14.992 de modificări
Modificări
infocasetă
{{Cutie Biografie Episcopi| Nume = PS Melchisedec (Ștefănescu),<br/>Episcop al Romanului| Imagine = [[Fișier:Melchisedec_Stefanescu.jpg|thumb250 px]]| Afiliere =[[Biserica Ortodoxă Română]]| Reşedinţă = Roman| Formulă = PS| Titlul = [[Episcop]] al Romanului| Perioada = [[22 februarie]] 1879 - [[16 mai]] 1892| Predecesor = | Succesor = | Hirotonire preot = 1851| Hirotonire episcop = 1862, la Huși| Consecratori =| Titluri precedente = Locțiitor de episcop al Hușilor (1861-1864)<br/>[[Episcop]] al Dunării de Jos (1865-1879)| Funcţii = Ministru al Cultelor (1860)<br/>Membru de drept în Senatul României|250pxData naşterii = [[15 februarie]]1823| Locul naşterii = Gârcina, județul Neamț| Data morţii = [[16 mai]] 1892| Locul morţii = [[Fișier:Flag_of_Romania.png|24 px]] Roman|}}
'''Melchisedec Ștefănescu''' a fost [[episcop]] de Huși, Ismail și Roman, membru titular (din 1870) al Academiei Române, care a adus o contribuție prețioasă în special în literatura religioasă și teologică, dar și în istorie.
Din botez Mihail, episcopul Melchisedec s-a născut la [[15 februarie]] 1823, în Gârcina, județul Neamț, în familie de [[preot]], și a decedat la [[16 mai]] 1892, în Roman.
A făcut studii la Seminarul de la Socola (1834-1841 și 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848 - 1851), unde a obținut titlul de "Magistru în teologie și litere". A fost învățător în Șerbești - Neamț (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848) din nou profesor la același Seminar (1851-1856), apoi profesor și director la Seminarul din Huși (1856- 1861). S-a călugărit cu numele Melchisedec (1843), a fost hirotonit ierodiacon (1844) la Socola, apoi ieronionah ieromonah în Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1952) și arhimandrit (1853). Locțiitor de episcop la Huși (1861-1864), fiind hirotonit [[arhiereu]] cu titlul "Tripoleos" „Tripoleos” în 1862, locțiitor (1864), apoi episcop eparhiot - numit prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza - al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reședința în Ismail (1865-1879); la [[22 februarie]] 1879 este ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte.
Însuflețit patriot, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru în Divanul Ad-Hoc (1957); a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza și Războiul de Independență, a fost ministru al Cultelor (1860), membru de drept în Senatul României și se încredințează o misiune politică în Rusia (1868). Precursor al [[ecumenism]]ului, fiind delegat de Sf. Sinod la Conferința vechilor catolici de la Bonn (1875). Ca membru al Sf. Sinod, a prezentat o serie de memorii pentru prosperarea vieții bisericești, ameliorarea stării materiale a clerului, dar mai ales în legătură cu recunoașterea autocefaliei. A trimis tineri la studii în Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Bălănești, Constantin Nazarie ș.a.). Prin testament, creează o fundație din care să se acorde burse de studii la Academia duhovnicească din Kiev; biblioteca și colecția sa numismatică le-a daruit Academiei Române.
