Modificări

Numele întreg al lui Iustinian a fost ''Flavius Petrus Sabbatius Justinianus''. Se spune despre el că avea origini trace sau daco-trace, şi că s-a născut probabil într-un mic orăşel numit Tauresium din Iliria, lângă Scupi (actualul Skopje din Macedonia) pe data de [[11 mai]] 483. Mama lui, Vigilantia, a fost sora împăratului [[Iustin I]], cel care s-a ridicat din rândurile armatei, după o îndelungată carieră militară, pentru a deveni împărat. Unchiul său l-a adoptat pe Iustinian şi a asigurat educaţia băiatului. Iustinian a fost foarte bine educat în jurisprudenţădomeniile jurisprudenţei, [[teologie]] i şi istorie romanăistoriei romane. Cariera sa militară s-a caracterizat printr-o avansare rapidă, deschisă care s-a deschis pentru el în 518, când [[Iustin I|Iustin]] a devenit împărat (518–527). Iustinian a fost numit consul în 521, iar mai târziu comandant al armatei din est. El funcţiona practic ca regent cu mult înainte ca Iustin să-l fi făcut asociat la tronul imperial pe data de [[1 aprilie]] 527.

Patru luni mai târziu, la moartea lui Iustin, Iustinian a devenit suveran unic. Administrarea sa a avut un impact mondial, constituind o epocă distinctă în istoria imperiului Imperiului bizantin şi a Bisericii Ortodoxe. El a fost un om cu o capacitate neobisnuită de muncă (uneori era numit "împăratul care nu doarme niciodată") şi poseda un caracter temperat, afabil şi vioi, dar era în egală măsură şi fără scrupule şi viclean când era nevoie. El a fost ultimul împărat care a încercat să refacă imperiul roman în teritoriile de care s-a bucurat sub [[Teodosie I]].

S-a înconjurat de bărbaţi şi femei cu talent extraordinar, "oameni noi" aleşi nu neapărat din rândurile aristocraţiei, ci pe baza meritului lor. În anul 523 s-a căsătorit cu [[Teodora Împărăteasa|Teodora]], care era curtezană de meserie curtezană (sau actriţă, sau de la circ, după mai multe surse) şi era cu 20 de ani mai tânără decât el. Conform ''Istoriei secrete'', lucrarea polemică atribuită istoricului [[ProcopieProcopiu din Cezareeea|Procopiu]]din Cezareea, notoriu lucrare notorie pentru ura sa atitudinea calomnioasă faţă de cuplul imperial, se spune că Iustinian ar fi întâlnit-o pe Teodora la un spectacol în care ea şi o gâscă dresată jucau ''Leda şi lebăda'', o piesă care a reuşit reuşea să batjocorească mitologia geacă şi moralitatea creştină în acelaşi timp. Iustinian fusese incapabil nu putuse să se căsătorească cu ea înainte, datorită clasei sale sociale, dar unchiul său împăratul Iustin I a decretat o lege care permitea căsătoria între persoane din clase sociale diferite. Teodora a devenit foarte influentă în politica imperiului, iar mai târziu, împăraţii care au urmat lui Iustinian, pe baza precedentului creat de acesta, s-au căsătorit putut căsători cu persoane din afara clasei aristocrate. Căsătoria a fost o sursă de scandal, dar Teodora a dat dovadă de foarte multă inteligenţă, înţelepciunea înţelepciune simplă şi de bun simţ, de o bună judecată, fiind totodată cel mai mare susţinător al lui Iustinian.

Iustinian a reuşit să obţină o influenţă durabilă pentru reformele sale juridice, în special însumarea tuturor legilor romane, ceva ce nu mai fusese făcut înainte. Iustinian l-a angajat pe chestorul Tribonian pentru această sarcină, şi a emis primul proiect pentru ''Corpus Juris Civilis'' pe data de [[7 aprilie]] 529, în trei părţi: ''DigestaDigeste'' (sau ''Digest'' sau ''Pandectae''), ''Institutiones'' (sau ''Institutes''), şi ''Codex''–ul. ''Corpus'' reprezintă baza jurisprudenţei latine (incluzând codul canonic ecleziasticbisericesc: "ecclesia vivit lege romana" - "Biserica trăieşte sub lege romană"). El a asigurat supravieţuirea legii romane, care a trecut în vest în secolul al XII–lea, iar mai apoi şi în Europa răsăriteană, inclusiv în Rusia. Aceasta rămâne influentă până în zilele noastre.

Din punct de vedere al campaniilor militare, Iustinian a avut succes în generalsucces; el a fost ultimul împărat bizantin care a avut control asupra Romei şi a unor părţi ale Occidentului. Ca şi predecesorii săi romani şi succesorii săi bizantini, Iustinian s-a angajat iniţial în război împotriva Persiei sassanide, în războaiele dintre romani şi perşi. Totuşi, ambiţiile sale militare erau concentrate spre vestul Mediteranei, unde generalul său Belisarius a îndreptat lansat un atac pentru a recuceri părţi din teritorii ale teritoriile vechiului imperiu Imperiu roman. Belisarius a primit această sarcină ca recompensă pentru înfrângerea răzmeriţei răscoalei ''Nika '' de la Constantinopol(532), din cauza cărora Iustinian a vrut să fugă din capitală, dar a rămas în oraş numai datorită sfătuirii lui de către Teodora doar la sfatul Teodorei (după Procopie). În anul 533 , Belisarius a recucerit Africa de nord din mâna vandalilor, iar apoi a înaintat spre Sicilia şi Italia, recapturând Roma (536) şi capitala ostrogotă de la Ravenna (540), în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de ''Războiul goticcu goţii''.

Probabil că cel mai remarcabil eveniment a avut loc în anul 529 când Academia din Atena (renumită prin faptul că fusese fondată cu secole înainte de către [[Platon]]) care contribuia la răspândirea filosofiei neoplatoniciene a fost trecută sub controlul statului din ordinul lui Iustinian, înăbuşind efectiv această şcoală a elenismuluişi apoi închisă. [[Păgânism]]ul a fost înlăturat. Venerarea lui Ammon de la Augila din deşertul libian a fost abolită, iar cei care o venerau pe Isis pe insula lui Philae din Egipt, şi cei care nu s-au pocăit, au fost executaţi în Constantinopol. Iustinian trimitea adesea misionari şi a convertit numeroase triburi. Numai în Asia Mică, Ioan, [[episcop]] al Efesului, a convertit 70.000 de păgâni.

Iustinian a avut o poziţie foarte fermă în sprijinirea ortodoxiei; a luptat împotriva multor erezii în timpul domniei sale. La începutul domniei a promulgat prin lege credinţa în [[Sfânta Treime]] şi în [[Întrupare]], şi a declarat ulterior că va pedepsi prin lege pe toţi cei care perturbă ortodoxia. El a făcut din [[Crezul Niceo-Constantinopolitan]] simbol unic al bisericii şi a acordat forţă juridică [[canoane]]lor din cele primelor patru [[Sinoade Ecumenice]]. La porunca suveranului, [[al cincilea Sinodul Ecumenic]] a fost stabilit să aibă loc în anul 553, pentru cenzurarea condamnarea învăţăturilor lui [[Origen]] şi afirmarea definiţiilor stabilite în [[Sinodul IV Ecumenic|al patrulea Sinod Ecumenic]] de la [[Calcedon]]. De asemenea, el a încercat să asigure unitate unitatea religioasă în cadrul Imperiului prin dialogul său (fără succes) cu non-calcedonienii. El a numit-o pe Teodora, o convertită de la [[monofizitism]], ca trimis special pentru a trata cu cei care au respins învăţăturile de la Calcedon. În afara monofizitismului, apăruseră şi alte tensiuni eclesiastice între est şi vest: controversa celor "Trei Capitole" a ajuns cap de listă (a se vedea linkurile legăturile externe).

Împăratul a înălţat multe biserici. El a dat ordin pentru poruncit construirea a se construi peste 90 de biserici pentru noii convertiţi şi a sprijinit cu generozitate construcţia de biserici în cadrul Imperiului său. Cele mai frumoase structuri clădiri din acea vreme sunt considerate a fi mănăstirea de la [[Sinai]] şi [[Sfânta Sofia (Constantinopol)|Biserica Sfânta Sofia]] din Constantinopol. Sub Sfântul Constantin cele mai multe biserici construite au fost dedicate [[Maica Domnului|Maicii Domnului]]. Având o vastă educaţie, Sfântul Iustinian s-a implicat asiduu în educaţia [[cler]]ului şi a [[călugăr]]ilor, cerându-le să fie instruiţi în retorică, filozofie şi teologie. Nu a neglijat nicio oportunitate niciun prilej pentru asigurarea drepturilor Bisericii şi a clerului, pentru protejarea şi extinderea [[monahism]]ului: codurile din legile sale de legi conţineau multe decrete privind donaţiile, fundaţiile, şi administrarea proprietăţilor eclezialebisericeşti; alegerile şi drepturile [[episcop]]ilor, [[preoţi]]lor, şi a [[stareţ]]ilor; [[viaţa monahală]], obligaţiile rezidenţiale ale clerului, efectuarea serviciilor divine, şi jurisdicţia episcopală.

Standardizarea Sfintei Liturghii de către Sfântul Iustinian a inclus [[Heruvicul]] şi , iar tradiţia îi atribuie două tropare des cântări frecvent utilizate ale Bisericiiîn Biserică, [[Unule Născut, Fiule]] şi [[Lumină lină]], care sunt tradiţional acreditate lui Iustinian.

Totuşi, Iustinian este adesea criticat de către unele surse seculare ca fiind un despot. De exemplu, hagiografia Sfântului Eutichie Eutihie zugrăveşte un portret mai complicat al împăratului:

:"După moartea Patriarhului MenasMina, Apostolul Petru i-a aparut împăratului într-o viziune şi, arătând cu degetul înspre EutichieEutihie, a spus "Lasă-l să fie făcut episcopul tău". Chiar la începutul perioadei sale în serviciul patriarhal, Sfântul Eutichie Eutihie [şi nu însuşi împăratul Iustinian] a convocat [[Sinodul V Ecumenic]] (553), în care [[Sfinţii Părinţi]] au condamnat [[ereziierezie|ereziile]]le care sporeau şi le-au anatemizat. Totuşi, după câţiva ani a apărut în biserică Biserică o nouă [[erezie]]: Aphthartodocetism [asartodoketai] aftartodochetismul, care învaţă că trupul propovăduia incoruptibilitatea trupului lui Hristos … nu era capabil de suferinţă. Sfântul Eutichie Eutihie a denunţat vehement această erezie, spre care chiar împăratul Iustinian era înclinat, întorcându-şi mânia asupra sfântului. Din ordinul împăratului, soldaţii l-au dus pe sfânt în biserică, i-au luat veşmintele patriarhale şi l-au trimis în exil la [[mănăstire]]a Amasean Amasia (565)." ^{[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?FSID=101008]}

Totuşi, părintele pr. Asterios Gerostergios în cartea sa ''Justinian cel Mare: Împăratul şi Sfântul'', respinge afirmaţia că Iustinian a căzut în ultimii săi ani de viaţă în erezia ''aphthartodocetismaftartodochetism''. Este în unanimitate acceptat faptul că, după o lungă domnie în timpul căreia Iustinian nu a precupeţit nici un efort în încercarea de a aduce pe monofiziţi înapoi la Biserica Ortodoxă, oamenii erau plictisiţi de bătrânul împărat. Astfel, este acceptat faptul că Iustinian a aderat la erezia aphthartodocetistăaftartodochetistă, care a fost iniţial o formă extremă a monofizismului, şi l-a depus pe Patriarhul Eutichie Eutihie al Constantinopolului pentru presupusul lui refuz de a se conforma acestei învăţături.

Presupusul decret al lui Iustinian care impunea aphthartodocetismul aftartodochetismul nu s-a păstrat, iar singura sursă contemporană care face referire la acest fapt este istoricul [[Evagrie Scolasticul|Evagrie]]. Majoritatea istoricilor au acceptat informaţia lui Evagrie ca fiind adevărată, motivând prin faptul că Iustinian fie se convertise la erezie înainte de sfârşitul vieţii sale , fie a sucombat datorită senilităţii. Aceşti istorici au relatat astfel decretul de depunere atât a lui EutichieEutihie, cât şi a lui Anastasie, [[patriarh]]ul Antiohiei. Părintele Pr. Gerosterios spune:

:1. Episcopul Africii de Nord, Victor, un duşman al împăratului, menţionează depunerea lui Eutichie Eutihie în ''Cronica'' sa, dar nu redă nici un motiv pentru aceasta. Dacă acesta ar fi ştiut cu adevărat ceva despre un nou edict, şi dacă, şi mai mult, ar fi ştiut de acceptarea de către Iustinian a ereziei aphthartodocetisticeaftartodochetiste, nu numai că ar fi menţionat despre amintit aceasta, dar ar fi subliniat evenimentul, pentru a -l defăima pe Iustinian care la l-a exilat şi trimis la închisoare. :2. Dacă Eutichie Eutihie fusese depus din acest motiv, succesorul său, Ioan Scolasticul, ar fi trebuit să accepte un astfel de decret. Nu avem absolut nicio informaţie privind acceptarea edictului de către acesta, şi nici o mărturie că el a acceptat erezia. Din contră, papa viitorul papă, Sf. [[Grigorie cel Mare]] [Sfântul], care era atunci reprezentantul papal la Constantinopol, îl lauda laudă pe noul patriarh, Ioan, pentru sfinţenia sa şi pentru credinţa lui ortodoxă. :3. Acelaşi Grigorie îl laudă pe Iustinian pentru credinţa lui ortodoxă şi nu face nicio referire la edict. Acesta spune că Patriarhul Eutichie Eutihie era origenist. Din acest motiv, W.H. Hutton şi A. Knecht au susţinut că aceasta a fost cauza pentru depunerea lui EutichieEutihie. :4. Când Patriarhul Eutichie Eutihie s-a reîntors la pe tronul său din Constantinopol în 577, nu a menţionat motivele detronării sale. :5. Episcopul Ioan al Efesului, contrar lui spre deosebire de Evagrie, nu face nicio referire la ceea ce s-a aflat în Antiohia privind depunerea lui Anastasie...:Pentru toate motivele de mai sus, putem doar să tragem concluzia că Iustinian nu a emis niciodată sau nu a planificat să emită un edict care să impună aphthartodocetismulaftartodochetismul. Un astfel de act ar fi fost în antiteză cu toată lucrarea sa teologică anterioară, şi este clar că nu ar fi ajutat scopului principal de unificare. În plus, o astfel de schimbare radicală la o vârstă atât de avansată, credem că este o gândire total nenaturală. În ceea ce priveşte depunerea celor doi Patriarhi menţionaţi, credem că nu are nicio legătură cu un astfel de edict, deoarece nu există nicio bază din sursele contemporane pentru o astfel de concluzie. Noi suntem de părere că depunerea lor s-a datorat altor motive, probabil nesupunerea la ordinele împăratului. ^{[http://www.orthodoxinfo.com/ibmgs/lives.html]}