Cea mai veche omilie/slujbă creştină de Paşte

Cea mai veche omilie/slujbă creştină de Paşte Meliton al Sardesului Despre Paşte* 1 I. (cca 160) 1 Scriptura despre ieşirea evreilor s-a citit şi cuvintele tainei s-au lămurit: cum oaia se junghie şi cum poporul se mântuieşte. 2 înţelegeţi, dar, iubiţilor! Nouă şi veche, veşnică şi vremelnică, stricăcioasă şi nestricăcioasă, muritoare şi nemuritoare e taina Paştelui: 3 veche după Lege şi nouă după Cuvântul, vremelnică pentru prefigurare [typos], veşnică pentru har, stricăcioasă pentru junghierea oii, nestricăcioasă pentru viaţa Domnului, muritoare pentru îngroparea în pământ, nemuritoare pentru învierea din morţi; 4 veche e Legea, nou Cuvântul, vremelnică prefigurarea, veşnic harul, stricăcioasă oaia, nestricăcios Domnul, junghiat ca miel, înviat ca un Dumnezeu. Căci „ca oaie spre junghiere s-a adus”, dar nu era oaie, „şi ca un miel fără de glas” [/s 53, 7], dar nu era miel; pentru că prefigurarea a trecut, iar adevărul s-a aflat. 1 Traducere după textul grec editat de O. Perler în: MELITON DE Sard es, Sur la Păque (Sources Chrétiennes 123), Paris, 1966, p. 60-126. Evreu convertit la creştinism şi ajuns episcop în Sardes (t cca 190), Meliton a fost un scriitor creştin prolific, a cărui operă din păcate nu ni s-a păstrat. în 1940, C. Bonner a publicat acest fascinant text Peri Pascha identificat într-o colecţie de papirusuri descoperite în Egipt şi care cuprinde cea mai veche omilie şi slujbă de Paşte cunoscută. Prolog: 1-11 : introducere în semnificaţia tipologică a Paştelui. I. Tipologia Paştelui iudaic (11-71): 11-15: Iş 12; 16—30: calamităţile Egiptului; 31-45: ocrotirea evreilor de sângele mielului, prefigurarea mântuirii poporului nou prin Sângele lui Hristos; 46: etimologia Paştelui; 47-56: păcatul în Eden, cauza Pătimirii; 57-65: prefigurări ale Pătimirii în Lege şi Profeţi; 66-71 : realizarea lor în întrupare şi Pătimire. II. Refuzul lui Israel şi reproşuri adresate lui: 72-80: crima nemaiauzită; 81-86: nedreptatea şi nerecunoştinţa lui Israel; 87-90: reproşuri pentru aceasta; 91-92: păgânii L-au tratat mai bine pe Hristos; 93: ierburile amare prefigurau pedepsirea lui Israel; 94-98: invitaţie către păgâni să contemple spectacolul cosmic al morţii lui Hristos; 99-100: Israel, propria cauză a respingerii lui. Epilog: 101-102: triumful lui Hristos Cel înviat; 103: chemarea neamurilor la iertarea păcatelor; 104-105: triumful final al lui Hristos Creator, Mântuitor, Judecător, Dumnezeu. 8 5 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic J în locul mielului a venit Dumnezeu, în locul oii un om, iar în om Hristos Care cuprinde toate. 6 Aşadar, junghierea oii, fala Paştelui şi Scriptura Legii au fost până la Hristos Iisus, pentru Care s-au făcut în Legea cea veche toate, încă şi mai mult în cuvântul cel nou. 7 Fiindcă acum Legea s-a făcut Cuvânt şi vechiul nou — ieşind împreună din Sion şi Ierusalim —, porunca s-a făcut har, prefigurarea adevăr, mielul Fiu, oaia om, şi omul Dumnezeu. 8 Căci fiind născut ca un Fiu, adus ca un miel, junghiat ca o oaie şi îngropat ca un om, a înviat din morţi ca un Dumnezeu, fiind prin fire Dumnezeu şi om. El este toate: lege întrucât judecă, cuvânt întrucât învaţă, har întrucât mântuieşte, Tată întrucât naşte, Fiu întrucât se naşte, oaie întrucât pătimeşte, om întrucât se îngroapă, Dumnezeu întrucât învie. 10 Acesta este lisus Hristos! Lui fie slava în veci. Amin. Aceasta este taina Paştelui, precum s-a scris în Lege, după cum s-a citit puţin mai înainte. Voi explica însă cuvintele Scripturii: cum a poruncit Dumnezeu lui Moise în Egipt când a vrut să lege sub bici pe Faraon, iar pe Israel să-l dezlege de bici prin mâna lui Moise. 12 „Căci iată, spune, să iei un miel fără pată şi fără prihană, şi să-l junghii seara împreună cu fiii lui Israel; noaptea să-l mâncaţi în grabă, şi să nu zdrobiţi oasele lui. 13 Aşa să faci, spune: într-o singură noapte să-l mâncaţi pe familii şi seminţii, având mijloacele voastre încinse şi toiegele în mâinile voastre. Căci acesta este Paştele Domnului, pomenire veşnică pentru fiii lui Israel. 14 Iar luând sângele oii, ungeţi uşorii din afară ai caselor voastre punând pe pragul de la intrare semnul sângelui spre depărtarea îngerului. Căci iată voi lovi Egiptul şi într-o singură noapte va fi lipsit de copii de la dobitoc şi până la om” [cf. Iş 12]. 15 Atunci Moise, junghiind oaia şi săvârşind în noapte taina împreună cu fiii lui Israel, a pecetluit porţile caselor spre paza poporului şi depărtarea îngerului. 16 Iar când s-a junghiat oaia şi s-a mâncat Paştele şi s-a săvârşit taina, iar poporul se veselea şi Israel se pecetluia, atunci a ieşit îngerul să lovească Egiptul: şi pe cea neiniţiată în taină şi nepărtaşă la Paşte, nepecetluită cu sânge, nepăzită de duhul, vrăjmaşa, necredincioasa, într-o singură noapte lovind-o, a lipsit-o de copii. 17 Fiindcă îngerul, ocolind pe Israel şi văzându-1 pecetluit cu sângele oii, a venit la Egipt şi a îmblânzit prin jeluire pe Faraon cel tare la cerbice, V.2. Me lito n al S a rd esu lu i, De sp re Pa şte 855 îmbrăcându-l nu cu haină întunecată, nici cu mantie sfâşiată, ci cu tot Egiptul care îşi sfâşia hainele jelindu-şi întâii-născuţi ai lui. 18 Pentru că tot Egiptul cufundat în dureri şi bătăi, în lacrimi şi lovituri, a venit la Faraon îndoliat cu totul nu numai la chip, ci şi la suflet, sfâşiindu-şi nu numai veşmintele cele din afară, ci şi sânii săi desfătaţi. 19 Căci se putea vedea o privelişte nouă: aici cei ce se loveau în piept, acolo cei ce strigau de durere, iar în mijloc Faraon îndoliat şezând pe sac şi cenuşă, înveşmântat în întuneric ca şi cu o haină de doliu, încins cu tot Egiptul ca şi cu o cămaşă de jale. 20 Fiindcă Egiptul era în jurul lui Faraon ca o haină de jale. Aceasta era cămaşa ţesută pentru trupul tiranului, acesta era veşmântul în care îngerul dreptăţii îl îmbrăcase pe asprul Faraon: doliu amar, întuneric pipăit şi lipsirea de prunci. Şi a venit peste întâii-născuţi ai lui; căci grabnică şi nesăţioasă era moartea întâi-născuţilor. 21 Şi se putea vedea trofeu nou peste cei morţi, căzuţi într-o singură clipă. Şi întoarcerea celor ce zăceau pe pământ s-a făcut hrană a morţii. Iar de vreţi să ascultaţi, minunaţi-vă de o nenorocire nouă. Fiindcă acestea îi înconjurau pe egipteni: noapte lungă şi întuneric pipăit, moartea pipăind, îngerul nimicind şi iadul înghiţind pe cei întâi-născuţi ai lor. 23 Iar acum ascultaţi un lucru încă şi mai nou şi mai înfricoşător: în întunericul pipăit se ascundea moartea nepipăită, nefericiţii egipteni pipăiau întunericul, iar moartea cercetând pipăia întâi-născuţii egiptenilor la porunca îngerului. 24 Dacă cineva pipăia întunericul, era dus de moarte. Dacă un întâi-născut îmbrăţişa cu mâna un trup întunecat, striga cu suflet înfricoşat un ţipăt înfricoşător şi vrednic de milă: „Cine îmi ţine dreapta mea? De cine tremură sufletul meu? Ce întuneric învăluie tot trupul meu? Dacă e tata, să mă ajute, dacă e mama, să sufere împreună cu mine, dacă e frate, să grăiască, dacă e prieten, să fie blând, dacă e vrăjmaş, să se dea înapoi, că întâi-născut sunt eu.” 25 Dar înainte ca întâiul-născut să tacă, marea tăcere punea mâna pe el grăind: „Eşti întâi-născut al meu; iar eu, tăcerea morţii, am fost menită ţie.” 26 Alt întâi-născut, înţelegând prinderea întâi-născuţilor, se tăgăduia pe sine însuşi, ca să nu moară cu amar: „Nu sunt întâi-născut, m-am născut al treilea.” Dar ea, neputând fi minţită, punea mâna pe întâiul-născut, iar acesta cădea tăcând cu capul în jos. Intr-o singură clipă a pierit rodul întâi-născut al egiptenilor. Întâiul-însămânţat, întâiul-născut, doritul, se zdrobea de pământ, şi nu numai cel al oamenilor, ci şi al vieţuitoarelor necuvântătoare. 27 în câmpiile pământului se auzea mugetul dobitoacelor jelindu-şi hrănitorii; căci juninca cu viţel şi iapa cu mânz şi celelalte dobitoace, care născu8 5 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic seră şi-şi alăptau puii, jeleau cu amar şi trezind milă pentru odraslele lor întâinăscute. 28 Jalea şi loviturile în piept erau pentru pierderea oamenilor, pentru pierderea întâi-născuţilor morţi. Fiindcă tot Egiptul era plin de duhoarea trupurilor neîngropate. 29 Se putea vedea privelişte înfricoşătoare: mamele egiptenilor cu părul despletit, părinţii cu minţile rătăcite, urlând grozav în limba egipteană: „Nenorociţii de noi, într-o singură clipită am fost lipsiţi de rodul întâi-născut.” Şi se băteau în piept, lovind cu mâinile chimvalele şi cântând hora morţilor. O astfel de nenorocire învăluise Egiptul, lipsindu-1 într-o clipită de copiii lui. Dar Israel era străjuit de junghierea oii şi luminat de sângele vărsat, iar moartea oii s-a aflat zid poporului. O, taină mare şi nepovestită! Junghierea oii s-a aflat mântuire a lui Israel, moartea oii s-a făcut viaţa poporului, iar sângele a îndepărtat îngerul. Spune-mi îngere, ce te-a dat înapoi? Junghierea oii sau moartea Domnului? Moartea oii sau prefigurarea Domnului? Sângele oii sau Duhul Domnului? Vădit este că ai dat înapoi văzând facându-se taina Domnului în oase, viaţa Domnului înjunghierea oii, prefigurarea Domnului în moartea oii. De aceea nu l-ai lovit pe Israel ci numai Egiptul l-ai lipsit de copii. 34 Ce este această taină nouă: Egiptul lovit spre pierzanie, iar Israel păzit spre mântuire? Ascultaţi puterea tainei. 35 Nimic din cele spuse şi făcute, iubiţilor, nu este fără înţeles de parabolă şi fără un model prealabil [prokentema]. Fiindcă toate câte se fac şi se spun sunt o parabolă: cele spuse sunt o parabolă [parabole], iar cele făcute sunt prefigurare [protyposis], ca aşa cum cele făcute se arată prin prefigurare, aşa cele spuse să se lumineze prin parabolă. Dacă nu se face după un model pregătit dinainte, nimic nu se înalţă. Oare nu se văd cele viitoare printr-o icoană prefigurată [typikes eikonos]? De aceea se face un model al construcţiei viitoare fie din ceară, fie din lut, fie din lemn: pentru ca ceea ce urmează să se înalţe mai presus în măreţie, mai tare în putere, mai frumos în chip şi mai bogat în podoabă să se vadă printr-un model mic şi stricăcios. 37 Dar când a fost înălţat lucrul al cărui model era, atunci ceea ce poartă icoana a ceea ce va fi se desface întrucât ajunge nefolositor, lăsându-şi chipul la ceea ce există acum cu adevărat. Fiindcă ceea ce odinioară era cinstit ajunge lipsit de cinste, dat fiind că se arată ceea ce este cinstit prin fire. 38 Pentru că fiecare lucru îşi are vremea lui: modelul [typos] îşi are timpul lui, iar materialele îşi au timpul lor. Faci modelul adevărului [realităţii], îl doreşti pentru că vezi în el icoana a ceea ce va fi. Aduci materialul pentru model. îl doreşti pentru ceea ce se va înălţa prin el. Săvârşeşti lucrul, şi nuV. 2. Me lito n al S a rd esu lu i, D e sp re P a şte 8 5 7 mai pe acesta îl doreşti, pe acesta îl iubeşti, numai în el vezi şi modelul şi materia şi adevărul [typon, hylen, aletheian]. 39 Aşadar, aşa cum stau lucrurile în modelele stricăcioase aşa stau şi în cele nestricăcioase, cum e în cele pământeşti, aşa e şi în cele cereşti. Căci mântuirea şi adevărul Domnului au fost prefigurate în popor [Israel], iar învăţăturile Evangheliei au fost vestite mai înainte de Lege. 40 Poporul s-a făcut ca modelul unui plan, iar Legea ca scrierea unei parabole, dar Evanghelia e şi explicarea legii, iar Biserica e sălaşul adevărului. 41 Deci modelul era cinstit înainte de a veni adevărul, iar parabola minunată înainte de tâlcuirea ei. Adică: poporul era cinstit înainte de a fi fost înălţată Biserica, iar Legea era minunată înainte de a fi venit la lumină Evanghelia. 4~ Dar când Biserica s-a înălţat şi Evanghelia a stat înainte, atunci prefigurarea s-a golit predându-şi puterea adevărului şi Legea s-a împlinit predându-şi puterea Evangheliei. în felul în care prefigurarea s-a golit predându-şi chipul către ceea ce este prin fire adevărat, iar parabola se goleşte spre a fi luminată prin tâlcuire, 43 aşa şi Legea a fost împlinită când a venit la lumină Evanghelia, poporul s-a golit când s-a înălţat Biserica, şi prefigurarea [typos] s-a desfăcut când S-a arătat Domnul, iar astăzi s-au făcut lipsite de cinste cele cinstite mai înainte prin arătarea celor cinstite prin fire. 44 Pentru că odinioară era cinstită junghierea oii, iar acum e necinstită pentru viaţa Domnului. Cinstită era moartea oii, dar acum necinstită pentru mântuirea Domnului; cinstit era sângele oii, dar acum e necinstit pentru Duhului Domnului; cinstit era mielul cel fără de glas, dar acum necinstit pentru Fiul Cel fără de prihană, cinstit era templul acesta de jos, dar acum necinstit pentru Hristos Cel de sus; 45 cinstit era Ierusalimul de jos, dar acum e necinstit pentru Ierusalimul cel de sus; cinstită era moştenirea cea sfântă, dar acum necinstită pentru harul cel larg. Fiindcă slava lui Dumnezeu nu s-a aşezat într-un singur loc, nici într-un colţ mic al pământului, ci harul Lui s-a revărsat peste toate marginile lumii şi aici s-a sălăşluit cortul Dumnezeului Atotţiitorul prin Iisus Hristos; Lui fie slava în veci. Amin. 46 Aţi auzit deci expunerea prefigurării şi a corespondenţelor ei; ascultaţi acum şi alcătuirea tainei [structura misterului]. Ce este Paştele? Fiindcă numele vine de la ceea ce s-a întâmplat: de la pătimire vine Paştele2. 2 Apo tou pathein Io paschein: etimologie criticată de OR1GEN în tratatul său Despre Paşte descoperit în papirusurile de la Tura (Egipt) în timpul celui de-al doilea război mondial. 858 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic 47 învăţaţi, aşadar, cine e cel ce pătimeşte şi cine compătimeşte cu cel ce pătimeşte, şi de ce vine Domnul pe pământ, ca, îmbrăcându-Se în cel ce pătimeşte, să-I răpească la cele mai de sus ale cerurilor. „Făcând Dumnezeu la început cerul şi pământul” [Fc 1, 1] şi toate câte sunt în ele, a plămădit prin Cuvântul Său din pământ pe om dând acestui chip răsuflare. Apoi l-a aşezat în rai spre răsărit, în Eden ca să trăiască în desfătare, rânduindu-i prin poruncă acestea: „Din tot pomul din rai să mâncaţi, doar din pomul cunoştinţei binelui şi al răului să nu mâncaţi, pentru că în ziua în care veţi mânca, cu moarte veţi muri” [Fc 2, 16 sq]. 48 Dar omul care prin fire poate primi binele şi răul, ca un bulgăre de pământ pentru seminţele din amândouă părţile, a primit sfatul vrăjmaş şi lacom, şi, atingându-se de pom, a călcat porunca neascultând de Dumnezeu. Prin urmare, a fost azvârlit în lumea aceasta ca un osândit la închisoare. 49 Şi având copii mulţi şi împlinind mulţi ani din pricina gustării din pom a intrat în pământ, lăsând o moştenire copiilor săi. Căci a lăsat moştenire copiilor săi nu curăţia ci desfrânarea, nu nestricăciunea ci stricăciunea, nu cinstea ci necinstea, nu libertatea ci robia, nu împărăţia ci tirania, nu viaţa ci moartea, nu mântuirea ci pierzania. 50 Nouă şi înfricoşătoare se face pierzania oamenilor pe pământ. Fiindcă li s-au întâmplat acestea: au fost răpiţi de păcatul tiranic şi aduşi în locurile poftelor în care sunt copleşiţi de plăceri nesăţioase: de adulter, de desfrânare, de neruşinare, de poftă, de iubirea de arginţi, de omoruri, de vărsări de sânge, de răutatea tiranică, de fărădelege tiranică. 51 Fiindcă tatăl a scos sabia asupra fiului, iar fiul şi-a întins mâinile asupra tatălui, necucemicul a lovit sânii care l-au alăptat şi fratele a omorât pe frate, străin a nedreptăţit pe străin, prieten a omorât pe prieten, şi omul a junghiat pe om cu mână dreaptă tiranică. 52 Prin urmare, toţi cei de pe pământ s-au făcut fie omorâtori de oameni, fie omorâtori de fraţi, fie omorâtori de părinţi, fie omorâtori de copii. Dar s-a aflat un lucru încă şi mai înfricoşător şi nou: o mama s-a atins de trupul pe care-1 născuse, s-a atins de cel pe care-1 alăptase cu sânii, şi a înghiţit în pântece rodul pântecelui, iar nenorocita maică s-a făcut mormânt mistuind în ea pruncul pe care l-a zămislit. 53 Dar nu voi grăi mai multe. Măcar că multe alte lucruri străine, foarte înfricoşătoare şi neruşinate se găsesc încă printre oameni. Părinte culcându-se cu fiica, fiu culcându-se cu mama, frate cu soră, bărbat cu alt bărbat, şi „fiecare pofteşte femeia aproapelui său” [Ir 5, 8]. 54 Pentru toate acestea păcatul se bucura. Fiind împreună-lucrător al morţii, intra cel dintâi în sufletele oamenilor gătindu-le trupurile drept hrană V.2. Me lito n al S a rd e su lu i, D e sp re Paşte 8 5 9 morţilor. Păcatul şi-a lăsat urmele în fiece suflet, şi cei în care şi le-a lăsat, aceştia trebuiau să-şi sfârşească zilele. 55 Prin urmare, toată carnea a căzut sub păcat, tot trupul sub moarte, şi tot sufletul a fost izgonit din casa sa trupească; ceea ce a fost luat din pământ s-a destrămat în pământ, şi ceea ce a fost dat de la Dumnezeu a fost încuiat în iad, s-a făcut o desfacere a frumoasei potriviri, şi frumosul trup s-a destrămat. 56 Fiindcă omul a fost împărţit de moarte. O nenorocire şi o robie nouă l-au învăluit. A fost târât rob de umbra morţii, iar chipul Tatălui a zăcut singur. Din această pricină s-a săvârşit în trupul Domnului taina Paştelui. 17 întâi Domnul a rânduit mai dinainte pătimirile Sale în patriarhi, în profeţi şi în tot poporul, pecetluindu-le prin Lege şi prin profeţi. Căci întrucât cele ce aveau să fie urmau să se facă într-un chip nou şi măreţ, ele au fost rânduite mai înainte de departe, ca, atunci când se vor face, să dobândească crezare ca unele prefigurate de demult. 1<s Aşa şi taina Domnului, fiind prefigurată de demult şi văzută astăzi, câştigă credinţă când este săvârşită, deşi e socotită nouă de către oameni. Fiindcă taina Domnului e veche şi nouă: veche prin prefigurare, nouă prin har. Dar dacă vei privi la prefigurarea aceasta, vei vedea prin desfăşurarea ei adevărul. 39 Aşadar, dacă vrei să vezi taina Domnului, priveşte la Abel cel omorât în chip asemănător, la Isaac cel legat în chip asemănător, la Iosif cel vândut în chip asemănător, la Moise cel lepădat în chip asemănător, la David cel prigonit în chip asemănător, la profeţii care au pătimit pentru Hristos în chip asemănător. 611 Priveşte şi la oaia junghiată în pământul Egiptului, care a lovit Egiptul şi a izbăvit pe Israel prin sângele ei. 61 Dar taina Domnului e vestită şi de glasul profeţilor. Căci zice Moise poporului: „Şi veţi vedea viaţa voastră spânzurată înaintea ochilor voştri zi şi noapte, şi nu veţi crede în viaţa voastră” [Di 28, 66]. 62 Iar David a spus: „Pentru ce tremură neamurile şi popoarele cugetă cele deşarte? împăraţii pământului s-au pus în mişcare şi domnii s-au adunat în acelaşi loc împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său” [Ps 2, 1 sq], 63 Iar Ieremia spune: „Sunt ca un miel fără răutate adus spre junghiere. Iar ei cugetă împotriva mea cele rele spunând: veniţi să aruncăm lemn în pâinea lui şi să-l izgonim din pământul celor vii şi numele lui să nu se mai pomenească” [Ir 11, 19]. 64 Iar Isaia: „Ca o oaie spre junghiere s-a dus, şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-1 tunde aşa nu şi-a deschis gura lui. Iar neamul lui cine îl va spune?” [Zs 53, 7 sq]. 8 6 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic 65 Multe altele au fost vestite de mulţi profeţi despre taina Paştelui, care e Hristos; a Lui fie slava în veci. Amin. 66 Acesta, venind din ceruri pe pământ pentru cel ce pătimea, îmbrăcându-se în acela printr-o Maică Fecioară şi ieşind om, a pătimit pătimirile celui ce pătimea şi prin trupul ce putea pătimi a nimicit pătimirile trupului, iar prin Duhul Său ce nu putea muri a omorât moartea omorâtoare de om. Fiindcă Acesta, Cel adus ca un miel şi junghiat ca o oaie, ne-a izbăvit pe noi din închinarea la lume ca din pământul Egiptului, ne-a dezlegat din robia diavolului ca din mâna lui Faraon, şi ne-a pecetluit sufletele cu Duhul Său, iar membrele trupului cu sângele Său. 68 Acesta e Cel ce a acoperit moartea de ruşine, şi pe diavolul l-a îmbrăcat în haină de doliu, ca Moise pe Faraon. Acesta e Cel ce a lovit fărădelegea şi a lipsit de copii nedreptatea, ca Moise Egiptul. Acesta e Cel ce ne-a izbăvit pe noi din robie la libertate, din întuneric la lumină, din moarte la viaţă, din tiranie la împărăţia cerurilor, făcând din noi preoţie nouă şi popor veşnic. Acesta este Paştele mântuirii noastre. Acesta este Cel ce a răbdat multe în multe. Acesta e Cel ce a fost omorât în Abel, legat în Isaac, pribeag străin în Iacob, vândut în losif, lepădat în Moise, junghiat în miel, prigonit în David, necinstit în profeţi. Acesta e Cel întrupat în fecioară, legat de lemn, îngropat în pământ, înviat din morţi, înălţat la cele mai înalte ale cerurilor. Acesta e mielul cel fără glas, Acesta e mielul cel omorât. Acesta e Cel născut din Maria, mieluşeaua cea bună. Acesta c cel ce a fost luat din turmă, dus la junghiere, jertfit seara, îngropat noaptea, Cel ce n-a fost zdrobit pe lemn, nu s-a destrămat în pământ, a înviat din morţi şi a înviat pe om prin mormântul cel de jos. 72 J « Acesta a fost omorât. Şi unde a fost omorât? în mijlocul Ierusalimului. De ce? Pentru că pe ologii lor i-a vindecat, pe leproşii lor i-a curăţit, pe orbii lor i-a dus la lumină şi pe morţii lor i-a înviat. De aceea a pătimit. Undeva în Lege şi în Profeţi stă scris: „Mi-au răsplătit rele pentru bune şi părăsire sufletului meu, cugetând asupra mea cele rele şi zicând: să-l legăm pe cel dreţat pentru că nu ne e de nici un folos” [ f t 34, 12; Is 3, 10]. De ce ai făcut, Israele, noua nedreptate? Ai necinstit pe Cel ce te-a cinstit pe tine. Ai dispreţuit pe Cel ce te-a slăvit pe tine. Ai tăgăduit pe Cel ce te-a mărturisit pe tine. L-ai bârfit pe Cel ce te-a vestit pe tine. L-ai omorât pe Cel ce te-a făcut viu pe tine. Ce-ai făcut Israele? 74 Oare nu s-a scris pentru tine: „Să nu verşi sânge nevinovat, ca să nu mori rău” [Ir 7, 6]? Eu însă, a zis Israel, l-am omorât pe Domnul. De ce? „Pentru că se cădea să pătimească.” Te-ai înşelat, Israele, cugetând cu vicleşug unele ca acestea despre junghierea Domnului. V.2. Me lito n al S a rd e su lu i, De sp re Pa şte 861 75 Trebuia să pătimească, dar nu de la tine. Trebuia să fie necinstit, dar nu de către tine. Trebuia să fie judecat, dar nu de tine. Trebuia să fie spânzurat, dar nu de către dreapta ta. 76 Acesta e, Israele, glasul pe care trebuia să-l strigi către Dumnezeu: „O, Stăpâne, dacă trebuia ca Fiul să pătimească şi aceasta e voia Ta, să pătimească, dar nu de la mine; să pătimească, dar de la un neam străin; să fie judecat de cei netăiaţi-împrejur; să fie răstignit de dreaptă tiranică, dar nu de a mea.” 77 Dar tu, Israele, n-ai strigat către Domnul cu glasul acesta. Nu te-ai curăţit pentru Stăpânul, nici nu te-ai temut de lucrurile Lui. 78 Nu te-a înspăimântat mâna uscată dată înapoi trupului, nici ochii orbilor deschişi prin mâna Lui, nici trupurile ologite ridicate prin glasul Lui, nici semnul cel mai nou: ca un mort să fie sculat din mormânt după patru zile. 79 Tu însă, dispreţuind acestea, în seara junghierii Domnului pregăteai piroane ascuţite, martori mincinoşi, funii şi bice, oţet şi fiere, sabie ca pentru un tâlhar ucigaş. Căci dându-I şi bice peste trup şi cunună de spini pe cap, ai legat şi mâinile care te-au plămădit din pământ, ai adăpat cu fiere gura cea bună care te hrănise spre viaţă şi ai omorât pe Domnul în praznicul cel mare. saTu te veseleai, iar Acela flămânzea. Tu beai vin şi mâneai pâine, iar Acela oţet şi fiere. Tu străluceai la faţă, dar Acela S-a întunecat. Tu te bucurai, iar Acela Se întrista. Tu cântai psalmii, dar Acela era judecat. Tu porunceai, iar Acela era pironit. Tu dănţuiai, iar Acela era îngropat. Tu zăceai într-un pat moale, iar Acela în mormânt. 81 O, Israele, fără de lege, de ce ai făcut această nouă nelegiuire, aruncându- l unor pătimiri noi pe Domnul, pe Stăpânul tău, pe Cel ce te-a plăsmuit, pe Cel ce te-a făcut, pe Cel ce te-a cinstit, pe Cel ce Israel te-a numit pe tine? 82 Tu însă nu te-ai aflat a fi „Israel”, fiindcă nu L-ai văzut pe Dumnezeu, nu L-ai recunoscut pe Domnul, nici n-ai ştiut, Israele, că El este Cel Intâinăscut al lui Dumnezeu, Cel ce S-a născut mai înainte de luceafăr, Cel ce a făcut lumina, Cel ce a făcut să strălucească ziua, Cel ce a deosebit întunericul, Cel ce a împlântat întâiul hotar, Cel ce a spânzurat pământul, Cel ce a uscat adâncul, Cel ce a întins tăria, Cel ce a împodobit lumea, Cel ce a potrivit în cer stelele, Cel ce a făcut să strălucească luminătorii, Cel ce a făcut în cer pe îngeri, Cel ce a aşezat acolo tronurile, Cel ce a plăsmuit pe pământ pe om. 83 Acesta era Cel ce te-a ales şi te-a călăuzit pe tine de la Adam până la Noe, şi de la Noe până la Avraam, de la Avraam până la Isaac şi Iacob, şi cei doisprezece patriarhi. 84 Acesta era Cel ce te-a călăuzit în Egipt şi te-a păzit acolo hrănindu-te în pământul lui. Acesta era Cel ce te-a călăuzit în stâlpul de foc şi te-a acoperit 8 6 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic cu nor, Cel ce a despicat Marea Roşie şi te-a trecut prin ea şi a risipit pe vrăjmaşul său. 85 Acesta era Cel ce ţi-a dat mană din cer, Cel ce te-a adăpat din piatră, Cel ce ţi-a dat legea pe Muntele Horeb, Cel ce ţi-a dat moştenire pe pământ, Cel ce ţi-a trimis profeţi, Cel ce ţi-a ridicat împăraţi. 86 Acesta e Cel ce a venit la tine, Cel ce a tămăduit pe cei ce sufereau întru tine şi a sculat morţii tăi. Acesta e Cel faţă de care ai făcut necucemicie. Acesta e Cel faţă de care ai făcut nedreptate. Acesta e Cel pe care L-ai omorât. Acesta e Cel pe care L-ai vândut cu arginţi cerând de la El banii dajdiei. Nerecunoscătorule, Israele, vino şi judecat să fii înaintea mea pentru nerecunoştinţa ta. Cât ai cinstit călăuzirea Lui? Cât ai cinstit aflarea părinţilor tăi? Cât ai cinstit pogorârea în Egipt şi hrănirea acolo prin bunul Iosif? 88 Cât ai cinstit cele zece plăgi? Cât ai cinstit stâlpul din noapte şi norul din zi, şi trecerea prin Marea Roşie? Cât ai cinstit darea de mană din cer şi izvorârea de apă din piatră, darea legii pe Muntele Horeb, moştenirea pământului şi darurile date acolo? Cât ai cinstit pe cei ce pătimeau şi pe care i-a vindecat pe când erai acolo? Cinsteşte-mi mâna uscată pe care a dat-o înapoi trupului. Cinsteşte-mi orbii din naştere pe care i-a călăuzit la lumină prin glasul Său. Cinsteşte-mi morţii îngropaţi pe care i-a sculat din morminte după patru zile. Nepreţuite sunt darurile pe care ţi le-a făcut. Iar tu L-ai răsplătit cu necinste arătându-i nerecunoştinţa, răsplătindu-i rele pentru bune, întristare în loc de bucurie şi moarte în loc de viaţă Lui, Celui pentru care se cuvenea să mori. 91 Căci dacă împăratul unui neam e răpit de vrăjmaşi, pentru el se face război, pentru el se sparg ziduri, pentru el se cuceresc cetăţi, pentru el se trimit răscumpărări, pentru el se trimit solii ca să fie luat înapoi, dacă e viu ca să fie redat vieţii, dacă e mort ca să fie îngropat. 92 Tu însă ai hotărât lucruri potrivnice împotriva Domnului tău. Căci pe Cel înaintea Căruia se închinau neamurile şi de Care se minunau cei netăiaţi- împrejur şi pe care-L slăveau cei de neam străin, pentru Care chiar şi Pilat şi-a spălat mâinile, pe Acesta L-ai omorât în praznicul cel mare. 93 Prin urmare, amar îţi este praznicul azimelor, precum stă scris pentru tine: „Veţi mânca azime cu ierburi amare” [Iş, 12, 8]. Amare sunt pentru tine piroanele pe care le-ai înfipt, amară e pentru tine limba pe care ai ascuţit-o. Amari sunt pentru tine martorii mincinoşi pe care i-ai adus. Amare sunt legăturile pe care le-ai pregătit. Amare bicele pe care le-ai ridicat spre lovire. Amar e pentru tine Iuda pe care l-ai plătit. Amar e pentru tine Irod căruia i-ai urmat. Amar e pentru tine Caiafa pe care l-ai crezut. Amară e pentru tine fierea pe care i-ai gătit-o. Amar e pentru tine oţetul pe care l-ai făcut. Amar e V.2. M e lito n al S a rd e su lu i, Desp re Paşte 8 6 3 pentru tine spinul pe care l-ai cules. Amare sunt pentru tine mâinile pe care le-ai însângerat. Pentru că L-ai omorât pe Domnul în mijlocul Ierusalimului. 94 Ascultaţi acum toate seminţiile neamurilor şi vedeţi: omor nou s-a făcut în mijlocul Ierusalimului, în cetatea legii, în cetatea evreilor, în cetatea profeţilor, în cetatea socotită cea dreaptă. Şi cine a fost omorât? Cine e ucigaşul? Mă ruşinez să spun, dar sunt silit să grăiesc. Căci dacă noaptea s-ar fi făcut omorul sau în loc pustiu, ar fi fost uşor să se păstreze tăcerea; dar acum omorul nedrept al Celui drept s-a făcut în mijlocul pieţei şi al cetăţii, în mijlocul cetăţii în văzul tuturor. 95 Şi s-a înălţat pe lemn şi o inscripţie arătând Cine e cel omorât. Cine e acesta? E greu a o spune, dar a nu o spune e încă şi mai înfricoşător. Ascultaţi însă tremurând pentru Cine s-a cutremurat pământul: 96 Cel ce a spânzurat pământul se spânzură. Cel ce a înfipt cerurile e înfipt pe lemn. Cel ce a întărit toate e întărit pe lemn. Stăpânul e batjocorit. Dumnezeu este omorât. împăratul lui Israel e dat jos de mâna israeliţilor. 9 O, omor nou, o nedreptate nouă! Stăpânul Şi-a schimbat înfăţişarea ajungând gol cu trupul şi nu s-a învrednicit nici de o haină ca să nu fie văzut. De aceea luminătorii şi-au întors faţa şi ziua s-a întunecat, ca să ascundă pe Cel ce a fost dezgolit pe lemn, pentru a întuneca nu trupul Domnului, ci ochii acestor oameni. 9S Căci dacă n-a tremurat poporul, a tremurat pământul. Dacă nu s-a temut poporul, s-au temut cerurile. Dacă nu şi-a rupt hainele poporul, şi-a rupt hainele îngerul. Dacă poporul nu s-a tânguit, „a tunat din cer Domnul şi Cel Preaînalt a dat glas” [Ps 17, 14]. 99 Pentru aceasta, Israele, n-ai tremurat pentru Domnul, nu te-ai înfricoşat pentru Domnul, n-ai jelit pentru Domnul; pentru întâi-născuţi ai jelit, dar pentru Domnul Cel spânzurat nu ţi-ai sfâşiat veşmintele deşi pentru cei omorâţi ai tăi îţi rupeai veşmintele. Ai lăsat pe Domnul şi nu vei fi aflat de El. Ai doborât pe Domnul şi ai fost doborât la pământ. 100 Şi acum zaci mort, dar Acela va învia din morţi şi va urca la cele mai înalte ale cerurilor. Fiind Domn, Care a îmbrăcat pe om, a pătimit pentru cel ce pătimea, a fost legat pentru cel ţinut, a fost osândit pentru cel osândit şi a fost îngropat pentru ce îngropat, a înviat din morţi şi a strigat cu glas mare aceasta: 101 „«Cine e cel ce se judecă cu Mine? Să se arate! Eu l-am dezlegat pe cel osândit» [Is 50, 8 sq]. Eu am dat viaţă celui mort. Eu l-am înviat pe cel îngropat. 102 Cine e cel ce mi se împotriveşte în cuvânt? Eu, zice, sunt Hristosul. Eu sunt Cel ce am nimicit moartea, Cel ce am biruit asupra vrăjmaşului, Cel ce am călcat iadul în picioare şi am legat pe cel puternic, Care am răpit omul la cele mai înalte ale cerurilor, Eu, Hristos! 8 6 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic 103 Veniţi, aşadar, toate seminţiile oamenilor cele împietrite în păcate şi primiţi iertarea păcatelor! Fiindcă Eu sunt iertarea voastră, Eu Paştele mântuirii, Eu mielul cel junghiat pentru voi, Eu răscumpărarea voastră, Eu viaţa voastră, Eu învierea voastră, Eu lumina voastră, Eu mântuirea voastră, Eu împăratul vostru. Eu vă duc la cele mai înalte ale cerurilor, Eu vă voi arăta pe Tatăl Cel veşnic, Eu vă voi învia prin dreapta Mea!” Acesta este Cel ce a făcut cerul şi pământul, Cel ce l-a plăsmuit dintru început pe om, Cel ce a fost vestit prin Lege şi Profeţi, Cel ce S-a întrupat în fecioară, Cel ce a fost legat pe lemn, Cel ce a fost îngropat în pământ, Cel ce a înviat din morţi şi S-a înălţat la cele mai înalte ale cerurilor, Cel ce şade de-a dreapta Tatălui, Cel ce are puterea de a judeca şi mântui toate, prin Care Tatăl a făcut cele dintru început şi până în veci. 105 El este Alfa şi Omega, El este începutul şi sfârşitul — început nepovestit şi sfârşit nebănuit — El e Hristos, El e împăratul, El e Iisus, El e generalul, El e Domnul, El e Cel ce a înviat din morţi, El e Cel ce a şezut de-a dreapta Tatălui.îl poartă pe Tatăl şi e purtat de Tatăl. Lui fie slava şi tăria în veci! Amin.