Modificări

Salt la: navigare, căutare
ortografie
În privinţa construirii acestei biserici circulă multe poveşti. Cele mai multe o consideră pe Sfânta [[Elena]] ca fondatoare. Se spune că în drum spre Ţara Sfântă unde dorea să găsească Sfânta Cruce, corabia ei a poposit în Paros. Lângă port, era o bisericuţă mică unde s-a rugat şi a făcut un legământ că dacă va găsi Sfânta Cruce va construi o biserică mai mare în acel loc. După ce a găsit Sfânta Cruce, Sfânta Elena şi-a îndeplinit legământul şi a construit o biserică mare în Paros. O altă versiune spune că ea nu a putut să-şi îndeplinească legământul şi l-a însărcinat pe fiul ei, Împăratul [[Constantin cel Mare]] să facă această construcţie şi să-i îndeplinească dorinţa. O a treia versiune spune că acolo nu era nici o biserică înainte de secolul al VI-lea. Totuşi, Împăratul Iustinian a dorit să întărească sentimentele religioase ale locuitorilor insulei şi a construit această biserică.
În decursul anului 1962, biserica a fost renovată de către renumitul profesor şi academician [[Anastasius Orlandos]].<ref>"... Începând cu al doilea deceniu al secolului XX, oameni ca George Soteriou şi Anastasius Orlandos au dezvăluit prezenţa a numeroase bazilici creştine timpurii în interiorul graniţelor statului modern grec. [W. Bowden, ''Epirus Vetus'', 22-24; W. H. C. Frend, ''The Archaeology of Early Christianity, a History''. (London 1997), 204-205, 244-245.] Uniformitatea acestor clădiri a confirmat în concepţiile acestor savanţi relativa uniformitate a culturii greceşti creştine în interiorul şi probabil în afara graniţelor statului-naţiune modern în secolului al V-lea D.H. Mai mult, accentuarea citirii arhitecturii greceşti ca dovadă a dezvoltării liturghiei creştine nu numai că a stabilit o legătură istorică între liturghia creştină primară şi varianta ei succesoare din bizanţul mijlociu dar a şi plasat, fără tăgadă, Grecia în istoria liturgică atât a Constantinopolului cât şi a lumii ortodoxe în lărgimea ei. Astfel, arhitectura şi liturghia Greciei au căutat nu numai să definească rădăcinile vechi ale culturii creştine greceşti dar au şi căutat să o lege de cultura mediteraneeană răsăriteană ortodoxă la momentul când ambiţiile teritoriale fuseseră înnăbuşite înăbuşite după campania dezastruoasă din Asia Mică la începutul anilor 1920. Termenii acestei dezbateri, stabiliţi de Soteriou şi Anastasius Orlandos, au rămas în vigoare chiar şi atunci când disciplina arheologiei creştine primare a trecut în mâinile unor savanţi cu păreri politice diferite, cum ar fi Demetrius Pallas ..." (din [http://mediterraneanworld.typepad.com/the_archaeology_of_the_me/late_antiquity/index.html Why Hybridity Matters for the Study of Early Christian Greece] de [http://www.und.nodak.edu/instruct/wcaraher/ Bill Caraher] în ''The Archaeology of the Mediterranean World''.)</ref> Cercetările sale au dovedit că cei care au construit biserica sunt într-adevăr Constantin şi Elena. De asemenea, el a dovedit existenţa unei biserici datând din secolul al IV-lea. Profesorul Orlandos a început să renoveze biserica, ceea ce a necesitat şapte ani pentru a finaliza aceste lucrări de renovare, până în 1966.
==Împrejmuire şi curte==
==Narthex ==
În acestă parte a bisericii sunt multe morminte; Printre acestea se găsesc cele ale lui Nicholas Kondilis (1681), Nicholas Voutzaras (1617) şi George Mavroyenis (1870). Aceste morminte au o importanţă istorică şi sunt ultimul loc de odihnă al celor care sunt coniseraţi consideraţi importanţi şi care au contribuit cu generozitate la restaurarea şi renovarea bisericii.
==Biserica principală==
Biserca rincipală Biserica principală are dimensiunile de 30 pe 25 de m şi este o remarcabilă realizare arhitecturală; armonia interiorului ei creează un sentiment de atmosferă antică şi armonie interioară. În centru există o biserică în formă de cruce cu coloane pe laturile de nord, sud şi vest. Mai există şi nivelul al II-lea (gynaeceum) cu o serie de stâlpi cu secţiune pătrată. De asemenea, şi aceştia au formă de cruce pentru a forma patru bolţi în mijloc şi o "bolţi în formă de cruce" pe laturi. Cele patru bolţi ale domului, care este susţinut pe patru triunghiuri sferice şi pe patru coloane foarte mari.
Pe două din cele patru triunghiuri sferice sunt pictaţi serafimi cu şase aripi, în lume existând doar o singură altă biserică în care serafimii cu şase aripi sunt pictaţi pe triunghiurile sferice, şi anume Sfânta Sofia din Constantinopol.
</gallery>
:În zidul nordic al bisericii se găsesşte găseşte o capelă mică a Maicii Domnului. Aici se găseşte şi un mormânt care pe vremuri conţinea moaştele unui sfânt.
*Capela Sfântul Nicolae
:Această capelă are 19 pe 15 m şi este situată în nordul altarului bisericii principale. Este cea mai veche capelă, nu numai a întregului complex ci din întreaga insulă. Mulţi arheologi cred că acesta este locul unde s-a rugat Sfânta [[Elena]] înainte de a se aventura în căutarea Sfintei Cruci din Ierusalim.
5.288 de modificări

Meniu de navigare