Despre adulter, desfrănare

Despre pederastie, adulter, desfrănare şi unirea cu dobitoace, că unele sunt impietăţi contrare firii, iar altele fărădelegi şi nedreptăţi, şi de ce fiecare din acestea sunt interzise şi pedepsite ' De aceea feriţi-vă şi fugiţi, iubiţilor, de astfel de practici, căci sunt păgâneşti. Fiindcă noi nu ne scârbim nici de omul mort ca aceia, căci nădăjduim să înviem iarăşi, nici nu socotim rea împreunarea legiuită, fiindcă e obiceiul lor să nu respecte unele ca acestea. Pentru că atunci când are loc cu dreptate, unirea între un bărbat şi o femeie se face cu voia lui Dumnezeu, căci de la IV.4 . C o n s titu ţiile S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 70 9 început Creatorul i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască [Mt 19, 4-5], i-a binecuvântat şi le-a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul!” [Fc 1,28]. Deci dacă deosebirea dintre sexe s-a făcut cu voia lui Dumnezeu spre naşterea unei mulţimi [de oameni], urmează că tot după gândul Lui e şi unirea părţii bărbăteşti cu partea femeiască, nu însă scârboasa împreunare împotriva firii sau actul contrar legii care e o duşmănie a lui Dumnezeu. ' Căci contrar firii e păcatul sodomiţilor şi cel cu un animal necuvântător, iar contrar legii e adulterul şi desfrânarea, dintre care unele sunt impietăţi, altele nedreptăţi şi altele păcate, şi nici una din ele nu va rămâne nepedepsită potrivit dispoziţiei proprii. 3 Fiindcă primii uneltesc desfiinţarea lumii încercând să facă cele potrivit firii în chip contrar firi; dintre ceilalţi unii fac nedreptate stricând căsătoriile altora, despart în două ceea ce Dumnezeu a făcut una, fac să devină suspecţi copiii şi suspicios pe bărbatul/soţul; iar desfrânarea e o stricăciune a cărnii proprii făcută nu pentru facerea de copii, ci făcând totul doar pentru plăcere, ceea cc e un simbol al neînfrânării, nu un semn al virtuţii. 7 Toate acestea sunt însă interzise de legifle lui Dumnezeu]. Căci spun Scripturile: „Să nu te culci cu bărbat ca şi cu o femeie [Lv 18, 22], căci unul ca acesta c blestemat, şi să-l omorâţi cu pietre [20, 27], căci a făcut urâciune [20, 13]; pc oricine s-a culcat cu dobitoace, omorâţi-1 [Iş 22, 18], căci a făcut fărădelege în popor; şi dacă cineva întinează o femeie căsătorită [Lv 20, 10], omorâţi-i pe amândoi [Dt 22, 22], sunt vinovaţi [Lv 20, 27], să moară.” Şi mai departe: „Să nu fie prostituat între fiii lui Israel, nici prostituată din fiicele lui Israel. Să nu oferi Domnului Dumnezeului tău la jertfelnic plata unei prostituate nici preţul de pe un câine [Dl 23, 17-18], căci nu sunt curate voturile făcute din plata unei curtezane [Pr 9, 13].” ' Pe acestea legile le-au interzis, dar căsătoria au cinstit-o numind-o binecuvântată, fiindcă Dumnezeu însuşi a binecuvântat-o unind partea femeiască cu partea bărbătească. Spune undeva şi înţeleptul Solomon: „De la Domnul se uneşte femeia cu bărbatul” [Pr 19, 14], iar David spune: „Femeia ta e ca o vie roditoare în mijlocul casei tale, fiii tăi ca nişte măslini nou sădiţi în jurul mesei tale. Aşa se va binecuvânta omul cel ce se teme de Domnul” [Ps 127, 3—4]. 6 Prin urmare, căsătoria e cinstită [Evr 13, 4] şi respectabilă, iar naşterea de copii e curată, fiindcă nu e nimic rău în ce-i bun.7 Aşadar, nici curăţirea naturală nu e urâciune la Dumnezeu, fiindcă El a rânduit ca ea să se întâmple femeilor o dată la treizeci de zile de dragul menţinerii sănătăţii lor, întrucât sunt mai mult nemişcate, fiindcă majoritatea timpului şed în case. Dar şi în Evanghelie, atunci când femeia cu scurgere de sânge s-a atins de poala hainei Lui pentru sănătate [Mt 9, 20-21], Domnul nu s-a supărat pe ea, nici n-a învinuit-o deloc; dimpotrivă, a vindecat-o zicând: „Credinţa ta te-a mântuit” [Mt 9, 22]. 8 Şi ori de câte ori apar la femei aceste lucruri naturale, bărbaţii să nu se 710 C a n o n u l O r t o d o x ie i 1. C a n o n u l a postolic unească cu femeile purtând de grijă de cei ce se vor naşte, fiindcă Legea opreşte acest lucru zicând: „Să nu te apropii de o femeie în zilele scurgerii ei” [Lv 18, 19; 20, 18]; nici să n-aibă relaţii cu ele când sunt gravide, căci atunci fac acest lucru nu pentru naştere de copii, ci pentru plăcere, iar cine iubeşte pe Dumnezeu nu trebuie să fie iubitor de plăcere [2 Tim 3, 4]. XXIX. Că femeile trebuie să se supună bărbaţilor lor şi bărbaţii să-şi iubească soţiile, şi că unindu-se sunt curaţi, chiar dacă nu se spală, dar baia nu spală adultend sau desfrâul 1 „Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri” [Col 3, 18; 1 Ptr3, 4], cinstiţi-i şi slujiţi-le în frică şi iubire, cum îl cinstea Sara pc Avraam nerăbdând nici măcar să-l cheme pe nume, ci numindu-1 „domn” atunci când spune: „Domnul meu e bătrân” [Fc 18, 12].2 în chip asemănător şi voi, bărbaţii, iubiţi-vă femeile ca pe membrele voastre [Ef 5, 25. 28], ca pc nişte părtaşe ale vieţii şi colaboratoare la facerea de copii. Căci spune [Solomon]: „Veseleşte-te împreună cu femeia ta din tinereţea ta. Cerboaică să-ţi fie preaiubita ta şi gazelă plină de graţii, să te călăuzească şi să fie cu tine tot timpul, căci înconjurat de iubirea ei vei prinde ani mulţi” [Pr 5, 18- 19]. 3 lubiţi-lc deci ca pe membrele voastre, ca pe corpurile voastre, căci stă scris aşa: „Domnul a fost martor între tine şi femeia tinereţii tale, şi ea este tovarăşa ta şi n-a făcut alta, şi e o parte rămasă din suflarea ta/duhul tău. Păziţi-vă sullarea şi n-o lăsa pe femeia tinereţii tale” [Mal 2, 14-15] .4 Prin urmare, bărbatul şi femeia care se unesc într-o căsătorie legiuită şi se scoală din pat după unirea lor să se roage fără nici o restricţie, şi sunt curaţi fără să se spele. Dar cine se întinează stricând o altă femeie sau întinându-se cu o prostituată, când se scoală de la ea nu va putea fi curat, chiar dacă s-ar spăla în tot oceanul şi în toate râurile. XXX. Că obiceiul iudeilor şi păgânilor de a respecta curăţirile naturale şi a se scârbi de rămăşiţele celor morţi e străin creştinilor, care trebuie chiar să se ducă în cimitirele sfinţilor şi să cânte psalmi pentru cei adormiţi în credinţă ' Nu păziţi cu scrupulozitate cele cu privire la cele legiuite şi naturale, socotind că vă întinaţi prin ele, şi nu căutaţi îndepărtări iudaice, băi continue sau curăţiri nici la atingerea unui mort [Nm 19, 11-18]. 2 Ci adunaţi-vă fără nici un scrupul în cimitire, făcând citirea cărţilor sfinte şi cântând psalmi pentru martirii adormiţi şi pentru toţi sfinţii cei din veac, precum şi pentru fraţii voştri adormiţi în Domnul; aduceţi în bisericile voastre şi în cimitire drept Euharistie primită închipuirea [antitypon] Trupului împărătesc al lui IV.4 . C o n s titu ţiile S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 711 Hristos, iar la ieşirea celor adormiţi însoţiţi-i cântând psalmi, dacă sunt credincioşi întru Domnul. J „Căci cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui” [Ps 115, 6], şi iarăşi: „întoarce-te, suflete, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut bine” [Ps 114, 7], şi altundeva: „Pomenirea drepţilor cu laude” [Pr 10, 7] şi: „Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu” [Sol 3, 1]. 4 Căci cei care au crezut în Dumnezeu, chiar dacă adorm, nu sunt morţi, pentru că zice saducheilor Mântuitorul: „Iar despre învierea morţilor n-aţi citit ce stă scris: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? Dumnezeu nu este deci al morţilor, ci al viilor [Mt 22, 31-32], căci pentru El toţi sunt vii [Lc 20, 38; Rm 14, 8].” 5 Prin urmare, nici rămăşiţele celor ce sunt vii la Dumnezeu nu sunt lipsite de cinste. Căci după adormirea sa profetul Elisei a înviat un mort omorât de nişte tâlhari sirieni [4 Rg 13, 20-21], fiindcă trupul lui a fost atins de oasele lui Elisei şi sculându-se s-a făcut viu; dar nu s-ar fi făcut aceasta, dacă trupul lui Elisei nu era sfânt. 6 losif cel cuminte l-a îmbrăţişat pe Iacob după moartea lui când acesta era pe pat [Fc 50, I], iar Moise şi Iosua au purtat rămăşiţele lui losif [Iş 13, 19; los 24, 32] fără a socoti o întinare acest lucru. 7 De aceea şi voi, episcopii şi ceilalţi, atingându-vă Iară vreun scrupul de cei adormiţi nu socotiţi că vă întinaţi, nici nu vă scârbiţi de rămăşiţele lor, evitând astfel de scrupule, fiindcă sunt neghiobii. Şi împodobiţi-vă cu sfinţenie şi cuminţenie, ca să vă faceţi părtaşi ai nemuririi şi împărăţiei lui Dumnezeu şi să primiţi făgăduinţa lui Dumnezeu, odihnindu-vă în chip veşnic prin Iisus Hristos Mântuitorul. [Doxologie finală] s Aşadar, Celui ce poate să vă deschidă urechile inimilor ca să primiţi cuvintele lui Dumnezeu prin Evanghelia şi prin învăţătura lui Iisus Hristos Nazoreul, Care a fost răstignit sub Ponţiu Pilat şi Irod, şi a adormit şi a înviat din morţi şi va veni iarăşi la sfârşitul veacului cu slavă şi putere multă să învie pe morţi şi să aducă lumii un sfârşit şi să dea fiecăruia cele meritate, 9 Celui ce ni S-a dat pe Sine însuşi arvună a învierii şi a fost înălţat la ceruri prin puterea lui Dumnezeu şi Tatăl Lui sub ochii noştri, după ce a mâncat şi băut împreună cu El patruzeci de zile după învierea Lui din morţi [FA 10, 41; 1,3.9] şi şade de-a dreapta tronului măreţiei lui Dumnezeu Atoateţiitorul peste heruvimi şi a auzit: „Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi scăunel picioarelor Tale!” [Ps 109, 1], 10 pe Care preafericitul Ştefan l-a văzut stând de-a dreapta Puterii şi strigând a zis: „Iată, văd cerurile deschizându-se şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu [FA 7, 55-56] ca arhiereu al tuturor cinurilor raţionale”, prin El fie cinstea, măreţia şi slava Atoateţiitorului Dumnezeu şi acum şi în vecii vecilor. Amin.