Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari

Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, situată pe strada Oţetari, nr. 4, în apropiere de Piata Rosetti şi Teatrul Naţional, a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Este cunoscută şi ca Biserica Oţetari, după arborii denumiţi astfel, care se găseau în apropierea sa. În decursul anilor, sfântul lăcaş a fost reparat şi înfrumuseţat de diferiţi ctitori, care i-au dăruit şi obiecte de valoare, păstrate până în zilele noastre. Aici se află la loc de cinste şi o falangă dintr-un deget al Sfântului Mare Mucenic Haralambie, oferit acestei biserici în secolul al XIX-lea. Biserica Oţetari are trei hramuri: Sfinţii Voievoizi sau Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Mare Mucenic Haralambie.

Istoric

Biserica Sfinţii Voievoizi - Oţetari a fost zidită în 1757, pe vatra a două ctitorii din lemn: prima a fost ridicată între anii 1680 şi 1681, în timpul lui Şerban Vodă Cantacuzino, dar a rezistat doar zece ani; iar a doua a fost înălţată între anii 1691 şi 1692, pe vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, iar aceasta a dăinuit 65 de ani. Locul unde au existat cele două lăcaşuri se afla atunci pe malul gârlei Bucureştioara, care era un afluent al Dâmboviţei. Acolo se găsea un zăvoi de arbori numit oţetari, ale căror fructe erau folosite pentru fabricarea oţetului, iar frunzele şi scoarţa, în meşteşugul tăbăcăritului. Unii istorici cred că biserica îşi trage numele de la aceşti arbori, pe când alţii au opinii contrare. Istoricul Constantin G. Giurescu susţine că Biserica Oţetari a fost denumită astfel „după breasla respectivă, ai cărei membri locuiau, se vede, prin partea locului”, despre care precizează că erau cei ce făceau şi vindeau oţet.

Cea de-a treia biserică, păstrată până în prezent, a fost ridicată pe acelaşi amplasament, în 1757, în timpul domnitorului Constantin Mavrocordat. De data aceasta a fost construită din zid, aşa cum menţionează un act din 1786 al Mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei, fondatori fiind Mărgărit Starostea şi Nicolae Cupeţul. Despre ctitorii acestui aşezământ vorbeşte şi pisania veche, scrisă cu litere chirilice săpate în piatră, care se păstrează în pridvor: „Această sfântă şi dumnezeiască biserică, unde se prîznuieşte hramul Sfinţilor Îngeri făcutu-s-a întâi din lemn în zilele lui Şerban Vodă, la leat 7189 (1680) şi, prefăcându-se iar din lemn în zilele lui Constantin Basarab Voievod , la leat 7210 ( 1691), şi acum, prefăcându-se din piatră, s-au adus şi hramul ierarhului Nicolae, şi cu ajutorul şi îndemânarea dumnealor Mărgărit staroste şi jupânu Nicolae cupeţu şi al altor creştini s-au zidit şi s-au înfrumuseţat după cum se vede, cu toate podoabele, în zilele lui Ion Constantin –Vodă Mavrocordat, ca să fie dumnealor vrednică pomenire; iulie leat 7265 (1757).” Cu timpul s-au adăugat şi alţi ctitori care au restaurat şi înfrumuseţat sfântul lăcaş, printre care s-au aflat şi negustori. Referitor la aceştia, arhiva bisericii menţionează că un clopot a fost dăruit în 1794, de Radu Nicule, iar mai târziu, membrii uneia dintre marile familii negustoreşti, Hagi Tudorache, au fost înmormântaţi aici, fiind păstrate până în zilele noastre două dintre mormintele lor, cu pietre funerare din 1825 şi 1845.

Biserica în prezent

Înfăţişarea actuală a Bisericii Oţetari este datorată restaurării din perioada 1860-1866, care a fost făcută cu ajutorul familiilor Hagi Tudorache, N. Zamfirescu şi Romanescu. În timpul acestor lucrări, Gheorghe Tattarescu a pictat catapeteasma, precum şi interiorul bisericii, în ulei, pe un strat din glet de ipsos. Tot atunci mitropolitul Nifon, considerat unul dintre ctitori, a dăruit acestui lăcaş de cult o falangă dintr-un deget al Sfântului Mare Mucenic Haralambie, care se află şi în prezent într-o raclă, spre închinare. Numele mitropolitului Nifon este legat de această biserică deoarece aici a fost botezat, iar mai târziu tot aici a luat primele lecţii de citire, scriere şi cântare psaltică. S-a născut în mahalaua Oţetarilor, pe actuala stradă Vasile Lascăr, în 1789, şi era fiul unui blănar din Macedonia, care se stabilise în Bucureşti. La vârsta de 20 de ani a intrat în Mănăstirea Cernica unde a îmbrăţişat schima monahală, iar mai târziu a fost iconom al Episcopiei Râmnicului, egumen al Mănăstirii Cozia şi vicar al Mitropoliei. În 1857, pe când era deja mitropolit, a susţinut şi a prezidat unirea Ţării Româneşti cu Moldova în Divanul ad-hoc, iar în 1866, în faţa sa a depus jurământul Prinţul Carol.

O altă restaurare a sfântului lăcaş a fost făcută după 40 de ani, când au fost realizate şi vitraliile, ce se pot vedea şi astăzi. Unele îmbunătăţiri au fost aduse şi între anii 1964 şi 1984, când au fost executate medalioanele exterioare din mozaic, de pictorul Eugen Profeta. De asemenea, la începutul secolului XXI biserica a trecut printr-un proces de modernizare. Astfel, între anii 2004 şi 2006 lucrările care au fost efectuate au vizat: consolidarea construcţiei, repararea brâului din zid printr-un procedeu modern de îngheţare a infiltraţiilor de apă, înlocuirea clopotului fisurat şi restaurarea picturii murale realizate de Gheorghe Tattarescu.

În ceea ce priveşte arhitectura, biserica este construită în plan treflat, are o turlă octogonală pe naos şi un turn clopotniţă pe pronaos. În faţă are un pridvor închis, decorat cu pilaştri şi fronton. Pronaosul are tavan scund accentuează efectul de înălţare, în momentul pătrunderii în naos, iar absidele cu vitralii şi turla octogonală măresc şi ele această senzaţie. Clădirea bisericii creează astfel o impresie de monumentalitate, chiar dacă dimensiunile sale nu sunt mari: lungimea interioară este de 23 m, lăţimea în dreptul absidelor are 9 m, iar înălţimea interioară a turlei este de aproape 13 m. Acoperişurile de tablă ale celor două turle au formă de bulb, în stilul arhitecturii ruseşti.

Biserica Oţetari este inclusă în „Lista monumentelor istorice din România”, având codul de clasificare B-II-m-B-19317.. Patrimoniul său cuprinde nu numai vitraliile realizate în 1909, medalioanele create de Eugen Profeta şi picturile lui Gheorghe Tattarescu, ci şi unele obiecte, dăruite de-a lungul veacurilor de ctitorii sfântului lăcaş. Printre acestea se numără un epitaf al Mântuitorului, brodat în fir, din anul 1793, o icoană împărătească ferecată în argint, din anul 1803, şi două icoane din 1804.

Bibliografie

„Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti”, Valentina Bilcea, Angela Bilcea, Editura Meronia, 2009, Bucureşti „Istoricul a 40 de biserici din România” vol III, preot Marin Dumitrescu, Editura Stabiliment de Arte Grafice „Universala“, Bucureşti, 1907, p.58 „Din Vechiul Bucureşti - Biserici, curţi boereşti şi hanuri după două planuri inedite de la sfârşitul veacului al XVIII-lea”, George D. Florescu, Editura 1935

„Istoricul Mitropoliei Ungro-Vlahiei şi Mitropoliţii Ţărei Munteneşti”, Preotul George I. Gibescu, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1907
„Străzi vechi din Bucureştiul de altădată, Alexandru Ofrim, „Editura Humanitas, 2011, p. 198

Surse

• Biserica Sfinţii Voievozi - Oţetari
• Oţetari

Constantin G. Giurescu, „Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p. 89.

G. I. Ionescu-Gion, „Istoria Bucurescilor”, Fundaţia Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, Bucureşti 1899, p. 209.

Nicolae Iorga, „Inscripţii din bisericile României”, vol. I, partea 1, Institutul de Arte Grafice şi Editură „Minerva”, Bucureşti, 1905, pp. 285-287.

Institutul Național al Patrimoniului http://patrimoniu.gov.ro/ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice