Scrisoarea Bisericii din Smyrna

Biserica lui Dumnezeu pribeagă în Smyma, Bisericii lui Dumnezeu pribeagă în Filomelion şi tuturor comunităţilor pribege în tot locul ale sfintei Biserici catholice, mila, pacea şi iubirea lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Iisus Hristos să se înmulţească. 1 1 V-am scris, fraţilor, cele privitoare la cei care au dat mărturie martirică şi la fericitul Policarp, care a făcut să înceteze persecuţia ca pecetluind-o prin mărturia/martiriul lui; căci aproape toate cele dinainte s-au făcut pentru ca Domnul să ne arate iarăşi ce este mărturia/martiriul potrivit Evangheliei. Căci el a aşteptat să fie predat, ca şi Domnul, pentru ca şi noi să devenim imitatori ai lui, neuitându-ne numai la cele ale noastre înşine, ci şi la cele ale aproapelui [cf. Flp 2, 4]; fiindcă e propriu iubirii adevărate şi ferme să nu vrea cineva să se mântuiască doar pe sine însuşi, ci şi pe toţi fraţii. I i ' Fericite, aşadar, şi nobile sunt toate mărturiile martirilor care s-au făcut potrivit voii lui Dumnezeu, căci noi care suntem mai evlavioşi trebuie să-I atribuim puterea asupra a toate lui Dumnezeu. 2 Căci cine nu va admira vitejia, răbdarea şi iubirea de Stăpânul ale acestora? Jupuiţi de biciuri astfel încât li se vedea alcătuirea trupului până la venele şi arterele dinăuntru, au răbdat atât, încât celor din jur li se făcea milă şi erau plini de durere; dar ei au ajuns Ia o atât de mare vitejie, încât nici unul dintre ei nici n-a gemut, nici n-a suspinat, arătându-ne nouă tuturor că în ceasul acela martori i/martirii lui Hristos torturaţi erau absenţi din trup sau, mai bine zis, că Domnul era de faţă şi vorbea cu ei. 3 Şi luând aminte la harul lui Hristos, au dispreţuit torturile lumeşti, răscumpărând printr-un singur ceas pedeapsa veşnică, iar focul torţionarilor le era răcoros, fiindcă aveau înaintea ochilor să scape de focul veşnic şi care nu se stinge niciodată, iar cu ochii inimii priveau la bunurile păstrate celor care rabdă şi „de care urechea n-a auzit, pe care ochiul nu le-a 1 Traducere după ed. H. Musurillo, The Acts o f Christian Martyrs, Oxford, 1972, p. 2-20; cf. ed. Th. Camelot, Source Chrétiennes 10 ter, 1958, p. 243-275. 3 7 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s t o l i c văzut şi la inima omului nu s-au suit” [7 Co 2, 9; cf. Is 64, 3]; lor însă, care nu mai erau oameni, ci îngeri, le-au fost arătate de Domnul. 4 în chip asemănător au răbdat pedepse cumplite şi cei condamnaţi să fie aruncaţi la fiare sălbatice, întinşi pe scoici ascuţite şi pedepsiţi cu alte genuri de torturi, ca, dacă s-ar putea, să-i întoarcă prin acest supliciu permanentizat spre tăgăduire. I I I ' Căci multe a uneltit împotriva lor diavolul, dar, slavă lui Dumnezeu, n-a putut nimic împotriva tuturor. Căci foarte viteazul Germanicus, care s-a luptat în chip remarcabil cu fiarele, a învigorat prin răbdarea lui frica lor. Pentru că vrând proconsulul să-l convingă şi spunându-i să-i fie milă de vârsta lui [tânără], el însuşi a întărâtat silnic fiara asupra lui, vrând să fie scăpaţi cât mai repede de viaţa lor nedreaptă şi nelegiuită. 2 De aceea, uimită de vitejia iubitorului şi cinstitorului de Dumnezeu neam al creştinilor, mulţimea a strigat: „Moarte ateilor! Să fie căutat Policarp!” IV 1 Unul însă, pe nume Quintus, frigian, proaspăt venit din Frigia, văzând fiarele, a fost cuprins de laşitate. Acesta s-a silit pe sine însuşi şi pe alţii să vină de bunăvoie la proconsul, care stăruind mult l-a convins să jure şi să sacrifice [zeilor], 2 De aceea, fraţilor, nu-i lăudăm pe cci ce se prezintă ei înşişi, fiindcă nu aşa învaţă Evanghelia [cf. Ml 10, 23; In 7, 1]. V Preaminunatul Policarp însă mai întâi nu s-a tulburat când a auzit, ci voia să rămână în oraş; dar cei mai mulţi l-au convins să iasă din oraş. Iar el a ieşit la o căsuţă de ţară, nu departe de cetate, şi petrecea acolo împreună cu puţini, nefăcând zi şi noapte nimic altceva decât să se roage pentru toţi şi pentru Bisericile din toată lumea, cum îi era obiceiul. 2 Şi, rugându-se, cu trei zile înainte de a fi prins a avut o vedenie şi a văzut perna lui arzând în foc. Şi întorcându-se le-a zis celor împreună cu el: „Trebuie să fiu ars de viu." VI Şi pentru că cei care-1 căutau stăruiau în căutare, s-a mutat în altă căsuţă de ţară, şi îndată s-au înfăţişat cei care-1 căutau; şi, negăsindu-1, au prins doi copii care slujeau, dintre care unul, fiind torturat, a mărturisit. ’ Căci i-a fost cu neputinţă să rămână ascuns, întrucât cei ce l-au trădat erau casnicii ai lui. Iar ofiţerul de poliţie însărcinat cu această funcţie, pe nume Irod, s-a grăbit să-l ducă în stadion, ca acela să-şi primească soarta făcându-se părtaş al lui Hristos, iar cei ce l-au trădat să sufere pedeapsa lui Iuda. V II1 Având deci cu ei copilul slujitor, într-o vineri pe la ceasul prânzului, urmăritorii şi călăreţii cu armele lor obişnuite au ieşit alergând ca la un tâlhar [cf. Mt 26, 55] şi, sosind seara târziu, l-au găsit zăcând culcat într-o cămăruţă la etaj. Şi deşi ar fi putut pleca de acolo în alt loc, n-a vrut zicând: „Facă-se voia lui Dumnezeu.” 2 Auzind deci că veniseră, coborând a stat de vorbă cu ei, care au rămas uimiţi de vârsta şi calmul lui, mirându-se de ce era atâta grabă să prindă un asemenea bătrân. Iar el a poruncit îndată să li se pună înainte de mâncat şi de băut în acel ceas cât ar voi, dar le-a cerut să-i 1.4. Scrisoarea Biseric ii din Sm y rn a d e sp re m artiriu lu i ep isco p u lu i P o lic arp 371 îngăduie un ceas să se roage fără teamă. 3 Iar ei îngăduindu-i, stând el în picioare cu faţa spre răsărit s-a rugat fiind plin de harul lui Dumnezeu, astfel încât două ore n-a putut să se oprească, încât a umplut de mirare pe ascultători, dintre care multora le părea rău că au pornit asupra unui bătrân aşa de plin de cuviinţă dumnezeiască. VIII1 Iar după ce a încetat rugăciunea în care i-a pomenit pe toţi cei ce se întâmplaseră să se întâlnească cu el, mici şi mari, slăviţi şi lipsiţi de slavă, şi toată Biserica catholică din toată lumea, venind ceasul să plece, aşezându-1 pe un măgar l-au dus în oraş, fiind Sâmbăta Mare. 2 Şi l-au întâmpinat ofiţerul Irod şi tatăl său, Nichita, care, mutându-1 într-o căruţă şi şezând lângă el, au încercat să-l convingă zicând: „Ce lucru rău este să zici «Domn e Cezarul», să sacrifici, să faci cele ce urmează acestora şi să te salvezi?” El însă la început nu le-a răspuns, dar stăruind ei, le-a zis: „Nu voi face ce mă sfătuiţi.” 3 Iar ei, nereuşind să-l convingă, i-au spus cuvinte cumplite şi l-au dat jos cu sârg, astfel încât, căzând din căruţă, şi-a sucit glezna. Iar el, neîntorcându-se, ca şi cum n-ar fi păţit nimic, mergea cu sârg. Fiind adus în stadion, era atâta hărmălaie în stadion, încât nu se putea auzi cineva. IX 1 Iar pe când Policarp intra în stadion s-a făcut un glas din cer: „Fii tare, Policarpe, şi viteaz!” Nimeni nu l-a văzut pe cel care vorbea, dar cei de-i noştri de faţă au auzit glasul. Şi pe când era adus el, s-a făcut mare hărmălaie când s-a auzit că a fost prins Policarp. " Şi adus fiind, l-a întrebat proconsulul dacă era el Policarp. Iar când el a mărturisit că e, a încercat să-l convingă spunând: „Ai puţin respect de vârsta ta!” şi altele următoare acestora, cum au obiceiul să le spună [creştinilor]: „Jură pe norocul Cezarului!”, „Căieşte-te!”, „Spune: Moarte ateilor!” Iar Policarp, cu faţa gravă, privind la toată gloata păgânilor nelegiuiţi din stadion şi clătinându-şi către ei mâna, suspinând şi privind spre cer a zis: „Moarte ateilor!” 3 Dar întrucât proconsulul stăruia şi zicea: „Jură şi îţi voi da drumul!”, Policarp a zis: „De optzeci şi şase de ani Ii sunt sclav şi nu m-a nedreptăţit cu nimic. Şi cum voi putea să blasfemiez pe împăratul meu Care m-a mântuit?” X I Iar întrucât acela stăruia iarăşi şi zicea: „Jură pe norocul Cezarului!”, el a răspuns: „Dacă crezi în zadar că voi jura pe norocul Cezarului, cum spui, şi te prefaci că nu ştii cine sunt, ascultă-mă deschis: Sunt creştin! Iar dacă vrei să afli cuvântul creştinismului, dă-mi o zi şi ascultă-1!” ' Proconsulul a zis: „Convinge norodul!” Iar Policarp a spus: „Pe tine te-am socotit vrednic de cuvânt, fiindcă am fost învăţaţi să dăm stăpânirilor şi autorităţilor rânduite de Dumnezeu cinstea cuvenită, şi care nu ne vatămă. Dar pe aceia nu-i socotesc vrednici să mă apăr înaintea lor.” X I I Proconsulul a zis: „Am fiare sălbatice. Lor te voi arunca, de nu te căieşti!” Iar el a spus: „Cheamă-le. Căci nestrămutată e pentru noi căinţa de 3 7 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic la cele mai bune la cele mai rele; dar un lucru bun este strămutarea de la cele rele la cele drepte.” 2 Şi i-a zis iarăşi: „Dacă dispreţuieşti fiarele şi nu te căieşti, voi face să fii mistuit în foc!” Dar Policarp a spus: „Ameninţi cu un foc care arde un ceas şi după puţin se stinge; căci nu cunoşti focul judecăţii viitoare şi al pedepsei veşnice păstrat pentru necredincioşi. Dar de ce mai întârzii? Adu ce vrei!” X I I 1 Spunând însă acestea şi altele mai multe, s-a umplut de îndrăzneală şi bucurie, iar faţa lui s-a umplut de har, încât nu numai că n-a căzut tulburat de cele spuse lui, ci, dimpotrivă, l-a făcut pe proconsul să-şi iasă din fire şi să-şi trimită crainicul în mijlocul stadionului să vestească de trei ori: „Policarp a mărturisit că e creştin!” 2 Şi pe când se spunea de către crainic acest lucru, toată mulţimea păgânilor şi iudeilor care locuiau în Smyma a strigat cu mânie nestăvilită şi cu glas mare: „Acesta e învăţătorul Asiei, părintele creştinilor, surpătorul zeilor noştri, care învaţă pe mulţi să nu le sacrifice şi să nu-i venereze!” Spunând acestea, au strigat şi au cerut prefectului Asiei [„asiarh”] Filip să dea drumul unui leu asupra lui Policarp. El însă a zis că nu poate, pentru că vânătorile se terminaseră. 3 Atunci li s-a pămt potrivit să strige ca Policarp să fie ars de viu; căci trebuia să se împlinească vedenia cu perna care i se arătase, când, văzând-o arzând, pc când se ruga. a zis profetic credincioşilor împreună cu el atunci când s-a întors la ei: „Trebuie să fiu ars de viu.” X III' Aşadar, acestea s-au făcut cu o grabă atât de mare, mai repede decât ar fi spuse, gloatele aducând îndată din ateliere şi băi lemne şi vreascuri, mai ales iudeii care slujesc cu înflăcărare la acestea, cum le e obiceiul.' Iar când rugul a fost gata, dezbrăcându-se de toate hainele şi desfacându-şi cingătoarea, [Policarp] încerca să se şi descalţe, întrucât mai înainte nu tâcea el acest lucru, pentru că fiecare dintre credincioşi se grăbea să se atingă repede de trupul lui; căci din pricina bunei lui conduite era respectat tot timpul chiar şi înainte de martiriu. 3 Aşadar, îndată au fost puse în jurul lui instrumentele potrivite pentru un rug. Dar când au vrut să-l şi ţintuiască, a zis: „Lăsaţi-mă aşa, căci Cel ce-mi dă să rabd focul îmi va da să rămân neclintit pe rug chiar şi iară asigurarea care vine din cuiele voastre.” X IV 1 Iar ei nu l-au ţintuit, dar l-au legat. El însă, punându-şi mâinile la spate şi fiind legat ca un berbec însemnat din turma mare, pregătit pentru a fi adus jertfa de ardere tot plăcută lui Dumnezeu, înălţându-şi privirea spre cer a zis: „Doamne, Dumnezeule, Atoateţiitorule, Tatăl iubitului şi binecuvântatului Tău Slujitor/Copil [Paic/os]2, Iisus Hristos, prin Care am primit cunoaşterea 2 Pais, „copil” în sens de slujitor în casă, se referă la „Slujitorul Domnului” (Ebedlalive) despre care vorbeşte profetul Isaia (cap. 53). 1.4. Scriso a re a Bisericii din Sm y rn a d e sp re m artiriu lu i ep isco p u lu i P o lic a rp 373 privitoare la Tine, Dumnezeul îngerilor şi al puterilor, a toată făptura şi al întregului neam al drepţilor care sunt vii înaintea Ta, 2 Te binecuvântez că m-ai învrednicit de ziua şi ceasul acesta, ca să iau parte în numărul martorilor/ martirilor la paharul Hristosului Tău spre învierea vieţii veşnice a sufletului şi a trupului în nestricăciunea Duhului Sfânt; între care fie să fiu primit astăzi înaintea Ta jertfa grasă şi primită, precum ai gătit şi ai arătat dinainte şi ai împlinit Tu, Cel nemincinos şi adevărat. 3 Pentru aceasta şi pentru toate Te laud, Te binecuvântez, Te slăvesc prin veşnicul şi cerescul Arhiereu, Iisus Hristos, iubitul Tău Slujitor, prin Care Ţie împreună cu El şi cu Duhul Sfânt se cuvine slavă, acum şi în veacurile ce vor veni. Amin.” X V I Iar când a înălţa el „Amin”-ul şi a isprăvit rugăciunea, oamenii însărcinaţi cu focul au aprins focul. Şi strălucind o flacără mare, am văzut o minune noi, cei cărora li s-a dat a o vedea; noi cei care am fost păstraţi ca să vestim celorlalţi cele făcute. 2 Căci, luând forma unei bolţi, focul a învăluit în cerc trupul martirului ca o pânză de corabie umflată de vânt; şi era în mijloc nu ca un trup ars, ci ca o pâine coaptă sau ca un aur ori argint ars în cuptor. Pentru că am simţit o atât de mare bună-mireasmă, ca a unui suflu de tămâie sau a unei alteia din aromatele preţioase. XVII Văzând în sfârşit nelegiuiţii că trupul lui nu poate fi mistuit de foc, au poruncit unui „conicelor” să sc apropie de el şi să-l străpungă cu pumnalul. Şi făcând el aceasta, a ieşit o mulţime de sânge, încât a stins focul şi toată gloata se minuna cât de mare c deosebirea între necredincioşi şi cei aleşi; 2 dintre care unul a fost şi preaminunatul Policarp, care în timpurile noastre a fost învăţător apostolic şi profetic, episcop al Bisericii catholice din Smyma; căci orice cuvânt care a ieşit din gura lui s-a săvârşit ori se va săvârşi. XVII ‘ Dar cel gelos, defăimător şi rău, potrivnicul neamului drepţilor, văzând măreţia mărturiei/martiriului lui şi conduita lui ireproşabilă de la început, văzându-1 însemnat cu cununa nestricăciunii şi dobândind un premiu incontestabil, s-a străduit ca nici măcar trupul lui său să nu fie luat de noi, deşi mulţi dintre noi doreau să facă aceasta şi să aibă parte de sfântul lui trup. 2 A sugerat deci lui Nichita, tatăl lui Irod şi frate al Alcei, să intervină la guvernator să nu ne dea trupul lui; „ca nu cumva, spuneau ei, lăsându-1 pe Cel răstignit, să înceapă să-l venereze pe acesta”. Acestea i le-au sugerat şi instigat iudeii, care nu ne-au scăpat din ochi când am vrut noi să-l luăm din foc, neînţelegând că noi nu vom putea nici să-L părăsim vreodată pe Hristos, Care nevinovat a pătimit pentru păcătoşi şi pentru mântuirea întregii lumi a celor mântuiţi, nici să venerăm pe altcineva.J Căci Acestuia ne închinăm ca Unuia care e Fiu al lui Dumnezeu, iar pe martiri îi iubim în chip vrednic ca pe nişte învăţăcei şi imitatori ai Domnului din pricina neîntrecutei lor afec3 7 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Can o n u l apostolic ţiuni faţă de împăratul şi învăţătorul lor; ai căror părtaşi şi coînvăţăcei fie să devenim şi noi! X V III1 Văzând deci centurionul gâlceava iudeilor, punându-1 în mijloc, cum e obiceiul, l-a ars. 2 Şi aşa ridicând noi mai târziu oasele lui mai preţioase şi mai încercate decât aurul, le-am depus acolo unde se cuvenea. 3 Şi unde să ne dea Domnul să ne adunăm şi noi, după putinţă, să celebrăm cu veselie şi cu bucurie ziua de naştere a martiriului său spre aducerea-aminte de cei ce au luptat mai înainte şi spre exerciţiul şi pregătirea celor ce vor lupta mai pe urmă. X IX 1 Acestea sunt cele privitoare la fericitul Policarp, care împreună cu cei din Filadelfia este al doisprezecelea care a fost martir în Smyrna, dar e singurul pomenit mai mult de toţi, încât chiar şi păgânii vorbesc de el în tot locul, pentru că a fost nu numai învăţător remarcabil, dar şi martir excepţional, al cărui martiriu doresc să-l imite toţi întrucât a fost potrivit Evangheliei lui Hristos. 2 Căci luptându-se şi biruind prin răbdarea lui pe magistratul nedrept şi primind astfel cununa nestricăciunii, veselindu-se împreună cu Apostolii şi toţi drepţii, slăveşte pe Dumnezeu şi Tatăl Atotţiitorul şi binecuvântează pe Domnul nostru lisus Hristos, Mântuitoail sufletelor noastre şi Cârmuitorul impurilor noastre, şi Păstorul Bisericii catholice din toată lumea [tes kata ten oikoumenen katholikes Ekklesias]. XX Ne-aţi cerut, aşadar, să vă arătăm mai pe larg pe cele făcute, iar noi vi le-am amintit pentru moment prin fratele nostru Marcion. Aflând deci acestea, trimiteţi scrisoare şi fraţilor de dincolo, ca şi ei să slăvească pe Domnul care Şi-a făcut alegerile dintre robii Lui. 2 Iar Celui ce poate să ne ducă pe noi pe toţi întru harul şi darul Lui în împărăţia Lui veşnică prin Slujitorul [Paidos\ Său Unul-Născut, lisus Hristos, 1 se cuvine slavă, cinste, putere, măreţie în veci. Salutaţi-i pe toţi sfinţii. Vă salută şi cei împreună cu noi şi Evarest, cel ce a scris scrisoarea, cu toată casa lui. X X I1 A dat mărturie martirică fericitul Policarp în ziua a 2-a lunii xanthikos [februarie], cu şapte zile înainte de calendele lui martie, în Sâmbăta Mare, la ora opt. A fost prins de Irod, mare preot [pontif] fiind Filip Trallianul, proconsul Statius Quadratus, iar împărat în veci Domnul nostru lisus Hristos. Lui fie slavă, cinste, măreţie şi tron veşnic din generaţie în generaţie. Amin. X X I I ' Vă dorim, fraţilor, să fiţi sănătoşi aliniindu-vă cuvântului Evangheliei lui lisus Hristos, împreună cu Care fie slavă lui Dumnezeu şi Tatăl, şi a Duhului Sfânt spre mântuirea sfinţilor aleşi, precum a dat mărturie fericitul Policarp, pe ale cărui urme fie să ne găsim şi noi în împărăţia lui lisus Hristos. 2 Acestea le-a copiat Gaius, după exemplarul lui Irineu, ucenic al lui Policarp şi care a trăit împreună cu Irineu. Iar eu, Isocrate, le-am scris după copia lui Gaius. Harul fie cu toţi. 1 .4 . Sc risoa rea Bise ric ii din Sm y rn a d e sp re m artiriu lu i ep isco p u lu i P o lic a rp 375 3 Iar eu, Pioniu, le-am scris iarăşi din exemplarul de mai sus căutându-le prin descoperirea fericitului Policarp care mi s-a arătat, adunându-le aproape distruse de timp, ca şi pe mine să mă adune Domnul lisus Hristos în împărăţia Lui cea cerească împreună cu aleşii Lui, Căruia fie slava împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.