2.278 de modificări
Modificări
m
Ortografie + adăugare imagine
== Galda de Jos (1946-1949) ==
[[File:Ioan ianolide gafencu.jpg|right|thumb|350px|[[Ioan Ianolide]] (stânga), Valeriu Gafencu, și mama lui Gafencu la colonia de la Galda de Jos.]]
=== Introducere ===
{{Citat|Prin anii 1946-1947 am fost duși să muncim la Galda, la o vie, bucurându-ne de un regim de lagăr, deci cu oarecare libertate. Valeriu muncea și se ruga. Muncea și cânta. Muncea și-L slăvea pe Dumnezeu. Munca era epuizantă, mâncarea insuficientă. Țara se socializa.|Ioan Ianolide<ref name="ianolide-carte" />}}
:''- Nu! s-a împotrivit R.. Rămân la prima mea hotărâre. Dorim să trăiești, avem nevoie de astfel de oameni!''
:''- Bine, a zis Valeriu. Primesc streptomicina și-ți mulțumesc. Sunt nevrednic de dragostea ta.''
:''A luat deci streptomicina și a dăruit-o la rândul său lui W.. Era atât de ferm în gestul lui încât nici R. și nici nimeni nu a putut obiecta. Acele 10 grame de streptomicină au salvat viața lui W.. El trăiește iar Valeriu s-a stins din viață.''
{{Citat|După ce Valeriu a plecat dintre noi, R.W. mi-a cerut să-l botez ortodox cu numele de Valeriu. L-am amânat până în vară ca să-i dau prilej să cugete bine. I-am explicat că nu trebuie să se grăbească, întrucât consecințele spirituale și bisericești sunt mari. El însă dorea cu ardoare viața în Hristos Cel Adevărat. Dorea să se mântuiască, fiindcă văzuse aevea cum poate intra un om în Împărăția veșnică. În urma stăruințelor lui i-am împlinit dorința. Datorită prigoanei în care trăiam acolo, nu am făcut public acest act. O anume îngrijorare stăruia în sufletul meu și căutam să-l ocrotesc pe W.. Atâta vreme cât am fost împreună el creștea în adevăr, iubire și smerenie. Dar în toamna lui 1952 eu am fost expediat din Târgu-Ocna la Caransebeș, apoi la Galați și Aiud și de atunci nu l-am mai văzut. Din puținele cercetări ce le-am făcut am aflat cu durere că nu s-a comportat ca un creștin ortodox. A fost eliberat în 1955 și până la rearestare a activat tot la luterani și neoprotestanți.|Ioan Ianolide<ref name="ianolide-carte" />}}
Pe finalul reeducării din Aiud, în aprilie 1964, colonelul Crăciun face un raport sinteză al deținuților care se opun reeducării sau care reprezintă un pericol pentru regim. În acel raport, el spune că dintre cei ce refuză reeducarea „prima categorie, cea mai numeroasă și pe care o considerăm cea mai periculoasă este a deținuților mistici”<ref>TVR Târgu-Mureș. ''Biruitorii Grupul Misticilor din Aiud, partea a 9-a'', YouTube. URL: https://www.youtube.com/watch?v=Zg1q9cQlGhg</ref> care „nu renunță la credința creștină”. A doua categorie este a celor „oscilanți” care acceptaseră formal reeducarea, iar ultima era cei ce spun pe față că sunt și rămân pe viață legionari.
Totuși regimul îi considera mai periculoși pe misticii care renunță la viața politică decât pe cei care spun spuneau pe față că sunt și rămân legionari. Până la urmă misticii erau cei mai periculoși deoarece regimul „nu îi mai puteau controla, ; erau învingătorii deplini ai comunismului”<ref>TVR Târgu-Mureș. ''Biruitorii Grupul Misticilor din Aiud, partea a 9-a'', YouTube. URL: https://www.youtube.com/watch?v=Zg1q9cQlGhg</ref>.
În iulie 1964, colonelul Crăciun face un raport extins cu numele care au refuzat complet reeducarea, iar pe această listă „se regăsesc întru totul deținuții misticii”mistici”: Ioan Ianolide, Arsenie Papacioc, Nicolae Mazăre, Marin Naidim, Virgil Maxim, Ioan Iovan, și restul.
=== Sfârșitul detenției ===
=== Profeția lui Aurel Călin ===
Aurel Călin avea „o discuție profetică”<ref>TVR Târgu-Mureș. ''Biruitorii Grupul Misticilor din Aiud, partea a 7-a'', YouTube. URL: https://www.youtube.com/watch?v=mhThMlqu2-c</ref> în 1961, când nici nu se știa dacă deținuții vor fi eliberați vreodată. El spunea că aici la Aiud o să se ridice o catedrală în memoria celor ce au murit în închisoarea Aiudului și celelalte închisori comuniste, și o să se construiască un muzeu care să conțină date despre fiecare deținut.
Aceasta s-a întâmplat după 1990.
