Gropniță

Gropnița sau camera tombală (funebră) este, în vechile biserici moldovene (din sec. XVI-XVIII), o încăpere distinctă, așezată între naos și pronaos, de obicei îngustă, menită să cuprindă mormintele ctitorilor. Ea se desparte de naos și pronaos prin ziduri masive, transversale, cu câte o singură ușă de comunicare (ex. la Mănăstirea Neamț, la Mănăstirea Humor); zidurile acestea au fost suprimate la restaurarea ulterioară a unora dintre aceste biserici (ex. la biserica fostei mănăstiri Solea, din Bucovina ș.a.). La alte biserici moldovene din aceeași epocă, pentru adăpostirea osemintelor ctitoricești s-au creat firide în pereții laterali ai naosului, firide protejate de baldachine de piatră, de stil apusean (ex. biserica lui Luca Arbore, din satul Arbore-Suceava) ori alinierea mormintelor de-a lungul pereților laterali ai naosului și pronaosului (cum a procedat Ștefan cel Mare, cu mormintele strămoșilor săi din biserica Rădăuților ori Neagoe Basarab, în mănăstirea Curtea de Argeș).

Surse

• Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2