6.119 modificări
Modificări
traducere, completari
Fecioara a plecat aşadar spre doica ei, împodobită cu veşminte scumpe şi însoţită de un mare alai de slujitori. Când a ajuns ca la zece stadii de oraş<ref>Un ''stadium'' roman măsura cam 125 de paşi, ceea ce în unităţi metrice ar însemna cam 185m. Prin urmare, aici ar fi vorba de ceva mai puţin de 2km. </ref>, din voia lui Dumnezeu, i-a ieşit în cale chiar episcopul Linus, care fugise din oraş din cauza [[persecuţii împotriva creştinilor|persecuţiilor]] şi pe care l-au recunoscut mai întâi doi slujitori ai ei, creştini în taină, Longin şi Iulian. Văzându-l pe episcop şi recunoscând chipul bărbatului pe care îl văzuse în vis, fecioara l-a întâmpinat şi salutat cu bucurie pe slujitorul lui Hristos. A poruncit slugilor să se oprească şi au făcut popas lângă o dumbravă din apropiere, unde episcopul şi fecioara au stat la o parte, vorbind în taină despre credinţa în Hristos. Fecioara Pelaghia, auzind vorbele episcopului, s-a aprins şi mai tare de dragostea lui Hristos şi i-a cerut episcopului să o boteze. Prin minune dumnezeiască, un izvor a izbucnit chiar atunci în apropiere, iar Pelaghia se ruga cu stăruinţă episcopului să fie botezată. Însă episcopul se ruşina să facă aceasta, pentru că rămăseseră singuri, iar el nu îndrăznea să se atingă de trupul tinerei fecioare <ref>De obicei, pentru [[botez]]ul şi [[mirungere]]a femeilor, episcopii erau pe vremea aceea asistaţi de [[diaconiţă|diaconiţe]] femei</ref>. Fecioara Pelaghia a stăruit, căci zărea înaintea ei doi îngeri stând înaintea lor, lângă izvor şi ţinând în mâini o haină albă strălucitoare, cum erau hainele noilor botezaţi. Episcopul, prinzând curaj, a săvârşit atunci botezul singurei fecioare, văzând şi el pe cei doi îngeri acoperind trupul fecioarei cu haina cea strălucitoare.
Şi fiind ea plină de râvnă după botez, i-a dăruit episcopului hainele ei cele scumpe, îmbrăcând în schimb o haină sărăcăcioasă şi spunându-i că nu mai vroia de atunci încolo să primească podoabele şi bogăţiile pământeşti şi cerându-i să împartă preţul lor săracilor. Episcopul Linus mai întâi nu a vrut să le primească, dar, stăruind fecioara, s-a învoit. De atunci, Pelaghia nu a mai primit cu nici un chip să poarte veşminte scumpe, ci numai haine modeste şi neîmpodobite, lucru care le distingea atunci pe femeile creştine de cele păgâne. Atunci Pelaghia s-a întors la slujitorii ei, care erau loviţi de orbire şi nu putuseră să vadă, nici să audă ce se întâmplase până atunci cu fecioara şi episcopul, ci văzuseră doar stând între ei şi cei doi o femeie luminată la chip, având pe cap două coroane având deasupra o cruce <ref>Poate o imagine a Maicii Domnului sau mai probabil o imagine a Bisericii, cele două coroane semnificând Vechiul şi Noul Testament, încununate de jertfa Mântuitorului . O imagine asemănătoare a Bisericii ca femeie minunată o regăsim în cartea, foarte populară printre creştinii primelor veacuri, ''[[Păstorul lui Herma|Păstorul]]'' lui [[Apostolul Ermie|Hermas]].</ref>. Rugându-se fecioara şi făcând semnul crucii, s-au însănătoşit slujitorii, iar ea le vorbea tuturor despre credinţa în Hristos. Ajungând la doica ei, Pelaghia a petrecut o vreme acolo, cu bucurie. Văzând însă doica ei că fecioara devenise creştină şi că stăruia în purtările ei să se arate mereu ca mireasă a lui Hristos, doica, şi ea creştină în taină, a rugat-o să nu rămână ascunsă acolo, ci să se întoarcă la mama ei, ca să nu abată asupra întregii sale familii persecuţiile care ameninţau pe oricine era descoperit a fi creştin. Ascultând rugămintea doicii, fecioara s-a întors acasă. Mama ei, văzându-şi fiica îmbrăcată în haine sărăcăcioase, nu înţelegea de ce fiica ei se purta astfel. Dar, aflând de la unele slugi ce se petrecuse pe drum, a trimis veste împăratului, cerându-i să trimită soldaţi care să-l caute şi să-l prindă pe episcopul care, după socotinţa ei, îi atrăsese fiica la credinţa creştină, pe atunci scoasă în afara legii în Imperiul roman. Împăratul a trimis atunci trupe care să îl prindă pe sfântul episcop, însă aceştia l-au căutat zadarnic, nereuşind să îl găsească. Prinzând de veste fecioara de cele făcute de mama ei, a fugit şi ea de acasă şi s-a ascuns într-un loc tainic, împreună cu slujitorii ei creştini. Auzind însă că mama ei se îmbolnăvise de întristare pentru că nu o mai găsise, şi voind să abată înapoi asupra ei persecuţiile îndreptate, din pricina ei, asupra episcopului, s-a întors acasă şi s-a rugat cu stăruinţă de maica ei să îi îngăduie să rămână fecioară şi creştină. Mai mult decât atât, a încercat să o atragă şi pe mama ei la credinţa creştină. Aceasta însă nu s-a înduplecat, ci a mai făcut o încercare, dând de veste fiului împăratului că fecioara se făcuse creştină. Auzind acestea, fiul împăratului a fost cuprins de disperare. Ştiind, pe de-o parte, statornicia în credinţă a creştinilor, iar pe de altă parte persecuţiile necruţătoare la care aceştia erau supuşi, după porunca tatălui său, acesta şi-a luat singur viaţa, înjunghiindu-se cu sabia. Mama Pelaghiei, auzind acestea, s-a înspăimântat, temându-se ca nu cumva îmăratul, mânios, să nu-i pedepsească întreaga familie şi a trimis-o înaintea împăratului<ref>Potrivit relatării din Vieţile Sfinţilor, la Roma. Este mai probabil însă să fi fost vorba de Nicomidia, în Asia Mică, unde împăratul Diocleţian îşi stabilise capitala pentru partea răsăriteană a Imperiului. Potrivit sistemului Tetrarhiei (în care administrarea teritoriului Imperiului era împărţit între patru împăraţi, doi Augusti, împăraţi majori şi doi Cezari, împăraţi minori), Diocleţian era primul împărat, Augustus al Imperiului de Răsărit.</ref>, la judecată. Văzând însă frumuseţea ei, Diocleţian a poftit-o pentru el însuşi şi a hotărât să şi-o ia ca femeie pentru sine, socotind totodată că astfel avea să reuşească să o abată şi de la credinţa ei în Hristos. Făcând daruri alese mamei ei, a păstrat-o pe fecioară, cu cinste, în palatele lui. A hotărât să o ia de soţie, însă Pelaghia, văzând cruzimea împăratului, a refuzat cererea lui, numindu-l nebun şi mărturisind că era creştină şi că Îl avea drept singur Mire pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Mânios, împăratul a poruncit ca fecioara să fie închisă într-un bou de aramă încins. Nu a cedat nici la rugăminţile celor din jur care îl rugau să o cruţe. Au stăruit şi pe lângă fecioară unii, îndemnând-o să se lepede de Hristos şi să primească cererea împăratului, însă fecioara a rămas statornică în credinţa ei. În ciuda împotrivirilor ei, împăratul a poruncit să fie dezbrăcată înaintea lui şi apoi aruncată în boul cel aprins. Făcându-se porunca lui, fecioara L-a mărturisit încă o dată pe Hristos, apoi de bunăvoie s-a îndreptat spre boul cel aprins, prinzându-se de coarnele lui, după care a intrat singură înăuntrul lui. Trupul ei s-a topit ca ca ceara, răspândind în întregul oraş o mireasmă de [[mir]] binemirositor, şi astfel fecioara Pelaghia şi-a dat viaţa pentru Hristos, primind cununa muceniciei. Ca să nu mai rămână nimic din trupul fecioarei, împăratul a poruncit ca oasele ei să fie aruncate în afara oraşului şi să fie aruncate pe un munte din apropiere, ca să fie lăsate drept pradă păsărilor şi fiarelor sălbatice. Patru lei au venit însă la locul acela şi, în loc să le mănânce, au păzit sfintele [[moaşte]] ale Pelaghiei, până când [[episcop]]ul Linus le-a descoperit şi le-a strâns, aşezându-le cu cinste într-un loc ferit. După [[edictul de la Milano|legalizarea creştinismului]] în imperiu, [[Constantin cel Mare]] a construit o biserică în cinstea ei pe locul unde erau adăpostite moaştele sfintei. ==NotesNote==
<small><references/></small>
==External LinksSurse==*[[w:Pelagia of Tarsus|OrthodoxWiki:Pelagia of Tarsus]]*[http://calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai04.htm Sinaxar 4 mai, Sf. Muceniţă Pelaghia din Tars]*[http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-04-sf_pelaghia.html Pătimirea sfintei fecioare şi muceniţe Pelaghia], ''Vieţile Sfinţilor'', [[4 mai]]. ==Legături externe==
*[[w:Pelagia of Tarsus|Pelagia on Wikipedia]]
[[CategoryCategorie:Mucenici]][[CategoryCategorie:Myrrh-StreamersIzvorâtori de mir]][[CategoryCategorie:AnteSfinţi pre-Nicene Saintsniceeni]]
[[en:Pelagia of Tarsus]]