Constituţiile Sfinţilor Apostoli prin Clement

Cartea I: învăţătură catholică/ortodoxă despre laici [Prolog] 1 Apostolii şi prezbiterii tuturor celor ce au crezut în Domnul Iisus Hristos dintre păgâni, harul şi pacea de la Dumnezeu Atotţiitorul, prin Domnul nostru Iisus Hristos, să vi se înmulţească în cunoaşterea Lui! " Sădire a lui Dumnezeu şi vie aleasă a Lui, Biserica catholică, adică voi care aţi crezut în religia Lui nerătăcită, care aţi rodit prin credinţă împărăţia Lui, care aţi primit puterea Lui şi împărtăşirea Sfântului Duh, care aţi fost înarmaţi de Iisus şi păstraţi în piept frica Lui, care sunteţi părtaşi ai cinstitului şi nevinovatului sânge al lui Hristos, care aţi primit îndrăznire de a-L numi pe Dumnezeu Atotţiitor Tată, comoştenitori şi copărtaşi ai Slujitorului [Paidos] Său iubit, 3 ascultaţi deci o învăţătură sfântă voi, care vă ţineţi de făgăduinţa Lui din porunca Mântuitorului, fiindcă e conformă zicerilor Lui dumnezeieşti. 7. Despre lăcomie 1 Păziţi-vă, fiii lui Dumnezeu, ca să făptuiţi toate spre ascultarea lui Dumnezeu şi faceţi-vă întru toate bineplăcuţi Domnului Dumnezeului vostru; căci dacă urmăreşte cineva nelegiuirea şi face cele potrivnice voii Iui Dumnezeu, unul ca acesta va fi socotit de Dumnezeu ca un neam păgân care calcă Legea Lui. 2 Abţineţi-vă aşadar de la toată lăcomia şi nedreptatea, căci scris este în Lege: „Să nu pofteşti femeia aproapelui tău, nici ţarina lui, nici slujitorul lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici dobitocul lui, nici câte sunt ale aproapelui său” [7s 20,17], fiindcă toată poftirea acestor lucruri este de la cel rău. 1 Traducere după ed. M. Metzger: Les Constitutions Apostoliques (Sources Chrétiennes 320,329, 336), Paris, 1985, 1986, 1987. 5 9 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic 3 Pentru că cine a poftit femeia sau slujitorul sau slujnica aproapelui este deja adulter şi hoţ în minte, dacă nu-i pare rău, şi va fi judecat de Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care fie slava lui Dumnezeu, în veci. Amin. 4 Căci El spune în Evanghelie recapitulând, întărind şi completând Decalogul Legii: „Pentru că în Lege stă scris: «Să nu faci adulter!»; dar Eu vă spun vouă” [Mt 5, 27], adică: în Lege prin Moise am vorbit Eu, dar acum vorbesc cu voi Eu însumi: „Oricine se uită la femeia aproapelui ca să o poftească, a şi făcut adulter cu ea în inima lui” [Mt 5, 28]. Astfel cel ce a poftit e judecat drept un adulter cu mintea. 5 Iar cine pofteşte boul sau măgarul nu se gândeşte oare cum să le fure, să şi le însuşească sau să le ducă la el? Sau iarăşi cine pofteşte ţarina şi stăruie în această dispoziţie face rău când mută hotarele ei ca să-l silească pe proprietarul lui să i-o dea pe nimic; căci zice undeva profetul: „Vai vouă care adăugaţi casă lângă casă şi îngrămădiţi ţarină lângă ţarină, ca să ia ceva ce este al aproapelui!” [/5 5, 8]. Drept pentru care spune: „Oare locuiţi singuri pe pământ? Căci şi acestea au ajuns la urechile Domnului Savaot” [/j 5, 9]. Şi altundeva: „Blestemat cel ce mută hotarele puse de părinţii lui. Şi tot poporul va spune: Aşa să fie! Aşa să fie!” [Dt 27, 17]. De aceea spune Moise: „Nu muta hotarele aproapelui tău, pe care le-au pus părinţii tăi!” [Dt 19, 14]. 6 De aceea unora ca acestora le urmează dc la Dumnezeu frici, morţi, procese şi condamnări. 7 Pentru oamenii care ascultă de Dumnezeu este însă o singură lege a lui Dumnezeu, simplă, adevărată şi vie: „Ceea ce urăşti să ţi se facă de altul, nu fă nici tu altuia!” [Tob 4, 15]. *Nu vrei ca cineva să se uite rău la femeia ta spre stricarea ei? Nu-ţi aţinti nici tu privirea cu răutate asupra femeii aproapelui tău! 9 Nu vrei să ţi se ia haina? Nu o lua nici tu pc a altuia! 10 Nu vrei să fii lovit, ocărât, insultat? Nu le face nici tu altuia! I. II. Despre faptul de a nu ocări sau a ne răzbuna pe cel ce ne nedreptăţeşte 1 Te blestemă cineva? Tu binecuvântează-1, pentru că scris este în cartea Numerelor: „Cine te binecuvântează să fie binecuvântat, iar cine te blestemă să fie blestemat” [Nm 24, 9]. La fel stă scris în Evanghelie: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă!” [Lc 6, 28; Mt 5, 44]. 2 Dacă sunteţi nedreptăţiţi, nu faceţi nedreptate la rândul vostru, ci răbdaţi, căci spune Scriptura: „Să nu spui: Mă voi răzbuna pe duşmanul meu” pentru nedreptăţile pe care Ie-a făcut, „ci rabdă ca să-Ţi ajute Domnul” [Pr 20, 9] şi El să aducă răzbunare asupra celui ce te-a nedreptăţit. 3 Căci spune iarăşi în Evanghelie: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri! Faceţi bine celor ce vă urăsc! Şi vă rugaţi pentru cei ce vă supără şi vă prigonesc! Şi veţi fi fii ai Tatălui vostru Cel din ceruri, pentru IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r Ap o sto li p rin Clemen t 5 9 9 că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă şi peste drepţi şi peste nedrepţi” [Mt 5, 44-45]. 4 Să fim cu luare-aminte deci, fraţilor, la poruncile acestea, ca facându-le să fim găsiţi copii ai luminii [cf. 1 Tes 5, 5]. III. Despre împodobire şi păcatele care vin de aici ' Ajutaţi-vă, aşadar, unii cu alţii voi, robii şi copiii lui Dumnezeu. 2 Bărbatule, ajută-ţi femeia fără să fii mândru sau trufaş, ci îndurător şi generos, vrând să placi doar femeii tale şi să o dezmierzi cu cinste sârguindu-te să fii plăcut, dar fără să te împodobeşti, ca să nu se agheţe de tine o alta. 3 Căci dacă te vei lăsa târât de ea şi vei păcătui cu ea, va veni peste tine de Ia Dumnezeu o moarte veşnică şi vei fi pedepsit amarnic în simţirea ta. 4 Chiar dacă nu faci acest lucru urât, dacă o depărtezi de la tine şi renunţi la ea, ai păcătuit, chiar dacă în mod egal, şi numai prin faptul că prin împodobirea ta ai atras în cursă femeia ca să te dorească; fiindcă ai făcut-o pe cea cuprinsă de această patimă să facă adulter cu tine prin dorinţă. 5 Nu eşti însă atât de vinovat, pentru că nu te-ai dus tu la femeia căzută în cursă, pentru că nu tu ai dorit-o, iar nedându-te ei pe tine însuţi, vei fi miluit de Domnul Dumnezeu Care a spus: „Să nu faci adulter!” şi „Să nu pofteşti!” [Zş 20, 13. 17]. 6 Căci dacă, văzându-te sau întâlnindu-se inopinat cu tine, i s-a lovit mintea şi s-a îndreptat spre tine, iar tu, ca un cinstitor al lui Dumnezeu, ai refuzat-o, te-ai abţinut şi n-ai păcătuit cu ea, iar aceleia i s-a rănit inima pentru că eşti un tânăr chipeş şi gătit cu podoabe, încât s-a îndrăgostit de tine, atunci tu te vei găsi vinovat de greşeala ci, ca unul care te-ai făcut pentru ea pricină de poticneală şi moştenitor al „vai”-ului [Mt 18, 7]. 7 De aceea, roagă pe Domnul Dumnezeu ca nici un rău să nu fie întărit pentru tine prin acest lucru. Căci nu trebuie să placi oamenilor spre păcat, ci lui Dumnezeu spre cuvioşie şi să te ţii dc viaţa şi odihna veşnică. 8 Nu te împodobi peste frumuseţea dată de fire de Ia Dumnezeu, ci modereaz- o faţă de oameni cu gândire umilă, neîngrijindu-ţi astfel părul capului, ci mai degrabă retezându-1 şi tăindu-1, ca nu cumva pieptănându-te elegant, păzindu-ţi părul nerăvăşit sau înmiresmat, să aduci la tine însuţi femeile agăţate sau agăţându-te astfel. 9 Nu te îmbrăca cu veşmânt căutat spre seducţie, nici nu-ţi împleti cu rău meşteşug ciorapi lungi sau sandale picioarelor, ci doar ceea ce ţine de decenţă şi necesitate. Nu pune în degetele tale inele de aur, pentru că toate acestea sunt semne de gaşcă, de care dacă te îngrijeşti peste cuviinţă nu o vei face cu dreptate. 10 Fiindcă, întrucât eşti credincios şi om al lui Dumnezeu, nu ţi-e îngăduit să-ţi îngrijeşti perii capului şi să faci şuviţe împletite — ceea ce e un lux şi o destrăbălare — sau să-l păstrezi revărsat ori împărţit cu cărare, nici să-l 6 0 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic înfoi, frizezi şi buclezi ori să-l faci blond, pentru că acest lucru îl interzice şi Legea care spune în Deuteronom: „Nu vă face împletituri, nici şuviţe adăugate [Lv 19, 27; cf. 21, 5]. 11 Nu trebuie stricat nici părul bărbii, nici schimbat în chip contrar firii chipul omului, căci zice Legea: „Să nu vă tundeţi bărbile voastre” [Lv 19,27]. Căci Dumnezeu Creatorul a făcut din lipsa bărbii un lucru cuviincios pentru femei, dar pentru bărbaţi l-a judecat nepotrivit. Iar dacă faci aceasta pentru a plăcea împotrivindu-te Legii vei ajunge urâciune pentru Dumnezeu Care te-a creat după chipul Său [Fc 1, 27]. 12 Aşadar, dacă vrei să placi lui Dumnezeu, abţine-te de la toate cele pe care El le urăşte şi nu făptui nimic din cele ce nu-I plac. IV. Că nu trebuie să fim curioşi faţă de cei ce trăiesc rău, ci să zăbovim în lucru! nostru 1 Să nu zbori ca apucatul pe uliţe uitându-tc fără rost la cei ce trăiesc rău, ci fiind cu luare-aminte la meseria sau lucrul tău, caută să faci cele iubite lui Dumnezeu şi, aducându-ţi aminte de cuvintele lui Hristos, meditează necontenit la ele. 2 Căci îţi spune Scriptura: „La Legea Lui să meditezi ziua şi noaptea, când umbli în ţarină şi şezi în casă, când dormi şi te scoli, ca să fii priceput în toate” [cf. Dt 6, 7; Ios 1,7-8]. V. Ce cărfi ale Scripturii trebuie să citim ‘ Iar dacă eşti bogat şi n-ai nevoie de o meserie ca să tc hrăneşti, nu vagabonda şi nu umbla fără rost, ci du-te la credincioşii care au aceeaşi credinţă cu tine şi, adunându-te cu ei, grăieşte cu ei cuvintele făcătoare de viaţă.' Iar dacă nu, şezând înăuntru citeşte Legea, Regii, Profeţii, spune Psalmii şi parcurge cu atenţie Evanghelia, împlinirea acestora. VI. Că trebuie să ne abţinem de la toate cărţile din afară [profane] ' Abţine-te de la toate cărţile păgâneşti. 2 Ce mai sunt pentru tine cuvintele sau legile străine ori profeţii mincinoşi, care-i abat de la credinţă pe cei uşuratici? Ce-ţi mai lipseşte în Legea lui Dumnezeu, ca să te porneşti spre acele mituri păgâne? 4 Dacă vrei să parcurgi cărţi istorice, le ai pe cele ale Regilor; dacă vrei cărţi de înţelepciune şi poetice, ai Profeţii, pe Iov şi pe autorul Proverbelor, în care vei găsi mai multă subtilitate decât în toată poezia şi înţelepciunea sofistică, pentru că sunt ziceri ale Domnului Dumnezeu, Singurul înţelept. 5 Dacă doreşti cântări, ai Psalmii; dacă doreşti o carte despre origini, ai Facerea; dacă doreşti legi şi percepte, ai slăvită Lege a Domnului Dumnezeu. 6 Abţine-te aşadar cu putere de la toate cărţile străine şi diavoleşti. IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 601 7 Citind însă Legea, abţine-te de la cele adăugate în ea ulterior; dacă nu de la toate, atunci de la unele din legea secundă [deuterosis]; citeşte-le numai pentru istorie, ca să cunoşti şi slăveşti pe Dumnezeu pentru că te-a izbăvit de astfel şi atât de mari legături. 8 Să ai în faţa ochilor ca să cunoşti ce este legea naturală şi care sunt cele ale Legii secunde date ulterior în pustie celor ce făcuseră viţelul. 9 Căci Lege sunt cele pe care Domnul Dumnezeu le-a grăit înainte ca poporul să cadă în idolatrie, adică Decalogul. Dar tu să nu-ţi tragi asupra ta legăturile care au fost puse peste cei ce au păcătuit. 10 Pentru că Mântuitorul n-a venit pentru altceva decât ca să împlinească Legea şi Profeţii [Mt 5, 17], iar legăturile Legii secunde, ale celor introduse ulterior, fie să le facă să înceteze, fie să le mute; căci de aceea când ne-a chemat a spus: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi” [Ml 11, 28]. " Tu deci, după ce-ai citit Legea care conglăsuieşte cu Evanghelia şi Profeţii, citeşte în Cărţile Regilor, ca să afli că regi drepţi, câţi au fost, au fost crescuţi de Dumnezeu şi făgăduinţa vieţii veşnice la El a rămas în picioare, dar câţi au fost regi desfrânaţi, departe de Dumnezeu, au pierit degrabă în apostazia lor prin judecata dreaptă a lui Dumnezeu şi au fost lipsiţi de vieţile lor, moştenind în loc de odihnă pedeapsă veşnică. 12 Citind deci acestea, vei spori în credinţă şi te vei zidi în Hristos, al Cărui corp şi membru ai ajuns. [Creştinul la baie] 11 Iar când te plimbi în agora şi vrei să faci o baie, foloseşte-te de baia bărbaţilor, ca nu cumva prin faptul că îţi arăţi femeilor corpul într-o descoperire indecentă, ori că vezi o privelişte nepotrivită bărbaţilor, fie să fi prins în cursă, fie să prinzi în cursă pentru tine însuţi. 14 Păzeşte-te deci de unele ca acestea, ca să nu-ţi prinzi în mreje sufletul tău [cf. / Co 7, 35]. VII. Despre femeia rea ' Să aflăm aşadar ce spune cuvântul sfânt în cartea înţelepciunii: 2 „Fiule, păzeşte-mi cuvintele şi ascunde în tine însuţi poruncile mele [Pr 7, 1]. 3 Spune-i înţelepciunii să-ţi fie soră şi câştigă-ţi cunoştinţă bună chibzuinţă, ca să te păzească de femeia străină şi vicleană, dacă ţi se aruncă în braţe cu vorbe dulci. 4 Căci de la fereastra casei ea priveşte în ascuns spre pieţe să vadă dacă nu zăreşte printre copiii zănatici pe un tinerel fără minte plimbându-se în piaţă pe la colţul casei ei şi stând de vorbă în umbra serii, când se lasă liniştea nopţii şi bezna. 5 Atunci femeia îi iese în cale având chip de desfrânată care face să zboare inimile tinerilor; dă din aripi şi e destrăbălată, picioarele ei nu pot sta liniştite în casă, când hoinăreşte o vreme pe-afară, când pune curse în pieţe pe la toate colţurile. 6 După care punând 6 0 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic mâna pe el îl sărută şi cu faţă neruşinată îi spune: «Am adus o jertfa de pace, mi-am împlinit făgăduinţele astăzi; de aceea ţi-am ieşit în întâmpinare dorind chipul tău şi te-am găsit. Cu pânzeturi mi-am rânduit patul, am aşternut scoarţe din Egipt, am presărat culcuşul meu cu şofran şi casa mea cu scorţişoară. Vino să ne desfătăm de iubire până în zori, vino să ne rostogolim drăgălindu-ne»” [Pr 7, 4-18] şi cele ce urmează, după care adaugă: 7 „L-a dus în rătăcire cu multa vorbă, l-a târât cu laţurile buzelor ei. Iar el a urmat-o guguştiuc” [Pr 7, 21-22]. 8 Şi iarăşi zice: „Nu da atenţie femeii ticăloase, căci miere picură de pe buzele femeii desfrânate; ea îţi unge o vreme gâtlejul, după care o vei găsi mai amară decât fierea şi mai ascuţită decât sabia cu două tăişuri” [Pr 5, 3-4] .9 Şi iarăşi: „Depărtează-te, nu zăbovi şi nu-ţi arunca ochiul asupra ei” [Pr 9, 18], căci pe mulţi i-a doborât rănindu-i şi fără număr sunt cei pe care i-a omorât [Pr 7, 26]. Dacă nu, „te vei căi pentru cele de pe urmă ale tale, când îţi vor istovi carnea de pe trup, şi vei spune: «Cum de am urât povăţuirea şi inima mea a alungat mustrările drepţilor? N-am ascultat glasul care mă povăţuia şi mă învăţa, nu i-am plecat urechea mea. Puţin de n-am ajuns în toate relele»” [Pr 5, 11-14]. " Ca să nu lungim mai mult mărturiile, chiar dacă am lăsat ceva pe dinafară, voi, cei înţelepţi, alegând pentru voi cele bune din Sfintele Scripturi, întăriţi-vă refuzând toate cele rele ca să fiţi găsiţi cuvioşi în viaţa veşnică la Dumnezeu. VIII. Despre supunerea femeii fală de bărbat, despre iubirea ei de bărbat şi cuminţenia ei. Despre faptul că femeia credincioasă nu trebuie să se împodobească şi cum trebuie să se poarte în agora şi pretutindeni 1 „Femeia să fie supusă bărbatului ei, pentru că bărbatul este cap femeii” [Ef 5, 22-23], iar „Capul bărbatului” care umblă în calea dreptăţii „este Hristos, iar Capul lui Hristos e Dumnezeu” [1 Co 11,3] Cel peste toate şi Tatăl Lui. 2 Aşadar, după Dumnezeul nostru Atoateţiitor şi Tată, Domn al veacului de faţă şi al celui viitor, Meşter ziditor a toată suflarea şi puterea, şi după iubitul Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care fie slavă lui Dumnezeu, teme-te, femeie, de bărbatul tău şi fii cu sfială faţă de el plăcându- i doar lui şi fiindu-i bineplăcută în slujirile tale, ca şi pentru tine bărbatul tău să fie proclamat fericit prin înţelepciunea care spune prin Solomon acestea: 3 „Cine va găsi o femeie bărbătoasă? Una ca aceasta e mai preţioasă decât nestematele. Inima bărbatului ei îşi pune îndrăzneala în ea, o astfel [de femeie] nu va duce lipsă de prăzi bune, căci ea lucrează cele bune pentru bărbatul ei toată viaţa: 4 torcând lână şi in a făurit lucru folositor cu mâinile sale. Era ca o corabie ce face negoţ în depărtare: 3 ea îşi agoniseşte traiul şi se IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 603 scoală de cu noapte şi dă casei de mâncare şi slujitoarelor de lucru. A văzut un ogor şi l-a cumpărat, din roadele mâinilor sale a sădit o moşie. 6 După ce şi-a încins bine mijlocul, şi-a întărit braţele pentru muncă. A gustat [şi ştie] că-i bine să munceşti, şi nu se stinge toată noaptea lampa ei. Braţele şi le întinde spre cele de folos, iar mâinile şi le reazemă pe fus. 7 Mâinile şi le-a deschis pentru cel sărman şi a întins rodul către cel sărac. 8 Bărbatul ei nu-şi face griji pentru cele de acasă, atunci când întârzie pe undeva, căci toţi cei din preajma ei au cu ce se îmbrăca. Haine căptuşite a croit pentru bărbatul ei, iar pentru ea, veşminte de in şi porfiră. 9 Bărbatul ei atrage privirile de la porţi când se aşază la adunare cu bătrânii locuitorilor din ţinut. 10 Ea a ţesut pânze subţiri şi le-a vândut, şi cingători pentru canaaneni. " A deschis gura chibzuit şi cu rost şi limbii sale i-a pus o rânduială. S-a îmbrăcat în putere şi nobleţe şi s-a veselit în zilele de pe urmă. încăperile caselor ei sunt bine acoperite, şi ea n-a mâncat mâncare nemuncită. Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi după rânduială, aşezămintele milosteniei ei sunt pe limba ei. L Şi-a crescut copiii şi aceştia au ajuns bogaţi, iar bărbatul i-a adus laudă: «Multe fiice au dobândit bogăţie, multe au făcut lucruri grozave, dar tu le-ai întrecut şi le-ai covârşit pe toate.» 13 Mincinoase sunt farmecele şi zadarnică frumuseţea femeii; dar cea deşteaptă este binecuvântată, ea să laude frica de Domnul. N Daţi-i din roadele mâinilor ei, iar bărbatul ei să fie lăudat la porţile [cetăţii]” [Pr 31, 10-31]. 13 Şi iarăşi: „Femeia bărbătoasă e o cunună pentru bărbatul ei” [Pr 12, 4]. Şi iarăşi: „Multe femei înţelepte şi-au zidit casă” [Pr 14, 1]. 16 Aţi aflat ce laude primeşte de la Domnul Dumnezeu femeia înţeleaptă şi care-şi iubeşte bărbatul. h Dacă vrei să fii credincioasă şi plăcută Domnului, femeie, nu te împodobi ca să placi bărbaţilor străini, nici nu imita curtezana purtându-ţi împletiturile, hainele sau încălţările ca să atragi la tine pe cei ce se lasă prinşi în curse de unele ca acestea. 18 Căci chiar dacă faci aceste lucruri urâte nu ca să păcătuieşti, ci numai ca să te împodobeşti, nici aşa nu vei scăpa de pedeapsa care vine după ele, pentru că ai silit pe cineva să fie purtat să te dorească şi nu te-ai păzit nici să nu cazi în păcat, nici să nu-i faci pe alţii să cadă în poticneală. Iar dacă vei păcătui dându-te pe tine însăţi, atunci ai greşit şi tu şi vei fi vinovată şi de sufletul aceluia. 19 Apoi odată ce ai păcătuit cu unul, ca şi cum ţi-ai pierdut o dată pentru totdeauna nădejdea, te vei întoarce insensibilă spre alţii, potrivit cuvântului dumnezeiesc: „Când necredinciosul ajunge la fundul relelor, ajunge dispreţuitor, dar asupra lui vin necinstea şi ocara” [Pr 18, 3]. Fiindcă una ca aceasta, rănită fără cruţare, prinde în curse sufletele celor fără minte. 20 Să învăţăm aşadar cum anume le înfăţişează pe unele ca acestea cuvântul dumnezeiesc care spune: „Mai mult decât moartea am urât femeia care e o mreajă şi un năvod al inimii, iar mâi6 0 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic nile ei lanţuri” [Ecc 7, 26] .21 Şi în altă parte: „Cum e un inel de aur în râtul porcului, aşa este frumuseţea femeii cu cuget rău” [Pr 11, 22]. Şi iarăşi: „Ca viermele în lemn aşa îşi pierde bărbatul femeia care face rele” [Pr 12, 4]. 22 Şi iarăşi: „Mai bine e să locuieşti într-un ungher sub cerul liber decât cu o femeie limbută şi certăreaţă” [Pr 21,9. 19]. 23 Aşadar, voi, care sunteţi creştine, nu imitaţi asemenea femei. Tu, care vrei să fii credincioasă, fii cu luare-aminte numai la bărbatul tău, ca să-i placi doar lui, acoperindu-ţi capul în pieţe, căci prin acoperire închizi priveliştea pentru curioşi. 24 Nu-ţi zugrăvi/machia faţa făcută de Dumnezeu, căci nimic din tine n-are nevoie de împodobire, pentru că „toate câte a făcut Dumnezeu sunt frumoase foarte” [Fc 1,31], iar o împodobire lascivă a unui lucru frumos insultă harul meşteşugarului. Fă-ţi mersul privind în jos şi acoperindu-te cu văl, cum se cuvine femeilor. IX. Despre faptul că femeia nu trebuie să se îmbăieze cu bărbalii 1 La baie evită spălarea lipsită de rânduială împreună cu bărbaţii, căci multe sunt mrejele celui rău. O femeie credincioasă nu sc va spăla într-o baie mixtă, căci dacă-şi învăluie faţa ascunzându-şi cu sfială privirea de bărbaţii străini, cum va intra una ca aceasta la baie goală împreună cu bărbaţii? 2 Dacă e însă o baie de femei, atunci să se spele cu rânduială, cu sfială şi măsură. 1 Să nu facă băi de prisos, nici multă, nici de multe ori, nici în mijlocul zilei, şi. dacă e cu putinţă, nici zi de zi. 4 Ora rânduită a băii să fie pentru tine ceasul al zecelea, căci tu, care eşti credincioasă, trebui să fugi întotdeauna dc curiozitatea multor ochi. X. Despre femeia certăreaţă şi limbută ' Dacă eşti credincioasă, taie-ţi duhul certăreţ faţă de toţi, dar mai cu seamă faţă de bărbatul tău, ca nu cumva bărbatul tău, fie el credincios, fie păgân, poticnindu-se din pricina ta să blasfemieze pe Dumnezeu, iar tu să te găseşti moştenitoare a „vai”-ului de la Dumnezeu; căci spune: „Vai celui prin care numele Meu e blasfemiat între păgâni” [Is 52, 5]. 2 Iar dacă bărbatul tău e credincios şi cunoaşte Scripturile, va fi silit să spună cuvântul scris în înţelepciune: „Mai bine este a locui în pustiu decât cu o femeie limbută şi certăreaţă” [Pr 21, 19]. 3 Prin sfiala şi blândeţea voastră, femeilor, arătaţi aşadar ce anume este cinstirea lui Dumnezeu spre întoarcere şi îndemn la credinţă pentru toţi cei din afară [păgâni], fie femei, fie bărbaţi. 4 Iar dacă povăţuindu- vă prin aceste puţine lucruri v-am educat pe voi, surori şi fiice, membre ale noastre, ca nişte persoane înţelepte şi care nu sunt ocară în viaţă, căutaţi să cunoaşteţi învăţăturile prin care vă veţi putea apropia de împărăţia Domnului nostru în chip bineplăcut Lui, găsiţi-vă aici odihna. IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 605 Cartea II: Despre episcopi, prezbiteri şi diaconi I. Că faptul de a fi lipsit de carte, dacă are experienţa cuvântului, nu e un impediment pentru episcop 1 Iar despre episcopi am auzit de la Domnul nostru aşa: păstorul aşezat episcop pentru Biserici în fiecare parohie trebuie să fie nevinovat, ireproşabil, neatins de orice nedreptate a oamenilor, nu mai mic de cincizeci de ani, pentru ca într-un anume fel să scape de neorânduielile tinereţii şi de calomniile din afară în ce priveşte blasfemiile aruncate împotriva multora de unii fraţi mincinoşi care nu cunosc cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie: „Oricine va grăi un cuvânt deşert, va da socoteală pentru el Domnului în ziua judecăţii” [Mt 12, 36]; şi iarăşi: „Din cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi din cuvintele tale vei fi osândit” [Ml 12, 37]. ' Aşadar, dacă e cu putinţă, să fie educat, iar dacă e lipsit de carte, să aibă însă experienţa cuvântului şi vârsta cuvenită. ■f Iar dacă într-o parohie mică nu sc găseşte cineva înaintat în vârstă, cu bună mărturie şi înţelept, ca să fie aşezat în episcopie, dar e acolo un tânăr care are mărturie de la cei ce sunt împreună cu el că e vrednic de episcopie, arătând în tinereţea lui bătrâneţe prin blândeţe şi bună-rânduială, dacă primeşte astfel de mărturie dc la toţi, atunci să fie aşezat în pace. 4 Căci Solomon a împărăţit peste Israel la doisprezece ani [3 Rg 2], Iosia a împărăţit cu dreptate la opt ani [4 Rg 22], iar loaş a stăpânit poporul la şapte ani [4 Rg 12, 1]. 5 Chiar şi dacă e tânăr, să fie însă blând, temător şi liniştit, pentru că spune Domnul Dumnezeu prin Isaia: „Peste cine voi privi dacă nu peste cel blând şi liniştit şi care tremură mereu la cuvintele Mele?” [/s 66, 2]. In chip asemănător şi în Evanghelie sc spune aşa: „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul” [Mt 5, 5]. 6 Să fie şi milostiv, pentru că se spune iarăşi: „Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi” [Mt 5, 7]. ' Să fie şi făcător de pace, pentru că se spune şi: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fii ai lui Dumnezeu se vor chema” [Mt 5, 9]. s Să aibă şi conştiinţă bună, curată de orice răutate, viclenie şi nedreptate, pentru că se zice şi: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” [Mt 5, 8]. I. II. Cum trebuie să fie episcopul şi ceilalţi clerici 1 Să fie deci „treaz, cuminte, cuviincios”, statornic, netulburat, „nebeţiv, nebătăuş, blând, necertăreţ, neiubitor de arginţi”, „nebotezat de curând, ca nu cumva îngâmfându-se să cadă în osânda diavolului” [I Tim 3, 2. 3. 6], pentru că: „Oricine se va înălţa pe sine însuşi va fi umilit” [Lc 14, 11]. ' „Aşa k 6 0 6 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l apostolic trebuie să fie episcopul: bărbat al unei singure femei”, ea însăşi având un singur soţ, „bun chivemisitor al casei sale” [/ Tim 3, 2. 4]. 3 Căci atunci când, primind hirotonia, e aşezat în locul episcopiei sale, trebuie să fie pus la încercare aşa: dacă e credincios, cuviincios şi serios, dacă are sau a avut o femeie credincioasă şi serioasă, dacă a crescut copii în cinstirea lui Dumnezeu şi i-a educat în povăţuirea Domnului [cf. E f 6, 4], dacă cei din casa lui îl cinstesc şi respectă şi îl ascultă toţi. 4 Căci dacă cei ce sunt ai lui după trup se răzvrătesc împotriva lui şi nu-1 ascultă, cum i se vor supune cei din afara casei lui când vor fi ai lui? III. Ce lucruri trebuie să fie pus la încercare cei ce se promovează episcop 1 Să fie pus la încercare dacă e fără pată în treburile vieţii, căci scris este: „Să fie cercetat să n-aibă pată cel ce urmează să fie promovat în preoţie” [cf. Lv 21, 17]. 2 Să fie aşadar şi nemânios, că spune înţelepciunea: „Mânia îi pierde şi pe cei înţelepţi” [Pr 15, 1]. 3 Să fie şi îndurător, nebrutal, iubitor, pentru că spune Domnul: „în aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi învăţăcei ai Mei, dacă vă iubiţi unii pe alţii” [In 13, 35]. IV. Că nu trebuie dată milostenie oricărei văduve, ci uneori trebuie preferată femeia căsătorită aflată in lipsuri, şi că ea nu trebuie dată nici măncăciosului, beţivului şi leneşului 1 Să fie şi darnic, iubitor de văduve, iubitor de străini, săritor, serviabil, nefacut de ruşine, ştiind cine anume e vrednic de mai multă atenţie. 2Căci dacă o văduvă poate să aibă din destul cele de trebuinţă în viaţă, iar alta nu e văduvă, dar e în lipsuri, fie dintr-o boală, fie din pricina creşterii copiilor, fie dintr-o neputinţă a mâinilor, spre aceasta din urmă să-şi întindă mai degrabă mâna. Dar dacă cineva în necazuri în cele ale vieţii pentru că e mâncăcios, beţiv sau leneş, acela nu este vrednic nici de purtare de grijă, nici de Biserica lui Dumnezeu. 4 Căci spune Scriptura despre aceştia: „Leneşul care şi-a pus mâna sub braţ nu o va putea duce la gura lui” [Pr 26, 15]. 3 Şi iarăşi: „Leneşul şi-a încrucişat mâinile şi şi-a mâncat din trup” [Ecc 4, 5] .6 Şi altundeva: „Căci dacă îţi lipeşti ochii de ulcele şi pahare, la urmă vei umbla mai gol ca un pisălog” [Pr 23, 31]. V. Că la judecată episcopul trebuie să fie nepărtinitor, moderat în purtare şi reţinut în dietă ' Episcopul să nu se uite la faţa oamenilor, să nu se sfiască de bogat, nici să-l linguşească peste cuviinţă, nici să treacă cu vederea ori să oprime pe IV.4 . C o n s t itu ţi i le S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 6 0 7 sărac.' Căci spune Dumnezeu lui Moise: „Să nu te uiţi la faţa” bogatului „şi să nu-ţi fie milă de sărac la judecată” [Z? 23, 3], „căci a Domnului este judecata” [Dl 1, 17]; şi iarăşi: „Cu dreptate să urmăreşti ce este drept” [Dl 16, 20]. 3 în hrană şi băutură episcopul să fie frugal şi mulţumit cu ce are, ca să poată fi treaz să povăţuiască pe cei needucaţi; să nu fie cheltuitor, nici iubitor de desfătări, de viaţă dulce sau să mănânce bine. 3 Ci să fie îngăduitor, îndelung-răbdător în povăţuiri, în stare să înveţe multe pe alţii, meditând cu sârguinţă la cărţile Domnului, citind mult, ca să tâlcuiască atent Scripturile tâlcuind Evanghelia în acord cu Profeţii şi Legea, iar Evanghelia în acord cu Legea şi Profeţii. 5 Căci spune Domnul lisus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că ele dau mărturie despre Mine” [In 5, 39]; şi iarăşi: „Pentru că despre Mine a scris Moise” [In 5, 46]. 6 înainte de toate să distingă bine disociind între Lege şi legea secundă, şi arătând care este Legea credincioşilor şi care sunt legăturile necredincioşilor, ca nimeni să nu cadă sub aceste legături. Poartă grijă, aşadar, de cuvânt, cpiscope, ca, dacă îţi e cu putinţă, să tâlcuieşti toate cuvânt de cuvânt şi cu multă învăţătură să hrăneşti şi adapi în chip bogat poporul Tău prin luminarea Legii; căci zice Dumnezeu: „Luminaţi-vă voi înşivă cu lumina cunoaşterii cât mai e vreme” [Os 10, 12]. VI. Că episcopul nu trebuie să fie doritor de câştig ruşinos, nici să se pună chezaş ori apărător în justiţie ' Episcopul să nu fie doritor de câştig ruşinos [777 1, 7; 7 Tun 3, 8], mai ales dc la păgâni; să se lase vătămat mai degrabă decât să vatăme el pe alţii; să nu fie lacom, nici răpitor, nici spoliator, nici iubitor de bogăţie, nici urător de săraci, nici bârfitor, nici martor mincinos, nici mânios, nici iubitor de ceartă, nici amestecat în treburile vieţii, nici chezaş pentru nimeni, nici avocat care să pledeze în procese pecuniare, nici iubitor de stăpânire, nici duplicitar în gândire şi în vorbă, nici gata să plece urechea la calomnie sau bârfă, nici făţarnic, nici doritor de sărbătorile păgânilor, nefolosindu-se de amăgiri goale, nici poftitor, nici iubitor de arginţi, pentru că unele ca acestea sunt vrăjmaşe lui Dumnezeu şi prietene demonilor. 2 Toate acestea însă episcopul să le confirme şi prescrie şi laicilor, conducându-i să devină imitatori ai purtării lui, căci spune [Scriptura]: „Evlavioşi faceţi-i pe fiii lui Israel” [Lv 15, 31]. 3 Să fie însă înţelept, umil în cugetare, povăţuitor în povăţuirile Domnului, cu bune simţăminte, renunţător la toate afacerile rele ale vieţii şi la toate poftele păgâneşti. 4 Să fie iscusit, ager în a recunoaşte pe cei răi şi a se păzi de ei, prieten al tuturor, echitabil în judecăţi şi câte lucruri bune sunt sau există la oameni acestea să le aibă în el însuşi şi episcopul. 6 0 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o sto lic [Episcopul şi poporul său] 5 Căci dacă nu i se poate reproşa vreo nedreptate, atunci păstorul îi va sili şi pe învăţăceii săi şi-i va îndemna prin purtarea lui să se facă imitatori [cf. 1 Co 4, 16] vrednici ai faptelor lui, cum spune undeva şi profetul: „Şi cum va fi preotul, aşa va fi şi poporul” [Os 4, 9 ] .6 Pentru că Domnul şi învăţătorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a început mai întâi să facă şi apoi să înveţe, cum spune undeva [Scriptura]: „Cele pe care a început Iisus a face şi a învăţa” [FA 1, 1]. De aceea spune: „Dar cine va face şi va învăţa, acesta se va chema mare în împărăţia lui Dumnezeu” [Ml 5, 19]. 7 Căci voi, episcopii, trebuie să fiţi santinele pentru popor, pentru că şi voi aveţi Santinelă pe Hristos. Faceţi-vă aşadar şi voi santinele bune pentru poporul lui Dumnezeu, precum spune Domnul prin Iezechiel fiecăruia dintre voi: 8 „Pe tine, fiule al omului, pe tine te-am pus Eu să-i fii de santinelă [.skopon] casei lui Israel, iar tu vei auzi cuvânt din gura Mea. 9 Când Eu îi spun celui păcătos: «Cu moarte vei muri!», dar tu nu-i vei spune necredinciosului să ia aminte la calea lui, iar nelegiuitul va muri în nelegiuirea lui, atunci sângele lui din mâna ta îl voi cere. Dar dacă tu îi vei grăi celui păcătos despre calea lui, anume să se-nloarcă din ca, dar el nu sc va întoarce din calea sa, atunci el în nelegiuirea lui va muri, iar tu ţi-ai scăpat sufletul” [I: 33, 7-9]. 10 De asemenea, când vine sabia războiului, „poporul pune o santinelă” de pază şi, „dacă acesta văzând-o venind” nu dă de veste şi ea va lua un suflet, atunci acest suflet a fost luat din pricina păcatului său. „iar sângele lui va fi cerut din mâna santinelei, pentru că n-a sunat din trâmbiţă [Iz 33, 2. 6]: dar dacă va suna trâmbiţa, şi el o aude, iar sabia vine şi îl ia, sângele lui va fi asupra sa, pentru că nu s-a păzit când a auzit trâmbiţa, dar cel cc s-a păzit şi-a scăpat sufletul său” [Iz 33, 3-5], iar pentru că a dat semnalul, santinela va fi vie. 11 „Sabia” este judecata, „trâmbiţa” e Sfânta Evanghelie, „santinela” [skopos] e cel pus Bisericii episcop, care în propovăduirea lui trebuie să dea mărturie şi să ateste despre această judecată. 12 Căci dacă nu veţi vesti şi nu veţi da mărturie poporului, atunci păcatul neştiutorilor se va găsi asupra voastră; de aceea pe cei ce trăiesc în needucare povăţuiţi-i şi mustraţi-i cu îndrăzneală, pe cei neştiutori învăţaţi-i, pe ştiutori întăriţi-i, pe rătăciţi întoarceţi- i. Căci nu vom greşi spunând mereu aceleaşi cuvinte despre aceleaşi lucruri, pentru că din faptul că le aud de multe ori, poate că unii se vor lăsa înduplecaţi să facă măcar o singură dată ceva din cele bune şi să refuze cele rele. N Căci spune Dumnezeu prin profetul Său: „Dă-le mărturie despre acestea, poate vor auzi glasul tău” [cf. Ir 33, 2-3]. Şi iarăşi: „Poate vor auzi, poate vor da înapoi” [Iz 3, 11]. 15 Iar Moise spune poporului: „Ascultă, IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 0 9 Israele! Domnul Dumnezeul tău, Domnul unul este” [Dt 6, 4] .16 Iar Domnul aduce de multe ori aminte în Evanghelie: „Cine are urechi de auzit să audă” [Lc 8, 8]. Şi înţeleptul Solomon zice: „Ascultă, fiule, povăţuirea tatălui tău şi nu respinge aşezămintele mamei tale” [Pr 1, 8]. 17 Şi până astăzi n-au ascultat, iar cei ce par că au ascultat n-au ascultat, părăsindu-L pe Unul şi Singurul Dumnezeu adevărat [In 17, 3], lăsându-se târâţi în erezii ruinătoare şi cumplite, despre care vom vorbi iarăşi mai încolo. VII. Cum trebuie să fie cel iniţiat 1 Cunoscut să vă fie, iubiţilor: cei botezaţi în moartea Domnului Iisus [Rm 8, 6] nu mai trebuie să păcătuiască. Căci aşa cum morţii sunt nelucrători ai păcatului, tot aşa şi cei ce au murit împreună cu Hristos sunt nefâptuitori ai păcatului. 2 Aşadar nu credem, fraţilor, că cineva spălat în apa vieţii mai poate făptui destrăbălările celor fără de lege. Iar cine a păcătuit după Botez, acesta va fi osândit la gheenă, dacă nu-i va părea rău şi nu va înceta să mai greşească. VIII. Despre calomnie şi demascare ' Dacă însă cineva e calomniat de necredincioşi pentru că nu mai participă la destrăbălările lor, unul ca acesta să ştie că e fericit la Dumnezeu, după cum spune Domnul nostru în Evanghelie: „Fericiţi sunteţi când vă vor ocări şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, spunând minciuni din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri!” [Ml 5, 11-12]. 2 Aşadar, dacă e cineva defăimat pentru minciuni, unul ca acesta e fericit, căci spune Scriptura: „Bărbatul de nimic nu e pus la încercare de Dumnezeu” [cf. Sir 34, 10; Iac 1, 12-13]. 3 Dacă însă cineva e demascat că a făcut o fărădelege, unul ca acesta s-a vătămat nu numai pe sine însuşi, ci a adus o calomnie corpului comun al Bisericii şi învăţăturii ei, pentru că nu facem cele despre care spunem că sunt frumoase, şi vom fi ocărâţi şi noi de Domnul Care ne va spune: „Spun, dar nu fac” [Mt 23, 3]. 4 De aceea, pe cei demascaţi astfel episcopul îi va respinge pe drept cuvânt, dacă nu-şi schimbă purtarea. IX. Că episcopul nu trebuie să fie m itarnic 1 Pentru că episcopul trebuie nu numai să nu fie o poticneală [pentru alţii]; mai trebuie să fie nepărtinitor, cuminţindu-i cu bunătate pe păcătoşi. 2 Dar dacă el însuşi n-are conştiinţă curată ci, ajungând părtinitor pentru o mită cu câştig ruşinos, îl cruţă pe cel ce a păcătuit făcând fărădelege lăsându-1 să rămână în Biserică, atunci nu ascultă de glasul dumnezeiesc al Stăpânului 6 1 0 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic care spune: „Cu dreptate urmăreşte ce este drept [Dt 16, 20]; să nu te uiţi la faţă în judecată [Dt 1, 17]; să nu îndreptăţeşti pe cel necucemic, să nu primeşti daruri pentru un suflet, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi vatămâ cuvintele drepţilor [/ş 23, 7-8; Dt 16, 19].” 3 Iar în altă parte se spune: „Scoateţi pe cel rău dintre voi” [Dt 17, 7; 1 Co 5, 13], iar Solomon spune în Proverbe: „Scoate pe cel molipsitor din adunare şi împreună cu el va ieşi şi sfada” [Pr 22, 10]. X. Că episcopul care-l cruţă fără judecată pe păcătos se face vinovat 1 Cine nu ţine seama de acestea şi-l cruţă fără judecată pe cel căruia i se cuvine pedeapsă, ca Saul pe Agag [1 Rg 15] şi Eli pe fiii săi care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu [/ Rg 2], unul ca acesta a spurcat şi demnitatea lui şi Biserica lui Dumnezeu din parohia lui. Acesta e aşadar nedrept pentru Dumnezeu şi pentru oamenii cuvioşi, deoarece se face pricină de scandal pentru mulţi de curând botezaţi şi pentru catehumeni, încă şi pentru tineri şi tinere; îl aşteaptă „vai”-ul [Mt 18, 7], o piatră de moară de gât [Mt 18, 6] şi adâncul prin aceea că e supus judecăţii. 2 Căci din pricina fărădelegii nejudecăţii, văzând că stăpânul lor e aşa, vor şovăi în ei înşişi şi, atinşi de aceeaşi boală, vor pieri silnic împreună cu el, ca poporul împreună cu Ieroboam [3 Rg 12] şi cei răsculaţi împreună cu Core împreună cu cl [Nm 16]. Dar dacă cel ce păcătuieşte îi vede pe episcop şi pe diaconi nevinovaţi de orice învinuire şi că turma e curată, mai întâi nu va îndrăzni să intre cu dispreţ în Biserica lui Dumnezeu atins fiind în conştiinţa lui; iar dacă ar intra negândindu-se Ia nimic, fie va fi vădit pe loc — ca Uza care s-a atins de chivot ca să-l rezeme [2 Rg 6] şi ca Ahar pentru furtul a ceea ce era închinat [Jos 7] şi ca Ghiezi pentru banii lui Neeman [4 Rg 5] — şi va fi pedepsit pe loc, fie va fi mustrat de păstorul şi va fi supus la pocăinţă. 4 Căci dacă, privind la ei unul câte unul negăsind nici o pată nici la episcop, nici la poporul rânduit sub el, atunci ruşinându-se cu sfială şi vărsând multe lacrimi, va ieşi în pace împuns de remuşcări, iar turma va rămâne curată, iar el va plânge înaintea Iui Dumnezeu şi se va pocăi pentru păcatele pe care le-a făcut şi aşa va avea nădejde; şi văzând lacrimile lui, tunna întreagă va avea povăţuire că prin pocăinţă păcătosul nu va pieri. XI. Cum anume trebuie episcopul să-i judece pe păcătoşi 1 Din această pricină, aşadar, episcope, sârguieşte-te să fii curat în faptele tale, cunoscându-ţi locul şi demnitatea, ca unul care ai între oameni chipul lui Dumnezeu [typos Theou] prin aceea că stăpâneşti peste toţi oamenii, preoţi, împăraţi, demnitari, părinţi, fii, învăţători şi toţi ascultă de tine. 2 Şi aşa să IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 6 1 1 şezi în Biserică facându-ţi cuvântul ca unul care ai autoritatea de a judeca pe păcătoşi, pentru că vouă, episcopilor, vi s-a spus: „Orice veţi lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” [Mt 18, 18]. XII. învăţătură cum trebuie să se poarte cu cei păcătoşi 1 Judecă aşadar, episcope, cu autoritate ca Dumnezeu, dar primeşte-i pe cei ce se pocăiesc, căci Dumnezeu este un Dumnezeu al milei. Blamează-i pe păcătoşi, mustră-i pe cei ce nu se întorc, pe cei ce stau bine îndeamnă-i să stăruie în cele frumoase, pe cei ce se pocăiesc primeşte-i, pentru că Domnul Dumnezeu a făgăduit cu jurământ să dea iertare celor ce se pocăiesc pentru păcatele pe care le-au făcut.' Căci spune prin Iezechiel: „Spune-le: Viu sunt Eu, zice Domnul Adonai, dacă vreau Eu moartea păcătosului, ci nu mai degrabă ca necucemicul să se întoarcă de la calea lui cea rea şi să fie viu. Intoarceţi-vă de la căile voastre rele ca să nu muriţi, casa lui Israel!” [Iz 18, 23; 33, 11 ] .3 Aici cuvântul a dat iarăşi bune nădejdi păcătoşilor, că, dacă se vor pocăi, vor avea nădejde de mântuire, ca nu cumva ajungând insensibili să se predea fărădelegilor, ci având nădejde de mântuire, să se întoarcă, să plângă înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele lor şi să se căiască din inimă făcându-L binevoitor, şi vor primi de la El amnistia Lui ca de la un tată bun. XIII. Că trebuie fugit de experienţa păcatelor 1 Dar cei care n-au păcătuit trebuie să rămână aşa şi n-au nevoie să facă experienţa păcatelor, ca să n-aibă nevoie de durerea, întristarea şi plânsul iertării. ~ Căci ce ştii, omule, care ai păcătuit, dacă vei avea zile în această viaţă ca să te pocăieşti? Pentru că ieşirea ta din viaţă nu e arătată, iar pentru cine moare în păcate nu mai e pocăinţă, cum spune prin David: „Iar în iad cine se va mărturisi Ţie?” [ f i 6, 6]. Aşadar trebuie să fim gata în cele bune, ca să străbatem calea aceea fără întristare. De aceea îndeamnă şi cuvântul dumnezeiesc care-ţi spune prin înţeleptul Solomon: „Pregăteşte pentru ieşirea ta faptele tale” [.Pr 24, 27], ca să nu-ţi lipsească ceva din cele bune, cum, din pricina nebuniei, celor cinci fecioare din Evanghelie le-a lipsit untdelemnul cucerniciei şi au fost îndepărtate de la cămara de nuntă [Mt 25, 1-13]. 4 De aceea, cel ce-şi păzeşte viaţa şi rămâne fără păcat, acela rămâne neprimejduit, ca să-şi păstreze dreptăţile celor făcute de el înainte. [Primirea păcătosului] 5 Tu judecă aşa ca şi cum ai judeca pentru Dumnezeu, „căci a Domnului este judecata” [Dt 1, 17]. Mai întâi, aşadar, condamnă-1 pe cel vinovat cu autoritate; apropie-1 apoi cu milă şi îndurare, fagăduindu-i mântuire, dacă-şi 6 1 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic schimbă purtarea şi vine la pocăinţă; iar dacă îi pare rău, primeşte-1 cu strângere în braţe amintindu-ţi de Domnul Care a spus: „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte” [Lc 15, 7]. XIV. Că nu trebuie să fugim de comuniunea cu păcătoşii în cuvânt, ci şi numai în faptă 1 Iar dacă nu primeşti pe cel ce se pocăieşte, îl predai uneltirii vrăjmaşilor uitând de David care spune: „Să nu dai fiarelor sufletul care se mărturiseşte ţie” [Ps 73, 19]. 2 De aceea, îndemnând la pocăinţă Ieremia spune: „Oare cel ce cade nu se ridică, sau cel ce rătăceşte nu se întoarce? Atunci de ce poporul Meu a rătăcit atât de rău şi neruşinat şi se ţine tare de alegerea lor? [Ir 8, 4-5] Intoarceţi-vă, fii răzvrătiţi, şi Eu voi tămădui zdrobirile voastre [Ir 3, 14. 22].” 3 Pe cel ce se pocăieşte primeşte-I aşadar Iară şovăire şi nelăsându-te împiedicat de cei care spun fără milă că nu trebuie să ne întinăm împreună cu aceştia, şi să nu avem comuniune cu ei nici măcar în cuvânt; căci asemenea sfaturi sunt ale celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi pronia Lui, ale unor fiare sălbatice neînduplecate, pentru că nu cunosc că nu trebuie să ne păzim de comuniunea cu păcătoşii în cuvânt, ci numai de cea în faptă. 4 Căci „dreptatea dreptului va fi asupra lui, iar nelegiuirea celui nelegiuit va fi asupra lui” [Iz 18,20]. Şi iarăşi: „Dacă un pământ ar păcătui împotriva Mea" făcând nedreptate, „iar Eu însumi voi întinde mâna Mea peste el şi voi zdrobi de pe el orice sprijin de pâine şi voi trimite în el foamete şi voi nimici din el om şi dobitoc, dacă vor fi în el trei bărbaţi: Noe, Iov şi Daniel, aceştia prin dreptatea lor îşi vor mântui sufletele, spune Adonai Domnul” [Iz 14. 13-14]. [Răspunderea e personală] s Scriptura a arătat foarte limpede că dreptul care e împreună cu nedreptul nu va pieri împreună cu el. Fiindcă în lumea aceasta drepţi şi nedrepţi sunt legaţi unii de alţii prin comuniunea vieţii, nu şi a cuvioşiei, iar în aceasta iubitorii de Dumnezeu nu păcătuiesc, pentru că sunt imitatori ai „Tatălui lor Care este în ceruri, Care face să răsară soarele şi peste drepţi şi peste nedrepţi şi face să plouă şi peste răi şi peste buni” [Mt 5, 45] .6 Iar în aceasta dreptul nu e în nici o primejdie, căci în stadion sunt învingători şi învinşi, dar cu cunună sunt numai cei ce au luptat cu vitejie, căci „nimeni nu e încununat dacă nu luptă după reguli” [2 Tim 2, 5]. 7 Deoarece fiecare va mărturisi despre sine însuşi, iar Dumnezeu „nu va pierde pe cel drept împreună cu cel nedrept” [Fc 18, 23], dacă la EI cine n-a păcătuit nu e pedepsit. Căci nici pe Noe nu l-a înecat în potop [cf. Fc 7-8], nici pe Lot nu l-a ars [Fc 19], nici pe Rahav n-a pierdut-o împreună [cu Ierihonul; Ios 6]. s Iar dacă vreţi să ştiţi cele petrecute cu noi, Iuda care era împreună cu noi a primit sorţul slujirii IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 1 3 [FA 1, 17-18], pe care l-am primit şi noi, iar Simon Magul a primit pecetea în Domnul [FA 8], dar şi unul şi celălalt s-au arătat răi, unul s-a spânzurat, iar altul s-a zdrobit încercând să zboare în chip contrar firii. Tot aşa în arcă au fost Noe şi fiii lui, dar numai Ham s-a aflat rău şi doar unul dintre fiii lui a primit pedeapsă [Fc 6-9]. 9 Dar dacă „părinţii nu sunt pedepsiţi pentru copii, nici copiii pentru părinţi” [Dt 24, 16], e evident că nici femeile pentru bărbaţii lor, nici slugile pentru stăpânii lor, nici rudele pentru rude, nici prietenii pentru prieteni, nici drepţii pentru nedrepţi, ci fiecăruia i se va cere socoteală pentru lucrul lui. Pentru că nici Noe n-a fost pedepsit pentru lume, nici Lot n-a fost ars pentru Sodoma, nici Rahav n-a fost junghiată pentru cei din Ierihon, nici Israel pentru egipteni; căci nu convieţuirea îi condamnă pe drepţi împreună cu cei nedrepţi, ci acordul voinţei. 10 Aşadar nu trebuie să luăm aminte la cei gata să omoare şi care-i urăsc pe oamenii, la cei ce iubesc să acuze şi care fac moarte cu pretext; căci nimeni nu moare pentru altul, ci „fiecare e strâns de lanţurile păcatelor sale" [Pr 5, 22], şi: „Iată omul şi lucrul lui sunt înaintea feţei lui” [/.? 62, 11 ]. 11 Noi însă trebuie să-i ajutăm pe cei bolnavi, pe cei în primejdii şi pe cei care alunecă şi, pe cât e cu putinţă, prin îndemnul cuvântului să-i facem sănătoşi şi să-i izbăvim din moarte; „căci nu cei tari, ci cei ce se simt rău au nevoie dc doctor" [Ml 9, 12], pentru că nu este voinţa Tatălui ca să piară nici măcar unul singur dintre cei mici [Mt 18, 14]. Fiindcă nu trebuie să stea în picioare voinţa oamenilor aspri la inimă, ci voinţa lui Dumnezeu şi Tatăl a toate, cea prin Iisus l lristos Domnul nostru. Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin. L Pentru că nu este drept ca tu, cpiscope, care eşti cap, să iei aminte la coadă [cf. Dt 28, 13. 44], adică la un laic, un om răzvrătit, spre pierzania altuia, ci numai la Dumnezeu. Fiindcă trebuie să-i stăpâneşti pe supuşii tăi, nu să fii stăpânit de ei, căci nici fiul nu e stăpânul tatălui în virtutea naşterii, nici sclavul nu e stăpânul domnului său în virtutea autorităţii, nici învăţăcelul nu e stăpânul învăţătorului, nici soldatul nu e stăpânul împăratului, nici laicul nu e stăpânul episcopului. 13 Căci despre faptul că celor ce se apropie de cei nedrepţi prin cuvântul învăţăturii nu trebuie să li se pară că se întinează împreună cu ei sau se fac părtaşi la păcatele lor vorbeşte Iezechiel şi el retează născocirea rău-voitorilor: 14 „Fiul omului, ce înţelegeţi voi prin această zicală de printre fiii lui Israel care zice: «Părinţii au mâncat aguridă şi fiilor li se strepezesc dinţii?» Viu sunt Eu!, zice Domnul: Zicala aceasta nu va mai fi spusă în Israel! Că toate sufletele sunt ale mele; precum sufletul tatălui, tot aşa şi sufletul fiului; ale Mele sunt; 15 sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Dar omul care e drept, face judecată şi dreptate” [Iz 18, 2-5] şi adăugând în continuare cele6 1 4 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic lalte virtuţi ale lui le pecetluieşte zicând: 16 „Unul ca acesta e drept şi va fi viu, zice Adonai Domnul. Dar dacă va naşte un fiu care este o ciumă, care varsă sânge şi nu umblă în calea tatălui său, dreptul” [Iz 18, 9-11] ,17 — după ce adaugă cele ce urmează la sfârşit concluzionează — „unul ca acesta va mai trăi oare? Nu. De va fi făcut toate nelegiuirile acestea, cu moarte va muri, sângele lui va fi asupra lui” [Iz 18, 13]. 18 „Dar veţi zice: De ce fiul n-a luat asupra sa nedreptatea tatălui sau dreptatea lui, dacă a făcut dreptate şi milă?” [Iz 18, 19]. Iar tu le vei zice: „Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va lua asupra lui nedreptatea tatălui, nici tatăl nu va lua asupra lui nedreptatea fiului. Dreptatea dreptului va fi asupra lui şi nelegiuirea nelegiuitului va fi asupra lui” [7z 18, 20]. 19 Şi după puţin spune: „Dar dacă omul drept se va abate de la dreptatea sa şi va face nedreptate, atunci, potrivit tuturor fărădelegilor pe care el, nelegiuitul, le-a făcut, niciuna din dreptăţile pe care el le făcuse nu va fi pomenită, ci întru greşeala cu care a greşit şi întru păcatul cu care a păcătuit, întru acelea va muri” [Iz 18, 24]. 211 Şi după puţin adaugă: „Iar când nelegiuitul se întoarce de la fărădelegea pe care a facut-o şi va face judecată şi dreptate, acela şi-a păzit sufletul şi şi-a dat scama şi s-a întors de la toate răutăţile pe care le-a făcut; acela negreşit va fi viu şi nu va muri” [/: 18, 27-28]. 21 Şi mai apoi: „Pe fiecare după căile voastre vă voi judeca, casă a lui Israel, zice Adonai Domnul” [Iz 18, 30]. XV. Că preotul nu trebuie să treacă cu vederea păcatele, nici să fie gata să le pedepsească ' Vedeţi, copiii noştri iubiţi, cum Domnul Dumnezeu e îndurător cu dreptate, bun şi iubitor de oameni; dezvinovăţind nu va dezvinovăţi pe cel vinovat [Naum 1, 3], primeşte şi face viu pe cel ce se întoarce şi nu lasă loc de bănuială celor ce vor cu cruzime să-i judece şi îndepărteze în chip desăvârşii pe cei păcătoşi şi nu vor să le împărtăşească cuvinte de mângâiere care pot să-i readucă la pocăinţă; cărora dimpotrivă Dumnezeu le spune prin Isaia către episcopi: „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu! Preoţi grăiţi în inimă Ierusalimului!” [Is 40, 1-2]. 2 Auzindu-1 pe acesta, şi voi trebuie să mângâiaţi pe cei ce au păcătuit şi să-i îndemnaţi spre pocăinţă şi să le daţi nădejdi bune şi să nu bănuiţi că din pricina iubirii faţă de ei vă faceţi păraşi la greşelile lor. 3 Pe cei ce se pocăiesc primiţi-i cu bunăvoinţă bucurându-vă pentru ei, judecându-i pe păcătoşi cu milă şi cu îndurări. Căci dacă pe cel ce umblă lângă un râu şi e gata să alunece îl arunci în râu împingându-1 cu furie, în loc să-i întinzi mai degrabă mâna, l-ai omorât pe fratele; celui ce alunecă trebuie mai degrabă să-i dai mâna, ca să nu piară în chip desăvârşit, pentru ca şi poporul să fie povăţuit şi cel ce a păcătuit să nu piară cu totul. 4 Trebuie, aşaIV. 4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 615 dar, episcope, să nu treci cu vederea păcatele poporului, dar nici să întorci spatele celor ce se pocăiesc, ca să nu strici lipsit de experienţă turma lui Hristos, să nu faci rău numele nou pe care l-a pus poporului Său şi să nu fii ocărât ca păstorii din vechime despre care a vorbit Dumnezeu lui Ieremia: „Mulţi păstori au stricat via Mea, au întinat moştenirea Mea” [Ir 12, 10]. Şi altundeva: „Peste păstorii mei s-a aprins mânia şi peste miei mă voi înfuria” [Za 10, 8]. Şi altundeva: „Voi, preoţii, sunteţi cei care faceţi rău numele Meu” [Afo/1,6]. XVI. Despre pocăinţă, care e modul ei şi cum anume se face [Ritul penitenţial: excluderea păcătosului] 1 Tu însă, când vezi pe cel care a păcătuit, supărându-te amarnic porunceşte să fie scos afară; diaconii să se supere şi ei amarnic pe el atunci când iese şi cercetându-1 să-l ţină afară din biserică, după care să intre şi să se roage pentru el; căci şi Mântuitorul L-a rugat pe Tatăl pentru cei ce au păcătuit, cum stă scris în Evanghelie: „Părinte!, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” [Lc 23, 34]. ’ Atunci să porunceşti să intre şi, verificând dacă se căieşte şi e vrednic să fie primit întru totul în biserică, fixează-i zile de post potrivit păcatului: două, trei, cinci sau şapte săptămâni, şi aşa concediază-1 spunându-i câte sunt potrivite povăţuirii celui ce a păcătuit. Cel care-1 mustră trebuie să-l înveţe şi îndemne să rămână în sine însuşi cu cugetare smerită rugându- se lui Dumnezeu să-i fie binevoitor şi să-i spună: „De Te vei uita, Doamne, la fărădelegi, cine va suferi? Că la Tine este milostivirea” [Ps 129, 3-4]. 3 Căci aşa ceva sugerează şi ceea ce s-a spus în Facere lui Cain: „Ai păcătuit? Linişleşte-te!” [Fc 4, 7], adică nu mai adăuga. Despre aceea că păcătosului trebuie să-i fie ruşine pentru greşeala lui e destul cuvântul spus lui Moise despre Miriam, când acela a cerut ca ea să fie iertată, căci Dumnezeu i-a zis: „Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în faţă, oare nu s-ar fi ruşinat? Şapte zile să fie îndepărtată afară din tabără, după care să intre iarăşi” [Nm 12, 14]. 4 Aşa se cade să faceţi şi voi: pe cei ce spun că se pocăiesc pentru păcate trebuie să-i îndepărtaţi [aphorizein] un timp anume proporţional cu păcatul, după care cei ce se pocăiesc să fie primiţi cum primesc nişte părinţi pe fiii lor. XVII. Că episcopul trebuie să fie ireproşabil, un model pentru cei pe care-i conduce 1 Dar dacă episcopul însuşi e în poticneală, cum va mai ieşi să cerceteze nedreptatea cuiva sau să pedepsească pe cineva atunci când, fie din pricina faptului că e părtinitor, fie din pricină că ia daruri/mită, sau el, sau diaconii lui n-au o conştiinţă bună? 2 Căci atunci când magistratul cere şi judecătorul 6 1 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic primeşte, judecata nu se duce la bun sfârşit; iar când sunt părtaşi ai hoţilor şi nu iau aminte la judecata văduvelor [/.? 1, 23], cei aflaţi în subordinea episcopului nu vor putea să lupte pentru episcop. Căci acestuia îi vor spune ce stă scris în Evanghelie: „Ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o observi?” [Lc 6,41]. 3 Episcopul cu diaconii lui să se teamă deci să audă un asemenea cuvânt, adică să nu-i dea prilej. Căci dacă vede pe cineva făcând lucruri asemănătoare cu el, păcătosul e edificat să facă aceleaşi lucruri; după care, profitând de acest prilej, cel rău va lucra asupra altora — să nu fie! — şi aşa se va strica turma, căci dacă sunt mai mulţi cei ce păcătuiesc, mai multă va fi şi răutatea săvârşită prin ei. 4 Deoarece păcatul nedemascat devine mai rău şi primeşte sălaş în alţii, fiindcă „puţină drojdie strică tot aluatul” [7 Co 5, 6; Ga 5, 9], un singur hoţ atrage ura asupra unui neam întreg, „muştele aducătoare de moarte strică amestecul de untdelemn înmiresmat” [Ecc 10, 1], iar „când regele ascultă cuvântul nedrept, toţi slujitorii lui ajung nelegiuiţi” [Pr 29, 12]. Tot aşa şi oaia râioasă dă şi celorlalte boala ei, dacă nu e separată de oile sănătoase; omul ciumat trebuie ferit de cei mulţi; iar câinele turbat e un pericol pentru oricine se apropie de el. Aşadar, dacă nu vom separa de Biserica lui Dumnezeu pe omul fără de lege. „vom face din casa Domnului o peşteră de tâlhari” [Mt 21, 13]. ' Căci în faţa celor ce păcătuiesc nu trebuie să tăcem, ci să dcmascăm, să mustram, să apăsăm, să fixăm posturi, ca să sădim evlavia în ceilalţi. Căci spune [Scriptura]: „Faceţi-i evlavioşi pe fiii lui Israel!” [Lv 15, 31]. 6 Căci prin mustrare episcopul trebuie să se facă un opritor al păcatelor, o santinelă a dreptăţii, un crainic al bunătăţilor pregătite de Dumnezeu şi un vestitor al mâniei care va veni la judecată, ca nu cumva dispreţuind sădirea lui Dumnezeu să audă din pricina nepăsării cuvântul spus în Osea: „De ce aţi trecut sub tăcere necucemicia şi aţi cules roada ei?” [Oi 10, 13]. XVIII. Că episcopul trebuie să poarte de grijă ca poporul să nu greşească, pentru că el stă de santinelă ' Aşadar, episcopul să poarte grijă de toţi, şi de cei care n-au păcătuit, ca să rămână fără păcat, şi de cei care păcătuiesc, ca să se pocăiască, căci vă spune Domnul: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe unul din aceştia mici” [Mt 18, 10]. 2 Celor ce se pocăiesc trebuie să le dea iertare căci de îndată ce îşi spune cineva greşelile cu sinceritate: „Am păcătuit împotriva Domnului!”, Duhul Sfânt răspunde: „Domnul ţi-a iertat păcatul. îndrăzneşte! Nu vei muri!” [2 Rg 12, 13]. 3 Cunoaşte-ţi aşadar, episcope, demnitatea, faptul că ai moştenit puterea de a lega, dar şi de a dezlega [Mt 14, 19; 18, 18]. Aşadar, având puterea de a lega, cunoaşte-te pe tine însuţi şi poartă-te în chip vrednic de IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 6 1 7 locul tău în această viaţă, ştiind că ţi se va cere o socoteală mai mare, căci „celui ce i s-a dat mult, i se va cere mai mult” [Lc 12, 48]. 4 Pentru că nimeni dintre oameni nu este fără de păcat afară de Cel ce S-a făcut om pentru noi, pentru că scris este: „Nimeni nu e curat de întinăciune, chiar de-ar fi o singură zi viaţa lui” [Iov 14, 4-5]. 5 De aceea au fost scrise vieţile şi purtările drepţilor şi patriarhilor dinaintea noastră: nu ca să-i ocărâm pe aceia citindu-le, ci ca să ne pocăim şi să avem nădejdi bune că vom dobândi iertarea. Căci întinările lor sunt siguranţa şi îndemnul nostru, că, dacă ne vom pocăi, şi noi care am păcătuit vom avea iertare, fiindcă scris este: „Cine se va lăuda că are inima curată sau cine va îndrăzni să spună că e curat de păcat?” [Pr 20, 9]. 6 Fiindcă nimeni nu este fără păcat. Tu deci sârguieşte- te după putere să fii ireproşabil [cf. 1 Tim 3, 2] şi îngrijeşte-te de toţi, ca nu cumva poticnindu-se cineva din pricina ta să piară. Pentru că laicul se îngrijeşte doar de el însuşi, tu însă de toţi, având o greutate mai mare şi purtând o povară mai mare; căci scris este: „Şi a zis Domnul lui Moise: Tu şi Aaron veţi lua asupra voastră păcatele preoţimii” [Nm 18, 1]. [Ritul penitenţial] Aşadar, ca unul care vei da socoteală pentru mai mulţi, poartă de grijă de toţi: pe cci sănătoşi păstrează-i aşa, pe cei ce au păcătuit mustră-i şi, dacă stăruie în post, uşurează-i în iertare; pe cel ce a plâns primeşte-1 şi toată Biserica să se roage pentru el, iar tu punându-ţi mâinile peste el lasă-1 să fie pe mai departe în turmă. Iar pe cei somnoroşi şi abătuţi întoarce-i, susţine-i, mângâie-i, vindecă-i, ştiind ce plată vei avea dacă săvârşeşti acestea, dar şi ce primejdie dacă eşti nepăsător faţă dc ei. [Avertismente pentru păstori şi popor] s Căci spune lezechiel episcopilor nepăsători faţă de popor: „Vai păstorilor lui Israel”, care se păstoresc pe ei înşişi; „păstorii nu mai păstoresc oile”, ci pe ei înşişi; „laptele l-aţi mâncat, cu lâna v-aţi îmbrăcat, pe cea tare aţi înjunghiat-o, pe cea slabă n-aţi întărit-o, pe cea bolnavă n-aţi vindecat-o, pe cea rănită n-aţi legat-o, pe cea alungată n-aţi întors-o şi pe cea pierdută n-aţi căutat-o, ci le-aţi pedepsit cu forţă şi cruzime şi pentru că nu aveau păstor s-au risipit şi au ajuns de mâncare tuturor fiarelor câmpului” [7z 34, 2-5]. 9 Şi iarăşi: „Păstorii n-au căutat oile Mele, păstorii s-au păstorit pe ei înşişi, iar oile Mele nu le-au păstorit” [Iz 34, 8]. 10 Şi după puţin: „Iată, Eu sunt împotriva păstorilor; şi voi cere oile Mele din mâinile lor; şi-i voi întoarce îndărăt, pentru ca ei să nu pască oile Mele, şi păstorii nu le vor mai paşte; şi-Mi voi scoate oile din gura lor, iar ele nu le vor mai fi lor de mâncare” [Iz 34, 10]. " Şi se întoarce şi spre popor spunând: „Iată Eu voi face judecată 6 1 8 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic între oaie şi oaie, între berbec şi berbec. Oare e puţin lucru pentru voi că aţi primit păşunea bună? Iar voi aţi călcat cu picioarele voastre ce rămânea din păşune şi oile au mâncat ceea ce au călcat picioarele voastre” [Iz 34, 17-19]. 2 Şi după puţin adaugă: „Şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul şi voi oile păşunii Mele; sunteţi oamenii Mei şi Eu Dumnezeul vostru, zice Adonai Domnul” [Iz 34, 30-31]. XIX. Că păstorul nepăsător faţă de oi trebuie pedepsit şi oaia care nu ascultă de păstor trebuie şi ea pedepsită 1 Ascultaţi, episcopi, şi ascultaţi, laici, ce spune Dumnezeu: „Voi judeca între berbec şi berbec şi între oaie şi oaie” [Iz 34, 17], iar păstorilor le spune: „Veţi fi judecaţi pentru neiscusinţa voastră şi pentru stricăciunea adusă oilor”, adică: „Voi judeca între episcop şi episcop, între laic şi laic, între stăpânitor şi stăpânitor.” 2 Căci oile sunt cuvântătoare/raţionale şi berbecii la fel, nu necuvântătoare/neraţionale, ca laicul să nu spună niciodată: „Eu sunt oaie şi nu păstor.” 3 Aşa cum oaia care nu urmează păstorului bun se expune lupilor spre stricăciune, tot aşa cea care urmează păstorului rău are evident drept consecinţă moartea, pentru că va fi mâncată. De aceea trebuie să fugim de păstorii care fac stricăciune. XX. Cum trebuie laicii să-i cinstească pe episcopi. mai ales pe cei buni 1 Dar pe păstorul cel bun laicul să-l cinstească, să-l iubească, să-l respecte ca pe un tată, ca pe un domn, ca pe un stăpân, ca pe un arhiereu a! lui Dumnezeu, ca pe un dascăl al bunei-cinstiri, căci cine ascultă dc el ascultă de Hristos, iar cine-1 nesocoteşte, nesocoteşte pe Hristos, iar cine nu primeşte pe Hristos nu primeşte nici pe Dumnezeul şi Tatăl Lui; căci El zice: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte, iar cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine” [cf. Lc 10, 16]." în chip asemănător, episcopul să-i iubească pe laici ca pe copiii lui, încântându-i şi încălzindu-i cu sârguinţa iubirii lui ca pe nişte ouă pentru dobândirea de pui sau îmbrăţişându-i sub aripă pe nişte pui pentru a deveni păsări mari, povăţuind şi mustrând pe toţi cei ce au nevoie de mustrare, dar nu lovindu-i, împingându-i spre sfială, nu spre surpare, povăţuindu-i spre întoarcere, pedepsindu-i spre îndreptare şi corectitudinea drumului lor. [Grija de oile pierdute] 3 Păzind oaia tare [cf. Iz 34, 16], adică păstrând-o sigură pe cea tare în credinţă, păstorind poporul paşnic; întărind-o pe cea slabă [ibid.[, adică facând-o tare prin mustrări pe cea ispitită; vindecând-o pe cea bolnavă IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 1 9 [Iz 34, 4], adică tămăduind-o prin învăţătură pe cea bolnavă în dihonii venite din credinţă; 4 legând-o pe cea zdrobită [Iz 34, 16], adică pe cea rătăcită sau rănită sau doborâtă în păcate, şchiopătând pe drum Ieag-o cu pansamentele unei povăţuiri mângâietoare, uşurând-o de greşeli şi dându-i nădejdi bune, şi aşa reaşeaz-o înzdrăvenită în Biserică ducând-o înapoi la turmă; pe cea alungată întoarce-o [ibid.], adică pe cea care a ajuns în păcate şi a fost scoasă afară drept pedeapsă, n-o lăsa să rămână afară, ci primind-o şi întorcând-o reaşeaz-o în turmă, adică în poporul nepătatei Biserici; J pe cea pierdută caut-o [ibid.], adică pe cea care sub mulţimea greşelilor a deznădăjduit de mântuirea ei n-o lăsa să piară desăvârşit; pe cea care a adormit din pricina marii toropeli şi lentori şi în somnul ei adânc a uitat de viaţa ei şi s-a îndepărtat mult de turmă încât a căzut pradă lupilor, caut-o şi povăţuind-o întoarce- o, îndeamn-o să fie trează şi seamănă în ea nădejdea, neîngăduindu-i să spună ceea ce se spune de unii: „Necucemiciile noastre sunt asupra noastră şi ne topim în ele; cum vom fi vii?” [Iz 33, 10]. 6 Aşadar, dacă e cu putinţă, episcopul să-şi însuşească greşeala acestuia şi să spună celui ce a păcătuit: „Tu numai întoarce-te, şi eu voi primi moartea pentru tine, aşa cum Domnul a primit-o pe cea pentru mine şi pentru toţi.” Căci „păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile lui, dar cel plătit şi care nu c păstorul ale cui sunt oile, vede lupul venind”, adică pe diavolul, „şi lasă oile şi fuge", iar lupul le răpeşte [In 10, 11-12]. Se cade să se ştie că, îndurător fiind, Dumnezeu le-a făgăduit cu jurământ pocăinţă celor ce au păcătuit [cf. Iz 33, 11 ], dar păcătosul care nu ştie făgăduinţa lui Dumnezeu privitoare la pocăinţă şi nu cunoaşte îndelungă-răbdarea şi îngăduinţa lui Dumnezeu şi nu cunoaşte Sfintele Scripturi care vestesc aceasta, dacă nu le-a învăţat de la tine, va pieri din pricina lipsei de înţelegere. lS Tu însă, ca un păstor iubitor şi sârguitor, numără turma, caut-o pe cea care lipseşte, aşa cum Domnul Dumnezeu, bunul nostru Tată, L-a trimis pe Fiul Său păstor bun şi mântuitor, pe învăţătorul nostru lisus, poruncindu-i să lase cele nouăzeci şi nouă de oi pe munţi şi să meargă în căutarea celei rătăcite, şi găsind-o s-o ridice pe umerii lui şi să o ducă la turmă bucurându-se pentru aflarea celei pierdute [Lc 15,4-6]. 9 Aşa şi tu, episcope, fii ascultător şi caut-o pe cea pierdută, îndrepteaz-o pe cea rătăcită, întoarce-o pe cea depărtată [Iz 34, 16], căci ai putere să întorci şi să slobozeşti pe cei apăsaţi [Lc 4, 18; Is 58, 6]. Prin tine Mântuitorul spune celui paralizat în păcate: „Iertate-ţi sunt păcatele tale; credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace” [Lc 7, 48. 50]. 10 Pace senină e Biserica lui Dumnezeu, în care dezlegându-i pe cei ce au păcătuit, reaşează-i sănătoşi şi nepătaţi, cu bune nădejdi, sârguitori, ostenitori în fapte bune; ca un medic iscusit şi compătimitor vindecă-i pe cei loviţi de păcate; căci „nu cei tari au nevoie 6 2 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s to l i c de doctor, ci cei care se simt rău [Mt 9, 12], pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut [Lc 19, 10]”. 11 Fiind aşadar medic al Bisericii Domnului, adu terapia potrivită fiecăruia din cei bolnavi, vindecă şi însănătoşeşte în tot felul, iar pe cei sănătoşi reaşează-i în Biserică. Păstoreşte turma nu cu forţă şi cruzime [Iz 34, 4], autoritar [Mt 20, 25], ci ca „un păstor bun care strânge la sân mieii şi le cheamă pe cele ce au în pântec” [/s 40, 11]. XXI. Că e primejdios a face judecată parţială şi a pedepsi pe ceI care n-a fost încă vădit de greşeală 1 Tu însă fii îndurător, bun, blând, neviclean, nemincinos, neaspru, nearogant, netranşant, netrufaş, neinsensibil, neîngâmfat, neplăcând oamenilor, nelaş, neduplicitar, nebătându-ţi joc de mulţimile aflate sub tine, neascunzându-le legile lui Dumnezeu şi cuvintele despre pocăinţă, negrabnic la excludere şi scoatere afară, ci dând siguranţă, neiubitor de pedeapsă, nepripit, neprimind mărturie împotriva cuiva fără trei martori a căror purtare a primit deja mărturie şi dacă nu sunt puşi în mişcare de duşmănie şi invidie. 2 Căci mulţi sunt cei ce se bucură de rele, limbuţi, au trei limbi [Sir 28, 14], urăsc fraţii şi-şi propun să risipească oile lui Hristos. Dacă vei primi Iară judecată cuvintele lor, vei împrăştia turma ta şi o vei preda spre mâncare lupilor, adică demonilor şi oamenilor răi, sau mai bine zis nu unor oameni, ci unor fiare cu chip de om, păgânilor, iudaizanţilor şi ereticilor lipsiţi de Dumnezeu. [Păcătosul respins cade în braţele păgânilor şi ereticilor] 3 Căci de cel scos afară din Biserică se apropie îndată molipsitorii ca nişte lupi pe care-1 privesc ca un miel de pradă, socotind pierzania lui drept câştigul lor, căci tatăl lor diavolul e omorâtor de oameni [In 8, 44]. Şi cel îndepărtat în chip nedrept din pricina lipsei tale de discernământ, cuprins de deprimare şi descurajare, fie va fi dus în rătăcire la păgâni, fie va fi prins în cursă de erezii, şi aşa se va înstrăina cu totul de Biserică şi de nădejdea în Dumnezeu şi va fi prins în capcana necredinţei, iar tu te vei face vinovat de pierzania lui. 4 Fiindcă nu este drept să fii gata să scoţi afară pe cel ce a păcătuit, dar să fi zăbavnic la a-1 primi pe cel ce se întoarce, să fii grabnic la amputare şi nemilos în a vindeca pe cel ce suferă. Despre unii ca aceştia vorbeşte dumnezeiasca Scriptură: „Picioarele lor aleargă spre rău şi sunt grabnice să verse sânge; prăpăd şi nenorocire e în căile lor, n-au cunoscut calea păcii şi nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor” [Is 59, 7-8; Ps 35, 2]. 5 Calea păcii e Mântuitorul nostru Iisus Hristos Care ne-a învăţat zicând: „Iertaţi şi vi se va ierta. Daţi şi vi se va da” [Lc 6, 38], adică daţi iertare păcatelor şi vi se vor ierta greşelile; cum ne-a învăţat să spunem către Dumnezeu şi prin rugăciune: „Şi ne lasă nouă greşelile noastre, precum lăsăm IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 621 şi noi datornicilor noştri” [Mt 6, 12] .6 Aşadar dacă nu veţi ierta pe cei ce au păcătuit, cum veţi primi iertarea păcatelor voastre? Nu te legi dimpotrivă pe tine însuţi spunând că ierţi, dar neiertând? Spunând că iertaţi, dar neiertând de fapt, vă împotriviţi gurii voastre. Fiindcă ştiţi că cel care scoate afară pe cel ce n-a făcut nedreptate sau nu primeşte pe cel ce se întoarce, îl omoară pe fratele lui şi îi varsă sângele ca şi Cain pe Abel, fratele lui, al cărui sânge care strigă la Dumnezeu [Fc 4, 10] va fi cerut. Pentru că dreptul omorât în chip nedrept de cineva va fi în odihnă la Dumnezeu în veac [Sol 4, 7], asemenea şi cel îndepărtat pe degeaba de episcop. s Prin urmare, cel ce scoate afară ca pe un ciumat pe cel nevinovat e mai amarnic decât un asasin, pentru că nu se uită la mila lui Dumnezeu, nu-şi aduce aminte de bunătatea Lui faţă de cei ce se pocăiesc, nici nu ia drept intenţii ale unora ca acestea pe cei ce prin pocăinţă au primit iertare din mulţime de greşeli. 9 De aceea, cel care-1 alungă pe cel nevinovat e mai crud decât cel ce ucide trupul; la fel şi cel ce nu primeşte pe cei ce se pocăiesc risipeşte cele ale lui Hristos ridicându-se împotriva Lui. Căci aşa cum Dumnezeu este drept când judecă pe păcătoşi, tot aşa e milostiv când îi primeşte pe cei ce se întorc; pentru că iubitul de Dumnezeu David a cântat mila şi judecata Lui [Ps 100, 1]. XXII. Că mare exemplu de pocăinţă ne stau înainte David, ninivitenii, lezechia şi fiul său Manase 1 Trebuie să ai înaintea ochilor, episcope, cele trecute şi să te foloseşti de ele cu iscusinţă spre povăţuirea celor ce au nevoie de cuvinte aspre sau mângâietoare; iar când judeci drept trebuie să urmezi voii lui Dumnezeu şi aşa cum Dumnezeu judecă pe cei ce au păcătuit şi se întorc, în chip asemănător să judeci şi tu. ’ Sau oare când David a alunecat Dumnezeu nu l-a mustrat prin Natan, iar când s-a pocăit nu l-a izbăvit îndată de moarte spunându- i; „îndrăzneşte! Nu vei muri!” [2 Rg 12, 13]? Sau pe Iona, care nu voia să propovăduiască ninivitenilor, nu l-a făcut să fie înghiţit de mare şi de balenă, dar când s-a rugat în pântecele acesteia nu l-a scos din stricăciune la viaţă? Iar lui lezechia care s-a îngâmfat puţină vreme, dar mai apoi s-a rugat cu lacrimi, nu i-a iertat vina? [4 Rg 20] .3 Auziţi însă, episcopi, cu privire la unele ca acestea un exemplu folositor, căci scris stă în cartea a IV-a a Regilor [cap. 21] şi în a 11-a a Cronicilor [cap. 33] astfel: 4 „Manase, fiul lui lezechia, avea doisprezece ani când a ajuns împărat şi a împărăţit cincizeci şi cinci de ani în Ierusalim; numele mamei lui era Epsiba. 5 Şi a făcut ce este rău înainte Domnului şi nu s-a întors de la spurcăciunile neamurilor păgâne, pe care le stârnise Domnul de la faţa fiilor lui Israel; şi Manase s-a întors şi a 6 2 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic zidit înălţimile, pe care Iezechia, tatăl său, le dărâmase, şi a înălţat stâlpi pentru Baal şi a ridicat un altar pentru Baal şi a făcut dumbrăvi, precum făcuse Ahav, împăratul lui Israel; şi a făcut jertfelnice pentru toată oştirea cerului şi Ie-a zidit un altar în casa Domnului, în care grăise Domnul lui David şi lui Solomon, fiul lui, zicând: «în el îmi voi aşeza Numele Meu.» 6 Şi Manase a ridicat altare în care slujea lui Baal şi zice: «Numele meu va fi în veac.» Şi a zidit altare oştirii cerului în cele două curţi ale casei Domnului şi i-a trecut pe copiii lui în foc Ia Ghe Benenom şi s-a îndeletnicit cu ghicitul şi vrăjitoria, a aşezat grăitori din pântec, descântători şi prezicător şi a înmulţit răul în ochii Domnului înfuriindu-L. 7 A aşezat idolul turnat şi sculptat în lemn, chipul pe care-1 făcuse, în casa Domnului, în care Domnul a ales să-Şi pună Numele Lui acolo în Ierusalim, sfânta cetate, în veac, şi a zis: «Nu voi mai clinti piciorul Meu din pământul lui Israel, pe care l-am dat părinţilor lor, numai să păzească toate câte le-am poruncit şi toată porunca, pe care a dat-o Moise, robul Meu.» Şi n-au ascultat, iar Manase i-a dus în rătăcire să facă ce este rău înaintea Domnului mai presus decât ncaiuurile/păgânii, pe care Domnul Ie-a stârpit de la faţa fiilor lui Israel. H Şi a grăit Domnul lui Manase şi poporului său prin robii săi profeţii zicând: «Pentru câte a făcut Manase, împăratul lui Iuda, spurcăciunile acestea mai rele decât toate cele pe care le-a făcut înaintea Lui Amoreul şi pentru că l-a făcut pe luda să păcătuiască în idolii lui, acestea zice Domnul Dumnezeul lui Israel: lată, voi aduce rele peste Ierusalim şi Iuda, încât oricui va auzi îi vor vui amândouă urechile, şi voi întinde peste Ierusalim măsura Samariei şi cântarul casei lui Ahav, şi voi şterge Ierusalimul, cum se şterge tăbliţa ştearsă şi-l voi răsturna pe faţa lui; voi lepăda resturile moştenirii Mele şi-i voi preda în mâinile duşmanilor lor, şi vor fi pradă şi ja f pentru toţi duşmanii lor, pentru toate relele pe care le-au făcut în ochii Mei şi M-au înfuriai, din ziua în care i-am scos pe părinţii lor din pământul Egiptului şi până în ziua aceasta.» 9 Şi Manase a mai vărsat şi foarte mult sânge nevinovat, până s-a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, afară de păcatele lui prin care l-a făcut pe Iuda să păcătuiască şi să facă rău în ochii Domnului. 70 Şi a adus Domnul asupra lor căpeteniile oastei împăratului Assur, care l-au prins pe Manase cu arcanul şi l-au legat cu cătuşe şi l-au dus în Babilon” [2 Par 33, 11]. Şi era legat şi pus întreg în fiare în casa închinării şi i se dădea puţină pâine de tărâţe şi puţină apă amestecată cu oţet, cât să trăiască, şi era tare descurajat şi îndurerat. " „Şi cum era puternic necăjit, a căutat faţa Domnului Dumnezeului său şi s-a smerit foarte înaintea feţei Domnului Dumnezeului părinţilor săi şi s-a rugat” [2 Par 33, 12-13] Domnului Dumnezeu zicând: 12 „Doamne, Atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui lacov şi al seminţiei lor celei drepte, Cel ce ai făcut cerul şi IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 2 3 pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel temut şi slăvit, înaintea Căruia toate se tem şi tremură din pricina atotputerniciei Tale; pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi. Nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel Preaînalt, bun, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, Căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor. 13 Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce Ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor, spre mântuire. Aşadar Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepţi, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacov, care nu Ţi-au greşit Ţie, ci ai pus pocăinţă mie, păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi la înălţimea cerului, din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Strâns sunt eu cu multe cătuşe, încât nu pot să-mi ridic capul şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Tc-am mâniat şi rău am făcut înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci fapte urâte am făcut, înmulţindu-mi poticnelile. N Dar acum îmi plec genunchii inimii, rugând bunătatea Ta şi zicând: Am păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc; însă tot eu ccr, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă şi nu mă pierde din pricina fărădelegilor mele, şi nici nu mă osândi la întuneric sub pământ, căci Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea, mântuieşte-mă pc mine, nevrednicul, după mare mila Ta şi Te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele; căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin.” h „Şi a auzit Domnul glasul lui” [2 Par 33, 13] şi s-a îndurat de el; şi în jurul lui s-a făcut o flacără de foc şi a topit toate fiarele din jurul lui şi a tămăduit Dumnezeu pe Manase din necazul lui şi „l-a întors în Ierusalim în împărăţia lui”. 16 „Şi Manase a cunoscut că Domnul Dumnezeu este El însuşi Singurul Dumnezeu” [ibid.] şi a slujit numai Domnului Dumnezeu din toată inima lui şi din tot sufletul lui în toate zilele vieţii lui şi a fost socotit drept. 17 „Şi a doborât dumnezeii străini şi idolul din templul Domnului şi toate altarele pe care le zidise în muntele templului Domnului, în Ierusalim şi în afara cetăţii. Şi a dres la loc jertfelnicul Domnului şi a adus pe el jertfe de mântuire şi laudă; şi le-a spus fiilor lui Iuda să-I slujească Domnului, Dumnezeului lui Israel” [2 Par 33, 15-16]. 18 „Şi a adormit în pace împreună cu părinţii lui, şi în locul lui a domnit Amon; el a făcut rău înaintea Domnului după toate pe care le făcuse la început Manase tatăl lui, şi l-a înfuriat pe Domnul Dumnezeul lui” [2 Par 33, 20-22; 4 Rg 21, 18-22]. 6 2 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic XXIII. Exemplu pentru cei ce dispreţuiesc pe păcătoşi să fie Amon 1 Aţi auzit, copiii noştri dragi, cum Dumnezeu pe cel ce se ţinea de idoli, care a omorât mulţi nevinovaţi, pedepsind scurt, când i-a părut rău, l-a primit şi iertându-i păcatele l-a întors în împărăţia Lui; nu numai îi iartă pe cei ce se pocăiesc, dar îi şi aduce înapoi la demnitatea dintâi. Nu e păcat mai mare decât idolatria, căci este o impietate faţă de Dumnezeu, dar şi aceasta este iertată prin pocăinţă sinceră. 2 Dar dacă va păcătui cineva din ostilitate declarată punându-L la încercare pe Dumnezeu ca şi cum n-ar pedepsi pe cei răi, unul ca acesta nu va avea iertarea, dacă şi-a spus: „Fericirea mea va fi că voi umbla în purtarea inimii mele rele” [Dt 29, 18] .3 Aşa a fost Amon fiul lui Manase; căci zice Scriptura: „Şi Amon a gândit în el însuşi acest gând rău de încălcare şi a zis: Tatăl meu a făcut în tinereţea sa multe nelegiuiri şi la bătrâneţe s-a pocăit; şi eu voi umbla acum după cum pofteşte sufletul meu, iar mai apoi mă voi întoarce Ia Domnul. 4 Şi a făcut rău înaintea Domnului mai mult decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui, şi Domnul Dumnezeu l-a smuls degrabă din pământul Iui cel bun: slujitorii lui au pus mâinile pe el şi l-au omorât în casa lui, şi a domnit doar doi ani” [cf. 4 Rg 21, 19-23; 2 Par 33, 21-24]. XXIV. Că Hristos Domnul nostru a venit să mântuiască pe credincioşi prin pocăinţă 1 Luaţi aminte, aşadar, voi laicii, ca nimeni dintre voi să nu-şi rczeme în inima lui gândul Iui Amon şi să piară în scurt timp. ? în chip asemănător episcopul să-i păstreze după putinţă pe cei ce n-au păcătuit să rămână fără (aăcat, iar pe cei ce se întorc de la păcatele lor să-i primească şi să-i vindece. 3 Iar dacă, nemilostiv fiind, nu-1 va primi pe cel ce s-a pocăit, va păcătui împotriva Domnului Dumnezeului său îndreptăţindu-se pe sine însuşi mai presus decât dreptatea Aceluia şi neprimindu-1 pe cel pe care Acela l-a primit prin Hristos, pentru care L-a trimis pe pământ pe Fiul Său oamenilor ca om, pentru care a binevoit ca Făcătorul bărbatului şi al femeii să se nască din femeie, pentru care, necruţându-L de la cruce, moarte şi mormânt, a îngăduit să pătimească Cel prin fire nepătimitor, Fiul Său iubit, Dumnezeu Cuvântul, îngerul sfatului Său celui mare, ca să-i izbăvească de moarte pe cei supuşi morţii. 4 Pe Acesta îl înfurie cei ce nu-i primesc pe cei ce se pocăiesc. Căci El nu s-a ruşinat de mine, Matei, care înainte am fost vameş [Lc 5, 27]; pe Petru, care L-a tăgăduit de frică de trei ori şi L-a făcut îndurător prin pocăinţă şi plângând cu amar [Mt 26, 75], l-a primit şi I-a aşezat păstor al mieilor Lui [In 21, 15]; iar pe Pavel cel împreună-apostol cu noi, care mai înainte ne-a IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 2 5 făcut multe rele şi a blasfemiat Numele Sfânt, l-a promovat apostol în loc de prigonitor, arătându-1 vas al alegerii [FA 9, 15]. 5 Iar unei alte femei păcătoase îi spune: „Iertate sunt păcatele tale cele multe, că mult ai iubit” [Lc 17, 47-M8]. 6 Dar bătrânii au pus înaintea Lui şi o altă păcătoasă şi punând judecata ei asupra Lui au ieşit [In 8, 3. 10]; iar Domnul ştiutor al inimilor [FA 1, 24; 15, 8], întrebând-o dacă bătrânii au osândit-o, iar ea spunându-i că nu, i-a zis: „Du-te, nici Eu nu te osândesc” [In 8, 11]. 7 Pe acest Mântuitor, împărat şi Domnul Dumnezeul nostru, Iisus, trebuie să-L aveţi drept scop, episcopilor, şi să fiţi imitatori ai Lui, blânzi, liniştiţi, îndurători, milostivi, paşnici, nemânioşi, gata să învăţaţi, să întoarceţi, să primiţi şi să mângâiaţi, nu bătăuşi, nici furioşi, nici insultători, nici trufaşi, nici dispreţuitori, nici porniţi după vin, nici beţivi, nici risipitori, nici cheltuitori, nici aprinşi după desfătări, nefolosindu-vă de darurile lui Dumnezeu ca de nişte bunuri străine, ci ca de cele proprii, ca unii ce aţi fost aşezaţi economi buni [cf. I Ptr 4, 10] şi ca unii cărora vi se va cere socoteală de către Dumnezeu [Lc 16, 2]. XXV. Despre părgă şi zeciuială, şi cum anume trebuie episcopul să se împărtăşească din ele, fie să le dea altora 1 Episcopul să aibă hrană de-ajuns pentru el şi îmbrăcăminte cât se cuvine nevoii şi decenţei; să nu se folosească de cele ale Domnului ca de lucruri străine, ci cu măsură, căci „vrednic este lucrătorul de plata lui” [Lc 10, 7]. ‘ Să nu fie nici luxos, nici frivol, ci dorind doar cele pentru subzistenţă. Dar de cele date potrivit poruncii lui Dumnezeu prin zeciuieli şi pârgă să se înfrupte ca un om al lui Dumnezeu [/ Tim 6, 11]. Cele aduse de bunăvoie pentru săraci să le economisească frumos orfanilor, văduvelor, celor necăjiţi şi străinilor lipsiţi de mijloace, ca unul care-L are drept contabil al acestora pe Dumnezeu, Care i-a încredinţat acest economat. 1 * 3 4 Şi dacă împărţiţi cu dreptate tuturor celor lipsiţi şi vă folosiţi şi voi înşivă din cele ale Domnului fără să abuzaţi însă, mâncând din ele, dar nedevorându-le singuri şi împărtăşind celor ce sunt în nevoi, atunci nu veţi supăra pe Dumnezeu; dar dacă vă veţi înfrupta din ele singuri, veţi fi ocărâţi de Dumnezeu Care vă va spune ca unor nesătuii şi mâncători de unii singuri: „Laptele l-aţi mâncat, cu lâna v-aţi îmbrăcat” [Iz 34, 3]; şi altundeva: „Oare locuiţi singuri pe pământ?” [/î 5, 8]. De aceea vi s-a poruncit în Lege: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” [Lv 19, 18]. 4 Spunem acestea nu ca să nu împărtăşiţi din ostenelile voastre, căci scris este: „Să nu legi gura boului care treieră” [Dt 25,4; I Co 9, 9], dar cu măsură şi dreptate. s Prin urmare, aşa cum boul care lucrează în arie fără botniţă 6 2 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l apostolic mănâncă, dar nu devoră totul, tot aşa şi voi, care lucraţi în arie, adică în Biserica lui Dumnezeu, mâncaţi de la Biserică, aşa cum făceau leviţii care liturghiseau Cortului Mărturiei, care era o prefigurare [typos] a Bisericii întru toate, mai mult, prin însuşi numele de „mărturie” cortul predefmea Biserica. 6 Aici, aşadar, leviţii care şedeau în el se împărtăşeau neîmpiedicat din cele date drept ofrandă lui Dumnezeu de tot poporul — daruri, pârgă, zeciuieli, jertfe şi ofrande — ei înşişi, femeile lor, fiii şi fiicele lor; pentru că lucrul lor era liturghia Cortului, de aceea ei n-au primit drept moştenire pământ între fiii lui Israel [Nm 18, 20]; pentru că sorţul lui Levi şi moştenirea seminţiei lui erau ofrandele poporului. 7 Astăzi, aşadar, voi, episcopii, sunteţi pentru poporul vostru preoţi leviţi care liturghisiţi Cortului sfânt, sfintei Biserici catholice, staţi înaintea jertfelnicului Domnului Dumnezeului nostru aducându-I jertfele cuvântătoare şi fără sânge prin lisus Hristos Marele Arhiereu [Evr 4, 14]. Pentru laicii care sunt cu voi sunteţi profeţi, stăpânitori, conducători şi împăraţi, mijlocitori între Dumnezeu şi credincioşii Lui, depozitarii şi vestitorii cuvântului, cunoscătorii Scripturilor, purtători dc cuvânt ai lui Dumnezeu şi martori ai voii Lui, cei care poartă păcatele tuturor şi care daţi scama de toţi; cum aţi auzit, cuvântul vă ameninţă fremătător dacă veţi ascunde dc oameni cheia cunoaşterii [Lc 11,52]; un pericol de moarte vă paşte dacă nu veţi vesti voia Lui poporului de sub voi, dar de o plată nemincinoasă şi o faimă nepovestită in slavă veţi avea parte de la Dumnezeu dacă veţi liturghisi frumos Cortului sfânt. s Căci pe cât e povara voastră, pe atât aveţi drept roadă slujirile de mâncăruri şi de celelalte nevoi. 9 Fiţi aşadar imitatori ai lui Hristos Domnul, şi aşa cum El a purtat pe lemn păcatele noastre ale tuturor, fiind răstignit El Cel nepătat pentru cei vrednici de pedepse, tot aşa şi voi trebuie să vă faceţi ale voastre păcatele poporului. 10 Căci despre Mântuitorul s-a zis în Isaia: „Acesta poartă păcatele noastre şi pentru noi suferă dureri” [/s 53, 4]. 11 Şi iarăşi: „El a purtat păcatele multora şi a fost predat pentru fărădelegile lor” [Is 53, 12]./: Prin urmare, aşa cum voi sunteţi santinele, aşa şi voi aveţi santinelă pe Hristos; aşa cum El este pentru voi toţi, aşa şi voi sunteţi pentru laicii de sub voi. Să nu socotiţi că episcopia e o povară facilă şi uşoară. 13 Prin urmare, aşa cum purtaţi această povară, tot aşa trebuie şi să vă împărtăşiţi primii din roadele ei şi să daţi şi celor lipsiţi, ca unii care veţi da socoteală Celui ce va face socotelile fără să se lase înşelat. 14 Căci cei ce se ocupă de Biserică trebuie să fie hrăniţi de Biserică: preoţi, leviţi, întâi-stătători, liturgi ai lui Dumnezeu, cum stă scris despre preoţi în cartea Numerelor: 15 „Şi a zis Domnul către Aaron: Tu şi fiii tăi şi casa ta veţi lua asupra voastră păcatele împotriva locaşului sfânt şi a preoţiei voastre” [Nm 18, 1]. 16 „Iată, Eu am dat în seama voastră pârga IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li prin Clemen t 6 2 7 Mea din toate cele-nchinate Mie de Ia fiii lui Israel: ţie ţi le-am dat pe acestea, şi cinului tău şi fiilor tăi de după tine, prin lege veşnică. Iată ce va fi al vostru din cele preasfinte: din aduceri, din toate darurile lor de pâine, din toate jertfele lor pentru greşeală şi din toate jertfele lor pentru păcat, din toate cele sfinte câte-Mi aduc ei Mie, ale tale vor fi şi ale fiilor tăi. In locul cel preasfânt le veţi mânca; numai bărbaţii le vor mânca, tu şi fiii tăi, sfinte să-ţi fie” [Nm 18, 8-10]. /7Şi după puţin: „Toată pârga de untdelemn, de vin şi de grâu, pe care le aduc ei Domnului, ţi le-am dat ţie, şi toate cele dintâi roade ale pământului le-am dat ţie şi al tău va fi tot ce e afierosit. Tot întâinăscutul omului, al dobitocului curat şi necurat, şi din jertfe pieptul şi braţul drept aparţin preoţilor şi celorlalţi leviţi care rămân pe lângă ei [să-i ajute]” [Nm 18, 11-19]. XXVI. După ce model şi cu ce demnitate au fost rânduite de Dumnezeu Jiecare din treptele clerului 1 Ascultaţi acestea şi voi, laicii, Biserica aleasă a lui Dumnezeu, căci şi înainte poporul se numea popor al lui Dumnezeu şi neam sfânt [/ş 19, 5-6], dar şi voi sunteţi Biserica sfântă a lui Dumnezeu scrisă în cer [Evr 12, 23], preoţie împărătească, neam sfânt, popor câştigat [/ Ptr 2, 9], mireasă înfrumuseţată [Ap 21,3] pentru Domnul Dumnezeu, Biserică mare, Biserică credincioasă. Cele ce s-au spus mai întâi auzi-le acum: ofrandele, zeciuielile, pârga revin Arhiereului Hristos şi celor ce-I liturghisesc, zeciuieli ale mântuirii, început al numelui lui Iisus2. 2 Ascultă, Biserică sfântă şi catholică, care ai scăpai de eele zece plăgi şi ai primit Decalogul, ai învăţat Legea, ai ţinut credinţa şi ai crezut în Domnul Iisus, ai cunoscut decada şi ai crezut în iota, care e începutul Numelui lui Iisus, care numeşti numele Lui şi eşti rezemată pe desăvârşirea slavei Lui: jertfele de atunci sunt acum rugăciuni, cereri şi mulţumiri; pârga, zeciuielile, ofrandele şi darurile de atunci sunt acum ofrandele aduse prin credincioşii episcopi Domnului Dumnezeu prin Iisus Hristos Care a murit pentru ei. 3 Fiindcă aceştia [episcopii] sunt acum arhiereii voştri, preoţii voştri sunt prezbiterii, iar leviţii voştri sunt diaconii de acum, sunt citeţii, cântăreţii, portarii, diaconiţele voastre, văduvele şi fecioarele şi orfanii voştri. 3 Dar cel mai înalt dintre toţi aceştia e arhiereul, episcopul. Acesta e slujitor al Cuvântului, paznic al cunoaşterii, mijlocitor între Dumnezeu şi voi în slujbele către El, acesta e învăţător al evlaviei, acesta e tată al vostru după Dumnezeu, care v-a născut din nou prin apă şi prin Duh [In 3, 5] spre înfiere, acesta e stăpân şi conducător al vostru, acesta e împărat şi domn al vostru, 2 în limba greacă litera iota cu care începe numele Iisus are valoarea numerică 10. 6 2 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic acesta e dumnezeul vostru părintesc de după Dumnezeu care trebuie să se bucure de cinstea de la voi. Căci despre el şi cei asemenea lui a spus Dumnezeu: „Eu am zis: dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt toţi” [Ps 81,6] şi: „Să nu vorbeşti de rău pe dumnezeii poporului tău” [7ş 22, 27]. Aşadar, episcopul să vă prezideze ca unul cinstit cu demnitatea lui Dumnezeu, prin care conduce clerul şi stăpâneşte tot poporul. 5 Iar diaconul să-I asiste ca Hristos pe Tatăl şi să-i slujească în toate ireproşabil, aşa cum Hristos, Care nu face nimic de la Sine însuşi, face întotdeauna cele plăcute Tatălui. 6 Iar diaconiţa să fie cinstită de voi drept chip [typos] al Sfântului Duh, pentru că nu spune sau nu face nimic fără diacon, cum nici Mângâietorul nu face sau nu spune de la sine ceva, ci slăvindu-L pe Hristos aşteaptă voinţa Aceluia. Şi cum nu e cu putinţă a crede în Hristos fără învăţătura Duhului, tot aşa fără diaconiţă nici o femeie să nu se apropie de diacon sau de episcop. 7 Iar prezbiterii să fie socotiţi de voi drept chip [typos] al apostolilor, să stea învăţători ai cunoaşterii lui Dumnezeu, pentru că şi Hristos ne-a trimis zicând: „Mergeţi şi faceţi învăţăcei din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, învăţându-i să păzească toate câte am poruncit vouă” [Ml 28, 19-20]. s Iar văduvele şi orfanii să fie socotiţi de voi drept un chip [typos] al jertfelnicului, iar fecioarele să fie cinstite drept un chip [typos] al cădelniţei şi tămâiei. XXVII. Că e un lucru înfricoşător ca un om să se arunce într-o demnitate preoţească, asemenea celor din jurul lui Core, a lui Saul sau Ozia 1 1 Aşa cum nu era îngăduit unui străin care nu era levit să aducă ceva sau să se apropie de jertfelnic fără preot, tot aşa şi voi să nu faceţi nimic fără episcop. Iar dacă face cineva ceva fără episcop, în zadar o face, fiindcă nu i se va socoti drept faptă. 3 Căci aşa cum Saul care a adus jertfe fără Samuel a auzit: „în zadar s-a făcut asta de Tine!” [1 Rg 13, 13], tot aşa şi orice laic care săvârşeşte ceva fără episcop se osteneşte în zadar. 4 Şi aşa cum regele Ozia care a săvârşit cele ale preoţilor, deşi nu era preot, s-a umplut de lepră din pricina fărădelegii [2 Par 26, 16-21], tot aşa şi orice laic nu va fi nepedepsit dacă va dispreţul pe Dumnezeu şi insulta preoţii Lui, răpindu-şi pentru el^ însuşi această cinste şi neimitând pe Hristos „Care nu S-a slăvit pe Sine însuşi ca să se facă arhiereu” [Evr 5, 5], ci a aşteptat să audă de Ia Tatăl: „Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec” [Pi 109,4; Evr 5, 6]. 5 Aşadar, dacă Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuşi fără Tatăl, cum e cu putinţă ca un om să se arunce spre preoţie fără să primească această demnitate de la un superior şi să facă cele care sunt cu putinţă doar preoţilor? Oare cei ai lui Core, deşi erau din semiIV. 4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 6 2 9 nţia lui Levi, n-au fost arşi în foc pentru că s-au ridicat împotriva lui Moise şi Aaron şi pentru că ambiţionau cele care nu li se cuveneau [Nm 16]? Iar Datan şi Abiron nu s-au coborât de vii în iad [Nm 16, 33] şi toiagul care a odrăslit n-a restrâns nebunia multora şi nu l-a arătat arhiereu pe cel hirotonit de Dumnezeu [Nm 17, 16-26]? 6 Aşadar şi voi, fraţilor, se cuvine să vă aduceţi jertfele sau ofrandele voastre episcopului ca unui arhiereu fie prin voi înşivă, fie prin diaconi. Aduceţi-i nu numai acestea, ci şi pârga, zeciuielile şi ofrandele de bunăvoie, căci el îi ştie limpede pe cei necăjiţi şi dă fiecăruia ce este potrivit, ca nimeni să nu primească de două ori în aceeaşi zi sau săptămână, iar altul deloc; căci este drept să-i ajutăm din destul mai degrabă pe cei necăjiţi cu adevărat, decât pe cei ce sunt socotiţi că sunt necăjiţi. XXVIII. Despre agapă şi cum fiecare rang al clerului trebuie să fie cinstit de cei invitaţi 1 La agapa sau „recepţia” cum a numit-o Domnul [Lc 14, 13], la care sunt chemate de preferinţă femei bătrâne, diaconii să le trimită mai mult pe cele pe care le ştiu necăjite. ’ La recepţie să se pună însă deoparte cele ce se cuvin legiuit păstorului ca preot, adică din pârgă, chiar dacă nu e prezent la recepţie, spre cinstea lui Dumnezeu Care i-a încredinţat preoţia.J Diaconilor să li se dea dublul a ceea ce se dă fiecăreia din bătrâne, spre cinstea lui Hristos. 4 Prezbiterilor, ca unii ce se ostenesc pentru cuvântul învăţăturii [/ Tim 5, 17], să li se pună deoparte şi lor o parte dublă [cf. ibid.] întru cinstea apostolilor lui Hristos, al Cărui loc îl păzesc ca unii care şed în jurul episcopului şi sunt cununa Bisericii, fiindcă sunt sinedriul şi senatul Bisericii. 5 Iar dacă e un citeţ, să primească şi el o parte în cinstea profeţilor; la fel şi cântăreţul şi portarul. Aşadar, laicii să acorde fiecărei demnităţi cinstea care i se cuvine prin daniile lor şi respectul acordat lor în viaţă. 6 Să nu-1 deranjeze uşor pe stăpânul lor, ci să-i dea de ştire ce vor prin slujitori, adică prin diaconi, cu care să aibă mai mare îndrăzneală; căci nici de Dumnezeu Atoateţiitorul nu ne putem apropia decât prin Hristos [In 14, 6]. Tot aşa şi laicii să facă arătate episcopului toate cele ce le vor prin diacon, şi aşa să săvârşească toate cu avizul lui. 7 Căci nici înainte nu se aducea sau se făcea ceva sfânt în locaşul sfânt fără preot, pentru că „buzele preotului păzesc cunoaşterea şi din gura lui se caută legea”, spune profetul [Mal 2, 7]. s Căci dacă în impietăţile lor întinate, scârboase şi necurate slujitorii demonilor imită până acum cele sfinte, deşi la o comparaţie urâciunea lor e departe de cele sfinte, şi totuşi în jocurile lor de copii nu jertfesc nici nu săvârşesc ceva fără un aşa-zis preot, ci-1 socotesc pe aşa-zisul preot drept o gură a pietrelor aşteptând ce le va porunci să facă, iar i 6 3 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. Canonul apostolic toate cele pe care le-ar porunci lor acelea le săvârşesc şi fără el nu fac nimic, şi-l cinstesc pe aşa-zisul lor preot şi socotesc numele lui venerabil spre cinstea statuilor neînsufleţite şi spre adorarea duhurilor rele; 9 deci dacă aceia, care cred nişte lucruri zadarnice şi mincinoase şi nu-şi au nădejdea în nimic sigur, se sârguiesc să imite cele sfinte, cu cât nu este mai drept ca voi, care aveţi credinţa cea mai luminoasă şi o nădejde nemincinoasă şi aşteptaţi o făgăduinţă slăvită, veşnică şi care nu cade, să-i cinstiţi prin întâi-stătătorii voştri pe Domnul Dumnezeu socotind că episcopii sunt gură a lui Dumnezeu? XXIX. Care e demnitatea episcopului şi a diaconului 1 Căci dacă, pentru că a vestit lui Faraon cuvintele lui Moise, Aaron a fost numit profet, iar Moise ca împărat şi arhiereu a fost numit dumnezeul lui Faraon, cum i-a spus Dumnezeu: „Dumnezeu te-am pus pentru Faraon, şi Aaron fratele tău va fi profetul tău” [Iş 7, 1], de ce voi să nu-i socotiţi profeţi pe cei ce vă mijlocesc cuvântul Lui şi să nu-i veneraţi ca pe nişte dumnezei? XXX. Cum trebuie laicul să asculte de diaconi 1 Căci acum pentru voi Aaron e diaconul, iar Moise c episcopul; prin urmare, dacă Moise a fost numit dumnezeu de Domnul, şi la voi episcopul să fie cinstit ca un dumnezeu, iar diaconul ca profetul lui. ’ Pentru că aşa cum Hristos nu face nimic fără Tatăl, tot aşa nici diaconul fără episcop, şi aşa cum Fiul nu e fără Tatăl, tot aşa nici diaconul nu e fără episcop; şi aşa cum Fiul e supus Tatălui, ca şi orice diacon episcopului, şi aşa cum Fiul e un înger [/s 9, 6] şi profet [Dl 18, 15] al Tatălui, tot aşa şi diaconul c un înger şi un profet al episcopului. XXXI. Că diaconul nu trebuie să facă ceva fără episcop 1 De aceea, toate cele făcute de el [de diacon] pentru cineva să fie arătate episcopului şi să se săvârşească prin acela, iar acesta să nu facă absolut nimic fără episcop, nici să dea ceva cuiva fără avizul aceluia. ' Căci dacă dă ceva pe ascuns cuiva ca unui necăjit, fără ştiinţa episcopului, îi dă spre ocara episcopului şi-l defaimă ca şi cum ar fi nepăsător faţă de cei necăjiţi. 3 Iar cine vorbeşte de rău pe episcop prin cuvânt sau faptă, ofensează pe Dumnezeu, neascultându-L pe El Care a spus: „Să nu-i vorbeşti de rău pe dumnezeii tăi” [Iş 22, 27]; căci n-a legiuit aceasta cu privire la idoli de piatră sau lemn, care sunt urâciuni din pricină că poartă un nume mincinos, ci cu privire la preoţi şi judecători, cărora le-a spus şi: „Dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt toţi” [Pi 81, 6]. IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 631 XXXII. Că diaconul nu trebuie să dea cuiva împotriva avizului episcopului, căci va face aceasta spre defăimarea episcopului 1 Deci dacă ştii, diacone, pe cineva necăjit, adu-i aminte episcopului şi aşa dă-i, dar să nu faci ceva în ascuns spre ocara lui, ca să nu trezeşti murmur împotriva lui. 1 2 Căci murmurul nu se va face împotriva lui, ci împotriva Domnului Dumnezeu, iar diaconul şi ceilalţi vor auzi ce au auzit Aaron şi Mariam când au vorbit împotriva lui Moise: „Cum nu v-a fost frică să vorbiţi împotriva lui Moise, slujitorul Meu?” [Nm 12, 8]. Şi iarăşi Moise spune celor adunaţi împotriva lui: „Murmurul vostru nu e împotriva noastră, ci împotriva Domnului Dumnezeului nostru” [Iş 16, 8]. [Regretul datorat episcopului] 3 Căci dacă cel care a spus unui laic „racâ sau nebunule” [Mt 5, 22] nu va rămâne pedepsit ca unul care a insultat numele lui Hristos, ce va fi dacă va vorbi cineva împotriva episcopului? Fiindcă prin el a dat Domnul în voi Duhul Sfânt prin punerea mâinilor, prin el aţi învăţat dogmele sfinte, aţi cunoscut pe Dumnezeu şi aţi crezut în Hristos, prin el aţi fost pecetluiţi cu untdelemnul veseliei şi mirul înţelegerii, prin el v-aţi arătat fii ai luminii, prin el la luminarea voastră Domnul, Care dădea mărturie prin punerea mâinilor episcopului, şi-a întins peste fiecare din voi glasul sfânt care spune: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut!" [Ps 2, 7]. XXXIII. Cum trebuie să fie cinstili preoţii şi să fie socotiţi venerabili, întrucât sunt părinţi duhovniceşti 1 Prin episcopul tău Dumnezeu te înfiază, omule; cunoaşte deci, fiule, mâna dreaptă, mama ta, şi iubeşte-o şi venerează-1 pe cel ce s-a făcut tată al tău după Dumnezeu. 2 Căci dacă despre părinţii după trup cuvântul dumnezeiesc spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine” [Dt 5, 16] şi: „Cine vorbeşte de rău pe tată sau pe mamă să piară cu moarte” [Iş 21, 16], cu cât mai mult cuvântul vă îndeamnă să-i cinstiţi şi iubiţi ca pe nişte binefăcători şi ambasadori la Dumnezeu pe părinţii duhovniceşti? Pe cei care v-au născut din nou prin apă, pe cei ce v-au umplut cu Duhul Sfânt, pe cei ce v-au hrănit cu laptele cuvântului, pe cei ce v-au crescut prin învăţătură, pe cei ce v-au întărit prin povăţuiri, pe cei ce v-au făcut vrednici de Trupul mântuitor şi de scumpul Sânge, pe cei ce v-au dezlegat de păcat, pe cei ce v-au făcut părtaşi ai sfintei Euharistii şi v-au aşezat părtaşi şi comoştenitori ai făgăduinţelor lui Dumnezeu. 3 Pe aceştia cinstiţi-i cu evlavie prin tot felul de cinstiri, căci ei au primit de la Dumnezeu putere de viaţă şi de moarte 6 3 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic pentru a judeca pe păcătoşi, a condamna la moartea unui foc veşnic şi a dezlega de păcate pe cei ce se întorc şi a-i face vii. XXXIV. Că preoţii sunt superiori stăpănitorilor-magistraţilor şi împăraţilor 1 Socotiţi-i stăpânitori-magistraţi şi împăraţi ai voştri şi aduceţi-le dări ca unor împăraţi, căci ei şi cei ce locuiesc cu ei trebuie să fie hrăniţi de voi. 2 Aşa cum în întâia carte a Regilor Samuel a dat poporului rânduieli [cliataxeis] cu privire la împărat/rege, iar Moise cu privire la preoţi, tot aşa şi noi vă dăm rânduieli cu privire la episcopi. J Căci dacă atunci mulţimea dădea unui asemenea împărat slujiri pe măsura lui, cu cât mai mult acum episcopul trebuie să primească de la voi cele rânduite lui de Dumnezeu pentru hrănirea lui şi a clericilor împreună cu el? 4 Iar dacă trebuie să mai adăugăm ceva la acest cuvânt, acesta să primească acum mai mult decât acela în vechime; fiindcă unul conducea doar treburile militare, declarând război şi pace pentru paza trupurilor, dar acesta are preoţia faţă de Dumnezeu şi respinge primejdii atât pentru trup, cât şi suflet. Aşadar, cu cât sufletul c superior trupului, cu atât preoţia e superioară împărăţiei, fiindcă dezleagă şi leagă pe cei vrednici de pedeapsă sau iertare. 5 De aceea trebuie să-l iubiţi pc episcop ca pe un tată, să vă temeţi de el ca de un împărat, să-l cinstiţi ca pc un domn, aducându-i roadele şi lucrurile mâinilor voastre spre binecuvântarea voastră, dându-i ca unui preot al lui Dumnezeu pârga, zeciuiala, ofrandele şi darurile voastre, pârga grâului, vinului, untdelemnului, poamelor, lânii şi tuturor celor pe care vi le-a dat Dumnezeu. 6 Atunci ofranda la va fi primită întru miros de bunămireasmă de Domnul Dumnezeul vostru şi Domnul va binecuvânta lucrurile mâinilor tale şi va înmulţi bunătăţile pământului tău, dacă „binecuvântare va fi pe capul celui ce împarte” [Pr 11,26]. XXXV. Că legile poruncesc aducerea de roade, la fe l şi Evanghelia 1 Trebuie să ştiţi că dacă Domnul v-a izbăvit de lanţurile adăugate pe deasupra ale sclaviei şi v-a scos la răcoare, nemailăsându-vă să jertfiţi animale necuvântătoare pentru păcate şi curăţire, pentru îndepărtarea relelor, pentru băi şi ablaţiuni continue, EI nu v-a eliberat însă de daniile pe care le datoraţi preoţilor, nici de binefacerile faţă de cei lipsiţi. Căci zice Domnul în Evanghelie: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” [Mt 5, 20] .2 Dreptatea voastră să se înmulţească astfel în aceea că aveţi mai multă grijă de preoţi, orfani şi văduve, cum stă scris: „A risipit, a dat săracilor; dreptatea lui rămâne în veacul veacului” [-Pi 111, 9]. Şi iarăşi: „Prin fapte de milostenie şi de ereIV. 4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 6 3 3 dinţă sunt curăţite păcatele” [Pr 15, 27]. Şi iarăşi: „Binecuvântat este un suflet tot simplu” [Pr 11, 25] .3 Tu să faci aşa cum a rânduit Domnul şi să dai preotului cele datorate lui: pârga ariei şi teascului pentru păcate ca unui mijlocitor între Dumnezeu şi cei ce au nevoie de curăţire şi cerere. Fiindcă tu trebuie să dai, iar acela să le economisească întrucât e econom şi administrator al lucrurilor bisericeşti. 4 Dar nu vei ţine contabilitatea episcopului, nici nu vei supraveghea economatul lui, cum o săvârşeşte sau când, pentru cine, sau unde, ori dacă face aceasta bine, rău ori cum se cuvine; căci are drept contabil pe Domnul Dumnezeu Care a încredinţat în mâinile lui această economisire şi l-a socotit vrednic de un atât de mare loc în preoţie. XXXVI. Reamintire a celor zece Porunci ale lui Dumnezeu şi cum vorbesc ele aici 1 Ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu, aducându-ţi aminte întotdeauna de cele zece Porunci: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu” Cel Unul şi Singurul „din toată tăria ta” [Mt 6, 5; Mc 12, 30-33], să nu te ţii de idoli sau de alte lucruri ca zei neînsufleţiţi sau necuvântători ori demoni. 2 Cunoaşte o creaţie a lui Dumnezeu diferită pentru că are un început prin Hristos, şi ţine ziua sâmbetei/odihnei din pricina Celui care a încetat să mai creeze [Fc 2, 2], dar nu [a încetat] să poarte dc grijă de ea, şi ea să fie o odihnă/sabatizare a meditării la Lege, nu doar o nelucrare a mâinilor. Depărtează orice poftă nelegiuită, orice vătămare pentru coruperea oamenilor, orice mânie. 3 Cinsteşte-i pe părinţi ca pe nişte pricini ale facerii tale. 4 Iubeşte-1 pe aproapele tău ca pe tine însuţi [Mt 19, 19]; împărtăşeşte cele ale vieţii celor lipsiţi. 5 Fugi de jurământul strâmb şi de multele jurăminte, căci nu te vei putea dezvinovăţi. 6 Nu te arăta preoţilor cu mâna goală [Iş 23, 15] şi adu încontinuu Domnului cele ale tale de bunăvoie; nu părăsi Biserica lui Hristos, ci du-te la ea în zori, înaintea oricărui lucru, şi iarăşi seara mulţumind în ea lui Dumnezeu pentru că Ţi-a dăruit viaţa. 7 Trudeşte-te, lucrează, osteneşte-te, adu Domnului cele ale Tale de bunăvoie, căci se spune: „Cinsteşte-L pe Domnul din ostenelile tale cele drepte” [Pr 3, 9]. 8 Aruncând în vistieria templului [Mt 27, 6] ce poţi, dă celor străini un bănuţ, sau doi sau cinci; strânge-ţi bogăţia cerească, pe care nici viermele, nici hoţii nu o vatămă [Mt 6,20]. 9 Şi făcând aşa nu judeca pe episcopul tău ori pe un laic tovarăş cu tine; căci dacă judeci pe fratele tău, te-ai făcut judecător fără ca nimeni să te fi promovat astfel; fiindcă numai preoţilor li s-a îngăduit să judece, pentru că lor li s-a spus: „Judecaţi judecată dreaptă” [Za 7, 9], şi iarăşi: „Fiţi schimbători de bani încercaţi” [agraphon]. 10 Vouă însă nu vi s-a îngăduit; întrucât celor ce sunt în afara demnităţii judecătoreşti li s-a spus dimpotrivă: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!” [Lc 6, 37].

6 3 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic XXXVII. Despre acuzatori şi calomniatori: că judecătorul nu trebuie să le arate uşor încredere sau neîncredere, ci doar cu o cercetare riguroasă ' Episcopul însă trebuie să judece corect, precum stă scris: „Judecaţi judecata dreaptă!” [In 7, 24]; şi altundeva: „De ce nu judecaţi voi înşivă ce este drept?” [Lc 12, 57]. 2 Fiţi deci ca nişte monetari iscusiţi; căci aşa cum aceia resping monedele rele şi le reţin pe cele verificate, în acelaşi fel şi episcopul trebuie să le reţină pe cele nepătate, iar pe cele pătate fie să le vindece, fie să le arunce pe cele bolnave incurabil, fără să taie însă repede, nici să creadă oricui. 3 Căci se poate ca din gelozie sau invidie unii să ridice acuzaţii mincinoase împotriva unui frate ca acei doi bătrâni împotriva Susanei în Babilon [Dn 13] şi ca egipteanca împotriva lui Iosif [Fc 39]. ^Tu deci, ca om al lui Dumnezeu, nu primi uşor unele ca acestea, ca să nu-1 faci să piară pe cel nevinovat şi să-l omori pe cel drept [/ş 23, 7]. 5 Căci cel ce primeşte de bunăvoie unele ca acestea e tată mai degrabă al mâniei decât al păcii, iar unde e mânie, acolo nu este Dumnezeu, pentru că mânia [orge] care e prietenă a lui Satana — vorbesc de cea pusă în mişcare împotriva dreptăţii de fraţi nedrepţi — nu lasă să se facă nicicând înţelegere în Biserică. 6 Dc aceea, dacă recunoaşteţi asemenea nebuni, certăreţi, geloşi, care se bucură de rău, nu îi credeţi, ci fiţi atenţi la unii ca aceştia când auziţi de la ei ceva împotriva unui frate, pentru că în ochii lor un omor nu c nimic şi doboară bărbatul la care nu s-ar aştepta cineva. XXXVIII. Că păcătoşii trebuie demascaţi în particular, iar cei ce se pocăiesc trebuie primiţi, potrivit rânduielii Domnului 1 Tu deci ia aminte la cel învinuit observând cu înţelepciune purtarea Iui. care şi cum anume este; şi dacă vei găsi că [acuzatorul] spune adevărul, fa potrivit învăţăturii Domnului şi, luându-1 pe cel învinuit singur, mustră-1 [Mt 18, 15-16] ca să se căiască, în prezenţa nimănui. ‘ Dacă nu se lasă convins, după ce vine şi un al doilea sau al treilea, arată-i aşa greşeala, povăţuindu-1 cu blândeţe şi pedagogic, pentru că „înţelepciunea se odihneşte într-o inimă bună, dar în inima celor fără minte nu se cunoaşte” [Pr 14, 33] .3 Deci dacă se lasă convins din gura a trei dintre voi, e bine. Dar dacă se învârtoşează, spune-1 Bisericii; iar dacă n-o ascultă nici pe ea, să-ţi fie ca păgânul şi vameşul [Mt 18, 16-17] şi nu-1 mai primi ca pe un creştin în Biserică, ci refuză-1 ca pe un păgân. 4 Dacă însă ar voi să se pocăiască, primeşte-1; pentru că nici pe păgân ori pe vameş nu-1 primeşti în comuniune înainte ca fiecare să se căiască pentru impietăţile lui dinainte; căci celor ce le pare rău le-a hotărât loc de pocăinţă [cf. Evr 12, 17] Domnul nostru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu. IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 3 5 XXXIX. Exemple de pocăinţă ' Căci şi eu Matei, unul din cei doisprezece care vă vorbesc în învăţătura aceasta şi sunt apostol, mai înainte am fost vameş [Mt 9, 9], dar acum am fost miluit prin credinţă părându-mi rău de faptele dinainte şi m-am învrednicit să fiu apostol şi vestitor al Cuvântului. 2 Şi Zaheu, pe care Domnul l-a primit în pocăinţă atunci când L-a rugat, a fost şi el mai înainte vameş [cf. Lc 19, 1-10]. 3 Soldaţii şi mulţimea vameşilor care veneau la cuvântul Domnului despre pocăinţă îl auziseră deja de la profetul Ioan după botezul lor: „Nu faceţi nimic pe lângă ce v-a fost rânduit” [Lc 3, 13] .4 în chip asemănător, nici păgânii nu deznădăjduiau de viaţă dacă se pocăiau şi lepădau necredinţa. 5 Să-ţi fie aşadar ca un vameş sau un păgân [Mt 18, 17] cel care a fost mustrat pentru fapta lui rea şi nu s-a căit. 6 Dar dacă mai apoi se căieşte, îi primim în Biserică ca şi pe păgâni: când vor să se pocăiască şi să se întoarcă din rătăcire, îi primim ca să audă Cuvântul, dar nu avem comuniune cu ei până ce, primind pecetea [Botezului], ajung desăvârşiţi; tot aşa şi acestora, până ce vor arăta rodul pocăinţei, le îngăduim să intre ca, ascultând Cuvântul, să nu piară desăvârşit, ci să participe în comun cu ceilalţi la rugăciune, dar să iasă după citirea Legii, a Profeţilor şi a Evangheliei, ca prin ieşirea lor să-şi îmbunătăţească purtarea, sârguindu-se în fiecare zi să vină la adunări şi să zăbovească în rugăciune, ca şi ei să poată fi primiţi, iar cei care-i văd să fie împunşi la inimă să devină mai siguri, temându-se să cadă în lucruri asemănătoare. XL. Că nu trebuie să fim duşmănoşi faţă de cel ce păcătuieşte o dată sau de două oh 1 în orice caz, episcope, să nu te scârbeşti de el ce a căzut o dată şi de două ori, să nu-1 împiedici de la Cuvântul Domnului, nici să-l excluzi de la viaţa comună, dacă nici Domnul nu refuza să mănânce cu vameşii şi cu păcătoşii şi, învinuit de aceasta de către farisei, a zis: „N-au nevoie cei tari de doctori, ci cei ce se simt rău” [Mt 9, 12]. 2 Duceţi-vă aşadar la cei care au fost îndepărtaţi de voi pentru păcate şi trăiţi împreună cu ei, purtând grijă de ei, întărindu-i şi sprijinindu-i, spunându-le: „întăriţi-vă, mâini slabe şi genunchi paralizaţi!” [Is 35, 3]. 3 Căci cei ce plâng trebuie mângâiaţi, iar cei descurajaţi trebuie mângâiaţi, ca nu cumva din întristare nemăsurată să ajungă la nebunie, dacă: „Deprimatul e foarte tare nebun” [Pr 14, 29]. XLI. Cum anume trebuie primit cel ce se pocăieşte, cum trebuie trataţi păcătoşii şi când trebuie tăiaţi din Biserică 1 Dacă cineva se întoarce arătând roada pocăinţei [Mt 3, 8], atunci primiţi-1 şi la rugăciune, ca pe fiul cel pierdut, cel destrăbălat [Lc 15, 23. 32. 13] care, 6 3 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic după ce a tocat cu desfrânatele averea părintească, păştea porcii şi dorea să se sature cu roşcovele lor şi nu le primea, după care, părându-i rău, s-a întors iarăşi la tatăl şi a zis: „Greşit-am la cer şi înaintea ta, nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău” [Lc 15, 18. 21]; pe acesta deci tatăl iubitor de copii l-a primit cu muzici şi dându-i înapoi haina sa veche, inelul şi încălţămintea, a junghiat viţelul cel îngrăşat şi s-a veselit împreună cu prietenii lui [Lc 15, 22-24. 29]. 2 Tot aşa fa şi tu, episcope: precum pe păgân l-ai făcut să intre după baie şi după învăţătură, tot aşa şi peste acesta, care s-a curăţit prin pocăinţă, să-ţi pui mâinile în timp ce toţi se roagă pentru el şi să-l reaşezi în vechea lui păşune, iar punerea mâinilor îi va fi în Ioc de baie, căci prin punerea mâinilor noastre se dădea Duhul Sfânt celor ce credeau. 3 Şi dacă vreunul din fraţii lui se clatină şi te învinuieşte că te-ai împăcat cu el, spune-i: „Tu întotdeauna eşti cu mine şi toate cele ale mele sunt ale tale; se cuvenea însă să ne bucurăm că fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat” [Lc 15, 31-32]. 4 Că Dumnezeu nu numai îi primeşte pe păcătoşi, dar îi şi reaşează în vechea demnitate, c de ajuns martor sfântul David care, după păcatul său împotriva lui (Jrie, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: „Dă-mi mie bucuria mântuirii şi cu duh conducător mă întăreşte” [Pi 50, 14], şi iarăşi: „întoarce faţa Ta de la păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine. Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă depărta de la faţa Ta, iar Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine” [Ps 50, II - 13]. 5 Şi tu deci, ca un medic compătimitor, vindecă pe toţi care au păcătuit folosindu-te spre ajutor de proceduri mântuitoare, nu numai tăind, arzând sau aplicând remedii caustice, dar şi legând, pansând şi aplicând leacuri dulci şi cicatrizante şi umezind cu cuvinte de mângâiere. 6 Dacă rana e adâncă, trateaz-o prin plasturi, pentru ca umflăturile să revină la nivelul părţii tefere; iar dacă e infectată, atunci curăţ-o cu remedii caustice, adică printr-un cuvânt de ceartă; dacă se umflă peste măsură niveieaz-o cu colir acid, şi anume cu ameninţarea judecăţii; iar dacă devine plagă, arde-o şi taie abcesul, fixându-i postiri. 7 far dacă faci toate acestea şi vezi că din tălpi până în creştet nu mai poţi pune comprese, untdelemn sau bandaje [7s 1,6], plaga se întinde şi o ia înaintea oricărei vindecări şi tot membrul supurează ca o gangrenă, atunci cu multă gândire şi sfatul altor medici iscusiţi retează membrul putred, ca să nu corupă tot corpul Bisericii. 8 Nu fi deci uşor pornit spre tăiere, nici repede să pui mâna pe fierăstrăul cu mii de dinţi, ci mai întâi foloseşte-te de bisturiu tăind abcesele ca, evacuând cauza internă a chinurilor, să păstrezi trupul fără dureri. 9 Dar dacă vezi pe cineva că e nepocăit şi înăsprit, atunci cu întristare şi plâns taie-1 din Biserică ca unul ce e incurabil; căci se zice: „Scoate răul dintre voi” [Dt 17,7; IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 3 7 1 Co 5, 13] şi: „Faceţi-i evlavioşi pe fiii lui Israel” [Lv 15, 31], şi iarăşi: „Să nu te uiţi la faţă în judecata celui bogat” [/ş 23, 3] şi: „Să nu-ţi fie milă de sărac la judecată, că a Domnului e judecata” [I? 23, 3; Dt 1, 7]. XLII. Că judecătorul trebuie să fie nepătimitor 1 Dar dacă învinuirea e mincinoasă şi defăimătoare, iar voi păstorii împreună cu diaconii veţi primi minciuna drept adevăr, fie pentru că vă uitaţi la faţa omului, fie pentru un schimb de daruri, vrând să faceţi ce-i place defăimătorului, iar pe învinuit îl îndepărtaţi din Biserică, deşi e străin de această vină, atunci veţi da socoteală Domnului, pentru că scris este: „Să nu ucizi pe nevinovat şi pe drept [/ş- 23, 7], să nu primeşti daruri ca să loveşti un suflet [Dt 27, 25], căci darul orbeşte ochii înţelepţilor şi strică vorbele drepţilor [Iş 23, 8; Dt 16, 19].” Şi iarăşi: „Vai celor ce îndreptăţesc pe cel necucemic pentru daruri şi iau dreptatea dreptului” [Is 5, 23]. " Luaţi aminte, aşadar, ca nu cumva uitându-vă la faţa omului să staţi sub această glăsuire a Domnului. ' Păziţi-vă, aşadar, să nu osândiţi pe unii în chip nedrept şi să-i apăraţi pe cei răi; căci „vai celui ce zice răului bine şi binelui rău, amarului dulce şi dulcelui amar, care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină” [/s 5, 20]. J Căci dacă-i veţi osândi pe alţii în chip nedrept, vă condamnaţi pe voi înşivă, pentru că zice Domnul: „Cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi [Mt 7, 2] şi cu osânda cu care osândiţi veţi fi osândiţi [Lc 6, 37].” ’ Aşadar, dacă veţi judeca imparţial, veţi recunoaşte pe cel care-1 acuză pe aproapele lui cu mărturie mincinoasă şi-l veţi dovedi că e calomniator, pizmaş. ucigaş, care seamănă tulburare şi rău prin atacuri, nestatornic în cuvintele lui, contrazicându-se în cele ce le spune şi prins în cuvintele gurii lui; căci propriile lui „buze i-au pus o cursă puternică” [cf. Pr 6, 28]. Pe acesta, după demascarea minciunii cuvintelor lui, să-l judeci neînduplecat şi să-l predai săbiei focului şi „să faci cu el în felul în care a viclenit să facă rău aproapelui” [Dt 19, 19].6 Căci pe cât îi stătea în putinţă l-a omorât pe fratele lui punând înainte stăpânire pe urechile judecătorului, căci scris este: „Celui ce varsă sângele de om i se va vărsa în schimb sângele lui” [Fc 9, 6] şi: „Să ridici de la tine sângele nevinovat vărsat în zadar” [cf. Dt 19, 13]. XLIII. Cum anume trebuie pedepsiţi calomniatorii 1 Pe acesta să-l scoţi afară din adunare ca pe un ucigaş al fratelui său. Apoi, după câtva timp, dacă spune că se pocăieşte, fixaţi-i posturi, iar după acestea, punând mâna peste el, primiţi-1, ca să nu tulbure pe altul. 2 Iar dacă, odată intrat, iarăşi se revoltă în chip asemănător neîncetând să tulbure şi să 6 3 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic acopere de injurii pe fraţi, născocind pete din iubire de sfadă, scoateţi-1 afară ca pe o ciumă [cf. Pr 22, 10], ca să nu molipsească Biserica lui Dumnezeu, pentru că „unul ca acesta face tulburări cetăţii” [Pr 11, 11]. Căci deşi e înăuntru, întrucât nu e cuviincios faţă de Biserică, e de prisos şi zadarnic, întinând cât îi stă în putere Trupul lui Hristos [Iac 3, 6]. 3 Căci dacă unor oameni, ce se nasc cu membre ale trupurilor lor de prisos şi atârnând, ca de pildă degete sau excrescenţe, acestea le sunt tăiate din pricina indecenţei şi n-are loc nici o necuviinţă dacă omul îşi recapătă printr-un specialist podoaba naturală, cu cât mai mult va trebui să faceţi asta voi, păstorii Bisericii, care e un corp desăvârşit alcătuit din membrele sănătoase ale celor ce cred în Dumnezeu cu frică şi iubire de Dumnezeu, atunci când se găseşte un membru de prisos care gândeşte rele şi produce trupului o indecenţă provocând în el furtuni prin răzvrătire, ceartă şi bârfă, aducând în el rumori, dispute, pete, bârfeli, învinuiri, nestări şi săvârşeşte aceste lucrări ale diavolului ca şi cum ar fi fost hirotonit de diavol ca să spurce Biserica prin blasfemii, prin multa nestare, prin certuri şi dihonii? 4 Scos a doua oară afară din Biserică, acesta este aşadar tăiat în chip vrednic din adunarea Domnului, iar Biserica Domnului e acum mai împodobită decât înainte, când avea un membru de prisos şi care nu-i era propriu; dc aceea, de acum înainte e la adăpost de blasfemii şi injurii, eliberată de cei răi, vicleni, bârfitori, cruzi, trădători, urători ai binelui, iubitori dc plăceri, iubitori de slavă deşartă, amăgitori, înţelepţi în aparenţă, care-şi propun să împrăştie sau mai bine zis să risipească mieii Domnului. XLIV. Că diaconul trebuie să uşureze povara episcopilor şi să dirijeze treburile mai uşoare [înţelegerea în Biserică] 1 Tu deci, episcope, sârguieşte-te împreună cu clerul tău să înveţi în chip drept cuvântul adevărului [2 Tim 2, 15], pentru că zice Domnul: „Dacă veţi umbla de-a curmezişul, şi Eu voi umbla de-a curmezişul cu voi” [Lv 26,27-28]. Şi altundeva: „Cu cel cuvios vei fi cuvios, iar cu cel nevinovat nevinovat vei fi, şi cu cel strâmb te vei strâmba” [Pi 17, 26-27]. Umblaţi deci cuvios, ca să vă învredniciţi de la Domnul mai degrabă de laudă decât de reproş. 2 Fiind deci într-un gând unii cu alţii, episcopilor, aveţi pace unii cu alţii [I Ptr 5, 13] fiind compătimitori şi iubitori de fraţi şi păstoriţi cu rigoare poporul, învăţându-i într-un gând pe cei de sub voi să aibă aceleaşi simţăminte şi să creadă aceleaşi lucruri despre aceleaşi realităţi, „ca să nu fie între voi schisme, ci să fiţi un corp şi un duh desăvârşit în aceeaşi minte şi aceeaşi voinţă” [1 Co 1, 10; E f 4,4], potrivit poziţiei Domnului. IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 3 9 [Episcopul şi diaconul] 3 Diaconul să raporteze toate episcopului, ca şi Hristos Tatălui, şi câte poate să le dirijeze el însuşi luând autoritate de la episcop, cum a luat Hristos purtarea de grijă de la Tatăl, dar cele mai importante să le judece episcopul. 4 Pe lângă aceasta, diaconul să fie urechea, ochiul, gura, inima şi sufletul episcopului, ca episcopul să nu se îngrijească de multe, ci numai de cele mai importante, cum a rânduit letro lui Moise [/ş 18] şi sfatul lui a fost primit. XLV. Că litigiile şi contestaţiile nu se cuvin creştinilor [Să nu se recurgă la tribunalele păgâne] ' O bună laudă pentru creştin este să nu aibă litigii cu cineva [cf. 1 Co 6, 1-8]; iar dacă din lucrarea sau ispita cuiva se întâmplă cuiva un litigiu, să se sârguiască să-l rezolve, chiar de va fi nevoie să fie vătămat cu ceva, şi să nu se ducă la un tribunal păgân. 2 Să nu admiteţi nici ca magistraţii lumeşti să judece cele ale voastre, căci prin ei diavolul unelteşte şi iscă ocară împotriva robilor lui Dumnezeu ca şi cum aceştia n-ar avea un om înţelept care să poată împărţi dreptatea sau să rezolve litigiile. XL VI. Că nu trebuie credincioşii să se judece cu necredincioşii, nici să cheme pe unul dintre ei drept martor împotriva creştinilor 1 Aşadar păgânii să nu cunoască disputele dintre voi, să nu-i primiţi pe necredincioşi ca martori împotriva voastră, nici să vă judecaţi cu ei, nici să datoraţi unora ca acestora ceva în ce priveşte o contribuţie sau impozit, ci „daţi Cezarului cc e al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu” [Mt 22, 21], fie dare, fie cens, fie drahmă, ca şi Domnul nostru care dând statirul [Mi 17, 24-27], a scăpat de litigii. [Apel la pace] 2 Alege mai degrabă să fii vătămat şi sârguinţa în cele ale păcii nu numai cu fraţii, ci şi cu necredincioşii; căci dacă eşti vătămat în ceva din cele ale vieţii, n-ai fost păgubit în cele privitoare la Dumnezeu, întrucât eşti cinstitor de Dumnezeu şi vieţuieşti potrivit poruncii lui Hristos. 3 Iar dacă fraţii se iau unii de alţii — ceea ce e mai bine să nu se facă! — voi, conducătorii, trebuie să înţelegeţi numaidecât că unii ca aceştia nu fac un lucru de fraţi în Domnul, ci mai degrabă de duşmani şi vrăjmaşi. 4 Şi dacă unul din ei se va găsi blând, îngăduitor, copil al luminii, iar altul crud, arogant şi lacom, cel demascat aşa să fie îndepărtat şi pedepsit pentru ura împotriva fraţilor; iar mai apoi, dacă îi pare rău, să fie primit, şi astfel cuminţiţi vă vor uşura judecăţile. 6 4 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic 5 Trebuie să iertăm nedreptăţile unii altora, nu însă cei ce le judecă, ci cei care le au între ei, cum mi-a spus Domnul mie, lui Petru, când L-am întrebat: „De câte ori voi ierta fratelui meu şi voi lăsa lui? Oare de şapte ori?”, iar El a zis: „Nu-ţi spun doar de şapte ori, ci până la de şaptezeci de ori câte şapte” [Mi 18, 21-22]. 6 Căci aşa vrea Domnul să fie cu adevărat ucenicii Lui: să n-aibă nimic vreodată împotriva cuiva, ca de pildă o mâhnire nemăsurată, o furie sălbatică, o poftă nedreaptă ori o ură neîmpăcată. 7 Prin urmare, pe cei furioşi împăcaţi-i în prietenie, iar pe duşmani în înţelegere, pentru că zice Domnul: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fii ai lui Dumnezeu se vor chema” [Mi 5, 9]. XLVII. Că procesele [creştinilor] trebuie făcute în a doua zi după sâmbătă 1 Procesele/judecăţile voastre să se facă în a doua zi după sâmbătă, ca, dacă se face o contestaţie la sentinţa voastră, având răgaz până sâmbătă să puteţi rezolva contestaţia, iar cei aflaţi în dispută să fie în pace întreolaltă duminica. La procese să fie de faţă şi diaconii şi prezbiterii, judecând fără să se uite la faţa omului, cu dreptate, ca nişte oameni ai lui Dumnezeu. 1 2 Să vină deci fiecare din părţi în mijlocul tribunalului, cum spune Legea: „Fiecare din cei aflaţi în conflict să stea în mijlocul tribunalului” [cf. Dt 19, 17] şi, după ce-i ascultaţi, pronunţaţi-vă avizul sârguindu-vă să-i faceţi prieteni înainte de sentinţa episcopilor, ca să nu iasă pe pământ o judecată împotriva celui ce a păcătuit, întrucât în proces episcopul are drept asesor şi grefier al judecăţii pe Hristosul lui Dumnezeu. 3 Iar dacă unii ar fi denunţaţi de cineva că nu umblă frumos în Domnul, ascultaţi în chip asemănător ambele părţi, atât cea acuzatoare, cât şi cea acuzată, dar nu cu idee preconcepută, nici unilateral, ci cu dreptate, ca unii care daţi o sentinţă pentru viaţa sau moartea veşnică, căci zice Dumnezeu: „în chip drept să urmăreşti ce este drept” [Dt 16, 20]. Căci cel pedepsit şi îndepărtat în chip drept de voi, e respins din viaţa şi slava veşnică, şi pentru oamenii cuvioşi e lipsit de cinste, iar pentru Dumnezeu un osândit. XLVIII. Că nu trebuie aplicată aceeaşi pedeapsă pentru orice greşeală, ci diferită după deosebirea păcatelor 1 Nu faceţi însă aceeaşi sentinţă pentru orice păcat, ci pentru fiecare în parte, judecând cu multă înţelepciune fiecare greşeală, cele mici şi cele mari, într-un fel cele cu fapta, în altul cele cu cuvântul şi altfel cele cu intenţia, calomnia sau suspiciunea; pe unii să-i supui doar la ameninţări, pe alţii la donaţii săracilor, altora să le fixezi postiri, altora îndepărtări potrivit mărimii vinei lor. 2 Căci şi Legea nu dădea aceeaşi pedeapsă pentru orice păcat, ci ea IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 641 pedepsea într-un fel pe cele împotriva lui Dumnezeu, a preotului, a lăcaşului sfânt şi sacrificiului, în alt fel pe cele împotriva regelui, a magistratului, a soldatului şi a supusului, a celui de acelaşi rang sau slujitorului, a proprietăţii sau animalului, şi iarăşi altfel pe cele împotriva părinţilor şi rudelor, altfel pe cele impulsive şi altfel pe cele voluntare; pentru unii era moartea pe cruce sau cu pietre, pentru alţii confiscarea sau biciuirea ori alte suferinţe asemănătoare celor pe care le-au comis. 3 Aşa şi voi daţi pedepse diferite pentru păcate diferite, ca nu cumva nedreptatea care s-ar face să provoace iritarea lui Dumnezeu, căci pentru judecata nedreaptă ai cărei mijlocitori vă faceţi, veţi primi plata ei de la Dumnezeu, deoarece „cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi” [Mt 7, 2]. XLIX. Cum trebuie să fie acuzatorii sau martorii ' Şezând aşadar în tribunal în prezenţa celor două părţi — căci nu-i vom numi fraţi, până ce nu vor relua între ei pacea —, cercetaţi cu rigoare cu privire la cei aduşi de acestea. Mai întâi cu privire la acuzator: dacă acuză pentru prima dată sau a mai adus învinuiri şi altora, dacă nu cumva la baza conflictului şi învinuirii stă plângerea acestora şi care e purtarea lor. 2 Şi chiar dacă are conştiinţă bună, să nu i se dea crezare singur, căci aşa ceva este ilegal, ci să aibă şi alţi martori cu purtare asemănătoare, cum spune şi Legea: „Pe gura a doi sau trei martori se va statornici orice vorbă” [Dt 19, 15]. 3 De ce am spus că trebuie cercetată purtarea lor cum anume este? Căci de multe ori se poate ca două sau mai multe persoane să dea mărturie pentru rău şi să stea într-un glas pentru minciună, ca cei doi bătrâni împotriva Susanei în Babilon [Dl 13, 36-41], ca fiii nelegiuiţilor împotriva lui Nabot în Samaria [3 Rg 21, 13] şi mulţimea iudeilor împotriva Domnului în Ierusalim [Mt 26] şi a lui Ştefan întâiul Lui martir [FA 6-7]. 4 Aşadar, martorii să fie blânzi, nemânioşi, îngăduitori, iubitori, cuminţi, înfrânaţi, lipsiţi de răutate, credincioşi, pioşi; căci mărturia unora ca aceştia va fi întărită cumva şi prin purtarea lor şi adeverită prin viaţa lor. 5 Nu primiţi însă mărturia unora care nu sunt aşa, chiar dacă par unanimi în mărturia lor mincinoasă; căci s-a poruncit în Lege: „Să nu fii cu mulţi pentru răutate, să nu primeşti auzire deşartă, să nu te învoieşti cu mulţimea ca să te abaţi de la ce-i drept” [7ş 23, 2. 1]. L. Că se poate ca pentru relele anterioare cineva să nu fie crezut a doua oară 1 După care trebuie să-l cunoaşteţi şi pe cel judecat: ce fel de om este prin obiceiul şi purtarea vieţii, dacă are martori pentru viaţa lui, dacă e ireproşabil, dacă e zelos în cuvioşie, dacă e iubitor de văduve, de străini, de săraci 6 4 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l apostolic şi de fraţi, dacă nu e iubitor de câştig ruşinos, lacom la mâncare, risipitor de bani, dacă e cuminte şi nu destrăbălat, beţiv, leneş, dacă e milostiv şi darnic. 2 Căci dacă i s-ar pune înainte fapte rele anterioare, atunci şi acuzaţiile aduse acum împotriva lui ar fi în parte adevărate, în cazul în care n-ar avea dreptul de partea lui; căci se poate să fi păcătuit odinioară, dar să fie nevinovat de învinuirea de acum. 3 De aceea fiind treji în mod riguros în unele ca acestea, faceţi sentinţe sigure şi solide împotriva învinuitului. Şi dacă după îndepărtare cere iertare, cade la picioarele episcopului şi mărturiseşte că a păcătuit, primiţi-1. 4 Dar nu-1 lăsaţi nepedepsit nici pe calomniator, ca să nu mai blasfemieze şi împotriva altuia cu viaţă frumoasă ori să îndemne pe altul să facă lucruri asemănătoare. Nu-1 lăsaţi nemustrat nici pe învinuit, ca nu cumva un altul să stăruie în aceleaşi lucruri cu el; căci nici martorul rău nu va fi nepedepsit [Pr 19, 5. 9], nici cel ce greşeşte nu va scăpa de pedeapsă. LI. Că judecăţile nu trebuie făcute unilateral 1 Spuneam că nu e drept să se facă judecăţi unilaterale. Căci dacă ascultaţi doar o parte, fără ca cealaltă să fie de faţă şi să se apere dc învinuirea adusă, şi dacă pronunţaţi pripit un vot de condamnare, veţi fi găsiţi de dreptul Judecător vinovaţi de lichidarea unui om şi păraşi ai calomniatorului lor; „căci ca unul care jine câinele de coadă e ccl ce prezidează o judecată străină" [Pr 26, 17]. Iar dacă vă faceţi imitatorii bătrânilor din Babilon care au dat mărturie mincinoasă împotriva Susanei şi au condamnat-o la moarte [Dn 13, 36-41], vă faceţi vinovaţi de judecata şi condamnarea lor; pentru că pe Susana Domnul a izbăvit-o prin Daniel din mâna celor Iară de lege, iar pe bătrânii vinovaţi de sângele ei i-a osândit la foc, iar pe voi v-a mustrat zicând: „Aşa de neghiobi sunt fiii lui Israel? Că fără să cercetaţi şi să cunoaşteţi adevărul aţi osândit o fiică a lui Israel? întoarceţi-vă la tribunal, căci aceştia au dat mărturie mincinoasă împotriva ei” [Dn 13, 48^19]. LII. Exemplu de judecată dreaptă: siguranţa în sentinţe a judecătorilor păgâni 1 Uitaţi-vă la tribunalele lumeşti, în a căror putere vedem aduşi ucigaşi, adulteri, otrăvitori, jefuitori de morminte, tâlhari; iar magistraţii, luând de la cei care-i aduc cercetările făcute asupra lor, îl întreabă pe răufăcător dacă aşa stau lucrurile: iar dacă acela consimte nu-I trimit îndată la pedeapsă, ci mai multe zile fac anchetarea lui cu multă sfătuire şi în spatele uşilor închise; în cele din urmă, cel ce urmează să rostească hotărârea şi verdictul morţii îşi ridică mâinile spre soare şi dă mărturie că e nevinovat de sângele acelui om [Mt 27, 24], cu toate că sunt păgâni şi nu cunosc Dumnezeirea; nici răzbuIV. 4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 6 4 3 narea lui Dumnezeu asupra lor pentru cei condamnaţi nevinovaţi. 2 Voi însă, care cunoaşteţi cine e Dumnezeul nostru şi care sunt judecăţile Lui, cum veţi putea da o sentinţă împotriva cuiva în chip rău, când judecata voastră e cunoscută pe loc de Dumnezeu? 3 Dacă aţi judecat drept, vă veţi învrednici de răsplătiri drepte şi acum şi mai apoi; dar dacă aţi judecat nedrept, veţi dobândi cele asemănătoare. Noi, aşadar, vă sfătuim, fraţilor, să vă învredniciţi mai degrabă de laude de la Dumnezeu decât de blamuri, pentru că lauda lui Dumnezeu e viaţă veşnică pentru oameni, iar blamul Lui e moarte veşnică. LIII. Că nu trebuie credincioşii să aibă conflicte între ei 1 De aceea fiţi judecători drepţi, făcători de pace, nemânioşi, „căci cel ce se mânie pe fratele lui vinovat va fi de judecată” [Mt 5, 22]. 2 Dar dacă dintr-o lucrare se întâmplă să vă mâniaţi împotriva cuiva, „soarele să nu apună peste mânia voastră” [EJ'4, 26], căci zice David: „Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi” [Es 4, 5; E f 4, 26]. Adică împăcaţi-vă repede, ca nu cumva mânia stăruitoare să devină ranchiună şi să se lucreze un păcat, „căci sufletele ranchiunoşilor merg spre moarte” [Pr 12. 28], zice Solomon. ! Iar Domnul şi Mântuitorul nostru lisus Hristos spune în Evanghelii: „Dacă aduci darul tău la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo darul tău înaintea altarului şi du-lc mai întâi de te împacă cu fratele tău şi atunci vino şi adu darul tău înaintea altarului” [Mt 5, 23-24]. 4 „Dar pentru Dumnezeu” este însă rugăciunea şi mulţumirea fiecăruia; deci, dacă ai ceva împotriva fratelui tău sau el are ceva împotriva ta, nici rugăciunile tale nu vor fi auzite, nici mulţumirile tale nu vor fi primite din pricina mâniei care stă la baza lor. J Trebuie să vă rugaţi încontinuu, fraţilor; dar pentru că Dumnezeu nu-i aude pe cei care în mâinile lor îi duşmănesc pe nedrept pe fraţi, şi chiar dacă s-ar ruga de trei ori pe oră, trebuie să dezlegăm toată vrăjmăşia şi meschinăria, ca să ne putem ruga cu inimă curată şi neîntinată. 6 Măcar că Domnul a poruncit să-i iubim chiar şi pe vrăjmaşi, nu numai să nu-i urâm pe prieteni, iar legiuitorul [Moise] zice: „Să nu urăşti nici un om, să nu urăşti pe fratele tău în gândul tău, să mustri cu mustrare pe fratele tău şi nu-ţi vei atrage păcat pentru el [Lv 19, 17]; să nu urăşti pe egiptean, pentru că ai fost pribeag la el; să nu urăşti pe edomit, pentru că e fratele tău [Dt 23, 7]”; iar David zice: „Dacă am răsplătit cu rău celor ce mi-au răsplătit rele” [Ps 7, 5]. 7 De aceea, dacă vrei să fii creştin, urmează Legea Domnului: „Dezleagă orice legătură a nedreptăţii” [Is 58, 6]. Căci Domnul a pus în tine puterea de a ierta păcatele fratelui tău cele făcute împotriva ta de şaptezeci ori şapte ori [Mt 18, 2 1 -2 2 ], adică de patru sute nouăzeci de ori. s Aşadar, de câte ori ai iertat fratelui tău, ca să nu vrei să-l ierţi acum? Deşi-1 auzi pe Ieremia: „Să nu socotiţi fiecare în 6 4 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1 . Canonul apostolic inimile voastre răutatea aproapelui său” [Za 8, 17]. Tu însă eşti ranchiunos şi ţii duşmănie, vii la judecată şi te uiţi la mânie, iar rugăciunea ta e împiedicată. 9 Chiar dacă ai iertat fratelui de patru sute nouăzeci de ori, înmulţeşte-ţi şi mai mult nemânierea spre bunătate pentru tine însuţi; şi chiar dacă acela nu o face, tu însă sârguieşte-te pentru Dumnezeu să ierţi aproapelui, ca să te faci fiu al Tatălui tău Care este în ceruri [Mt 5, 45] şi când te rogi să fii auzit ca un prieten al lui Dumnezeu. LIV. Că episcopii trebuie să aducă aminte prin diaconi poporului cete ale păcii [împăcare la Liturghie] ' De aceea, episcopilor, când, după citire, psalmi şi învăţătura pe baza Scripturilor, urmaţi să veniţi la rugăciuneţa euharistică], diaconul stând în picioare lângă voi să spună cu glas înalt: „Nimeni să nu aibă ceva împotriva cuiva! Nimeni să nu fie făţarnic!”, ca, dacă se va găsi între ei vreun conflict, atinşi în conştiinţă, să-L roage pe Dumnezeu şi să se împace cu fraţii. 2 Căci. dacă atunci când cineva intră în casa cuiva, trebuie să spună înainte de toate celor din ea: „Pace casei acesteia!” [Lc 10, 5-6], dăruind ca nişte fii ai păcii pace celor vrednici de ea, cum stă scris: „Celor de aproape şi celor de departe [Ef 2, 17; Is 57, 19], pe care i-a cunoscut Domnul că sunt ai Lui [2 Tun 2, 19: Nm 16, 5]”, cu mult mai mult cei ce intră în Biserica lui Dumnezeu trebuie să ureze înainte de toate pacea lui Dumnezeu pentru popor. f Iar dacă o urează altora, cu mult mai mult trebuie să fie el însuşi în ea ca un fiu al luminii [In 12, 36], căci cine nu o are în el însuşi nu este vrednic de credinţă ca să o dăruie altora. 4 De aceea înainte de toate trebuie să fie în pace cu sine însuşi, căci cine nu e în revoltă cu sine însuşi nu se va certa nici cu altul, ci va fi paşnic, prietenos, adunând cele ale Domnului şi făcându-se colaborator cu EI la înmulţirea celor mântuiţi în înţelegere. 5 Căci cei ce născocesc duşmănii şi certuri, conflicte şi judecăţi sunt răi şi străini de Dumnezeu. L V. Enumerare a diverselor providenţe, cum încă de la început şi în fiecare generaţie Dumnezeu i-a chemat la pocăinţă pe toţi 1 Căci Dumnezeu, fiind Dumnezeu al milei, cheamă încă de la început fiecare generaţie la pocăinţă prin drepţi şi profeţi: pe cei dinainte de potop i-a cuminţit prin Abel, Set şi Sem, încă şi prin Enos şi Enoh care a fost mutat la cer; pe cei din timpul potopului prin Noe, pe cei din Sodoma prin iubitorul de străini Lot, pe cei de după potop prin Melchisedec, prin patriarhi şi de Dumnezeu iubitul Iov, pe cei din Egipt prin Moise, pe israeliţi prin acesta, IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 4 5 prin Iosua, Caleb, Finees şi ceilalţi; pe cei de după Lege prin îngeri şi profeţi, pe aceiaşi mai apoi prin întruparea Lui care a avut loc din Fecioară, pe cei cu puţin înainte de arătarea Lui în trup prin Ioan înainte-mergătorul, pe aceeaşi după naşterea Sa prin El însuşi spunând: „Pocăiţi-vă! că s-a apropiat împărăţia cerurilor” [Mt 3, 2], iar pe cei de după pătimirea Sa prin noi cei Doisprezece şi prin vasul alegerii [FA 9, 15], Pavel. 2 Noi, aşadar, cei ce ne-am învrednicit să fim martori ai venirii Lui, împreună cu Iacob fratele Domnului şi ceilalţi şaptezeci şi doi de ucenici şi cei şapte diaconi ai Lui, am auzit din gura Domnului nostru Iisus Hristos şi o spunem cunoscând exact „care e voia lui Dumnezeu, ce e bineplăcut şi desăvârşit” [Rm 12, 2], ceea ce ne-a fost făcut cunoscut prin Iisus [Ef\, 9], ca nimeni să nu piară, ci toţi oamenii care cred în El într-un glas şi înalţă laudă într-un glas să fie vii în veci. L VI. Că voia lui Dumnezeu e ca oamenii să fie într-un gând în ce priveşte evlavia, asemenea puterilor din ceruri ' Căci iată ce ne-a învăţat Domnul să spunem rugându-ne Tatălui Său: „Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ!” [Mt 6, 10], pentru ca aşa cum firile cereşti ale puterilor fără de trup slăvesc toate pe Dumnezeu într-un glas [cf. Ps 102, 19-20], tot aşa şi toţi oamenii de pe pământ să slăvească într-o singură gură şi o unică dispoziţie pe Singurul Dumnezeu, Unul şi adevărat prin Unul-Născut Hristos [cf. In 17, 3]. 2 Voinţa Lui aşadar e ca noi să-L lăudăm într-un gând şi să I ne închinăm într-un glas. Fiindcă aceasta este voia Lui în Hristos: ca mulţi să fie cei ce se mântuiesc în El, nu ca voi să-L păgubiţi pe El, nici să micşoraţi Biserica ori să restrângeţi numărul ei, nici măcar printr-un singur suflet de om făcut să piară de voi şi care putea să se mântuiască prin pocăinţă, dar care a pierit nu numai din furia lui proprie, ci şi din uneltirea voastră, care aţi împlinit cuvântul scris: „Cine nu adună cu Mine, risipeşte” [Ml 12, 30]. 3 Unul ca acesta e risipitor, duşman al oilor, vrăjmaş al lui Dumnezeu, stricător al mieilor, al căror Păstor a fost Domnul şi pe care noi i-am adunat din diverse neamuri şi limbi cu mult chin, primejdie şi osteneală neîncetată, privegheri, nemâncări, culcări pe jos, prigoane, lovituri, închisori, ca făcând voia lui Dumnezeu să umplem sala banchetului, adică sfânta Biserică catholică, spre bucuria celor invitaţi la el, care se veselesc, laudă şi slăvesc pe Dumnezeu Cel ce i-a chemat la viaţă prin noi, dar pe care voi i-aţi risipit pe cât v-a stat în putinţă. 4 Iar voi, laicilor, fiţi în pace unii cu alţii [7 Tes 5, 13], sârguiţi-vă ca nişte înţelepţi să sporiţi Biserica, să întoarceţi la ea şi pe cei socotiţi fiare sălbatice, să-i îmblânziţi şi reaşezaţi în ea. Aceasta e cea mai mare răsplată făgăduită de Dumnezeu: „Dacă ai scos din ceva nevrednic ceva de preţ vei fi ca gura Mea” [Ir 15, 19]. 646 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic LVII. Dispoziţia bisericii şi a clerului, şi ce trebuie să facă la Liturghie [Sinaxâ] fiecare din cei adunaţi la ea, clerici sau laici 1 Tu însă, episcope, fii sfânt, fără pată, nebătăuş, nefurios, neaspru, ci gata să zideşti, să întorci, să înveţi, îngăduitor, blând, îndelung-răbdător, gata să îndemni şi să mângâi ca un om al lui Dumnezeu [cf. 1 Tim 6, 11]. [Arhitectul bisericii navă] 2 Iar când aduni Biserica lui Dumnezeu ca un cârmaci o navă mare, porunceşte ca toate adunările/sinoadele din ea să se facă cu ştiinţă, poruncind diaconilor ca unor mateloţi să rânduiască locurile pentru fraţi ca pentru nişte pasageri, ca toată grija şi decenţa. 3 Mai întâi casa să fie lungă, asemenea unei nave, întoarsă spre Răsărit, având pastoforii spre răsărit de fiecare parte. 4 în mijlocul lor să stea tronul episcopului, iar de o parte şi de alta a lui să şadă prezbiteriul, iar diaconii să stea în picioare lângă ei bine echipaţi in veşmântul mare, căci sunt asemenea mateloţilor şi căpeteniilor vâslaşilor. Sub purtarea de grijă a acestora, laicii să şadă în toată bună-rânduiala şi liniştea, iar femeile să şadă separat păstrând şi ele tăcerea. [Liturghia Cuvântului] 5 Stând în picioare în mijloc, pe un loc mai înalt, citeţul să citească din cărţile lui Moise şi Isus Navi, ale Judecătorilor şi Regilor, ale Cronicilor şi întoarcerii [din exil], şi pe lângă acestea şi din cele ale lui Iov, Soiomon şi ale celor Doisprezece Profeţi. 6 Iar după ce se fac câte două citiri din acestea, un altul să psalmodieze imnele lui David, iar poporul să psalmodieze refrenul. 7 După aceasta să se citească Faptele noastre [ale Apostolilor] şi Epistolele lui Pavel colaboratorul nostru, pe care le-a trimis Bisericilor sub călăuzirea Duhului Sfânt; după care un prezbiter sau un diacon să citească Evangheliile pe care vi le-am predat eu, Matei, şi loan şi pe care le-au primii şi vi le-au lăsat colaboratorii lui Pavel, Luca şi Marcu. s Iar când se citeşte Evanghelia, toţi prezbiterii şi diaconii şi tot poporul să stea în picioare cu multă linişte, căci scris este: „Taci şi ascultă, Israele!” [Dt 27, 9] şi iarăşi: „Iar tu stai şi ascultă” [Dt 5, 31]. 9 Şi în continuare prezbiterii să îndemne [prin predici] poporul, fiecare pe rând, dar nu toţi, iar ultimul dintre toţi. episcopul care seamănă cu un cârmaci/pilot. 10 Portarii să stea în picioare la intrările bărbaţilor păzindu-le, iar diaconiţele la cele ale femeilor, ca nişte mateloţi. Căci şi la Cortul Mărturiei se urma acelaşi model. n Iar dacă se va găsi cineva şezând în alt loc decât al său, să fie mustrat de către diacon ca un secund şi să fie dus la locul care i se cuvine. 12 Căci biserica se aseamănă nu numai unei nave, ci şi unui staul. Pentru că aşa cum păstorii aşează în el fiecare din dobitoace, capre şi oi, după IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 4 7 rudenia şi vârsta lor, şi fiecare din ele aleargă asemănătoare la asemănătoare, tot aşa şi în biserică tinerii să şadă deoparte, dacă au loc, iar dacă nu, să stea drepţi, iar cei deja în vârstă să şadă în ordine, iar copiii care stau în picioare să fie luaţi lângă ei de părinţi şi de mame, şi tinerele să stea iarăşi deoparte, dacă e loc, iar dacă nu, în spatele femeilor; femeile căsătorite şi care au copii să stea deoparte, dar fecioarele, văduvele şi bătrânele să stea sau să şadă primele între toate. 13 Cel ce poartă de grijă de locuri să fie diaconul, ca fiecare din cei ce intră să se ducă la locul lui şi să nu şadă lângă intrare. De asemenea diaconul să supravegheze poporul ca nimeni să nu şuşotească, să moţăie, să râdă ori să facă semne; căci în biserică trebuie stat cu ştiinţă, cu trezie şi veghe, având urechea întinsă spre cuvântul Domnului. [Pregătirea Darurilor] 14 După aceasta, sculându-se toţi împreună şi căutând spre răsărit, după ieşirea catehumenilor şi a penitenţilor, să se roage lui „Dumnezeu Celui ce S-a suit peste cerul cerului spre răsărit” [Ps 67, 34] în amintirea vechii păşuni a raiului dc la răsărit, de unde a fost alungat întâiul om care a nesocotit porunca prin sfătuirea şarpelui. h Iar după rugăciune diaconii să se ocupe unii dc ofranda Euharistiei slujind Trupului Domnului cu frică, iar alţii să supravegheze mulţimile şi să le impună linişte. 16 Iar diaconul care stă lângă arhiereu să spună poporului: „Să nu aibă cineva ceva împotriva cuiva! Să nu fie cineva făţarnic!” 17 După care să se îmbrăţişeze bărbaţii între ei şi femeile între ele cu sărutarea în Domnul, dar să nu o facă cineva cu viclenie, cum L-a trădat Iuda pe Domnul cu o sărutare. 18 Şi după aceasta diaconul să se roage pentru toată Biserica şi pentru toată lumea şi pentru părţile şi roadele ei, pentru preoţi şi magistraţi, pentru împărat şi pacea universală. 19 Iar după aceasta arhiereul, urând poporului pace, să-l binecuvânteze cum a poruncit Moise preoţilor să binecuvânteze poporul cu aceste cuvinte: „Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească! Să-şi arate Domnul faţa Lui peste tine şi să te miluiască! Să-şi înalţe Domnul faţa Sa peste tine şi să-ţi dea pace!” [Nm 6, 24-26]. 20 Aşadar episcopul să se roage şi să spună: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta [Ps 27, 9], pe care Ţi-ai agonisit-o şi câştigat-o cu scump Sângele Hristosului Tău [FA 20, 28; 1 Ptr 1, 19] şi l-ai chemat preoţie împărătească şi neam sfânt [7 Ptr 2, 9].” [Jertfa euharistică] 21 Iar după acestea să se facă Jertfa, tot poporul stând în picioare şi rugându- se în linişte; iar când Ofranda a fost adusă, fiecare grup să se împărtăşească de sine cu Trupul Domnului şi cu scumpul Sânge, în ordine, cu sfială 648 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic şi evlavie, ca unii care se apropie de Trupul unui împărat, iar femeile să-şi acopere capul cum se potriveşte rânduielii femeilor. Să se păzească însă şi uşile, ca să nu intre vreun necredincios sau neiniţiat. L VIII. Despre scrisori de recomandare şi că nu trebuie să fim indiferenţi faţă de ele 1 Iar dacă ar intra vreun frate sau soră din vecinătate aducând scrisori de recomandare, diaconul să cerceteze cele ale lor judecând dacă sunt credincioşi, dacă sunt ai Bisericii, dacă nu sunt întinaţi cu vreo erezie, precum şi, în cazul unei femei, dacă e măritată sau e văduvă. Şi aşa, cunoscând cele ale lor, cum că sunt cu adevărat credincioşi şi în acelaşi gând în cele privitoare la Domnul, să-l ducă pe fiecare la locul cuvenit lui. 2 Iar dacă ar veni din vecinătate un prezbiter, să fie primit de prezbiteri în comuniunea lor; dacă e diacon, să fie primit de diaconi; iar dacă e şi episcop, să şadă împreună cu episcopul învrednicindu-se de aceeaşi cinstire. 3 Şi-i vei cere, episcope, să grăiască poporului cuvinte de învăţătură, căci îndemnul şi povăţuirea celor străini sunt foarte folositoare; căci „nici un profet nu e primit în patria lui” [Lc 4, 24; In 4, 44]. Să-i îngădui şi să ofere Euharistia; iar dacă din evlavie ca un înţelept şi păstrând cinstea aceasta pentru tine nu va voi să o ofere, să-l sileşti să dea binecuvântarea poporului. 4 Iar dacă în timp ce se şade ar intra cineva distins şi slăvit în viaţa lumii, fie străin, fie localnic, tu, episcope, care grăieşti cuvântul despre Dumnezeu sau asculţi pe cel ce psalmodiază ori citeşte, să nu părăseşti slujirea cuvântului [FA 6, 2. 4] pentru că te uiţi la faţa omului, ca să-i dai un loc în faţă, ci rămâi liniştit neîntrerupându-ţi cuvântul sau ascultarea şi să-l primească fraţii prin diaconi. 5 Iar dacă nu este Ioc, diaconul să-l scoale pe cel mai tânăr cu cuvântul, dar nu cu mânie, şi acela să şadă; drept este ca iubitorul de fraţi să facă acest lucru de Ia sine, dacă însă nu vrea, scoală-1 cu de-a sila, punându-l să stea în spatele tuturor, ca să se înveţe şi ceilalţi să cedeze locul celor mai de cinste. Iar dacă ar intra un sărac ori nu de neam sau străin, bărbat sau tânăr, şi nu este loc, şi acestora diaconul să le facă loc din toată inima, ca să nu i se întâmple şi lui să se uite la faţa omului, ci diaconia lui să fie bineplăcută Iui Dumnezeu. Acelaşi lucru să-l facă şi diaconiţa cu femeile care vin, sărace sau bogate. LIX. Că fiecare trebuie să se sârguiască să vină la adunări dimineaţa şi seara 1 Când înveţi, episcope, porunceşte şi îndeamnă poporul să vină încontinuu la biserică dimineaţa şi seara în fiecare zi şi să nu lipsească deloc, ci să vină 1V.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 6 4 9 permanent în adunare şi să nu mutileze Biserica amputând de un membru Trupul lui Hristos; căci nu numai cu privire la preoţi s-a spus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte” [Mt 12, 30], ci fiecare din laici să le audă socotind că s-au spus de Domnul cu privire la el însuşi. 1 2 3 Fiind aşadar membre ale lui Hristos \Ef 5, 30], nu vă risipiţi neadunându- vă, având Cap pe Hristos Care, potrivit făgăduinţei Lui, este cu voi şi are comuniune cu voi, nu fiţi nepăsători faţă de voi înşivă, nu-L lipsiţi pe Mântuitorul de membrele Lui, nu divizaţi Trupul Lui, nu risipiţi membrele Lui, nu preferaţi Cuvântului dumnezeiesc nevoile vieţii, ci adunaţi-vă în fiecare zi dimineaţa şi seara în casele Domnului spunând psalmi şi rugându-vă: dimineaţa zicând Psalmul 62, iar seara Psalmul 140.J Mai cu seamă în ziua sâmbetei şi în cea a învierii Domnului întâlniţi-vă mai sârguincios, înălţând laudă lui Dumnezeu Care a făcut toate prin lisus, L-a trimis la noi, a îngăduit să pătimească şi L-a înviat din morţi. 4 Căci ce răspuns va da lui Dumnezeu cine nu vine la adunare în această zi să audă mântuitorul cuvânt despre înviere? Zi în care stând în picioare săvârşim trei rugăciuni în amintirea Celui ce a înviat a treia zi, în care săvârşim citirile Profeţilor, vestirile Evangheliilor, ofranda Jertfei şi darul Hranei sfinte. LX. Exemplu care să ducă Ia zel: afluxul zadarnic al păgânilor şi iudeilor la temple şi sinagogi 1 Dar cum nu va fi duşman al lui Dumnezeu cel ce se sârguieşte zi şi noapte pentru cele vremelnice, dar e nepăsător faţă de cele veşnice [cf. 2 Co 4, 18]? Care-şi acordă băi şi orice hrană vremelnică, dar nu se întoarce spre cele ce rămân pururea? Cum nu va spune şi acum Domnul unuia ca acesta: „Neamurile păgâne sunt îndreptăţite mai mult decât voi”, aşa cum mustrând Ierusalimul zicea: „Sodoma s-a îndreptăţit faţă de tine” [7z 16, 52-53]. 2 Căci în fiecare zi când se scoală din somn neamurile păgâne aleargă la idoli să-i adore şi înainte de orice lucru şi orice faptă se roagă lor, iar de sărbătorile şi praznicele lor nu întârzie, ci îşi petrec tot timpul în ele, nu numai oamenii locului, ci şi cei ce locuiesc departe, şi toţi se adună în teatrele lor ca într-un loc de adunare. 3 în chip asemănător, cei ce se numesc în zadar iudei [Ap 2, 9; 3, 9], încetând după şase zile orice lucru se adună în ziua a şaptea în sinagoga lor, fără a lăsa ori neglija nicicând nici nelucrarea, nici adunarea lor, deşi prin necredinţa lor s-au golit de puterea Cuvântului, încă şi de numele Iuda, cu care se numesc; căci Iuda se tâlcuieşte „mărturisire”, dar aceştia, ei care au făcut în chip nelegiuit pătimirea lui Hristos, nu-L mărturisesc pe Dumnezeu pentru ca părându-le rău să se mântuiască. 6 5 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic 4 Aşadar, dacă cei ce nu se mântuiesc se înghesuie la cele care nu le folosesc, ce vei răspunde Domnului Dumnezeu tu, care ai lăsat Biserica Lui şi nu imiţi nici măcar pe păgâni, ci prin lipsa ta devii fie apostat, fie răufăcător? 5 Cărora Domnul le spune prin Ieremia: „N-aţi păzit îndreptările Mele, dar n-aţi umblat nici după îndreptările păgânilor [7z 5, 7], ba chiar i-aţi întrecut [Iz 16,47]!” Şi iarăşi: „Israel cel necredincios s-a îndreptat în sufletul lui faţă de Iuda lepădatul” [Ir 3, 11]. Şi în continuare: „Neamurile păgâne îşi vor schimba zeii? Şi aceştia nu sunt zei. Străbateţi insulele Kitim şi priviţi; trimiteţi în Kedar şi observaţi bine, dacă s-au făcut aici unele ca acestea”, pentru că acelea nu-şi schimbă legea lor, „dar poporul Meu şi-a schimbat slava sa cu ceea ce nu-i va fi de nici un folos” [Ir 2, 10-11]. Cum va răspunde oare cineva care socoteşte puţin lucru Biserica lui Dumnezeu sau iese din ea? 6 Iar dacă vreunul socoteşte că [Biserica] e puţin lucru pretextând lucrul lui, în realitate pretextând pretexte pentru păcate [Ps 140, 4], unul ca acesta să ştie că pentru credincioşi meseriile sunt un lucru secundar, lucrul lor fiind cinstirea lui Dumnezeu [iheosebeia]. 7 Faceţi-vă aşadar meseriile ca pe un lucru secundar pentru hrana voastră, iar drept lucru principal exersaţi cinstirea lui Dumnezeu, cum spunea şi Domnul: „Lucraţi nu pentru hrana care piere, ci pentru cea care rămâne spre viaţa veşnică” [In 6, 27]. Şi iarăşi: „Acesta este lucrul Iui Dumnezeu, ca să credeţi în Cel pe Care L-a trimis” [In 6, 29]. LXI. Că nu este cuvios a prefera cele proprii celor dumnezeieşti. Şi despre indiferenţă, şi că nu trebuie credinciosul să alerge la sinagogile iudeilor, la casa de rugăciune a ereticilor sau la spectacolele păgânilor 1 Sârguiţi-vă aşadar să nu părăsiţi nicicând Biserica lui Dumnezeu; iar dacă vreunul ar dispreţui-o intrând în întinăciunea păgânilor sau în sinagoga iudeilor ori ereticilor, ce răspuns va da unul ca acesta lui Dumnezeu în ziua judecăţii? Tu care ai lăsat cuvintele Dumnezeului Celui Viu, cuvinte făcătoare de viaţă şi care pot să izbăvească de pedeapsa veşnică şi umbli în casa demonilor, în sinagoga celor ce L-au omorât pe Hristos sau în adunarea celor răi, nu L-ai auzit pe Cel ce a spus: „Am urât adunarea celor răi şi nu voi intra cu cei fără de lege; n-am şezut împreună cu sfatul deşertăciunii şi cu cei necredincioşi nu voi şedea” [Pi 25, 4-5]. Şi iarăşi: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a stat şi pe scaunul molipsitorilor n-a şezut, ci în Legea Domnului e voia lui şi la Legea Lui va medita ziua şi noaptea” [Ps 1, 1-2]. 2 Tu însă, lăsând adunarea credincioşilor, Biserica lui Dumnezeu şi legile Lui, ai privit spre peşterile tâlharilor [//· 7,11; M t 2 1 , 13], socotind sfinte cele pe care Acela le-a numit spurcate şi făcând comune cele pe care Acela le-a despărţit. Şi nu numai aceasta, dar acum alergi la pompele păgânilor şi te grăbeşti spre teatre, dorind să fii socotit IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 5 1 unul din cei ce intră acolo şi iau parte la auziri necuviincioase, ca să nu spunem întinate, neauzindu-1 pe leremia care spune: „Doamne, n-am şezut în sfatul celor ce râd, ci m-am temut de faţa mâinii Tale” [Ir 15, 17], nici pe Iov care spune lucruri asemănătoare: „Am umblat cândva împreună cu cei ce râd?, căci stau într-o cumpănă dreaptă” [Lv 31, 5-6]. 3 De ce vrei să iei parte la cuvintele păgâneşti, care sunt ale unor oameni morţi, arătate prin insuflarea diavolului, făcătoare de moarte, surpătoare ale credinţei; şi care îi duc la politeism pe cei ce se ţin de ele? 4 Voi, aşadar, zăboviţi în legile lui Dumnezeu şi socotiţi-le mai preţioase decât nevoile vieţii şi, dându-le o mai mare cinste, alergaţi la Biserica Iui Dumnezeu, pe care Şi-a câştigat-o cu Sângele lui Hristos [FA 20, 28; I Ptr 1, 19], Cel iubit de El, Cel întâi-născut decât toată făptura [Col 1, 15] .5 Fiindcă aceasta e fiică a Celui Preaînalt, cea care v-a născut în dureri prin cuvântul harului şi l-a format pe Hristos în voi [Ga 4, 19], ai cărei părtaşi făcându-vă sunteţi membre sfinte şi alese „neavând pată sau zbârcitură, ori ceva de acest fel, ci ca unii nepătaţi şi sfinţi” [Ef 5,26] sunteţi desăvârşiţi în credinţă în El după chipul Celui ce v-a făcut. LXII. Că trebuie întors spatele tuturor impietăţilor păgânilor 1 Păziţi-vă aşadar să nu zăboviţi împreună cu cei ce pier, care sunt sinagoga păgânilor, spre amăgire şi pierzanie; căci nu e nimic comun între Dumnezeu şi diavol [2 Co 6, 14-16], pentru că cine se adună cu cei ce gândesc cele ale diavolului se socotesc una cu el şi vor moşteni „vai”-ul. ~ Fugiţi de priveliştile indecente, adică de teatre şi dc mulţimile păgâne, de incantaţii, preziceri, divinaţii, purificări, auguri, observarea păsărilor, necromanţie, invocaţii, fiindcă scris este: „Căci nu sunt auguri în Iacob, nici divinaţie în Israel” [Nm 23, 23]. Şi iarăşi: „Augurii sunt păcat” [/ Rg 15, 23] şi altundeva: „să nu apelezi la auguri [Lv 19, 26], să nu recurgi la preziceri şi divinaţii [Dt 18, 10-11], să nu urmaţi ventrilocilor [Lv 19, 31], să nu faceţi farmece [Zy 22, 17]”. La aceasta îndeamnă şi leremia care spune: „Nu umblaţi în căile păgânilor şi nu vă temeţi de semnele cerului” 10, 2. 3 De aceea credinciosul trebuie să fugă de adunările impioşilor păgâni, iudei şi ale celorlalţi eretici, ca nu cumva zăbovind în ele să ne punem curse sufletelor noastre, ca nu cumva petrecând împreună cu ei la sărbătorile lor care se săvârşesc în cinstea demonilor, să fim părtaşi şi la impietatea/necredinţa lor. 4 Trebuie fugit şi de târgurile lor şi de toate lucrurile de copii săvârşite în ele, căci un credincios nu trebuie să treacă printr-un târg decât pentru a răscumpăra un trup nenorocit [de sclav] şi a câştiga un suflet sau a cumpăra altele din cele potrivite pentru subzistenţă. Abţineţi-vă deci de la orice pompă [procesiune] a idolilor, de orice reprezentare, târg, banchete, lupte şi orice privelişte demonică. 6 5 2 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic LXIII. Că leneşul între credincioşi nu trebuie să mănânce, pentru că cei din jurul lui Petru şi ceilalţi apostoli erau pescari, cei din jurul Iui Pavel şi Achila făceau corturi, iar cei din jurul lui Iuda al lui Iacob lucrau pământul, relatează Hegesip şi Tertulian romanul 1 Iar voi, tinerii Bisericii, sârguiţi-vă să slujiţi cu hărnicie la toate nevoile, zăboviţi cu toată seriozitatea în lucrurile voastre, ca în tot timpul să aveţi de ajuns pentru voi înşivă şi pentru cei săraci, ca să nu împovăraţi Biserica Iui Dumnezeu. Căci şi noi, care zăbovim în cuvântul Evangheliei, nu suntem nepăsători nici faţă de muncile secundare, căci unii dintre voi sunt pescari \Mt. 4, 18], alţii fac corturi [FA 18, 3], iar alţii lucrează pământul, ca să nu fim nicicând inactivi. 2 Fiindcă zice undeva Solomon: „Mergi la furnică, leneşule! Sârguieşte văzându-i deprinderile şi fii mai înţelept decât ea! Că aceea, fără să lucreze pământul, fără să aibă pe cineva s-o îndemne şi fără să fie sub oarecare stăpân, îşi pregăteşte vara hrană şi belşug de strânsură la vremea secerişului. 3 Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi cât de curat îi este lucrul; de ostenelile ei se folosesc, spre sănătate, regii şi oamenii simpli; ea de către toţi e iubită şi lăudată; cu toate că puterile-i sunt slabe, ea stă în frunte prin aceea că a cinstit înţelepciunea. Până când, leneşule, vei sta culcat? Şi când te vei scula din somn? Puţin somn, puţină şedere, puţină dormitare, puţin să stai cu mâinile în sân, şi ca un rău călător îţi va veni sărăcia şi ca un bun alergător, lipsa. Dar dacă nu vei fi leneş, atunci ca un izvor îţi va veni secerişul, iar sărăcia ca un rău alergător va fugi de la tine” [Pr 6, 6-1 la], 5 Şi iarăşi: „Cine-şi lucrează pământul sc va sătura de pâini" [Pr 12, 11]. Şi altundeva spune: „Leneşul îşi strânge mâinile şi-şi mănâncă din trup” [Ecc 4, 5]. Şi iarăşi: „Din pricina nelucrării mâinilor grinda va cădea” [Ecc 10, 18]. 6 Lucraţi aşadar încontinuu, căci nevindecabilă e pata lenei. „Iar dacă cineva nu lucrează, nici să nu mănânce” [2 Tes 3, 10], căci pe leneşi îi urăşte Domnul Dumnezeul nostru, şi nici unul din cei ce se ţin de Dumnezeu nu trebuie să fie leneş. Cartea III: Despre văduve I. [Despre văduve] 1 Nu aşezaţi văduve care au mai puţin de şaizeci de ani [1 Tim 5, 9], ca să aveţi prin vârstă o siguranţă că nu va cădea în bănuiala recăsătoriei.' Iar dacă aşezaţi o femeie mai tânără în cinul văduvelor şi aceasta, nesuportând în tinereţea ei văduvia, se va căsători, va produce o necuviinţă slavei cinului văduvelor şi va da socoteală lui Dumnezeu nu pentru că s-a legat cu o a doua IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 653 căsătorie, ci pentru că n-a păzit făgăduinţa ei, dispreţuind pe Hristos [7 Tim 5, 11].J De aceea nu trebuie să facă făgăduinţa pripit, ci cu asigurare, „căci mai bine să nu faci un vot decât să faci votul şi să nu-1 împlineşti” [Ecc 5,4]. 4 Iar dacă o femeie tânără, care a stat doar puţin timp cu bărbatul ei şi I-a pierdut prin moarte sau dintr-un alt motiv, va rămâne cu sine însăşi având darul văduviei, se va afla fericită, asemănându-se văduvei din Sarepta Sidonului [J Rg 17, 9-14], la care a primit ospitalitate sfântul profet al lui Dumnezeu, Ilie. 5 Una ca aceasta se va asemăna „Anei, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, care nu se îndepărta de templu” rămânând în el ziua şi noaptea în cereri şi rugăciuni, „fiind în vârstă de optzeci de ani şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei”, şi care slăvind venirea Domnului „lăuda pe Domnul şi vorbea despre El tuturor celor ce aşteptau izbăvirea în Israel” [Lc 2, 36-38]. Dacă primeşte o astfel de mărturie, una ca aceasta va trebui să fie cinstită pentru că are faimă la oameni pe pământ, iar la Domnul din ceruri laudă veşnică. II. Că o văduvă prea tânără trebuie refuzată din pricina suspiciunii 1 Văduvele tinere să nu fie însă rânduite în cinul văduvelor, ca nu cumva venind la a doua căsătorie sub pretext că nu-şi pot stăpâni dorinţa, să se ajungă în litigiu. Să fie însă asistate şi îngrijite, ca nu cumva venind la a doua căsătorie sub pretextul lipsurilor, să fie aduse într-un litigiu necuviincios. 2 Mai trebuie să ştiţi şi aceasta: că prima căsătorie făcută potrivit legii e dreaptă, ca una care există după voia lui Dumnezeu, dar a doua căsătorie după o făgăduinţă e contrară legii nu din pricina contactului conjugal, ci din pricina minciunii; căsătoria a treia însă e un semn al neînfrânării, iar ce este peste căsătoria a treia este un desfrâu evident şi o destrăbălare neîndoielnică. 3 Căci la creaţie Dumnezeu a dat o singură femeie unui singur bărbat, căci „cei doi vor fi o singură came” [Fc 2, 24]. Femeilor tinere să li se îngăduie însă după moartea primului bărbat şi un al doilea, ca să „nu cadă în osânda diavolului şi în curse multe şi pofte nebuneşti” [7 Tim 6, 9] şi vătămătoare sufletelor, care să le aducă mai degrabă pedeapsă decât uşurare. III. Cum trebuie să fie adevăratele văduve şi cum trebuie asistate de către episcop ' Adevăratele văduve sunt cele ce au avut un singur bărbat şi care au mărturie de la mulţi pentru fapte bune, cu adevărat văduve, cuminţi, curate, credincioase, crescându-şi frumos copiii, primitoare de străini [7 Tim 5, 10] în chip ireproşabil, şi ele trebuie ajutate ca unele închinate lui Dumnezeu. 2 Adu-ţi aminte însă, episcope, şi de săraci şi întinzându-le o mână [Sir 7,32] 6 5 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l apostolic de ajutor şi purtând grijă de ei, ca un econom al lui Dumnezeu [Tit 1,7], împarte fiecăruia ofrandele la timpul potrivit: văduvelor, orfanilor, celor lipsiţi de apărare şi celor cercetaţi de necazuri. IV. Că trebuie ajutat orice om lipsit 1 Ce-i de făcut însă dacă unii care nu sunt văduvi sau văduve au totuşi nevoie de ajutor din pricina sărăciei, a bolii sau a hrănirii copiilor? Trebuie să veghezi peste toţi şi să porţi de grijă de toţi. 2 Căci cei care dau daniile nu le dau direct văduvelor, ci le aduc pur şi simplu, numindu-le daruri de bunăvoie, pentru ca tu, care îi ştii pe cei necăjiţi, să le împărţi din ele în chip strict ca un econom bun [I Ptr 4, 10]. Căci Dumnezeu îl cunoaşte pe cel ce l-a dat, chiar dacă este împărţit celor lipsiţi în absenţa lui, şi el îşi are răsplata faptei bune, iar tu vei fi numit fericit pentru economisirea lui cu conştiinţă bună. Spune-le însă şi cine e cel care l-a dat, ca să se roage pentru el cu numele lui. 4 Fiindcă trebuie făcut bine tuturor oamenilor fără a judeca cine e acesta sau acela, căci zice Domnul: „Tot celui ce cere de la tine dă-i” [Lc 6,30]. Evident însă celui ce are cu adevărat nevoie, fie el prieten sau duşman, rudă sau străin, necăsătorit sau căsătorit. 5 Căci în toată Scriptura îndeamnă Domnul cu privire la săraci; prin Isaia spune: „Rupe celui flămând pâinea ta şi pc săracii fără acoperiş du-i în casa ta: de vezi pe cineva gol, îmbracă-1 şi nu te ascunde de cei de un neam cu tine” [/s 58, 7]. Prin Daniel spune: „De aceea, împărate, plăcui să-ţi fie sfatul meu: răscumpără-ţi păcatele prin milostenii şi nedreptăţile tale prin îndurări faţă de cei săraci” [Dn 4, 27]. 7 Prin Solomon spune: „Păcatele sunt curăţite prin fapte de milostenie şi de credinţă” [Pr 15, 27a]. ' Prin David spune iarăşi: „Fericit cel ce înţelege pe sărac şi pe sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi Domnul” [.Ps 40, 2]. Şi iarăşi: „A risipit, a dat săracilor; dreptatea lui rămâne în veac” [Ps 111, 9 ].9 Iar Solomon spune: „Cine are milă de sărac îl împrumută pe Dumnezeu; după darul lui îi va da înapoi Dumnezeu” [FV 19, 17], şi iarăşi: „Cine-şi astupă urechile ca să nu-i audă pe cei săraci, va striga şi el şi nu va fi cine să-l audă” [Pr 21, 13]. V. Că trebuie avut grijă de purtarea văduvelor ' Fiecare văduvă să fie blândă, liniştită, îngăduitoare, lipsită de răutate, nemânioasă, fără să vorbească multe, fără să strige, nelimbută, nebârfitoare, nepedantă în alegerea cuvintelor, neduplicitară, neindiscretă; dacă vede sau aude ceva strâmb, să fie ca şi cum nu vede şi nu aude nimic.2 Văduva să nu se gândească la nimic altceva decât să se roage [/ Tim 5, 5] pentru cei ce dau şi pentru toată Biserică. 3 Dacă e întrebată de cineva, să nu răspundă IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 5 5 uşor, afară de cele ce privesc credinţa, dreptatea şi nădejdea în Dumnezeu, trimiţându-i pe cei ce vor la cei din frunte, ca de la ei să audă dogmele dreptei- credinţe. 4 Să răspundă numai când e vorba de răsturnarea rătăcirii politeiste dovedind învăţătura despre unitatea [„monarhia”] lui Dumnezeu; despre celelalte însă să nu răspundă ceva pripit, ca nu cumva spunând ceva în chip lipsit de învăţătură să aducă blasfemie cuvântului. 5 Căci despre cuvânt Domnul a învăţat că se aseamănă unui grăunte de muştar [Mt 13, 31]; acesta este aprins şi dacă cineva se foloseşte de el fără experienţă îl va găsi pişcător. Căci în cele tainice nu trebuie să trădăm, ci să fim siguri, fiindcă Domnul ne îndeamnă spunând: „Nu aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie” [Ml 7, 6] .6 Căci dacă aud cuvântul despre Hristos nu cum se cuvine, ci deficitar, mai cu seamă cel despre întruparea sau pătimirea Lui, necredincioşii îl vor lua în râs zâmbind de el ca de unul mincinos, în loc să dea slavă, iar bătrâna va fi vinovată de pripeală şi blasfemie şi va moşteni „vai”-ul, căci se spune: „Vai celui prin care Numele Meu este blasfemiat între păgâni” [Îs 52, 5]. VI. Că femeile nu trebuie să înveţe pe alţii, fiindcă e un lucru necuviincios, şi despre care femei urmau pe Domnul. Şi că văduvele trebuie să iasă cu măsură 1 „Nu îngăduim, aşadar, femeilor să înveţe pe alţii în adunare/biserică” [/ Tim 2, 12; l Co 14, 34]. ci numai să se roage şi să asculte pe învăţători. " Căci atunci când învăţătorul nostru şi Domnul nostru lisus Hristos ne-a trimis pe noi. Cei Doisprezece, să învăţăm poporul şi neamurile păgâne, n-a trimis nicidecum la vestire/propovăduire femei, deşi nu lipseau. Pentru că împreună cu noi erau şi mama Domnului şi surorile Lui [Mt 13, 56], şi Maria Magdalena, Maria, mama lui lacob [Mt 27, 56. 61; Mc 16, 1], Marta şi Maria, surorile lui Lazăr [In 11, 1-3]. Căci dacă ar fi fost necesar pentru femei să înveţe pe alţii, El însuşi le-ar fi poruncit cel dintâi să catehizeze împreună cu ei poporul. Aşadar, întrucât cap al femeii e bărbatul [1 Co 11, 3], nu este drept ca restul trupului [femeia] să conducă capul [bărbatul]. 3 Să ştie deci văduva că e un altar al lui Dumnezeu şi să şadă în casa ei, neducându-se sub un pretext oarecare în casele credincioşilor pentru a primi [danii], căci nicicând altarul lui Dumnezeu nu umblă de colo-colo, ci e fixat într-un loc. 4 Prin urmare, fecioara şi văduva să nu umble de colo-colo, nici să vagabondeze pe la casele altora, fiindcă vagaboandele, neruşinatele şi cele asemenea lor nu dau linişte picioarelor lor [Pr 7,11] într-un singur loc, pentru că acestea nu sunt văduve, ci straiţe gata mereu să primească, flecăreţe, bârfitoare, intrigante, neruşinate, lipsite de sfială; şi fiind aşa nu sunt vrednice 6 5 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a postolic de Cel ce le-a chemat. 5 Căci duminica nu mai ajung la odihna obştească a adunării ca acelea care au privegheat, ci fie moţăie, fie flecăresc, fie cer, fie-i captivează pe alţii aducându-i la cel rău, nelăsându-i să fie treji în Domnul [1 Ptr 5, 8], ci facându-i să iasă la fel cum au intrat, goi, pentru că nu-i aud pe cei care învaţă sau citesc Cuvântul Domnului; căci despre unii ca aceştia vorbeşte şi profetul Isaia: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi veţi privi, dar nu veţi vedea, căci inima acestui popor s-a îngroşat” [Zs 6, 9-10]. VII. Cum sunt falsele văduve 1 în acelaşi fel, şi urechile inimilor unor asemenea văduve s-au închis, ca nu cumva şezând ele înăuntru, sub acoperişul lor, să grăiască cu Domnul, ci alergând cu mintea pentru a-şi face rost de bani prin flecăreli ca să facă poftele potrivnicului [diavolului], 2 Asemenea văduve nu sunt potrivite pentru altarul lui Hristos. J Fiindcă ele sunt văduve care cred că lucrarea lor e să facă bani, şi întrucât cer cu neruşinare şi primesc nesăturate, pe mulţi i-au făcut deja zăbavnici la a mai da. Căci deşi se cade să se mulţumească modest cu cele de la Biserică, ele aleargă din contră de colo-acolo, zguduind casele celor bogaţi şi îngrămădindu-şi grămezi de bani, dau împrumut cu dobânzi amare şi se îngrijesc doar de mamona, dumnezeul lor e punga şi preferă oricărei virtuţi să mănânce şi să bea spunând: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” [/s 22, 13], socotind că aceste lucruri stau în picioare şi că nu fug printre degete. 4 Căci cea care s-a deprins în adunarea de bani, în loc să adore pe Dumnezeu îl adoră pe mamona [Mt 6, 24], adică e sclava câştigului, dar nu poate să bineplacă Iui Dumnezeu, nici să se supună adorărilor Lui, neputând să vorbească necontenit cu El, întrucât are mintea şi dispoziţia ocupate cu adunarea de arginţi, dacă „acolo este comoara ei, unde e şi inima ei” [Mt 6, 21]. Fiindcă în mintea ei primeşte gânduri unde anume să umble ca să poată lua ceva, sau la cutare prietenă care a uitat-o şi ce discurs trebuie să-i ţină; una care-şi face astfel de calcule nu va mai fi atentă la rugăciune, ci la gândul care-i vine. De aceea, chiar dacă ar voi cândva să se roage pentru cineva, nu va fi auzită, pentru că nu-şi aduce rugăciunea Domnului din toată inima, ci cu minte împărţită. 6 Dar cea care vrea să se ţină de Dumnezeu, şezând înăuntru gândeşte cele ale Domnului [cf. I Co 7, 32], aducându-1 zi şi noapte cu gură neodihnită o rugăciune sinceră. Aşa cum preaînţeleapta ludita, cunoscută cu martori pentru cuminţenia ei, se ruga zi şi noapte pentru Israel, tot aşa şi văduva asemănătoare ei aduce lui Dumnezeu o mijlocire neîncetată pentru Biserică şi Acesta o va auzi, pentru că gândirea ei atârnă numai de aceasta şi nu e purtată IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 5 7 nici spre nesăturare, nici spre pofta de câştig mult, ochiul ei e pur şi urechea curată, mâinile neîntinate şi picioarele liniştite, iar gura ei nu e gata nici spre ghiftuială, nici spre flecăreală vorbind ce se cuvine şi negustând decât cele potrivite doar pentru subzistenţă; şi fiind aşa, serioasă şi netulburată, va bineplăcea lui Dumnezeu şi odată ce a cerut ceva îndată vine şi darul; „căci încă pe când vorbeşti tu, voi spune: Iată-Mă!” [Zs 58, 9]. Aşa fiind deci, să fie neiubitoare de arginţi, neînfumurată, neiubitoare de câştig urât, nu nesăturată şi lacomă, ci înfrânată, blândă, calmă, evlavioasă, discretă, şezând acasă şi rostind psalmi, rugătoare, cititoare, priveghetoare, postitoare, vorbind totdeauna cu Dumnezeu în cântări şi laude duhovniceşti [Ef 5, 19]. s Torcând lână [Pr 31, 13] ca să dea ea mai degrabă altora, decât să ceară de la cineva, aducându-şi aminte de văduva care a primit mărturie de la Domnul în Evanghelie, şi care venind în templu „a aruncat în vistieria lui cei doi bănuţi, care fac un codrant” [Mc 12, 42] şi pe care văzând-o Cunoscătorul inimilor, Hristos Dumnezeul şi învăţătorul nostru, a zis: „Amin vă spun vouă, că această văduvă săracă a aruncat în vistierie mai mult decât toţi ceilalţi; pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea a aruncat tot ce avea pentru viaţa ei” [Mc 12, 43-44]. VIU. Că nici văduva, nici episcopul, nici un alt credincios nu trebuie să primească de la nevrednici ' Aşadar văduvele trebuie să fie serioase, ascultătoare de episcopi, de prezbiteri şi diaconi, încă şi de diaconiţe, evlavioase, sfioase, temătoare, neautoritare, nici voind să facă ceva fără avizul diaconului, ca, de pildă, să vrea să se ducă la cineva să mănânce la el ori să bea sau să ia ceva de la cineva. Iar dacă va face unul din aceste lucruri fără să li se fi poruncit, să fie pedepsită cu post ori îndepărtare [aphorismd] ca una ce este repezită.' Căci ce ştie ea ce fel de femeie este cea de la care primeşte sau din ce fel de slujire vine hrana ei? Poate din răpire sau din altă purtare nu frumoasă. Şi văduva nu ştie că pentru fiecare din aceste lucruri va da socoteală lui Dumnezeu, dacă primeşte ceva nevrednic de Dumnezeu. Pentru că nici preoţii nu vor primi vreodată daruri de bunăvoie de la una care e poate răpitoare/hoaţă sau desfrânată, căci scris este: „Să nu pofteşti cele ale aproapelui tău” [lş 20, 17], şi: „Să nu aduci Domnului Dumnezeu plata unei desfrânate” [Dt 23, 19]. Prin urmare, nu trebuie primit ceva de la unii ca aceştia, nici de la cei îndepărtaţi [aphorismenon] .3 Aşadar, văduvele să fie gata la ascultarea celor poruncite lor de superiori şi să facă după porunca episcopului ca ascultând de Dumnezeu. Căci cine primeşte de la cineva cum este cel spus mai sus sau de la cineva scos afară din adunare şi se roagă pentru el, deşi acela preferă să stăruie în 6 5 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic cele rele şi nu vrea să se căiască, se face părtaş cu el prin rugăciune şi întristează pe Hristos Care Se întoarce de la cei nedrepţi [Mt 25, 41]; îi confirmă prin darul lui nevrednic şi se întinează împreună cu ei nelăsându-i să vină la pocăinţă, ca să plângă şi să se roage lui Dumnezeu. IX. Că femeile nu trebuie să boteze, fiindcă acesta e un lucru impios şi străin de învăţătura lui Hristos 1 Cât despre faptul că femeile botează vă facem cunoscut că cele ce întreprind aceasta se expun unei primejdii nu mici, de aceea nu-1 sfătuim, fiindcă e un lucru nesigur sau, mai bine zis, nelegiuit şi impios. 2 Căci dacă bărbatul este cap femeii [1 Co 11,3] şi el a fost promovat la preoţie, nu este drept să nesocotim creaţia şi lăsând începutul să venim la trup, care e ultimul: pentru că femeia e trupul bărbatului din coasta lui [Fc 2, 21] şi supusă aceluia, din care a fost şi divizată în vederea facerii de copii — „căci el va domni peste tine” [Fc 3, 16] —, pentru că început/obârşie a femeii e bărbatul, fiindcă e şi cap al ei. 3 Iar dacă mai sus n-am îngăduit femeilor să înveţe pe alţii, cum le va îngădui cineva să fie preoţi împotriva firii [hierateusai para physin]? Fiindcă hirotonirea de preotese pentru zeiţele feminine e o ignoranţă a ateismului păgânilor, nu dintr-o rânduială a lui Hristos. 4 Iar dacă botezul ar fi trebuit dat şi de femei, negreşit Domnul ar fi fost botezat dc propria mamă. şi nu de Ioan, iar trimiţându-ne să botezăm [Mt 28, 19], ar fi trimis împreună cu noi pentru aceasta şi femei. El însă n-a poruncit, nici n-a predat nicăieri aşa ceva, bine ştiind atât succesiunea naturii/firii, cât şi cuviinţa lucrului ca unul ce e Creator al firii şi Legiuitor al rânduielii. X. Că laicul nu trebuie să facă un lucru preoţesc: Botez, Jertfă, punere a mâinilor sau binecuvântare 1 Nici laicilor nu le îngăduim să facă vreunul din lucrurile preoţeşti, ca, de jrildă, Jertfa, Botezul, punerea mâinilor sau binecuvântarea mică sau mare. ' „Căci nimeni nu-şi ia de la sine această cinste, ci cel chemat de Dumnezeu” [Evr 5, 4], fiindcă o astfel de demnitate se dă prin punerea mâinilor episcopului. 3 Iar cine şi-a răpit-o pentru sine însuşi, fără să-i fi fost încredinţată, va suferi pedeapsa lui Ozia [2 Par 26]. XJ. Că fără episcopi sau preoţi nici unuia dintre ceilalţi clerici nu-i este îngăduit să lucreze cele ale preoţilor, iar hirotonia îi revine doar episcopului, nimănui altuia ' Nu le îngăduim să boteze nici celorlalţi, ca, de pildă, citeţilor, cântăreţilor, portarilor sau servitorilor, ci numai episcopilor şi prezbiterilor slujiţi de I V.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 5 9 diaconi. 2 Iar cei ce îndrăznesc aceasta vor suferi pedeapsa celor care au urmat lui Core [Nm 16]. 3 Nici prezbiterilor nu le îngăduim să hirotonească diaconi, diaconiţe, citeţi, servitori, cântăreţi sau portari, ci doar episcopilor, căci aceasta e ordinea şi armonia bisericească. XII. împotriva invidiei ' Cât despre invidie, gelozie, bârfă, ceartă sau iubire de sfadă vi s-a spus mai sus că acestea sunt străine creştinului şi mai ales pentru văduve. 2 Dar pentru că diavolul care lucrează în multe feluri şi în multe chipuri, vine şi la cele care nu sunt văduve [adevărate], ca odinioară la Cain, fiindcă unele spun că sunt văduve, dar nu fac poruncile vrednice de văduvie, cum nici Cain nu şi-a făcut datoriile de frate, căci nu ştiu că nu numele de văduvă le duce în împărăţie, ci credinţa adevărată şi fapte cuvioase; iar dacă una şi-a agonisit numele de văduvă, dar săvârşeşte lucrurile celui potrivnic, nu i se va socoti văduvia, ci, fiind scoasă afară din împărăţie, va fi predată unei pedepse veşnice. 3 Căci auzim că unele văduve sunt geloase, invidioase, defăimătoare, calomniatoare pentru uşurările celorlalte, dar unele ca acestea nu sunt ale lui Hristos, nici doritoare ale învăţăturii Lui. ’'Căci atunci când una din ele a primit o haină sau arginţi, hrană, băutură ori încălţăminte, tovarăşele ei de văduvie văzând uşurarea surorii lor trebuie să spună: XIII. Cum trebuie să se roage văduvele pentru cei care le dau cele de trebuinţă ' „Binecuvântat eşti Dumnezeule, Care ai uşurat-o pe tovarăşa mea de văduvie! Binecuvântează, Doamne, şi slăveşte pe cel ce i-a slujit şi fă ca fapta lui să urce în adevăr la Tine şi adu-Ţi aminte de el spre bine în ziua cercetării Tale. Iar episcopului meu, care Ţi-a slujit bine şi l-a învăţat să facă o milostenie oportună tovarăşei mele de văduvie care e lipsită, adaugă-i slavă şi dă-i cununa laudei în ziua descoperirii cercetării Tale.” 2 în chip asemănător şi văduva care a primit mila să se roage pentru cel ce i-a făcut această slujire. XIV. Că potrivit poruncii Domnului cea care se bucură de o binefacere nu trebuie să facă public şi să trâmbiţeze numele binefăcătorului 1 Cea căreia i s-a făcut bine trebuie să-şi ascundă numele ei ca o înţeleaptă, netrâmbiţând înaintea ei [Mt 6, 2], ca milostenia să se facă în ascuns pentru Dumnezeu, cum spune Domnul: „Iar tu când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie în ascuns” [Mt 6, 3-4]. Şi văduva să se roage pentru cel ce i-a dat, oricine ar fi, întrucât e un sfânt altar al lui 6 6 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic Dumnezeu, iar Tatăl Care vede în ascuns va răsplăti în public pe cel ce face binele [Mi 6, 4]. ' Văduvele care nu vor să trăiască potrivit poruncii lui Dumnezeu se îngrijesc în schimb să afle totul: cine e cea slujită astfel şi cine sunt cele care au ajutat-o, şi aflând acest lucru una ca aceasta se duce la cea care a fost slujită spunându-i: „Nu ştii că eu eram mult mai aproape de tine decât aceea şi, mai cu seamă, eram mult mai necăjită decât ea? De ce ai preferat-o mie pe aceea?” 3 Spune acestea spune fiind fără minte, neînţelegând că aceasta a fost nu voinţa unui om, ci porunca lui Dumnezeu. Căci dacă dă mărturie că era mai aproape şi mai în lipsuri decât aceea, trebuie să se gândească Ia Cel care a rânduit aceasta şi aşa, tăcând şi nefacând reproşuri celei slujite, să intre în casa ei şi aruncându-se cu faţa la pământ să se roage ca Dumnezeu să-i ierte greşeala. 4 Căci Dumnezeu a poruncit celei ce face bine să nu-şi cânte binefacerea, dar ea i-a făcut reproşuri că nu i-a vestit numele ei, ca aflând şi ea să alerge să primească; şi nu numai că i-a făcut reproşuri, dar a şi blestemat- o, uitând de Cel ce a zis: „Cine te binecuvântează să fie binecuvântat, şi cine te blestemă să fie blestemat” [Nm 24, 9]. 5 Iar Domnul zice: „Când intraţi într-o casă, spuneţi: Pace casei acesteia!, şi dacă c acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el [Lc 10, 5-6]; iar dacă nu e vrednic, pacea voastră se va întoarce la voi [Mi 10, 12-13].” XV. Că e lucru necuviincios a ocărîpe aproapele, iar a-l blestema e un lucru străin de creştini ' Deci dacă pacea se întoarce înapoi la cei care au trimis-o peste cei care sunt nevrednici de ea, cu mult mai mult se va întoarce blestemul asupra capului ce l-a trimis în chip nedrept peste cel ce nu este vrednic să-l primească. Căci oricine ocărăşte în zadar se blestemă pe sine însuşi, după cum spune Solomon: „Cum zboară păsările şi vrăbiile, tot aşa un blestem zadarnic nu va ajunge la nimeni” [Pr 6, 2]. Şi iarăşi: „Iar cei ce rostesc ocări sunt cei mai nebuni” [Pr 10, 18]. ^Căci aşa cum, dacă înţeapă pe cineva, albina, care e slabă în puterea ei, îşi pierde acul şi ajunge stearpă, la fel şi voi, lucrul nedrept pe care-1 faceţi altora îl faceţi împotriva voastră înşivă. „Căci groapă a săpat şi a adâncit-o şi a căzut în groapa pe care a făcut-o” [ ft 7, 16]. Şi iarăşi: „Cine sapă o groapă aproapelui său va cădea în ea” [Pr 26, 27]. Prin urmare, cine vrea să fugă de blestem să nu blesteme pe alţii. 4 De aceea, povăţuiţi-i pe cei neascultători, mustraţi-i pe cei neruşinaţi, mângâiaţi-i pe cei descurajaţi, întăriţi-i pe cei slabi, lăudaţi-i pe cei ce umblă în cuvioşie. Să binecuvânteze aşadar şi ele mai degrabă, şi să nu blesteme, să facă pace, iar nu să provoace război. 5 Aşadar, nici episcopul, nici preotul, nici diaconul, nici altcineva din IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 661 registrul preoţesc să nu-şi întineze limba, ca să nu moştenească blestem în loc de binecuvântare. Episcopul să se sârguiască şi să se îngrijească ca nici un laic să nu rostească blestem, fiindcă trebuie să aibă grijă de toţi: de clerici, de fecioare, de văduve, de laici. XVI. Despre dumnezeiasca iniţiere a Sfântului Botez [Despre diaconiţă] 1 De aceea, episcope, promovează-ţi diaconi bineplăcuţi lui Dumnezeu şi lucrători ai dreptăţii pe colaboratorii vieţii tale, pe care să-i pui la încercare din tot poporul şi ştii că sunt vrednici şi zeloşi la nevoile slujirii. Promovează- ţi şi o diaconiţă credincioasă şi sfântă pentru slujirile femeilor. Căci se poate ca în unele case să nu poţi trimite la femei un diacon bărbat din pricina necredincioşilor; vei trimite deci o femeie diacon din pricina gândurilor celor răi. 2 Căci pentru multe slujiri avem nevoie de un diacon femeie, întâi de toate la luminarea/botezul femeilor, când diaconul le va unge doar fruntea cu untdelemn sfânt, după care să le ungă diaconiţa, căci nu e necesar ca femeile să fie observate de bărbaţi. J Iar la punerea mâinilor episcopul nu le va unge decât capul în felul în care erau unşi odinioară împăraţii şi preoţii; nu că botezaţii ar fi hirotoniţi acum preoţi, ci pentru că au ajuns creştini de la Hristos [unşi de la Unsul], preoţie împărătească şi neam sfânt [7 Ptr 2, 9], Biserică a lui Dumnezeu, stâlp şi postament [/ Tim 3, 15] al Cămării de nuntă [eshatologice], ei care odinioară nu erau popor, dar acum sunt iubiţi şi aleşi [7 Ptr 2, 10]. 4 Tu, aşadar, episcope, să ungi după acest model capul celor ce vin să se boteze, fie bărbaţi, fie femei, cu untdelemnul sfânt drept chip [typos] al botezului Duhului; după care tu, episcopul, sau prezbiterul de sub tine spunând şi numind peste ei sfânta invocare/epicleză a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, să-i botezi [Mt 28, 19] în apă; iar pe bărbat să-l primească diaconul şi pe femeie diaconiţa, ca împărtăşirea Peceţii de nerupt să se facă în chip decent, după care episcopul să-i ungă pe cei botezaţi cu Mir. XVII. Ce cauză are Botezul în Hristos şi de ce se spune şi se face fiecare lucru din el 1 Botezul este dat aşadar pentru moartea Fiului [cf. Rm 6, 3]: apa e în locul mormântului, untdelemnul în locul Duhului Sfânt, pecetea în locul crucii, iar mirul e confirmarea mărturisirii. 2 Pomenirea Tatălui e ca a unei Cauze şi Trimiteri, iar asocierea Duhului e ca aceea a unui Martor. 3 Cufundarea e moartea împreună, iar ieşirea din apă e învierea împreună [cu Hristos]. 4 Tatăl e Dumnezeu Cel peste toate, Hristos e Dumnezeu Unul-Născut, Fiul 6 6 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic iubit, Domnul slavei [7 Co 2, 8], iar Duhul Sfânt e Mângâietorul trimis de Hristos, învăţat de El, şi Care-L vesteşte pe El. XVIII. Cum anume trebuie să fie cel iniţiat [botezat] 1 Cel botezat să fie străin de orice impietate, nelucrător faţă de păcat, prieten al lui Dumnezeu, vrăjmaş al diavolului, moştenitor al Tatălui, comoştenitor al Fiului Său, renunţător la Satana, la demoni şi amăgirile lor, curat, pur, cuvios, iubitor de Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu, rugându-se ca un fiu tatălui şi spunând aceste cuvinte primite de la adunarea comună a credincioşilor: 2 „Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vină împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne lasă nouă datoriile noastre precum lăsăm şi noi iertăm datornicilor noştri; şi nu ne duce în încercare/persecuţie, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin” \Mt 6, 9-15]. XIX. Cum anume trebuie să fie diaconii 1 Diaconii să fie şi ei nepătaţi în toate, ca episcopul, doar mai ageri, proporţionali cu mulţimea bisericii, ca să poată sluji celor neputincioşi ca nişte lucrători fără de ruşine. Diaconiţa să se sârguiască îngrijindu-se de femei. Şi amândoi să se ocupe de cele legate de vestire, plecare, slujire şi asistenţă, cum spunea şi Isaia despre Domnul: „Dreptul îndreptăţeşte slujind bine multora” [/5 53, 11]. 2 Aşadar fiecare să-şi cunoască locul şi să-l desăvârşească cu sârguinţă într-un gând, într-un suflet, cunoscând plata slujirii. 3 Să n-aibă ruşine să slujească celor lipsiţi, aşa cum Domnul nostru lisus Hristos „n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească şi să-şi dea sufletul preţ de răscumpărare pentru mulţi” [Mt 20, 28]; aşa trebuie să facă şi ei. Şi chiar de-ar trebui să-şi pună sufletul pentru fratele lor, să nu şovăie; căci nici Mântuitorul şi Domnul nostru lisus Hristos n-a şovăit să şi-l pună, cum spunea El însuşi, pentru prietenii Lui [In 15, 13]. 4 Deci dacă Domnul cerului şi al pământului a răbdat toate pentru noi, cum ne-am putea îndoi noi să slujim celor lipsiţi, când trebuie să fim imitatori ai Celui Care pentru noi a răbdat slujire, lipsuri, bătăi şi cruce? Aşadar şi voi trebuie să slujiţi fraţilor ca imitatori ai lui Hristos, căci spune: „Cine vrea între voi să fie mare să fie slujitor al vostru, şi cine vrea între voi să fie întâiul să fie sclav al vostru” [Mt 20, 26-27]. 5 El însuşi a împlinit cu fapta, nu cu vorba faptul de a „sluji bine multora” [Is 53, 11], căci „luând un ştergar s-a încins cu el, apoi a vărsat apă într-un lighean” şi, stând noi întinşi la masă, a venit şi ne-a „spălat picioarele” tuturor „şi le-a uscat cu ştergarul” [In 13,4-5]. IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 6 6 3 Iar făcând aceasta ne-a arătat ce înseamnă afecţiunea iubirii de fraţi, ca şi noi să facem aceasta unii altora [In 13, 15]. Deci dacă Domnul şi învăţătorul nostru S-a smerit aşa pe Sine însuşi, cum de vă ruşinaţi voi să faceţi aceasta celor neputincioşi şi slabi dintre fraţi, când sunteţi lucrători ai adevărului şi apărători ai pietăţii? 6 Slujiţi deci cu iubire, nu murmurând, nici şovăind, căci nu o faceţi pentru om, ci pentru Dumnezeu şi veţi primi răsplata slujirii de la El în ziua cercetării voastre [1 Ptr 2, 12]. 7 Voi, diaconii, trebuie deci să-i cercetaţi/vizitaţi pe toţi cei ce au nevoie de cercetare/vizitare şi să daţi de veste episcopului vostru despre cei necăjiţi; căci trebuie să fiţi sufletul şi simţurile lui, ageri şi ascultătorii lui ca episcopului, părintelui şi învăţătorului vostru. XX. Că episcopul trebuie să fie hirotonit de trei sau doi episcopi, nu de unu! singur, căci atunci e un lucru invalid 1 Poruncim însă ca episcopul să fie hirotonit de către trei episcopi sau cel puţin de către doi. Nu este îngăduit să fie aşezat de unul singur, căci mărturia a doi sau trei este mai sigură şi certă [In 8, 17; Mt 18, 16]; prezbiterul şi diaconul şi restul clerului să fie hirotoniţi însă de un singur episcop. ' Nici prezbiterul, nici diaconul să nu hirotonească din laici clerici, ci prezbiterul doar să înveţe, să aducă ofranda [euharistică], să boteze, să binecuvânteze poporul, iar diaconul să slujească episcopului şi prezbiterilor, adică să slujească, nu să lucreze celelalte lucruri. Cartea IV: Despre orfani I. [Despre orfani] 1 Când un creştin, copil sau fecioară, devine orfan, bine e să-l ia şi să-l aibă în loc de copil unul din fraţi care n-are copii, iar pe fecioară să o ia cel ce are un fiu care poate să se unească cu ea în căsătorie fiind de aceeaşi vârstă; căci făcând aceasta săvârşesc un lucru mare devenind părinţi ai unor orfani şi vor primi de la Domnul Dumnezeu răsplata acestei slujiri. 2 Dacă nu sunt însă unii ca aceştia, iar bogatul care umblă după principiul de a plăcea oamenilor se ruşinează de membrii cinului orfanilor, atunci de orfan va purta de grijă „Tatăl orfanilor şi Judecătorul văduvelor” [Ps 67, 6], iar unul ca acesta va cădea pradă celui care-i va cheltui economiile şi se va face cu el ceea ce s-a spus: „Cele pe care nu le-au mâncat sfinţii le vor mânca asirienii” [agraphon]. Cum spune şi Isaia: „Ţinutul vostru îl vor devora înaintea voastră străinii, îl vor pustiii şi surpa” [Is 1, 7]. 6 6 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. Canonul aposiolic II. Cum trebuie să poarte de grijă de orfani episcopul ' Aşadar purtaţi de grijă de creşterea lor, voi, episcopii, ca să nu le lipsească nimic: orfanilor dându-le cele ale părinţilor, văduvelor cele ale bărbaţilor, tinerilor căsătoria, meseriaşului de lucru, celui slab mila, străinilor acoperiş, flămânzilor pâine, însetaţilor de băut, celor goi haină, celor bolnavi vindecare, celor din închisori ajutor [cf. Mt 25, 35-36]. 2 Pe lângă aceştia mai mare grijă să aveţi de cei orfani, ca să nu le lipsească nimic: de fecioară până vine la vârsta căsătoriei şi o veţi da unui frate; de copil dându-i posibilitatea de a învăţa o meserie şi a se hrăni din ea, ca atunci când va putea practica iscusit meseria, să-şi poată cumpăra şi uneltele meseriei lui, pentru a nu fi o povară pentru iubirea nefaţamică faţă de el a fraţilor, ci să se ajute singur. III. Cine trebuie asistaţi potrivit poruncii Domnului ' Căci cu adevărat fericit este cel care putând să se ajute singur nu va strâmtară locul unui orfan, al unui străin şi al unei văduve, pentru că şi Domnul a spus că acela care dă e mai fericit decât cel ce primeşte [FA 20, 35]. 2 Pentru că s-a mai spus de către El: „Vai celor ce au şi primesc cu făţărnicie sau care pot să se ajute pe ei înşişi şi vor să primească de la alţii; căci fiecare va da socoteală Domnului în ziua judecăţii” [agraphon], 3 Căci cine primeşte din pricina că are vârstă de orfan, din pricina slăbiciunii bătrâneţii, a căderii într-o boală gravă sau a mulţilor copii pe carc-i are de hrănit, unul ca acesta nu numai nu va primi reproşuri, ci va fi lăudat; căci fiind socotit un altar pentru Dumnezeu, va fi cinstit de Dumnezeu dacă se roagă neîncetat pentru cei ce i-au dat, dacă nu primeşte pe degeaba, ci dă pe cât îi stă în putere răsplata pentru darul primit prin rugăciune; unul ca acesta deci va fi fericit de Dumnezeu în viaţa veşnică. IV. Despre iubirea de arginţi 1 Dar cine are şi primeşte cu făţărnicie sau din lene, în loc să lucreze şi să-i ajute şi pe alţii, acela va primi pedeapsă de la Dumnezeu, pentru că a răpit pâinea săracilor [Iov 22, 7]. 2 Căci cine are arginţi, dar nu-i împarte cu alţii, fără să se folosească de ei nici el însuşi, a moştenit locul şarpelui despre care se spune că doarme peste comori, şi se adevereşte pentru el Scriptura care spune: „A adunat o bogăţie, din care nu v-a gusta” [Iov 29, 18]. Şi nu-i va fi de nici un folos celui ce piere lovit de pedeapsă: „Căci nu-i vor fi de folos averile în ziua mâniei” [Pr 11,4].3 Căci unul ca acesta n-a crezut în Dumnezeu, ci în aurul lui [Mt 6, 24], socotindu-1 pe acesta dumnezeu şi încrezându- se în el; unul ca acesta e un făţarnic al adevărului, care se uită la faţa omului, necredincios, laş, nebărbat, uşuratic, duşman al lui însuşi şi prieten IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 6 6 5 al nimănui. 4 Averea lui va pieri şi un bărbat străin o va mânca [Ecc 6, 2] fie luându-i-o în timpul vieţii, fie bucurându-se de ea după moarte, căci „bogăţia strânsă cu nedreptate va fi vomitată” [Iov 20, 15]. V. Cu ce teamă trebuie să se împărtăşească văduvele şi orfanii de darurile aduse pentru Domnul ' îndemnăm deci văduvele şi orfanii să se împărtăşească cu toată teama şi cu toată evlavia de cele care le sunt date şi să mulţumească lui Dumnezeu Care dă săracilor de mâncare [/fr 145, 7] şi să-şi întindă ochii spre El. 2 „Căci cine dintre voi va mânca sau va bea fără El?” [Ecc 2, 25]. Fiindcă El îşi deschide mâna Sa şi umple de bunăvoire tot ce-i viu [Ps 144, 16]: dă grâu tinerilor şi vin fecioarelor [Za 9, 17], untdelemn spre veselia celor vii, iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor [Pj 103, 15. 14], came fiarelor, seminţe păsărilor şi tuturor hrana potrivită. 3 De aceea zice şi Domnul: „Uitali-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu strâng în hambare, şi Tatăl vostru le hrăneşte. Oare voi nu sunteţi mai mult decât ele? Nu vă faceţi deci griji zicând: Ce vom mânca sau ce vom bea? Căci ştie Tatăl vostru că aveţi nevoie de toate acestea” [Mt 6, 28. 31. 32]. 4 Deci ca unii care vă bucuraţi de o asemenea purtare de grijă de la El şi vă împărtăşiţi de bunătăţile care vin de la El, trebuie să înălţaţi laudă Celui ce ia asupra Sa pc orfan şi pe văduvă [Ps 145, 9], Dumnezeului Atoateţiitorul, prin iubitul Său Fiu Iisus Hristos, Domnul vostru, prin Care se cuvine slavă lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr în veci. Amin. VI. Ale cui aduceri de roade sunt primite şi ale cui nu ' Episcopul trebuie să ştie însă ale cui aduceri de roade trebuie să le primească şi ale cui nu trebuie. 2 Fiindcă trebuie să se păzească de darurile cârciumarilor: „Căci nu se va îndreptăţi cârciumarul din păcat” [Sir 26, 29]. Despre ei spunea undeva şi Isaia mustrându-I pe Israel: „Cârciumarii tăi amestecă vinul cu apă” [A 1, 22]. 3 Mai trebuie să-i evite şi pe desfrânaţi: „Căci nu vei aduce Domnului plata unei desfrânate” [Dt 23, 19]. La fel şi pe răpitori, pe cei ce poftesc cele ale altora şi pe adulteri, căci jertfele acestora sunt o urâciune pentru Dumnezeu. 4 Să fie evitaţi de tine, episcope, şi cei ce necăjesc văduva şi oprimă pe orfan, care umplu închisorile de nevinovaţi şi se poartă rău cu slujitorii lor, tratându-i cu lovituri, înfometare şi sclavie rea, sau cei ce ruinează oraşe întregi; ofrandele lor sunt întinate. 5 Refuză-i şi pe cei ce fac fraude, pe avocaţii care pledează pentru nedreptăţi, pe făcătorii de idoli, pe hoţi, pe vameşii nedrepţi şi cei care falsifică greutăţile la cântar şi folosesc măsuri false, pe 6 6 6 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic soldatul defăimător care nu se mulţumeşte cu solda lui, ci-i asupreşte pe săraci [cf. Lc 3, 14], pe ucigaş şi pe călău, pe judecătorul fără de lege, pe cel ce răstoarnă afacerile, pe cel ce unelteşte împotriva oamenilor, pe lucrătorul celor întinate, pe beţiv, pe blasfemator, pe cel destrăbălat, pe cămătar, pe orice alt om rău şi care luptă împotriva voii lui Dumnezeu, pentru că spune Scriptura că toţi ca aceştia sunt scârboşi la Dumnezeu [Pr 17, 15].6 Căci cei care primesc daruri de la unii ca aceştia şi hrănesc cu ele văduve şi săraci se vor face vinovaţi înaintea tribunalului lui Dumnezeu, ca profetul Adonia din cărţile Regilor care, neascultând de Dumnezeu şi mâncând pâine şi bând apă în locul în care Dumnezeu l-a oprit din pricina impietăţii lui Ieroboam, a fost omorât de un leu [3 Rg 13]. 7 Fiindcă pâinea din osteneală servită văduvelor e mult mai dreaptă, chiar dacă puţină şi proastă, cât cea din calomnie şi nedreptate, chiar dacă e multă şi de calitate, căci spune Scriptura: „Mai bun c puţin pentru cel drept decât multa bogăţie a păcătoşilor” [Ps 36, 16] .H Iar dacă o văduvă care mănâncă şi se satură de la cei impioşi se roagă pentru ei nu va fi auzită, pentru că Dumnezeu Cunoscătorul inimilor a spus cu judecată despre cci impioşi zicând: „Chiar dacă Moise şi Samuel ar sta înaintea feţei Melc mijlocind pentru ei nu-i voi auzi [/r 15, 1; 11, 11]; iar tu nu Mă ruga pentru poporul acesta şi nu-Mi cere să Mă milostivesc de ei, şi nu veni la Mine mijlocind pentru ei, că nu te voi auzi” [Ir 7, 16]. 9 Fiindcă într-adevăr cei ce sunt în păcate şi nu se căiesc nu numai că nu vor fi auziţi când se roagă, dar îl vor şi înfuria pe Dumnezeu aducându-1 aminte răutăţile lor. VII. Că darurile celor nevrednici, până ce aceştia vor fi aşa, nu numai că nu-L fac milostiv pe Dumnezeu, ci dimpotrivă, II pun în mişcare spre iritare 1 Ocoliţi aşadar astfel de slujiri ca un preţ pentru un câine şi o plată a unei desfrânate [Dt 23, 19], căci amândouă sunt oprite de Lege. 2 Fiindcă nici Elisei n-a primit cele aduse de Azael [4 Rg 8], nici Ahia cele aduse de Ieroboam [3 Rg 14]; iar dacă profeţii lui Dumnezeu n-au primit daruri de la cei impioşi/necredincioşi, drept este să nu le primiţi nici voi, episcopilor. Căci şi Simon Magul ne-a adus bani, lui Petru şi Ioan, încercând să cumpere harul nepreţuit cu bani, pe care însă noi neprimindu-i l-am legat cu blesteme veşnice, pentru că a crezut că îşi agoniseşte darul lui Dumnezeu nu prin bunăvoinţă faţă de Dumnezeu, ci în schimbul banilor [FA 8, 18-20].3 Fugiţi deci de ofrandele aduse la altarul lui Dumnezeu cu conştiinţă rea, căci se spune: „Abţine-te de la ce e nedrept şi nu te vei mai teme şi tremurul nu se va mai apropia de tine” [/s 54, 14]. IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 6 6 7 VIII. Că e mai bine să dăm văduvelor din osteneala proprie, chiar dacă cele date sunt umile şi puţine, decât multele daruri ale impioşilor, chiar dacă sunt multe şi mari, fiindcă e mai bine să murim de foame decât să primim darurile impioşilor 1 Iar dacă veţi spune: „Tocmai ei sunt cei ce dau milostenii şi dacă nu primim de la ei, de unde vor mai fi slujite văduvele noastre şi vor mai fi hrăniţi săracii poporului?”, atunci veţi auzi de la noi: „De aceea aţi primit darurile leviţilor, aducerea roadelor poporului, ca să vă fie de ajuns şi vouă înşivă şi celor lipsiţi, iar nu ca atunci când sunteţi cuprinşi de lipsuri să primiţi de la cei răi.” ' Iar dacă astfel Bisericile sunt totuşi lipsite de resurse, e mai de folos ca unul să piară decât să primim ceva de la duşmanii lui Dumnezeu spre ocara şi batjocura prietenilor Lui, căci despre unii ca aceştia spune profetul: „Untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu” [ f i 140, 5] .3 Trebuie aşadar să-i verificaţi pe unii ca aceştia, şi de la cei care umblă cuvios să primiţi şi să daţi celor necăjiţi, dar de la cei daţi afară din adunări să nu primiţi înainte de a se face vrednici să fie membri ai Bisericii. 4 Iar dacă lipsesc donaţii, vesteşte fraţilor şi făcând colectă de la ei slujeşte orfanilor şi văduvelor cu dreptate. IX. Că poporul trebuie îndemnat de preot să facă bine săracilor, cum face şi înţeleptul Solomon 1 Spune poporului de sub tine cele ce le spune înţeleptul Solomon: „Cinsteşte- L pe Domnul din ostenelile tale drepte şi dă-I pârgă din roadele dreptăţii tale, ca să se umple hambarele tale de mulţimea grâului, iar teascurile tale să ţâşnească de vin” [Pr 3, 9-10]. 2 Aşadar din osteneala dreaptă a credincioşilor hrăniţi-i şi îmbrăcaţi-i pe cei lipsiţi şi, cum spuneam mai înainte, banii adunaţi de la ei rânduiţi-i să servească la cumpărăturile sfinţilor, eliberându-i pe sclavi, pe captivi, pe cei în lanţuri, pe cei calomniaţi, pe cei condamnaţi de tirani pentru numele lui Hristos la lupte de circ şi la moarte; căci spune Scriptura: „Izbăveşte-i pe cei duşi la moarte şi răscumpără-i pe cei ce urmează să fie omorâţi; nu te cruţa!” [Pr 24, 11]. X. Dacă cineva dintre cei necredincioşi aruncă cu forţa bani preoţilor, să fie cheltuiţi pe lemne şi cărbuni, nu pe hrană 1 Iar dacă vreodată va fi o ananghie şi veţi primi fără voie arginţi de la un necuvios, cheltuiţi-i pe lemne şi pe cărbuni, ca nu cumva luând ceva din ei o văduvă sau un orfan să fie siliţi să cumpere hrană sau băutură peste ce se cuvine, căci drept este ca aceste daruri ale necredincioşilor să fie mistuite de foc, nu hrană pentru binecredincioşi. 2 Acestea le spune şi Legea care nu66 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. Canonul apostolic meşte de nemâncat o jertfa păstrată prea mult şi porunceşte să fie mistuită în foc [Lv 19, 6]. Fiindcă aceste ofrande nu sunt rele prin firea lor, ci prin socotinţa celor ce le aduc. 4 Iar acestea vi le poruncim ca să nu întoarceţi spatele celor ce se apropie de voi, bineştiind că de multe ori întâlnirea cu binecredincioşii e folositoare celor necredincioşi şi e vătămătoare doar participarea la cultul lor. 5 Acestea fie spuse deci vouă, fraţilor, spre siguranţa voastră. XI. Despre părinţi şi copii 1 Părinţilor, educaţi-i pe copiii voştri în Domnul, crescându-i în educaţia şi disciplina Domnului [Ef 6,4]; învăţaţi-i meserii adecvate şi potrivite cu Cuvântul, ca nu cumva ajungând dispreţuitori din pricina bunăstării şi rămânând nepedepsiţi de părinţi şi dobândind independenţă înainte de vreme să se ridice împotriva binelui. 2 De aceea nu vă temeţi să-i mustraţi cuminţindu- i cu asprime, căci pedepsindu-i nu-i omorâţi, ci mai degrabă îi veţi salva, cum spune şi Solomon în înţelepciunea sa: „Pedepseşte-ţi copilul şi vei avea odihnă de la el, fiindcă aşa îţi va fi o nădejde bună; căci dacă-1 baţi cu nuiaua, vei scăpa de moarte sufletul lui” [Pr 23, 13-14; 29, 17; 19,8]. 3 Şi iarăşi acelaşi zice aşa: „Cine-şi cruţă nuiaua, îşi urăşte fiul” [Pr 13, 24]. Şi iarăşi: „Rupe-i coastele cât e mic, ca nu cumva învârtoşându-se să nu te asculte” [S/r 20, 12]. Aşadar cine-şi cruţă fiul de la îndemn şi cuminţenie îşi urăşte copilul. 4 învăţaţi-vă deci copiii cuvântul Domnului, ţineţi-i în scurt chiar şi cu biciul şi faceţi-i supuşi, învăţându-i din pruncie scrierile sfinte [2 Tim 3, 15], ale noastre [ale apostolilor] şi cele dumnezeieşti, predându-le toată dumnezeiasca Scriptură, nedându-le relaxare ca să ajungă să vă stăpânească împotriva voii voastre [Sir 30, 11-12], nelăsându-i să se adune la băut cu cei de-o vârstă cu ei; căci aşa se vor abate spre neorânduială şi vor cădea în desfrâu. 5 Şi dacă vor păţi aceasta din pricina nepăsării părinţilor, cei ce i-au născut vor fi vinovaţi de sufletele lor; căci dacă din pricina indolenţei părinţilor vor fi împreună cu oameni neînfrânaţi copiii care păcătuiesc, nu vor fi pedepsiţi doar ei, ci din pricina lor vor fi pedepsiţi şi părinţii lor. 6 De aceea sârguiţi-vă ca la vârsta căsătoriei să-i uniţi şi legaţi prin legăturile căsătoriei, ca nu cumva din pricina aprinderii vârstei lor să cadă în deprinderi desfrânate, iar vouă vi se va cere socoteală de Domnul Dumnezeu în ziua judecăţii. XII. Despre slujitori şi stăpâni 1 Iar despre slujitori, ce altceva mai multe am putea spune decât că şi sclavul trebuie să arate bunăvoinţă faţă de stăpânul său [Ef 6, 6; 1 Ptr 2,18] cu frica lui Dumnezeu, chiar dacă e necredincios sau rău, dar nu şi înţelegere IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 669 în ce priveşte religia. 2 Iar stăpânul să-şi iubească slujitorul [cf. Col 4, 1], şi deşi e superior lui, să se socotească egalul lui ca om. 3 Cel ce are un stăpân credincios [7 Tim 6, 2], dacă-i rămâne stăpân, să-l iubească şi ca stăpân, şi ca unul care are aceeaşi credinţă şi ca un părinte, nu slujindu-1 doar de ochii lui [Ef 6, 6; Col 3, 22], ci cu iubire faţă de stăpân, pentru că Dumnezeu îi va da răsplata slujirii lui. 4 La fel şi stăpânul care are un slujitor credincios, dacă-i rămâne acesta slujitor, să-l iubească din pricina comuniunii de credinţă ca pe un fiu sau ca pe un frate [Col 4, 1]. XIII. In ce lucruri trebuie să ne supunem stăpănitorilor lumeşti 1 Supuneţi-vă oricărei împărăţii şi stăpânii [7 Ptr 2, 13] în cele care plac lui Dumnezeu ca unora ce sunt slujitori ai lui Dumnezeu [Rm 13, 4] şi pedepsitori ai celor impioşi. Daţi-le toată suma datorată, toată contribuţia, toată taxa, toată cinstea, darea şi censul. 2 Căci aceasta e o poruncă a lui Dumnezeu: nimănui să nu-i fiţi datori nimic, decât chezăşia iubirii [Rm 13, 8], pe care Dumnezeu a poruncit-o prin Hristos [7 In 4]. XIV. Despre fecioare ' Despre feciorie n-am primit poruncă [7 Co 7, 25], dar celor ce vor în chip liber aceasta le-o îngăduim ca pe un vot, îndemnându-le doar să nu făgăduiască ceva prea repede, dacă Solomon spune: „Bine este să nu faci voturi, decât să faci voturi şi să nu le împlineşti” [Ecc 5, 4]. " Aşadar, fecioara aceasta să fie sfântă la trup şi la suflet ca un templu al lui Dumnezeu, ca o casă a lui Hristos, ca un sălaş al Duhului Sfânt. Căci cea care a dat făgăduinţa trebuie să facă fapte vrednice de făgăduinţă, ca să arate astfel că făgăduinţa ci este adevărată şi făcută pentru a avea răgazul evlaviei, nu din defăimarea căsătoriei. 3 Dar să nu fie vagaboandă, nici umblând de colo-colo fără rost, nici duplicitară, ci serioasă, înfrânată, cuminte, pură, fugind de întâlnirea cu mulţi, mai ales cu oameni neserioşi. Cartea V: Despre martiri [şi sărbători] I. Că este un lucru drept pentru credincioşi să aducă cele de lipsă celor necăji(i pentru Hristos potrivit poruncii Domnului 1 Dacă pentru numele lui Hristos şi pentru credinţa în Dumnezeu şi iubirea faţă de El un creştin e condamnat la jocuri, la fiare sau la mine, nu-1 treceţi cu vederea, ci din osteneala şi sudoarea voastră [cf. Fc 3, 19] trimiteţi-i pe cât stă în puterea voastră spre hrănirea lui şi plata soldaţilor, ca să fie uşurat 670 C a n o n u l O r t o d o x i e i I . C a n o n u l a p o s t o l i c şi să aibă parte de îngrijire, pentru ca să nu fie necăjit fericitul vostru frate. 2 Căci cel condamnat pentru numele Domnului Dumnezeu este un martor sfânt, un frate al Domnului, un fiu al Celui Preaînalt, un receptacol al Duhului Sfânt, prin Care fiecare din cei credincioşi a primit luminarea slavei Evangheliei [2 Co 4, 4] întrucât s-a învrednicit de cununa nestricăcioasă (7 Co 9, 25], de mărturia dată pătimirilor Lui şi de comuniunea cu Sângele Lui şi s-a conformat morţii lui Hristos [Flp 3, 10] spre înfiere. J De aceea, toţi credincioşii prin episcopul vostru slujiţi acestor sfinţi din averile şi din osteneala voastră; dacă cineva nu are ceva, să postească o zi şi hrana zilei să o pună de-o parte pentru cuvioşi, dar dacă cineva are de prisos, să le slujească cu ceva mai mult, proporţional cu puterea lui. Iar dacă îi este cu putinţă să-şi dea toată averea şi să-i scape din închisoare, fericit va fi şi prieten al lui Hristos. 4 Căci dacă cel ce-şi dă averile săracilor după cunoaşterea privitoare la cele dumnezeieşti e desăvârşit [Mi 19, 21], cu cât mai mult cel ce dă pentru martiri; unul ca acesta, fiind vrednic de Dumnezeu, va împlini voia Lui [Ml 7, 21] dăruind celor care L-au mărturisit înaintea păgânilor, a împăraţilor şi a fiilor lui Israel [FA 9, 15], şi despre care a arătat Domnul când a zis: „Oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri" [Ml 10, 32]. Şi dacă sunt aşa, încât şi Hristos dă mărturie pentru ci la Tatăl, voi nu trebuie să vă ruşinaţi să vă duceţi la ei în închisori; căci dacă faceţi aceasta, vi se va socoti drept martiriu, pentru că dacă ei au parte de martiriu prin experienţă, voi aveţi parte de ei prin înflăcărare ca unii ce vă faceţi părtaşi ai luptei lor. Căci zice undeva Domnul unora ca aceştia: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă dc la întemeierea lumii. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol, şi M-aţi îmbrăcat; bolnav, şi M-aţi cercetat; in temniţă am fost şi aţi venit la Mine” [Ml 25, 34-40. 46]. II. Că trebuie evitată convieţuirea cu fraţii mincinoşi câtă vreme rămân în greşeală 1 Iar dacă cineva, care zice despre sine însuşi că e frate, se alsă amăgit de cel rău şi va face răul şi, demascat, e condamnat la moarte ca adulter sau ucigaş, voi separaţi-vă de el, ca să fiţi inatacabili şi să nu fie bănuit unul din voi ca părtaş Ia această urâciune şi astfel să dea prilej blasfemiei că toţi creştinii s-ar bucura în aceste fapte nelegitime; de aceea staţi departe de ei. 1 2 Dar pe cei care pentru Hristos au fost închişi abuziv de necredincioşi şi aruncaţi în închisoare sau la moarte, au fost puşi în lanţuri sau trimişi în exil, pe aceştia ajutaţi-i cu toată sârguinţa, izbăvind membrele voastre din mâna ticăloşilor. IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 671 3 Şi dacă atunci când stă cu ei cineva e reţinut şi e supus la maltratări, fericit este că s-a făcut părtaş al martirilor şi imitator al pătimirilor Domnului Iisus Hristos [1 Ptr 5, 1]. 4 Căci şi noi [apostolii], primind pentru Hristos lovituri de la Caiafa, Alexandru şi Ana [FA 4, 6], am ieşit de la ei bucurându-ne că ne-am învrednicit să pătimim unele ca acestea pentru Numele Mântuitorului nostru [FA 5,41]; aşa şi voi bucuraţi-vă când pătimiţi acestea, ca să fiţi fericiţi în ziua aceea [Lc 6, 22-23]. III. Că celor maltrataţi pentru Hristos trebuie să le întindem mâna chiar dacă e primejdie ' Iar pe cei prigoniţi/persecutaţi pentru credinţă şi care fug din oraş în oraş [Mt 10,23] primiţi-i pentru porunca Domnului, ajutându-i şi primindu-i ca pe nişte martiri, bucurându-vă că v-aţi făcut părtaşi ai prigoanei lor, ştiind că ei au fost declaraţi fericiţi de către Domnul.2 Căci Acesta spune: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră spunând minciuni din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri!, căci aşa i-au prigonit şi pe profeţii dinaintea voastră” [Mt 5, 11-12]. J Şi iarăşi: „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni” [In 15, 20]. Şi mai încolo: „Dacă vă vor prigoni în oraşul acesta, fugiţi în altul [Mt 10, 23], pentru că în lumea aceasta necazuri veţi avea [In 16, 33], căci vă vor preda în sinagogi şi veţi fi târâţi la guvernatori şi la împăraţi din pricina Mea, spre a da mărturie înaintea lor, şi cine va răbda până la sfârşit acela se va mântui [Mt 10, 17-18. 22].” 4 Căci cel prigonit pentru ceilalţi, care a dat mărturie pentru El şi a răbdat, acela este cu adevărat un om al lui Dumnezeu [cf. I Tim 6, 11]. IV. Că înfricoşător şi cumplit lucru este a-L tăgădui pe Hristos ‘ Dar cine tăgăduieşte că este al lui Hristos pentru a nu fi urât de oameni, iubind sufletul său mai mult decât pe Domnul, deşi suflarea sa e în mâna Lui [Dn 5, 23], acesta e vrednic de milă, nenorocit, ca unul spurcat şi scârbos, pentru că vrând să fie prieten al oamenilor a ajuns duşman al lui Dumnezeu, primind parte nu cu sfinţii, ci cu cei blestemaţi, pentru că a dorit în locul împărăţiei focul cel veşnic pregătit diavolului şi îngerilor lui [Mt 25, 34. 41], nemaifiind urât de oameni, ci lepădat de Dumnezeu şi izgonit de la faţa Lui. ' Despre acesta a arătat Domnul când zicea: „Oricine Mă va tăgădui înaintea oamenilor şi se va ruşina de numele Meu, şi Eu îl voi tăgădui şi Mă voi ruşina de el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri” [Mt 10, 30; cf. 2 Tim 2, 12]. 3 Iar învăţăceilor Lui, adică nouă, ne spune aşa: „Cel ce-şi iubeşte pe 672 C a n o n u l O r t o d o x i e i I . C a n o n u l a p o s t o l i c tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Cel ce şi-a câştigat viaţa, o va pierde; iar cel ce şi-a pierdut viaţa pentru Mine, acela o va câştiga [Mt 10, 37-39]. Căci ce va folosi omului dacă va câştiga lumea toată, dar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul drept schimb pentru sufletul său? [Mt 16, 26].” 4 Şi altundeva: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă; ci mai degrabă temeţi-vă de acela care poate ca şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă” [Mt 10, 28]. V Că Hristos trebuie imitat în pătimirea Sa şi răbdarea Lui trebuie dorită aprins 1 Oricine învaţă o meserie priveşte la învăţătorul său când îşi face meseria aievea şi iscusit, şi doreşte înflăcărat să facă asemenea lui ceea ce i s-a încredinţat; iar dacă nu e în stare, nu e încă desăvârşit în lucrul său. 1 2 Şi noi deci, care avem drept învăţător pe Domnul nostru lisus Hristos, de ce nu imităm învăţătura Lui? 3 Pentru că El a renunţat la uşurare, la desfătare, la slavă, la bogăţie, Ia puterea de a sc apăra, la mamă şi fraţi, ba chiar şi la viaţa Lui din ascultare faţă de Tatăl Lui şi din iubire de oameni pentru noi, răbdând j nu numai prigoană şi lovituri, ocară şi batjocură, dar chiar şi ţintuirea de lemn, ca să-i mântuie pe iudeii şi păgânii care se pocăiau; J deci dacă El a renunţat pentru voi la toate, neruşinându-se de cruce, nici refuzând moartea, de ce noi nu imităm Pătimirile Lui şi nu renunţăm pentru El chiar şi la viaţa noastră, întrucât EI ne-a dat puterea de a răbda? ' Fiindcă El a făcut aceasta pentru noi, iar noi o facem pentru noi înşine, pentru că El n-are nevoie de noi, dar noi avem nevoie de mila Lui; şi nu cere de la noi decât o credinţă sinceră şi spontană, cum spune Scriptura: „Dacă eşti drept, ce-I vei da sau ce va primi El din mâna Ta? Necucemicia ta este pentru omul asemenea ţie, iar dreptatea ta este pentru fiul omului” [Iov 35, 7-8]. VI. Credinciosul nu trebuie să fie nici temerar din pricina siguranţei lui, nici timorat din laşitate, ci să fugă din teamă şi dacă e prins să se lupte pentru cununa care-l aşteaptă 1 Să renunţăm deci şi la părinţi şi la rude, şi la prieteni şi Ia femei şi copii, şi la averi şi la toate cele ale vieţii, ori de câte ori ceva din acestea sunt o piedică pentru dreapta-credinţă [eusebeian], 2 Căci trebuie „să ne rugăm ca să nu intrăm în încercare” [Mt 26,41], dar dacă suntem chemaţi la mărturie/martiriu, să mărturisim cinstitul Nume, iar dacă din această pricină suntem pedepsiţi, să ne bucurăm întrucât ne grăbim spre nemurire. 3 Dacă suntem I IV .4 . C o n s t itu ţi i le S f in ţ i lo r A p o s to li p r in C l em e n t 6 7 3 prigoniţi, să nu fim surprinşi, să nu iubim veacul de acum, nici laudele de la oameni, nici slava şi cinstea stăpânitorilor, ca unii dintre iudei, care admirau lucrările Domnului dar nu credeau în El de teama de arhierei şi de ceilalţi stăpânitori, „căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu” [In 12, 42. 43] .4 Mărturisind mărturia cea bună [1 Tim 6, 12], nu ne vom mântui doar pe noi înşine, ci îi vom întări şi pe cei proaspăt luminaţi/botezaţi şi-i vom încredinţa pe catehumeni. 3 Dar dacă cedăm ceva din mărturisirea noastră, tăgăduind dreapta-credinţă din slăbiciunea voinţei şi frica de o pedeapsă foarte scurtă, nu numai ne lipsim de slava veşnică, dar ne vom face pricini de pierzanie şi pentru alţii şi vom suferi o dublă pedeapsă ca unii care prin tăgăduirea noastră sădim bănuiala că adevărul crezut odată şi de noi e o învăţătură a rătăcirii. 6 De aceea să nu fim repeziţi, nici temerari, căci spune Domnul: „Rugaţi-vă să nu cădeţi într-o încercare/persecuţie, căci duhul e înflăcărat, dar trupul e neputincios” [Lc 22, 40]. Iar dacă am căzut [în încercare], să nu facem de ruşine din laşitate mărturisirea. Căci dacă tăgăduind cineva nădejdea Lui, care e Iisus [1 Tim 1,1], Fiul lui Dumnezeu, a scăpat de moarte vremelnică, mâine însă pe patul de boală va cădea într-o suferinţă acută la pântece sau la stomac, sau la cap, sau într-o altă afecţiune incurabilă, în putreziciune, gangrenă, abces, tumoare, hidropizie sau cancer, şi aşa se va prăbuşi repede şi va ieşi din viaţă, iar atunci se va lipsi şi de cele de aici şi vă cădea şi din cele veşnice, sau mai bine zis va ajunge în pedeapsa veşnică, umblând în întunericul din afară, unde e plângerea şi scrâşnirea dinţilor [Mt 27, 28-35]? ' Dar cel ce s-a învrednicii de martiriu să se bucure în Domnul întrucât a dobândit o asemenea cunună şi şi-a făcut ieşirea din viaţă prin mărturisire. Şi dacă e catehumen, să plece neîntristat, căci pătimirea pentru Hristos va fi pentru el un botez mai adevărat, fiindcă el a murit prin experienţă [peira\ împreună cu Domnul, iar ceilalţi în prefigurare [typd]. 9 Să se bucure aşadar imitându-L pc învăţătorul, fiindcă s-a poruncit: „Oricine să fie desăvârşit ca învăţătorul său” [Lc 6, 40]. Iar învăţătorul nostru Iisus Hristos a fost lovit pentru noi, a suferit îndelung-răbdător blasfemii şi ocări, a fost scuipat, pălmuit, bătut, iar după ce a fost biciuit a fost pironit, adăpat cu oţet şi fiere, şi săvârşind toate cele scrise a zis lui Dumnezeu şi Tatăl: „în mâinile Tale îmi predau duhul Meu” [Lc 23, 46]. 10 De aceea şi cel ce doreşte să fie învăţăcel al Lui să râvnească luptele Lui, să imite răbdarea Lui, cunoscând că şi dacă va fi ars de oameni în foc, nu va suferi nimic, ca şi cei trei copii [Dn 3] sau, şi dacă va suferi ceva, va primi plată de la Dumnezeu deoarece crede în Unul şi Singurul Dumnezeu adevărat şi Tată prin Iisus Hristos, Arhiereul cel Mare şi Izbăvitorul sufletelor şi Răsplătitorul luptelor, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin. 6 7 4 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l apostolic VII. Despre înviere, diverse dovezi 1 Căci însuşi Dumnezeul Atoateţiitor ne va învia prin Domnul nostru Iisus Hristos potrivit făgăduinţei Lui nemincinoase, şi ne va învia împreună cu toţi cei adormiţi din veac aşa cum suntem în forma de acum, neavând nici ştirbire, nici stricăciune, pentru că vom învia nesupuşi stricăciunii/incoruptibili [1 Co 15, 22]. 2 Chiar dacă vom muri în mare, chiar de ne vom risipi în pământ, chiar de vom fi sfâşiaţi de fiare, ne va învia prin puterea Lui, pentru că lumea toată e ţinută la un loc de mâna lui Dumnezeu; şi „nici un fir de păr din capul vostru nu se va pierde” [Lc 21, 18]. De aceea ne îndeamnă spunând: „în răbdarea voastră dobândiţi-vă sufletele voastre” [Lc 21, 19].1 Iar despre învierea morţilor şi răsplătirea martirilor vorbeşte Gavriil lui Daniel: „Şi mulţi din cei adormiţi se vor scula din pulberea pământului, unii spre viaţă veşnică, alţii spre osândă şi ruşine veşnică; şi cei înţelepţi vor străluci ca soarele, ca stelele şi ca bolta cerului” [Dn 12, 2-3]. 4 Că sfinţii vor străluci ca nişte luminători a spus-o aşadar dinainte sfântul Gavriil, căci el a dat mărturie că ei vor înţelege adevărul şi sfântul lui Nume. Dar învierea a fost făgăduită nu numai martirilor, ci şi tuturor oamenilor, drepţi şi nedrepţi, credincioşi şi necredincioşi, ca fiecare să fie răsplătit cu cele potrivite vredniciei lui; căci spune: „Dumnezeu va aduce la judecată toată făptuirea în orice este în ea trecut cu vederea, dc este bună sau de este rea” [Ecc 12, 14].5 Necrezând în această înviere, iudeii spuneau în vechime: „Oasele noastre s-au uscat, am pierit”, iar Dumnezeu răspunzându-le le-a zis: „Iată, Eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate din ele şi voi da Duhul Meu în voi şi veţi fi vii şi veţi cunoaşte că Eu Domnul am vorbit şi am făcut” [Iz 37, 11-14] .6 Iar prin Isaia spune: „Morţii se vor scula şi cei din morminte se vor ridica şi se vor veseli cei ce se liniştesc în pământ, pentru că rouă de la Tine e pentru ei vindecare” [/s 26, 19]. 7 Multe altele s-au spus aşadar despre înviere, despre rămânerea drepţilor în slavă, despre pedeapsa necredincioşilor, despre cădere, alungare, neslavă, focul veşnic [Ml 25,41] şi viermele neadormit [cf. Is 66, 14]. s Precum şi că, dacă ar fi vrut ca toţi oamenii să fie nemuritori, ar fi putut aceasta, căci a arătat-o nelăsându-i pe Enoh [Fc 5, 24] şi pe Ilie [4 Rg 2, 11] să facă experienţa morţii. Şi că dacă ar fi vrut ar fi putut să-i învie pe cei morţi în fiecare generaţie, ne-a convins prin El însuşi şi prin alţii: înviind pe fiul văduvei jţ>rin Ilie [3 Rg 17, 17-24], iar pe cel al şunamitencei prin Elisei [4 Rg 4]. 9 Şi că moartea nu e numai o răsplată a pedepsei suntem convinşi din faptul că au suferit-o şi sfinţii şi însuşi Domnul sfinţilor, Iisus Hristos, Viaţa credincioşilor şi învierea morţilor [In 11,25]. 10 De aceea după întreceri aduce pentru puţin timp descompunerea asupra celor ce vieţuiesc ca într-un mare oraş, ca apoi înviindu-1 pe fiecare fie să-l IV .4 . C o n s t itu ţi i le S f in ţ i lo r A p o s to li p r in C l em e n t 6 7 5 dezavueze, fie să-l încununeze. 11 Căci Cel ce a făcut din pământ trupul Iui Adam şi al celorlalţi oameni, Acelaşi va învia după descompunere şi trupul celorlalţi şi al întâiului om. „Pentru că toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care-1 vor auzi vor învia” [In 5, 25. 28]. 12 Pe lângă acestea credem că se va face învierea din pricina învierii Domnului. Fiindcă El este Cel ce a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile [In 11], pe fiica lui lair [Mc 5, 21^43], şi pe fiul văduvei [Lc 7, 11-17], iar la porunca Tatălui a înviat a treia zi şi El, arvuna învierii noastre [/ Co 15,20]. Cel ce l-a scos a treia zi pe Iona viu şi nevătămat din pântecele balenei [In 2], pe cei trei copii din cuptorul Babilonului [Dn 3] şi pe David din gura leilor [Dn 6; 14, 31 —42], nu va duce lipsă de putere să ne învie şi pe noi. [Sibila] 13 Iar dacă păgânii iau în râs şi nu cred în Scripturile noastre, să-i facă să creadă profetesa lor Sibila, care spune cuvânt de cuvânt aşa: „Dar când toate se vor face ţărână şi cenuşă, iar zeul nemuritor va stinge focul pe care l-a aprins, acelaşi zeu va modela iarăşi oasele şi cenuşa oamenilor şi-i va face pe muritori să stea în picioare cum erau odinioară. Atunci va fi judecata în care va judeca zeul însuşi judecând iarăşi lumea. Iar pe cei care au păcătuit prin impietate/necredinţă pe aceştia îi va acoperi iarăşi pământul, iar câţi au fost pioşi/credincioşi vor trăi iarăşi în lume, zeul dându-le duh de viaţă precum şi har celor pioşi/credincioşi, şi toţi se vor vedea atunci pe ei înşişi.” 14 Aşadar, dacă şi aceasta mărturiseşte învierea şi nu tăgăduieşte naşterea din nou, dar distinge între credincioşi şi necredincioşi, în zadar nu cred atunci în Scripturile noastre. [Pasărea phoenix] h Mai povestesc un lucru special care arată învierea, deşi nu cred în cele pe care le povestesc ei înşişi. Fiindcă spun că există o pasăre unică în genul ei, care oferă dovada bogată a învierii, despre care spun că n-are pereche şi e singură în toată creaţia, şi pe care o numesc phoenix. Spun despre ea că tot la cinci sute de ani vine în Egipt pe ceea ce se numeşte altarul soarelui aducând o mulţime de cinamon, cassie şi balsam; şi stând spre răsărit şi rugându-se soarelui ia foc spontan şi devine cenuşă, iar din cenuşă răsare un vierme, care sub efectul căldurii devine o pasăre phoenix tânără şi când ajunge în stare să zboare se duce în Arabia, care e dincolo de ţinutul Egiptului. 16 Aşadar, 676 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l apostolic dacă, cum spun ei înşişi, învierea e dovedită de o pasăre necuvântătoare, de ce mai defaimă în zadar cele ale noastre, atunci când mărturisim că Acela care a adus cu putere nefiinţa la fiinţă [cf. Rm 4, 17], Acesta poate să o aducă la înviere şi după descompunere. Din pricina acestei certitudini suportăm şi biciuiri şi prigoane şi morţi, pentru că în zadar le-am primi pe acestea dacă n-am avea certitudinea acestor lucruri, ale căror vestitori ne proclamăm a fi. ,s Aşadar, precum am crezut lui Moise care spunea că „întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” [Fc 1, 1] şi ştim că fără materie, de care n-avea nevoie, ci numai prin voinţă Hristos a produs cele ce i s-au poruncit: cer, pământ, mare, lumină, noapte, zi, luminători, stele, păsări, peşti, patrupede, reptile, plante şi ierburi, în acelaşi fel îi va învia pe toţi fără să aibă nevoie de o conlucrare. 19 Căci crearea lumii şi învierea morţilor sunt opera aceleiaşi puteri: atunci l-a făcut din diverse elemente pe omul care nu era dându-i sufletul creat din nefiinţă, iar acum va da înapoi sufletelor care există trupurile descompuse; căci învierea este a celor ce zac [în morminte], nu a unora care nu există. 20 Aşadar, Cel ce a făcut primele corpuri din nefiinţă şi prin ele a creat diverse făpturi, Acesta va învia şi pe cci morţi făcându-i vii. Căci cel ce formează pe om în pântec dintr-o mică sămânţă şi i-a creat un suflet care nu există — cum spune El însuşi lui leremia: „înainte să tc fi plăsmuit în pântec te ştiu” [Ir 1, 5], şi altundeva: „Eu sunt Domnul Care întăreşte cerul şi întemeiază pământul şi plăsmuieşte duhul omului în el” [Za 12, 1] —, Acelaşi îi va învia pe toţi oamenii care sunt făpturile Lui, cum dă mărturie dumnezeiasca Scriptură care-L arată pe Dumnezeu spunând Unului-Născul Hristos: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră; şi a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; parte bărbătească şi parte femeiască l-a făcut” [Fc 1, 26-27]. 21 Iar preadumnezeieseul şi răbdătorul Iov, despre care Scriptura spune: „Scris este că va învia iarăşi cu cei pe care-i va învia Domnul” [Iov 42, 17a], spune lui Dumnezeu: „Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi m-ai închegat ca pe un caş? M-ai îmbrăcat în piele şi în came şi m-ai ţesut din oase şi din vine; viaţă şi milă ai pus în mine, iar privirea Ta mereu asupra mea a păzit duhul meu. Având acestea în mine însumi, ştiu că pot toate şi că la Tine nimic nu e cu neputinţă” [Iov 10, 10-13]. 22 Iubitorul de Dumnezeu David îi spune şi el lui Dumnezeu: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au plămădit” [/N 118, 73], şi iarăşi: „Tu ai cunoscut plămada noastră” [Fs 102, 14]. Şi mai încolo: „Tu m-ai plămădit şi ai pus peste mine mâna Ta. Minunată e cunoaşterea Ta despre mine; s-a întărit şi nu pot ajunge la ea. Cele nelucrate de mine le-au văzut ochii Tăi şi în cartea Ta vor fi scrişi toţi” [.Pj 138, 5-6. 16]. Dar şi Isaia spune rugându-se: „Noi suntem lutul, iar Tu olarul nostru” [Zs 64, 7]. IV.4. C o n s titu ţiile S f in ţ i lo r A p o s to li p r in C l em e n t 677 23 Aşadar, dacă omul făcut prin Hristos e creatura Lui, negreşit după ce moare va învia prin El fie spre a fi încununat pentru virtuţile sale, fie pentru a fi pedepsit pentru greşelile lui. Dar, dacă în calitate de Legiuitor judecă cu dreptate, atunci aşa cum îi pedepseşte pe necredincioşi, tot aşa Binefăcător îi mântuieşte pe credincioşi şi pe sfinţii care au fost junghiaţi pentru El de oameni; pe unii facându-i să strălucească asemenea unor stele, iar pe alţii ca nişte luminători, cum a zis Gavriil lui Daniel [Dn 12, 3]. 24 Deci, întrucât toţi credincioşii suntem învăţăcei ai lui Hristos, să credem făgăduinţei Lui, căci nemincinos e Cel ce le-a făgăduit. Zice însă şi fericitul profet David: „Credincios este Domnul în toate cuvintele Lui şi cuvios în toate lucrurile Lui” [Ps 144, 3]. 25 Căci Cel ce şi-a făcut un trup din Fecioară este şi Creatorul celorlalţi oameni; iar Cel ce S-a înviat pe Sine însuşi din morţi îi va învia şi pe toţi cei ce zac [în morminte], 26 Cel ce dintr-un singur grăunte ridică din pământ belşug de grâu şi face să înflorească pomul tăiat printr-o rămurea, Cel ce a făcut să odrăslească toiagul uscat al lui Moise [Nm 17, 16-26], Acela ne va învia şi pe noi în slavă. 27 Cel ce a ridicat sănătos pe paralitic [Mt 9, 1-8] şi l-a vindecat pe cel cu mâna uscată [Mc 3, 1-6] şi a completat din pământ şi ţărână partea care lipsea orbului din naştere [In 9, 1-7], Acela ne va învia şi pe noi. ",ţ Cel care cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni [Ml 14, 17-21] şi au rămas douăsprezece coşuri cu farâmituri [In 6, 1-13], Cel ce a prefăcut apa în vin [In 2, 3-11] şi a scos din gura unui peşte statirul pe care l-a trimis prin mine, Petiu, celor care cereau censul [Mt 17, 24—27], Acela va învia şi pe morţi. 29 Pentru că la toate acestea am fost martori noi înşine, iar de altele dau mărturie profeţii. ,ftNoi care am mâncat şi băut împreună cu El [FA 10, 41] şi am văzut minunile, viaţa şi conduita Lui, cuvintele, pătimirile, moartea şi învierea Lui din morţi, care am petrecut împreună cu El patruzeci de zile după învierea Lui [FA 1,3] şi am primit de la El porunca de a vesti Evanghelia în toată lumea [Mc 16, 15], de a face învăţăcei în toate neamurile păgâne [Mt 28, 19], de a boteza în moartea Lui [Mt 28, 19; Rm 6, 3] sub autoritatea Dumnezeului a toate şi mărturia Duhului Care e Mângâietorul, vă învăţăm toate acestea pe care ni le-a rânduit [diataxamenos] înainte de a fi înălţat sub ochii noştri la cer la Cel ce L-a trimis [FA 1, 9] .31 Şi dacă veţi crede, veţi fi fericiţi, iar dacă nu veţi crede, noi vom fi păziţi nevinovaţi şi curaţi de necredinţa noastră. VIII. Despre Iacob, fratele Domnului, şi Ştefan, primul martir 1 Despre martiri vă spunem să fie la voi în toată cinstea, cum au fost cinstiţi de noi fericitul Iacob, episcopul, şi sfântul nostru codiacon, Ştefan. 2 Căci 6 7 8 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l a p o sto lic aceştia au fost declaraţi fericiţi de Dumnezeu şi cinstiţi de către bărbaţi cuvioşi ca unii curaţi de orice greşeală, neschimbabili în faţa păcatului, neclintiţi în cele bune, neînduplecaţi în elogii; despre ei spunea David: „Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui” [Ps 115, 6]. Şi Solomon: „Pomenirea dreptului e cu laude” [Pr 10, 7]. Iar profetul zicea: „Bărbaţii drepţi vor fi ridicaţi” [Is 57, 1]. IX. Despre falşii martiri/martori 1 Acestea fie spus despre cei ce au dat mărturie martirică pentru Hristos potrivit adevărului, iar nu despre falşii martiri, despre care spune cuvântul: „Dar numele impioşilor se va stinge” [Pr 10, 7], căci „martorul credincios nu minte, dar martorul nedrept aţâţă minciuni” [Pr 14, 5]. : Căci cel ce iese din această viaţă în mărturie/martiriu pentru adevăr fără minciună, acesta e un martor/martir adevărat, demn dc crezare, întrucât a luptat prin sângele său pentru cuvântul dreptei-credinţe. X. Că trebuie să fugim de vorbele deşarte, de vorbele de ruşine, de bufonerii, beţie, destrăbălare, moliciune, mânia nemăsurată, cântecele păgâne sau desfrânate, de invocarea numelui idolilor sau demonilor 1 Vă îndemnăm, fraţi şi tovarăşi de slujire, să fugiţi de vorbele deşarte, de vorbele de ruşine/obscene, de bufonerii, de beţii, de destrăbălări, dc moliciuni, de mâniile nemăsurate unite cu vorbe neghioabe, pentru că nici în zilele Domnului [duminici], zilele voastre de bucurie, nu vă îngăduim să spuneţi ori faceţi ceva indecent. Căci zice undeva Scriptura: „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi pentru El cu cutremur” [Ps 2, 11]. ’ Prin urmare, şi veseliile voastre trebuie să fie cu frică şi cu cutremur. Căci creştinul credincios nu trebuie să spună nici un cântec păgânesc, nici o cântare desfrânată, întrucât prin cântare i se întâmplă să pomenească nume demonice şi atunci în loc de Duhul Sfânt va intra în el cel rău. XI. îndemn la a fugi de urâciunea idolatriei ' E oprit însă şi ajura pe ei şi a rosti cu gura scârboasele lor nume sau a-i venera ori respecta drept zei; căci nu sunt zei, ci demoni răi sau lucruri de luat în râs [cf. Ir 28, 18]. 2 Căci spune undeva Dumnezeu despre israeliţi: „M-au părăsit şi se jură pe zeii care nu sunt” [Ir 5, 7]. Şi altundeva: „Voi smulge din gura lor numele idolilor” [Za 13, 2; 9, 7]. Şi iarăşi: „Ei m-au făcut gelos pe cei ce nu sunt zei, m-au înfuriat prin idolii lor” [Dt 32,21]. Şi în toate Scripturile sunt oprite acestea de Domnul. IV.4. C o n s titu ţiile S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 679 XII. Că nu se cuvine să cântăm cântece păgâne, să jurăm pe idoli sau să ne ţinem de auguri, preziceri, divinaţii, palpări sau alte practici iudaice; căci acest lucru e impios şi duşmănos cunoaşterii lui Dumnezeu 1 Ele opresc însă nu numai cele privitoare la idoli, dar când legiuiesc despre luminătorii cerului ne îndeamnă nici să nu jurăm pe ei, nici să-i adorăm, căci spune: „Nu cumva văzând soarele, luna şi stelele, să fi amăgit şi să te închini lor” [Dl 4, 19]. Şi altundeva: „Nu vă învăţaţi după căile păgânilor şi nu vă temeţi de semnele cerului” [Ir 10, 2]. 2 Fiindcă stelele şi luminătorii s-au dat oamenilor spre luminare [Fc 1, 15], nu spre închinare/venerare, chiar dacă în răutatea lor israeliţii s-au închinat făpturii în locul Făcătorului [Rm 1,25], insultând Creatorul şi admirând creatura mai mult decât se cuvine, când facându-şi viţel în pustiu [Iş 32, 4], când închinându-se lui Beelfegor [Nm 25, 3], iar altă dată lui Baal [Jd 2, 13] şi Tamuz [Iz 8, 14] şi Astartei Sidonului [3 Rg 11,5. 7], sau lui Moloh [4 Rg 23, 10] şi Kemoş [Iz 8, 16], ori soarelui, cum stă scris la Iezcchiel, sau chiar unor animale necuvântătoare, ca boul lui Apis şi ţapul lui Mendes la egipteni, ori unor zei de argint şi aur ca în ludeea. 3 Pentru toate acestea Dumnezeu a spus ameninţându-i prin profetul: „Nu i-a ajuns casei lui Iuda să facă aceste urâciuni pe care le-a făcut, pentru că a umplut pământul cu fărădelegi ca să Mă înfurie pe Mine? lată sunt ca unii care iau în râs, şi Eu voi lucra cu mânie, ochiul Meu nu va cruţa nici nu voi avea milă: vor striga în urechile Mele cu glas mare şi nu-i voi auzi” [Iz 8. 17-18]. 4 Vedeţi, iubiţilor, câte spune Domnul împotriva idolatrilor şi a celor ce adoră soarele şi luna. Dc aceea, ca om al lui Dumnezeu creştinul nu trebuie să se jure nici pe soare, nici pc lună, nici pe stele, nici pe cer, nici pe pământ sau pe vreuna din stihii, mică sau mare. 6 Căci dacă învăţătorul ne-a poruncit să nu jurăm pe Dumnezeu Care este, ca vorba noastră să fie mai de crezare decât pământul, nici pe ccr, pentru că e o impietate păgână, nici pe Ierusalim ori pe locaşul sfânt al lui Dumnezeu, pe altar, pe dar sau pe aurul templului ori pe capul nostru [Mt 5, 35; 23, 16-22], pentru că e un obicei care vine din stricăciunea iudaică, de aceea trebuie şi oprit, ci porunceşte credincioşilor ca la ei da să fie da şi nu, nu, iar ceea ce e în plus decât acestea vine de la cel rău [Ic 5, 12; Mt 5, 37]; de aceea cu cât mai mult sunt sub pedeapsă cei ce se jură pe nume mincinoase, slăvind cele părute în locul celor adevărate? Din pricina răutăţii lor [Rm 1,28] Dumnezeu i-a predat acestei nebunii de a face cele ce nu se cuvin. XIII. Lista sărbătorilor Domnului pe care trebuie să le păzim şi când anume trebuie celebrate fiecare din ele 1 Păziţi zilele sărbătorilor, fraţilor, şi mai întâi să fie celebrată de voi Naşterea în ziua a 25-a a lunii a 9-a. 2 După care să vă fie cea mai cinstită Arăta6 8 0 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l apostolic rea, în care Domnul v-a făcut arătarea Dumnezeirii Lui; aceasta să se facă în ziua a 6-a a lunii a 10-a. 3 După care să fie păzit postul Păresimilor care are în el aducerea-aminte de purtarea şi legiuirea Domnului. Acest post să se săvârşească înaintea postului Paştelui începându-1 luni şi terminându-1 vineri. 4 După care, oprind postul, începeţi sfânta săptămână a Paştelui postind-o toţi cu frică şi cutremur, rugându-vă în aceste zile pentru cei ce au pierit. XIV. Despre pătimirea Domnului şi ce s-a făcut în fiecare zi a ei 1 Fiindcă au început să facă uneltirea împotriva Domnului în ziua a doua a sâmbetei [luni] în luna întâi, xanticos, şi sfatul lor s-a întins până în ziua a treia a sâmbetei [marţi], iar în a patra [miercuri] au hotărât să-L lichideze prin cruce." Şi Iuda cunoştea acestea. Fiind el corupt de multă vreme, a fost atunci lovit cu iubire e arginţi de însuşi diavolul, pentru că i se încredinţase de mult punga şi, deşi fura cele ale săracilor [In 12, 6], nu fusese izgonit de Domnul din îndelungă-răbdare. Dar pe când mâneam noi împreună cu El, vrând atât să-l cuminţească pe el, cât şi să ne înveţe preştiinţa Lui, a zis: „Amin vă spun vouă, unul dintre voi Mă va trăda” [In 13, 21].3 Şi când fiecare din noi a spus: „Oare eu?” [Mc 14, 19], iar Domnul tăcea, ridicându-mă eu, unul din cei Doisprezece, care eram mai iubit de El decât ceilalţi, L-am rugat rezemat de pieptul Lui să spună cine să fie cel care-L va trăda [In 13, 23-25], şi nici atunci bunul Domn nu ne-a spus numele lui, dar a dat două semne ale trădătorului: unul spunând: „Cel ce şi-a întins cu Mine mâna în blid” [Mt 26, 23], iar al doilea zicând: „Cel căruia voi da bucăţica de pâine după ce am înmuiat-o” [In 13, 26]. 4 Şi deşi acela a zis: „Nu sunt eu, rabi?” [Mt 26, 25], Domnul n-a zis „nu”, ci: „Tu ai zis”, şi vrând să-l facă să se teamă de acesta a zis: „Vai omului aceluia prin care va fi trădat Fiul Omului; mai bine era pentru el dacă nu s-ar fi născut” [Mt 26, 24]. Dar deşi a auzit acestea, ducându-se a zis preoţilor: „Ce vreţi să-mi daţi şi eu vi-L voi preda vouă? Iar ei i-au propus treizeci de arginţi” [Ml 26, 15]. 6 Şi mâncând noi în ziua a cincea [joi] la El Paştele, când şi-a întins acela mâna în blid, a luat bucăţica şi a ieşit în noapte [In 13, 30], Domnul ne-a zis: „A venit ceasul ca să vă risipiţi şi să Mă lăsaţi singur” [In 16, 32]. Şi deşi fiecare spunea sus şi tare că nu-L va părăsi, iar eu Petru fagăduiam să mor împreună cu El [Mt 26, 33; In 13, 37], El mi-a zis: „Amin zic ţie, înainte de a cânta cocoşul, Mă vei tăgădui de trei ori” [Mt 26, 34; Lc 22, 34]. 7 Iar după ce ne-a predat Tainele, antitipuri ale cinstitului Său Trup şi Sânge, fără ca Iuda să fi fost împreună cu noi, a ieşit pe Muntele Măslinilor, aproape de pârâul cedrilor, unde era o grădină [Mt 26, 30; In 18, 1]; iar noi eram împreună cu El, spuneam imne după obicei [Mt 26, 30]. 8 Şi despărţindu-se nu mult 1V.4. C o n s titu ţiile S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 6 8 1 de noi, Se ruga Tatălui zicând: „Părinte, depărtează de la Mine acest pahar! Dar să nu fie voia Mea, ci a Ta” [Lc 22,41-42]. Şi făcând aceasta de trei ori, pentru că din deprimare noi căzuserăm în somn, venind ne-a spus: „S-a apropiat ceasul şi Fiul Omului va fi predat în mâinile păcătoşilor” [Mt 26, 45]. 9 Şi iată-1 pe luda şi împreună cu el o gloată de necredincioşi, şi drept semn al trădării le arată o sărutare vicleană [Lc 22, 48], iar cei ce au primit semnalul convenit L-au prins pe Domnul şi legându-L L-au adus la casa lui Caiafa arhiereul [Mt 25, 57], în care era adunat nu mult popor, ci o gloată, nu un sfânt consiliu de bătrâni, ci un sinedriu fără de lege şi un sfat de necredincioşi. Aceştia făcând multe împotriva Lui n-au lăsat deoparte nici un fel de ocară, scuipându-L, înjurându-L, pălmuindu-L, ocărindu-L, punându-L la încercare, cerându-l o ghicire în loc de o profeţie, numindu-L prefăcut, hulitor, călcător al Legii lui Moise, surpător al Templului, desfiinţător al jertfelor, duşman al romanilor, potrivnic Cezarului. 1 Şi îmbătându-se în acestea împotriva lui până dimineaţa în zori, aceşti tauri şi câini [Ps 21, 13. 17] L-au dus la Ana, care era socrul lui Caiafa [In 18, 13], şi acolo făcând lucruri asemănătoare, pentru că era ziua pregătirii [In 19, 14], L-au predat guvernatorului roman Pilat învinuindu-L de lucruri multe şi grele, din care însă n-au putut dovedi nimic, drept pentru care nemulţumit guvernatorul a zis: „Nu găsesc în el nici o vină" [Lc 23, 4. 14]. " Şi atunci aducând doi martori mincinoşi au vrut să-L calomnieze, dar întrucât aceştia au fost găsiţi în dezacord au adus afacerea spre înaltă trădare zicând: „Acesta a spus despre sine că e împărat şi se opune plătirii de impozite Cezarului” [Lc 23, 21]. Şi înşişi acuzatorii s-au făcut martori, judecători şi împuterniciţi cu verdictul spunând: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” [Lc 23. 21; In 19, 6], ca să se împlinească ce s-a scris despre El în Profeţi: „Adunatu-s-au asupra mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit ei înseşi” [ft 26, 12], şi iarăşi: „înconjuratu-m-au câini mulţi, adunarea celor răi m-a împresurat” [Pi 21, 13. 17], şi altundeva: „Făcutu-mi-s-a moştenirea mea ca un leu în pădure, şi-a ridicat glasul împotriva mea” [Ir 12, 8]. 13 Pilat, aşadar, făcându-şi de ruşine stăpânirea prin laşitate, şi-a arătat răutatea slujind în locul Celui Drept mulţimilor, şi deşi a dat mărturie despre El ca despre un nevinovat, L-a predat ca pe un vinovat de pedeapsă crucii, cu toate că romanii fixaseră drept lege ca nimeni nedovedit să nu fie trimis la moarte. 14 Iar călăii, punând mâna pe Domnul slavei [I Co 2, 8], L-au pironit pe lemn răstignindu-L la ceasul al şaselea [In 19, 14] după ce primiseră sentinţa despre El la ceasul al treilea [Mc 15, 25]. 15 După care I-au dat să bea oţet amestecat cu fiere, apoi l-au împărţit hainele trăgând sorţi, după care au răstignit împreună cu El de-a dreapta şi de-a stânga Lui doi răufăcători, ca să se împlinească Scriptura: „Datu-Mi-au de mâncare fiere şi în setea Mea M-au 6 8 2 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l aposlolic adăpat cu oţet” [Pi 68, 22], şi iarăşi: „împărţitu-Mi-au hainele Mele lor înşile şi pe haina Mea au aruncat sorţi” [Pi 21, 19], şi altundeva: „Şi cu cei fără de lege a fost socotit” [/s 53, 12]. 16 După care trei ceasuri s-a făcut întuneric, de la ceasul al şaselea la ceasul al nouălea [Ml 27, 45], şi spre seară s-a arătat iarăşi lumina precum stă scris: „Nu va fi nici zi, nici noapte, şi spre seară va fi lumină” [Za 14, 7]. 17 Iar pe la ceasul al nouălea Iisus a strigat cu glas mare şi a zis Tatălui: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” [Ps 21,2\ Mt 27, 46]. Şi după puţin strigând cu glas a zis: „Părinte, iartă-i, că nu ştiu ce fac” [Lc 27, 50] şi adăugând: „în mâinile Tale îmi pun duhul Meu” [Lc 23,46; Ps 30, 6], şi-a dat duhul şi înainte de a apune soarele a fost îngropat într-un mormânt nou [Mt 27, 60]. ,s Iar înviind din morţi când se lumina în ziua întâi a sâmbetelor [Mt 28,1] a împlinit cele ce ne spusese înainte de Pătimire zicând: „Trebuie ca Fiul Omului să facă trei zile şi trei nopţi în inima pământului” [Mt 12, 40] .19 Şi înviind din morţi S-a arătat cel dintâi Măriei Magdalena şi Măriei lui Iacob [Mc 16, 1-9], apoi Iui Cleopa pe cale [Lc 24, 18. 32], iar după aceasta nouă, ucenicilor Lui care fugiserăm de frica iudeilor [In 20, 19; Mc 16, 14], dar care pe ascuns ne interesam curioşi de cele privitoare la El. Acestea însă au fost scrise în Evanghelie. 20 El ne-a îndemnat aşadar să postim aceste şase zile din pricina impietăţii şi nelegiuirii iudeilor, poruncindu-ne să-i plângem şi să ne îndurerăm pentru pierzania lor, căci şi El a vărsat lacrimi pentru ei pentru că nu ştiau vremea cercetării lor [Lc 19, 41.44]. Ne-a poruncit să postim miercurea şi vinerea: miercurea din pricina trădării, iar vinerea din pricina Pătimirii. Dar ne-a poruncit să încetăm postul sâmbăta la cântatul cocoşului, dar în însăşi ziua de sâmbătă să postim, nu pentru că trebuie să postim sâmbăta, întrucât aceasta e o odihnă de creaţie, ci pentru că trebuie să postim doar în sâmbăta aceea, întrucât în ea Creatorul a fost sub pământ. 21 Fiindcă în însăşi sărbătoarea lor au pus mâna pe Domnul, ca să se împlinească cuvântul spus: „Pus-au semnele lor în mijlocul sărbătorii lor şi ei nu ştiau” [Ps 73, 4-5]. Trebuie aşadar să plângem pentru ei, pentru că atunci când a venit Domnul n-au crezut în El, ci au scuturat de la ei învăţătura Lui, condamnându-se ca nevrednici de mântuire. XV-XVI. Enumerare a prezicerilor profetice care-L vesteau pe Hristos şi al căror deznodământ l-au văzut iudeii, dar din răutatea minţii n-au crezut că este Fiul lui Dumnezeu şi L-au condamnat la cruce pe Domnul slavei X V ' Fericiţi aşadar voi, care odinioară nu eraţi popor, dar acum sunteţi neam sfânt [/ Ptr 2, 10. 9] izbăvit din rătăcirea idolilor, din neştiinţă, din impietate; cei ce n-aţi avut parte de milă, dar acum sunteţi miluiţi [2 Ptr 2, 10] 1V.4. C o n s titu ţiile S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 6 8 3 din pricina ascultării inimii voastre. 2 Căci poarta vieţii s-a deschis vouă, celor dintre neamuri/păgâni, care odinioară nu eraţi iubiţi, dar acum sunteţi îndrăgiţi, popor câştigat de Dumnezeu, rânduit ca să vestească virtuţile lui şi despre care a spus Mântuitorul: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau şi M-am arătat celor ce nu întrebau de Mine. Am zis: Iată-Mă! neamului care nu chema Numele Meu” [/s 65, 1]. 3 Căci fără să-L fi căutat, aţi fost căutaţi de El şi crezând în El v-aţi supus chemării Lui părăsind nebunia politeistă şi scăpând la adevăratul monoteism [monarchia], la Dumnezeu Atoateţiitorul, prin Iisus Hristos, fâcându-vă completare a numărului celor mântuiţi, zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii, cum stă scris în Daniel [7, 10]. 4 Dar lui Israel cel necredincios îi spune: „Toată ziua am întins mâinile Mele spre un popor care nu ascultă şi contrazice, către cei ce umblă într-o cale nu bună, ci in urma păcatelor lor, un popor care Mă întărâtă înaintea Mea” [Is 65, 2-3]. XVI1 Vedeţi, aşadar, cum a înfuriat poporul pe Domnul necrezând în El. De aceea spune: „Au întărâtat pe Duhul Sfânt şi El S-a întors cu duşmănie împotriva lor" [Is 63, 10].' Căci îi ţinea o orbire din pricina răutăţii minţii lor, pentru că văzându-L pe Iisus n-au crezut că e Hristosul/Mesia lui Dumnezeu, Fiul Unul-Născut, născut de El înainte de toţi vecii. Cuvânt, Dumnezeu, pe Care nu L-au recunoscut din pricina necredinţei nici prin lucrările Lui, nici prin profeţiile scrise despre El. 3 Căci faptul că se va naşte dintr-o Fecioară îl citeau în lsaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte un Fiu şi vor chema Numele Lui Emanuel [Is 7, 14]. Că un Copil mic S-a născut şi un Fiu s-a dai nouă a cărui stăpânire este peste umărul Lui, şi se va chema numele Lui înger de marc sfat. Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, Puternic, Stăpân al păcii. Părinte al veacului ce va veni [Is 9, 5].” 4 Iar dacă din pricina răutăţilor covârşitoare nu-L ascultă o spune tot El: „Doamne, cine a crezut auzului nostru şi braţul Domnului cui i s-a descoperit?” [Is 53, 1]. Şi iarăşi: „Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege, uitându-vă vă veţi uita, dar nu veţi vedea, căci s-a învârtoşat inima acestui popor” [/s 6, 1-10]. 5 De aceea s-a luat de la ei cunoaşterea, pentru că atunci când vedeau şi-au întors ochii în altă parte şi când auzeau nu auzeau. Vouă însă, celor din păgâni, vi s-a dat împărăţia [Mt 21, 43], pentru că fără să-L fi cunoscut pe Dumnezeu, crezând prin vestire/propovăduire, L-aţi cunoscut, sau mai bine zis aţi fost cunoscuţi de El [Ga 4, 9] prin Iisus Mântuitorul şi Izbăvitorul celor ce nădăjduiesc în El. 6 Căci trecând de la obiceiurile dinainte cu osteneli zadarnice, privind de sus la idolii neînsufleţiţi şi dispreţuind demonii care sunt în întuneric, alergând la Lumina cea adevărată [In 1,9] şi cunoscând prin ea pe Unul şi Singurul Dumnezeu adevărat şi Tată [In 17, 3], v-aţi arătat moştenitori ai împărăţiei Lui. 7 Botezaţi fiind în moartea Domnului [Rm 6, 3] şi în învierea Lui, ca nişte prunci nou-născuţi [1 Ptr 6 8 4 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l a p o sto lic 2, 2], trebuie să fiţi nelucrători faţă de tot păcatul, căci nu mai sunteţi ai voştri înşivă, ci ai Celui ce v-a răscumpărat prin Sângele Lui [1 Co 6, 19-20]. s Căci despre Israelul de odinioară a zis Domnul din pricina necredinţei lor: „Se va ridica de la ei împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamului care face roadele ei” [Mt 21, 43], adică: dându-şi împărăţia vouă, celor ce odinioară eraţi străini, departe de EI, primeşte roadele recunoştinţei. 9 Căci voi sunteţi cei ce aţi fost trimişi odinioară în vie şi n-aţi ascultat, iar aceia sunt cei care au ascultat [Mt 21, 28. 29]. Voi sunteţi cei cărora, părându-vă rău de contrazicerea voastră, lucraţi acum în ea, ei însă suportând cu greu făgăduinţele lor, nu numai că au părăsit via nelucrată, dar scoţându-1 afară din vie l-au omorât pe însuşi moştenitorul ei [Mt 21, 38-39]. 10 Şi El, Care a fost respins de ei ca o piatră inutilă, a fost primit de voi ca o Piatră unghiulară [Mt 21,42], de aceea zice despre voi: „Un popor, pe care nu-1 cunoşteam Mi-a slujit, M-a auzit cu auzul urechii” [ ft 17, 44—45]. XVII. Cum anume trebuie să se facă Poştele şi când, şi că nu trebuie prăznuit împreună cu evreii 1 Aşadar, fraţilor, voi care aţi fost răscumpăraţi cu scumpul Sânge al lui Hristos [I Ptr 1, 19], trebuie să ţineţi în mod exact zilele Paştelui cu toată grija după echinocţiu, ca nu cumva să faceţi de două ori pe an pomenirea singurei Pătimiri, ci o singură dată pe Cel cc a murit o singură dată, nepăzind însă prăznuirea lui împreună cu iudeii." Fiindcă acum nu c nici o comuniune între noi şi ei [2 Co 6, 14-15], căci au rătăcit în însăşi hotărârea privitoare la ce cred că săvârşesc, cum rătăciţi şi departe de adevăr sunt din toate părţile. Voi însă păziţi strict echinocţiul de primăvară, care are loc în ziua a 22-a a lunii a 12-a, care e dystos; observând şi ziua a 21-a a lunii, pentru ca ziua a 14-a să nu cadă în altă săptămână şi din neştiinţă să săvârşim Paştele de două ori pe an sau să prăznuim învierea Domnului nostru Iisus Hristos în altă zi decât numai în Ziua Domnului [Duminica]. XVIII. Rănduială despre Marea Săptămână a Paştelui 1 în zilele Paştelui aşadar postiţi şase zile începând de Luni până Vineri şi Sâmbătă, folosind doar pâine, sare şi legume şi drept băutură apă, iar de Ia vin şi came abţineţi-vă în aceste zile; căci sunt zile de doliu, nu de sărbătoare. 2 Vinerea şi Sâmbăta postiţi toată ziua, cei ce au atâta putere, negustând nimic până la cântatul de noapte al cocoşului; iar dacă cineva nu poate să le lege împreună, să păzească măcar Sâmbăta. Căci zice undeva Domnul vorbind despre El însuşi: „Când va fi luat de la ei Mirele, vor posti atunci în acele zile” [Lc 5, 35]. IV .4 . C o n s t itu ţi i le S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 685 XIX. Despre privegherea Sâmbetei Mari şi despre Ziua învierii 1 Aşadar în aceste zile a fost El luat de la noi de către cei ce poartă în chip mincinos numele de iudei [cf. Ap 2, 9; 3, 9], a fost ţintuit de cruce şi socotit cu cei fără de lege [Is 53, 12; Mc 15, 28] .2 De aceea vă îndemnăm şi pe voi să postiţi aceste zile până seara, aşa cum şi noi am postit când a fost luat de la noi. Iar în celelalte zile înainte de Vineri, fiecare să mănânce la ceasul al nouălea sau seara ori cum poate fiecare, încetând postul din seara zilei de Joi până la cântatul cocoşului. J De cu seară până la cântatul cocoşului şi până când se luminează de zi în prima zi a săptămânii [duminică], privegheaţi adunându-vă în biserică, staţi veghind şi rugându-vă lui Dumnezeu toată noaptea citind Legea, Profeţii şi Psalmii până la cântatul cocoşului. Şi botezându- vă catehumenii şi citind Evanghelia cu frică şi cutremur şi grăind poporului cele spre mântuire, încetaţi doliul vostru şi rugaţi pe Dumnezeu să întoarcă pe Israel şi să primească loc de pocăinţă şi iertare a necredinţei lui. ’ Pentru că, spălându-şi mâinile, judecătorul străin [Pilat] a zis: „Nevinovat sunt cu de sângele dreptului acestuia; voi veţi vedea” [Mt 27, 25]. Iar când Pilat a zis: „Să răstignesc pe împăratul vostru?”, ei au strigat: „Nu avem împărat decât pe Cezarul [In 19, 15]. Răstigneşte-1! Răstigneşte-1! [In 19, 6]. Căci oricine se face pe sine însuşi împărat se împotriveşte Cezarului, şi dacă-1 dezlegi pe acesta, nu eşti prieten al Cezarului! [In 19, 12]” J Şi Pilat guvernatorul şi Irod regele au dat poruncă să-L răstignească şi s-a împlinit cuvântul spus: „Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat lucruri deşarte? împăraţii pământului au stat şi căpeteniile s-au adunat împotriva domnului şi împotriva Unsului/Hristosului Său [Pi 2, 1-2] şi L-au azvârlit pe Cel Iubit al Său ca pc un hoit scârbos [/s 14, 19].” 6 Şi pentru că El a fost răstignit Vinerea şi S-a sculat când se lumina de Duminică, s-a împlinit Scriptura care spune: „Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul, că Tu vei moşteni în toate neamurile!” [Pi 81, 8]. Şi iarăşi: „Acum Mă voi scula, zice Domnul, Mă voi pune mântuire; o voi anunţa deschis” [Pi 11, 6]. Şi: „Iar Tu, Doamne, miluieşte-mă şi mă scoală, şi le voi răsplăti lor” [Pi 40, 11]. 7 De aceea şi voi, pentru că Hristos a înviat, aduceţi-I jertfa voastră, despre care a poruncit prin noi zicând: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea” [Lc 22, 19; 1 Co 2, 24] şi atunci rupeţi postul, veselindu-vă şi prăznuind, pentru că arvuna învierii voastre, Iisus Hristos, S-a sculat din morţi [/ Co 15, 20] şi aceasta să vă fie drept lege veşnică [Lv 16, 34] până la sfârşitul veacului [Mt 28, 30], până ce va veni Domnul [1 Co 15, 26]. s Căci pentru iudei Domnul e încă mort, dar pentru creştini a înviat; pentru unii e aşa din pricina necredinţei, iar pentru alţii din pricina certitudinii, pentru că nădejdea în El e viaţă nemuritoare şi veşnică. 68 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic XX. Prezicere profetică despre Domnul pe care iudeii o citesc pe 10 septembrie 1 Iar după opt zile să vă fie iarăşi o sărbătoare cinstită această zi a Opta, în care m-a încredinţat de învierea Lui pe mine, Toma, care nu credeam, arătându-mi locul cuielor şi rana suliţei în coastă [In 20, 24-29] .2 Şi numărând iarăşi patruzeci de zile de la prima Duminică [a Paştelui], în joia de după duminică prăznuiţi praznicul înălţării Domnului, în care plinind toată economia şi rânduiala a urcat la Dumnezeu şi Tatăl care L-a trimis, şezând de-a dreapta puterii [Mt 26, 64] şi aşteptând până ce vrăjmaşii Lui vor fi puşi sub picioarele Sale [Ps 109, 1; 1 Co 15, 25] şi va veni la sfârşitul veacului cu putere şi cu slavă multă să judece viii şi morţii şi să dea fiecăruia după faptele lui; atunci îl vor vedea pe Fiul iubit al lui Dumnezeu, pe Care L-au împuns, şi recunoscându-L vor jeli pentru ci înşişi seminţie pe seminţie şi femeile lor separat [Za 12, 10. 2]. 1 Căci şi acum adunându-se în ziua a 10-a a lunii gorpeos citesc Plângerile, în care se spune: „O suflare înaintea feţei noastre, Unsul Domnul a fost prins în stricăciunile lor” [Plg 4, 20], şi pe Baruh, în care stă scris: „Acesta este Dumnezeul nostru şi altul pc lângă El nu se va mai socoti. Aflat-a toată calea ştiinţei şi a arâtat-o lui lacob, slujitorul Său şi lui Israel, cel iubit de El. După acestea pc pământ S-a arătat şi cu oamenii a petrecut” [Bar 3, 36-38]. Şi când citesc, se lovesc şi jelesc, cum cred ei, pustiirea făcută de Nabucodonosor, în realitate făcând fără să vrea începutul plânsului care-i va cuprinde. 4 Iar la zece zile după înălţare se împlinesc cincizeci de zile de la prima Duminică [a Paştelui]; să vă fie o sărbătoare mare; căci în ea la ceasul al treilea a trimis Domnul Iisus darul Duhului Sfânt [FA 2] şi toţi ne-am umplut de lucrarea Lui şi am vorbit în limbi noi, cum facea să răsune în noi, şi am vestit iudeilor şi păgânilor că El este Hristosul/Mesia lui Dumnezeu, Cel hotărât de El Judecător al viilor şi al morţilor [FA 10, 42; 1 Ptr 4, 5]. 5 De El a dat mărturie Moise zicând: „A primit Domnul de la Domnul foc şi l-a făcut ploaie” [Fc 19, 24]. Pe El L-a văzut lacob ca om şi a zis: „Am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi a scăpat teafăr sufletul meu” [Fc 32, 31]. Pe El L-a primit în ospeţie Avraam şi L-a mărturisit judecător şi Domn al său [Fc 18]. 6 Pe El L-a văzut Moise în rug [/ş 3]; despre El a zis în Deuteronom: „Profet vă va ridica Domnul Dumnezeu din fraţii voştri, ca mine; pe el să-l ascultaţi în toate câte vă va grăi vouă, iar orice suflet care nu va asculta de profetul acela va fi stârpit din poporul său” [Dt 18, 15. 19; Lv 23, 29]. 7 Pe El L-a văzut Isus al lui Navi, general înarmat al puterii Domnului [Ios 5, 14], luptând ca aliat împotriva Ierihonului şi, căzând la picioarele Lui, I s-a închinat ca un sclav stăpânului său. Pe El cunoscându-L Samuel IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 8 7 Uns/Hristos al lui Dumnezeu [/ Rg 12, 3. 5], i-a numit unşi/hristoşi pe preoţi şi pe împăraţi. ,v Pe El cunoscându-L a cântat David despre El această cântare, spunând: „Încinge-Te cu sabia peste coapsă, Puternice, în strălucirea şi frumuseţea Ta. Încordează-Ţi arcul, propăşeşte şi domneşte de dragul adevărului, blândeţii şi dreptăţii, şi dreapta Ta Iţi va fi călăuză minunată. Ascuţite sunt săgeţile Tale, Puternice, popoare sub Tine vor cădea. De aceea Te-a uns pe Tine Dumnezeu, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul veseliei mai mult decât pe părtaşii Tăi” [Ps 44, 4-7. 2]. 9 Despre El a vorbit şi Solomon ca în numele Lui: „Domnul m-a zidit ca început al căilor Lui pentru lucrurile Lui; înainte de veac m-a întemeiat, întru început, înainte de a face pământul, înainte de a ieşi izvoarele apelor, înainte de a fi întemeiaţi munţii, înaintea tuturor colinelor pe mine m-a născut” [Pr 8, 22-25]. Şi iarăşi: „înţelepciunea şi-a zidit sieşi o casă” [Pr 9, 1]. 111 Despre El a vorbit Isaia: „Un toiag a ieşit din rădăcina lui lesei şi o floare va răsări din rădăcină. Şi rădăcina lui lesei va fi ca cel ce se ridică să stăpânească neamurile; în el îşi vor pune nădejdea” [7s 11, 10]. Iar Zaharia: „Iată împăratul tău vine la tine drept şi mântuind, blând şi călare pe asin, pe mânzul asinei” [Za 9 , 9]. 11 Despre El spune Daniel că este Fiu al Omului care vine la Tatăl [Dn 7, 13-14] şi primeşte toată judecata şi cinstea şi este piatra tăiată din munte fără mână dc om, care a ajuns un munte mare şi a umplut tot pământul [Dn 2, 34-35] zdrobind mulţimea [poliarchia] stăpânirilor locale şi mulţimea zeilor celor fără Dumnezeu, vestind pe Unul Dumnezeu şi arătând monarhia romanilor. 12 Despre El a spus şi leremia profeţind: „O suflare înaintea feţei noastre, Unsul Domnul a fost prins în stricăciunile lor; El de care spuneam: în umbra Lui vom trăi între neamuri/păgâni” [Plg 4, 20]. Iezechiel şi ceilalţi profeţi L-au numit peste tot Uns/Hristos, Domn, împărat, Judecător, Legiuitor, înger al Tatălui, Dumnezeu Unul-Născut. h Pe Acesta deci vi-L vestim şi noi Dumnezeu Cuvânt Care a slujit Dumnezeului Său şi Tatălui la creaţia a toate; dacă credeţi în El, veţi fi vii, dacă nu credeţi, veţi fi pedepsiţi. „Căci cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” [In 3, 36]. 14 Aşadar, după ce aţi prăznuit o săptămână Cincizecimea, postiţi şi după ea o săptămână, căci este un lucru drept să ne veselim de darul lui Dumnezeu şi să postim după relaxarea care urmează. 15 Căci şi Moise şi Ilie au postit patruzeci de zile [Zş 34, 38; 3 Rg 19, 8], iar Domnul n-a mâncat trei săptămâni pâine bună,