. B. M. B.O. R., Bucureşti, 2004, p. 58 – 59; 13 Dumnezeu în virtute, atât cat este posibil. Trupul şi sufletul au fost făcute simultan şi nu mai întâi unul şi apoi celălalt, după cum în chip greşit arăta Origen. Sfinţii Părinţi spun că omul este făcut de Dumnezeu ca un alt Dumnezeu după dar, nu după fiinţă”19. Să înţelegem, deci, că atât îngerii cu toate cetele cereşti, cât şi omul zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu ating cu nimic fiinţa lui Dumnezeu, care e în veci neînţeleasă de nimeni. Aceasta înseamnă că Dumnezeu este totul în toate prin energiile Sale cele necreate, nu prin fiinţa Sa. Iar prin fiinţa sa nu este cunoscut nimic nimănui. Fiinţa lui Dumnezeu nu se descoperă, nici se poate cunoaşte vreodată nimănui din nici o creaţie şi nici o minte a celor din cer şi de pe pământ n-o poate cuprinde în veci.