Despre schisme şi erezii

înainte de toate, păziţi-vă, episcopi, de cumplitele, relele şi neîngăduitele erezii, fugind de ele ca de focul care-i arde pc cei cc sc apropie de el. Fugiţi şi de schisme. Că nu e îngăduit nici să plecăm mintea spre necuvioasele erezii, nici să ne separăm de cei de un gând cu noi din pricina iubirii de stăpânire [philarchian\. Căci îndrăznind unii în vechime unele ca acestea, n-au scăpat de pedeapsă. Căci Datan şi Abiron, care s-au opus lui Moise, au fost înghiţiţi în pământ, Core şi cei două sute împreună cu el, care s-au răzvrătit împotriva lui Aaron, au fost mistuiţi de foc [Nm 16], iar Mariam care l-a ocărât pe Moise pentru că era căsătorit cu o păgână a fost scoasă afară din tabără timp de şapte zile, pentru că spunea că Moise luase drept soţie o etiopiancă [Nm 12]. La fel şi Azaria, numit şi Ozia, care era rege al lui Iuda, îndrăznind să ia asupra lui preoţia şi vrând să tămâieze — ceea ce nu i se cuvenea —, deşi a fost oprit de arhiereul Azaria şi optzeci de preoţi, dar nu a ascultat, a fost atins de lepră pe frunte şi s-a grăbit să iasă, pentru că-1 vădise Domnul [2 Par 26,16-21]. II. Că nu e îngăduit să ne răsculăm nici împotriva împăraţilor, nici a preoţilor ’ Să fim cu luarea-aminte, iubiţilor, care e faima răzvrătiţilor şi care e verdictul asupra lor. Căci dacă cel ce se ridică împotriva împăraţilor e vrednic de pedeapsă, chiar dacă e fiu sau prieten al lor, cu cât mai mult cel ce se ridică împotriva preoţilor? Deoarece pe cât preoţia e mai bună decât împărăţia, întrucât lupta ei este pentru suflet, cu atât mai mult cel ce a îndrăznit să o dispreţuiască are o pedeapsă mai gravă decât cel ce dispreţuieşte împărăţia. IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 689 ' Pentru că nici unul nu scapă nepedepsit, căci nici Abesalom, nici Abedadan n-au scăpat nepedepsiţi [2 Rg 18-20], nici Core şi Datan [Nm 16]: primii s-au răsculat împotriva lui David râvnind împărăţia, iar ceilalţi împotriva lui Moise rivalizând cu el pentru întâietăţi. 3 Abesalom îl vorbea de rău pe David, tatăl său, ca pe un judecător nedrept spunând fiecăruia: „Cuvintele tale sunt frumoase, dar nu este cine să te asculte şi să-ţi facă dreptate; cine mă va face stăpân?” [2 Rg 15, 3-4]. 4 Iar Abedadan spunea: „N-am nici o parte cu David şi nici o moştenire cu fiul lui lesei” [2 Rg 20, 1]. Evident nu suporta să fie stăpânit de David, despre care Dumnezeu spusese: „Am găsit pe David fiul lui lesei bărbat după inima mea, care va face toate voile Mele” [FA 13, 22]. 5 Iar Datan, Abiron şi cei ai lui Core spuneau: „Oare puţin lucru e că ne-ai scos din pământul Egiptului, din pământul în care curge lapte şi miere? De ce ne-ai scos ochii? Şi tu să stăpâneşti peste noi?” [Nm 16, 13-14]. Şi au făcut împotriva lui o adunare mare. 6 Iar cei ai lui Core ziceau: „Oare numai cu Moise a vorbit Dumnezeu?” [Nm 12, 2]. „A dat preoţia numai lui Aaron? Nu e sfântă toată adunarea Domnului? Şi de ce să fie preot numai Aaron?” [Nm 16, 3]. Şi înaintea acestora un altul a spus: „Cine te-a pus pe tine stăpân şi judecător peste noi?” [/ş 2, 14]. III. Despre virtutea lui Moise şi necredinţa neamului iudeilor şi despre minunile pe care le-a făcut Dumnezeu prin el 1 2 1 Şi s-au răsculat împotriva lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu [Nm 12, 7], cel mai blând şi mai credincios decât toţi oamenii, care de la Dumnezeu făcuse poporului atâtea semne şi minuni [FA 5, 12], care săvârşise spre binefacerea lor lucruri slăvite şi minunate, care a adus cele zece plăgi asupra egiptenilor [Iş 7-12], a despărţit Marea Roşie [/ş 14] şi a ridicat apele ca un zid de o parte şi de alta şi a dus poporul printre ele ca pe pământul uscat al pustiei, a scufundat pe faraon şi pe egipteni şi pe toţi cei ce veneau împreună cu ei şi după ei, care printr-un lemn a îndulcit celor ai săi izvorul [Iş 15, 23-25] şi a făcut să ţâşnească din stâncă apă pentru însetarea lor [Iş 17, 6], care le-a dat mană din cer şi came din văzduh [Iş 16], care le-a dat noaptea un stâlp de foc spre luminare şi călăuzire, iar ziua un stâlp de nor spre umbrire din pricina arşiţei soarelui [Ps 77, 14; Iş 13, 21], care le-a dat, primit din gura, din mâna şi scrierea lui Dumnezeu, Decalogul, număr desăvârşit, lipit pe tăbliţe de piatră [7ş 31, 8], cu care Dumnezeu vorbea faţă către faţă ca cineva cu prietenul său [Iş 33, 11], şi despre care Acesta a zis: „Nu s-a ridicat profet ca Moise” [Dt 34, 10]. 2 împotriva acestuia s-au ridicat coreiţii şi rubeliţii şi au aruncat pietre asupra lui, care se ruga şi zicea: „Să nu iei aminte la jertfa lor” [Nm 16, 15]. 6 9 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic Şi slava lui Dumnezeu care s-a arătat pe unii i-a doborât la pământ, iar pe alţii i-a ars cu foc. Şi pe căpeteniile rătăcirii schismei care spuneau: „Să ne dăm o căpetenie” [Nm 14, 4], pământul s-a deschis şi i-a înghiţit pe ei şi corturile lor şi lucrurile lor şi s-au pogorât de vii în iad [Nm 16, 30-35], iar pe coreiţi i-a dat pieirii prin foc. IV. Că face schismă nu cel ce se separă de necredincioşi/păgâni, ci cel ce se depărtează de credincioşi 1 Deci dacă Dumnezeu a adus îndată pedeapsa Lui asupra celor ce făcuseră schismă/ruptură din iubire de stăpânire, cu cât mai mult asupra iniţiatorilor ereziilor impioase? Nu va aduce o pedeapsă mai viguroasă asupra celor ce blasfemiază providenţa sau creaţia Lui? 2 Voi însă, fraţilor, lăsându-vă povăţuiţi din Scriptură, păziţi-vă să nu faceţi schisme/rupturi ale cugetului sau unirii voastre, pentru că iniţiatorii unei opinii neîngăduite devin pentru noroade santinele ale pierzaniei. 2 Asemenea şi voi, laicii, nu vă apropiaţi de cei care învaţă lucruri contrare socotinţei lui Dumnezeu, nici nu vă faceţi părtaşi ai impietăţii lor, căci zice Domnul: „Rupeţi-vă din mijlocul acestor bărbaţi, ca să nu pieriţi împreună cu ei” [Nm 16, 21. 26], şi iarăşi: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă separaţi de ei, zice Domnul, şi nu vă atingeţi de nimic necurat şi Eu vă voi primi pe voi” [2 Co 6, 17; Is 52, 11; Iz 20, 34]. V. Din ce pricină a fost respins Israelul cel numit in chip mincinos aşa: demonstraţie din preziceri profetice ' Fiindcă într-adevăr trebuie fugit de cci ce blasfemiază pe Dumnezeu, pentru că cei mai mulţi dintre cei necredincioşi/păgâni au o necunoaştere a lui Dumnezeu; aceştia sunt însă bolnavi de o răutate a gândirii pentru că luptă împotriva lui Dumnezeu; căci din răutatea ereticilor o molimă a ieşit peste tot pământul, cum spune Ieremia profetul [Ir 23, 15]. Căci reaua sinagogă a fost respinsă de Domnul Dumnezeu şi casa a fost părăsită de El, cum se spune undeva: „Am părăsit casa Mea, am lăsat moştenirea Mea” [Ir 12, 7]. Şi iarăşi: „Voi lăsa via Mea şi nu va mai fi tăiată, nici săpată şi în ea vor creşte spini, iar norilor le voi porunci să nu mai verse ploaie peste ea” [Is 5,6]. Lăsând deci poporul [Israel] ca pe un cort într-o vie şi un adăpost într-o bostănărie, ca pe o cetatea împresurată [Is 1, 8], luând de la ei şi Duhul Sfânt şi ploaia profetică, a umplut Biserica Sa cu har duhovnicesc ca râul Egiptului în zilele primăverii [Sir 24, 25] şi a înălţat-o ca pe o casă aflată pe un munte sau „ca pe un munte foarte înalt, ca un munte închegat, un munte gras, în care a binevoit Dumnezeu să locuiască, căci Domnul se va sălăşlui în el până la sfârşit” [Pi 67,16-17]. Şi în Ieremia spune: „Tron înalt de slavă IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 9 1 e locul sfinţirii noastre” [Ir 17, 12]. Iar în Isaia spune: „Fi-va în zilele de pe urmă arătat muntele Domnului şi casa lui Dumnezeu va fi pe vârfurile munţilor şi se va înălţa peste dealuri” [Zs 2, 2]. 4 Aşadar, pentru că a părăsit poporul, a lăsat pustiu şi templul rupând perdeaua/catapeteasma lui [Mt 27, 51] şi luând de la ei Duhul Sfânt, căci zice: „Iată, casa voastră vi se va lăsa pustie” [Mt 23, 38], şi dând harul Duhului peste voi, cei dintre păgâni, cum spune prin Ioil profetul: „Şi va fi după acestea, zice Dumnezeu, şi voi revărsa din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri vor profeţi, fiicele voastre vedenii vor vedea şi bătrânii voştri vise vor visa” [Ioil 3, 1; FA 2, 17], pentru că luând Dumnezeu de la poporful Israel] toată puterea şi lucrarea Cuvântului şi această supraveghere, le-a pus asupra voastră, a celor dintre păgâni. 5 De aceea şi diavolul, gelos pe sfânta Biserică a lui Dumnezeu, s-a mutat la voi iscând între voi necazuri, prigoane, agitaţii, blasfemii, schisme, erezii; căci pe celălalt popor [Israel] l-a adus la el prin uciderea lui Hristos, dar pe voi, care v-aţi depărtat de zădărnicia lui, vă încearcă altfel, ca pe fericitul Iov [Iov 1-2] .6 Căci el s-a împotrivit şi marelui arhiereu Iosua al lui Iosedec [Za 3, I], iar pe noi a căutat de multe ori să ne slăbească, pentru ca să lipsească credinţa noastră [Lc 22, 31-32]. Dar Domnul şi învăţătorul nostru, chemându-l la judecată, i-a zis: „Ceartă-te pe tine Domnul, diavole, ceartă-te pe tine Domnul Cel cc a ales Ierusalimul! Acesta nu este oare ca un tăciune scos din foc?” [Za 3, 2]. Iar cel ce a zis atunci celor ce stăteau înaintea arhiereului: „Luaţi hainele murdare de pe el” [Za 3, 4], şi a adăugat: „Iată, am luat fărădelegile de la tine” [Za 3, 4], Acelaşi zice acum aşa cum ne-a spus odinioară când eram adunaţi cu El: „M-am rugat să nu lipsească credinţa voastră” [Lc 22, 32]. VI. Despre ereziile iudaice 1 Gloata iudaică a avut deci şi ea erezii rele. 2 Căci dintre ei sunt şi saducheii care nu mărturisesc învierea morţilor.J Şi fariseii care atribuie sorţii şi destinului acţiunea păcătoşilor. 4 Şi masboteii care neagă providenţa spunând că toate cele ce sunt s-au format în mod spontan şi care retează nemurirea sufletului. 5 Şi hemerobaptiştii care dacă nu se botează în fiecare zi nu mănâncă, şi care nu se folosesc de paturi, de farfurii, vase, pahare şi scaune, dacă n-au fost curăţite în prealabil cu apă. 6 Şi ebioniţii care sub ochii noştri vor ca Fiul lui Dumnezeu să fie un simplu om şi-L fac să se nască din plăcerea unui bărbat şi din împreunarea lui Iosif cu Maria. 7 Mai sunt şi esenienii care se separă de toţi aceştia şi păzesc cele ale părinţilor lor. 8 Aceste [erezii] se găsesc aşadar în poporul dinainte. Şi acum însă cel viclean, care e iscusit în a face răul [Ir 4, 22] şi nu ştie vreodată binele, scoţând pe unii dintre noi, a lucrat prin ei erezii şi schisme. 6 9 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic VII. De unde au răsărit ereziile la creştini şi cine a fost iniţiatorul impietăţii lor [Simon Magul] 1 Iar începutul noilor erezii s-a făcut aşa. Diavolul s-a îmbrăcat într-un oarecare Simon, samarinean din satul Ghiton, de profesiune mag, şi l-a făcut slujitor al relei lui gândiri. 2 Iar când Filip, tovarăşul nostru de apostolie, săvârşea cu darul Domnului şi lucrarea Duhului Său puterile vindecărilor în Samaria [FA 8], astfel încât samarinenii loviţi de uimire veneau la credinţă în Dumnezeul a toate şi în Domnul nostru lisus Hristos şi se botezau în numele Lui, văzând acest Simon semnele şi minunile săvârşite fără vrăjitoriile unui şarlatan, căzând în admiraţie şi crezând, s-a botezat [FA 8, 13] şi stăruia în post şi rugăciune. Şi auzind noi harul lui Dumnezeu care s-a făcut între samarineni prin Filip, ne-am dus la el şi adăugând mult cuvântului învăţăturii, punându-ne mâinile peste toţi cei botezaţi, le-am dat prin rugăciuni împărtăşirea Duhului Sfânt [FA 8, 17]. 3 Văzând însă Simon că prin punerea mâinilor noastre se dă credincioşilor Duhul Sfânt, luând bani, ni i-a adus spunând: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela peste care-mi voi pune şi eu mâinile să primească Duhul Sfânt” [FA 8, 18-19]; vrând ca, aşa cum l-a lipsit pe Adam prin gustarea din pom de nemurirea făgăduită, aşa şi pe noi, momindu-ne cu luarea banilor, să ne despartă de darul lui Dumnezeu, ca în schimbul banilor să-i cedăm darul nepreţuit al Duhului. 4 Noi toţi tulburându-ne pentru aceasta, aţintindu-mi eu, Petru, privirea asupra şarpelui lucrător de cele rele din el, i-am spus lui Simon: „Argintul tău să fie cu line spre pierzare, căci ai socotit că darul Iui Dumnezeu se agoniseşte cu bani. Tu n-ai parte, nici moştenire la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doar ţi se va ierta gândul inimii tale. Căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti” [FA 8, 20-23]. Iar atunci Simon temându-se a zis: „Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asuprea mea nimic din cele ce aţi zis” [FA 8, 24]. VIII. Cine sunt urmaşii impietăţii lui Simon şi ce erezii au început în continuare (continuare şi în capitolele IX, X şi XX) 1 Iar când am ieşit între neamurile păgâne să vestim în lume cuvântul vieţii, atunci diavolul a lucrat în popor şi a trimis pe urmele noastre apostoli mincinoşi ca să profaneze cuvântul. Şi au pus înainte pe un oarecare Cleobius, pe care l-au adăugat lui Simon, iar aceştia au fost discipoli unui anume Dositei pe care, întrecându-1 în renume, l-au lipsit de autoritate. Apoi au iniţiat diverse dogme nelalocul lor şi alţii: Kerint, Marcu, Menandru, Vasilide şi Satumil. 2 Dintre care unii opinează că sunt mulţi dumnezei, alţii că sunt trei IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 6 9 3 dumnezei opuşi, fără de început şi coexistenţi, iar alţii că există o infinitate de dumnezei necunoscuţi; unii anulează căsătoria, opinând că nu este un lucru al lui Dumnezeu, alţii se scârbesc de mâncăruri, iar alţii desfrânează fără ruşine, ca aceia care se numesc acum în chip mincinos nicolaiţi. IX. Că vrând Simon să zboare prin unele vrăjitorii a fost doborât din înălţime la pământ şi şi-a zdrobit picioarele şi degetele mâinilor cum istoricesc Clement, Hegesip, Iustin şi Irineu ‘ Simon s-a întâlnit însă cu mine, Petru, mai întâi în Cezareea lui Straton, unde credinciosul Comeliu, care era păgân, a venit prin mine la Domnul lisus [FA 10]. Şi întâlnindu-se cu mine, a încercat să distorsioneze cuvântul Iui Dumnezeu, împreună cu mine fiind sfinţii fii Zaheu, care odinioară fusese vameş [Lc 19, 2], Bamaba, Nichita şi Achila, fraţii lui Clement, episcopul şi cetăţeanul Romei, care a fost învăţăcel al lui Pavel, tovarăşul nostru în apostolie şi colaboratorul nostru în vestirea Evangheliei. Şi în prezenţa lor am discutat a treia oară despre cuvântul profetului şi unitatea [monarhia] lui Dumnezeu, şi cu puterea Domnului aruncându-1 în muţenie, a fugit în Italia. " Şi venind la Roma, a tulburat mult Biserica, răstumându-i pe mulţi şi legându-i dc el, uimindu-i pe păgâni cu experienţa magiei şi cu lucrarea demonilor, astfel încât, ieşind în mijlocul zilei în teatrul lor, a poruncit mulţimilor să mă răpească şi pe mine şi a vestit în teatru că va zbura prin văzduh. 3 Toţi au fost luaţi pe sus de aceasta, dar eu mă rugam în mine însumi, şi el înălţat fiind dc demoni zbura suspendat în văzduh, spunând că va urca la ceruri şi le va dărui de acolo cele bune. Şi în timp ce mulţimile îl aclamau ca pc un zeu, eu, întinzându-mi mâinile spre cer, mă rugam ca gândul lui Dumnezeu prin Domnul lisus să-l frângă pe acest individ, o adevărată plagă, şi să reteze puterea demonilor care se foloseau de el spre amăgirea şi pierzania oamenilor, dar să nu-1 omoare pe cel frânt, ci să-l zdrobească. 4 Şi luând cuvântul mi-am aţintit privirea asupra lui Simon şi i-am zis: „Dacă eu sunt un om al lui Dumnezeu şi un adevărat apostol al lui lisus Hristos şi învăţător al dreptei-credinţe, nu al rătăcirii, cum eşti tu, Simon, poruncesc puterilor rele ale apostatului dreptei-credinţe, pe care se înalţă Simon Magul, să-l lase din stăpânirea lui, ca să se prăbuşească din înălţime spre râsul celor amăgiţi de el.” Şi pe când spuneam eu acestea, Simon părăsit de puteri s-a prăbuşit cu vuiet mare şi în cădere şi-a zdrobit şoldul şi picioarele. 5 Şi din mulţimi s-a făcut un glas spunând: „Există un singur Dumnezeu, Cel pe care-L vesteşte pe drept cuvânt Petru şi este într-adevăr Unul Singur!” Şi mulţi l-au lăsat, dar unii din ei, vrednici de pierzania lui, au rămas în învăţătura lui ticăloasă. 6 Şi aşa s-a fixat la Roma prima erezie, cea foarte lipsită de Dumnezeu, a simonienilor, şi diavolul a continuat să lucreze prin ceilalţi apostoli mincinoşi. 6 9 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic X. Cum ereziile sunt în dezacord şi cu ele însele şi cu adevărul 1 Toţi aceştia [ereticii] n-aveau decât un singur scop foarte lipsit de Dumnezeu: să blasfemieze pe Dumnezeu Atoateţiitorul, opinând că e cu neputinţă de cunoscut, că nu e Tată al lui Hristos, nici Creator al lumii, ci cu neputinţă de rostit, de grăit şi de numit, că se naşte din El însuşi, că nu S-a folosit de Lege şi Profeţi, că nu există providenţă, că nu trebuie crezut în înviere, că nu există judecată şi răsplată, că nu există suflet nemuritor, că trebuie să ne bucurăm doar de plăcere şi să putem să adoptăm indiferent orice religie. 2 Unii spun că sunt mai mulţi dumnezei, alţii că există trei fără de început, alţii că sunt doi nenăscuţi, alţii că există o infinitate de eoni. Unii învaţă abţinerea de la căsătorie, de la came şi de la vin [1 Tim 4, 3-4], spunând că sunt scârboase şi căsătoria şi naşterea de prunci şi gustarea mâncărurilor, pentru ca unii respectabili să facă demnă de crezare reaua lor gândire. Alţii dintre ei legiuiesc abţinerea de la came nu ca de la nişte animale lipsite de raţiune, ci ca şi cum ar avea un suflet raţional, iar cei care ar îndrăzni să Ic junghie ar fi pasibili de pedeapsa uciderii. 2 Alţii dintre ei spuneau că trebuie să ne abţinem doar de la carnea de porc, şi că trebuie să mâncăm cele curate potrivit Legii şi să ne tăiem împrejur după Lege, şi să credem în Iisus ca într-un bărbat cuvios şi profet. Alţii însă învăţau că trebuie să desfrânăm fără ruşine şi să abuzăm de trup şi să trecem prin tot felul de lucruri necuvioase, fiindcă numai aşa poate scăpa sufletul de stăpânitorii lumii. Toţi aceştia sunt unelte ale diavolului şi fii ai mâniei [Ef 2, 3]. XI. Expunerea predicii apostolice ' Noi însă, copii ai lui Dumnezeu şi fii ai păcii [Lc 10, 6], care propovăduim cuvântul sfânt şi drept al bunei-cinstiri/dreptei-credinţe [eusebeias], vestim Un Singur Dumnezeu, Domn al Legii şi al Profeţilor, Creator al celor ce sunt, Tată al lui Hristos, nu autocauzat şi autonăscut, cum cred unii, ci veşnic şi fără început, locuind într-o lumină neapropiată [/ Tim 6, 16], nefiind nici al doilea, nici al treilea sau multiplu, ci veşnic Singur, nu cu neputinţă de cunoscut sau de rostit, ci vestit prin Lege şi Profeţi, Atoateţiitor, Atotputernic, Atotstăpânitor, 2 Dumnezeu şi Tată al Unului-Născut şi Întâiului-Născut din toată creaţia [Col 1, 15], Un Singur Dumnezeu, Tată al Unui Singur Fiu, nu al mai multora, al Unui Singur Mângâietor prin Hristos şi Făcător al celorlalte cinuri [cereşti]; 3 Un Singur Meşter/Demiurg, Făcător prin Hristos al unei creaţii diferite, Acelaşi Pronietor şi Legiuitor tot prin El, şi tot prin El devenit cauză a unei învieri, judecăţi şi răsplătiri; IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 9 5 4 Acelaşi a binevoit să Se facă om, a vieţuit fără păcat, a pătimit, a fost îngropat, a înviat din morţi şi S-a înălţat la Cel care L-a trimis. 5 Toată creatura spunem că e bună [/ Tim 4,4] şi nimic nu e scârbos, şi tot ce e gustat în chip drept spre susţinerea existenţei este foarte bun, căci potrivit Scripturii toate sunt bune foarte [Fc 2, 31]. 6 Credem că astfel căsătoria e legiuită, iar facerea de prunci e cinstită şi neîntinată, căci pentru sporirea neamului omenesc a fost plăsmuită diferenţa sexelor în Adam şi Eva. ' Mărturisim că în noi este un suflet necorporal şi nemuritor, nu supus stricăciunii ca trupurile, ci nemuritor ca unul raţional şi liber. ,s De orice însoţire nelegiuită şi de cea făcută de unii contrar naturii ne scârbim pentru că e ilicită şi necuvioasă. 9 Mărturisim că va fi o înviere a drepţilor şi nedrepţilor şi o răsplătire a lor. 10 Pe Hristos îl mărturisim nu un simplu om, ci Dumnezeu Cuvânt şi om, Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni [/ Tim 2, 5], Arhiereu al Tatălui. 1 Nu ne tăiem împrejur împreună cu iudeii, ştiind că a venit Cel pentru Care au fost puse deoparte şi păzite generaţiile, nădejdea neamurilor păgâne [Fc49, 10], lisus Hristos, Care a răsărit din luda, [£v/· 7, 14; Nm 24, 17], Fiul Mlădiţei, floarea din lesei, a Cărui stăpânire este pe umărul Lui [Is 11, 1; 9, 5]. XII. Contra celor ce mărturisesc pe Hristos, clar vor să fie şi iudei 1 Dar când erezia a părut să fie mai puternică în rătăcire şi toată Biserica era în primejdie, noi Cei Doisprezece ne-am adunat la Ierusalim, întrucât în locul trădătorului [Iuda] a fost ales să fie apostol împreună cu noi Matia care a luat sorţul lui Iuda, precum s-a spus: „Supravegherea lui să o ia altul” [.Ps 108, 8] — şi am examinat împreună cu lacob, fratele Domnului, ce e de făcut. Iar acestuia şi prezbiterilor li s-a părut bun să adreseze poporului cuvinte de învăţătură. "Căci unii, coborând din Iudeea la Antiohia, îi învăţau pe fraţii de acolo spunând: „Dacă nu vă veţi tăia împrejur după obiceiul lui Moise şi nu veţi umbla în celelalte obiceiuri care vi s-au rânduit, nu vă puteţi mântui” [FA 15, 1].J Şi facându-se disensiune şi discuţie nu puţină, fraţii din Antiohia, cunoscând că eram toţi adunaţi ca să cercetăm despre acest lucru, au trimis la noi bărbaţi credincioşi şi cunoscători ai Scripturilor ca să afle despre această chestiune. Aceştia, venind la Ierusalim, ne-au vestit discuţiile din Biserica Antiohiei, că unii spuneau că toţi trebuie să se taie împrejur şi să păzească şi celelalte curăţiri [FA 5, 4-5]. 4 Iar întrucât alţii spuneau altceva, sculându-mă eu, Petru, le-am spus: „Bărbaţi fraţi, voi ştiţi că din primele zile Dumnezeu m-a ales între voi, ca prin gura mea păgânii să audă cuvântul 6 9 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. Canonul apostolic Evangheliei şi să creadă, iar Dumnezeu Care cunoaşte inimile a dat mărturie pentru ei [FA 15, 7 -8 ].5 Căci lui Comeliu, care era sutaş/centurion al Imperiului Roman, i s-a arătat un înger al Domnului şi i-a vorbit despre mine şi i-a zis să trimită după mine şi să asculte din gura mea cuvintele vieţii [FA 10, 1-8]. Iar el a trimis după mine să vin de la Iope la Cezareea lui Straton. 6 Şi când voiam să plec la el, am vrut să gust hrană; şi pe când mi se pregătea, eram în camera de sus rugându-mă, şi am văzut cerul deschis şi coborându- se ceva ca o faţă mare de pânză strălucitoare legată în patru colţuri lăsându-se pe pământ; şi în ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului. Şi un glas din cer mi-a spus: «Scoală-te, Petre, junghie şi mănâncă!» Iar eu am spus: «Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat şi necurat.» Şi glasul mi-a spus a doua oară: «Cele pe care Dumnezeu le-a curăţit tu să nu le faci spurcate!» Şi aceasta s-a făcut de trei ori, şi acel lucru a fost ridicat la cer [FA 10, 9-20; 11, 5-10]. Şi cum eram nedumerit, ce să fie vedenia aceea, mi-a zis Duhul: «Iată te caută nişte bărbaţi. Ridică-te şi umblă cu ei neîndoindu-te de nimic, căci Eu i-am trimis» [FA 10, 20; 11, 11-12]. Aceştia erau cei trimişi de sutaş. Şi socotindu-mă astfel, am cunoscut cuvântul Domnului care stă scris aşa: «Şi oricine va chema Numele Domnului se va mântui» [Iui! 3, 5; FA 2, 21], şi iarăşi: «îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului şi se vor închina înaintea Lui toate seminţiile pământului; că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte peste neamurile păgâne» [Rs 21, 31-32]. Şi înţelegând că peste tot este vorba de chemarea păgânilor, sculându-mă m-am dus împreună cu ei şi am intrat în casa bărbatului. Şi încă pe când vesteam cuvântul, a căzut Duhul Sfânt peste el şi peste cei de faţă împreună cu el, ca şi peste noi la început [FA 11, 12-15], şi n-a făcut nici o diferenţă între noi şi ei, curăţindu-le inimile prin credinţă [FA 15,9]. 1,1 Şi am cunoscut că Dumnezeu nu este pătimitor, ci în orice neam cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El [FA 10, 34-35], iar credincioşii tăiaţi împrejur erau şi ei uimiţi de acest lucru [FA 10, 45]. " Iar acum de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta? Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos credem că ne vom mântui în acelaşi fel ca şi aceia [FA 15,10-11]. Căci Domnul ne-a dezlegat din legături şi a uşurat povara noastră şi luat de la noi cu blândeţe jugul apăsător.” 12 Iar pe când spuneam acestea, a tăcut toată mulţimea, după care Iacob, fratele Domnului, a zis: „Bărbaţi fraţi, ascultaţi-mă! Simon a istorisit cum de la început a avut grijă Dumnezeu să ia dintre neamuri/păgâni un popor pentru numele Său. Cu acest lucru se potrivesc cuvintele profeţilor, precum stă scris: «După acestea Mă voi întoarce şi voi ridica iarăşi cortul cel căzut al IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 9 7 lui David şi cele distruse ale lui iarăşi le voi zidi şi-l voi îndrepta, ca să-L caute pe Domnul ceilalţi oameni şi toate neamurile peste care s-a chemat numele Meu asupra lor, zice Domnul, Cel ce a făcut acestea» [Am 9, 11-12]. 13 Lui Dumnezeu lucrurile Lui îi sunt cunoscute din veac. De aceea eu socotesc să nu-i tulburăm pe cei ce, dintre neamuri/păgâni, se întorc la Dumnezeu, ci să le scriem să se ferească de întinările idolilor şi de desfrâu şi de came sugrumată şi de sânge [FA 15, 13-21]. Lucruri care au fost legiuite de cei din vechime care au trăit înainte de Lege după legea naturală: de Enos, Enoh, Noe, Melchisedec, Iov şi cei asemenea.” 14 Atunci ni s-a părut potrivit nouă apostolilor, episcopului Iacob şi prezbiterilor împreună cu întreaga Biserică, să trimitem la Antiohia bărbaţi aleşi dintre noi împreună cu Pavel din Tars, apostolul păgânilor, şi cu Bamaba, pe Iuda cel numit şi Barsaba şi Sila, bărbaţi cu vază între fraţi, scriind prin mâinile lor acestea: h „Apostolii şi prezbiterii şi fraţii, fraţilor dintre neamuri/păgâni, care sunt în Antiohia şi în Siria şi în Cilicia, salutare! Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor şi au răvăşit sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea, am hotărât, adunaţi într-un gând, să trimitem la voi bărbaţi aleşi, împreună cu iubiţii noştri Bamaba şi Pavel, oameni care şi-au pus sufletele lor pentru numele Domnului nostru lisus Hristos. Drept aceea, am trimis pe Iuda şi pe Sila, care vă vor vesti şi ei prin viu grai aceleaşi lucruri. Pentru că s-a părut Duhului Sfânt şi nouă să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare: Să vă feriţi de cele jertfite idolilor, de sânge, de [animale] sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi face. Fiţi sănătoşi!” [FA 15,22-29]. XIII. Că trebuie să ne separăm de eretici 1 Am trimis deci scrisoare, dar noi am rămas destule zile în Ierusalim discutând împreună cu privire la care e folosul comun spre îndreptare.' Iar după destul timp i-am vizitat pe fraţi şi i-am întărit prin cuvântul dreptei-credinţe/ bunei-cinstiri îndemnându-i să fugă de cei care în numele lui Hristos şi Moise combat pe Hristos şi pe Moise, şi ascund lupul în piele de oaie [Mt 7, 5]. 3 Căci ei sunt hristoşi mincinoşi, profeţi mincinoşi şi apostoli mincinoşi, amăgitori şi corupători, părţi ale vulpilor [Ps 62, 11], distrugători ai viilor [Cânt 2, 15], din pricina cărora iubirea multora se va răci, dar cine va răbda până la sfârşit nepervertit, acesta se va mântui [Mt 24, 12-13]. Despre care Domnul ne-a asigurat dându-ne de veste şi zicând: „Vor veni la voi oameni în haine de oaie, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori; după roadele lor îi veţi 698 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. Canonul apostolic cunoaşte. Feriţi-vă de ei. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor duce în rătăcire pe mulţi” [Mt 7, 15-16; 24, 11. 24]. XIV. Cine suni cei ce vesteau învăţătura catholică/ortodoxă şi care sunt recomandările lor 1 Din pricina lor adunându-ne la un loc şi noi: Petru şi Andrei, lacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei, lacob al lui Alfeu şi Lebeu numit şi Tadeu, Simon Canaanitul şi [Mt 10, 2-4] şi Matia cel ales să fie împreună cu noi în locul lui luda [FA 1, 26], lacob, fratele Domnului şi episcopul Ierusalimului şi Pavel, învăţătorul păgânilor, vasul alegerii [/ Tim 2, 7; FA 9, 15]; adunându-ne deci împreună toţi, v-am scris această învăţătură catholică/ortodoxă în sprijinul vostru, al celor cărora vi s-a încredinţat episcopatul universal, şi în care învăţătură vă arătăm că: 2 Există Un Singur Dumnezeu, afară de Care nu este altul, şi numai El trebuie adorat şi venerat prin lisus Hristos, Domnul nostru, în Preasfântul Duh. Trebuie să ne folosim de Sfintele Scripturi, de Lege şi Profeţi, să cinstim pe părinţi, să fugim de orice acţiune ilicită, să credem în înviere şi să aşteptăm o judecată şi o răsplătire. 3 Mai trebuie să ne apropiem cu mulţumire de toate creaturile Lui ca de nişte lucruri ale lui Dumnezeu şi care n-au în ele nimic rău, şi să ne căsătorim legitim, căci o astfel de căsătorie e ireproşabilă, pentru că de către Domnul e unită femeia cu bărbatul [Pr 19, 14] şi Domnul zice: „Cel ce i-a creat i-a făcut de la început parte bărbătească şi parte femciască şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl şi pe mama sa şi se va lipi de femeia lui şi vor fi cei doi un singur trup/o singură carne” [Mt 19, 4-5] .4 Alungarea după căsătorie a unei femei neînvinuite să nu fie îngăduită, căci zice [profetul]: „Să-ţi păzeşti sufletul şi să nu părăseşti femeia tinereţii tale, fiindcă ea e părtaşa vieţii tale şi luată din sufletul tău, şi Eu am făcut-o, nu altul” [Mal 2, 14-15], iar Domnul zice: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” [Mt 19, 6]. Căci femeia e părtaşă a vieţii, unită de Dumnezeu într-un singur corp din două; iar cine desparte iarăşi în doi acest un singur corp, acela e un duşman al creaţiei lui Dumnezeu şi un adversar al proniei Lui. De asemenea comite fărădelege cine ţine o femeie stricată şi care strică legea firii, fiindcă „cine ţine o femeie adulteră e un nebun şi un necucemic” [Pr 18 , 22] şi se spune: „Taie-o de la trupul tău” [Sir 25, 26]; pentru că nu e un ajutor [Fc 2, 18], ci unelteşte mereu şi-şi înclină gândul spre altul. J Nici nu vă tăiaţi împrejur trupul, ci credincioşii să se mulţumească cu tăierea-împrejur a inimii în Duhul [Rm 2, 29], căci se spune: „Tăiaţi-vă împreju r pentru Dumnezeul vostru şi tăiati-vă împrejur preputul inimii voastre!” [Ir 4,4]. IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 699 XV. Că nu trebuie nici rebotezat, nici primit botezul dat de cei impioşi [eretici]; căci nu e botez, ci întinăciune ' De asemenea să vă mulţumiţi cu un singur botez dat numai întru moartea Domnului [Rm 6, 3], nu cel dat de ereticii cei cu nume rău, ci cel dat de preoţii ireproşabili în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt [Mt 28, 19]. ‘ Nu-1 primiţi însă nici pe cel primit la impioşi, dar nici nu-1 invalidaţi printr-un al doilea [botez] pe cel primit la cei pioşi. Căci aşa cum e Un Singur Dumnezeu, Un Singur Hristos şi Un Singur Mângâietor, şi o singură moarte a Domnului în trup, tot aşa şi botezul dat întru ea să fie unul singur. Cei care primesc însă întinăciunea de la cei impioşi se vor face părtaşi ai socotinţei lor. 3 Fiindcă aceia nu sunt preoţi, căci Dumnezeu le spune: „Pentru că tu ai lepădat cunoaşterea Mea şi Eu te voi lepăda de a mai sluji Mie ca preot” [Os 4, 6]. Cei botezaţi de ei n-au primit iniţierea, ci sunt întinaţi, neprimind iertarea păcatelor, ci o legătură a impietăţii. 4 Tot aşa şi cei care încearcă să-i boteze a doua oară pe cei deja iniţiaţi, II răstignesc a doua oară pe Domnul [Evr 6, 6], îl suprimă a doua oară, îşi bat joc de cele dumnezeieşti, râd de cele sfinte, insultă Duhul, necinstesc Sfântul Sânge ca pe unul comun, n-arată respect faţă de Cel care L-a trimis, faţă de Cel ce a pătimit [Hristos] şi fală de Cel ce a dat mărturie [Duhul Sfânt]. 3 Dar şi cel care din dispreţ nu vrea să se boteze va fi osândit ca un necredincios şi va fi mustrat ca un nerecunoscător şi nemulţumitor, căci zice Domnul: „De nu se va boteza cineva din apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia cerurilor” [In 3, 5]; şi iarăşi: „Cine va crede şi se va boteza se va mântui, iar cine nu va crede va fi osândit” [Mc 16, 16]. 6 Iar cine spune: „Mă voi boteza când voi muri, ca să nu păcătuiesc şi să întinez botezul”, acesta nu-L cunoaşte pe Dumnezeu şi şi-a uitat firea, căci se spune: „Nu amâna întoarcerea la Domnul, căci nu ştii ce-ţi va aduce viitorul” [Sir 5, 7; Pr 3, 28]. 7 Botezaţi-vă şi pruncii şi-i creşteţi în educaţia şi disciplina lui Dumnezeu, căci spune: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!” [Lc 18, 16]. XVI. Despre cărţile apocrife interzise că au titluri mincinoase 1 Nu primiţi cărţile alcătuite de impioşi în numele nostru, fiindcă nu la numele apostolilor trebuie să fiţi cu luare aminte, ci la natura/firea lucrurilor şi la gândirea nepervertită. 2 Căci ştim că cei din jurul lui Simon şi Cleobius au alcătuit cărţi veninoase în numele lui Flristos şi al învăţăceilor Lui, şi le răspândesc de jur-împrejur spre amăgirea voastră, a celor ce L-aţi iubit pe Hristos şi pe noi, învăţăceii Lui. 3 Şi la cei din vechime au alcătuit unii cărţi apocrife ale lui Moise, Enoh, Adam, Isaia, David, Ilie şi ale celor trei patriarhi, stricătoare şi duşmane ale adevărului. Cei cu nume rău [ereticii] au 7 0 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic zămislit şi acum unele ca acestea, defăimând creaţia, căsătoria, pronia, naşterea de copii, legea, profeţii, atribuindu-le unor nume barbare şi, după cum spun ei, ale unor îngeri, în realitate însă ale demonilor care i-au inspirat. 4 Fugiţi de învăţătura lor, ca să nu fiţi părtaşii pedepselor celor care le-au scris spre amăgirea şi pierzania credincioşilor şi învăţăceilor ireproşabili ai Domnului lisus. XVII. Recomandări despre căsătoria clericilor 1 Spunem să fie aşezaţi ca episcopi, preoţi şi diaconi bărbaţi căsătoriţi o singură dată [1 Tim 3, 2. 12; Tir 1,6], fie că soţiile lor trăiesc, fie că au murit; dar nu le este îngăduit după hirotonie nici să se căsătorească, dacă sunt necăsătoriţi, nici să se încurce cu alte femei, dacă sunt căsătoriţi, ci să se mulţumească cu cea pe care au avut-o venind la hirotonie. 2 Slujitorii, cântăreţii, citeţii şi uşierii poruncim să fie şi ei bărbaţi căsătoriţi o singură dată, dar dacă au intrat în cler înainte de căsătorie, lc îngăduim să se căsătorească, în cazul în care au avut mai înainte această intenţie, ca nu cumva păcătuind să primească pedeapsă. J Dar poruncim oricăruia din cler să nu ia nici o curtezană, nici o slujnică, nici o văduvă şi nici o femeie repudiată de altul, cum spune şi Legea [Lv 21, 14]. 4 Iar diaconiţă să se facă o fecioară curată, iar dacă nu e, şi o văduvă căsătorită o singură dată [7 Tim 5, 9], credincioasă şi cinstită. XVIII. îndemn care porunceşte să fugim de la comuniunea cu impioşii eretici 1 Primiţi-i pe cei ce se pocăiesc, „fiindcă aceasta e voia lui Dumnezeu în Hristos” [7 Tes 5, 18]; pe catehumeni instruiţi-i elementar şi botezaţi-i; dar pe ereticii fără Dumnezeu care rămân nepocăiţi îndepărtaţi-i dintre credincioşi şi dezavuaţi-i public din Biserica lui Dumnezeu şi porunciţi credincioşilor să se abţină cu desăvârşire de la ei şi să nu stea în comuniune de cuvânt şi de rugăciune cu ei. 2 Căci ei sunt adversari şi uneltitori împotriva Bisericii, cei care strică turma şi întinează moştenirea, aparenţii înţelepţi şi răi întru totul, despre care zicea înţeleptul Solomon că, deşi sunt rău-credincioşi, se prefac ipocrit că sunt bine-credincioşi: „Pentru că este o cale care unora le pare dreaptă, dar sfârşitul ei priveşte în fundul iadului” [Pr 14, 12].3 Ei sunt cei despre care Domnul spunea cu amar şi asprime că sunt hristoşi mincinoşi şi învăţători mincinoşi, cei care au blasfemiat Duhul harului şi au scuipat după harul Acestuia şi darul care vine de la El, „care nu vor fi iertaţi nici în veacul acesta, nici în veacul viitor” [Mt 12, 32], fiindcă sunt mai rău credincioşi decât iudeii şi mai lipsiţi de Dumnezeu decât păgânii. 4 Sunt cei care blasfemiază pe Dumnezeu Cel peste toate, calcă în picioare pe Fiul Său şi scuipă învăţătura Duhului, cei care tăgăduiesc cuvintele dumnezeieşti sau se prefac cu ipocrizie că le primesc pentru a-L insulta pe Dumnezeu şi a-i IV.4. Constituţiile S fin ţilo r Ap o sto li p rin C lem en t 701 amăgi pe cei ce se apropie de ei, cei care insultă sfintele Scripturi şi nu ştiu ce e dreptatea, cei care strică Biserica lui Dumnezeu ca nişte mici vulpi via [Cânt 2, 15] şi devin părţi vulpilor [Ps 62, 11]. 5 Vă îndemnăm să fugiţi de ei, ca sufletele voastre să nu fie prinse; „căci cine umblă cu cei înţelepţi va fi înţelept, iar cine umblă cu cei nebuni va fi recunoscut” [Pr 13, 20]. ° Pentru că nu trebuie „să alergi cu furul, nici să-ţi pui partea împreună cu adulterul” [Ps 49, 18], întrucât şi cuviosul David zice: „Doamne, am urât pe cei care Te-au urât şi m-am scârbit de duşmanii Tăi, cu ură desăvârşită i-am urât şi mi-au devenit duşmani” [Ps 138, 21-22]. 7 Căci Dumnezeu l-a mustrat pe losafat pentru prietenia şi alianţa sa cu Ahav şi cu Ohozia, spunând prin profetul Iehu: „Fiindcă ai ajutat pe un păcătos şi ai fost prieten cu cineva urât de Domnul, de aceea a venit peste tine mânia Domnului [2 Par 19, 2-3]; dar inima ta a fost găsită desăvârşită spre Domnul, de aceea te-a cruţat pe tine Domnul, deşi El ţi-a sfărâmat lucrurile tale şi a zdrobit navele tale [2 Par 20. 37].” ' Fugiţi deci de comuniunea cu ei şi faceţi-vă străini de pacea cu ei; căci despre ei a spus profetul: „Nu e îngăduit să vă bucuraţi cu cei necredincioşi, zice Domnul" [îs 57, 21]. 9 Căci aceştia sunt lupi ascunşi, câini muţi care nu pot lătra f/.v 56. 10], care acum sunt puţini, dar cu trecerea timpului şi apropierea sfârşitului vor fi mai mulţi şi mai răi. Despre ei spunea Domnul: „Oare când va veni Fiul Omului, va mai găsi credinţă pe pământ?” [Lc 18, 8]; şi: „Din pricina înmulţirii fărădelegii iubirea multora se va răci. Şi vor veni profeţi mincinoşi şi vor face semne în cer, ca dacă va fi cu putinţă să-i înşele pe cei aleşi” [Mt 24. 12. 24]. Dar de rătăcirea lor ne va izbăvi Domnul Dumnezeu prin lisus Hristos, nădejdea noastră [7 Tim 1, 1]. 10 Căci şi noi, străbătând neamurile şi sprijinind Bisericile, pe unii care urmau să moară prin înşelăciune i-am întors înapoi, făcându-i sănătoşi prin multa povăţuire şi un cuvânt vindecător, iar pe cei incurabili i-am scos afară din turmă, ca să nu dea râia lor şi mieilor sănătoşi, ci să rămână curaţi şi fără prihană, sănătoşi şi nepătaţi pentru Domnul Dumnezeu. 11 Acestea le-am făcut pretutindeni în fiecare oraş, în toată lumea locuită, lăsându-vă vouă, episcopilor şi celorlalţi preoţi, această învăţătură catholică/ortodoxă în chip vrednic şi drept spre aducere-aminte şi sprijinirea celor ce au crezut în Dumnezeu, trimiţând- o prin coliturghisitorul nostru Clement, preacredinciosul nostru copil în Domnul de un suflet cu noi, împreună cu Bamaba şi Timotei, preadragul fiu, şi sincerul Marcu, împreună cu care vi-i facem cunoscuţi şi pe Timotei, pe Luca, Iason, Lucius şi Sosipatros. XIX. Contra celor ce fac rea Legea 1 Prin ei vă îndemnăm în Domnul să vă abţineţi de la vechile obiceiuri şi de la legături zadarnice, de la îndepărtări, păziri, deosebiri de mâncăruri şi 7 0 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. C a n o n u l a p o sto lic boteze zilnice; „căci cele vechi au trecut; iată s-au făcut noi toate” [2 Co 5,17]. 2 Căci prin lisus Hristos cunoaşteţi pe Dumnezeu şi toată economia Lui făcută de la început; ştiţi că ne-a dat ca ajutor al legii naturale o Lege simplă, curată, mântuitoare, sfântă, în care a depus şi Numele Lui, desăvârşită, neştirbită, cuprinzând zece cuvinte, fără pată şi care întoarce sufletele [Ps 18, 8]. El o aduce aminte evreilor uituci spunându-le prin profetul Maleahi: „Aduceţi- vă aminte de Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, care v-a dat vouă porunci şi îndreptări” [3, 24]. 3 Căci Mântuitorul n-a desfiinţat Legea, cum crede Simon [Magul], ci a împlinit-o; căci spune: „O iotă sau o cirtă nu vor trece din Lege, până ce se vor face toate, căci n-am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii, ci să le împlinesc” [Ml 5, 18. 17]. 4 Fiindcă atât Moise, în acelaşi timp legiuitor, arhiereu, profet şi împărat, cât şi Ilie, zelotul între profeţi, au fost de faţă împreună la Schimbarea la Faţă a Domnului în munte [Mt 17, 3-10] ca martori ai întrupării şi Pătimirilor Lui, ca prieteni şi familiari ai lui Hristos, nu ca duşmani sau străini. De unde se arată că şi Legea e bună şi sfântă, şi Profeţii. XX. Care este legea naturală şi care este legea introdusă ulterior şi din ce cauză a fost introdusă ulterior 1 Lege e şi decalogul pe care Dumnezeu l-a stabilit drept lege cu glas auzit poporului înainte ca acestea să-şi facă dumnezeu din boul Apis al egiptenilor [/ş 20]; el este drept, de aceea se numeşte şi lege, pentru că-şi face judecăţile în chip drept prin fire. Greşesc deci cei din jurul lui Simon care-1 socotesc rău, crezând că nefiind judecaţi de el vor scăpa de pedeapsă." Această lege e bună, sfântă şi neconstrângătoare, căci spune: „Dacă îmi vei face jertfelnic, să Mi-1 faci din pământ” [/ş 20, 24-25]. ~f N-a spus: „Fă”, ci „Dacă vei face”; n-a impus o necesitate, ci a poruncit acest lucru unei puteri libere. 4 Fiindcă Dumnezeu n-are nevoie de jertfe, pentru că prin natura Sa n-are nevoi, dar ştiind că aşa cum încă înainte iubitorii de Dumnezeu Abel, Noe, Avraam şi cei de după ei I-au adus lui Dumnezeu jertfa de la ei înşişi, din recunoştinţă şi mulţumire, fiind puşi în mişcare de o lege naturală, fără să li se fi cerut acest lucru, permite şi acum acest lucru evreilor nu poruncindu-1, ci îngăduindu- 1, dacă vor voi, binevoind faţă de jertfele lor dacă le vor aduce dintr-o socotinţă dreaptă. 5 De aceea spune: „Dacă vrei să aduci jertfa, jertfeşte-Mi, deşi n-am nevoie” [cf. Ps 49, 8-14], fiindcă El n-are trebuinţă de nimic, „căci a Mea este lumea şi plinirea ei” [Pi 49, 12] .6 Dar când poporul a uitat acestea şi în locul lui Dumnezeu au chemat dumnezeu un viţel căruia i-au atribuit cauza ieşirii din Egipt zicând: „Aceştia sunt dumnezeii tăi, Israele, care te-au scos din pământul Egiptului” [Iş 32, 4. 7]. Şi comiţând impietăţi faţă de asemănarea unui viţel mâncător de iarbă, L-au tăgăduit pe Dumnezeu 1V.4. C o n s titu ţiile S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 7 0 3 Care i-a cercetat în necazul lor prin Moise [Iş 3], Care a făcut semnele prin mâna şi toiagul lui, Care i-a lovit pe egipteni cu zece plăgi [/$ 4-12], Care a despărţit Marea Roşie în despărţiri de ape [Iş 14, 4], Care i-a dus prin mijlocul apei ca pe un cal în câmpie [Is 63, 13-14], Care i-a înecat pe duşmanii şi uneltitorii împotriva lor [Iş 14, 28], Care le-a îndulcit la Mara un izvor amar [/ş 15, 23-25], Care le-a scos apă dintr-o stâncă abruptă [Dt 8, 15; Iş 17, 6] spre săturare, Care printr-un stâlp de nor şi un stâlp de foc [Zj· 13, 21] i-a umbrit pe o căldură imensă, i-a luminat şi călăuzit pe cei care nu ştiau unde să umble, Care le-a dat mană din cer [Iş 16] şi de la mare le-a dat drept came prepeliţe [Nm 11,31], Care le-a dat Lege în munte [Iş 10], şi al Cărui glas au fost socotiţi vrednici să-l audă — pe Acesta L-au tăgăduit atunci când i-au spus lui Aaron: „Fă-ne dumnezei care să umble înaintea noastră” [Iş 32, 1]. Şi şi-au făcut un viţel din metal topit şi au adus jertfe acestui idol. De aceea Dumnezeu, mâniindu-Se pe ei din pricina nerecunoştinţei lor, i-a legat cu legături de nedezlegat, cu bătătorirea unei poveri şi apăsarea unui jug. 7 Şi n-a mai spus: „Dacă vei face", ci: „Fă un jertfelnic şi jertfeşte necontenit, căci ai ajuns uituc şi nerecunoscător; adu deci arderi de tot neîncetat, ca să-ţi aduci aminte de Mine. ' Căci întrucât te-ai folosit rău de puterea [libertatea] ta, voi pune de acum înainte peste tine o necesitate, te voi opri de la unele mâncăruri şi voi impune deosebiri între animale curate şi necurate, deşi orice animal e bun pentru că e făcut de Mine. 9 Şi-ţi voi porunci depărtări, curăţiri, băi necontenite, stropiri, cutare şi cutare reguli de puritate, diverse timpuri de nelucrare. 111 Şi dacă nu vei asculta de fiecare din acestea, îţi voi hotărî o pedeapsă ca unei slugi neascultătoare, ca fiind împiedicat şi ţinut sub jug să ieşi din rătăcirea politeistă şi lăsând pe acel «Aceştia sunt dumnezeii tăi, Israele» [Iş 32, 4], să-ţi aduci aminte de: «Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul tău Domnul Unul este» [Dt 6, 4] şi să alergi iarăşi la legea pusă de mine prin fire în toţi oamenii: există Un Singur Dumnezeu în cer şi pe pământ şi pe Acesta trebuie să-L iubeşti din toată inima, din toată tăria şi din tot gândul tău [Dt 6, 5], şi în afara Lui nu trebuie să te temi de altul, nici să iei în gând ori să rosteşti prin gură cu limba numele altor dumnezei”. 11 Căci din cauza inimii lor învârtoşate i-a legat pe ei, ca jertfind, nelucrând, curăţindu-se şi păzind toate acestea să vină la gândul lui Dumnezeu Care le-a rânduit acestea lucruri. XXI. Că noi, care credem în Hristos, suntem sub har, dar nu sub sclavia legii introduse ulterior 1 Voi însă, întrucât aţi crezut într-Unul Dumnezeu nu dintr-o necesitate, ci pentru că aţi ascultat dintr-o gândire sănătoasă de Cel care v-a chemat spu7 0 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I . C a n o n u l a p o s l o l i c nând: „Fericiţi ochii voştri pentru că văd, şi urechile voastre pentru că aud” [Mt 13, 16], voi aţi fost dezlegaţi din legături şi aţi fost eliberaţi din sclavie. 2 „Căci nu vă voi mai numi sclavi, ci prieteni, pentru că toate câte aţi auzit de la Tatăl Meu v-am făcut cunoscute vouă” [In 15, 15]. Pentru că celor care n-au vrut să vadă nici să audă, nu din lipsa minţii ca la nebuni, ci din excesul răutăţii, „le-am dat porunci care nu erau bune şi îndreptări în care nu puteau trăi” [7z 20, 25]. Acestea nu erau bune din pricina intenţiei lor, fiindcă şi cauterizările şi bisturiul şi leacurile sunt duşmane pentru cei care nu sunt sănătoşi, şi sunt cu neputinţă de păzit din pricina neascultării lor, de aceea nefiind păzite îi duc la moarte. XXII. Că introdusă ulterior e legea despre jertfe, pe care venind Hristos a desfiinţat-o 1 Fericiţi sunteţi deci voi, care aţi fost dezlegaţi de blesteme, căci Fiul Iui Dumnezeu venind ca Hristos a împlinit Legea întărind-o [.Mt 5, 17], dar a desfiinţat cele introduse în ea ulterior, chiar dacă nu toate, ci cele mai apăsătoare: legea a întărit-o, dar pe celelalte le-a făcut să înceteze. Şi a lăsat iarăşi liberă autodeterminarea oamenilor, pedepsindu-i nu cu o moarte trecătoare, ci cerându-le socoteala în altă stare. De aceea zice: „De vrea cineva să vină după Mine, să vină” [Mt 16, 34]; şi iarăşi: „Nu vreţi să plecaţi şi voi?” [In 6, 67] .2 încă înainte de venirea Lui a refuzat de multe ori jertfele poporului care păcătuia împotriva Lui şi socotea că-L poate face binevoitor prin jertfe, nu prin pocăinţă. Căci le zice aşa: „De ce-Mi aduceţi tămâie din Saba şi scorţişoară din pământ îndepărtat? Arderile de tot ale voastre nu le primesc şi jertfele voastre nu-Mi plac” [Ir 6, 20]. Şi: „Arderile de tot ale voastre adunaţi- le cu jertfele voastre şi mâncaţi carne, că atunci când v-am scos din pământul Egiptului Eu nu v-am poruncit nimic despre arderile de tot şi jertfe” [Ir 7, 21-22]. 3 Iar prin Isaia spune: „Ce-Mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre?, zice Domnul. Sunt sătul de arderi de tot cu berbeci, de grăsimea mieilor, nu mai vreau sângele taurilor şi al ţapilor. Nu mai veniţi înaintea Mea! Căci cine va cerut acestea din mâinile voastre? Nu mai călcaţi în curtea Mea. Dacă-Mi aduceţi floarea grâului, e zadarnic; dacă-Mi aduceţi tămâie, e urâciune. Nu mai suport lunile voastre noi, sâmbetele şi sărbătoarea voastră. Sufletul Meu urăşte postul, odihna şi sărbătorile voastre. Mi le-aţi făcut până la îngreţoşare” [7s 1, 11-14]. 4 Iar prin altul spune: „Depărtează de la Mine sunetul cântărilor tale; nu voi mai asculta psalmul organelor tale” [Am 5, 23]. Lui Saul, care credea că aduce jertfa, Samuel i-a zis: „Ascultarea e mai bună decât jertfa şi auzirea cu luare-aminte mai bună decât grăsimea berbecilor; căci, iată, Domnul nu vrea jertfa cât să-L ascultaţi” [7 Rg 15, 22]. Iar prin IV.4 . C o n s t itu ţi i le S f in ţ i lo r A p o s to li p r in C l em e n t 70 5 David zice: „Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi. Dacă voi flămânzi, nu-ţi voi spune ţie, căci a Mea este lumea şi cele ce o umplu. Oare voi mânca came de taur sau voi bea sânge de ţap? Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale” [Ps 49, 9. 12-14]. Şi în chip asemănător în toate Scripturile refuză jertfele lor pentru că păcătuiau împotriva Lui: „Căci jertfele necredincioşilor sunt o urâciune la Domnul, pentru că le aduc cu fărădelege” [Pr 21, 27]. Şi iarăşi: „Jertfele lor sunt pentru ei ca o pâine de doliu, toţi cei ce vor mânca din ele se vor întina” [Oi 9, 4]. J Deci dacă şi înainte de venirea Lui căuta mai presus de jertfe o inimă curată şi un duh zdrobit [Pi 50, 12. 19], cu cât mai mult venind le-a făcut să înceteze pe cele sângeroase. Dar le-a făcut să înceteze împlinindu-le mai întâi; căci El a fost tăiat împrejur şi stropit [Lc 2, 21], a adus jertfe şi arderi de tot şi S-a folosit şi de celelalte datini; iar Dătătorul Legii S-a făcut împlinire a Legii, nu desfiinţând legea naturală, ci făcând să înceteze cele introduse ulterior ale Legii secunde, chiar dacă nu pe toate. XXIII. Cum s-a făcut Hristos plinilor al Legii şi ce din ea a făcut să înceteze, a schimbat sau strămutat 1 Fiindcă n-a suprimat legea naturală, ci a întărit-o. Căci Cel care a spus în Lege: „Domnul Dumnezeul tău Domnul Unul este” [Dt 6, 4]. Acelaşi spune în Evanghelie: „Ca să Te cunoască pe Tine Singurul adevăratul Dumnezeu” 17, 3, şi Cel care a spus: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” [Lv 19, 18], în Evanghelie spune înnoind-o: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii” [In 13, 34]. 2 Cel care a interzis oarecând omorul, acum interzice şi mânia întâmplătoare [Mt 5, 21-22]; Cel care a interzis adulterul, interzice acum şi pofta nelegiuită [Mt 5, 27-28]; Cel care a interzis flirtul, a fericii acum pe cel care dă prin ostenelile lui nevoiaşilor [FA 20, 35]; Cel care a interzis ura, acum cere iubirea de vrăjmaşi [Mt 5, 43-44], Cel care a interzis răzbunarea, acum cere neţinerea-minte a răului, nu pentru că răzbunarea ar fi nepedepsită, ci pentru că neţinerea-minte a răului e mai bună [Mt 5, 38-39]; dar n-a legiuit retezarea pasiunilor naturale, ci lipsa lor de măsură. 3 Cel care a poruncit cinstirea părinţilor, S-a supus El însuşi lor [Lc 2, 51], Cel care a legiuit ţinerea sâmbetei prin nelucrare pentru meditarea la legi [Iş 20, 10], ne-a poruncit să mulţumim lui Dumnezeu meditând în fiecare zi la creaţia şi pronia Lui. 4 A făcut să înceteze tăierea-împrejur împlinind-o în El însuşi [Lc 2, 21]; căci El era „aşteptarea neamurilor pusă deoparte” [Fc 49, 10]. Cel care a legiuit jurământul bun şi a oprit sperjurul [Dt 10, 20], a poruncit să nu se mai jure deloc [Mt 5, 34] .3 Baia, jertfa, preoţia, cultul local le-a transformat altfel: în locul cufundării zilnice a dat un singur Botez întru 706 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l ap o s to lic moartea Lui [Rm 6, 3]; în locul unei singure seminţii a poruncit să fie aleşi în preoţie cei mai buni din fiecare neam, şi să se cerceteze după pete nu numai trupurile [Lv 21, 17], ci şi evlavia şi vieţile lor; în loc de jertfe sângeroase, a instituit jertfa cuvântătoare/raţională [Rm 12, 1], nesângeroasă şi tainică a Trupului şi Sângelui Domnului, care se săvârşeşte prin simboluri întru moartea Lui; iar în locul cultului local a poruncit şi a îndreptăţit să fie slăvit de la răsăritul soarelui şi până la apus, în tot locul stăpânirii Lui [Ps 112, 3; Mal 1, 11] .6 Deci n-a luat de la noi Legea, ci legăturile ei, că despre Lege zice şi Moise: „Să meditezi la cuvântul pe care şi-l voi porunci când şezi în casă şi stai în picioare şi umbli pe cale” [Dt 6, 6-7]; iar David spune: „în Legea Domnului e voia lui şi la Legea Lui va medita ziua şi noaptea” [Ps 1,2]. 7 Fiindcă vrea ca pretutindeni să fim în lege, iar nu fără de lege, căci spune: „Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în Legea Domnului. Fericiţi cei care caută mărturiile Lui, cu toată inima îl vor căuta” [Ps 118, 1-2]; şi iarăşi: „Fericiţi suntem, Israele, că cele plăcute lui Dumnezeu ni s-au făcut cunoscute nouă” [Bar 4, 4], iar Domnul zice: „Dacă ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face” [In 13, 17].