Rânduieli ale lui Iacob episcopul Ierusalimului, fratele Domnului după trup, despre slujba luminii de seară

1 Şi eu Iacob, frate după trup al lui Hristos, dar sclav al Lui ca Fiu Unul- Născut al lui Dumnezeu, hirotonit episcop al Ierusalimului de însuşi Hristos şi de apostolii Lui, rânduiesc acestea: ' Când se face seară, să aduni Biserica, episcope, şi după ce se spune psalmul luminii [Pi 140], diaconul să facă ecteniile pentru catehumeni, posedaţi, cei pentru luminare şi penitenţi, cum am spus mai sus. XXXVI. Rugăciunea de la slujba luminii de seară 1 Iar după ce au fost concediaţi să zică diaconul: — Câţi sunteţi credincioşi, Domnului să ne rugăm! Iar după ce a rostit ecteniile primei rugăciuni, să spună: — Mântuieşte-nc şi scoală-ne, Dumnezeule, prin Hristosul Tău. Sculându-ne să cerem milele Domnului şi îndurările Lui, îngerul cel peste pace, cele bune şi de folos, sfârşituri creştineşti, seară şi noapte paşnice şi fără de păcat şi fără de osândă tot timpul vieţii noastre. Pe noi înşine şi unii pe alţii să ne dăm viului Dumnezeu prin Hristosul Lui! XXXVII. Mulţumirea de la slujba luminii de seară 1 Iar episcopul să se roage spunând: " — Dumnezeule Cel fără început şi fără sfârşit, Care prin Hristos ai făcut şi porţi de grijă de toate, iar înainte de toate eşti Dumnezeu şi Tată al Lui, Domn al Duhului şi împărat al celor gândite şi simţite, Care ai făcut ziua pentru faptele luminii, iar noaptea spre odihna neputinţei noastre, „căci a Ta este ziua şi a Ta este noaptea, Tu ai făcut lumina şi soarele” [Ps 73, 16]. însuţi şi acum, Stăpâne Iubitor de oameni şi Atotbunule, primeşte cu bunăvoinţă această mulţumire de seară a noastră.J Cel ce ne-ai condus prin lungimea acestei zile şi ne-ai adus la începutul nopţii, păzeşte-ne pentru Hristos Tău, dă-ne seara paşnică şi noaptea fără de păcat şi fără năluciri, şi învredniceşte- ne de viaţa veşnică prin Hristosul Tău, prin Care Ţie fie slavă, cinste şi putere în Duhul Sfânt în veci. Amin. 4 Şi diaconul să zică: — Plecaţi-vă pentru punerea mâinilor! 5 Iar episcopul să se roage spunând: — Dumnezeule al părinţilor şi Domn al milei, Cel ce în înţelepciunea Ta l-ai făcut pe om [Sol 9,2], vietatea cuvântătoare iubită de Dumnezeu între toate cele de pe pământ şi i-ai dat să stăpânească peste toate cele de pe pământ [Fc 1,28], şi ai aşezat prin voia Ta dregători şi preoţi, pe unii pentru 764 C a n o n u l O r t o d o x i e i I . C a n o n u l a p o s to l i c asigurarea vieţii, iar pe alţii pentru a aduce o adorare legiuită, 6 Tu însuţi şi acum, Doamne Atoateţiitorule, pleacă-Te şi arată-Ţi faţa peste robii Tăi [fi 30, 17], care şi-au plecat gâtul inimii lor, şi binecuvântează-i prin Hristos prin Care ni Te-ai descoperit şi ne-ai luminat cu lumina cunoaşterii; prin Care Ţie se datorează şi închinarea vrednică de la toată firea cuvântătoare şi sfântă în Duhul Sfânt Mângâietorul în veci. Amin. 7 Iar diaconul să zică: — Mergeţi în pace! XXXVIII. Rugăciunea de la slujba dimineţii ' Asemenea şi dimineaţa, după ce s-a spus psalmul dimineţii [Ps 62] şi au fost concediaţi catehumenii, posedaţii, cei pentru luminare şi penitenţii şi s-a făcut ectenia datorată — ca să nu spunem iarăşi aceleaşi lucruri —, diaconul să adauge după „Mântuieşte-i şi scoală-i, Dumnezeule, cu harul Tău”: ' — Să cerem de la Domnul milele şi îndurările Lui, dimineaţa şi ziua aceasta paşnică fără de păcat, ca şi toată vremea trecerii noastre pe pământ, îngerul cel peste pace, sfârşiturile creştineşti, un Dumnezeu milostiv şi binevoitor. Pe noi înşine şi unii pe alţii viului Dumnezeu prin Unul-Născut Fiul Său să ne dăm! 3 Iar episcopul să zică: 4— Dumnezeule al duhurilor şi a tot trupul [Nm 16, 22], Cel fără asemănare şi Care n-ai lipsă de nimic, Care ai dat soarele spre stăpânirea zilei, iar luna şi stelele spre stăpânirea noştri [P.y 135, 8. 9], însuţi şi acum priveşte spre noi cu ochi binevoitori şi primeşte mulţumirile noastre de dimineaţă, şi ne miluieşte. Căci n-am întins mâinile noastre spre un dumnezeu străin [Ps 43, 21]. 5 Pentru că n-avem un dumnezeu recent [Ps 80, 10], ci pe Tine Cel veşnic şi fără sfârşit, Care prin Hristos ne-ai dat existenţa şi tot prin El ne-ai dăruit şi existenţa fericită, Tu însuţi fâ-ne vrednici prin EI şi de viaţa veşnică, prin Care Ţie fie slavă, cinste şi venerare în Duhul Sfânt în veci. Amin. XXXIX. Mulţumirea de la slujba de dimineaţă ' Şi diaconul să zică: — Plecaţi-vă pentru punerea mâinilor! 2 Iar episcopul să se roage zicând: 3 — Dumnezeule Cel credincios şi adevărat, Care faci milă la mii şi zeci de mii din cei ce Te iubesc pe Tine [7ş 20, 6], Prietenul celor smeriţi şi Patronul săracilor, de Care au nevoie toate, pentru că toate sunt roabe Ţie, 4 priveşte peste poporul Tău acesta, cei care şi-au plecat capetele, şi binecuvântează- i cu binecuvântare duhovnicească, păzeşte-i ca pe lumina ochilor [Ps 16, 8], păstrează-i în dreapta-credinţă/buna-cinstire şi dreptate şi învredniceşte- i de viaţă veşnică în Hristos Iisus iubitul Tău Copil/Slujitor [Paidi], IV .4 . C o n s t i t u ţ i i l e S f i n ţ i l o r A p o s t o l i p r i n C l e m e n t 7 6 5 Prin Care Ţie fie slavă, cinste şi venerare în Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 5 Iar diaconul să zică: — Mergeţi în pace! XL. Mulţumire pentru pârga adusă 1 Şi la pârga adusă episcopul să mulţumească aşa: ' — Mulţumim Ţie, Doamne Atoateţiitorule [Ap 11, 17], Ziditorule şi Pronietorule a toate, prin Unul-Născut Copilul/Slujitorul Tău [Paidos] Iisus Hristos, pentru pârga aceasta adusă Ţie, nu cât suntem datori, ci cât putem. 3 Căci care om poate să-Ţi mulţumească pentru cele pe care le-ai dat lor spre împărtăşire? Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob [Iş 3, 6], şi al tuturor sfinţilor. Care prin cuvântul Tău ai făcut să crească toate şi ai poruncit pământului să răsară tot felul de roade spre veselia şi hrana noastră, Care dai hrană vietăţile celor mai grele, erbivorelor verdeaţă, altora came, iar altora seminţe, iar nouă drept hrană potrivite şi folositoare ne dai grâu şi altele felurite, unele pentru folosirea obişnuită, altele sănătate, iar altele pentru desfătare. 4 Pentru toate acestea eşti lăudat de toate pentru binefacerile Tale faţă de toţi prin Hristos. Prin Care Ţie fie slavă, cinste şi venerare în Sfântul Duh în veci. Amin. XLI. Rugăciune pentru cei adormiţi 1 Iar pentru cei ce odihnesc în Hristos, după ce se rostesc ecteniile primei rugăciuni, ca să nu le spunem iarăşi, diaconul să adauge şi acestea: ' — Să ne rugăm şi pentru fraţii noştri adormiţi în Hristos; să ne rugăm pentru adormirea cutăruia sau cutăruia (N), ca primind sufletul său Dumnezeul Cel Iubitor de oameni să-i treacă cu vederea orice păcat cu voie şi fără voie, şi fiindu-i milostiv şi binevoitor să-l rânduiască în locul binecinstitorilor care sunt în sânurile lui Avraam [Lc 16, 22], Isaac şi Iacob împreună cu toţi cei care din veci I-au bineplăcut [Fc 5, 24] şi au făcut voia Lui, de unde a fugit orice durere, întristare şi suspinare [Is 35, 10]. Să ne sculăm. Pe noi înşine şi unii pe alţii să ne dăm veşnicului Dumnezeu prin Cuvântul dintru început. 3 Iar episcopul să spună: 4 — Cel ce prin fire eşti fără de moarte şi fără de sfârşit, de Care s-a făcut tot ce-i nemuritor şi muritor, Cel ce pe vietatea cuvântătoare, omul, cetăţean al lumii, l-ai făcut muritor şi i-ai făgăduit înviere, cel ce pe Enoh şi pe Ilie nu i-ai lăsat să facă experienţa morţii; Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, nu eşti Dumnezeul morţilor, ci al viilor 7 6 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I . C a n o n u l a p o s t o l i c [Ml 22, 33; Iş 3, 6], pentru că sufletele tuturor sunt vii la Tine [Lc 20,38], duhurile drepţilor sunt în mâna Ta şi de ele nu se vor atinge chinuri [Sol 3,1], căci toţi cei sfinţiţi sunt în mâinile Tale [Dt 33, 5]. 3 însuţi şi acum priveşte peste robul Tău acesta, pe care l-ai ales şi l-ai luat la Tine spre o altă soartă şi-i iartă orice a păcătuit cu voie sau fără voie, trimite-i înjur îngeri binevoitori, şi-l rânduieşte în sânul patriarhilor, profeţilor şi apostolilor şi ale tuturor celor ce au bineplăcut Ţie în veac, unde nu e întristare, durere şi suspin [Is 35, 10], în locul drept-credincioşilor şi în pământul celor drepţi şi al celor ce văd slava Hristosului Tău [In 17, 24]. Prin Care Ţie fie slavă, cinste şi venerare, mulţumire şi închinare în Sfântul Duh în veci. Amin. 6 Iar diaconul să zică: — Plecaţi-vă pentru punerea mâinilor! / Şi episcopul să mulţumească pentru ei zicând aşa: s — Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta [Ps 27, 9], pe care ai câştigat-o cu scump Sângele Hristosului Tău [FA 20,28], şi păstoreşte-i sub dreapta Ta, ocroteşte-i sub aripile Tale [Ps 16, 8], şi dă-le să săvârşească lupta cea bună, să-şi ducă la capăt alergarea, să păzească credinţa [2 Tim 4, 7] neschimbat, ireproşabil, neînvinuit, prin Domnul nostru Iisus Hristos, iubitul Tău Copil/Slujitor, prin Care Ţie fie slavă, cinste şi venerare, în Sfântul Duh în veci. Amin. XLII. Despre zilele celor adormiţi, care trebuie liniile 1 Să se celebreze cea de-a treia zi a celor adormiţi în psalmi şi rugăciuni din pricina Celui ce S-a sculat a treia zi, ' a noua zi spre aducerea-aminte a celor ce au rămas şi a celor adormiţi, 3 a treizccea zi după exemplul vechi, căci aşa l-a jelit pe Moise poporul [Dt 34, 8], 4 şi împlinirea unui an spre pomenirea lui.5 Şi să se dea din averile lui săracilor în amintirea lui. Că necredincioşilor care au murit nu le folosesc la nimic pomenirile 1 Acestea le spunem însă despre cei drept-credincioşi/bine-cinstitori; căci pentru necredincioşi, chiar de ai da săracilor cele ale lumii, nu-i va fi de nici un folos. 2 Pentru că dacă pe când era în viaţă L-a avut duşman pe Dumnezeu, este evident că-L va avea tot aşa şi după ce s-a mutat de aici, „căci nu este nedreptate la El” [In 7, 18] .3 „Căci drept este Domnul şi a iubit dreptatea” [Ps 10, 7]. Şi: „Iată omul şi lucrul său” [/s 62, 11]. XLIV. Că la pomeniri trebuie mâncat cu trezie, nu cu beţie ' Dar când sunteţi chemaţi la pomenirile lor, mâncaţi cu bună-rânduială şi frică de Dumnezeu ca unii care puteţi să şi mijlociţi pentru cei ce s-au mutat IV .4 . C o n s t i t u ţ i i l e S f i n ţ i l o r A p o s t o l i p r i n C l e m e n t 7 6 7 de la ei. Cei care sunteţi prezbiteri şi diaconi ai lui Hristos trebuie să fiţi mereu treji [/ Ptr 4, 7; 5, 8] atât faţă de voi înşivă, cât şi faţă de ceilalţi, ca să-i puteţi mustra pe cei aflaţi în neorânduială. 2 Căci spune Scriptura: „Cei puternici sunt irascibili; să nu bea vin, ca nu cumva bând să uite de înţelepciune şi să nu poată judecat drept [Pr 31,4-5]. Aşadar puternici ai Bisericii sunt după Dumnezeu Atoateţiitorul şi iubitul Său Fiu, prezbiterii şi diaconii. 1 Spunem aceasta nu ca să nu bea, căci altfel ar însemna să insulte ceea ce a fost făcut de Dumnezeu pentru veselie [Sir 31, 27], ci să nu se îmbete. Căci Scriptura n-a spus să nu bea vin; dar ce spune? Să nu se bea vin până la beţie [Tob 4, 15]. Şi iarăşi: „Spini cresc în mâna beţivului” [Pr 26, 9]. 4 Spunem însă aceasta nu numai despre clerici, ci şi despre orice laic creştin, peste care a fost chemat numele Domnului Iisus Hristos [Iac 2, 7]. Căci lor ce le spune [Scriptura]? „Al cui e vai-ul? Al cui tumultul? Ale cui scârbele şi certurile? Ai cui ochii învineţiţi? Ale cui zdrobirile degeaba? Oare nu ale celor ce-şi petrec vremea în vin şi caută cu dinadinsul unde se fac beţii?” [Pr 23, 29-30]. XL V. Despre cei prigoniţi şi care fug pentru credinţă, ca să afle ajutor 1 Pe cei persecutaţi pentru credinţă şi care fug din oraş în oraş [Mt 10, 23] pentru că-şi aduc aminte de cuvintele Domnului, primiţi-i; căci fug ştiind că duhul e înflăcărat, dar carnea neputincioasă [Mt 26, 41] şi acceptă confiscarea averilor, ca să păstreze netăgăduit în ei Numele lui Hristos.' Procuraţi-le cele dc folos, împlinind astfel o poruncă a Domnului [Mt 10, 40-42]. XLVI. Că jiecare trebuie să rămână în sorţul [klero] în care a fost rânduit şi să păzească ordinea [taxin] şi să nu-şi răpească cele ce nu i s-au încredinţat 1 Toţi în comun poruncim acestea: Fiecare să rămână în cinul [taxei] dat lui şi să nu încalce limitele lui, pentru că ele nu sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. „Căci cine ascultă de voi ascultă de Mine, iar cine ascultă de Mine, ascultă de Cel ce M-a trimis pe Mine; dar cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine” [Lc 10, 16] .2 Căci dacă păstrează buna-ordine [eutaxia] creaturile neînsufleţite, cum sunt noaptea, ziua, soarele, luna, stelele, stihiile, anotimpurile, lunile, săptămânile, zilele, orele, şi slujesc nevoii fixate potrivit cuvântului: „Hotar ai pus [apelor] pe care nu-1 vor trece” [Ps 103, 9], şi despre mare: „I-am pus hotare înconjurând-o cu zăvoare şi porţi, şi i-am zis: Până aici să mergi, şi să nu treci dincolo” [Iov 38, 10-11], cu cât mai mult voi nu trebuie să îndrăzniţi să mişcaţi din loc nimic din cele care v-au fost hotărâte 768 C a nonul Ortodoxiei I . C a n o n u l a p o s lo l i c de noi după voia lui Dumnezeu? 3 Mulţi însă au socotit că acest lucru e secundar şi îndrăznesc să amestece cinurile [taxeis] şi să mişte din loc hirotonia pentru fiecare, răpindu-şi pentru ei demnităţi care nu le-au fost date şi îngăduindu-şi în chip tiranic să dea altora cele pe care au autoritatea să le dea, şi de aceea îl înfurie pe Dumnezeu ca tovarăşii lui Core [Nm 16] şi împăratul Ozia [2 Par 26, 16-21] care, îmbrăcându-se fără Dumnezeu în arhierie, primii au fost arşi, iar al doilea a fost atins de lepră pe frunte, dar îl mânie şi pe Hristos Iisus Care a orânduit acestea, şi întristează şi pe Duhul Sfânt [Ef 4, 30], invalidând mărturia Lui. 4 Prevăzând pe drept cuvânt primejdia la care se expun cei care fac unele ca acestea, ca şi neglijenţa privitoare la jertfe şi mulţumiri care vine de acolo că sunt aduse fără evlavie de cei care nu trebuie, şi care socotesc o joacă de copii cinstea arhierească, care cuprinde o imitare a marelui Arhiereu lisus Hristos împăratul nostru, e nevoie să vă îndemnăm şi la acest lucru, căci deja unii dintre voi s-au abătut lăsându-se duşi de deşertăciunea lor. 7 Spunem deci că Moise, slujitorul lui Dumnezeu [Nm 12, 7], cu care Dumnezeu a vorbit faţă către faţă ca şi cum vorbeşte cineva cu prietenul său [Iş 33, 11], căruia i-a zis: „Te cunosc dintre toţi” [/ş 33, 17], cu care a vorbit personal, nu prin semne nedesluşite, vise, îngeri sau enigme [Nm 12, 8], acesta deci, când a dat legislaţia divină, a distins între cele care trebuie să fie săvârşite dc arhierei, cele care trebuie săvârşite de preoţi şi cele de către leviţi, dând fiecăruia slujirea corespunzătoare funcţiei lui. 6 Şi cele ce s-au poruncit arhiereilor să le săvârşească, nu era îngăduit preoţilor să se apropie de ele, iar cele care au fost hotărâte preoţilor nu le era îngăduit leviţilor să se apropie dc ele, ci fiecare păzea limitele slujirilor pe care le-au primit. Iar dacă voia cineva să treacă dincolo dc cele predate, pedeapsa era moartea [Nm 4]. 7 Lucru pe care l-a arătat cel mai bine încercarea lui Saul care, socotind că poate aduce jertfa fără profetul şi arhiereul Samuel, şi-a atras păcat şi blestem cu neputinţă de îndepărtat şi nici măcar faptul că a fost uns împărat de profetul nu l-a înduplecat pe profetul [Samuel; I Rg 13]. 8 Dumnezeu a arătat printr-o faptă mai limpede cele ale lui Ozia, aplicându-i neîntârziat pedepsele pentru fărădelegea lui [2 Par 26] şi el, care-şi atribuie nebuneşte arhieria, a ajuns străin şi de împărăţie. 9 Dar nu se poate să nu ştiţi şi cele care s-au făcut pe vremea noastră. Căci cunoaşteţi negreşit episcopi, prezbiteri şi diaconi numiţi de noi prin rugăciune şi punerea mâinilor, şi care prin deosebirea numelor arată şi deosebirea realităţilor; căci la noi nu-şi umplea mâna cine voia [3 Rg 13, 13] — ca pe vremea lui Ieroboam preoţia falsă şi disidentă în slujba viţeilor —, ci cel care era chemat de Dumnezeu [Evr 5,4]. w Căci dacă n-ar fi o instituire sacră şi o deosebire a cinurilor, ar fi fost de ajuns ca toate să fie săvârşite sub un singur nume. Fiind noi învăţaţi succesiunea lucrurilor de către Domnul, episcopilor le-am atribuit cele ale arhieriei IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 769 [archierosyne], prezbiterilor cele ale preoţiei [hierosyne], iar diaconilor slujirile către amândoi, pentru ca toate cele ale cultului să fie celebrate curat. " Fiindcă nici diaconului nu îi este îngăduit să aducă jertfa, să boteze, să dea binecuvântare mică sau mare, nici prezbiterului nu-i este îngăduit să săvârşească hirotonii; căci răsturnarea ordinii nu e un lucru cuvios. 2 Fiindcă Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii [1 Co 14, 33], pentru ca inferiorii să-şi însuşească în chip tiranic cele superioare lor plăsmuindu-şi o legislaţie rea spre răul lor, neştiind că aspru lucru este a lovi cu piciorul în ţepuşă [Fa 9, 5; 26, 14]. Căci unii ca aceştia se războiesc nu cu noi, ci cu Episcopul tuturor şi Arhiereul Tatălui, Hristos Iisus Domnul nostru. 13 întrucât preaiubitul de Dumnezeu Moise a aşezat arhierei, preoţi şi leviţi [/ş 28, 29], iar Mântuitorul nostru ne-a aşezat pe noi, cei treisprezece Apostoli, iar Apostolii ne-au aşezat pe mine Clement, pe mine Iacob şi pe alţii împreună cu noi, ca să nu-i mai înşirăm pe toţi, iar noi toţi în comun am aşezat prezbiteri, diaconi, ipodiaconi şi citeţi. 4 Aşadar, întâiul Arhiereu prin fire, Flristos Unul-Născut, nu şi-a răpit cinstea pentru Sine însuşi [Evr 5, 4], ci fiind aşezat de Tatăl şi facându-Se om pentru noi şi aducând înainte de pătimirea Sa Dumnezeului şi Tatălui Său jertfa duhovnicească, ne-a poruncit numai nouă să facem aceasta [Lc 22, 19], deşi erau împreună cu noi şi alţii din cei care au crezut în El, dar nu oricine a crezut a şi fost aşezat preot sau a primit demnitatea arhierească. l' Iar după înălţarea Lui, aducând noi după porunca Lui jertfa curată şi nesângeroasă, am promovat cpiscopi, prezbiteri şi diaconi în număr de şapte [FA 6, 5-6]. 16 între care a fost şi fericitul martir Ştefan, care prin bunăvoirea Iui faţă de Dumnezeu nu era cu nimic inferior nouă şi care a arătat lui Dumnezeu o atât de mare evlavie prin credinţă şi o atât de mare iubire faţă de Domnul nostru Iisus Hristos, încât şi-a dat şi sufletul său pentru El fiind omorât cu pietre de iudeii ucigaşi ai Domnului. Şi totuşi, un astfel de bărbat atât de mare, care fierbea cu Duhul [FA 18, 25], Care L-a văzut pe Hristos de-a dreapta lui Dumnezeu şi porţile cerului deschise [FA 7, 55-56], n-a apărut nicidecum folosindu-se de cele ce nu ţin de diaconie, nici aducând jertfă, nici punându-şi mâinile pe cineva, ci a păzit până la sfârşit cinul diaconiei, căci aşa se cuvenea martirului lui Hristos să păstreze buna ordine. 17 Iar dacă unii acuză pe diaconul Filip şi pe Anania [FA 8, 9], credinciosul frate, că unul a botezat pe eunuc, iar celălalt pe mine, Pavel, aceştia nu ştiu ce spunem noi. Căci noi am spus că nimeni nu-şi răpeşte pentru el demnitatea preoţească decât dacă o primeşte de la Dumnezeu [Evr 5, 4], ca Melchisedec [Fc 14, 18] şi Iov, sau de la un arhiereu ca Aaron de la Moise [Nm 17]; prin urmare, şi Filip şi Anania nu s-au ales pe ei înşişi, ci au fost aleşi de Hristos, Arhiereul incomparabilului Dumnezeu.