Modificări

Salt la: navigare, căutare

Sfânta Tradiție

Nicio modificare în dimensiune, 19 august 2012 18:04
m
mici corectări
Această "definire" a Tradiţiei, unanim apreciată de teologii Bisericii creştine, avea totuşi defectul că prin prisma ei Tradiţia ar putea fi interpretată ca ceva static, ca un tezaur care s-a dat o dată pentru totdeauna. Ori, lucrarea [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]] în istorie şi în Biserică nu s-a oprit, după făgăduinţa Mântuitorului referitoare la Duhul Sfânt: "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu" (Ioan 14, 26).
Această lucrare a Duhului Sfânt în Biserică, în cazul explicitării, interpretării sau dezvoltării organice a învăţăturii de credinţă sau a Sfintei Scripturi, s-a făcut în istoria Bisericii prin [[Sfinţii Părinţi]] şi prin [[Sinod ecumenic|Sinoadele ecumenice]]. Pe de-o parte însă, această explicitare, interpretare sau dezvoltare ortganică organică se face în spiritul predicii Mântuitorului, a [[Apostoli]]lor şi a urmaşilor lor; iar pe de altă parte, aceste dezvoltări organice, interpretări sau explicitări trebuie să primească girul Bisericii universale, să fie receptate de conştiiţa conştiinţa eclesială în timp.
Cât timp această validare a conştiinţei Bisericii nu are loc, aceste învăţături, explicitări, interpretări sau dezvoltări organice rămân nişte păreri/opinii teologice, sau nişte tradiţii bisericeşti.
8 modificări

Meniu de navigare