5.288 de modificări
Modificări
ortografie
Vreme de câţiva ani, avuseseră loc discuţii în cadrul [[SCOBA]] referitoare la o întâlnire generală a tuturor ierarhilor ortodocşi din America, în locul uneia a [[întâistătător]]ilor diverselor [[jurisdicţie|jurisdicţii]], aşa cum se făcea până atunci. Cu toate acestea, după spusele Arhiepiscopului [[Nathaniel (Popp) de Detroit]], ideea iniţială a Adunării din Ligonier a apărut în [[Sfântul Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă din America|Bisericii Ortodoxe din America]] cu câţiva ani înaintea invitaţiilor din partea SCOBA:
:Propunerea acceptată a fost aceea ca Biserica Ortodoxă din America, biserica autocefală, ar trebui să îi invite pe toţi ierarhii din America de Nord să se adune cu bucurie împreunăpentru împreună pentru a se cunoaşte unul pe altul faţă în faţă. Vor fi invitaţi inclusiv cei care nu sunt membrii membri SCOBA, ceea ce la acea vreme era Biserica Ucraineeană mare.
:Ceea ce s-a aflat sunt deja de domeniul faptelor istorice şi al şansei. Unii ierarhii considerau că apropiata Celebrare Milenară a evanghelizării ruşilor ar trebui să aibă prioritate în faţa acestei adunării locale, şi astfel, invitaţiile din partea Bisericii Ortodoxe din America au fost amânate. Cu altă ocazie, Sfântul Sinod a repus ideea pe tapet, dar un ierarh anume, nemebru ne-membru al OCA a solicitat întocmirea întâi a unei agende şi astfel adunarea a fost amânată pentru stabilirea unui scop mai precis decât cel al cunoaşterii reciproce şi al unor discuţii generale despre problemele şi nevoile comune.
:Astfel s-a întâmplat, trebuie să o recunoaştem, că invitaţia a venit din partea SCOBA, care, prin eforturile ei a organizat şi asigurat desfăşurarea acestei adunări în Ligonier. Au fost invitaţi doar ierarhi care aveau reprezentanţi în SCOBA, şi astfel întrunirea neoficială avută în vedere de Biserica Ortodoxă din America a devenit o întâlnire mult mai oficială a acelor ierarhi care erau în comuniune "canonică" reciprocă unii cu ceilalţi. Astfel, unii din ierarhii care acum sunt reprezentaţi în SCOBA, atunci nu au luat parte la întrunire. [http://www.ocl.org/The%20Vision.htm]
Înainte de întâlnirea din 1994, avuseseră loc numeroase şi diverse întâlniri în Chambésy, Elveţia, privind situaţia "[[diaspora|diasporei]]" ortodoxe în lumea întregăîntreagă, dar în mod special în America de Nord. Aceste întâlniri făceau parte din lucrările comisiei ante-sinodale care pregătea un viitor [[sinod]] planificat al tuturor ierarhilor creştini ortodocşi din toată lumea. Aşa cum s-a planificat pentru Ligonier, după spusele Părintelui [[Nicholas Apostola]] (care a ajutat la organizarea întâlnirii, a fost secretarul acesteia şi a făcut schiţa versiunilor iniţiale ale declaraţiilor), a fost o decizie premeditată ca principala limbă folosită şi în care a şi fost condusă Adunerea din Ligonier să fie limba folosită la Chambésy.
O problemă majoră cu adunările din Chambésy, după cum spun organizatorii celei din Ligonier, era că acele întâlniri erau prezidate şi se discuta despre "diaspora", toate acestea fără ca vreun reprezentant al bisericilor în cauză să fie prezent.
În noiembrie 1994, ierarhii invitaţi s-au întâlnit în [[Satul Antiohian]] din Ligonier, Pennsylvania, găzduiţi de Mitropolitul [[Filip (Saliba) de New York|Philip]] al [[Arhiepiscopia Creştină Ortodoxă Antiohiană din America de Nord|Arhiepiscopiei Antiohiene]] şi sub prezidiul Arhiepiscopului [[Iakovos (Coucouzis) de America]], pe atunci Întâistătător al [[Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă a Americii|Arhiepiscopiei Greceşti]] şi preşedinte SCOBA (de obicei, preşedintele SCOBA este ales de membrii acesteia, dar cel ales este întotdeauna întâistătătorul eparhiei [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Bisericii Constantinopolului]] din America).
Cu cinci luni înainte, Mitropolitul [[Spiridon (Papageorgiou) de Chaldea|Spiridon (Papageorgiou) al Italiei]] a ţinut un discurs la a 32-a Conferinţă Cler-Laici Bienală a Arhiepiscopiei Greceşti, în care a afirmat cu tărie că atât el cât şiPatriarhul şi Patriarhul Constantinopolului, [[Bartolomeu I (Archontonis) de Constantinopol|Bartolomeu]], doresc desfinţarea desfiinţarea "ghetourilor etnice" care divizează Ortodoxia americană. El a denunţat izolarea etnică plătită cu "identitatea noastră spirituală" şi că este timpul să fie tăiat "nodul gordian al naţionalismului." la acea vreme, Spiridon era privit, în general, ca succesorul natural al bătrânului Iakovos şi cuvintele sale îndrăzneţe pentru unitate păreau pretextul perfect pentru ceea ce a răzbătut de la Ligonier (Michalopoulos şi Ham, 180-181).
Cu toate că, oficial, Iakovos a prezidat evenimentul, el "s-a retras cu graţie în umbră deoarece Ligonier era sub jurisdicţia Mitropolitului Filip, care, astfel, a devenit gazda şi principala forţă din spatele conferinţei." Filip a dat cuvântul eiscopilor episcopilor adunaţi iar Arhiepiscopul [[Dmitri (Royster) de Dallas]] a prezentat răspunsul final. "Prin toate argumentele aduse din belşug scopului unităţii şi prieteniei. Episcopii adunaţi împreună au ajuns la o înţelegere şi emit o declaraţie declarând intenţia lor dea de a forma o Biserică Ortodoxă Americană unită" (ibid., 181).
===Ulterior===
Documentele care au fost emise de conferinţă nu conţin limbaj negativ la adresa patriarhiilor Lumii Vechi. Într-adevăr, ele erau menţionate destul de pozitiv în contextul originilor bisericilor imigrante de pe teritoriul american. S-a cordat o atenţie deosebită protocolului de exprimare şi nu a fost emisă nici un fel de declaraţie privind formarea unei denominaţiuni religioase separate sau de înfiinţare a unei Biserici Ortodoxe Americane [[autocefalie|autocefale]]. Adunarea poate fi descrisă destul de corect ca o întrunire a episcopilor ortodocşi din America, gândisnd gândind şi vorbind împreună pe o singură voce despre problemele canonice cu care se confruntă propovăduirea lor în America. Michalopoulos and Ham continuă:
:Din păcate, Declaraţia de la Ligonier a fost văzută de unele patriarhate ca o "cucerire a puterii" a lui Iakovos, care de atunci încolo a fost acuzat ''sotto voce'' de cultivarea unui "cult al personalităţii." Mulţi se temeau că el este la un pas de a se autoproclama "Patriarh al Americii." Unele patriarhii ale Lumii Vechi erau speriate de pierderea eparhiilor americane pur şi simplu din motive economice.
''Biserica Ortodoxă Americană'' consideră că mişcarea de unitate de la Ligonier s-a terminat printr-un eşec:
:Ceea ce a început ca un pretext pentru sfârşitul divizării, ulterior, a avut ca rezultat exact opusul. De ce a eşuat? În mod clar, opinia că aceasta a fost o tentativă de preluare a puterii de către Iakovos a avut un anumit impact. Se crede că unul din semnatarii Declaraţiei de la Ligonier, Episcopul Vsevolod al arhiepiscopiei ucraineene, i-a spus lui Bartolomeu că Iakovos era pregătit să se autodeclare "Patriarh al Americii." Cu toate că scopul unităţii a fost declarat pe faţă ca oportun în declaraţiile anterioare ale lui Spyridon către arhiepiscopia greacă, reportajul inflamantdespre inflamant despre Adunarea din Ligonier al acestui sus-numit participant l-a făcut pe Bartolomeu să-şi pună întrebări referitor la motivele semnatarilor. De asemenea, este posibil ca anumite forţe care nu doresc unitatea mărturisirii ortodoxe din Statele Unite să fii lucrat în spatele scenei. (ibid., 183)
Clopotul de înmormântare al realizărilor de la Ligonier se auzea în fundalul înlocuirii ulterioare a lui Iakovos din scaunul său. Poate că Bartolomeu "se temea de pierderea sprijinul financiar al Americii," sau că "se temea de pierderea protecţiei politice a Americii în faţa turcilor," sau poate a fost "nimic mai mult decât o luptă pentru putere dintre doi oameni mari" (ibid., 184). Nu contează motivul pentru care, în 1997, patriarhul a trimis o delegaţie din partea [[Sfântul Sinod|Sfântului Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Bisericii Constantinopolului]] care l-a obligat pe Iakovos să demisioneze după aproape 40 de ani de păstorire. "În ciuda paşilor greşiţi pe calea extinderii maxime posibile, Iakovos a creat poduri între diviziunile etnice şi a realizat un consens ortodox. Aproape că a reuşit în crearea unei Biserici Ortodoxe Americane" (ibid., 184).
