Modificări

Salt la: navigare, căutare

Sfânta Scriptură

49 de octeți șterși, 24 decembrie 2018 07:03
m
aranjare în pagină
==Limbile==
[[Imagine:Biblia.Tetragramele benedictine.png|thumb|300px|right|Biblia. Tetragramele benedictine Porțiune de scriere din sulurile de argint cu Binecuvântările preoțești din Numeri 6.24-26, în care pot fi văzute tetragramele. Cea mai timpurie înfățișare a tetragramelor, în jurul datei de 600 î.Hr.]][[Imagine:Biblia. Faptele Apostolilor.jpg|thumb|300px|right|Biblia. Faptele Apostolilor 8.26-32 pe Papirusul 50, secolul al V-lea]]
Biblia a fost scrisă în limba ebraică (Vechiul Testament) și în limba greacă (Noul Testament, în afară de Evanghelia după Matei care a fost scrisă de apostolul Matei în limba aramaică, ebraica vorbită în vremea lui Iisus, apoi tradusă tot de el în greacă). Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă sub numele de [[Septuaginta]], în vremea lui Ptolomeu Filadelful (sec al III-lea î.Hr.), la Alexandria, în Egipt, de către 72 de învățați. În sec al IV-lea Biblia a fost tradusă în întregime în limba latină de către Sf.[[Ieronim]], primind apelativul de [[Vulgata]]. În sec al IX-lea a fost tradusă Biblia în limba slavonă. Începând din sec. al XVI-lea, după apariția [[protestantism]]ului, a început să fie tradusă în toate limbile naționale.
==Canonul Sfintei Scripturi==
[[Image:Biblia.Tetragramele benedictine.png|thumb|300px|right|Biblia. Tetragramele benedictine Porțiune de scriere din sulurile de argint cu Binecuvântările preoțești din Numeri 6.24-26, în care pot fi văzute tetragramele. Cea mai timpurie înfățișare a tetragramelor, în jurul datei de 600 î.H. Sulurile au fost găsite de Gabriel Barkay în 1979 în Ierusalim]]
Canonul [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]] din Scriptură urmat de Biserica Ortodoxă este cel al [[Septuaginta|Septuagintei]], care era Biblia cunoscută de [[Apostoli]]. De-a lungul anilor, alte comunități creștine s-au abătut întrucâtva de la acest canon al Scripturii. Canonul [[Noul Testament|Noului Testament]] s-a structurat în primele secole ale Bisericii. Prima listă definitivă a cărților Noului Testament o găsim în ''Scrisoarea pascală'' a Sf. [[Atanasie cel Mare|Atanasie al Alexandriei]] în anul 367.
[[Image:Biblia. Faptele Apostolilor.jpg|thumb|200px|right|Biblia. Faptele Apostolilor 8.26-32 pe Papirusul 50, sec al V-lea]]
Canonul Sfintei Scripturi reprezintă lista cărților sfinte acceptate de Biserică ca fiind scrise sub inspirația Duhului Sfânt și cuprinzând revelația dumnezeiască. Dacă inspirația cărților canonice este o învățătură descoperită chiar în Sfânta Scriptură (II Tim. 3, 16), introducerea și menținerea acestor cărți în canon, precum și numărul lor, au fost stabilite de Biserică prin Tradiție. Canonul Vechiului Testament s-a format definitiv la sfârșitul secolului I, în cadrul sinagogii iudaice, de unde l-a preluat Biserica Creștină. Biserica primară a ales canonul alexandrin sau Septuaginta, care cuprinde 39 de cărți. În afară de aceste cărți inspirate și canonice, Biserica Ortodoxă consideră ca bune de citit și folositoare de suflet pentru credincioși alte paisprezece cărți care s-au păstrat în Sfânta Scriptură împreună cu cele canonice și care sunt folosite în cult.
*[[Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel]]
*[[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel]].
 
 
 
| width="33%" align="left" valign="top"|
* [[Biblia de la București (1688)]]
* [[Minunea în Biblie]]
 
==Note==
<references small>{{reflist|2}}</small
==Bibliografie==
*[http://bibliaortodoxa.ro Biblia ortodoxă], versiunea [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române|Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]], online
14.992 de modificări

Meniu de navigare