Dionisie al Corintului
Cel întru sfinți părintele nostru Dionisie al Corintului a fost episcop al Corintului (Grecia) în a doua jumătate a secolului al II-lea. Perioada exactă a episcopatului său nu este cunoscută, dar o parte s-a suprapus cu episcopatul papei Soter al Romei (166-175). Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 8 aprilie.
Viața
Despre viața lui Dionisie se cunosc puține lucruri. Informații despre el se găsesc doar în scrierile lui Eusebius Pamphilius și în câteva fragmente din scrisorile lui. Cu ajutorul fragmentelor de epistole adresate unor personalități creștine ale vremii precum episcopul Romei, Soter (cca. 167-175), Dionisie poate fi plasat în secolul al II-lea (perioada episcopatului acestora se suprapune parțial).
Dionisie era foarte respectat în Bisericile din secolul al II-lea ca autor de scrisori, fapt constatat, pe de o parte, din mărturiile lui Eusebiu, iar pe de altă parte din faptul că în mediile eretice s-a considerat că merită efortul de a pune în circulație copii mutilate, cu interpolări eretice apocrife ale scrisorilor sale. Faptul că a adresat epistole mai multor Biserici din diferite părți ale lumii atestă faptul că Dionisie avea o reputație remarcabilă în Biserică. Majoritatea scrisorilor lui însă nu s-au păstrat.
Eusebie avea cunoștință despre șapte Epistole sobornicești ale lui Dionisie, despre o scrisoare pe care acesta o adresează episcopului Pinytos de Cnossos, despre scrisoarea către episcopul Soter al Romei și despre încă o scrisoare personală către o doamnă din aristocrație pe nume Hrisofora, ca răspuns la o scrisoare a acesteia. În scrisoarea către Soter, Dionisie laudă Biserica Romei pentru obiceiul său de a trimite daruri și ajutoare către Bisericile nevoiașe din diferite orașe.
Într-o scrisoare adresată Bisericii din Nicomidia, Dionisie îi laudă pe nicomidieni pentru statornicia lor în credința adevărată și pentru condamnarea ereziei lui Marcion (cca. 110-160), care se răspândea în acea perioadă.
Nu se cunosc data și felul morții lui Dionisie. În mod tradițional, în Biserica Ortodoxă Sf. Dionisie este considerat a fi mucenic, însă nu există dovezi istorice în acest sens. A trecut la Domnul în jurul anului 199.