Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Mănăstirea Topolnița

Mănăstirea Topolnița

Mănăstirea Topolnița este o veche mănăstire ortodoxă de călugări din județul Mehedinți (sat Schitu Topolniței, comuna Izvoru Bârzii), în Episcopia Severinului și a Strehaiei.

Istoric

Situată la 20 km nord de Municipiul Drobeta Turnu Severin, între satele Schitul de Jos și Schitul de Sus, pe valea râului Topolnița, Mănăstirea Topolnița este o mărturie incontestabilă a spiritualității strămoșilor noștri în această parte a Podișului Mehedinți. Tradiția locală mărturisește că Sfântul Nicodim plecând de la Vodița să caute un nou loc pentru ridicarea unei mănăstiri, în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a oprit pe valea râului Topolnița unde s-a apucat de lucru crezând că aici este locul „La cascade“, între ape.

Alexandru Ștefulescu, bazându-se pe tradiția locală, afirmă că Mănăstirea Topolnița a fost ctitorită imediat după Mănăstirea Vodița și înaintea Mănăstirii Tismana pe care o termină în anul 1378. Vremea fondării Sfintei Mănăstiri ne este însă clarificată de un document datat din 11 mai 1644, prin care Matei Basarab poruncește la opt familii de rumâni care erau dorobanți la Tâmna să se întoarcă pe moșia de la Șovârloghiu „care sunt de moșie ai sfintei mănăstiri dați de Radu Vodă Negru. “Un alt document emis de Matei Basarab la 12 februarie 1646 ne face cunoscut faptul că mănăstirea „domniei sale din moși strămoși“ este încredințată căpitanului de dorobanți Lupu Buliga „ce se chema ctitor nou“, pentru a fi refăcută din temelie.

Mănăstirea a fost înzestrată de către „ctitorul nou“ cu o clopotniță paralelipipedică, iar incinta a fost împrejmuită cu un zid înalt din piatră.

Biserica

În mijlocul incintei este amplasată o biserică în formă de cruce, zidită din piatră în amestec cu cărămidă. Intrarea în biserică se face printr-o ușă dublă fixată într-un portal de piatră având dăltuită la partea superioară o pisanie ce ne confirmă că Lupu Buliga a împlinit sfatul lui Matei Basarab de a reface mănăstirea în 1646:

„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și întru ajutorul și luminatului și puternicului hramul Sfântei mănăstiri Prorocul Ioan Predtce va dna(=în zilele) io Matei Voevoda truditu-s-au și s-au ostenit de o-u zidit den temelie eu robul lui Dumnezeu Jupan Lupu Buluga vel căpitan I Jupanita ego Stanca I shi ego (fii săi) Cumia spatar i Stoica, i Calina, i Armanca, va leat 7154“. Cu acest prilej el schimbă hramul Sfântului Arhanghel Mihail avut până atunci, pus de însuși Sfântul Nicodim în amintirea Mănăstirii Hilandar din Muntele Athos, închinând mănăstirea în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, devenind al doilea ctitor al Mănăstirii Topolnița, la anul 1646.

Pronaosul are formă dreptunghiulară, este boltit printr-o calotă pe pandantivi, susținută la nord și sud prin două arce late. Acesta este despărțit de naos, printr-un zid gros străbătut doar de o ușă mică la mijloc, deasupra căreia se află o nișă, în care pictată este icoana hramului.

Naosul este lărgit prin cele două abside laterale unde sunt amplasate stranele. Este supraînălțat cu o turlă frumos proporțională și pictată, cilindrică la interior și octogonală la exterior. Tot aici se găsește o altă pisanie scrisă în chirilică ce ne destăinuie numele celor care au împodobit biserica cu pictură, Gheorghe zugravul grec din Traies și un băștinaș Dima zugrav vlah: „Cu bună vrerea Părintelui Cerescu și cu îndumnezeirea Sfinții Sale Fiu și cu săvârșirea Sfântului Duhu ziditu-s-a această sfântă și dumnezeiască biserică în hramul Tăierii ceștii glavii stgo Ioan Prtce (cinstitului cap al Sfântului Ioan Înainte Mergătorul), din temelie s-a zidit cu cheltuiala dumnealui Jupan Curia vel paharnic. Și s-a scris în creștinului Gligorie Ghica voievod când a fost năstavnic eromonah Axentie I săvârşi-s-va esita avgust 9 dni leat 7181 (şi s-a săvârşit în luna august 9 zile anul 7181=1673), Az(=eu)Gheorghe zugrav grec, Dima zugrav vlaah".

Catapeteasma ce desparte naosul de altar este construită din zid gros de cărămidă şi este împodobită cu cele trei icoane vechi bizantine şi cu cea a Sfântului loan Botezătorul, „din toată osteneala lui Dumitru Pleşoianu ot Cerneti 1762“.

A fost pictata deci in anul 1673, in fresca, stil bizantin, de zugravii Grigore Grecul si Dima Romanul. Remarcabila este tema Judecata de Apoi, pictata in fatada exterioara vestica, la fel ca la manastirile din Moldova.

Altarul este în formă de semicerc perfect, cu nişe adâncite în zid pentru scaunul cel înalt şi proscomidiar. La acest altar cu candela aprinsă peste veacuri, mulţi părinţi au plecat genunchii şi au înălţat cugetarea către Dumnezeu cerându-I mila şi pentru multe suflete mântuirea.

Astfel, în vremuri grele, la Schit au stat de veghe cu toată grija, părinţii noştri: protosinghel Gratian Rădac, stareţ între anii : 1943-1990 şl duhovnicul mănăstirii protosinghel Vichentie Popescu (1944-1996), cu o viaţă sfântă, încărunţită de numărul anilor - 91, şi de înţelepciunea de la Dumnezeu.

Un nou stareț al Mănăstirii Topolnița, în persoana Părintelui Arhimandrit Gherasim Armulescu, a fost instalat sâmbătă, 28 decembrie 2019, de Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei care a oficiat la mănăstirea mehedințeană Sfânta Liturghie și a hirotonit un ierodiacon. Părintele Gherasim Armulescu va duce mai departe lucrarea starețului Arhim. Pavel Nicolăescu trecut la cele veșnice pe data de 22 septembrie 2019.

Lucrări

Dupa secularizare (1863), schitul a fost parasit si reinfiintat in 1930. in anul 1932, Comisia Monumentelor Istorice a facut reparatii partiale si s-au reconstruit trei chilii. S-au executat reparatii si restaurari, prin grija i.P.S. Parinte Nestor, Mitropolitul Olteniei. In ultimii ani s-a construit un corp de chilii si un dig pentru prevenirea inundatiilor.

Din anul 1995 s-au început lucrările de consolidare a bisericii vechi, realizându-se acoperirea cu tablă de cupru, restaurându-se pictura interioară şi exterioară a turlei.

Biserica de lemn

Înainte de a intra în incinta veche a mănăstirii, poate fi vizitată bisericuţa de lemn Sf. Împărați Constantin și Elena, amplasată in partea de nord-vest în 1992-1993, care serveşte ca paraclis.

Pisanie Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”:

Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a construit această biserică din lemn în anul 1832 în satul Spinenl, comuna Băleşti, judeţul Gorj, în cinstea Sfântului loan Botezătorul. Deşi reparată în anii 1841, 1901 şi 1956, această biserică a fost închisă cultului timp de peste patruzeci de ani, datorită stării ei de uzură. Acoperişul degradat în proporţie de 75% a dus la putrezirea bolţilor şl a unor piese din pereţi

Din iniţiativa Prea Cuviosului Părinte Stareţ Nlcodim Nicolăescu şi cil binecuvântarea vrednicului de pomenire înalt Prea Sfinţitul Părinte Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei s-a reamplasat această biserică, pe temelie nouă, la Mănăstirea Topolniţa. Temelia din piatră a fost zidită cu sprijinul credincioşilor din satele Bunoaica şi Baloteşti, fiind sfinţită în ziua de 29 august 1992. Lucrările de dulgherie care au început în vara anului 1992 sub îndrumarea Prea Cuviosului Părinte Stareţ Pavel Nicolăescu, s-au realizat cu ajutorul credincioşilor din satele Godeanu, Schitul Topolnitei de Sus şi de Jos, Păuneşti şi Baloteşti. Un rol Important l.a înălţarea frumoasei biserici l-a avut obştea mănăstirii, care, pe tot parcursul lucrărilor au dat dovadă de dragoste şi unire la greu, cu evlavie, credinţă şi jertfelnicie. Lucrările de asamblare şi acoperire s-au desfăşurat in decursul unui an de zile, rămânând de efectuat pictura.

Târnosirea bisericii, închinată Sf. împăraţi Constantin şi Maica sa, Elena, s-a săvârşit în ziua de 21 mai 1993, de către Î.P.5. Părinte Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, însoţit de P.S. Părinte Damaschin Severineanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. în anul 1998, biserica a fost împodobită cu o frumoasă catapeteasmă şi strane sculptate în lemn de către meşteri maramureşeni. Pictura executată în tehnică fresco, în stil bizantin, s-a realizat în mod gratuit în anii 2004-2005, de către binecredincioasa familie de pictori Eugen şi Florica Papici din Drobeta Turnu-Severin.

Slujba de resfinţire s-a săvârşit în ziua de 15 mai 2005, de către Î.P.S. Părinte Teofan, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, însoţit de P.S. Nicodim Nicolăescu, Episcop al Severinu- lui şi Strehaiei, de P.S. Gurle Gorjeanul, Episcop Vicar al Arhiepis¬copiei Craiovei, înconjuraţi de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Binecuvintează Doamne pe cei care s-au ostenit să ajute la împodobirea Casei Tale şi îi pomeneşte în veci în Cereasca Ta împărăţie. Amin!

Surse

  • pliant Mănăstirea Topolnița