Apolinarie de Ravena
Sfântul sfințitul mucenic Apolinarie de Ravena a fost primul episcop de Ravena (50-78) în peioada apostolică a primului secol creștin. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 23 iulie.
Viața
Apolinarie era de loc din Antiohia și a fost dintre cei care l-au însoțit pe Apostolul Pavel la Roma și apoi a fost trimis de acesta la Ravena[1]. Apolinarie era bine școlit în greacă și latină. În Ravena propovăduirea și minunile pe care le făcea au atras atenția păgânilor, ajungând să fie persecutat și alungat din oraș. A rămas încă un timp în vecinătatea Ravenei, continuând evanghelizarea, până când a fost alungat și obligat să plece.
După ce a fost alungat din Ravena, Apolinarie a călătorit în Dalmația, Panonia, Tracia și în Corint, unde a predicat trei ani. Mai apoi s-a întors la Ravena, unde a continuat să predice și să facă minuni până când, la 23 iulie 78, în timpul unei persecuții sub domnia lui Vespasian, a murit ca mucenic în portul Classis, unde a și fost înmormântat.
Note
- ↑ Liber Pontificalis, ap. Muratori, Rer. It. Script. ii. part i.
Apolinarie de Ravena | ||
---|---|---|
Precedat de: — |
Episcop de Ravena 50-78 |
Urmat de: Aderitus |