Modificări

{{Ciornă}}

Binecredinciosul voievod '''Ştefan cel Mare şi Sfânt''' a fost cel mai de seamă domnitor al Moldovei, domnind între [[14 aprilie]] 1457 şi [[2 iulie]] 1504. A avut o domnie de 47 de ani. A ridicat multe biserici şi mănăstiri şi a fost unul dintre apărătorii creştinătăţii împotriva invaziei otomane. [[Biserica Ortodoxă]] îl [[prăznuire|prăznuieşte]] în ziua de [[2 iulie]], ziua trecerii sale la Domnul.

==Viaţa==

Binecredinciosul Ştefan s-a născut în anul 1433, potrivit tradiţiei în localitatea Borzeşti, ca fiu al lui Bogdan al II-lea (domn al Moldovei între anii 1449-1451), din familia domnitoare moldoveană a Muşatinilor şi al Mariei (Oltea). Este silit să fugă din Moldova în octombrie 1451, când tatăl său este ucis, la Reuseni, de Petru al III-lea Aron (1451-1452, februarie 1455, mai 1455-aprilie 1457).

===Instalarea pe tron===

Se întoarce în Moldova în aprilie 1457, cu ajutorul sprijinitorilor săi din Moldova şi probabil cu sprijinul lui Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti şi îl înfrânge pe Petru Aron la Doljeşti şi Orbic, fiind apoi proclamat domn în apropiere de Suceava, pe câmpia Direptăţii, de adunarea boierilor şi ostaşilor şi târgoveţilor, în frunte cu mitropolitul Teoctist. A domnit vreme de patruzeci şi şapte de ani, până la trecerea sa la Domnul, pe [[2 iulie]] 1504, cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti, după cea a lui Carol I (1866-1914).

===Politica externă===

În politica externă, Ştefan a urmat o politică a echilibrului de forţe între cele trei mari puteri vecine Moldovei (Imperiul Otoman, Polonia şi Ungaria), încercând în acelaşi timp să consolideze statutul şi rolul politic şi economic al Moldovei pe plan regional.

Aceasta a adus Moldova şi Ungaria în stare de război, război care s-a prelungit până în 1467. Ştefan a încercat în 1462 să cucerească cetatea Chilia, una din cetăţile de la Marea Neagră care funcţionau ca noduri esenţiale ale marilor drumuri comerciale euro-asiatice şi care aparţinea atunci Ungariei, cetate pe care o cucereşte în 1465. În 1467, o expediţie a regelui Ungariei, Matiaş Corvin în Moldova se soldează cu înfrângerea acestuia la Baia. Ostilităţile s-au prelungit până în 1469, când Petru Aron este prins şi ucis.

Între 1470-1473, Ştefan pregăteşte ofensiva împotriva otomanilor, încercând fără succes să îl înlocuiască pe Radu cel Frumos, domnul Ţării Româneşti (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475), care era sprijinit de aceştia cu Basarab Laiotă, un pretendent susţinut de el, apoi, ca urmare a trecerii acestuia de partea turcilor, cu Basarab Ţepeluş. În aceeaşi perioadă se pun bazele unei alianţe între Moldova şi Ungaria, Ştefan acceptând suzeranitatea regelui Ungariei. În 1474, sultanul Mahomed al II-lea trimite o mare expediţie punitivă împotriva lui Ştefan, sub conducerea lui Suleiman Paşa, beglerbegul Rumeliei. Trupele otomane sunt înfrânte zdrobitor pe 10 ianuarie 1475 în lupta de la Podul Înalt, pe un teren mlăştinos din apropiere de Vaslui. Aşteptându-se la represalii, Ştefan face apel la marile puteri europene, cerându-le sprijin în încercarea de a opri înaintarea otomană. Primeşte scrisori laudative de la Papa Sixtus al IV-lea, din partea Republicii veneţiene şi promisiuni de ajutor armat în special din partea Ungariei, dar pregătirile de luptă au demarat cu întârziere. Otomanii au cucerit în 1476 Caffa, ultima cetate genoveză din Marea Neagră şi principatul independent al Mangopului, din Crimeea. Sultanul însuşi a preluat comanda trupelor într-o nouă expediţie lansată în vara lui 1476 împotriva Moldovei. Datorită disproporţiei mari dintre trupele otomane şi cele moldovene, oastea lui Ştefan suferă o înfrângere importantă la Războieni, pe 26 iulie 1476. Otomanii nu reuşesc să cucerească însă Suceava, Neamţul şi Hotinul, iar domnul Moldovei reuşeşte să taie posibilităţile de aprovizionare ale armatei otomane, pârjolind pământurile înainte de sosirea oştilor otomane şi continuă luptele de hărţuială. În acest timp Ungaria pregăteşte trupele pentru o contraofensivă împotriva otomanilor, comasându-le la Turda. Epuizată şi ameninţată de confruntarea cu o nouă armată, oştirea otomană se retrage în cele din urmă, fără să fi obţinut o victorie hotărâtoare, astfel încât Ştefan îşi păstrează tronul. În noiembrie 1476, pentru consolidarea frontului defensiv împotriva otomanilor, trupele moldovene şi maghiare îl reinstalează pe tronul Ţării Româneşti pe Vlad Ţepeş, care a fost ucis după scurt timp, iar ulterior a altor doi pretendenţi, care însă au trecut de partea turcilor.

În sprijinul politicii sale pontice, vizând extinderea şi respectiv consolidarea influenţei sale în zona Mării Negre, Ştefan a contractat o serie de alianţe matrimoniale. S-a căsătorit mai întâi (1463)cu Evdochia, fiica cneazului Olelko de Kiev, din familia domnitoare a Marelui Ducat al Lituaniei, gest care servea la consolidarea alianţei moldo-polone. Evdochia a fost probabil mama lui Alexandru (n. 1464?-m. 1492) <ref> Potrivit unei surse (pomelnicul de la mănăstirea Bistriţa), Alexandru s-ar fi născut dintr-o primă legătură (căsătorie?) a lui Ştefan cu Maruşca, însă prima sa menţiune oficială datează din 1464, la zece luni după căsătoria cu Evdochia.</ref> şi a Elenei, care avea să fie ea însăşi măritată (1483) cu fiul ţarului Ivan al III-lea al Moscovei, Ştefan devenind astfel un posibil mediator între moscoviţi şi polonezi. Elena a murit însă în 1467.

În 1472, în pregătirea alianţei antiotomane, Ştefan a contractat o a doua căsătorie cu Maria, sora principelui Alexandru al Mangopului, un mic principat independent din nordul Mării Negre, care avea să fie cucerit însă de otomani în 1476. Maria a fost mama lui Petru <ref>Menţionat totuşi într-un document încă din 1471</ref>, precum şi a lui Bogdan şi Iliaş (probabil gemeni), dintre care nici unul nu a supravieţuit până la maturitate. Maria de Mangop a murit în 1477.

===Ziditor de noi mănăstiri şi biserici===

Prima şi cea mai mare ctitorie a dreptcredinciosului Ştefan a fost [[Mănăstirea Putna]], cu hramul [[Adormirea Maicii Domnului]], începută în 1466, după cucerirea cetăţii Chilia, şi sfinţită pe [[3 septembrie]] 1470, după victoria de la Lipinţi împotriva tătarilor. Menită să fie locul de îngropare al domnului şi al familiei sale, mânăstirea a fost înzestrată cu multe privilegii şi danii şi sfinţită cu mare fast. La Putna aveau să fie îngropaţi Maria de Mangop, a doua soţie a domnitorului (+1477) şi cei doi fii ai ei, Bogdan (+1479) şi Petru (+1480), domnul Ştefan însuşi (+1504), doamna Maria Voichiţa (+1511), ultima soţie a lui, fiul lor, domnul Bogdan cel Orb (+1517), o fiică a lui Ştefan pe nume Maria (+1518), Ştefăniţă Vodă (+1527) prima soţie a lui Petru Rareş, doamna Maria (+1529), precum şi Mitropolitul Teoctist I al Moldovei (+1477), acesta din urmă îngropat în pridvor.