5.288 de modificări
Modificări
ortografie
:''Dacă cineva nu îi anatemizează pe [[Arie]], [[Eunomie]], [[Macedonie I de Constantinopol|Macedonie]], [[Apolinarie de Laodiceea|Apolinarie]], [[Nestorie]], [[Eutihie]] şi Origen, la fel şi [[Erezie|scrierile lor eretice]] şi, de asemenea, pe toţi ceilalţi [[eretic]]i care au fost deja condamnaţi şi anatemizaţi de către sfânta, soborniceasca şi apostolica biserică şi de către cele patru sfinte sinoade care au fost deja menţionate şi, de asemenea, pe cei care au propovăduit sau acum gândesc în acelaşi fel ca şi ereticii mai înainte pomeniţi şi care rămân în greşeala lor chiar până la moarte: să fie anatema.[http://www.piar.hu/councils/ecum05.htm]''
Cu toate acestea, există unele controverse ale savanţilor privind autenticitatea celei de-a XV-ea "Anateme împotriva lui Origen", adiţională, care condamnă, în mod distinct, învăţăturile sale greşite. Există neînţelegeri cu privire la originea acestor [[canoane]], anume dacă ele au fost emise de sinodul ecumenic sau de un sinod constantinopolitan [http://www.ccel.org/fathers2/NPNF2-14/Npnf2-14-115.htm#P5629_1200405]. Uneori acestea au fost greşit interpretate ca indicând faptul că Origen şi învăţăturile sale nu au fost considerate eretice. Cu toate acestea, nu anatemizarea lui Origen sau condamnarea învăţăturilor sale ca fiind eretice sunt puse sub semnul întrebării, ci autenticitatea ecumenică a celei de-a XV-ea lea anateme ''adiţionale'' emise împotriva unor elemente specifice ale învăţăturilor lui Origen.
==Viaţa==
Origen, reproşând filosofiei laicilor că nu au elucidat învăţătura despre Dumnezeu, a încercat o expunere sistematică a dogmelor trinitare: „Treimea este un aspect atemporal şi nu un aspect soteriologic ca la Tertulian. Dezvoltarea monadei în triadă, a unui loc în afara timpului, nu are un criteriu cronologic ci ontologic deoarece nu putem crede că ar exista în El ceva mai mult sau ceva mai puţin, fiind o unitate în sine” (''Despre principii'', cartea I, cap. 2).
În alte texte, Origen reușește să depășească fromulele formulele subordinaţioniste, afirmând relaţia Fiului cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Suprind radical însă ideile sale ce țin de dialectica ariană, după care există un timp în care Fiul nu era născut. Origen arată că Tatăl se naşte din veci, etern şi simultan, fără început, iar acest act este unul ontologic şi nu temporal. Raportul dintre Tatăl şi Fiul este unitatea de substanţă, adică deofiinţimea. Fiul este deofiinţă cu Tatăl, însă Tatăl singur este Dumnezeu Adevărat sau Dumnezeu Însuşi, Adevărul Însuşi şi Binele Însuşi.
Fiul este strălucirea „Luminii celei veşnice, oglinda fără pată a lui Dumnezeu, chipul Bunătăţii Sale” (''Despre principii'', cartea I, cap. 1).
„Fiul este nenăscut şi mai presus de toate cele făcute, dar Tatăl ca natură nenăscută şi atotbună este şi El nemăsurat mai presus de Fiul” (''Despre principii'', cartea I, cap. 1).
Origen era atât de convins de aceastea acestea încât în unele cazuri nu se simţea obligat să le dovedească. Astfel, el spune că „precum s-a vădit şi s-a arătat în alte locuri, Fiul este deosebit de Tatăl după fiinţă şi ipostas” (''Despre principii'', cartea I, cap. 1).
„Tatăl se cunoaşte pe sine mai clar şi mai deplin decât îl cunoaşte Fiul” (''Despre principii'', cartea I, cap. 4).
Dumnezeu, spune Origen este ,,harul nemăsurat şi adevărat, Fiul este numai o oarecare licărire şi un chip al harului şi al Adevărului Tatălui”(DespreprincipiiDespre principii, cartea I cap.3). sau ,,Dumnezeu este lumina neajunsă, Fiul este o slabă licărire care se numeşte mare numai pentru o slăbiciune a noastră”(DespreprincipiiDespre principii, cartea I cap.2).
Origen spune că voia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât voia Fiului iar Cuvântul este un al doilea Dumnezeu și nu are o îndumnezeire primordială. Susținerea ideii că Fiul este chipul Tatălui nevăzut va conduce mai apoi la specularea naturii umane care, prin introducerea acestui model va ajunge la un chip care nu numai că diferă de model dar îi este și inferior. Încercând să explice doctrina chipului, Origen avea să ajungă la afirmaţia că Fiul lui Dumnezeu nu era adevărul prin El Înşuşi ca Dumnezeu, ci aceasta este caracteristica numai persoanei Tatălui, iar Sfântul Duh se află mai presus de cele ce sunt fiind de la Tatăl prin Fiul.
