Modificări

Peste vreo trei decenii, [[Bonificiu I al Romei]] a încercat, fără succes, să-și supună Illyricul, amestecându-se în alegerea mitropoliților din dieceza Macedoniei. Perigen, un arhiereu ajutător al mitropolitului Corintului, a vrut să ocupe scaunul mitropolitan după moartea mitropolitului. Refuzat de corintieni și alți episcopi, Perigen a cerut susținerea lui Bonifaciu al Romei și al lui Ruf al Tesalonicului. Cu toate că cei doi s-au arătat favorabili, restul episcopilor din provincia Corint nu au fost de acord, iar Atic al Constantinopolului a reușit să obțină un decret din partea împăratului [[Teodosie al II-lea|Teodosie II]] în 421 ce hotăra: „încetând orice inovație, poruncim să se respecte vechiul obicei și canoannele bisericești de mai înainte, care le-au ținut până acum, și în toate provinciile Illyricului, încât dacă s-ar ivi ceva ce produce îndoială, aceea trebuie să se rezerve sinodului bisericesc și judecății sfinte, cu știrea prea cucernicului domn, șeful prea sfintei legi din Constantinopol, care se bucură de prerogativele Romei vechi”. Deși episcopii Romei au continuat să protesteze decizia, protestele au rămas fără urmări. Istoricul bisericesc romano-catolic Jacques Zeiller recunoaște că de aici înainte Illyricul a fost pierdut pentru Roma<ref>Les origines chrétiennes dans les provinces danubiennes de l'Empire romain p. 372-373 și 381-382</ref>.

==Bibliografie==